Daniela ACHIM-HARABAGIU: UNIȚI PRIN ARTĂ

Note despre Ediția a III-a a Taberei Internaționale de Pictură

în aer liber de la Nenciulești

Câteodată simți că nu poți tine pasul cu viața! Altădată nu simți, dar tot în urma ei ești, deși nu îți dai seama. Așa a fost anul acesta. Îl bănuiam a fi unul bun, minunat, curat, format din două cifre care merg frumos una după alta ca două grațioase lebede cu puii lor pufoși. Așteptam cu nerăbdare să se sfârșească iarna, fericită că scap de frig, să pot petrece clipe minunate în aer liber, să merg la diverse evenimente literare, artistice, să merg la expoziții, lecturi publice… Hmm… Nu prea a fost așa. Mulți oameni dragi și importanți au trecut Stixul,… Dar, până la urmă toți îl vom trece, asta face parte din viață. Și cu toate acestea, tot am prins ceva din bucuriile ei.

M-am trezit în luna iunie, crezându-mă în aprilie, că merg să cumpăr semințe de flori de piatră. Nu mi-a dat vânzătoarea spunând că e târziu, nu se mai pun semințe de flori în iunie, că nu mai au când să crească, spunea. Am plecat și mai buimacă de la ea. Dar, ce știa ea? Nimic. Au ieșit singure din semințele căzute din florile uscate de anul trecut, la puțin timp după ce m-a refuzat. Se pare că nu doar noi, oamenii, întârziem în ținerea pasului cu viața, ci și florile.

Apoi am pus semințe de zorele, pe care mi le-a dat un tânăr coleg, si au răsărit, au și înflorit, și le-am și pictat.

Dar nu despre flori voiam să vă spun, ci despre faptul că am rămas în urmă cu scrisul notelor despre expoziția lucrărilor Taberei Internaționale de Pictură în Aer Liber de la Nenciulești Ed. a III-a 2020. Am promis că le scriu.

Da, este vorba despre acea tabăra de pictură în care domnul Șerbănescu ne-a făcut întâlnire cu arta unor pictori și oameni minunați. Și ea fost puțin întârziată ca și mime, ca și florile, dar a fost!

Anul acesta, doar cu arta lor, cu ei nu, din motive de pandemie cu acel virus nou, deși mi-ar fi plăcut mult să-i revăd!

După două luni de „izolare la domiciliu” nu mai aveam nicio speranță că voi participa la Tabăra Internațională de Pictură de la Nenciulești. Dar, ce știam eu. Dumnezeu lucrează prin oameni!

Chiar dacă nu ne-am întâlnit fizic, domnul Tudor Serbanescu a avut grijă să se întâlnească artele între ele și artiștii români ce au fost prezenți la vernisajul expoziției.

Și așa ne-am trezit la jumătate de septembrie, frumos și blând ca o zi de vară în care a fost organizat vernisajul lucrărilor celei de III-a Ediții a Taberei de Pictură în Aer liber de la Nenciulești.

Câtă bucurie, câtă încântare, câtă frumusețe! Dublă bucurie! Pentru că acea zi sărbătoream deschiderea Expoziției dar și ziua de naștere a artistei Cristianei Purcărea!

Iată că domnul Șerbănescu a întors timpul înapoi și a reușit!

Au expus artiștii: SVETLOZAR NEDEV-Bulgaria, SVETLANA SOLO-Rusia, SVETLANA ELANTSEVA-Anglia, JOSEPH NOCE-Franța, KORKUT TIRYAKI-Turcia, LAURA CULCEA-Romania, CRISTIANA PURCĂREA-România, RAREȘ KERERKEȘ-Romania, TUDOR ȘERBĂNESCU-România și subsemnata cu pseudonimul HARA DANA- România.

După vernisaj au fost schimbate idei despre cum am putea face cunoscută arta noastră, într-o manieră inedită, și vizitată de cât mai mulți oameni iubitori de frumos, cum ar fi: să expunem lucrările în Parcul din Pădurea Vedea, într-un cadru organizat în acest sens, să expunem planșe tipărite și plastifiate puse pe panouri în parcuri sau grădini publice pe o perioadă mai lungă de timp, având în vedere restricțiile cauzate de pandemie și totodată, pentru că e o tabără de pictură în aer liber, să putem expune și cum a fost ea conceptual gândită: ”ÎN AER LIBER”. Așa vom avea artă la tot pasul, în orașul nostru sau în alte orașe și ne putem bucura că dăruim din frumosul ce ne-a fost dat. Sperăm să avem și sprijinul autorităților care în această manieră ar putea atrage vizitatori și iubitori de artă.

Gazda expoziției de anul acesta a fost Centrul Județean pentru Pentru Promovarea si Conservarea Culturii Tradiționale Teleorman, cu sprijinul și participarea Centro Pro Arte Alexandria și Primăriei Nenciulești.

Continue reading „Daniela ACHIM-HARABAGIU: UNIȚI PRIN ARTĂ” →

Antonio CALDERON de JESUS: Tribuna de opinii – caricaturiștii umorului

SALONUL INTERNATIONAL DE CARICATURĂ

ȘI DE ARTE VIZUALE SATIRICE – TIMIȘOARA, ROMÂNIA

16 OCTOMBRIE – 10 NOIEMBRIE 2020

Una dintre cele mai relevante întâlniri ale caricaturii de artă a umorului are loc în prezent în orașul românesc Timișoara, a cărui organizare este condusă de „Fundația Popa’s”, mentor fiind Ștefan Popa Popa’s, artistul cu cea mai înaltă considerație în această domeniu, fiind ales ca cel mai rapid artist din lume.

La acest eveniment, așa cum s-a întâmplat cu multe altele, prezența atât a artiștilor înșiși, cât și a personalităților invitate au fost reduse la un nivel minim, ceea ce a însemnat că a fost dezvoltat sub dinamica închiderii, decretată în întreaga lume. Cu aceasta vedem cum încă o dată oamenii de artă rămân, fără argumente pentru a-și putea expune arta!

Se spune că umorul este una dintre caracteristicile omului animal, care nu constă în a crea o lume total originală, ci un nou mod de a vedea cu o perspectivă diferită în care oamenii își privesc mediul, ignorând pur și simplu ideile, senzațiile cu imagini a aspectelor creative. Umorul ne obligă să ne trezim și să simțim ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu un criteriu în care este foarte stimulant atunci când vine vorba de procesarea zi de zi și observarea lumii înconjurătoare.

Prin aceasta, se recuperează o linie protagonistă inerentă care ne obligă să ne eliberăm de anumite mentalități sau cum să devenim independenți cu forma de exprimare, într-un limbaj nou, combinând umorul ca o trezirea ireverențioasă, devenind un vehicul pentru a lua cu asalt avangardele artelor, întrucât artele caricaturii au fost în orice moment în fruntea mișcărilor creative – referindu-se la trezirea Europei, recunoscând ireverența care se ivea în lume – în încercarea de a recupera conceptele de artă a umorului ca creator de conștiințe.

Continue reading „Antonio CALDERON de JESUS: Tribuna de opinii – caricaturiștii umorului” →

Ionuț ȚENE – Expoziție aniversară Viorel Nimigeanu: lumina care arde sufletul ce urcă!

La începutul lunii octombrie a.c. am participat la impresionantul vernisaj aniversar (70) dedicat pictorului clujean Viorel Nimigeanu, desfășurat la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Lumea bună prezentă, mai ales din elita literară și a artelor locale nu mi-a dat răzgazul să vizionez expoziția în tihnă, peisajul fiindu-mi ”furat” de concertul arhetipal al lui Grigore Leșe și de discursul funambulesc al istoricului devenit prozator de succes, Ovidiu Pecican. Dar zilele acestea dezbărat de incidente mondene și rebarbative am vizitat în solitudine expoziția maestrului din aripa de la parter a Muzeului de Artă. Am intrat cu sfială și curiozitate în sălile de expoziție bine luminate, nu neapărat de candelabre baroce, ci de lumina care răzbate cu violență telurică din tablourile fertile ale lui Viorel Nimigeanu.

Primul sentiment este impresionist: simți co-împărtășirea cu obiectul de artă, care nu este materie, ci ființă vie care se deschide, un ”dasein” al sufletului. Lumina care degajă din tablouri arde sufletul care se înalță până la cer, unde se contopește cu nadirul. Nu oricine are organul care să perceapă pictura lui Viorel Nimigeanu. Trebuie să ai cultura necesară, dar nu doar una livrescă, ci ontică, care se obține și șlefuiește din împerecherea cărții cu experiența, din legătura sufletului cu divinitatea și care știe să facă diferența dintre sacru și profan. Fără o isagogie a ethosului culorile lui Viorel Nimigeanu nu pot să te cucerească. Ca să înțelegi pictura maestrului trebuie să ”vezi” în primul rând cu sufletul. Viorel Nimigeanu este un pictor paradigmă. Creează o pictură primordială, grea și bolovănoasă, în formatul paradoxal al exprimării, care se naște din izvoarele adâncurilor, își trage seva spre sufletul care întră în combustie și, apoi, se înalță brâncușian, ca pasărea măiastră spre esențe și înălțimi. Pictorul clujean a depășit bariera dilematică a categoriilor clasic, antic, baroc, modern, impresionist, suprarealist sau structuralist. Viorel Nimigeanu însumează în tablourile sale valoarea. El poate fi și antic, și Da Vinci, și Degas, Grigorescu, Luchian, Munch sau Kandinski. E atins de înveșnicirea artei prelucrate ca un bijutier zdrobit de migală și frământări, care vrea să realizeze aura sfinților. Experiența sa de pictor de biserici i-a adus o perspectivă sacră, în stilul lui Rudolf Otto, care știe să treacă, totuși, cu lejeritate, din mistic spre o modernitate asumată, știind că are rădăcini adânci și bine înfipte în cultura universală. Are ispita lui Luchian, prin portretistică și flori, dar nu se lasă înregimentat în viziunea pictorului român de la începutul secolului XX. El duce mai departe culoarea și mesajul, dincolo de aparențele interioare, pentru că în esențe: adevărul și frumosul se comprimă într-un timp care nu mai are nevoie de ceas și de măsură.

Tablourile lui Viorel Nimigeanu ne transmit un mesaj asemeni celui din volumul de versuri al lui Marin Sorescu din 1965 –”Moartea ceasului”. În ierarhia valorii înduhovnicite spațiul, timpul și culoarea se comprimă în eternitate. Asfel pictorul poate fi catalogat pe drept cuvânt un clasic, dar și un avangardist suprarealist. E greu de surprins în categorii și limite Viorel Nimigeanu. Energia curge viu din culori ca un fluviu la cazane. Pictorul mi-a spus într-o efuziune intimistă că, pune până la nouă straturi de culoare brută sau șlefuită pe pânză, până obține acea lumină care ne arde sufletul și înalță. Talentul nu este numai cadoul zeilor, dar și rodul unei munci destructurante. Opera de artă este ”sensul creației” (Berdiaev), aceasta unește omul de infinit. Viorel Nimigeanu construiește bine plămada culorii și simți că acele metafore-culori sunt plămădite și cu sudoare și cu lacrimi. ”Venețiile” sale ne oferă un timp al voioșiei și frumuseții unei vieții solare, impregnate de un erotism difuz și tonic, un loc în care omul poate trăi o fericire cosmică. În schimb, ”Balcicul” este acea frumusețe telurică și arhetipală, care îndeamnă la reverie, că viața este scurtă și are un trecut care de cele mai multe ori doare. ”Balerinele” ne învață că viața este un balans de complicități între zbor și efort, o încercare a frumuseții care vrea să-și depășească limitele și să seducă preajma. ”Peisajele rurale” surprind cheia simplității sufletului care adumbresc imaginea spre un colț tainic sau o uliță ce s-a oprit să surprindă privirea cum arată veșnicia ”care s-a născut la sat”, vorba de duh a filosofului Lucian Blaga. La sat, verdele este tonic și tonifiant pentru comunitate, între verde brad și albul ”zăpezilor de altădată”. E ceva care cheamă din vatra nașterii locurilor bistrițene.

La Viorel Nimigeanu nimic nu este întâmplător pus pe pânză, totul este calculat, încifrat și însumat și, apoi, plămădit de munca cu suflet pentru un scop anume, care eliberează, nu închide preajma. ”Peisajele urbane” sunt decupate din romanele lui Kafka. Acestea surprind incompatibilitatea omului cu materia, acțiune ce încețoșează perspectiva și rezolvă absurdul prin intensitatea culorii. Este șansa omului urban de a se salva existențial de incovenientul încătușat al zidurilor. ”Nudurile” sunt despre femei inteligente. Frumusețea este intelectuală. Este paradoxul nudurilor pictate și dezinhinbate de Viorel Nimigeanu. Frumusețea poate fi doar prin inteligență. Erotismul este doar o anexă a intelectului care descumpănește. ”Portretele” sunt un alter ego. La un moment parcă ai ști și înțelegi totul. Este o sinergie între Luchian, Nichita și Nimigeanu. Autoportretul este de fapt o tripletă bibliografică. Pictorul clujean însumează stilistic, fără să fie eclectic, o pleiadă strălucită a marilor pictori români ai secolului XX: Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, Ilie Boca, Baba, Gheorghe Petraşcu sau Aurel Ciupe. Maestrul Nimigeanu îi continuă într-un mod original, singular și originar, într-o cascadă de saturnalii coloristice, care învie presimțirea genialității unei umanități care refuză să cadă.

–––––––––

Ionuț ȚENE

Cristian Petru BĂLAN: O întâmplare adevărată de care mi-am amintit ilustrând-o într-o sculptură…

Pe când eram student prin anul al doilea la Universitatea București, obișnuiam să învăț stând pe iarbă, retras undeva într-un colț înverzit de pe malul lacului din Parcul Cișmigiu, din București (cam acolo unde acum a fost construit restaurantul Montecarlo). Era locul meu preferat și atunci era o zi frumoasă și caldă de vară. Aflat acolo, deodată aud strigăte puternice venite de pe malul celălalt al lacului: „Heei…! Domnuu’, doomnulee!… Vedeți că un copilaș mic a căzut în apă și se îneacă – nu departe de dumneavoastră!”.

Imediat am părăsit cititul și când m-am ridicat în picioare, prin apa verzuie a lacului, am zărit o mânuță de copil care se mișca continuu… „Săriți după el în lac și salvați-l, că se îneacă!!” – strigau cu disperare o mulțime de glasuri de pe malul opus. Imediat, am aruncat în iarbă cursul din de pe care învățam și am sărit îmbrăcat în Cișmigiu. Eram doar în cămașă și în pantaloni. Apa îmi venea până la umeri… Am bâjbăit prin undele tulburi ale lacului și când am găsit mânuțele copilului, l-am tras repede și cu putere din apă și l-am așezat pe mal, în timp ce spectatorii îmi aplaudau gestul.

Scosesem din lac un băiețel de vreo doi ani și jumătate. Am ieșit și eu din apă și am strâns copilașul de burtă. Apa îi țâșnise cu putere pe gură, iar băiețelul a scos atunci un țipăt scurt, ceea ce m-a bucurat, văzând că nu se înecase. Chiar atunci a apărut lângă mine o fetiță de vreo trei anișori și jumătate, care cred că era surioara lui, și care a început să plângă speriată, ținând mâna întinsă spre noi doi.

La vreo zece pași de fetiță, zăresc o băbuță stând și ea pe iarbă. Croșeta liniștită, așezată cu spatele spre lac. Mi-am dat seama că era doica sau poate bunicuța celor doi copilași, dar fusese întru totul neglijentă și condamnabilă, deoarece își lăsase copiii să se apropie de apă.

Băbuța a tresărit speriată când a auzit băiețelul țipând. Ea mă întreba mereu în germană:

– Ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat?” Continue reading „Cristian Petru BĂLAN: O întâmplare adevărată de care mi-am amintit ilustrând-o într-o sculptură…” →

Veronica BALAJ: Ștefan Popa Popa’S un fenomen artistic

Dacă pronunți numele Ștefan Popa Popa’S, ai pășit déjà în arealul artei fenomen. Al artei fără limite din perspectiva inspirației. Popas, – cum le îngăduie prietenilor să-l apeleze} – are idei creatoare gen blitz. Nu se știe cum, de unde își fac apariția scurt, asemeni unui fulger. Lungul șir al acestor indefinibile, repetabile semne a conturat imaginea celui mai mare și mai recunoscut dar și mai admirat reprezentant al artei caricaturii în lume. Presa franceză l-a decretat încă din anii ‘80, în urma prezenței sale în mai multe festivaluri de gen, unicul campion al lumii în caricatură. De fapt, palierele artistice în care s-a remarcat sunt mult mai multe, arta portretistică sau peisagistă susțin aceeași idee: talentul are esență divină, geniul nu se poate diseca în capitole teoretice, explicite.

De aceea, în cele ce urmează voi face referire succintă, doar la recentul album apărut la Timișoara, Mai, 2020, intitulat: „Poapa’S în țară și în lume”, cu subtitlul: „Brandul României din Banat”. De remarcat condiția grafică de excepție a acestuia iar ca prim fapt referențial, chiar pe copertă este fotografia autorului împreună cu Thiery Montbrial, cel care la doar 51 de ani era Președintele Academiei Franceze, iar acum, deține funcția de Director General al Institutului de Relații Externe Francez. Din aprecierile sale referitoare la personalitatea lui Popa’S, cităm un fragment ilustrativ: „POPA’S este un foarte mare artist… Pe care-l putem considera cel mai bun portretist caricaturist contemporan…”

Noul album are 298 de pagini, în care sunt prezentate selectiv, imagini color ale celor mai renumite manifestări, în speță de renume internațional unde a participat autorul. Cronologic, de-ar fi să fie descrise în detaliu s-ar ajunge la câteva volume.

Este un parcurs impresionant, de la nivel NATO, la invitații primite de la Casele Regale, prezența la expoziții în renumitele muzee ale lumii, frânturi din sutele, poate miile de articole publicate în presă de-a lungul anilor în diferite locații ale globului. Primul capitol din album:: „Brandul Popa’S” reprezintă România în lume, ne aduce aminte că este de-al nostru deși, ca valoare, aparține lumii întregi. Cu toate acestea, au fost și unii care l-au subapreciat nevenindu-le să creadă că avem în cotidianul, în spațiul nostru, un talent de esență genială. Cu timpul, s-au văzut nevoiți să accepte.

Lui Ștefan Popa Popa’S i-a fost hărăzit din plin acest dat artisic și ca urmare, nu putea aștepta nici măcar să intre în clasele primare. Desena de la vârsta de 5 ani, la 7 ani era deja publicat în paginile ziarului din orașul natal, Caransebeș. La 14 ani, apare cu lucrare în revista Urzica, din capitală. Încă din 1972, când nu terminase studiile, primește în Franța Marele Premiu Unesco pentru caricatură dar, el va afla abia după 10 ani. Nimeni nu-l anunțase și nimeni nu-i înmânase diploma respecticvă într-o Românie comunistă. Treapta spre internațional era deja cucerită. Și totuși, va studia Politehnica la Timișoara și nu artele plastice. Poate nu greșim dacă ni-l imaginăm rezolvând probleme de algebră care aveau în coadă vreun desen ironic.

Revenind la albumul în discuție, avem prilejul să fim impresionați de numărul foarte mare de imagini artistice care punctează momente calendaristice importante desfășurate pe mapamond. Drumurile i-au fost o chemare și un succes în permanență. Valoarea sa a fost descoperită și susținută încă din anii ’70 de către Henry Coursaget, Președintele renumitului festival Folcloric, de la Confolens, Franța al cărui caricaturist oficial este numit Stefan Popa Popa’S, în scurtă vreme adăugând la numele său multe alte asemenea evenimente așa încât, în 1990, are deja un album de grafică satirică finanțat de UNESCO. La acea dată, avea deja un palmares impresionant. Lumea avea porțile deschise pentru a semnala și a primi lucrările sale. Are prilejul să lucreze cu mari artiști și desenatori ai lumii: Salvador Dali, portretul acestuia, realizat de Popa’S este în Muzeul Dali, intră în atenție și este apreciat de renumitul Plantu, redactorul șef adjunct de la ziarul Le Monde/, Emerson, Anglia/, Kruger, Austria/, Vasquez De Sola, Spania/ etc.

Traseul artistic parcurs de Popa’S cunoaște doar urcușul. Invitațiile se adună în număr impresionant. Ne oprim la unul din punctele de vărf ale carierei sale. Cum am precizat, este imposibil de făcut referiri exhaustive, din pricina numărului prea mare de evenimente. Momentul consacrării sale internaționale, era dinainte de 1989, încă din anii 70, când presa franceză îi conferise primul loc pe podiumul mondial, însă vine la rând, momentul în care este desemnat cel mai rapid realizator de portrete satirice, desenează mai repede decât calculatorul scrie presa franceză, cu patru secunde mai repede decât calculatorul. În 17 octombrie, 1995, cu prilejul Festivalului Internațional de Caricatură de la Saint-Esteve, Franța l-a depășit pe belgianul Emile Robin la recordul mondial privind viteza desenelor într-o oră. Popa’S realizînd 131/oră, Emile Robin, 106. Popa’S l-a depășit pe acesta și la rezistența în timp a desenării. A realizat pe durata a 10 zile și 10 nopți 1.527 de portrete color. Așa a fost semnată intrarea sa în Cartea Recordurilor. Nu mult după, la același festival, artistul român își depășește propriul record ,realizând, 2.772 de caricaturi color în 10 zile și 10 nopți. Publicul francez fiind impresionat, îl va numi, cel mai bun portretist-caricaturist privind asemănarea dintre model și portret.

Am ținut să precizez acest succes, pentru cei care nu-i cunosc îndeajuns excursul, și să nu fie de mirare că, în 2012, Ștefan Popa Popa’ S a fost invitat să realizeze portretele tuturor Papilor de la Vatican. Expoziția s-a numit, Papi și Sfinți, artistul primind, înainte de vernisaj, binecuvântarea scrisă a Papei Benedict al XVI-lea. Nu se pot trece cu vederea considerațiile reproduse în paginile albumului-document și semnate de către, Prof. Paolo Merenda, Profesor de Teologie și Bioetică, Serviciul de onoare și protocol al PAPEI: „… am prezentat conducătorului nostru, Ducele Leopold, propunerea de-a avea portretul Papei la San Pietro, în sala Papilor… Personal sunt convins că o lucrare a maestrului Popa’S, va îmbogăți sala și ar adăuga mai mult prestigiu, alături de celelate lucrări de artă prezente în sala Papilor din Basilica San Pietro.”

Înalte titluri îi sunt înmânate de-a lungul anilor de la cele mai imporatnte personalități ale lumii. De la miniștri sau actori renumiți, la regi și șefi de state. Apropos de regalitate, americanii îl numesc, regele caricaturii, iar în Maroc, Sultanul caricaturii, după vizita făcută la invitația Regelui Hassan al II-lea.

Între capitolele albumului la care facem referire, un loc important îl ocupă secțiunea diplome scrisori de mulțumire, extrase din presă. Mă opresc la Scrisorile de mulțumire de la Casele Regale, Ducate și Principate… Exemplu: Lordul Șambelan, al Casei Regale din Norvegia, Rolf Trolee Anderson, Oslo, 2006/, Casa Regală a Bulgariei, Simeon of Saxe-Coburg and Gotha, Prin Ministru al Continue reading „Veronica BALAJ: Ștefan Popa Popa’S un fenomen artistic” →

Daniela ACHIM-HARABAGIU: Expoziție de pictură în timp de pandemie – ”Privind spre IberoAmerica- Mirada a IberoAmerica”

Am resimțit, și încă simt, toată această perioadă de când a fost declanșată starea de urgență și de alertă cauzate de pandemia cu virusul Sars Cov 2 ca pe o perioadă în care viața cu toate ale ei a fost suspendată, ca atunci când este suspendată prescripția extictivă de curgerea unor termene.

Și totuși, viața nu poate fi suspendată, curgerea firescă a vieții, nu, poate doar dacă am fi criogenați de un cataclism la nivel mondial și lucrurile s-ar întâmpla, cum de altfel se întâmplă oricum, unele din ele, și fără voia noastră.

Viața respiră, viața curge și se trăiește! Această certitudine este dovedită clar de faptul că un grup de 45 de artiști plastici din lumea dinspre și dincolo de Atlantic, situată geografic în peninsula Iberică și în cele două Americi ne-a scos din starea de suspendare.

Se pare că oamenii au fost și sunt un întreg indisolubil, indiferent de vremurile în care au trăit și de vicisitudinile la care au fost supuși în existența lor pământeană, și aceasta în special atunci când sunt uniți de un crez comun așa cum este arta și mai ales de dorința de a lăsa ceva în urma trecerii lor prin această lume a trecerii.

Astfel, pornind de la acest crez comun – arta, iată că a fost posibilă organizarea și desfășurarea în România, la Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, pe o perioadă de o lună, respectiv 3 iulie-05 august 2020 expoziția de pictură ”Privind spre IberoAmerica- Mirada a IberoAmerica” . Expun artiști din Spania, Mexic, Uruguay, Venezuela, Ecuador, Columbia.

Vizitând expoziția cu prilejul vernisajului în vreme de pandemie (cu participarea restrânsă, evident), am observat lucrări de o acuratețe remarcabilă și mi-am încărcat ochiul cu frumosul dăruit de artiști din sufletele lor imense.

O expoziție superbă, completă și complexă în același timp, în care găsești expresia culorii și formei redate în diverse maniere, toate frumoase, minunate toate, exact cum o imaginam atunci când am văzut afișul, lucru ce mă îndeamnă să merg să o mai vizitez, întrucât timp mai este îndestul.

Continue reading „Daniela ACHIM-HARABAGIU: Expoziție de pictură în timp de pandemie – ”Privind spre IberoAmerica- Mirada a IberoAmerica”” →

Dorel SCHOR: Vadim Stepanov-realitatea în forme bizare

Vadim Stepanov este un artist al artelor vizuale proeminent în pictura israeliană contemporană prin stilul său aparent primitiv, cu personaje groteşti, evident neconvenţional. El aminteşte de vechile icoane ruseşti, cu figuri fantastice, influenţat vag de pictura renaşterii nordice. De fapt,în esenţă, este un suprarealist, un rebel social care foloseşte simboluri pentru a reflecta o realitate corigibilă.

Stilul său îl încadrează într-o zonă relativ puţin vizitată în demersurile despre arta contemporană. El testează limitele figurativului cu personajele sale bizare, nenaturale, uneori naive sau ridicole. Dar un tablou de Vadim Stepanov este imediat recunoscibil, fapt ce pledează pentru un vizual profund personal. Pictorul îşi asociază privitorul la un joc în care fantezia, imaginaţia, stadiul de vis au un rol central.

Unii au spus că arta sa aminteşte de predecesori celebri precum Hieronimus Bosch sau Pieter Bruegel pentru atracţia morbidului, inestetică dar fascinantă. Ea provoacă formele clasice, reflectând realitatea în forme bizare, uneori caricaturale sau în contraste violente. Stepanov amplifică în mod radical grotescul până în locul unde începe tragicul sau comicul.

Această pictură naivă şi stranie are succes. Dintre colecţionarii lui Vadim Stepanov se numără şi câţiva din tribul nostru (Mircea Greenberg, Ilana Dore, Rela Herivan, dr. Dinu Bernstein zal.) cu ale căror tablouri ilustrăm articolul.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Dorel SCHOR: Zoya Cherkassky, o oglindă a societății

Muzeul Israel din Ierusalim găzduieşte prima expoziţie individuală a artistei plastice Zoya Cherkassky.

Expoziţia tinerei pictoriţe include cincizeci de lucrării în ulei şi tot atâtea lucrări pe hârtie şi este însoţită de un catalog comprehensiv în trei limbi, ebraică, engleză şi rusă.

Dar cine este Zoya Cherkassky? O imigrantă din fosta Uniune Sovietică, venită în Israel cu familia din Ucraina la vârsta de 15 ani. Era prin anii ’90 ai secolului trecut, când au ajuns în ţara sfântă nu mai puţin de un milion de oameni din republicile foste sovietice. Tematica picturilor ei reflectă experienţa personală dar şi experienţa colectivă a unor emigranţi formaţi şi educaţi după canoanele pretins comuniste şi aclimatizarea lor la viaţa nouă în Israel.

Dar tablourile sunt în acelaş timp o oglindă a societăţii israeliene. Cum vede artista aceste schimbări în mentalitate, mod de viaţă, concepţii? La modul umoristic şi provocativ, uneori incisiv, alteori ca o invitaţie la dialog. Zoya foloseşte stilul pseudo – caricatural pentru a sublinia mai bine traiul de emigrant, adaptarea la cultura israeliană, la mediul social, eventualele conflicte. Se referă şi la unele dogme sociale când devine iconoclastică, subliniind conflictul identităţii evreieşti.

Dar pictoriţa abordează şi aspecte din vechea patrie, reminiscenţe ale memoriei. Aspecte caracteristice, privite critic, nostalgic şi… comparativ. Tehnica utilizată este cea tradiţională în pictură. Stilul este inconfundabil, naiv, umoristic, aluziv. Zoya Cherkassky este considerată o artistă talentată şi cu un simţ de observaţie acut şi direct.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Dorel SCHOR: Lipa Natanson – simboluri devenite istorie

Lipa Natanson a ajuns în Israel în anul 1967 cu puţin înainte de războiul care avea să fie numit „de şase zile”.

Celor şase zile de lupte şi victorii care au schimbat raportul de forţe şi mentalitatea atâtor oameni în întreaga lume le-au precedat săptămâni de grijă şi încordare, pregătiri şi speranţe, care pentru un nou venit erau echivalente cu supravieţuirea. Tânărul pictor, venit din România, a creat cu înfrigurare numeroase lucrări grafice care exprimau prin limbaj pictural sentimente şi trăiri, atitudini şi conflicte emoţionale.

Locul personajelor clasice care populau gravurile realizate în stilul realismului socialist, a fost luat de noua realitate care impunea o tematică militantă, dar în acelaş timp liberă de orice indicaţii şi constrângeri. Noi simboluri în arta lui Lipa, venite din istoria milenară a poporului evreu sau din biblie, trăsăturile iudaice fundamentale au pătruns firesc în stilul pictorului, fără să schimbe în mod esenţial linia sau culoarea compoziţiilor. Şi s-au adăugat firesc umanismului cunoscut de pe plaiurile moldave.

Actualitatea acestor gravuri, materia vizuală surprinsă în acele zile fierbinţi, ca şi impactul public insidios, prezentarea deliberat spontană, sensurile şi simbolurile unor zile care au devenit istorie trebuiau expuse unui public larg şi receptiv, mai ales generaţiilor care cunosc mai puţin evenimentele de acum jumătate de secol.

Lipa Natanson pregăteşte o asemenea expoziţie în România. El preferă Iaşul natal, oraşul în care a cunoscut primele succese, unde este considerat după atâta vreme un artist plastic de valoare, care şi-a lăsat semnătura pe multe frontispicii publice şi unde mai are şi acum prieteni pictori sau scriitori. Va fi, fără îndoială, o redescoperire a unui fiu talentat al Moldovei, trăitor acum în Ţara Sfântă. O expoziţie cu aură istorică care, cine ştie, va deveni poate itinerantă, în timp şi spaţiu.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Dorel SCHOR: Vladimir Kara, născut în Rusia – made în Franța

Acesta este numele unei expoziţii colective ale câtorva artişti plastici de origine rusească, trăitori la Paris, formaţi cu precădere ca pictori în Franţa, unde au avut primele succese şi de unde au început o carieră promiţătoare. Printre ei, Vladimir Kara, un artist original şi remarcabil. Am avut mai de mult ocazia să scriu despre arta sa, pentru că el se află în anturajul maestrului Samy Briss care, cu prilejul unei expoziţii a unor lucrări ale sale, l-a alăturat şi pe mai tânărul său coleg. Cea ce echivalează cu o recunoaştere şi un certificat de calitate.

Picturile lui Vladimir Kara, realizate într-un limbaj simbolic şi figurativ, dovedesc o concepţie personală şi originală, propunându-i privitorului un punct de vedere aproape singular pe considerente formale, stilistice şi tehnice. Ele ne obligă la un exerciţiu de imaginaţie, născut din dualitatea în limbajul artei, dualitate între ideie şi imagine. Uneori, aparent foarte simplu, tabloul lui Vladimir Kara e încărcat cu poezie vizuală, imaginea subtilă este intensă, iar abilitatea creativă a pictorului sugerează o autoidentificare a sa.

Ironia subtilă şi umorul fin întovărăşesc pânzele în subsidiar, în ciuda faptului că picturile lui Vladimir sunt emblematice, cu încărcătură simbolică şi cu un mesaj adesea militant şi idiologic. Pictorul pendulează între impulsiv şi prudent şi, personal, am impresia că nu e străin de anumite stări din ţara sa de origine.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel