Spre norocul nostru, al tuturor, domnul doctor Dorel Schor este dependent de starea de bine a „pacienţilor” săi. Se consideră dator să administreze cu regularitate medicamentele sale minune, în doze deloc homeopatice, tuturor celor care-l cunosc, chiar dacă aceştia sunt sute de mii răspândiţi în toată lumea. Aşa se face că dincolo de prescrierile exersate zilnic pe diferite site-uri culturale, aproape în fiecare an editează un volum care dăruieşte cu generozitate cititorilor săi panaceul numit râs, bine filtrat prin diferite metode în aşa fel încât nimeni nu se poate plânge că ar exista vreun pericol de intoxicaţie sau efecte adverse. Dimpotrivă, râsul, aşa cum este preparat de bunul doctor, îşi produce pe deplin efectele benefice, fără nici un fel de contraindicaţii, iar starea de bine se instalează durabil având însă o irepresibilă dorinţă de reluare a tratamentului.
Terapiile doctorului Schor se materializează cam an de an în câte un volum de proze scurte ori aforisme pe care nu ai cum să nu-l citeşti. Devii astfel complicele său pentru că nu te poţi abţine să nu recomanzi volumul şi altor prieteni sau cunoscuţi. Iar aceştia, prietenii şi cunoscuţii, se află de multe ori alături de tine însă nici cei aflaţi la mii de kilometri distanţă nu lipsesc. Din Israel în România, Canada, Australia, Spania, Italia, ori prin intermediul revistelor Booklook ori Meridianul Cultural românesc sau, mai nou, prin ziarul Vocea Ta din Germania ajunge şi în Olanda, Belgia, Austria ori Regatul Unit. Cât despre răspândirea scrierilor sale pe reţelele virtuale nici nu mai pot face vreo evaluare. Aşa că, dacă îl consider pe Dorel Schor un terapeut planetar aceasta nu este în nici un caz o exagerare ci doar o chestiune cât se poate de vizibilă, oricât de cârcotaş ai putea fi. Iar faptul că nu doar scrierile sale au această răspândire ci şi referirile la acestea (cronici, prezentări sau note critice făcute de nume prestigioase ale literaturii de limbă română) confirmă, oricât de curios nu s-ar părea, ideea nevoii de umor intelectual, inteligent şi bonom, nevoia firească şi normală pentru orice om, aceea de a zâmbi, de a te bucura de un text lejer, dar înţelept, cu o ironie şi auto-ironie (semn sigur de inteligenţă!) delicată însă omniprezentă.
Actualul volum: „Cine sună la uşă”, nu era pentru mine chiar o surpriză. Într-un fel, având în vedere că de peste zece ani corespondăm zilnic, citisem aproape tot ce a publicat în acest timp şi aşteptam, cumva cu sufletul la gură, dar şi cu speranţe, apariţia unei noi cărţi. Aşadar, atunci când am primit volumul şi l-am putut vedea, ţine în mână şi răsfoi, nu m-am putut abţine şi l-am devorat pagină cu pagină, cu aceeaşi plăcere cu care am lecturat toate celelalte cărţi ale acestui autor pe care îl voi numi necesar şi întotdeauna binevenit.
De aceea cred că pentru majoritatea cititorilor prima senzaţie atunci când ai deschis o carte scrisă de Dorel Schor este că te afli la o şuetă cu prietenii. În prezenta, Editura Saga îl are ca tehnoredactor pe prietenul Adrian Graunfiels, interiorul este augmentat de graficienii Constantin Ciosu şi Costel Pătrăşcanu, iar despre personaje ce să mai spun?
Este o plăcere să te reîntâlneşti cu preţiosul domn Oiţerman, cu mereu nedumeritul Leopold Gurnişt, dar şi cu doamna Gurnişt originară din Cernăuţi care te va încânta cu felul ei de a vedea lucrurile, spre exemplu: „Mare mincinos Şimon ăsta, să nu-l crezi nici dacă spune adevărul!” Este vorba de un alt cunoscut Şimon Şeinerovici… de dentistul Kleinergrois sau de povestea în câteva cuvinte a Inei pe care o chema Ina Scarlat, dar era strigată la catalog Scarlat Ina, dar apoi s-a căsătorit cu domnul Prall şi acum se numeşte Prall Ina.
Desigur nici dolofana doamnă Pnina Brodiciche din Odesa ori înduioşător de naivul Menaşe nu vor lipsi de la întâlnire. Ceea ce dă umorului promovat de doctorul Schor este nu numai amprenta aceea unică precum că te afli vecin de bloc sau de cartier cu personajele, că vă cunoaşteţi de multă vreme şi că tot ce se întâmplă este de un firesc fără cusur, dar şi acea savoare a ironiei fără aciditate atât de caracteristică scrierilor sale.
Voi aminti doar că autorul este unul dintre cei antrenaţi vreme de mai bine de cincizeci de ani în acest domeniu al umorului fin, intelectual, lipsit de asperităţi, de vulgaritate sau banalitatea care, din nefericire, abundă în scrierile de gen. Prin urmare, avem în faţa ochilor o carte pe care vom dori să o mai redeschidem din când în când nu doar pentru a mai petrece câteva clipe plăcute ci şi pentru că lectura ei ne va lăsa impresia că am cunoscut mult mai bine lumea din jurul nostru.
Şi poate ne vom gândi la Menaşe cel adorabil, cuceritor prin felul să bonom şi jovial, dar şi la tatăl său spiritual, doctorul Dorel Schor, cel care ni l-a dăruit cu generozitatea omului de spirit.
–––––––––––-
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, octombrie 2018
