Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism

Am salutat mutarea ambasadei americane la Ierusalim (vezi A. Marga, Ierusalimul – test de integritate) având în vedere multe date, inclusiv dintr-o experiență profesională în capitala Israelului. Fapt este că de la Abraham Lincoln, la Donald Trump, Statele Unite au promovat normalizarea situației evreilor conform echității istorice. Iar declarația primului ministru Benjamin Netanyahu că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare deschide perspective noi acesteia.

Din toate rațiunile, așadar, decizia actualei guvernări din România de a muta, de asemenea, ambasada la Ierusalim este temeinică și salutară. Țara noastră nu este prima care face pasul, iar amânarea nu ar aduce nimic. Politica practică este, cum se știe, altceva decât aplicarea cunoștințelor istorice și teoretice. Dar, în mod normal, nu este ceva rupt de acestea, de clarviziune și inițiative responsabile, iar dacă este rupt, cum se observă din nou astăzi, atunci costă. Nu vedem, oare, în însăși experiența acestor ani a României unde duce divorțul politicii externe de cunoștințe și de inițiative în materie?

Chestiunea Ierusalimului are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim plan. Dar sub nici unul, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii luate de Casa Albă și urmată de multe țări, între care și România, nu au dreptate. Un „sfătuitor” spune că mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar încălca dreptul internațional. În fapt, nu există vreo reglementare de drept internațional, la propriu, care să împiedice mutarea unei ambasade în capitala unui stat suveran. Este însă încălcare a dreptului internațional să cauți să împiedici un stat suveran să-și stabilească capitala unde hotărăște! Unii aduc în discuție hotărârile Consiliului de Securitate și ale Comisiei Europene. Există, se știe, rezoluții adoptate în contexte variate, dar ele nu și-au propus nicidecum să blocheze mersul istoriei. Organisme cu importanța celor amintite și-au asumat de la început că nimeni pe lume nu poate monopoliza creativitatea istorică. Opiniile oricui sunt expuse reexaminării într-o lume în schimbare care solicită inteligența, cultura și responsabilitatea.

Sunt și vorbitori care trimit mutarea ambasadei în capitala statului Israel într-un viitor indefinit – „atunci când se va negocia pacea”. Aceasta, pacea, este, firește, scopul, dar cei care argumentează astfel ignoră cu bună știință împrejurarea că nu a ieșit destulă pace din strategia aplicată în Orientul Mijlociu în ultimele decenii. Și din acest punct de vedere, un pas nou este mai mult decât necesar – dacă se poate spune așa. Poate că sunt necesari mai mulți pași noi, dar cineva trebuie să aibă curajul și clarviziunea de a-i face, iar acum este ocazia unui astfel de pas.

„Să stăm și să vedem ce fac ceilalți” – ne spun unii cu pretenția de superlativă înțelepciune! Pentru că iau dreptatea istorică drept o chestiune relativă la cine și ce spune, „argumentul” este eronat, încât nu merită comentat. El ține de un oportunism politic ce îndepărtează aliați și, până la urmă, izolează, chiar dacă, în prima clipă, pare altfel. Verticalitatea în numele propriilor interese legitime este totdeauna o politică mai bună decât plierea la opinii trecătoare.

Sunt și dintre cei care avertizează că România ar renunța la statutul dobândit în ultimii șaizeci de ani. Acesta ar fi unul de „broker”. „Broker”? Lucrurile stau altfel. Când a contat, România nu a fost doar „broker” în Orientul Mijlociu, ci o voce clară, proprie, care a cucerit respectul. De aceea, analogia este nefericită, căci pierzi dacă ești doar „broker”, în vreme ce alții sunt actori! În fapt, România nu ar fi în linia reușitei din 1967 dacă ar fi doar „broker” și nu ar avea o politică răspicată. Politica externă și diplomația ce duc la țintă nu sunt pachete de combinații ieftine, mai curând șmecherești, căci presupun viziuni și calcule de consecințe durabile.

Continue reading „Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism” →

Alexandru NEMOIANU: Record de elasticitate vertebrală

Politicienii noștri ne-au obișnuit cu etalări de mare elasticitate vertebrală. Totuși, chiar și în această atmosferă a apărut, relativ recent, scurt înaintea alegerilor din 2016, o nouă formațiune politică, un nou partid care, s-a dovedit, își făcuse program politic din “nenorocirea țării’. Ei bine acest nou partid efectiv uluiește prin recorduri de elasticitate vertebrală.
Acest partid, inițial, s-a alcătuit în scopul de a ‘salva” Bucureștiul și a participat la alegerile pentru primar de acolo. După eșecul înregistrat mișcarea a socotit de bine să extindă planurile ei “salvatoare” asupra întregii Românii. Făcând dovadă flagrantă de lipsa de decenta și fibră morală acești “salvatori” și-au debarcat rapid întemeietorul care,aparent,avea anume rudimente de caracter.
Imediat acești zvăpăiați și râzgâiați s-au angajat în cele mai stridente manifestări de exchibiționism politic. În cea mai mare grabă au preluat, fără urmă de discernământ, cele mai țipătoare mesaje ale Organizațiilor Ne-Guvernamentale (în zdrobitoarea lor majoritate finanțate de către “déjà” internaționalistul George Soros, azi aflat într-un salutar amurg), ale abominației #rezist (emanație a aceluiași financiar în putrefacție) și s-au aflat mereu în fruntea “imbecililor utili”, a masei de manevră care protestează fără să știe de ce sau pur și simplu din temperament.
Între altele, năstrușnicii și puținteii la minte “salvatori”, s-au alcătuit în promotorii tuturor minorităților și în campionii apărării “drepturilor” acestor minorități: de la romi la evrei și la sodomiți.
Cu puțină vreme în urmă o lege drastică împotriva “anti semitismului” a fost trecută prin Parlamentul României și aplaudată în lacrimi entuziaste de către “salvatori”. Atunci când o lege similară, de dată asta condamnând “anti-românismul”, a fost propusă, cu furie “salvatorii” au protestat. Prioritățile “salvatorilor” par a fi oriunde, dar nu acolo unde sunt în joc interesele Neamului Românesc.
La fel s-au manifestat “salvatorii” față cu scandalosul amestec al ambasadelor “apusene” în treburile interne ale României. Amestec care a avut loc cu scurtă vreme în urmă. Din nou coloana vertebrală a “salvatorilor” s-a dovedit a avea fermitatea trestiei în furtună. Aceiași “salvatori” au căutat să introducă în Parlament scandalagii de profesie, încălcând grosolan normele de conduită politică; dovedind nesimțire.
Dar iată că aceiași “salvatori” au apărut cu o altă neghiobie, necuviință și mostră de crasă rea credință.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Record de elasticitate vertebrală” →

Viorel ROMAN: Criza d-nei Angela Merkel (1)

Criza d-nei Angela Merkel este generata de esecul elitei globaliste, care nu accepta ca popoarele au interese specifice si vor elite nationale. Asa a pierdut alegerile d-na H. Clinton la presedentia SUA, asta a dus la Brexit si la refuzul V4 (grupul romano-catolic de la Visegrad, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) de a o urma pe Merkel la deschiderea granitelor a milioane de afro-asiatici, musulmani si idolatri complet straini de cultura judeo-crestina, de teologia muncii. Italia a inchis porturile pentru vasele refugiatilor.

In timp ce Trump in America, Putin in Rusia, Erdogan in Turcia, Orban in Ungaria, urmaresc interesul lor national, Merkel e ultima campioana a unei lumi ideale, fara frontiere. Acesta era cuiul lui Prepelea care era cat pe aici sa incheie o carierea de 13 ani, daca n-ar fi gasit azi un consens cu Horst Seehofer, care reprezinta fara indoiala interesul national in problema invaziei afro-asiatice.

Viorel Roman, Timisoara la 2 iulie 2015

Criza d-nei Angela Merkel,

care a inceput in toamna anului 2015 cu invazia barbarilor se apropie de sfarsit.

Horst Seehofer, ministru de interne, presedintele CSU, vrea sa refuze intrarea in Germania a refugiatilor fara documente sau a celor care au cerut deja azil intr-o alta tara.

Angela Merkel, cancelar, presedinta CDU, refuza initiativa Seehofer, sustinuta de majoritatea populatiei, pentru nu deveni un tigru de hartie.

Acest conflict va decide soarta coalitiei de guvernamant, a lui Seehofer si Merkel.

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-criza-d-nei-merkel.html

Viorel Roman, Roma la 15 iunie 2015

Criza d-nei Merkel (1),

prima cancelar federal din fosta zona de ocupatie sovietica, incalca tratate, legi, deschide granita la milione de musulmani si idolatrii afro-asiatici, straini de Europa crestina, de teologia muncii, si a facut treptat din „economia de piata sociala“ (die soziale Marktwirschft), un semi-socialism.

Costurile sociale in Germania au ajuns la 1/3 din BIP, 1.000.000.000, o mie de miliarde €, si cei supercalificati, cu un impozit de 50%, se gandesc deja sa-si reduca activitatea sau sa plece in Elvetia de ex. unde impozitul e de 17%.

Criza seamana cu cea din Imperiul Roman, care a degradat Republica, statul de drept al cetatenilor liberi, capitalisti, intr-un Imperiu semi-socialist, de sclavi dependenti de o administratie imperiala atatputernica, bucurosi ca germani lichideaza in sec. V Imperiul Roman de Apus si in sec. VIII arabo-islamul pe cel de Apus, care devine astfel un „regat grecesc“, antilatin, Bizantul.

Din aceleasi considerente, dupa Revolutia din anul de gratie 1989, URSS-ul, tot Lagarul ortodoxo-comunist a revenit la capitalism, la statul de drept, pentru ca sclavii s-au saturat de pomenile socialiste platite cu lipsa de libertate de miscare si exprimare, aspirau si ei la drepturile omului occidental, la demnitatea celor liberi din economia de piata, din capitalism.

Germania d-nei Merkel, Europa crestina se afla la o rascuruce de drumuri.

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_co

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-criza-d-nei-merkel.html

Anexe:

NAPOLEON, HITLER, MERKEL

Proiectul Europa Mare, nu este în interesul anglo-saxonilor, declara Boris Jonson, ministru de externe al Marii Britanii, pe când pleda pentru Brexit, inspirat de Churchill în vreme de razboi, ca tara sa sa devina eroina eliberatoare. Si d-na Le Pen, Frontul National, vrea asta. Nici protectorul ortodocsilor nu-i de acord cu UE/NATO. Putin îi vrea pe greco-pravoslavnici în Eurasia sa.

Jonson, Le Pen refuza €, UE, politica germana, care încalca tratate în timp de pace si îi obliga pe englezi, francezi si alti memebrii ai UE, sa plateasca sute de miliarde € pentru Grecia, sa suporte criza €, administratia lui Junker, invazia a milioane de mahomedani si idolatrii etc. Aceasta destabilizare promovata de Berlin nu lezeaza interesele Moscovei, din contra.

Continue reading „Viorel ROMAN: Criza d-nei Angela Merkel (1)” →

IPS Antonie Plămădeală: Vindecarea celor doi demonizați din Gadara

PÂNĂ UNDE MERGE PUTEREA DIAVOLULUI?

Asaltat de gloate la Capernaum (Matei 8, 5-18), ca sa scape, Iisus a poruncit ucenicilor sa se urce in corabie si sa treaca de partea cealalta a Marii Galileii. Ucenicii erau pescari de prin partea locului si vor fi avut corabia lor pescareasca. Dar si asa, multi din cei care-L ascultasera, care fusesera prezenti la vindecarea slujitorului sutasului, a soacrei lui Petru si a multor altor bolnavi, nu voiau sa ramana de convoi, ci voiau sa-L urmeze si in corabie. Un carturar, deci un teolog cunoscut, nu un oarecine, i-a declarat de-a dreptul: “Invatatorule, eu te voi urma oriunde vei merge” (Matei 8, 19-22).

Cu acest prilej aflam ca la vremea aceea Mantuitorul nu mai avea un domiciliu stabil. Era predicator itinerant, caci i-a raspuns cu oarecare tristete: “Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul”. Dar nu l-a refuzat. Il va fi luat in corabie. Unul din ucenici, probabil nu din cei doisprezece, si-a cerul insa voie sa mearga sa-si ingroape tatal, inca un prilej pentru Iisus de a rosti una din sentintele Sale celebre, chiar daca nu indeajuns de intelese: “Vino dupa Mine si lasa mortii sa-si ingroape mortii lor”. Avea nevoie de martori pentru ceea ce urma sa faca: potolirea furtunii din drumul spre tara Gherghescnilor sau Gadarenilor si vindecarea acolo a celor doi indraciti. Marcu si Luca spun ca era numai unul. Matei a vazut doi. Vom urma de data aceasta textul dupa Matei.

Un lucru e foarte curios. Erau atat de multi indraciti pe vremea aceea in Israel si umblau liberi sau, ca si leprosii, se aciuiau prin locuri izolate si prin morminte! Chiar inainte de a se urca in corabie, Evanghelistul Matei ne spune ca Iisus, prin alte vindecari ce facuse in Capernaum, vindecase “si o multime de indraciti” (Matei 8, 16). Vor fi fost si in tara Gadarenilor doi!

In scurt, sa ne aducem aminte ca intentia celui rau e sa ne faca intotdeauna sa credem ca ceea ce ne invata este bine. El ne zice: Nu vezi ca ai dreptate? Vine in numele dreptatii. Alteori ne spune: Nu-i asa ca cutare te-a jignit? – Sigur, spui tu in constiinta ta. – Nu e drept atunci sa-l jignesti si tu? E drept, spui tu din nou, in constiinta ta. -Atunci fa dreptate si jigneste-l, te indeamna el.

Textul care ne relateaza toate aceste evenimente e mai degraba incomod pentru predicator. Am cautat, meditandu-l, sa vad cum l-au tratat alti predicatori mai recenti si, va spun drept, nu l-am prea gasit tratat. Predicatorii se feresc de obicei sa intre in detaliile intamplarii. Fac amintire de ea si pe urma vorbesc despre speranta, altii despre mantuire, altii gasesc o tema pe care o leaga usurel de tema centrala, si deviaza cu buna stiinta de la tema propriu-zisa.

Cu toata dificultatea si cu toata incomoditatea unui asemenea text, si va veti convinge de indata ca e asa, eu mi-am zis ca, totusi, trebuie sa va spun ceva despre el, pentru ca e foarte necesar sa stim cum sa ne clarificam cateva lucruri in legatura cu cele petrecute.

Sa ne amintim textul Evangheliei in intregime:

“Si trecand pe acolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati, care ieseau din mormant, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chimuesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii il rugau zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Si le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus cele intamplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa” (Matei 8, 28; 9, 1).

Asadar, pe malul celalalt, care nu mai era in Israel, L-au intampinat doi barbati indraciti care traiau prin morminte si care spaimantau pur si simplu populatia. Va intrebati: cum adica traiau in morminte? Trebuie sa stiti ca mormintele pe vremea aceea, si acum in unele parti din Orient, nu erau si nu sunt sapate in adancime, ci in dealuri sau in stanci, cum ai sapa o pestera, asa incat se intra in ele asa cum ai intra intr-o camera, la nivelul pamantului.

Aceasta este toata intamplarea. Nu e vorba de o parabola. E o minune. Spuneam ca tema e incomoda pentru predicator. De ce? Pentru ca trebuie sa vorbeasca despre diavol. Stiti ca in Vechiul Testament evreii nu pronuntau numele lui Dumnezeu, din respect si din teama. Nu-i spuneau pe numele adevarat, Iahve, ci I-l schimbau, zicandu-I Adonai sau in multe alte feluri, numai sa nu I-l pronunte pe cel adevarat. Noi, crestinii, printr-o traditie orala, prin obicei, ne ferim sa pronuntam numele diavolului. Ii schimbam acestuia numele. Ni se pare ca numai pronuntandu-i numele il invocam, si e in stare ca numai auzindu-si-l pronuntat sa ne faca rau, sa se considere chemat!

Noi vom trece peste aceasta traditie care e foarte aproape de a deveni superstitie, desi nu e chiar o superstitie. Poporul ii zice: “Cel rau”, “Duca-se pe pustii”, “incornoratul”, “Intunecatul”,si chiar Mantuitorul in rugaciunea “Tatal nostru” i-a zis “Cel rau” sau “Cel viclean”. Si Sfanta Scriptura il numeste “stapanitorul mortii” (Evrei 2. 14), “potrivnicul” (Matei 13, 19), “dusmanul” (Viatei 13, 19), “mincinos si tatal miciunii” (loan 8, 44).

Intorcandu-ne la minunea savarsita cu indracitii, sa ne punem mai inainte cateva intrebari. Vorbind in termeni moderni, care este diagnosticul pe care l-a pus Mantuitorul acestor doi bolnavi, daca erau doi? Caci in limbajul modern erau desigur doi bolnavi mintal. Le-a pus un diagnostic spriritual. A socotit ca a intrat diavolul in ei. Poate ca Evanghelistul Matei n-a fost de fata la intamplare si povestindu-i-sc vorbirea la plural a demonizatului, si-a imaginat ca au fost doi. E o simpla ipoteza, dar c sprijinita si pe faptul ca la Matei lipseste episodul cu “Legheonul”. Tot timpul par a vorbi cei doi indraciti, de aceea pluralul. Si mai este ceva: La Marcu si Luca, demonizatul vorbeste la inceput la singular: “Ce este intre mine si Tine, Iisuse”, si numai dupa ce demonii s-au identificat ca Legheon au inceput a vorbi la plural. Aceasta din urma vorbire, auzind relatarea prescurtata, l-a putut induce in eroare pe Matei si a simplificat totul imaginand doi demonizati. In felul acesta, lipsindu-i episodul cu Legheonul, cu doi demonizati vorbirea la plural devenea plauzibila. Altfel, numai daca ar fi retinut si obiectul cu Legheonul, vorbirea la plural ar fi fost plauzibila. Asadar, diagnosticul Mantuitorului a fost un diagnostic spiritual, nu unul medical. Nu i-a considerat nici epileptici, nici nebuni, alienati mintal, ci indraciti.

A doua intrebare care ni se impune cu privire la textul acesta, este urmatoarea: de ce a acceptat Mantuitorul cererea diavolilor ca sa intre in porci si sa-i arunce pe acestia in mare? Unii dintre interpreti spun ca Mantuitorul le-a acceptat cererea pentru ca proprietarii tineau porcii numai pentru comert, nu pentru nevoile lor. Nu poate fi asa. Comertul, cand e cinstit, e si el permis de Dumnezeu, fiind printre ocupatiile ingaduite si necesare. Mantuitorul le-a ingaduit cererea facandu-le o favoare in schimbul iesirii din oameni, din alte ratiuni, si anume pentru ceea ce voia sa invete prin aceasta. El stia ca vor veni cei din cetate. Stia ca cei din cetate vor fi nemultumiti. Si cei din cetate au venit.

Continue reading „IPS Antonie Plămădeală: Vindecarea celor doi demonizați din Gadara” →

Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă

Teocratia ortodoxa moldo-valaha (12)

Teocrația ortodoxă moldo-valahă e subminată de Statul Paralel catolic finanțat de UE/USA, de aceea d-nii Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi d-na Viorica Dăncilă nu au participat la recepţia ambasadei SUA de Ziua Independenţei.

Președintele Senatului, Camerei Deputaților și prim-ministrul, Guvernul, protestează astfel în numele PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PND, USL, la putere din 1946, dar mai ales a teocrației orientale, bimilenare.

Lipsa de respect pentru cei de altă credință decât cea occidentală se bazează pe ideia că toată lumea e judeo-creștină, catolică, occidentală, dar nu este încă conștientă de asta, ceea ce contrazice dreptul universal al omului de a crede și în altceva decât ce le impune USA, imperialismul, globalizarea.

Nemulțumirea ortodoxă față de elita transfrontalieră, companiile internaționale, care iau decizii, profitul, fără a lua în considerare nevoile dreptcredincioșilor, e formulată de d-ul Dragnea, de PSD, care încearcă acuma să renaționalizeze, să elimine elita cosmopolita, Statul Paralul Ilegitim al președintelui Klaus Iohannis.

Chiar și în condițiile în care USA au baze militare în România membră a Uniunii Europene, protestul celor marginalizați de globalizare trebuie luat în considerare și tratat cu tot respectul pe care îl au și cei de altă credință, decât cea occidentală. Integrarea ortodocșilor în lumea catolică nu poate fi făcută peste noapte și poate că nici nu trebuie făcută de loc.

Asta afirma Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, de aceea poate este necesară nu numai o Europa cu mai multe viteze, ci și luarea în considerație a unui cadru legislativ de protecție, similară monumentelor istorice sau a civilizațiilor periclitate, a devălmășiei, teocrației ortodoxe moldo-valahe, asediată, asfixiată în zile noastre de o raționalitate occidentală insuportabilă.

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/02/razboiul-dintre-statele-paralele.html

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

https://issuu.com/doinadragut/docs/constelatii-diamantine-nr-94-2018

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

Teocrația ortodoxă moldo-valaha (11)

se folosesc în legaturile ei cu occidentul de intermediari germani, maghiari, evrei, masoni, curente culturale etc. și în zilele noastre. Președinte e german, UDMR-ul e mereu la guvernare, convins că numai prin ei se ajunge în Europa, consilierii evrei sunt indispenabili în PMR, PCR, FSN, PSDR, PRM, PSD, PNL, USL, intelectualii, urmașii bonjuristilor, mimeza cultură din vest etc.

Și pentru că valorile catolice n-au trecut Cortina de Fier instalată de un mileniu de teocrația orientală greco-turco-rusă pe Carpați, antilatina și antioccidentală, „Declarația comună (semnată la București la 19 iunie 2018) privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii“, ne reamintește involutar de „Formele fara Fond“, „Zicem ca ei și facem ca noi“, de omul politic al zilei, d-ul Liviu Dragnea și Mișcarea cămășilor albe.

În ciuda tuturora, Ambasada SUA în România consemnează: „Acest parteneriat se fundamentează pe un angajament comun pentru valorile și interesele care stau la baza Occidentului. …

Părțile au convenit să organizeze următoarea întâlnire în 2019.“

Peste 5.000 de oameni, în stradă la Cluj. Istoric cu părul alb: „Suntem cei incapabili să asistăm pasivi la alungarea din ţară a unei cincimi din popor“

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

Continue reading „Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă” →

Vladimir ACATRINI: Date inedite despre Eusebie Mandicevschi

La fel ca orice oraș al monarhiei austro-ungare, orașul Cernăuți a fost marcat de existența concomitentă a unei varietăți de limbi, etnii și confesiuni religioase: aici se conversa în germană, ucraineană, română, idiș și poloneză iar oamenii se rugau pentru mântuirea sufletului propriu în una din numeroasele sinagogi sau întru-una din bisericile, greco-ortodoxe sau romano-catolice, armenești sau luterene – acestea fiind doar grupările mai importante. Însă, spre deosebire de alte orașe multiculturale ale monarhiei, în Cernăuți a dominat armonia și toleranța: Cernăuțiul, această „Vienă a Estului” sau „Ierusalimul de lângă Prut” putea sa țină în frâu numeroasele tendințe politice radicale ale epocii și mai ales naționalismul și antisemitismul.

Deosebit de semnificativ pentru menționarea armoniei interetnice și interconfesionale au fost instituțiile muzicale ale orașului, cea mai importantă fiind Societatea de muzică (Muzikverein).

Familii cum au fost cele ale Flondorenilor (care au dat doi compozitori de marcă și o solistă vocală apreciată în lumea operei occidentale), Saghin (trei cântăreți de operă și o profesoară de conservator), Scarlat (doi compozitori și mai mulți interpreți), Mоrariu (cu un renumit cvartet de coarde), Goian, Miculi ș.a. au marcat puternic viața muzicală a Bucovinei. Între acestea, familia Mandicevschi ocupă un loc deosebit. Din sânul ei s-a ridicat acea personalitate complexă care a fost Eusebie Mandicevschi.

Referitor la originea familiei Mandicevschi astăzi se duc foarte multe discuţii, îndeosebi despre originea națională, despre locul de unde au venit și unde sau născut membrii acestei familii. O parte din cercetătorii, care nu au fost odată în viața la Arhiva de Stat din Cernăuți sau la Biblioteca Universității din Cernăuți, afirmă că această familie ar fi venit din Galiția și erau greco-catolici sau chiar de la Kiev ca „o veche familie ortodoxă slavă de preoți”. Cei drept aceste afirmări nu se bazează pe documente de arhivă sau cel puțin pe izvoare bibliografice.

În lumina documentelor, descoperite în ultima vreme, suntem tentați să susținem că aceste afirmații sunt greșite sau cel puțin nu întotdeauna corespund adevărului. În primul rând, tatăl renumiților compozitori, Vasile Mandicevschi s-a născut în satul Băhrineşti și a fost preot greco-ortodox în acest sat, o localitate ortodoxă de aproape 600 de ani.

A slujit în această calitate și în alte sate românești cu populație ortodoxă cum ar fi Molodia și Voloca pe Derelui. Tot în satul Băhrinești este înmormântat bunicul renumiților compozitori, Ion Mandicevschi, care conform Condicii morților pentru satul Băhrinești din raionul Hliboca pe anii 1843-1890, a murit la 18 iunie 1853, „la vârsta de 72 ani” ca paroh al satului Bahrinești (Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, F-1245, inv.1, dosar 85). În cimitirul bisericii din acest sat se păstrează și azi mormântul parohului Ioan Mandicevschi, fiind consemnată moartea lui la vârsta de 75 ani. De asemenea, găsim informații despre Ioan Mandicevschi și în „Documente bucovinene” de Teodor Balan, unde în documentul Bahrinești din 5 februarie 1814 sunt numiți proprietarii satului: „Antohi Stroici lasă copiilor săi Gheorghe, Manolachi, Petrachi, Mihalachi și Niculai moșia sa Bahrinești”. În final documentul menționează și faptul că „la această dată m-am întâmplat și eu Iohan Mandetschewski pastor local”. (vol.VI, 1760-1833, nr.139, p.414)

Informații foarte prețioase despre alți membri ai renumitei familii, cum ar fi Vasile, Constantin, Erast, Ecaterina, Maria, Aurora și Virginia, găsim de asemenea în fondurile Arhivei din Cernăuți, în deosebi în cele legate de biserica satului.

În revista bilingvă a Mitropoliei Bucovinei „Candela” pe anul 1896, (p. 512-513), la rubrica „Cronică”, aflăm că Vasile Mandicevschi a slujit liturghia în satele Bahrineşti şi Molodia timp de 46 de ani. În anul 1873, arhiepiscopul Teofil Bendella l-a distins cu Brâul Roşu, iar în anul 1880, arhiepiscopul Silivestru Morariu Andrievici i-a acordat titlul de exarh. Peste puţin timp, Vasile Mandicevschi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna, dar moare în 1896 şi nu a reuşit să intre în această slujbă. De asemenea, în baza statisticilor bisericeşti „Schematismus der Bucovinaer gr.-or. Archiepiscopal – Diöcese” (Anuarul ortodox bisericesc) pe anii 1847-1897, aflăm că Vasile Mandicevschi a slujit în satele Bahrineşti (1856-1867) şi Molodia (1868-1891).

Toate aceste noi date dovedesc, în primul rând, cu certitudine originea etnică românească și confesiunea religioasă creștin-ortodoxă a acestei familii.

În al dolia rând, toți membrii familiei Mandicevschi întotdeauna s-au declarat personal ca români, si nu de altă naționalitate ori de altă religie, deși recunoșteau că pe linia paternală aveau ceva legături cu rutenii.

De asemenea mișcarea lor cultural-educațională a fost legată de-a lungul anilor de societățile culturale românești din Bucovina. Majoritatea au fost membrii activi ai mai multor societăți cultural-muzicale, cum ar fi „Armonia”, „Junimea”, „Academia Ortodoxă”, „Societatea doamnelor române din Bucovina”, „Compozitori Români din Europa” și altele. Ei au fost prezenți mereu la diferite manifestări festive, jubilee, festivaluri și comemorări, care erau legate nemijlocit de viața culturală a românilor din Bucovina.

Cel mai reprezentativ membru al acestei familii de bucovineni, unanim recunoscut, este compozitorul Eusebie Mandicevschi, care, conform cercetătorilor ucraineni, s-ar fi născut la Molodia, unde i-a și fost pusă pe o clădire din sat o tăbliță comemorativă în acest sens. Cercetând cataloagele Gimnaziului german din Cernăuți (Ober-Gymnasium) din timpul studierii lui Eusebie, adică pe anii 1867-1875, vedem că el este înregistrat ca născut la 18 august 1857 în Bahrinești (Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuși, F-228, inv. 2, dosar 27, fila 42).

Tot aici găsim un șir de informații nespus de prețioase despre profesorii pe care i-a avut Eusebie la gimnaziu, colegii de clasă, gazdele sale din Cernăuți și altele. De asemenea aici am găsit încă odată confirmarea că limba lui maternă a fost româna, iar confesiunea religioasă – creștin-ortodoxă. Rubricile catalogului pe lângă aceste date mai conțin și notele pe care le-a obținut Eusebie în toți anii de școală.

Este important să menționăm că prima comemorare a marelui compozitor a avut loc la Cernăuți în anul 1937. După instalarea puterii sovietice în nordul Bucovinei despre familia Mandiceschi nu s-a scris nimic, iar creația lui a fost dată uitării. Cei drept o parte din membrii familiei, care s-a refugiat în România (Erast, Ecaterina) a încercat să promoveze creația compozitorului. Unul din primele concerte a fost dat în anul 1957 la Cluj-Napoca, concert la care a participat și sora lui Ecaterina. În România și în alte țări din Europa pe lângă concertele organizate în memoria compozitorului bucovinean au fost scrise, începând cu anii 50 ai sec. XX, mai multe lucrări științifice dedicate compozitorului.

În ultimii 8 ani de când ne ocupăm cu studierea vieții și activității a mai multor membri ai familiei Mandicevschi am descoperit un vast material informativ privind activitatea lor culturală, muzicală, pedagogică, am încercat să corectăm greșelile strecurate în publicațiile sovietice și ucrainene privind datele de naștere, originea lor etnică cât și despre familiile cu care ei s-au înrudit de-a lungul anilor.

Multe materiale despre familia Mandiceștilor găsim în revistele şi ziarele de limba română din Cernăuți, apărute atât în perioada austriacă cât și în cea românească cum ar fi „Junimea Literară”, „Apărarea Națională”, „Gazeta Bucovinei”, „Candela”, „Făt – Frumos”, „Glasul Bucovinei” și altele. Astfel de informații conțin și unele publicații de limbă germană și ucraineană, dar într-o măsură mult mai mică.

În cimitirul ortodox din Cernăuți sunt înmormântați o parte din membrii familiei Mandicevschi pe mormintele cărora inscripțiile funerare sunt făcute de asemenea în limba română.

Mai jos prezentăm un șir de fotocopii după documente din Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, precum și din broșuri și presa vremii.

Un fragment de pagină din catalogul Gimnaziului german din Cernăuți pe anul de învățământ 1867/1868 cu numele elevului Eusebiiu Mandicevschi.

Pagină din catalogul Gimnaziului german din Cernăuți pe anul de învățământ 1867/1868.

Coperta „Schematismus”-ului pe anul 1856 cu date despre parohul Vasile Mandicevschi.

Anunț funerar despre decesul lui Eusebie Mandicevschi.

Eusebie Mandicevschi

——————————————-

Vladimir ACATRINI,

colaborator la Biblioteca Științifică a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți.

Președintele Societăți Bibliotecarilor Bucovinei – Cernăuți.

Alexandru NEMOIANU: Cum toate se înnoiesc

De foarte multe ori auzim sau spunem, nimic nu este nou sub soare, toate au fost și în esență asistăm la o repetiție nesfârșită a unor lucruri și stări care au fost și rămân și doar detaliile nesemnificative sunt altele, dacă și atâta.
Este o imagine tristă, deprimantă, fără chemare și în ea se cuprinde ascuns îndemn la trândăvie fizică și morală și implicit la păcat.
Da, este un fapt că lucrurile esențiale și materiale rămân în starea lor constantă. Este la fel de adevărat că cele necesare menținerii existenței: lumina, aerul, apa în continuare ne înconjoară și ne mângâie. Este adevărat că “oamenii” arată la fel că în trecute vremi istorice. Dar starea lumii nu este aceiași, ea este alta și a fost alta, s-a preschimbat în totul aproape generație după generație de oameni. Iar în ce privește mentalitățile omenești modificările au fost cel mai adesea dramatice, în bine sau în rău. De fapt asistăm la dezvoltarea simultană a două mișcări, una de stagnare și altă de preschimbare, pe plan material și moral.
Pentru a putea înțelege mai bine aceste lucruri este nevoie să ne reamintim că această existență care ne înconjoară este o stare “nefirească”. Lumea și Omul nu au fost create pentru a fi în prezenta condiție. Prezenta condiție este consecința separării Omului de Dumnezeu și izgonirii omului în “lume”. Omul nu se află în “Raiul unde l-a vrut Dumnezeu”, se află în exil. Pentru aceia care se consideră “ateiști” aceste adevăruri enunțate se fac într-o formă mult mai contorsionată și complicată dar în esență concluzia este aceiași: ”lumea” nu este o stare ideală. Întrebarea fundamental care stă în față oamenilor, a tuturor, indiferent de credință este aceiași, ce poate face “omul” spre a scăpa sau diminua ceva din răul “lumii”? Răspunsurile date de către cei legați de materie au fost multe și ele s-au numit: comunism, fascism, capitalism, și acuma în urmă “globalism”. Catastrofele produse de “ism-ele” trecute le știm, pe cele pe care le produce actualul “ism” le vedem și simțim. Dacă am avea minimal bun simț ar trebui să admitem că toate, absolute TOATE au eșuat lamentabil, unul însoțit de mai mare suferință decât cel anterior. Explicația, din punctual de vedere al unui credincios, este simplă. Starea de păcat, persistența în ea nu poate genera decât tot păcat și întotdeauna unul mai mare. Putem să ne uităm la câteva “cazuri”.
Ce produce excesul etilic sau de droguri? O enormă stare de rău și confuzie.
Cât de complicat, umilitor și penibil este o efortul de a ieși din “infidelitate”.
Cât de greu este unui mincinos să mențină iluzia minciunii. Cât efort de memorie și consum nervos sunt incluse. Iar, pe de altă parte, a spune adevărul nu implică nici o trudă.
Dar dincolo de toate detaliile stă adevărul că în fapt starea oamenilor se poate schimba și se și schimbă printr-un efort de transformare permanentă, prin “întoarcerea” de la căile rătăcite, prin “metanoia”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Cum toate se înnoiesc” →

Ioan POPOIU: 28 Iunie 1940– Sfârșitul României Mari

Vara anului 1940 a reprezentat pentru neamul românesc unul din cele mai dureroase momente. La începutul verii, România se afla în plină izolare politică, diplomatică şi militară, lipsită de orice sprijin din afară, pândită din toate părţile de mari pericole şi frământată de puternice contradicţii interne (regimul carlist). Încă de la 29 martie 1940, Rusia sovietică anunţa decizia sa de a „rezolva” problema Basarabiei, aşteptând un moment potrivit. După capitularea Franţei, în iunie 1940, eveniment care în România a avut „dimensiuni înspăimântătoare” (Al. Cretzianu), ţara, şocată, înfricoşată, urmărea acţiunile Rusiei. Mai întâi, aceasta a anunţat Germania, la 23 iunie, că s-a decis „soluţionarea” problemei Basarabiei şi a Bucovinei. Iniţiativa sovietică a provocat iritare la Berlin, datorită pretenţiilor sovietice asupra Bucovinei. Hitler „a tunat şi a fulgerat” contra lui Stalin şi a hotărât organizarea unei campanii împotriva Rusiei sovietice.

La 26 iunie 1940, la ora 22, Molotov a înmânat ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu, ultimatumul privitor la Basarabia şi Bucovina de Nord. În noaptea de 26/27 iunie, Davidescu a transmis la Bucureşti textul ultimatumului sovietic. Efectul acestui ultimatum la Bucureşti a fost devastator! România a apelat, în disperarea ei, la aliaţii din Înţelegerea balcanică, la Germania (care a îndemnat România să „cedeze” fără luptă), dar în zadar. La 27 iunie 1940, la Bucureşti, s-au întrunit două Consilii de Coroană. În seara de 27 iunie, la ora 23, Molotov l-a convocat pe Davidescu, iar în noaptea de 28 iunie, la 1,25 h, el a primit al doilea ultimatum sovietic, pe care l-a transmis la Bucureşti. La 27 iunie 1940, la 12h, s-a întrunit primul Consiliu de coroană, cu participarea a 27 de miniştri şi consilieri regali: 11 au votat împotriva ultimatumului, 10 pentru, iar ceilalţi au propus discuţii. Urdăreanu a propus şi Consiliul a decis mobilizarea armatei şi modificarea guvernului.

Al doilea Consiliu de coroană a fost convocat la 27 iunie, la 21 h, cu participarea a 28 de miniştri şi consilieri: 19 au fost pentru ultimatum, 6 împotrivă. Schimbarea atitudinii se explică prin datele prezentate de generalii Tenescu şi Ilcuş, conform cărora România nu putea să reziste din punct de vedere militar. La 28 iunie 1940, 11.30 h, s-a decis evacuarea generală a Basarabiei, având drept termen 2 iulie 1940. România a cedat, în zilele de 28 iunie-3 iulie 1940, Rusiei sovietice o suprafaţă de 50.762 km² (Basarabia- 44.500 km², Bucovina de Nord- 6.262 km²) şi o populaţie de 3,7 mil. de locuitori (53% români, 27% evrei, 10% ruşi şi 15% ucraineni). Cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, la care se adăuga Ţinutul Herţa, a însemnat începutul dezintegrării teritoriului României Mari.

După pierderea Basarabiei şi Bucovinei, la 1 iulie 1940, s-a anunţat oficial că România renunţa la garanţiile anglo-franceze, din aprilie 1939, iar la 4 iulie 1940, s-a constituit un nou guvern, condus de ing. I. Gigurtu, ministru de externe fiind M. Manoilescu. La 4 iulie, România a anunţat orientarea sa politică spre ţările Axei şi la 11 iulie s-a retras din Liga Naţiunilor. Mai grav, la 27 iunie 1940, Bulgaria şi Ungaria s-au adresat Germaniei, pentru a fi susţinute de aceasta în revendicările lor teritoriale faţă de România. La 2 iulie, regele Carol II a trimis o scrisoare lui Hitler, pentru o colaborare mai strânsă cu Germania, însă în răspunsul său, Hitler avertiza că România trebuie să cedeze teritorii Ungariei şi Bulgariei, „condiţie indispensabilă” pentru o pace în Balcani. Carol şi Manoilescu erau dispuşi la negocieri cu cele două ţări, iar guvernul român implora sprijinul moral al Germaniei pentru România în aceste negocieri. La 15 iulie 1940, Hitler recomanda României o înţelegere directă cu Ungaria şi Bulgaria, altfel avertiza că ar putea surveni chiar „distrugerea României”. Rusia sovietică, la rândul ei, sprijinea revendicările Ungariei şi ale Bulgariei şi a concentrat trupe la graniţa României.

La 31 iulie 1940, Hitler a decis ca România să cedeze Bulgariei Cadrilaterul, cele două judeţe din sudul Dobrogei, Durostor şi Caliacra şi să se revină la graniţa din 1878. În acest scop, au început tratative româno-bulgare la Craiova, în 19 august 1940. România a cerut păstrarea oraşului Silistra şi o suprafaţa de 2.000 de km² cu localităţile Balcic, Caliacra şi Cavarna, unde trăiau 37.000 de romani şi 14.000 de bulgari, dar Bulgaria a respins categoric propunerea. Tratativele de la Craiova au decurs într-o atmosfera încordată, delegaţia română fiind condusă de Al. Cretzianu. La 23 august 1940, a avut loc Consiliul de coroană în legătură cu tratativele desfăşurate cu Bulgaria şi, în final, sub presiunea Germaniei, România a semnat Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, prin care ceda Bulgariei sudul Dobrogei.

Continue reading „Ioan POPOIU: 28 Iunie 1940– Sfârșitul României Mari” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Vina” celui care a plecat

Cauza principală a răului care persistă în lume și de când este lumea, este mândria. Încă mai grav, dincolo de neputința de a ne controla mândria, stă și împrejurarea că, sub inspirația negativității pure, a necuratului, mândria a căpătat nespus de multe forme. Atâta de multe că din comoditate și lașitate nici nu mai suntem capabili să recunoaștem patima în sine. Una dintre cele mai grave forme de ignorare a mândriei este neputința și ne-voința de a asuma povara responsabilității personale, „vina” personală. Iar acesteia îi urmează una dintre cele mai pierzătoare înșelări, cea dintre mândrie și smerenie, înșelarea că am fi smeriți atunci când de fapt ne scăldăm în mândrie și părere de sine.
Mereu vom afla o „explicație”, o „scuză”, vom căuta „vina” altcuiva.
Așa cum spuneam această formă de păcat dăinuie de la începutul stării noastre pământești, în mai multe feluri se poate spune că acest păcat a fost chiar cauza, sau oricum a contribuit decisiv, la alungarea noastră din Rai.
Întrebați despre neascultarea lor atât Adam, cât și Eva s-au grăbit să dea „vina” pe altcineva; ea pe îndemnul șarpelui, el pe îndemnul femeii sale. Acele „scuze” șchioape nu au fost luate în seamă, și pe drept cuvânt, și astfel ne aflăm în rușinoasa condiție în care suntem. Dramatic este însă că de atunci și până acuma nu am învățat nimic și încă mai rău persistăm în aceiași „scuză”: „altcineva” este de vină. Cel mai adesea „cel plecat”.
Că așa este limpede ne-o spune Mântuitorul,: „Vai vouă cărturari și farisei fățarnici, că zidiți mormintele proorocilor și împodobiți pe ale drepților. Și ziceți: De am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor care au ucis pe prooroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri.”(Matei,23,29-32)
Aceste Cuvinte sunt nespus de amenințătoare.
Ele arată cel puțin câteva lucruri.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Vina” celui care a plecat” →

Aurelia GROSU: O perspectivă asupra înţelepciunii

Una din definiţiile înţelepciunii este capacitatea intelectuală superioară de înţelegere şi cunoaştere a realităţii, atât dintr-o educaţie la cel mai înalt grad, cât şi dintr-o îndelungată experienţă de viaţă.

Un om înţelept este acela care are capacitatea de a pătrunde esenţa legilor fundamentale ale naturii şi ale societăţii, este persoana care judecă drept, ager la minte, deştept şi pătrunzător. Comparând înţelepciunea cu inteligenţa s-a constatat că prima se dobândeşte pe parcursul vieţii, iar a doua esteînnăscută.

Mulţi gânditori au concluzionat că înţelepciunea are două componente:

Înţelepciunea este un dar dumnezeiesc, superioară, dată după o îndelungă căutare personală şi rugăciune, primită nu de oricine, ci de cei care o caută.
Înţelepciunea poate veni şi din experienţa de viaţă, unde omul şi-a exersat multele sale abilităţi, controlul emoţiilor şi disciplina mentală şi fizică.

Se spune că „cine n-are un bătrân să şi-l cumpere“. Ceea ce poate oferi un bătrân înţelept este cunoaşterea profundă a vieţii prin experienţele sale personale.

Noi avem nevoie de înţelepciunea lui Dumnezeu, care este accesibilă tuturor celor care o cer. Avem nevoie de viziune. Viziunea ta va fi destinul tău stabilit de Dumnezeu, nimic altceva.

L-am cunoscut pe Dumnezeu cu ani în urmă şi, treptat, am cerut tot ce aveam nevoie. Un lucru însă l-am cerut permanent, zi de zi, ceas de ceas, înţelepciunea.

M-am bazat şi am crezut în: ”Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mâna largă.” (Iacov 1:5)

Continue reading „Aurelia GROSU: O perspectivă asupra înţelepciunii” →