Raisa MOCREAC: Aș vrea

AŞ VREA

 

Aş vrea să mă ierţi,
Chiar dacă totuşi nu merit.
Aş vrea să-mi zâmbeşti,
Chiar de ai face-o silit.
Aş vrea să-mi vorbeşti,
Fraze dulci de pe vremuri,
Chiar de te-am rănit,
Cândva foarte mult.
Aş vrea să te uiţi
În ochii mei, de-i durut.
Să-mi atingi buzele dulci,
Cu al tău farmec sărut.
Aş vrea să mă-ndrepţi,
Pe acel drum de tine ştiut
Şi să nu mă cerţi,
De l-am perdut în trecut.

––––––––––

Raisa MOCREAC

29 septembrie, 2018

 

Mariana Zorița TURDA: O lacrimă

O LACRIMĂ

 

Din cerul azur…
Al ochilor mei
Azi s-a desprins…
O lacrimă !
Tu…ai simțit ?
Era de dor !
Și ea pleca spre tine !
De-o vei găsi…
Prinde-o !
În căușul palmei tale
Cu gingășie !
Să o păstrezi
Și când îți va fi dor…
În ea…tu…
Mă vei găsi pe mine !

 

Îți mulțumesc !
Din suflet !
Parcă…mi-ai dat aripi
Și sunt acum…
Cu tine
Iar…lacrima…
A ajuns !
În siguranță !
Se află …
În inimă la mine !
Și…nu este sărată !
E dulce !
Ca tine !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Spre asfințit

 

Soarele își strânge rostul și apune după deal,
Umbrele prelungi se ceartă pe sub pomii fără față
Marea clipocind din aripi, numără din val, în val
Și pe fruntea proaspăt brună, își așează gândul ceață.

 

Peste clipa înserării tandru zboară-un pescăruș
Căutând un val să doarmă, căutând un val de casă,
Dar o umbră de-ntuneric, ce se sparge mai acuș
Nici nu doarme, nici nu vine, nici nu stă și nici se lasă.

 

Unde se-ascunde lumina când pe Cer Soarele nu-i?
Unde dorm nespuse valuri când pe ape neguri cresc?
Unde crește pescărușul, peste valuri al său pui ?
Unde zac sinistre umbre, când sub frunze hoinăresc ?

 

Unde zace-n întuneric Cerul tot cârpit cu stele ?
Unde plânge Luna ziua , peste calea ei cea tristă ?
Unde să m-ascund o clipă , să detest vechi temenele ?
Unde să caut Lumina, când aceasta nu există ?

 

Toate sunt lasste-n toate și-ntrebări fără răspuns?
Unde poți găsi Lumina, dintr-un suflet pustiit ?
Unde poți ascunde vorba, când cuvântul nu-i de-ajuns?
Îmi iau Soarele de mână și mă plec, spre asfințit !

 

Spre asfințit

 

Soarele își strânge rostul și apune după deal,
Umbrele prelungi se ceartă pe sub pomii fără față
Marea clipocind din aripi, numără din val, în val
Și pe fruntea proaspăt brună, își așează gândul ceață.

 

Peste clipa înserării tandru zboară-un pescăruș
Căutând un val să doarmă, căutând un val de casă,
Dar o umbră de-ntuneric, ce se sparge mai acuș
Nici nu doarme, nici nu vine, nici nu stă și nici se lasă.

 

Unde se-ascunde lumina când pe Cer Soarele nu-i?
Unde dorm nespuse valuri când pe ape neguri cresc?
Unde crește pescărușul, peste valuri al său pui ?
Unde zac sinistre umbre, când sub frunze hoinăresc ?

 

Unde zace-n întuneric Cerul tot cârpit cu stele ?
Unde plânge Luna ziua , peste calea ei cea tristă ?
Unde să m-ascund o clipă , să detest vechi temenele ?
Unde să caut Lumina, când aceasta nu există ?

 

Toate sunt lasste-n toate și-ntrebări fără răspuns?
Unde poți găsi Lumina, dintr-un suflet pustiit ?
Unde poți ascunde vorba, când cuvântul nu-i de-ajuns?
Îmi iau Soarele de mână și mă plec, spre asfințit !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

28 septembrie, 2018

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”

Simona ȘERBAN: Brocartul vieții

Brocartul vieții

 

Femeii brune sau roșcate
Cireașa neagră, coaptă-i place.
Statui de-mbrățișări își face
Lăsându-și buzele mușcate.

 

O melopee-n poezie!
Femeia blondă arde toată!
Cu fir de chiparos ornată
Brocartul vieții tale fie!

 

Talaz de stele înfrunzite
Prin plete moi, de fată, trece.
Parfum de lotuși, dor să sece,
Din pânza dragostei urzite.

 

Pe buze fragede-și depune
Sărutul tandru, blânda lună.
Amor nemuritor răsună
Îndrăgostiții să-i adune.

———————————

Simona ȘERBAN

29 septembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: De dor

De dor

 

Pântecul mamei nu mi-a fost căuş
dar dorul de tine îmi este
un cocon fierbinte
degeaba strig!
mă simt încolţită de orice asfinţit
şi de florile ce cresc gigant pe morminte!
unde-mi eşti când te strig?
caută-mă într-un poem
eu nu mai sunt Eu-

 

Ochiul tău nu mi se deschide!
nu vezi că-n orice dor
şi-n orice gând al meu
strivesc cuvinte?

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

29 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: La poarta uitării

LA POARTA UITĂRII

 

Figura ta se desprinde din ceaţă,
apare din haos în lung asfinţit,
iar gându-mi, de ea, robit se agaţă,
rămâne pe muchii de timp răstignit.
De unde te-ntorci, tu mult prea dorită,
eternă mireasă din sufletul meu?…
Prin umbra uitării-mi apari diferită,
doar ochii-și păstrează lucirea de zeu.

 

Trecutul mă soarbe cu dulci amăgiri,
iar gândul, oprit pe chipu-ţi de ceară,
se-ntoarce, prin vreme, cu noi amintiri,
în cugetul nins, duios le strecoară.
În nopțile toamnei cădeam în delir,
ieșind din neant, gustam nemurire,
sub razele lunii sorbeam elixir,
prin oaze de vis pluteam în neștire.

 

Dar vraja murea cândva, într-o seară,
din margini de timp izbea o furtună,
trecea peste noi, lovind arbitrară,
cu raze de foc, desprinse din lună.
Privesc înapoi, încercând să-nțeleg,
de ce n-am rămas atunci împreună,
enigma ascunsă aș vrea s-o dezleg,
venea peste noi în strai de minciună.

 

Acum să te caut, gândesc că-i târziu,
trecutul se pierde-n tăceri desuiete,
terenu-mpăcării rămâne pustiu,
la poarta uitări se-adună regrete.

———————————————–

Corneliu NEAGU

29 septembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Hai în suflet mamă

Hai în suflet mamă

 

Calea către suflet mi-e abruptă mamă
Clipe dau năvală, stânci semețe ies,
Cum stau ghemuită, parcă mi-e sfială
Și în colț de mine, purced să mă-ndes.

 

Lumina-i pustie, prin vechi felinare
Lacrimi înghețate ce le pierd din mână,
Pe un colț de mine , pare că mă doare
Că m-ar recunoaște, ciutura bătrână.

 

Un cotlon de suflet , unde zace vremea
Ce-a trecut nătângă, pe căi neștiute,
Și-a uitat la ușă , pe prag, profunzimea
Dormitând prin suflet, zilele avute.

 

O clepsidră sună, veacu-i jumătate
Și se scurg șiroaie zilele ce vin,
Sunt bătrână mamă și nu pot împarte
Timpul ce mă doare, de cel de mă-nchin.

 

Hai cu mine mamă în suflet la mine,
Hai să stăm de vorbă , hai să-mi spui povești.
Hai să ne petrecem până ne-o fi bine
Să-nchidem oblonul, de cele lumești.

 

Vezi cum trece timpul, în curând ca tine
Uit unde mi-e ceasul, uit și de-am mâncat,
Mamă, hai în suflet, ce te mai reține
Nu vreau s-aud iarăși, clopote cum bat.

 

Să oprim vârtejul ce scurge clepsidra,
Vreau cu tine mamă, vreau să mă alinți.
De mă vede mică, obosește hidra
Și-o scoatem din timpuri, o scoatem din minți.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

28 septembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Profesioniști ai minciunii

În multe dintre scrierile sale și mai ales în „Jurnalul Fericirii”, Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia spunea că a fost cucerit la „românism” datorită Ortodoxiei și datorită echilibrului românesc. Iar prin echilibru românesc Nicolae Steinhardt înțelegea capacitatea Neamului Românesc de a vedea lesne diferența dintre bine și rău, dintre minciună și adevăr, dintre important și fără importanță. Acest echilibru românesc se arată astăzi și este mai de folos că niciodată.

Într-o lume, și asta înseamnă spațiul euro-atlantic, demonizată, cucerită de o ideologie sinistră, „globalismul”, un relativism moral degradant și o populație care a capitulat sufletește, Românii și-au păstrat nealterată credința Ortodoxă, bunul simt și capacitatea de a vedea diferența dintre bine și rău. Exemplul care ne stă în față este atitudinea față de FAMILIE. Deși nu ar trebui să fie necesar, iată că trebuie repetat că esența Familiei, familia naturală, este unirea dintre un bărbat și o femeie în dragoste, pentru creșterea de copii. Abominatia „globalistă” atacă astăzi cu furie acest element esențial, care garantează prezentul și viitorul sănătos al unei națiuni, și caută să includă în familie și cuplurile sodomite, „unirile” între cei de același sex. Nu vom vorbi aici despre „calitatea” relaților sodomite. Dar răspicat trebuie spus că familia, aceste „uniri”, nu sunt. Din simplul motiv că ele nu pot produce copii. Iar asta nu o pot schimba nici „comisarii” de la Bruxelles și nici cei care sunt plecați demoniacului Soros Gyorgy.

Prin glasul puternic, răspicat, plin de înțelepciune și vitejie al Patriarhiei Ortodoxe Române, al „Bisericii”, Românii sunt chemați și îndemnați să meargă la vot în 6 și 7 Octombrie și să voteze DA, pentru Familia alcătuită dintre un bărbat și o femeie.

Biserica, fiind trupul mistic al lui Iisus, nu poate greși. În Biserică, toți credincioșii nu mai sunt eu, tu, el, sunt „altceva”, iar acest „altceva” este Trupul lui Iisus.

Dar iată că o mână de oameni răi stau împotrivă. Sunt cei condiționați mental de „globalism” și încă mai vârtos cei care sunt nu doar imorali, sunt amorali; indivizi incapabili să înțeleagă diferența dintre bine și rău.

Că așa este ne-o arată modul și metodele la care recurg: minciuna. Și să nu uităm, minciuna este capătul posibilității de comunicare între oameni.Minciuna este unealta demonilor, a lui satan, care este „tatăl minciunilor’ și „ucigător de oameni”.

Minciuna este o afirmație care contrazice realitatea și bunul simț. Scopul ei este de a produce confuzie și a determina un anume curs de acțiune. Iar ceea ce folosesc astăzi dușmanii Familiei sunt minciuni deliberate, făcute cu voie și intenție, acțiuni demonice. Între tipurile de minciuni folosite recunoaștem mai multe.

Minciuna politică. În mod deliberat referendumul pentru definirea familiei este prezentat ca un act politic, făcut pentru a dobândi avantaje politice. Este pomenit anume politician ca „motiv” de a fi contra familiei. O distorsionare logică absolut halucinantă.

Minciuna colectivă politică. Minciuna avansată printr-un grup sau partid politic, în cazul de față „ștrengării”(cei demni de ștreang), poate cea mai hidoasă formațiune politică din istoria politică românească. Această minciună are drept scop să avanseze interesele acestei detestabile formațiuni politice și ale celor,la fel de detestabili,care o finanțează.

Minciuna „mare” , grosolană. Minciună atât de exagerată și mare încât stupefiază. Aici se încadrează îndemnul către populație de a nu merge la vot. Iar „motivația” oferită de adepții sodomiei este exact minciuna grosolana, „mare”: prin referendum se urmăresc alte „scopuri”. Acești oameni răi nu se mai obosesc să-și numească aceste „alte scopuri”, se mulțumesc să minta.

Minciuna prin omisiune. Formă care dovedește detestabilă urâciune sufletească și lașitate. Acești „ștrengari „salvatori” spun că „referendumul pentru definirea familiei” nu este necesar căci, zic ei, Codul Civil menționează că o căsătorie este între un bărbat și o femeie. Ce nu spun însă aceste deșeuri umane, deși știu bine, este că prevederile Codului Civil pot fi modificate prin simplă ordonanță guvernamentală.

Aceștia sunt mincinoși înveterați, oameni răi și perverși. Dar sunt convins că bunul simț și echilibrul românesc vor birui: pentru Ortodoxie, Tradiție și Neamul Românesc. Sunt convins că Românii vor merge la vot și vor vota DA, familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

29 septembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Poezia

POEZIA

 

Poezia e o floare apărută-n drumul tău
Plăcută și zâmbitoare, un bun prieten la greu.
Este susur de izvor aducând mult optimism,
E încântare și fior, balsam pentru omul trist.

 

E fata adolescentă cu șuvițele în soare,
Care uimește și încântă prin prospețime și candoare.
Stare de spirit elevată plutește peste proza vieții,
Emoție condensată depusă-n paginile cărții.

 

Poate fi apa adâncă în care se reflectă stele
Sau trilurile din luncă scoase-n zori de filomele.
E parfumul florilor emanat de dimineață
La ivirea zorilor când lumina le răsfață.

 

Este șoapta unor îngeri tocmai întorși din vacanță
Unde scutiți de constrângeri au aflat ce-i aia viață
Poate fi medicament pentru gânduri deprimante,
Remediu eficient pentru trăirile stresante.

 

Este legătura vie care drumul netezește
Între cel care o scrie și acel care-o citește
Generatoare de zâmbet, o perlă într-un șirag
Este hrana pentru suflet, consumată cu mult drag.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

29 septembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Piaţa liberă s-a complicat

Piaţa liberă s-a complicat

 

De când unele femei au devenit o marfă expusă peste tot
piaţa liberă s-a complicat
peştii negociază preţul şi sexul proliferează,
din viaţă se rup ani de tinereţe
şi se aruncă în ghena ruşinii.

 

Poate ar trebui să mă bucur
dar tot ce se întâmplă
afişază lipsa de valori şi dezonoare,
la care nu particip.

 

Îmi las nădejdea şi credinţa acasă
şi timid mă recunosc
învins de lipsa de perspectivă morală.

 

Plăcerea şi banii
au câştigat lupta cu legea şi pietatea,
de ce construim biserici?
Ori aşteptăm bătrâneţea la pocăinţă!

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

28 septembrie, 2018