Ioan Miclău-Gepianul: ,,Popas Aniversar-65” autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Această carte apare la Editura ,,Cuget Românesc”-Bârda, 2018, fiind în întregime o scriere de sorginte autobiografică, de aniversare, în care autorul cărții, Preot Al.Stănciulescu-Bârda, o scrie sub acest titlu, Popas Aniversar-65, tocmai cu ocazia ajungerii domniei-sale la vârsta de pensionare.

Cele 500 de pagini scrise prevestesc o carte de o apreciabilă valoare, a cărei prezentare, probabil, oricât m-aș strădui eu, adevărata apreciere o va da cu siguranță cititorul însuși!

Pe prima pagină, cu o adresare de recunoștință drept Motto, autorul scrie: ,,Râvna Casei Tale, Doamne, m-a-nălțat!”

Într-o frumoasă ordine se desfășoară textele celor 23 capitole ale cărții, în care vom găsi viața unui om între oameni, vom observa calea trudnică și cu de toate, bucurii, suferințe, realizări, care au dus spre înălțarea personalității sale într-o profesie pe care a iubit-o din copilărie, cum ne spune autorul.

Mai doresc să adaug ceva într-adevăr real, cum însuși cititorul va avea multe de învățat, fiindcă zice o vorbă din popor: ,,Înțelept este omul care știe a lua exemple de conduită din viețile altora”.

Mai încerc să cred că acele critici obișnuite, fie și de specialitate, sunt mai puțin efective, atunci când ne apropiem de un asemenea gen de carte, autobiografică. Dar, eu nu sunt un critic de profesie, deci nu încerc să mă ridic în sfera teoretizărilor, ci doar, fiind un simplu cititor, îmi exprim simțământul meu, felul în care m-a atras această carte, această experiență de o viață a unui om ajuns la pensionare. Ca Preot, excelent familist, scriitor și publicist, profesor de religie creștină, cercetător și iubitor de istoria neamului său românesc, prin gândirea sa riguros organizată, iată, a reușit să le îmbine armonios și să se prezinte la linia de aur a pensionării domniei-sale; dar tot atât de dornic, ne spune Preotul Al. Stănciulescu-Bârda, în a-și continua misiunea sa apostolică, în același ritm, servind educației și moralei creștine ortodoxe românești!

Deci, să-i dorim din tot dragul încă noi aniversări și noi cărți!

La Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda, mi-au fost publicate și mie mai multe cărți, din care amintesc cartea Cuvinte de Minte, din care citez acum o zicere adecvată: ,,Cartea este viața unui om, iar omul este o carte în scriere!”; exact ceea ce prezenta recenzie încearcă să demonstreze!

La Capitolul I, autorul face o privire în urmă, mulțumind cu sinceritate lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit cu credință și după putință o viață întreagă: ,,Doamne, înainte de a spune altceva, Ție Îți mulțumesc din tot sufletul și din toată ființa mea pentru tot și pentru toate!”Apoi continuă în destăinuirea sa: ,,Privesc cu uimire câteva acte personale și tot nu-mi vine să cred că despre mine este vorba”. Se întreabă în continuare: ,,Chiar e posibil ca eu să am această vârstă?!” În final găsește răspunsul la întrebările sale: ,,Și, totuși, asta este realitatea! Îmi place sau nu, acesta este adevărul!” Observăm astfel consolarea, acceptarea și împăcarea cu realitățile vieții noastre de ființe omenești, suntem totuși trecători prin această viață, dar sfinția-sa are grijă să ne spună despre responsabilitățile față de Dumnezeu și de oameni, de ceea ce lăsăm în urma noastră! O vorbă cu adevărat hristică!

Observăm cum la acest popas aniversar, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, dovedind iubirea sa pentru Biserică, pentru enoriașii parohiei sale, a familiei sale, a dascălilor și prietenilor săi prezenți sau plecați la cele veșnice, nu uită să le aducă tuturor, cele mai sincere și înduioșătoare mulțumiri!

Cartea Popas Aniversar – 65, se dovedește a fi un izvor de bune învățăminte și înțelepciuni, cu care Îngerul cel bun al autorului, i-a îmbogățit zilele vieții, dar și cu sănătate, ajungând cu bine la anii de pensionare! Deosebit de afectuoase și sincere sunt mulțumirile aduse familiei sale, soției, copiilor, ,,pentru suficienta lor înțelegere și răbdare” de-a lungul anilor! Toate acestea, așezate frumos în cartea sa, vin, așa cum ziceam mai sus, vin ca valoroase și demne de urmat învățături pentru oricare cititor al acestei cărți.

La Capitolul al II-lea, autorul prezintă foarte detaliat creanga genealogică a familiei sale, începând cu bunicii, cu neamurile sale, după tată și mamă, până la proprii săi copii. Într-adevăr, o frumoasă și credincioasă familie de români! Demnă pentru un adevărat Preot.

La Capitolul al III-lea, Treptele, autorul cărții propriei sale vieți descrie cu multă nostalgie etapele devenirii sale, începând cu venirea sa pe lume, ,,într-o luni, pe 23 februarie, 1953, la ora 9 dimineața, zi cu soare”. Aceasta, desigur, avea să le știe mai apoi din povestirile părinților săi, despre care fiul are să noteze numai amintiri elogioase. Din acest moment, autorul își adună și notează anii, funcție de avansarea sa în cele ale studiului școlar elementar, cel teologic și apoi universitar, locurile sale de muncă, bisericile la care a funcționat, școlile și liceele la care a predat, toate acestea constituind adevărate amintiri, cu ușoare ecouri din Ion Creangă, cleric fiind și marele povestitor și prieten cu Mihai Eminescu. Cunoaște bine folclorul românesc, adunând și din acest areal de cultură și tradiție românească în frumoase cărți! Bucuriile misiunii sale apostolice, precum și eforturile continui, uneori trecând prin reale suferințe, cu timp nelimitat în profesie, toate le găsim în acest popas aniversar, fiindcă nu e o meserie oarecare aceea de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Dumnezeu este calea, adevărul și viața, iar Preotul, Păstorul, care trebuie să se îngrijească de fiecare ființă omenească, de la botez până la ziua plecării spre mormânt, spre Judecata Celui ce ne-a dat viața. Iată dar ce carte avem în fața noastră, prin care autorul ne întâmpină și prin care cu atâta dragoste își aniversează vârsta și munca!

Din capitolele IV și V vom cunoaște despre funcția de ,,Profesor de religie” și despre care ne spune cinstit: ,,După 1989, în viața mea a început o nouă perioadă. Am fost solicitat și eu să predau religia în școală. Era lucru de necrezut înainte!”Aceasta cerea în continuare studii și eforturi, recunoaște domnia-sa!

La capitolul al VI-lea îl găsim pe autor un harnic ,,Plămăditor de cărți”, cu o bogată activitate dovedită prin numărul impresionant de cărți scoase la Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda. Și aceasta este rodul iubirii sale pentru promovarea cărții, a culturii și educației creștine române. Dar nimic însă, ne mărturisește editorul, nu se face fără trudă, fără transpirație, până a veni bucuria împlinirii ideilor în fapte!

La fiecare pas preotul, editorul, profesorul de religie, istoricul și cercetătorul asiduu, se considera un ,,Semănător în ogorul Domnului”. I-a plăcut să scrie teologie practică, expusă pe înțelesul oamenilor de rând, într-un cadru perfect sfânt și canonic, precum: Nevoia de Dumnezeu, Sfintele Taine reflectate în proverbele românești, Povestea Vorbelor de Duh, Dicționare cu proverbele religioase românești, cartea Teologia și Proverbul românesc, culminând cu acele volume din Viețile Sfinților, Bibliografia Revistei ”Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004) în trei volume, și la care are alături sprijinul fiului său Cristian Stănciulescu-Bârda.

Continue reading „Ioan Miclău-Gepianul: ,,Popas Aniversar-65” autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda” →

Vasilica GRIGORAȘ: Stropi de Românie Profundă în „O viaţă de ţărancă”

În ultima perioadă, bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să mă îmbăiez prin lectură în stropi magici de Românie Profundă. După ce am citit o minunată carte, scrisă într-un neaoş grai ardelenesc de Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică (Căutând după mere – un dialog amical), o prietenă mi-a împrumutat o carte scrisă în dulce grai moldovenesc. Este vorba de „O viaţă de ţărancă”, Piteşti, Editura Manuscris, 2017, autor Marghioliţa Huzum.
Un titlul atât de simplu atrage atenţia, iar răsfoind-o, te întrebi: ce poate să scrie atât de interesant o ţărancă, încât trei personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti semnează materiale introductive? Volumul se deschide cu un Studiu introductiv amplu şi foarte bine documentat, semnat de Ionuţ Mircea Marcu cu privire la aşa numita transformare socialistă a agriculturii în România prin represiunea până la sânge a ţăranilor şi modificarea structurii satului românesc. Informaţiile sunt deosebit de utile înţelegerii conţinutului cărţii
Volumul se bucură de un cuvânt de întâmpinare din partea Arhiepiscopului Calinic al Argeşului, întitulat: „Heretisire”, prin care o felicită pe autoare „o cucoană zveltă şi cu o voioşie rar întâlnită, descreţindu-ţi fruntea de îndată ce te-a învăluit cu rostirea sa inconfundabilă. Rar mi-a fost dat să aud o limbă mai voinică şi viu colorat!” şi recomandă cartea pentru lectură, menţionând: „Iată că, din harul Domnului, scrisul nostru românesc s-a mai îmbogăţit cu o carte de memorialistică sănătoasă, cum nu s-a mai scris de multă vreme sau niciodată! Cine îndrăzneşte să se pună în rând cu Marghioliţa?”
Şi, parcă n-ar fi fost de-ajuns, vine şi Costion Nicolescu, şi adăugă un minunat Cuvânt înainte, intitulat „Frumoşii noştri ţărani şi minunatele lor vieţi zburătoare la Dumnezeu…”
Şi acum, chiar îţi vine să crezi că sub această înfăţişare de zână bună din poveste se ascunde o femeie straşnică, hărăzită cu darul de a-şi aduna gândurile, amintirile vieţii bogate în ani, dar şi în evenimente, şi fără nicio reţinere le dăruieşte celorlalţi. De ce oare? Spre luare aminte sau simte nevoia unei spovedanii mai complete, mai adânci, crezând că nu-i mai ajunge timpul să le spună pe toate părintelui duhovnic? Ori, din bucuria dăruirii?
O astfel de carte de vizită, deosebit de bogată, demnă de luat în seamă este o invitaţie certă la lectură. Aşadar, am continuat cititul unei incitante cărţi de memorii, o autobiografie completă, în care Marghioliţa şi-a „brodat viaţa, aşa cum a fost” (Calinic Arhiepiscopul).
Am fi tentaţi să spunem că naraţiunea are o conotaţie intimistă; da, dar nu doar atât, ci observăm o viziune deschisă asupra lumii în care trăieşte. Prozatoarea mărturiseşte: „Am trecut în viaţă prin bucurii, dar şi prin multe, multe necazuri, încât de multe ori hotăram în inima mea să scriu o carte”. Anii au trecut, experienţele de tot felul s-au acumulat năvalnic în buzunarul inimii sale, pe care autoarea le-a aşezat cu dibăcie ca pe nişte cărămizi la construcţia solidă a unui demers literar. Din voia Domnului s-a apucat de scris şi visul i s-a împlinit. La o lectură mai puţin atentă, nararea faptelor, până la un punct pare o acumulare de banal, de neînsemnat, de un text oarecare, prezentând preocupări diverse ale vieţii casnice, însă apare ceva care tulbură banalitatea prin fapte, evenimente pline de semnificaţie.
Povestirea vieţii începe firesc, chiar şcolăreşte, cu datele de identificare, anul naşterii (1931), locul în care a văzut lumina zilei – satul Copăceana Comuna Berezeni, judeţul Vaslui „sat cu o vechime cam de două sute de ani, este aşezat pe o vale lungă, cu dealuri de jur-împrejur şi ieşire la miazăzi. Oamenii satului sunt toţi agricultori, cu gospodării frumoase şi fântâni în curte”. Are un adevărat cult pentru înaintaşi şi pentru familia ei (moşi, strămoşi, bunici, părinţi, „copchii”, nepoţi). Amintirile despre aceştia sunt omniprezente în sufletul ei, apreciind că din toate amintirile sale, cele de „copchil” sunt fascinante.
În micuţul sat natal începe şcoala, cu o trăistuţă şi tare-i mai plăcea să înveţe, teminând anii şcolari cu premii. În clasa a şaptea renunţă la şcoală, nu pentru că nu ar fi vrut să mai înveţe (acest lucru era tot ce-şi dorea), ci pentru că i s-a spus că nu mai are voie să-nveţe, având origine nesănătoasă (cei din familiei fiind consideraţi chiaburi). Neavând încotro, se împacă cu viaţa de la ţară, întemeiază o familie (intră în rândul lumii), povestind cu patos pregătirile pentru logodnă şi pentru nuntă (peţitul, tocmitul, zestrea…) şi despre nunta care a ţinut trei zile, ca-n poveşti. Şi ne mai spune Marghiliţa că „Aşa era la noi datina pe acia vremie, că fata să aibă ţol şi băietul car, la nuntă. Se zicia că aşa vor porni bine în gospodărie”. Aduce pe lume „copchii”, pe care-i creşte cu dragoste şi se străduieşte din toate puterile să-i dea la şcoli.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Stropi de Românie Profundă în „O viaţă de ţărancă”” →

Vasilica GRIGORAȘ: “Căutând după mere” România Profundă

Actorul, autorul şi regizorul de teatru, scriitorul şi eseistul Dan Puric, prin tot ceea ce spune, scrie şi întreprinde ne asigură de faptul că încă mai există România Profundă. Însă, după ceea ce se întâmplă în această minunată ţară în ultimul timp, suntem tentaţi să îl contrazicem chiar cu fapte indubitabile. Pentru a crede, susţine şi îmbrăţişa o variantă sau alta, este nevoie de o analiză foarte atentă şi să fim receptivi la semnalele definitorii ale manifestării poporului în graniţele sale, sau, mai nou, şi ale aparţinătorilor poporului român trăitori pe meleaguri străine.

Nu ne-am propus să facem un exerciţiu, o expunere, un eseu a ceea ce înseamnă România Profundă, ci îi vom lua drept “avocaţi ai poporului” pe cei doi autori ai cărţii “Căutând printre mere – un dialog amical” între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică, apărută la Editura SITECH, 2018. “Cei doi se spovedesc unul altuia întru theatre a deux, ori spre o upanişadă”. (George Anca). Ei poartă în sufletul lor o Românie abisală, deşi au avut destine diferite, un parcurs particular al timpului, fiecare are un caracter bine conturat şi strict individualizat, deosebindu-se fundamental în anumite privinţe, însă au moştenit numeroase trăsături asemănătoare, printre care aş enumera: sfânta naturaleţe a fiinţei lor, lucida analiză a vieţii, gingaşa acurateţe a iubirii… Trăind la mari depărtări, necesitatea ori hazardul a făcut, ca la un moment dat să se întâlnească şi să-şi unească puterile în realizarea unei lucrări obişnuite şi simple (doar la prima vedere), însă măreţe, de anvergură şi cu mare încărcătură emoţională.

Ambii autori, au reale calităţi scriitoriceşti “un ştiutor şi un mai ştiutor“ (George Anca), dar abordează stiluri total diferite; Pavel Rătundeanu-Ferghete, intelectualul-ţăran, care străbate în căruţă/şaretă ori la pas uliţele satului şi distanţele dintre sate, se implică adânc în viaţa concetăţenilor, observă cu lux de amănunte, până la detaliu tablourile care-i atrag atenţia în mod plăcut, sau, din păcate contaminate de viruşii descompunerii adevăratelor valori umane. Ben Todică, artistul-muncitor, călătorind peste mări şi ţări cu mijloace de transport sofisticate, moderne (maşină, tren de mare viteză, avion), minte luminată care operează cu maniere subtile de interpretare a realităţii actuale, suflet deschis, fin observator şi cunoscător al vieţii popoarelor pe mapamond. Prin întâlnirea celor doi a apărut o carte, după opinia noastră, un “caz“ în peisajul prozei româneşti, care îi parafează pe autori ca scriitori care se mişcă liber, cu o dezinvoltură a simplităţii ce nu trebuie confundată cu absenţa esenţei, ci din contra este calea iscusită de acces la izvorul cristalin al rădăcinilor unui popor.

Se observă la cei doi scriitori un nonconformism, atât în viaţă “mă simţeam în largul omului liber scăpat din închisoare, a calului scăpat în buiestru din frâu“ (Pavel Rătundeanu), “aveam acasă mai multă libertate“ (Ben Todică), cât şi în scris. Nu se supun unor canoane, de orice fel ar fi ele, ci povestesc firesc întâmplări din viaţa lor, din realitatea imediată, colorându-le afectiv, dându-le fie o conotaţie negativă, ori una pozitivă, admirativă.

Incertitudinea încadrării tipologice tematico-narative a cărţii, nu-i ştirbeşte totuşi coerenţa interioară, unitatea subcontextuală. După George Anca, volumul este un roman: “Tiradele şi personajele lui Pavel ambiţionează romanul creşterii lui la umbra replicilor centaurului româno-australian“. Cartea poate fi considerată roman social (fapte, trăiri, relaţii interumane, acţiunea desfăşurându-se în principal în două orânduiri sociale – socialism şi capitalism…), roman istoric (referiri la toate perioadele istorice şi conducători…), roman de atmosferă şi moravuri… “o viaţă aşa cum a fost”, roman autobiografic ori un jurnal, memorii, mărturisiri… Din punctul nostru de vedere, volumul este o monografie a sufletului românului adevărat, cu conştiinţa nepătată, cu dorinţa lucrului bine făcut şi cu rost, întru împlinirea menirii cu care a fost trimis pe-acest pământ. În opinia autorilor, “scrierea este o rugăciune“, iar “pâinea şi pacea sunt liturghia luminii“. Totul este prezentat sincer, fără exagerări, fără ficţiune, fără artificii meschine; totul este trecut prin propriul filtru, acela asemenea sitei celeste, prin care norii îşi cern fulgii de nea ori stropii de ploaie pentru a hrăni pământul roditor. “Istoria este cea trăită, neinventată, istoria-poveste frumoasă e dintr-al nostru colţ al ţării, ţară,pe care o am cum rar alţii o au. Doamne, dar eu o am cu aur cenuşiu strecurat de luminat şi curat, o am cu folclor şi oameni destoinici, cu oameni de aur, oameni măsură a lucrurilor, oameni potriviţi la locul şi timpul potrivit, sfinţiţi de năstruşnicia lor, câştigată de şcoala urmată, ca şcoală dincolo de şcoală pentru a se ridica de pe orizontală pe verticală întru răsit de soare şi binecâvântate a ceea ce-i iubire, drept de înviere“. (Pavel Rătundeanu)

Autorii dovedesc o foarte bună memorie a amănuntelor, uimitoare putere de analiză, cartea distingându-se printr-un biografism autentic, constituit în mare parte din confesiuni sincere, mărturii relevante pentru înţelegerea demersului lor literar. Remarcăm la Ben Todică stilul concentrat, exprimarea rafinată, fină, interpretarea pertinentă fenomenelor lumii contemporane, şi nu numai, cu trimiteri exacte la fapte şi oameni, punând punctul pe I (mare). Pavel Rătundeanu face dovada clară a unei asimilări în timp de vaste cunoştinţe din literatura română şi universală, din istoria şi geografia ţării şi lumii, din cultura neamului românesc, dar îşi dezvăluie cu francheţe sumedenie de trăiri existenţiale, familiale, sociale, profesionale. Cu prezenţă de spirit şi acuitate mentală a glăsuit cuvinte pline de lirism şi muzicalitate, aşa cum i-au fost încrustate cu litere de aur în propriu-ul ADN.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: “Căutând după mere” România Profundă” →

Galina MARTEA: Centenarul Unirii în versuri și proză

O nouă apariție editorială demnă de apreciere. De această dată aniversarea Marii Uniri de 100 ani se regăsește în antologia de poezie și proză „Centenarul Unirii”, Starpress 2018, Editura Olimpias, coordonator Ligya Diaconescu (poet, prozator, publicist, jurnalist). Ca un simbol al unității naționale, antologia respectivă este în exclusivitate dedicată marelui eveniment Centenarul Unirii – 1918-2018.

Cu o prefață formidabil de interesantă și de un efect aparte, din primele pagini ale lucrării facem cunoștință cu cele relatate de Al.Florin Țene (scriitor consacrat, Președinte național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române de Cultură și Artă), discursul fiind întitulat „Rolul literaturii în oglindirea Marii Uniri”. Având la bază subiectul centrat pe rolul literaturii române în perioada anilor 1918 – prezent, Al.Florin Țene menționează: „Dacă după Marea Unire care a împlinit visul de veacuri al neamului românesc pentru a fi uniți în hotarele firești ale României dodoloață, scriitorii, prin operele lor, au rezonat la acest mare eveniment, oglindind în scrisul lor realitățile și trăirile de atunci, iată că și în prezent, la o sută de ani, mânuitorii cuvântului toarnă în tiparele acestuia sentimentele, amintirile, transfigurările despre evenimentele de la 1918… Astfel, prin inițiativa scriitoarei Ligya Diaconescu, care întotdeauna a avut inițiative memorabile pentru a marca marile evenimente ale culturii românești, și de data aceasta reunește într-o importantă antologie lucrări ale scriitorilor români de pe întreg mapamondul, care oglindesc plastic și sugestiv evenimentul reîntregirii neamului nostru în hotarul spiritualității ce ne caracterizează, având ca liant limba română, dulce ca laptele mamei… Așa cum se cunoaște, după Marea Unire din 1918 au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare…”. Ulterior, Domnia Sa realizează subiecte destul de importante și interesante din istoria literaturii române, astfel abordând discursul despre diverse curente literare și anume: despre modernism, tradiționalism, constructivism, suprarealism, etc. În consecință, întreaga expunere literară este centrată prin afirmația că Marea Unire din 1918 a avut un rol extraordinar de pozitiv în dezvoltarea literaturii și integrității naționale române. Nemijlocit, Al.Florin Țene concretizează: „Am făcut această succintă incursiune în istoria literaturii noastre pentru a arăta că există o continuitate în dezvoltarea culturii, dar mai ales a caracteristicii literaturii române. Această însușire fiind prezentă și în paginile scriitorilor, atât în poezie cât și în proza din prezenta antologie, selecție făcută cu profesionalism de scriitoarea Ligya Diaconescu”. În cele din urmă, cu multă admirație, prefațatorul nu uită să menționeze și despre rolul scriitorilor și arta literară ale acestora, care au completat paginile acestei antologii. Antologia fiind divizată în poezie și proză, cu referire la secțiunea proză Domnia Sa spune: „În proza găzduită de această antologie descoperim o artă a autorilor de a ști să învie lumile amintirii sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor și a evenimentelor majore din 1918. E la acești autori o adevărată obsesie a totalității românești. Autorii: Al Florin Ţene, Elena Jucan, Elena Buică, Isabela Brănescu, Dumitru k. Negoiță, Teresia Bolchiș Tătaru, Ion Pricop, Nadia Urian, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pâraianu, Monica Dușan, Teona Scopos, Floarea Cândea, Gina Agapie, Ilie Petru Birău, Magdalena Albu, Carina Ienășel, Olimpia Sava, Galina Martea, Izabela Brănescu, Ligya Diaconescu etc., alunecă de la iluzie la luciditate, de la stabilitate și adevăr istoric la cele mai complicate stări de conștiință”. Cu același spirit demn de admirație, la secțiunea poezie prefațatorul scrie: „Un filon de patriotism, iubire de neam și țară, de limba care ne unește emană poeziile din această antologie. Există o istorie interpretată ca tezaur, nu poate avea pe potrivă decât o geografie, trăire sentimentală și ca istorie a Întregirii neamului. Astfel de sentimente descoperim în poeziile autorilor: Mariana Popa, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pricop, Florin Roman, Ștefania Petrov, Vasile Bele, Constantin Predescu , Elana Alina Grecu, Camelia Florescu, Teona Scopos, Carina Baba (Ienasel), Constantin Predescu Neacșu, Elena Buldum, Ștefan Lucian Mureșanu, Costina Ștefănescu, Maria Filipoiu, Geanina Iovănescu, Virginia A. Popescu, Cristian Marinescu, Nicoleta Claudia Drăgan, Galina Martea, Ovidiu Jucan, Rodica Calotă, Gheorghe Dan Obogeanu, Geanina Iovănescu, Constantin Iordan, Rodica Ghinea, Elisabeta Silvia Gîngu, Maria Giurgiu, Lucia Bibarț, Olimpia Sava, Andrei Stan, Vasile Bele, Ligya Diaconescu”.

Denumită DOAMNA LIMBII ROMÂNE de Al. Florin Țene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Ligya Diaconescu, coordonatoarea proiectului literar „Centenarul Unirii”, este o luptătoare înverșunată pentru idealurile supreme naționale. Domnia Sa realizează acțiuni de mare valoare care, într-un final, sunt finisate cu mult succes, dar, mai ales, sunt dedicate în totalitate unității de credință și de neam, culturii și tradițiilor românești. Astfel, si de această dată Ligya Diaconescu pune în lumină o nouă lucrare ce reprezintă demnitatea și unitatea națională a românilor de pretutindeni. Cu un conținut bine structurat și, corespunzător, cu prezența minunatelor poeme și eseuri ale scriitorilor români contemporani din întreaga lume, antologia „Centenarul Unirii” este cel mai veridic argument prin intermediul căruia omul de creație își exprimă dragostea și sentimentul autentic față de plaiul natal și tot ceea ce este românesc.

————————————————-

Galina MARTEA

Olanda

27 iunie, 2018

Cezarina ADAMESCU: Reflecții lirice

DAN OBOGEANU GHEORGHE, Confesiuni între oglinzile sufletului, Editura Ștef, Iași, 2018

– prefață –

Poezia de dragoste a reprezentat din totdeauna domeniul predilect și al poeților, dar și al cititorilor de versuri, având un impact direct în suflete, mai cu seamă atunci când autorul își așează inima cu delicatețe, în palmele noastre. Ne regăsim în ea, ne căutăm în ea, rezonăm la întâlnirea cu ea.
Dan Obogeanu Gheorghe a simțit acest lucru încă de la primul volum și continuă să creadă în puterea și binefacerile iubirii transfigurată artistic. Ca dovadă, el și-a intitulat primul capitol al cărții ”Poezii de dragoste”.
Reflecția propriului chip în oglinda unui ochi, fie el și de apă, este firicelul de adevăr la care jinduim, fiecare, chiar dacă ne e teamă că el ne-ar putea pune pe gânduri și ne-ar putea descoperi unele lucruri pe care nu suntem pregătiți să le aflăm. Cum suntem noi în ochii celorlalți? Dar în ochii lui Dumnezeu? E de ajuns această scrutare a imaginii ca să ne putem formula o părere? Jocuri de lumini și de umbre, flash-uri îndrăznețe, căuși de apă neîncepută din zăpada memoriei. Ființa dintre oglinzi îți surâde. Ea nu minte, nu se pierde, nu dispare, căci e oglinda memoriei, cea care-ți asaltează simțurile fără odihnă.
Sunt întrebări firești, pe care și le poate pune fiecare. Scormonind ”între două universuri vidate / În care Împăratul Faraday / N-a găsit o cale” (Între oglinzi).
Tema oglinzii este destul de răspândintă în poezia de ieri și de azi, dar, de fiecare dată, capătă noi valențe interpretative. Ființa dintre oglinzi poate fi îngerul tău veghetor, ori dușmanul care te pândește. Și cum să nu te simți dezgolit, când privirile celorlalți te asaltează? ”Privești în stânga ta / Și vezi părerea celorlalți. / Privești în Dreapta Ta / Și te vezi / Cum nu credeai! / Ești Tu” (Între oglinzi).
Mâna grea a destinului poate sfărâma cu un pumn oglinzile necruțătoare.
Realism, magie, glas nostalgic, ton elegiac, multă imaginație și o eufonie plăcută, toate acestea intră în componența poeziilor acestui romantic contemporan.
Într-una din poezii, autorul a încercat să definească Fericirea: ”Fericirea-i piatra scumpă, perla fundului de mare / Scotocită de pescarii răsăritului de soare, / Prea măruntă și prea scumpă, giuvaier desăvârșit, / Colier din trup de scoică, mult dorit și arvunit” – iar concluzia este una cât se poate de optimistă: ”N-ai s-o porți la gât în salbă, ci pe inima rănită, / Fericirea ta e una, lumea ta-i nefericită, / Când trăiești în tihnă viața, ai doar perle de iubire…/ Sufletul curat și sincer este marea Fericire!”(Fericirea).
Aceeași temă este reluată și în alte poezii, în care Fericirea apare ca ”un strop de Dumnezeu” (Fericirea…)
Poezia în stil popular are un melos deosebit, de o incantație aparte: ”Între suflete albastre / Caii mărilor cu pânze / Se aleargă printre frunze / Pe un cer cu alabastre! / Într-o seară ce nu-i seară / Între stele ce nu-s stele, / Am răpit dintre nuiele / Floarea câmpului de ceară!”(Contraste).
Poezie parfumată cu orhidee, cu mușcate, ”flori de foc și tămâioară”; (florile de tămâioară apar de ai multe ori), caprifoiul, flori de alabastre, florile de măr, dar și ”flori de ispită”; și ”un mugure de nalbă”.
Dar din acest imperiu floral, poetul alege ”metafore de flori” și ”floarea de spirit”, pe care ni le dăruie cu mărinimie.
Continue reading „Cezarina ADAMESCU: Reflecții lirice” →

Ben TODICĂ: Cuvânt înainte la cartea “Cautând după mere”, aparută la Sitech Craiova, 2018

L-am descoperit pe Pavel Rătundeanu-Ferghete cum aş găsi o maramă maramureşană sau un costum naţional brodat şi înflorat cu tot felul de motive locale, şi din mitologia strămoşilor noştri români. În el se aud voci ce vin de departe, pline de dragostea şi culoarea omului aşezat de mii de ani pe aceste pământuri. Sunt cuvinte modelate de vântul şi ploile locului, dar şi mai mult de faptele strămoşilor noştri, în izbânzi şi înfrângeri, însă întotdeauna în cinste şi umilitate. Ţin mult la accentul şi muzicalitatea cuvintelor sale atinse de istoria locului. Mult mai mult adevăr se ascund în ele, decât în textele pregătite literar ale academicilor noştri, pentru că acestea din urmă sunt controlate de agenda stăpânirii pe când ale lui, fiind neglijate şi batjocorite sunt intacte şi stau mai aproape de trecut, de lanţul istoriei. Această carte este un tablou, este o sculptură din topor care ascunde în imaginea fiecăruia dintre noi punţi spre ai noştri de departe. Prin textul lui Pavel se vede cu adevărat prin ce trece România azi pentru că, vorba lui Blaga, darul omului s-a născut la sat. El, în sfânta-i simplitate e sincer şi necenzurat încă de guvernanţi, şi aşa va dăinui. Le spune pe faţă, aşa cum sunt toate: dureri şi bucurii, frumos şi urât, lumină şi negură. În peripeţiile sale, poţi citi felul cum sunt percepute legile ţării, în aparatul administrativ, atât de guvern cât şi cel particular. Descoperim că trăim în două lumi, una de la televizor şi o alta în provincie; şi mai simţim şi acel cordon ombilical care îi leagă pe români de sute de ani din moşi strămoşi, din tată în fiu, care nu vor să îngenuncheze. În toată această broderie ţâşnesc steluţe ale culturii universale, ţesute cu mireasma vie a locului. Pavel e un om foarte citit şi trecut prin viaţă, acest fapt îl iscodeşte să contribuie cu demnitate şi multă mândrie la susţinerea stâlpului de rezistenţă a neamului, ca om talentat şi hărăzit de Dumnezeu în a-ţi cunoaşte şi recunoaşte învăţătorii şi, prin aceasta să devină erou alături de contribuitorii literaturii române. Fiecare poezie a sa e un poem şi elogiu adus creatorului, aproapelui sau pământului românesc şi limbii române, însă nu trebuie să uit valoarea corespondenţei sale cu mine, originalitatea textelor sale prin care pulsează plaiul natal precum licuricii prin lanul de grâu. Eu m-am hrănit cu vorbele sale şi ca să-mi satur setea de acasă şi dorul am început să-l înghiontesc ca să mai spuie câte ceva, şi aşa s-a ajuns la această carte pe care acum, în final a început s-o iubească ca pe un nou fiu cu doi taţi. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea cu care m-a aşteptat să ies din spital ca s-o finalizăm şi s-o înmânăm neamului nost, unde îi este locul.

Cu iubire,

Ben Todică

Australia

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Câteva cuvinte despre o carte mare…

,,O altfel de cântare a cântărilor” a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete,

apărută la Editura Contrafort, Craiova, România- 2013

Cartea consistă din 308 pagini cu un text desfășurat (prin ideea autorului) pe șapte părți numite Anotimp, fiecare constituind de fapt un nou Capitol în care se include subtitlurile de lucrări realizate de autor. Prefața cărții o scrie dl. Lucian Gruia.

Are Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României, iar prin copyrightul ce aparține Editurii Contrafort, se stipulează condițiile legale asupra folosirii textelor din carte. Deci, voi avea grija a respecta întocmai aceste reguli.

Domnul Ben Todica din Melbourne ne mai spune că va veni o vreme când aceste cărți a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete vor fi căutate și citite precum căutăm un pahar cu apa limpede! Să-i dorim succes deplin autorului cărții O altfel de cântare a cântărilor.

Desigur, nu o aseamăn eu cu La Dotta Mano, a lui Michelangelo, care deși publicată inițial în doar 33 de exemplare, rar găsită azi, și la un preț de câteva sute de mii de dolari, respectând însă scara valorilor, Pavel ne aduce o carte mare, în care se cuprind cele mai înalte simțăminte umane, de dor și iubire ,,strecurate prin lumină”, expresie folclorică des folosită de dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete în compozițiile sale. Scrierile aduc un iz specific românesc dar și acel iz al izvorului popular folcloric regional. Uneori ai impresia cum pe undeva prin jur s-ar afla un Anton Pann de la Ciubăncuța de Cluj-Napoca. În tot timpul autorul și-a adunat un larg bagaj folcloric, cum spuneam, cu frumoase expresii ale omului de rând, aduse și din zona Sălajului său natal.

În toate cele șapte Anotimp -uri (Capitole) ale cărții se observă o linie de clară legătură, ,,un trunchi”, cum îl numea dl. Lucian Gruia în prefața scrisă cărții, pe care trunchi cresc stufoase ramuri ale creației literare ferghetene, diversificate în teme, dar unitare prin acel liant al iubirii și dorului de o viață sănătoasă, în credință și Hristos, ,,pâinea cea cu folos” expresie iar atât de des folosită de autor. Ce se poate constata, tot inspirațional și metaforic vorbind, valoarea cărții crește tocmai prin aceste stufoase ramuri care numai pe un trunchi solid și sănătos pot crește. Iar trunchiul este însăși harul autorului care a reușit să-i inspire însăși titlul cărții sale: O altfel de cântare a cântărilor, prin care de fapt dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete își identifică personalitatea sa scriitoricească, intimitatea sa sufletească, identitatea lui proprie. Observăm cum aproape la fiecare subtitlu de Anotimp, autorul notează și un motto, prin care deschide o fereastră spre a se privi înspre tema ce urmează a fi gustată de cititor. Astfel la Anotimp Ia, îl găsim pe Lucian Blaga, cu un vers din Poemele Luminii drept motto ales de autor: `,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” fapt prin care autorul dorește să-și justifice propria-i creație în felul său propriu de a înțelege lumea din jur. Astfel continuând, în această albie al inspirației sale, dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete reușește ași frământa aluatul plăcut al scrierilor sale literare până la finele întregii cărți.

Primind această carte și eu aici în Australia, autorul a mai avut dragul a-mi scrie și un autograf pe prima filă, astfel respectul meu pentru autor rămâne adânc păstrat în ființa mea.

Deosebit de atractiv prin tot ceea ce autorul adună operei sale, cartea poate fi așezată între cele mai inspirate și de real folos adus unei educații sănătoase, umane, creștine celor ce vor avea ocazia sau vor dori să citească o carte bună. Cartea se află și la biblioteca Mihai Eminescu, biblioteca familiei mele din Cringila, N.S.W, la îndemâna cititorilor noștri români-australieni. Eu o recomand tuturor cititorilor iubitori de o carte adevărată, ieșită dintr-o viață adevărată, care are darul a lumina mintea noastră. Și încă o vorbă: Chiar dacă azi cărțile sunt mai puțin căutate, va veni o vreme când Cartea va fi căutată precum căutăm florile cele frumoase prin câmpiile noastre românești! Iubiți Cartea Romanească!

———————————

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Cringila, Australia

14 iunie, 2018

Virginia CHIRIAC: Călător prin (ano)timpurile lui Nicolae Matei

Debutul editorial se produce în cazul lui NICOLAE MATEI, la capătul unui îndelung travaliu artistic, după numeroase amânări şi ezitări, care-au precedat momentul hotărâtor al demersului public. La ora aceasta, NICOLAE MATEI este deja un poet consacrat, cu două volume de versuri recent apărute, ce-l individualizează în peisajul liricii autohtone printr-o notă de profundă originalitate. Ultimul său volum, CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI (Editura Lucas, Brăila, 2018), emană un aer de prospeţime tinerească, în acord cu epicureismul funciar al autorului, propice unui lirism viguros, de autentică trăire.
Se observă la acest poet o anume vocaţie a concretului existenţial, resemantizat simbolic în desenul grațios al unui imagism poetic prolific și luxuriant. În ciuda abordărilor tematice de-o incontestabilă gravitate, precum cea a trecerii timpului și în pofida glosărilor pe marginea iminenței sfârșitului, lirica lui Nicolae Matei este expresia generală a unei permanente jubilații senzoriale, care rezidă dintr-un năvalnic preaplin lăuntric, dintr-o insațiabilă dorință de viață. Autorul volumului CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI este fără îndoială un hedonist avid de cunoașteri și de trăiri plenare, cu descătușări ale energiilor interioare către stările de nemărginire ale extazului suprem:”Să fugim nebuni în noapte spre tărâmuri de tăcere,/Umbrele-n bătaia lunii să ne crească prin unghere,/Pe tărâmuri de-ntuneric să ne rătăcim smintiți,/ Focul rugului s-aprindem de iubire-mpătimiți.//Să furăm praful din stele,s-alergăm să nu ne prindă,/Cu argint să vopsim luna,să ne privim în oglindă,/Cu ceva să-nvelim vremea să nu-i fie deloc rece,/Să lăsăm noaptea nebună în iubire să ne-nece.//Timpului să-i punem piedici, să-l păstrăm închis sub lacăt/Vâlvătaia să se-ntindă, nopții să nu-I punem capăt/Iar cenușa de sub ruguri s-o arunce-n patru zări/Doi nebuni scrântiți la minte de-ale iubirii chemări.”(Iubire nebună)
Inspirația lui Nicolae Matei izbucnește în ritmurile frenetice ale fiorului adolescentin, pe fluxul năvalnic al emoțiilor sale genuine, pe care le codifică în simbolistica unui limbaj poetic impresionant prin naturalețea și sinceritatea confesiunii lirice. Departe de a fi anacronică, poezia de inspirație erotică readuce în conștiința cititorului, farmecul incantației melodice a romanței de dragoste. Poetul nu creează impresia că s-ar înscrie într-un program estetic clar definit sau că și-ar fi propus să rupă tipare, ci vine doar să ne bucure sufletul cu simplitatea rostirii și a simțirii netrucate:”De ce să-ți spun că te iubesc,/Să dau năvală-n declarații/Cuvinte mari n-am să-ți rostesc/Să nu mă pierd în aberații//De ce să-ți fac un jurământ/Cu vorbe goale și deșarte?/Iubirea-n falsul legământ/Nu ne va duce-așa departe.//Mărturisiri de ce să-ți fac?/Urăsc meschinul interes,/Cât mi-am dorit să-ți fiu pe plac,/Dar tu nimic n-ai înțeles.//De ce să uit, n-am să te iert/Nu recunoști că m-ai mințit,/Te-ai abătut din drumul drept,/Și tot ce-a fost s-a năruit//Iubirea nu stă în cuvinte/Și-n jurăminte de prisos,/Ne cere să luăm aminte/Să o trăim în serios.”(“De ce să uit…”)
Continue reading „Virginia CHIRIAC: Călător prin (ano)timpurile lui Nicolae Matei” →

Galina MARTEA: „Unire în cuget și-n simțiri”, documentarul istoriei – Centenarul Unirii

O lucrare monumentală apărută recent de sub tipar la Editura Anamarol din București, coordonator și editor Rodica Elena Lupu, aceasta fiind o dedicație adevărată întru cinstirea neamului românesc – Centenarul Unirii. Este vorba de documentarul istoric „Unire în cuget și-n simțiri”, cu subtitlul „Apulum-Bălgrad-Alba Iulia – 1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”, cu un cuprins de 296 pagini, prin intermediul căruia ne reîntâlnim cu renumiți istorici, academicieni și scriitori români clasici și contemporani: Ioan Aurel Pop (președintele Academiei Române), Ana Blandiana, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Ștefan Octavian Iosif, Radu Brateș, Vasile Militaru, Andrei Mureșanu, Ioan S.Nenițescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Dan Bodea, Ion Brad, Elena Armenescu, Cristian Petru Bălan, Ion Dodu Bălan, Florica Bud, Ionuț Caragea, Carmen Aldea Vlad, Adrian Botez, Radu Cârneci, George Corbu, Evelyne Maria Croitoru, Nicolae Dabija, Rodica Elena Lupu, Galina Martea, Nicolae Dragoș, Sergiu Găbureac, George Roca, Gheorghița Durlan, Alexandra Gălușcă, Radu Gyr, Gabriela Hale, Ion Horea, Iustin Ilieșiu, Niculina Merceanu, Isabela Bianca Neagu, Lucia Olaru Nenati, Octavian Paler, Maria Petrescu, Paula Romanescu, Alina-Maria Stârcea, Mariana Popa, Iuliana Paloda-Popescu, Marin Pungă, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Marinela Stănescu, Silvio Sticea, Maria Ileana Tănase, Andrei Teodor Stârcea, Dona Tudor, George Țărnea.

Cu o deschidere impunătoare, începutul acestei cărți își face prezența cu o prefață cât se poate de interesantă, realizată de distinsa, neobosita și talentata scriitoare Rodica Elena Lupu (poetă de o virtute aparte, prozatoare, jurnalist, editor, academician, Doctor Honoris Causa, etc), astfel, Domnia Sa relatându-ne: „…Cuvântul entuziast şi răspicat al celor 100 000 de oameni adunaţi pe „Câmpul lui Horia” de la Alba Iulia, consfinţea şi din punct de vedere politic o unitate de viaţă, de limbă şi de cultură, care dăinuia de peste două mii de ani.

Timp de secole, cele trei ţări româneşti, Moldova, Muntenia, Transilvania, deşi despărţite politic, au cunoscut o dezvoltare în multe privinţe analogă, iar legăturile dintre ele, economice, religioase, culturale, erau dintre cele mai strânse, încât nimic nu le despărţea, afară de interesele puterilor dominante.

Era inevitabil ca aceste interese să cedeze o dată şi o dată în faţa luptei maselor şi a conducătorilor luminaţi.

Prima biruinţă pe calea unităţii naţionale se câştigă la 24 ianuarie 1859, când Ţara Românească şi Moldova devin Principatele Unite pentru ca doi ani mai târziu să se numească România şi în 1877 să-şi proclame independenţa de stat.

În aceste condiţii, devenea cu atât mai nefirească şi cu atât mai odioasă menţinerea unei însemnate părţi a poporului român sub stăpânirea chezaro – crăiască.

Numeroase semne nu mai lăsau nicio îndoială asupra faptului că, în condiţiile prielnice, românii ardeleni, reprezentând majoritatea populaţiei ţinuturilor intracarpatice, îşi vor manifesta cu fermitate hotărârea de a se uni cu fraţii lor de dincolo de munţi, realizând pe veci unirea prefigurată a lui Mihai Viteazul.

Clipa Unirii a sosit la sfârşitul primului război mondial.

Învinsă de contradicţiile care o măcinau din interior şi de loviturile din afară, monarhia austro-ungară s-a destrămat, iar masele populare n-au întârziat să-şi spună răspicat cuvântul. Venind din toate colţurile ţinuturilor româneşti din lăuntrul arcului Carpaţilor, la Alba Iulia, s-a pecetluit pe „Câmpul lui Horia”, din preajma Cetăţii pătimirii şi a triumfului românimii, actul solemn al voinţei nestrămutate şi unanime a tuturora, care glăsuia şi a glăsuit mereu peste veacuri:

„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Românească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie, stil nou, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii în România…”. Visul de veacuri s-a împlinit. Ideea cea milenară a devenit o realitate.

Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, este democratic prin formă şi fond.

Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României …” (Fragment din prefața cărții, Rodica Elena Lupu).

În continuare, cu un capitol de început, Ioan Aurel Pop (Președintele Academiei Române, prof.univ., dr., renumit istoric, publicist, scriitor), vine în paginile acestuli volum cu un mesaj concret despre Unirea Transilvaniei cu România și anume: despre „Istoria Transilvaniei”, în acest context afirmând „… Prin urmare, Transilvania este parte integrantă a României, iar acesta este un dat care nu mai suportă discuții”. Aceeași idee este prezentă printr-un alt comunicat semnificativ despre „Istoria Transilvaniei, cuvânt preliminar”, aici Domnia Sa concretizând: „Istoria aceasta este o propunere de tratare a trecutului transilvan, din perspectiva tuturor comunităţilor etnice şi confesionale care au alcătuit Transilva-nia. Este şi o pledoarie de conservare – atât cât se mai poate – spirituale dintr-o regiune fascinantă, azi parte a României şi a unei lumi globalizate şi grăbite, atente mai mult la aparenţe decât la esenţe. Această istorie îndeamnă la cunoaştere în locul ignoranţei, la preţuire în locul urii sau indiferenţei şi mai ales la convieţuire egală în locul confruntării şi discriminării, într-o lume în care toţi trebuie să avem un loc demn”. Afirmații extraordinare despre spațiul românesc, care, la rândul lor, sunt mărturii autentice, cu suport documentar-istoric realizat în timp.

Cu un loc aparte, în această lucrare colectivă sau, mai bine zis, în această antologie istorică sunt prezenți marii scriitori români clasici (Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Ștefan Octavian Iosif, Radu Brateș, Vasile Militaru, Andrei Mureșanu, Ioan S.Nenițescu) care, cu toții, au scris și au venerat prin lucrări literare tradițiile, istoria, viața românilor și, nu în ultimul timp, sentimentul de dragoste față de pământul natal-românesc și față de întreaga națiune română. Printre paginile respective ne reîntâlnim cu opera literară a poetului, dramaturgului, folcloristului, omului politic, ministru și diplomat, Vasile Alecsandri care, la rândul lui, a onorat cu multă demnitate întreg neamul românesc prin poemul HORA UNIRII, astfel exclamând: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inimă română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României!…”, respectiv, cu aceeași noblețe, prin poemul ODĂ OSTAŞILOR ROMÂNI: „Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!/ Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei şoimani de munte!/ Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,/ Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie/ Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume/ Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!…”. Cu o mândrie deosebită, recitim în această lucrare și versurile distinsului scriitor, poet, jurnalist, Mihai Eminescu, dedicate țării românești: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!/ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,/ Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;/ Căci rămâne stânca, deşi moare valul,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc” (CE-ŢI DORESC EU ŢIE DULCE ROMÂNIE). Trecând la versurile lui Lucian Blaga ne regăsim prin sentimentul sacru față de cei dragi sufletelor noastre – părinți, bunei, străbunei: „Coboară-n lut părinţii, rând pe rând,/ În timp ce-n noi mai cresc grădinile./ Ei vor să fie rădăcinile,/ prin cari ne prelungim pe sub pământ” (PĂRINŢII). Este prezent în lucrare și Octavian Goga, fiind considerat întâiul mare poet al generației Unirii de la 1918. Pe când Alexei Mateevici, în istoria literaturii române a rămas ca un mare poet basarabean prin realizarea poeziei Limba noastră, care, în timp, a dobândit o adevărată valoare de simbol: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată” (LIMBA NOASTRĂ). Însă Ioan S.Nenițescu este autorul versurilor cunoscutului cântec patriotic „Pui de lei”, muzica fiind compusă de Ionel G.Brătianu, precum și al poeziei „Țara mea”, adusă în conștiința publicului român postbelic și contemporan prin intermediul cântărețului Tudor Gheorghe: „Eroi au fost, eroi sunt încă/ Şi-or fi în neamul românesc!/ Căci rupţi sunt ca din tare stâncă/ Românii ori şi unde cresc” (PUI DE LEI). Iar George Coșbuc, cu multă demnitate pentru țărâna natală, scrie: „Patria ne-a fost pământul/ Unde ne-au trăit strămoşii,” (PATRIA ROMÂNĂ). La fel, Radu Brateș își exprimă stările sufletești prin aspirația de reîntregire a neamului românesc, cu Basarabia, bucata de pământ ruptă de la patria-mamă România: „Lângă apa Prutului,/ Cale nu-i, cărare nu-i,/ Numai mlaştină şi stuf,/ Numai trudă şi năduf./ Vânturi vin din răsărit/ Să dărâme ce-am clădit./ Vin arşiţe şi furtuni/ Peste anii noştri buni” (LÂNGĂ APA PRUTULUI).

Dintr-un context în altul revenim pe parcurs la scriitorii români contemporani care, cu același har scriitoricesc, au proslăvit și proslăvesc ținuturile natale, limba română, victoriile și obiceiurile prin intermediul cărora există poporul român. Astfel, Adrian Păunescu prin versurile sale redă sentimentul de încredere deplină pentru reîntregirea țării românești, vibrând real prin sunetul de clopot care ar putea aduce pacea și bucuria unui neam într-un viitor apropiat: „Din om în om se-aude un clopot departe,/ De dincolo de viaţă, de dincolo de moarte,/ Îl duc pe umeri Moţii din Apuseni încoace,/ Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace,/ Un clopot care poartă un semn divin în sine,/ Că știe să vorbească și știe să suspine,/ Un clopot ce arată şi morţii, dar şi mirii,/ Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii,” (CLOPOTUL REÎNTREGIRII). Iar Grigore Vieru prin poemul Scrisoare din Basarabia deplânge vremurile negre din trecut și, în același timp, își deschide sufletul fraților de peste Prut, spunându-le cât de mult îi iubește, necătând la faptul că vorbește o limbă română deformată: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită/ Eu ştiu că te-am rănit, spunând/ Că mi-ai luat şi grai, şi pită,/ Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt./ În vremea putredă şi goală/ Pe mine, frate, cum să-ţi spun,/ Pe mine m-au minţit la şcoală/ Că-mi eşti duşman, nu frate bun./ Din Basarabia vă scriu,/ Dulci fraţi de dincolo de Prut./ Vă scriu cum pot şi prea târziu,/ Mi-e dor de voi şi vă sărut.” (SCRISOARE DIN BASARABIA). La rândul lui, Ion Dodu Bălan ne vorbește despre marea unire/ adunarea națională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918: „La Alba-Iulia-n Cetate/ Cernea zăpada pe păcate,/ În negre secole-ngropate,/ Pe umbre-n moarte, deşteptate, / În ziua sfântă de dreptate,/ Pe file de luciri de soare,/ Când brav Mihai suia călare,/ Visând o Românie Mare,/ Cerneau zăpezile din zare.” (LA 1 DECEMBRIE 1918). Sub același ton scrie și George Țărnea: „Întregul desfăcut în trei/ Prin vămi vremelnice de soartă/ Îl ţine strâns sub tâmpla ei,/ La Alba-Iulia, o poartă./ Şi dacă trupul său de lemn/ Veşminte-mpărăteşti nu are/ Păstrează-n carne primul semn/ Din prima noastră întrupare” (ALBA IULIA), dar și Dan Bodea care spune: „La Alba românii s-adună/ Întru gloria Cuvântului,/ Întru tăria Verbului,/ Întru neasfinţirea veacului./ La Alba românii/ Se urcă-n icoane-făptuire,/ Căci aici răsare Mircea cel Bătrân/ Sub cruce, la Rovine./ Gaci aici trâmbiţe de chemare face Mihai,/ Şi sub spadă românii,/ De la Nistru la Tisa/ Dau slavă Stâncii,/ Căci tăria dezvăluie iubirea.” (CANTICO). Pe când, Ion Brad cântă în versuri Ziua Națională a României: „Singur, în casa părinţilor…/ Jur-împrejur, numai icoane şi umbre…/ În fruntea lor – Brad Teodor, bunicul,/ Soldatul chezaro-crăiesc abia întors,” (DE ZIUA NAŢIONALĂ). Ulterior, prin vibrații de bucurie, Adrian Botez descrie hora bucovineană printr-o imagine clară a prezentului: „Bucovineana Horă plânge/ departe e – şi iar se strânge/ e cântec vechi – din regi uitaţi/ odat’ cu grâul semănaţi” (HORA BUCOVINEI). Însă admirabila poetă Rodica Elena Lupu ne vorbește despre viață, credință, omenie, durere umană, într-un final, toate centrându-se pe speranță, fenomen care menține existența omului în univers, nemijlocit, pe pământul natal: „Viaţă/ din viaţă,/ vis/ din visul omului,/ ţăndări/ de credinţă strămoşească,/ omenie/ din omenia românească,/ durere/ din durerea noastră milenară,/ speranţă/ din speranţă/ şi lumină/ din lumină,” (ŢARA MEA). Cu o durere, sensibilitate și responsabilitate aparte pentru poporul român din Basarabia, Nicolae Dabija, renumitul scriitor din Moldova și întreg ținutul românesc, prin poezia de stil clasic prezintă tabloul cumplit al deportărilor, care în anii 1941-1953 au dus sute de mii de români basarabeni și bucovineni în Siberia și Kazahstan: „În Taimâr, cu-o sanie cu reni/ – colo pân’ şi vara viscoleşte/ – dat-am de un sat de moldoveni/ ce uitaseră – săracii! – româneşte” (COŞMAR). Cu același sentiment de tristețe pentru propriul popor, Galina Martea reprezintă chipul Basarabiei printr-un veșmânt al durerii tricolore: „Prin haina în culori ce ard tristeţea,/ de secole-ţi sacrifici existenţa/ și anii de copil, cu tinereţea,/ parcă n-au fost, precum adolescenţa.” (BASARABIA – HAINĂ ÎN DURERE TRICOLORĂ). Continuând discursul literar despre ținutul românesc, Florica Bud se prezintă cu un fragment de proză ce are tangență cu problemele cotidiane ale societății române, în mod aparte, despre conjunctura politică/ socială existentă în cadrul țării: „Porniţi să răstoarne universul într-o rână, fie în cea stângă, fie în cea dreaptă fără să se risipească de prisos, membrii iubiţi si neiubiţi ai Parlamentului s-au grupat şi regrupat, respectând cu sfinţenie formula Combinări de N luate câte K. Propun o mică incursiune în acest labirint modern care ne garantează democraţia.” (FECIOARELE DIN PARLAMENT). Trecând prin calea trăirilor sentimentale, Ionuț Caragea își exprimă versul liric astfel: „trăiesc durerea unei patrii/ ca într-un sacru legămînt;/ printre ventricule şi atrii/ îmi curge-acelaşi sînge sfînt.” (O PATRIE ŞI UN MORMÂNT). Iar George Corbu vine cu un poem care elogiază fenomenul de apartenență: „Eu sunt Român cum clipa este vreme/ Şi nu-s dator cu taină şi cu trudă/ Tărâmului ce-ar vrea să mă includă,/ Oricine-ar sta supunerea să-mi cheme.” (APARTENENŢĂ). De asemenea, Cristian Petru Bălan oferă în versuri o atitudine firească/ umană pentru ținutul natal, considerând că cel mai drag loc în acest univers este România: „Monument de munţi albaştri,/ sfânt podiş scăldat în soare,/ Leagăn drag al românimii,/ Transilvanie străbună,/ Iată-aud din întuneric/ un vacarm de voci avare/ Care cer să fii iar smulsă/ din tulpina străromână…” (TRANSILVANIA-I ROMÂNEASCĂ!). Și, nu în ultimul rând, Alexandra Gălușcă își exprimă gândul poetic prin forma autentică a iubirii de patrie: „România, țara mea frumoasă/ Binecuvântată țară mănoasă,/ Un rai de viță strămoşească/ Duşmanii tăi să te ocolească!” (ROMÂNIE, TE IUBESC!).

Cu un conținut distins, volumul „Unire în cuget și-n simțiri”, cu subtitlul „Apulum-Bălgrad-Alba Iulia – 1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”, se prezintă ca un adevărat documentar istoric prin intermediul căruia scriitorul român relatează discursul literar pentru a elucida niște adevăruri care ne reprezintă atât identitatea fiecăruia dintre noi, cât și identitatea/ personalitatea națiunii române. Un lucru extraordinar de frumos și demn, acesta reprezentând în esență fondul de idei și caracteristici al scriitorului român, totodată, acesta întruchipând conținutul cetățeanului român de pretutindeni și, nu în ultimul timp, conținutul societății române.

––––––––––––-

Galina MARTEA

Olanda

7 iunie, 2018

Apariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina Martea

Recent la Editura Bestelmijnboek din Olanda a fost lansat volumul de interviuri „Reflecție Contemporană”, de Galina Martea, savantă și scriitoare. Cuprinsul acestei lucrări, cu 118 pagini, conține dialoguri pe diverse teme sociale, în mod special, despre conceptul de idee și unitate națională; despre conceptul educației și instruirii, și importanța sistemului de învățământ în orice societate; despre dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale; despre valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate; despre universalitatea eminesciană, etc.; și, respectiv, despre Centenarul Marii Uniri, în dialog fiind Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) și Galina Martea (membru titular ARA). Un capitol aparte este dedicat sistemului de instruire și educație al țărilor slab dezvoltate din sud-estul Europei și anume: a celui din Moldova. Chestionarii interviurilor sunt personalități din sfera academică, iar intervievatul, cu răspunsuri la toate întrebările, este autorul acestei cărți.

Pe coperta cărții scriitoarea și savanta Galina Martea menționează câteva concepte proprii care au fost expuse în lucrare și anume: „Intelectul uman reprezintă capacitatea de acţiune care dezvoltă şi produce schimbări pozitive în evoluţia individului şi societatea acestuia. Astfel, toate acţiunile realizate prin intermediul intelectului uman pot fi atribuite la capitolul valorii, prin valoare fiind determinată importanța și rolul fiecărui individ într-un mediu social”… „Dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale este cheia succesului în educație și în dezvoltarea unei societăți civilizate”… „Educaţia este acea funcţie care transmite comunicarea adecvată în formarea corectă a sistemelor şi subsistemelor din societate şi la comunicarea adecvată în formarea corelaţiei calitative de convieţuire dintre societate şi individ… Rolul esenţial al instruirii şi educaţiei este de a menţine echilibrul intelectual şi spiritual al omului într-un mediu social, formându-i astfel personalitatea şi identitatea…”.

Galina Martea (1959) este doctor în științe economice, academician, savant, scriitoare (poetă, prozatoare, eseistă, publicistă, critic literar).

Sursa: http://armoniiculturale.ro/2018/05/02/aparitie-editoriala-reflectie-contemporana-de-galina-martea/

—————–

Sincere felicitări, scriitoarei și omului de știință, Galina MARTEA!

M. G.