Categorie: Articol

Victor RAVINI: Faux certificats… restez bien assis

Conform postului de televiziune TF1 (Télévision Française 1 SA) unii medici francezi au fost prinși că emiteau certificate medicale false, unor imigranți sans papiers (= fără hârtii), în baza cărora autoritățile franceze le acordau dreptul de ședere în Franța, le asigurau locuință și drepturi financiare pe care nu toți francezii le au. Un psihiatru a eliberat în câțiva ani peste 80.000 de certificate false cu diagnosticul de turburări posttraumatice, pe care le vindea cu trei sute de euro certificatul (încasând fraudulos peste 24 de milioane euro). Acești bani îi spăla jucând la cazino. Încă cinci medici au fost arestați. Nu putem ști câtor altor medici francezi le tremură nădragii. Activitatea frauduloasă cu certificatele false este organizată printr-o rețea de traficanți (passeurs) și merge până chiar și la falsificarea unor probe trimise la analizele de laborator, în baza cărora bolnavii imaginari primesc gratuit spitalizări și tratament pentru boli pe care nu le au și medicamente tot gratuite pe care nu au nevoie să le înghită și nu se știe ce fac cu ele. Pagubele financiare aduse Franței sunt greu de calculat. Prejudiciile sociale sau de alt fel sunt și mai greu de evaluat. Întreg buclucul, pentru gușa câtorva medici.

Dacă asta ne poate consola cumva, nu medicii din România dețin recordul mondial la corupție, bacșișuri și ciubucăreală. Unii medici francezi, desigur nu toți, ci numai cei descoperiți și arestați, dețin recordul mondial la aceste probe cât și la proba de imbecilitate totală, ceea ce nu cred că este cazul la medicii români. Eu am experiența de șantierist, când datoria mea profesională era de a fi avocatul diavolului: să scot din ghearele poliției germane șantieriștii noștri români, care desigur că erau îngeri nevinovați, așa cum am reușit întotdeauna să conving poliția germană, că nu colegii mei săriseră la bătaie prin restaurante, ci doar s-au apărat, pentru că poliția nu a fost acolo ca să-i apere. Muncitorii noștri nu au fost niciodată reținuți peste noapte la poliție și niciodată nu au ajuns în fața instanțelor judiciare germane, ci am informat imediat prin telefon directorul întreprinderii noastre din București, care a continuat anchetele la București, în cadrul restrâns al întreprinderii noastre și a decis eventualele pedepse administrative necesare. Așadar deci: În apărarea medicilor români corupți și ciubucari, susțin că aceștia au luat bani numai de la conaționali, care totodată erau coreligionari și concetățeni, în scopul vădit de a îi ajuta pe aceștia să primească — nicidecum certificate false — ci îngrijirile medicale necesare sănătății lor, altminteri garantate de către stat, că de aia au plătit impozite. În concluzie, medicii români care au luat bani de la pacienți, oricât de imorali i-am vedea, au o justificare morală, într-un stat imoral, care nu poate asigura sănătatea cetățenilor săi. Nu este vina medicilor români că au primit bani, ci este vina statului român că a creat premisa pentru așa ceva. Jurisprudența spune că vinovatul principal este nu acela care face o faptă ilegală, ci acela care l-a îmboldit, l-a pus la cale, i-a dat prilejul sau a creat cadrul ori premisele, care l-au împins la această faptă. Aceste argumente nu le pot susține și în apărarea medicilor francezi, care și-au însușit sume de bani incomparabil mai mari, însă nu în scopul îngrijirii sănătății imigranților ilegali, ci în scopul de a le da un document fals, cu care să mintă autoritățile franceze și să le dea aprobarea de ședere, fără să aibă motive adevărate. În acest fel, acești medici francezi corupți au adus prejudicii financiare și de alt fel, conaționalilor, coreligionarilor și concetățenilor lor și totodată au favorizat încălcarea mai multor legi ale Franței, pentru a mă exprima cât mai eufemistic și fără a le pune eticheta pe care o merită.

Am trimis prin mail acest text unui fost coleg de facultate, Dan Florița-Seracin, profesor de română și de germană la Lugoj, cât și membru al Uniunii Scriitorilor din România, care mi-a răspuns astfel: « Ai perfectă dreptate. România și-a câștigat „renumele” de țară coruptă, ca un stigmat ce i se aplică cu prioritate de funcționarii bruxellezi, mai ales în urma agitației provocate de deputații români din parlamentul european, gen M.M., inițiatoarea MCV-ului, care vor să-și compromită adversarii politici din țară în fața forului european. Este o meteahnă veche a politicienilor noștri, care „s-au pricit” de-a lungul timpurilor fie în fața Porții otomane, fie a stăpânilor de la Kremlin, fie în fața curții imperiale vieneze, fie peste tot unde au avut ocazia. Există un sindrom al dezbinării la români, moștenit, se pare, de la strămoșii traci, care, spunea Herodot, dacă ar fi fost uniți, ar fi stăpânit lumea. Recent, la o întrunire cu reprezentanții liberalilor europeni, grupați sub sigla ALDE, președintele Senatului României, dar și al grupării politice omonime din țară, Călin Popescu Tăriceanu, pus în fața reproșului că România ar fi o țară coruptă, a spus, citez din memorie, cu ce ar fi mai coruptă România decât Germania, confruntată cu megascandalul Volkswagen, un exemplu cras de escrocherie cu implicații politico-economice transfrontaliere, sau decât Danemarca, despre care se spunea că ar fi cea mai puțin coruptă țară din Europa, a cărei bancă națională, Danskebank tocmai a fost descoperită că a spălat nu mai puțin de 200 de miliarde de euro prin intermediul filialei sale din Estonia. România e coruptă doar fiindcă niște amărâți de funcționari au fost condamnați în temeiul abuzului în serviciu, descoperit cu surle și trâmbițe și zăngănit de cătușe, infracțiune vag definită, pe care unele legislații europene nici nu o condamnă dacă nu există important prejudiciu material? »

Însă, consecvent experienței mele de avocat al diavolului, eu mă întreb cine a obligat banca daneză și sub ce amenințare, să spele banii? Și ai cui bani? Când știm că băncile care au rezistat presiunilor ilegale au fost înghițite de către alte bănci, după principiul „peștele cel mare înghite peștele cel mic.” Ancheta contra băncii daneze e făcută de un cabinet independent, privat. Din moment ce e privat, adică este proprietatea cui? Cine vrea pielea băncii daneze? Mai multe bănci naționale din Europa sunt acuzate că au spălat bani. Eu nu le apăr, nici nu aș avea argumente, ci mă întreb ai cui bani au spălat și cine vrea pielea lor. Oricum, uite ce țări dau României note la purtare. Ajunse mielul din Carpați să fie acuzat de lupii din alte țări, ca în fabula cu lupul și mielul. Bău mielul apă dintr-un izvor din Bucegi și vor pielea lui crocodilii din Mississippi, Misi-pisi sau Pisi-Misi.

———————————————–

Victor RAVINI

Franța/Suedia

28 septembrie, 2018

Viorel ROMAN: STAT de DREPT ortodox sau occidental?

La vest de Carpati, ardelenii, banatenii etc. se orienteaza spre Roma, la est, moldo-valahii spre Moscova, asa ca partida ortodoxo-socialista PMR, PCR, FSN, PSD, ALDE e surprinsa ca aderarea la UE/NATO, creeaza zi de zi si in proportie de masa un „stat paralel si ilegitim“, un „sistem odios”, care saboteaza devalmasia valaha.
De secole (1) Inalta Poarta de la Constantinol/ Istanbul/ Moscova/ Occident decide asupra (2) Domnitorului, Presedintelui de la Bucuresti, care se bazeaza pe (3) boierii, baronii locali in Parlament, care sunt in UE si proprietari si cu imunitate, asa ca vor Presedinte lor. Vezi incercarea de al da jos prin referendum pe Basescu si de al discredita pe Iohannis in zilele noastre.
Daca statul ortodox in simfonie cu Biserica nationala este vertical, Stapanul e de natura divina si sursa de drept, cel occidental este orizontal, el se bazeaza pe contractul dintre Impararat si Papa, Stat si Biserica, stat si cetatean. La ortodocsi Seful Statului si al Bisericii e alesul de Celui de Sus, atatputernic, in centrul unui cerc (ca Stalin, Ceausescu). In vest s-a format in timp o elipsa cu doua focare de putere, Papa si Imparatul, Statul si Biserica, independene. Asa a inceput democratia contractuala, ceea ce in orient se mimeaza, dar nu poate fi acceptata, pentru ca lezeaza simfonia, unitatea de nezdruncinat dintre dintre Stat si Biserica. In vest s-a format de un mileniu o societatea civila, nimeni nu are puterea absoluta ca in teocratiile orientale.
Din aceasta perspectiva, la Bucuresti statul de drept e hibrid, paralel, paradoxal, odios, si ortodox si occidental, nici legal, nici ilegal, asa ca prim-ministrii, presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, ministrii, senatori etc. penali sunt victimele „statului ilegitim“, strain de neam si tara. „Nu avem puterea fara justitie“ (senatorul ortodoxo-comunist Voiculescu), dar pentru ca cercul Puterii se largeste spre o elipsa, in care focarul UE/NATO se implica treptat, Partidul d-nilor Dragnea si Tariceanu se intreaba: Spre est sau vest?
Dupa formarea regatului Romania, inpotriva Imperiului Rus si Otoman, a iesit la iveala ca moldo-valahii nu-s vesteuropeni, ci orientali, si ca „Formele fara Fond“ blocheza energiile neamului. Dupa Marea Unire, cu o patrime din populatie prooccidentala, Biserica Unita cu Roma, Scoala Ardeleana spera ca si ortodocsii moldo-valahii „se vor coace“, occidentaliza si vor rupe astfel lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, dar fara unirea cu Roma, tara e dezmembrata si reintegrata in URSS, in mantia rosie a marxism-leninismului fara Dumnezeu, pana in 1989.
Speranta refaceri unitatii crestine, in vremea Fericitului papa Ioan Paul II si Gorbaciov, s-a dovedit utopica, asa ca s-a instalat treptat o lehamite generalizata. In acest context, au romanii stat esuat, care nu mai poate garanta sanatatea, invatamantul si locuri de munca la milioanele plecate in vest ? Formele si fondul statal european din UE sunt compatibile cu devalmasia moldo-valaha, cu partidul ei? Care focar de putere e legitim si care nu in UE/NATO? Doua focare de putere si societatea civila sunt compatibile cu simfonia ortodoxa? Exista primejdia dezmembrarii statului cu Forme fara fond? Sunt posibile forme statale occidentale cu continut oriental, cu puterea unica, verticala? Ce-i de facut, daca masoneria, cultura, limba franceza, engleza, nu mai garanteaza legitimitatea occidentala a statului paralel de la Portile Orientului? Vechea dilema, colonie rusesca, ca RPR, RSR, URSSM, Republica Moldova, sau integrarea contractuala in Europa / UE?

Valeriu DULGHERU: Petiție pentru ReUnificare

Mult Stimați Prieteni!

Situația din Basarabia ramâne deosebit de incerta. Speranța unionistă este tot mai mult compromisă de înșiși „unioniștii”, care nicidecum nu pot (sau nu doresc!) să se unească.

Pe acest fundal mințile inguste kremlineze se activează tot mai mult, în special, acum în preajma alegerilor parlamentare. Miza lor este de a prelua în întregime puterea și a reorienta vectorul la 180 grade spre Rusia. Tot mai mult apare temerea că noi, unioniștii, de unii singuri ne vom descurca cu greu. Rămâne ca problema noastră de ReUnire cu Țara sa fie cât mai mult internationalizată, așa cum faceau înaintașii noștri la Paris în preajma Micii Uniri de la 1859.

Un bun prieten, cu mare dragoste de Basarabia (soţia fiindu-i din Basarabia), profesor universitar de la Universitatea din Texas, Petru A. Simionescu, a demarat semnarea unei importante petiții electronice: „Moldova – România reunite”.

Susțineți reunificarea Republicii Moldova cu România și semnați petiția din linkul de mai jos!   Dezactivați primul ” √ ” din dreapta pentru semnătura privată. 

 

Support the cause of Moldova – România reunification and sign the electronic petition linked below! 

 

Unterstützen Sie die Sache der Republik Moldau – Rumänien und unterschreiben Sie die unten verlinkte elektronische Petition!

 

Soutenez la cause de la réunification de la Moldavie et de la Roumanie et signez la pétition électronique ci-dessous!

https://www.ipetitions.com/petition/moldova-romania-reunite

În momentul când va fi semnată de un număr suficient de persoane (măcar 10 000) profesorul se angajează să o transmită pe căile sale următorilor factori de decizie:

Parlamantul European:

http://www.europarl.europa.eu/portal/en/contact

Cancelarul Angela Merkel:

https://www.bundeskanzlerin.de/Webs/BKin/EN/Service/Contact/contact_node.html

 

Ministerul de externe al Franţei:

https://www.diplomatie.gouv.fr/en/the-ministry-and-its-network/directory-and-addresses-of-the-ministry-for-europe-and-foreign-affairs/

 

Preșendintele Donald Trump:

https://www.whitehouse.gov/contact/

 

US President Donald Trump

The White House

1600 Pennsylvania Avenue NW

Washington, DC 20500

USA

 

Comitetul de Relaţii Externe al Congresului SUA:

https://foreignaffairs.house.gov/subcommittee/full-committee/

 

US Congress Foreign Affairs Committee

2170 Rayburn House Office Building

Washington, DC 20515

USA

––––––––––––

Rugămintea este de a transmite această petiţie cât mai multor persoane.

Cu deosebită consideraţiune,

 

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

20 septembrie 2018 

 

 

Vavila POPOVICI: Cel mai urât dintre pământeni

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.

Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.

A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.

Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie să se schimbe. Unde am ajunge dacă moralitatea ar fi învinsă și lumea ar fi dominată de imoralitate? Ca atare este necesară trezirea, reeducarea celor care au împins societatea spre imoralitate, deschiderea sufletelor pentru a intra binele în locul egoismului, urii și răutății. Iar cei loviți, învinși, transformați în sclavi, nu dați dovadă de frică! Ea este o durere asociată sentimentului de slăbiciune și are tendința de a face omul să fugă din calea dreaptă pe care a cunoscut-o, de multe ori de teama pierderii avantajelor obținute până în acel moment. Este o ură defensivă, fugă și îndepărtare de o cauză dreaptă care necesită curajul pentru a fi dusă până la capăt.

Fac o legătură de idei încercând să redau „Legea compensării” în viziunea lui Ștefan Odobleja (1902-1978), românul care a pus bazele ciberneticii înainte de Al Doilea Război Mondial, cibernetica fiind asociată frecvent cu diverse sisteme informatice, în realitate reprezentând o combinație complexă între psihologie și filosofie. Însă, munca sa a fost contestată, repudiată de regimul comunist, și îmbrățișată de matematicianul și filozoful american Norbert Wiener pentru a fi asumată ca știință. Transcriu pentru cei cărora le place a judeca, pentru Odobleja a judeca însemnând a consona: „Compensarea este o reparație a unității: manieră de menținerea echilibrului. Este concurența părților unui întreg; mecanism de apărare a oricărui sistem unitar; reacție interioară de conservare. Este consecință a legii conservării care poate fi enunțată după cum urmează: întregul nu crește, întregul nu se micșorează; numai părțile sale sunt acelea care se compensează. De aceea, este o consecință a legii echivalenței: există egalitate între întreg și părțile sale. Suma părților sale este egală cu unitatea. Suma efectelor este egală cu cauza lor. Dacă suma totală a părților rămâne în general constantă, proporția respectivă a acestor părți din interiorul unei totalități este destul de variabilă. În interiorul unui sistem dacă una din părți crește, celelalte părți se vor micșora; dacă una din părți se micșorează celelalte părți vor crește. Suma lor rămâne constantă, părțile variind invers una față de alta. Părțile unui sistem unitar și constant vor crește sau se vor micșora în raport invers una față de alta. Părțile sunt invers proporționale între ele. Pierderea subită a unei părți trebuie să se regăsească la altă parte”. Să reținem ultima frază!

                 În toate timpurile au existat oameni imorali printre cei morali, au existat parveniți, adică persoane ajunse la o bună situație materială, politică sau socială, fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste, au existat ciocoi – oameni slugarnici. Am dat altădată exemplul prozatorului român Nicolae Filimon (1819-1865) care l-a creat pe „teribilul” Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc „Ciocoii vechi și noi”, o frescă a societății românești de la începutul secolului XIX. Incompetenții și analfabeții au ocupat funcții de conducere și în alte timpuri, dar parcă astăzi se folosesc metode perfide de acoperire a incompetenței, analfabetismului, se flutură diplome false, diplome pentru care nu s-a muncit, ci s-a plătit, cu ele să închidă gura oamenilor cinstiți, adevăraților gospodari, oamenilor capabili și instruiți, unii cu experiență în viață, dar și tinerilor serioși și muncitori care au fost educați să fie cinstiți și harnici și care sunt ignorați sau pur și simplu dați la o parte. Iată că și acum, în vremurile noastre, ca și altădată, i-am lăsat să-și facă poftele, și odată ajunși la putere, cu permisiunea noastră – din slăbiciune, lipsă de curaj sau indolență – , își permit să-și bată joc de oamenii merituoși. Am zâmbit când am citit dimensiunile imense ale unei caracatițe descoperită într-un ocean și m-am întrebat, în acel moment, ce dimensiuni o avea caracatița din țara noastră formată din oamenii care ne conduc și care sunt angrenați în afaceri murdare și acțiuni perverse învăluite în declarații goale de conținut, cu promisiuni, acte de binefacere fără acoperire?

   Au existat, și mai există dictatori, unii obsedați de propriul nume, tirani moderni, dușmani ai Internetului, lideri pasionați de pescuit, de partide de vânătoare, de animale etc. Să ne amintim de grandomania – tulburare a personalității lui Nicolae Ceaușescu – care și-a impus cultul personalității, și-a imprimat chipul pe manualele școlare, și-a făcut soția om de știință și a înfometat populația pentru a plăti datoriile externe ale țării, a ordonat construirea Casei Poporului – a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon. Despre grandomanie, această incapacitate a individului de a se autoaprecia corect se spune că derivă din individualism (preocupare exclusivă de propria persoană) și deseori frizează ridicolul: fabulația de a fi urmărit, de a fi solicitat în mod secret în anumite funcții mari etc.

   Înainte de formarea statului român, provinciile românești, numite de istorici Țările Române, au avut în fruntea lor conducători abili, buni strategi militari, adevărate modele care au pus interesul țării înainte propriului lor interes: Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Iancu Corvin de Hunedoara, Matei Corvin și alții. Faptele lor au rămas în cărțile de istorie. Am spus – abili – în sensul bun al cuvântului, prin abilitate înțelegându-se îndemânare, iscusință, pricepere. Abilitatea sau capabilitatea cuiva reprezintă un tot al cunoștințelor sale de orice natură, cu care persoana pe care le are poate opera în societate. Și nu în sensul negativ, cel al șmecheriei, șiretlicului, așa cum lăsa să se înțeleagă, pe bună dreptate, scriitorul și eseistul Andrei Pleșu: „Noi nu mai avem oameni cu competențe reale, avem oameni cu abilități; noi nu mai avem oameni cu doctrine, cu programe, cu proiecte, cu idealuri; avem oameni cu „ambâț”, cu interese imediate”.

   Este nevoie de lideri adevărați, fie ei și de partide, de conducători cu viziune, cu suflet mare, cu talent și pricepere. E foarte important în viață ca cineva să evalueze corect ce are și să știe să administreze totul cu multă atenție și logică adecvată. Or, logica lipsește, chiar dacă cineva poate să vorbească despre ea aducând aminte ascultătorilor de nenumărate ori că este inginer, și să folosească exerciții aritmetice demonstrative, la tablă, în diferite emisiuni televizate. Este adevărat că anii de facultate ai politehnicii încearcă să dezvolte această calitate, dar nu întotdeauna se văd rezultate, mai ales că ceea ce înveți trebuie să aplici în anii următori studiului, adică să profesezi în acest domeniu al ingineriei.

   Mulți au intrat cu tupeu sau prin șiretlicuri în politică, cu scopul de a obține cât mai multă putere și avere. Puțini, foarte puțini au intrat în politică pentru a ajuta oamenii și țara. În primul rând, ca să ocupi un scaun de conducător trebuie să știi să conduci. Numai pofta de putere, stăruința deținerii ei, nu sunt suficiente. Este necesar să ai anumite calități, să-ți iubești țara și să vrei binele ei, să te comporți ca un om educat și echilibrat, să dovedești că ești dotat cu valori umane, că deciziile pe care le iei pot să mulțumească oamenii.

  Continue reading „Vavila POPOVICI: Cel mai urât dintre pământeni” →

Anghel Zamfir Dan: Universul inițial – Înainte de orice a fost doar iubirea!

Oamenii de știință și nu numai, se întreabă cum a apărut universul.


Acum toți sunt preocupați de ce a fost înainte de Bing-Bang și înaintea singularității, cum a apărut coliziunea? Sunt teorii complicate care complică și mai mult răspunsurile, dar care au incluse substanțele cu care ne putem apropia de o finalitate, filozofică, măcar.


Dacă ne amintim scrisoarea lui Einstein către fiica lui, am putea să folosim unele corelări lingvistice spre un sens, formal, de înțelegere.


Să judecăm puțin cum apare o iubire. Din neant, am putea să spunem.
Două entități, să ne rezumăm la om, două ființe să zicem, fără să se știe, fără să se vadă, ajung la un moment dat să iasă din singularitate, să se întâlnească, să se placă, să intre în coliziune, apoi în Bing-Bang creând un fel de univers al lor setat pe mai multe brațe, să zicem; sexual, intelectual, educațional ș.a.m.d.


Cum ? Asta este marea întrebare. Poate prin firele acelea cosmice, eu le-aș zice energetice, poate se simt, poate se atrag, poate undele lor se caută și îi unesc?
Cert este că așa se naște o iubire!

Ce ar fi să spunem că așa s-a născut și universul?

Și că înainte de orice a existat doar iubirea și că două singularități, dacă ne putem exprima așa, s-au atras, au intrat în coliziune, a avut loc Bing-Bangul și apoi branele stratificate în diverse dimensiuni, nu doar în cele patru.

Cele patru dimensiuni se referă strict la spațiu, timp și intervalul dintre ele. Universul, chiar prin singularitate, e mult mai complex:cuprinde fire energetice, unde, atracții, ce sunt greu, deocamdată, să le dai dimensiuni.

Iată de ce cred că Einstein ne-a lăsat inclusiv răspunsul acesta superb, referitor la cum s-a născut universul-
-din legea supremă a iubirii universale.

Ați observat câte procese au loc într-un cuplu de singularități?

Cel puțin universul nostru umanoid a cam avut această traiectorie și dacă am apărut din pulberile acelea organice, peste care a căzut o lacrimă a universului, tot legii iubirii universale trebuie să mulțumim.

Cum ?

Asta depinde de fiecare singularitate ce în mod sigur va da naștere unui univers, celular, cum spun eu, și uite cum din toate aceste universuri, individuale, celulare, a apărut universul celular infinit.

Că sunt paralele, că sunt stratificate, cert este că doar materia inteligentă le străbate și le inventează mereu, la nesfârșit.

De ce noi oamenii înțelegem mai greu fenomenul, ne întrebăm unii dintre noi?

Amintiți-vă ce spunea Eminescu în ,,la steaua care a răsărit,, cât de greu ajunge lumina informației la neuronii care o atrag și atunci veți înțelege zbaterea minților luminate de acest gând.

——————————

Anghel Zamfir Dan

24 septembrie, 2018

Viorel ROMAN: Modernizarea fără occidentalizare a greco-ortodocșilor (1)

Modernizarea fara occidentalizare a greco-ortodocsilor se termina pretutindeni si intotdeauna prost. Dupa cinci secole de colonialism oriental turco-fanariot, Romania incerca de la Cuza Voda la Nicolae si Elena Ceausescu, azi cu Programul de guvernare Dragnea, o modernizare fara occidentalizare, cu rezultatul de „Forme fara fond“. Prof. Mircea Cosea in ziare.com.: Avem crestere economica, a veniturilor. PSD experimenteaza fortarea dezvoltarii cu cresterea veniturilor, sperand ca ele vor stimula productia, investitiile etc. …Tot ce se consuma in Romania ca urmare a veniturilor sporite este o crestere economica pe care o exportam celor care ne trimit marfurile pe care le consumam, pentru ca nu suntem in stare sa producem … exportam grau si importam coca congelata. 70% din bunurile pe care le consumam sunt din import. Si, cum in balanta fiecarei familii alimentele ajung la 40-45% din buget, orice crestere a veniturilor mareste si aceasta parte a consumului din import. … cresterea veniturilor care nu e acoperita de o productie interna duce la inflatie … Deocamdata, am avut o reducere a puterii de cumparare sub 1% … si ne putem astepta la anularea efectului pozitiv al cresterii veniturilor prin cresterea inflatiei, a dobanzilor, a impozitelor si taxelor etc. Economia din Romania nu prezinta, nici pentru straini, nici pentru romani, garantii ca va avea rezultate bune in viitor. Potrivit statisticilor, mare parte a populatiei considera ca Romania merge intr-o directie gresita.

Modernizarea fara occidentalizare a greco-ortodocsilor

se termina pretutindeni si intotdeauna prost, chiar si ca membru in UE/NATO. Asta a experimentat Grecia acuma un deceniu, asta au incercat Prim-ministru Tariceanu si ministrul sau de finante Vosganian, asta incearca acuma Caritasul lui Dragnea, care se închide, supraviețui exact pe colapsul bugetului de stat. Și pe o amnistie, dupa cum ne explica mai jos foarte convingator Moise Guran:

Așa cum Firea nu crede în coincidențe, nici eu nu cred. Evenimentele acestor zile sunt complexe, adevăratele intenții ale lui Dragnea fiind bine acoperite de crearea unor perdele de fum. Finalul este imprevizbil, dar câteva linii pot fi totuși detectate. Ceea ce îmi este încă neclar la această oră e doar gradul de implicare conștientă atât a primarului Capitalei, dar și a prim-ministrului Viorica Dăncilă în schema ce va fi pusă în aplicare imediat.

Criza bugetară este cât se poate de serioasă și are o anvergură mult mai mare decât cei aproximativ 150 de milioane de lei tăiați din bugetele de securitate. La nivelul actual de cheltuială cu pensiile și salariile bugetarilor (cele mai mari din istoria României, ca procent în PIB sunt mai mari și decât în 2008) statul român nu le mai poate plăti în limita unui deficit de 3%. Pur și simplu așa a fost desenat acest buget încă din start, iar la aprobarea pe repede înainte, în decembrie 2017, toată lumea știa ce gogonate ascunde. Asta nu înseamnă că statul nu va mai plăti. Banii există fizic, e plină lumea de ei, nu suntem în 1995, nici în 2009. În plus, din 2011, în Trezoreria statului există o rezervă (buffer) de 5 mld. euro proiectată să permită statului român să supraviețuiască șase luni fără să se împrumute deloc. Sunt semne clare că Guvernul Dăncilă ciupește deja de câteva luni din această rezervă.

Caritasul lui Dragnea, numit pompos buget de stat, este grevat suplimentar de credite de angajament din anul trecut și aruncă în continuare iresponsabil cheltuieli pe anul următor, făcând pur și simplu România o țară de neguvernat! (Detalii aici, despre cum funcționează acest mecanism într-un avertisment lansat în 2017 de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.) Numai rectificarea propusă ieri lui Iohannis mai suplimentează cu 9 mld creditele de angajament, față de doar 3 mld credite bugetare. O poezie! Și un dezastru inevitabil în 2019-2020! Continue reading „Viorel ROMAN: Modernizarea fără occidentalizare a greco-ortodocșilor (1)” →

Ionuț CARAGEA: Anunț spre interesul autorilor români de aforisme

Dragi aforiști,

 

am demarat un proiect foarte important. Este vorba de o Antologie a aforismului românesc contemporan, care va a fi publicată în limba franceză la editura Stellamaris din Brest, Franța. Adresa editurii: http://editionsstellamaris.com/

Traducerea aforismelor și a biografiilor va fi realizată de prof. univ. dr. Constantin Frosin, traducător distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru traducere (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Frosin). Prefața antologiei va fi semnată de reputatul critic francez Jean-Paul Gavard-Perret (https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean-Paul_Gavard-Perret). Criticul francez va face un mini-portret critic al fiecărui autor în parte și va publica prefața în câteva reviste din Franța.

Antologia va fi disponibilă pe Amazon, dar și în câteva librării fizice și online din Franța.

Aforiștii care doresc să fie incluși în această antologie trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

1. Să fie publicați într-una dintre antologiile importante ale aforismului românesc din ultimele decenii, în limba română sau în alte limbi de circulație.

2. Să fie premiați la unul dintre concursurile importante de aforisme, concursuri naționale sau internaționale.

Fiecare aforist va trimite pentru traducere 40 de aforisme în limba română și o biografie de maxim 20 de rânduri în care sunt menționate data și locul nașterii, apartenența la instituțiile literare importante, premiile importante, antologiile importante în care autorii apar etc. Biografiile vor fi scrise la persoana a treia.  Aforismele și biografiile se trimit scrise corect, cu diacriticele noi, în fontul Times New Roman, 12, fără bold sau Italic.

Costul pe care fiecare aforist îl va suporta este de 300 de lei, iar în acest cost este inclus costul traducerii celor 40 de aforisme, costul traducerii biografiei, costul unui exemplar de hârtie al antologiei care va fi trimis din Franța la adresa fiecărui aforist, costul transportului.  

Textele în limba română și taxele de participare vor fi trimise lui Ionuț Caragea, coordonator principal al acestei antologii. Adresa pentru expedierea textelor: ionut.caragea@gmail.com

Traducerea textelor nu va începe decât după achitarea taxei de 300 de lei.

Modalitățile de plată se vor comunica tuturor aforiștilor selecționați pentru antologie. Se vor face, cel mai probabil, prin transfer bancar sau prin Western Union.  

Primii autori care au fost selecționați pentru antologie sunt: Dan Surducan, Alina Breje, Teodor Dume, Ionuț Caragea, Emil Dinga, George Stroia, Iosif Cristian, Mircea Oprea, Vasile Ghica, Nicolae Petrescu-Redi, Viorel Vintilă, Nicolae Mareș, Andrei Petruș.

Alți autori selecționați vor fi anunțați într-un viitor mesaj.

Termenul limită de plată a taxei de participare și termenul limită de trimitere a textelor: 14 decembrie 2018.

Antologia este preconizată să apară la jumătatea anului 2019.

Pentru alte întrebări: ionut.caragea@gmail.com

 

Toate cele bune,

Ionuț Caragea

Isabela VASILIU-SCRABA – Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu

La un curs din 1937 faimosul profesor de metafizică Nae Ionescu gândise un argument care să probeze existenta lui Dumnezeu (si a domeniului transcendenţei) plecând de la libertatea omenească. În dialogul despre sufletul uman comparat cu o societate ideal guvernată, Platon, ca să ajungă la transendenţa lumii noumenale înrudită cu partea raţională din om, pornise şi el de la domeniul socialului, cel care “face posibilă libertatea omenească” (v.Nae Ionescu, Tratat de metafizică. 1936-1937, Ed. Roza vanturilor, Bucureşti, p.150).

Acei literaţi si filozofi dispreţuitori ai gândirii lui Nae Ionescu, dintre care nu puţini predau studenţilor ceea ce nici ei nu ştiu, s-ar repezi să strige în cor după dresajul mediatic post-comunist: iată o nouă dovadă că întâiul creator de şcoală filozofică românească este “plagiator” (cf. Obs. Cult. febr. 2011). În prelegerea a XV-a dintr-un curs pe care nu l-a scris şi nu l-a tipărit niciodată, Nae Ionescu “plagiază” (din Politeia, în acest caz), şi-ar spune unul altuia. Ar vorbi la unison cu politrucul Z. Ornea, “educat de oameni formaţi în interbelic” (apud.Adrian Papahagi), precum Leon Tismăneanu, Paul Cornea şi Chisinevski-, Ornea/Orenstein care la 27 de ani a dat pe ascuns Securităţii un manuscris de-al lui Noica (v.Obs. cult. nr.20/277 din 14-20 iulie 2005). Şi-ar “promova cultura memoriei” repetând ce-au aflat despre inexistenţa şcolii trăiriste din “lipsa de opere, de idei şi de sisteme filozofice” (Obs. Cult. febr.2011) şi despre existenţa “filozofului fără operă”, ei, literaţii şi filozofii de-o şchioapă, din care nici unul nu s-a iţit deasupra celorlalţi vreme de două decenii, exact perioada în care înflorise în intertbelic strălucitoarea şcoală de filozofie fondată de profesorul de metafizică. E drept că şcolii trăiriste, şi excepţionalelor ei întrupări ideatice din volumele publicate de discipolii lui Nae Ionescu le-a fost negată valoarea, întâi de către ideologii ocupaţiei comuniste (Leonte Răutu, Henry Wald, etc), apoi de către emulii acestora, beneficiari de burse Humboldt în plină teroare ideologică. Cum să nu repete şi ei în 2011 ce li s-a tot spus de la nivele atât de înalte? Desigur nu le vom strica mărunta bucurie de a se crede, prin negarea originalităţii trăirismului, mai cunoscători în filozofie decât Nae Ionescu şi cei din şcoala sa: Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Constantin Noica, Mircea Eliade, etc, când doar cu astfel de fumuri s-au tot hrănit şi se hrănesc “spiritual” de atâta amar de vreme.

Pornind de la libertatea umană, exercitată într-o lume în care domneşte necesitatea, Nae Ionescu intenţionase a explica studenţilor săi de atunci (Alexandru Dragomir, Octavian Nistor, Părintele Arsenie Boca şi studenţilor de la teologie care-i audiau în mod regulat cursurile) întrepătrunderea domeniului libertăţii absolute cu domeniul de existenţă, care, doar prin îngrădirea libertăţii, face posibilă adevărata libertate umană. Platon, de la exemplul armoniei sociale a unui stat bine guvernat (v.Statul, vol.I-II, trad. Vasile Bichigean), voia să ajungă la armonia ce domneşte între cele trei parţi ale suflelului unui om deplin, ilustrat de un adevărat filozof. Nae Ionescu încercase la cursul său (tipărit după căderea comunismului, într-un moment privilegiat al recuperării capodoperelor de gândire românească) să explice că aici este si dincolo de aici, în sensul că lumea despre care în mod simplificator se spune că transcende domeniul realităţii, “nu este în lumea cealaltă mai mult decât în lumea de aici” (v.Nae Ionescu, Tratat de metafizică,1936-1937; text inedit, Ed. Roza Vânturilor, 1999, p.151).

Faimosul logician (al cărui doctorat la Muenchen a rămas un model neîntrecut de gândire originală de maximă conciziune) s-ar fi amuzat probabil dacă ar fi aflat (cine ştie în ce chip misterios) cum prezintă aceste lucruri la Facultatea de Filozofie ministrul culturii post-decembriste. Devenit peste noapte conducător de doctorate în filozofie, lectorul Pleşu vorbea la cursul său despre îngeri despre “expresia topografică” a lumii de dincolo care, ca să nu “sucombe în abstracţiune”, trebuie să existe într-un loc, “chiar dacă locul ei e în afara spaţiului” (v.A. Pleşu, Despre îngeri, Humanitas, 2003, p.175).

Mihail Neamţu, salariat al Institutului de Istoria Religiilor-IHR (Monitorul Oficial, 50/22.I.2008), reţinând chintesenţa eticii intervalului materialist-dialectic profesată de directorul său Pleşu, va repeta (din perimata doctrină) ideea că abordarea sistemelor teologico-metafizice nu trebuie să neglijeze dimensiunea lor istorico-politică. Referindu-se la filozoful de şcoală trăiristă care a reuşit să-şi vadă în comunism tipărite (şi după 20 de ani de la scrierea lor) o bună parte din operele sale, M. Neamţu va consemna că “Noica a manifestat o psihanalizabilă lipsă de curiozitate pentru dimensiunea istorico-politică (…) a sistemelor teologico-metafizice” (v. M. Neamţu, “Dialectica vârstelor şi practica înţelepciunii”, în vol. In honorem Andrei Pleşu, coordonatori M. Neamţu şi B.Tătaru-Cazaban, Ed. Humanitas, 2009, p.31). Specialistul IHR în ortodoxia “oficială”, -pentru care “cărările confuziei”(M.N) duc la Prislop (la mormântul Părintelui Arsenie Boca) -, s-a gândit că “orientarea eshatologică” a ortodoxiei nu poate fi nici ea lipsită de o atare dimensiune. Aşa a ajuns să creadă că “salvând mai întâi de toate persoana, iar nu o colectivitate abstractă, ortodoxia are virtuţi politice libertariene” (Mihail Neamţu, Ortodoxia, în “22”, Nr.197/4iulie 2006).

De la modelul negativ al dezinteresului pentru dimensiunea istorico-politică pe care l-a constituit trăiristul Noica* pentru comunistul Andrei Pleşu (nici azi “reconciliat cu trecutul” său comunist), să ne întoarcem la modelul lui Mihail Neamţu, la directorul său elogiat la şaizeci de ani în două masive volume omagiale, care, din 22 aprilie 2009, au semnalat, prin simpla lor lansare, o faţetă a activităţii primului an de funcţionare “sub cupola Academiei” a Institutului de Istoria Religiilor (IHR), ai cărui salariaţi erau atât Mihail Neamţu cât şi Bogdan Tătaru-Cazaban. După expunerea de idei din rezumatul în engleză al unui amplu studiu, B.Tătaru-Cazaban pare convins că articolele cumulând 280 de pagini strânse de sub titlul comun Despre îngeri, fiind “o remarcabilă exegeză complementară” îi conferă directorului său un loc în vecinătatea Scriitorilor bisericeşti, a lui Toma din Aquino şi a multor alţi autori medievali care s-au ocupat de corpul îngerilor în vremuri patristice şi medievale (B.Tătaru-Cazaban, op. cit. p.191). Nu am putut decât să regretăm inconsistenţa argumentelor probând asemenea afirmaţie uimitoare.

Dar să vedem cam ce-a scris exegetul Pleşu, cu degajarea sa de literat ignorând rigorile limbajului filozofic, atunci când s-a arătat preocupat de îngeri (şi de vampiri), de-a ajuns să fie pus alături de un Toma din Aquino şi de ceilalţi. Aflat în posesia “intuiţiei anticipative a peisajului transcendent” (A. Pleşu) el descrie o lume “fără sol fenomenologic”, dar cu o geografie, anatomie, metabolism analizabil, şi “manifestări demonstrabile” (“Lumea spirituală”, în vol. Despre îngeri, Humanitas, 2003, p.175-179). Când a trebuit să vorbească la Lucerna la un festival de muzică, Andrei Pleşu a găsit cu cale să spună că vine din Ţara lui Dracula (“Îngerii şi muzica”, op. cit., p.160), că evreii şi nemţii ar avea acelaşi înger păzitor, pe Arhanghelul Michael (p.166), cu toate că alte surse susţin că Dumnezeu ar fi avut grijă să distribuie fiecărui popor în parte câte un înger păzitor – ceea ce lui, “ca bun valah” (p.111), i-a părut indiciul unei exagerate democraţii -, şi că Dumnezeu, pentru sine, ar fi păstrat responsabilitatea poporului Israel (p.165). În acest articol, care îi evidenţiază calităţile de conferenţiar, a mai notat că naţiunile ar forma deocamdată “un cor în derivă” ca efect al stridenţei naţionalismului fiecăreia, dar că, “potrivit tradiţiei”, reunificarea planetară va fi să stea: fie sub semnul muzicii celeste a corurilor îngereşti, fie sub semnul unei limbi vorbite de toată lumea: ebraica (“Ingerii şi muzica”, op.cit., p.171). În “încercarea sa de a reflecta cinstit asupra lumii spirituale” (A.Pleşu), partea de noutate a discursului înregistrat în Elveţia şi publicat în “his insightful and informative book On Angels” (B. Tătaru-Cazaban) i-au asigurat negreşit un loc aparte în galeria scriitorilor bisericeşti care s-au ocupat înaintea sa de problema îngerilor.

Posedat de acelaşi demon interior cu misiunea strategică de a-i sugera să-l pomenească la Lucerna pe mediatizatul vampir, fostul ministru de externe s-a ferit să înfăţişeze România la acea deschidere a unui festival de muzică simfonică drept ţara care i-a dat pe G. Enescu, S. Celibidache, Paul Constantinescu, I. Perlea, Dinu Lipatti, Lola Bobescu, G. Georgescu sau pe Gheorghe Zamfir. Şi totuşi, auto-sugestionându-se că vine din Ţara lui Dracula, informaţia oferită elveţienilor s-a integrat perfect discursului său despre îngeri, model de lăutărism cuprinzând pe ici colo derapaje conceptuale. Ioan G. Coman observase că Eliade are în comun cu Nicolae Iorga “setea de cultură, sub toate aspectele, informaţia temeinică, viziunea românească şi universală asupra lumii, dragostea de frumos, de bine şi de armonie” (v.I. Coman în vol. Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade, Criterion Publishing, 2006).

Dacă am încerca să găsim prin ce se caracterizează aportul adus de Pleşu la cultura română, rămânem în mijlocul drumului în plină dilemă, sau, cum elegant s-a exprimat C. Noica, în “interval”, din pricina lăutărismului contribuţiilor sale aşa-zis filozofice, de istoria artei, sau de istoria religiilor: “În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxe, în interval” (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., 1983, p.100).

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA – Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu” →

Valeriu DULGHERU: În Basarabia, mama lichelelor este veșnic însărcinată

Este un trist adevăr. Probabil după numărul lichelelor raportat la mia de locuitori ar trebui să intrăm în Cartea Recordurilor. Aceste „vietăți” au proprietatea de a-și schimba stăpânul, fiind întotdeauna cu puterea. Am avut destule pe timpul guvernării lui Voronin care, în urma declinului pcrm, au trecut la Dodon. Nu neapărat intrând în partidul lui. Fac acest lucru prin intermediul unor clone gen „Urmașii lui Ștefan” care vrea „să protejeze Moldova de unionism”, „Voevod”  ș.a.

Una din explicațiile acestui fenomen periculos ar fi că acest colț de țară pre nume Basarabia s-a aflat de peste 2000 de ani în calea tuturor relelor, vorba cronicarului. Valuri de barbari sălbatici au trecut peste noi: avari, pecenegi, huni, slavi, unguri, tătari, turci. Fiecare din aceste popoare barbare lăsau după ei în sângele strămoșilor noștri câte o picătură de sânge otrăvit cu gene sălbatice. Însă, probabil, cea mai adâncă urmă, cea mai nocivă influență, au avut sălbaticii contemporani din est – rușii. Pe parcursul a peste 200 de ani, la început imperiul țarist cu falsa cruce ortodoxă eliberatoare folosită în calitatea de par de hotar, apoi imperiul roșu comunist cu steaua satanică în frunte ne-au tot „eliberat” de toate: de bunăstare, de liniște sufletească, de credință, ei fiind creștin ortodocși doar cu numele. Strămoșii noștri s-au creștinat în mod natural chiar de la începutul creștinismului. Strămoșii rușilor au fost creștinați forțat prin ukazul kneazului Vladimir în secolul al X-lea.

Ei (rușii) ne tot spun (și astăzi!) că ne-au eliberat, ne-au civilizat (ei, veniți din fundul Asiei cu o istorie de o mie de ani pe noi care, geografic, ne aflăm chiar în centrul Europei și avem o istorie multimilenară (cel puțin 5000 de ani!), ne-au încălțat, ne-au îmbrăcat, iar noi, nerecunoscătorii nu apreciem această „binefacere”). Ca să vorbești de civilizarea cuiva, de culturalizare, trebuie singur să ai această cultură, această civilizație. Să vedem ce valori naționale are acest popor estic cu veleități civilizaționale și eliberatoare? Această națiune (astăzi de fapt însuși rușii recunosc că nu mai este o națiune ci un conglomerat de națiuni numit „rossiane” care și-a pierdut identitatea, rușii reprezentând în acest conglomerat doar apr. 8%!) are un trecut (dar și viitor!) plin de incertitudini. Deoarece nu puteau să-și formeze de unii singuri un stat al lor au apelat la serviciile unor scandinavi, care au fondat în a. 862 prima dinastie la tronul cnezatelor rusești – dinastia Rurik  (de menționat faptul că dacii, strămoșii noștri, au avut regii lor (de același sânge!) cu o mie de ani înainte – Burebista, Decebal ș.a.!) și care s-a stins în a. 1598 odată cu moartea țarului Fiodor. În a. 1613 prin urcarea lui Mihail Alexeevici pe tronul Rusiei a fost fondată prima dinastie rusă – dinastia Romanovilor. Ultrapatrioții ruși declară că Romanovii au domnit apr. 300 de ani. În realitate, spun istoricii ruși, a durat doar puțin peste 150 de ani (1762) și s-a întrerupt cu domnia lui Petru al III-lea (Karl Peter Ulrich von Schleswig-Holstein-Gottorf), nepotul lui Petru I cu Ecaterina I, asasinat de soția sa Sofia de Anhalt-Zerbst devenită ulterior Ecaterina II). Astfel, din 1762 până la Revoluția din februarie din 1917, Imperiul Rus a fost condus de cinci generații din linia Casei de Oldenburg, toate soțiile țarilor fiind de origine germană.

Și neoimperiul rus sovietic, rebotezat URSS, nu a fost condus de ruși: la început de rusul evreu V. Lenin, urmat de georgianul evreu I. Stalin, ucrainenii N. Hrușciov și L. Brejnev. Și cultura rusească, în mare parte e de împrumut, făcută, în special, de evrei. Știința – de asemenea. Doar mcele două metropole – Moscova și Sanct Petersburgul sunt relativ europenizate și asigurate cu de toate. La doar vreo sută de kilometri de la Moscova întâlnești adevărata realitate rusească: sate părăsite (se vorbește despre 70000!); căsuțe de lemn înnegrite de timp gata să se năruie, iar în jurul lor nici pomină de gard, grădini. Ne vorbesc despre cel mai ortodox ortodoxism rus, despre a treia Romă. Dar ce s-a întâmplat în Rusia ortodoxă la 1917. Unii ruși vorbesc că de vină au fost conducătorii bolșevici – sataniștii Lenin, Stalin, Troțki ș.a. Trebuie însă de menționat că peste 80% din Armata Roșie erau țărani, țărani ortodocși, care însă nu i-a împiedicat să distrugă zeci de mii de mănăstiri și biserici, să ucidă zeci de mii de clerici, nemaivorbind de milioanele de mireni lichidați. Atunci despre care civilizație rusească putem vorbi.

Iar tocmai acești ultimi nomazi estici au contribuit major la deformarea sufletului basarabeanului. Anume aceștia au plodit cele mai multe lichele, promovând pe toate căile nemeritul. Cele mai josnice apucături rusești și-au găsit sol fertil la lichele: beția, lenevia, curvia, antihrismul ș.a. Râsurile satelor basarabene din perioada interbelică au fost aduse de regimul de ocupație sovietic în fruntea lor. Cele mai urâte metehne au devenit „virtuți” apreciate de ocupanți. Ei au întocmit listele deportaților, incluzând în ele pe cei mai buni gospodari pentru a le lua bogățiile. Ei au măturat podurile bieților țărani basarabeni, luând ultimul grăunte, sortind la pieire bătrâni, femei, copii. Ei i-au băgat pe bunicii și părinții noștri în sclavia kolhoznică (sora mea Elena nu a putut să continue studiile după opt clase fiindcă nu i-au dat „spravca de la selsovet” pentru a pleca în satul vecin!). Astăzi în fruntea acestui pseudostat se află odraslele acelor lichele. Și aceștia ne învață pe noi ce istorie avem, ce limbă vorbim. Ei, acești mari stataliști care au luptat cu arma în mână împotriva acestui stat în a. 1991, își permit obrăznicia fiindcă noi, cei mulți, dar proști, le permitem, fiindcă nu suntem uniți. Liderii de dreapta sunt surdo-muți și lipsiți de elementara mândrie națională, lăsându-se călcați de tot soiul de râsuri. Când oare vom scăpa de s(c)lavul din noi.

Deunăzi, un mucos cu caș la gură, D. Roibu, președintele făcăturii dodoniste „Urmașii lui Ștefan” (să vadă marele Ștefan cum acești ipocriți îi terfelesc numele capul le-ar sta unde le stă picioarele!), un agramat care ne învață ce istorie avem, ce limbă vorbim, cum să fim „patrioți adevărași ai lui Dodon”, se indigna de niște standuri informative „cu propagandă antistatală” care îi lezau amorul propriu statalist. Este vorba de niște standuri care cuprind informații despre geneza poporului român (istoria Basarabiei fiind privită ca parte integrală a istoriei întregului neam), despre Centenarul Unirii (ei, acești pavlici morozovi au serbat centenarul puciului bolșevic!), despre avantajele unirii, totul corect sub aspect istoric. Mă uitam cu milă la copiii trimiși de șefii de la postul de televiziune NTV să-i stigmatizeze pe cei care au îndrăznit să aibă alt punct de vedere. Îi întrebam: ce nu e corect scris pe aceste standuri? Este o opinie subiectivă care are dreptul la viață, dacă considerăm că trăim într-o democrație. Ei, care au vreo trei televiziuni proprii și alte vreo zece televiziuni rusești, prin intermediul cărora „minciunesc poporul” cu eroziile lor despre istoria Moldovei, au cheltuit milioane de lei pentru editarea unor false istorii în zeci de mii de exemplare distribuite gratis în biblioteci, zeci de pancarte au împânzit  orașul care promovează acest iz stalinist de „statalitate moldovenească” (știm noi unde a fost născocită această istorie!), ne vorbesc despre antistatalism! Ei doresc ca toată lumea să accepte aiurelile lor despre Istoria Moldovei din sec. al XI-lea. Desigur, conform minților lor bolnave de s(c)lavism, moldovenii nu puteau să apară înaintea rușilor, despre care pentru prima oară s-a scris și vorbit în sec. al IX-lea, și aceea erau frații lor mai mari – ucrainenii. Noi, moldovenii, eram încă cățărați pe copaci. Cu astfel de nerozii îmbuibă ei creierii tinerilor și a celor rătăciți.

Î-l priveam deunăzi pe „pătimitul” Dodon (posturile rusești vorbesc despre un „atentat la viața iubitului președinte”) participant la așa numitul „congres mondial al familiei” care ne vorbea frumos despre familia tradițională (cine din oamenii normali ar fi împotriva familiei tradiționale!). Să ne amintim însă despre acțiunile mentorilor săi bolșevici, la care se mai închină acest Dodon (este etalonul duplicității,în aceeași persoană întruchipând satanistul și creștinul), care declarau la începutul erei bolșevismului despre necesitatea lichidării familiei privită ca o recidivă burgheză, chiar și despre necesitatea comunizării femeii. Și astăzi acest Dodon se dă mare apărător al familiei tradiționale! Dacă ai devenit atât de cucernic (în fiecare an vizitezi Muntele Sfânt, umbli pe la biserică, ești mare prieteni cu vârfurile clerice (prorusești!) fă un pas, fie și formal: dezice-te de trecutul comunist, înfierează-i pe sataniștii Lenin, Marks ș.a.).

Continue reading „Valeriu DULGHERU: În Basarabia, mama lichelelor este veșnic însărcinată” →

Alexandru NEMOIANU: Votați DA pentru familie, eroismul statorniciei !

Este un lucru adesea ignorat, foarte, prea adesea, minimalizat ba chiar, de foarte multe ori, luat în râs prostesc, faptul că Neamul Românesc este unic, special și, fără exagerare, fără egal. Nu este vorba aici despre lauda fără acoperire sau sforăitor discurs triumfalist. Este vorba de afirmarea unui adevăr simplu și adevărat de când Dumnezeu a adus lumea în existența.

Toți și fiecare, individual și în grup, în față lui Dumnezeu avem valoare egală. Toți și fiecare suntem prețioși și avem de împlinit un rol unic și fără de care lumea nu ar putea di desăvârșită, așa „cum a dorit-o Dumnezeu”.

Cu aceste gânduri înțeleg și faptul că nu suntem la întâmplare, „la voia orișicui și orișicând”.

Trăsătură esențială a fiecărei persoane este libertatea ei de a alege între bine și rău. Alegere care o va așeza în veșnicie și prin care alegere poate pierde, sau câștigă, și lumea această și cea care va să fie.
Dar dacă suntem liberi asta nu înseamnă nicidecum că ne putem realiza altfel decât în legătură cu semenii noștri, în comuniune. Iar aici trebuie reafirmat un lucru care pe Români îi face absolut unici și fără egal: Românii sunt Ortodocși.

Neamul Românesc este singurul vorbitor de limba latină care a stat statornic în credință cea adevărată și unică, în Ortodoxie, în Dreapta Credință și Pravoslavnicie. Această a conferit Românilor originalitate, complexitate și noblețe împărătească. Nu spun că Românii sunt „cei mai buni din lume”. Dar spun cu toată inima că sunt la fel de buni că și cei care se consideră a fi cei mai buni din lume. În față lor Românii nu trebuie să aibă nici un complex de inferioritate, absolut nici unul!

Caracteristicile românești s-au transmis și s-au desăvârșit din generație în generație. Așa cum pe fete purtăm chipul strămoșilor, tot așa purtăm și zestrea lor spirituală, gândurile și dorurile lor. Poate în altă haina și formă, dar aceleași. De ce ne iubim bunicii? Pentru ce au făcut? Nici vorba! Îi iubim pentru că ei ne-au iubit necondiționat, îi iubim pentru că ne-au șoptiți în brațe cum să ne închinăm, îi iubim pentru că ne-au mângâiat pe creștet. Experiență strămoșilor, din generație după generație, s-a așezat în sufletele celor care așa de repede vom trece și acea experiență o vom dărui urmașilor noștri, că și ei să fie tot Neam Românesc. Iar această alcătuire în Neam se transmite și prin limba pe care o vorbim.

Limba nu este doar un subordonat al gândirii, ci este și un stăpân al ei. Este foarte adevărat că omul vorbește după cum gândește, dar la fel de adevărat este că omul cugetă după cum s-au deprins să vorbească strămoșii săi. Pentru a ne exprimă gândurile căutăm expresiile cele mai potrivite, dar limba este o moștenire, cu anume tipare, asociații și modele de exprimare constante și prin urmare îndreaptă gândurile noastre pe căile pe care s-au mișcat și cugetele strămoșilor noștri. În acest fel limba stabilește o legătură de nezdruncinat între fii aceluiași neam, generează o formă mentală naționala. Așa se alcătuiește Neamul și așa se ține. Iar la asta se adaugă o trăsătură esențială românească: statornicia – statornicia în Credință, în Tradiție, în bună cuviință.

Această statornicie, în loc și obicei, s-a păstrat cu jertfă și chin. De nenumărate ori a fost nevoie să plecăm capul și spatele; de multe ori am scrâșnit de dinți și am așteptat ca răul să treacă, de multe ori ne-am prefăcut și am dat sărutare falsă. Dar apă a trecut și pietrele au rămas! Acestea fiind spuse nu trebuie să ne amăgim.

Milă lui Dumnezeu se dă acelora care o merită și se străduiesc pentru ea.

În fiecare generație au existat momente și clipe când Românii au trebuit să lupte și în esență să își câștige dreptul la statornicia în ființă românească.

În momentul de față, în clipă pe care o trăim un asemenea moment stă asupra noastră. Numele lui este definirea conceptului de FAMILIE.

Furia satanică bântuie în lume, atacul asupra sfintei familii este dezlănțuit, dragostea de Mama și Tată se vor a fi înlocuite cu otravă și batjocoră sodomită. Românii sunt chemați să afirme că Familia înseamnă: Mama, Tată și copii.

Nu trebuie să șovăie. Fără familie tradițională statornicia românească nu va mai însemna nimic.

În acest context este absolut tragic cum un mic grup de politicieni, cei care își zic „salvatorii”(Uniunea Salvați România) au avut lipsa de rușine și minimală decentă de a politiciza acest moment crucial și au avut îndrăzneala dementă de a îndemna pe Români să nu aprobe redefinire familiei. Au avut temeritatea și cinismul de a se alcătui că apărători ai sodomismului, ai inversiunii sexuale, al abominatiei pe care și necuratul o disprețuiește. Nu am îndoială că acești netrebnici vor intră repede într-o rușinoasă uitare. Dar până atunci, mă întreb, de ce mai fac umbră pământului asemenea existente inutile?

Sunt absolut convins că Românii vor vota pentru bun simt și pentru statornicie. De acest vot depinde soarta Neamului și în funcție de răspunsul dat vom fi vrednici și în viitor de Milă lui Dumnezeu.

Toți cei care iubesc Neamul Românesc, Pământul Românesc, Credință Ortodoxă și starea de Români trebuie să meargă la vot și să voteze DA, familia este alcătuită din Tată, Mama și copiii pe care li va da Dumnezeu.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

17 septembrie, 2018