De curând, la Clubul CFR-ist ieşean de la Râpa Galbenă, o impozantă clădire, veche de 93 de ani, inaugurată în 1925, devenită de atunci un prestigios lăcaş de cultură şi recreere a salariaţilor CFR, a văzut „lumina rampei” o nouă producţie teatrală a reînfiinţatului Cenaclu „George Topârceanu” de aici, respectiv, premiera piesei „Protecţia animalelor”, o suculentă comedie de moravuri la vârful conducerii politice a societăţii româneşti actuale, scrisă cu deosebit har umoristic de către „Comandorul” Mihai Batog Bujeniţă, nimeni altul decât apreciatul romancier, dramaturg şi epigramist, preşedinte în exerciţiu al titratei Asociaţii Literare „Păstorel” Iaşi, pe care o „păstoreşte” cu recunoscutu-i aplomb scriitoricesc de peste un deceniu.

Piesa de teatru „Protecţia animalelor” este, în speţă, o tragicomedie menită să dezvăluie spectatorilor într-un stil comic, a la… Caragiale, modul de soluţionare urgentă (într-o oră!) a unei probleme serioase legate de protecţia animalelor, fiind în acelaşi timp şi o satiră virulentă îndreptată asupra actului guvernării unei Românii aflate mereu într-o prelungită „sincopă” a adaptării acesteia la legislaţia europeană. Însăşi titlul acesteia face trimitere de gând imediat către o situaţie de facto desprinsă din cotidianul trăirii.

Piesa, concepută de autor într-un singur act, cu mai multe tablouri, având o distribuţie cu 5 personaje, inspirat denumite şi bine creionate, care urzesc împreună iţele unei acţiuni alerte, pline de suspans şi umor de calitate, cu o largă gamă de exprimare, de la fineţe la grotesc, oferă o „radiografie” critică de ansamblu a „mecanismului” de funcţionare a unei guvernări îndreptată (declarat!),… „numai spre binele poporului!”

Acţiunea piesei porneşte „în trombă” de la momentul „cheie” în care Primul Ministru, presat de Preşedinte în vederea elaborării şi promulgării urgente a unei Legi „de inspiraţie europeană”, privind protecţia animalelor, ca răspuns prompt la interpelarea  „unor babe nenorocite” de la Protecţia animalelor, dar şi a apropiatelor alegeri, nu ştie „cum Dumnezeu să iasă din beleaua asta!” Evident, apelează în subordinea sa la Ministrul Moralei Publice Desăvârşite, Ştefan Aldegropeanu, alias „Fane”, prietenul său „de pe vremea când împărţeam pacheţelul la şcoală”, pentru a găsi o soluţie rapidă. Acesta, descurcăreţ, în capul căruia „se-nvârt numai tâmpenii, şmenuri şi gagici”, obişnuit pentru rezolvare… „să scoată banu´” la nevoie, găseşte imediat în subordinea sa soluţia simplă: „Îl pun pe Anghelache, că ăsta-i în minister dă cân´ l-a făcut mă-sa şi ştie şi toaca-n cer!” În continuare, acţiunea se mută în biroul ministrului Fane, care-l cheamă la ordine pe subalternul său, Anghelache, cu care întreţine o discuţie aprinsă, plină de fel de fel de replici tăioase de intimidare. Strâns bine „în chingi” de către „dom´ ministru”, Anghelache capitulează şi scoate în disperare de cauză… „singura variantă”: Norocel Prişniţă, „fiu´ lu´ purisanu´ de la facultate, referent doi, la noi, la personal, şcolit prin străinătăţi (…) căruia îi merge mintea de mama focului”!

Norocel (şi acesta un nume de personaj bine ticluit!), adus în faţa ministrului, are isteţimea norocoasă de a ieşi bine la „interviu” şi de a fi la fel de bine „instruit” cu privire la elaborarea „în următoarea oră” a proiectului de lege solicitat, „în care să se vadă că nu suntem mai dobitoci decât cei din Uniunea Europeană”, făcându-l pe placul „hoaştelor alea de la protecţia animalelor”.

La termenul sorocit, Anghelache şi Norocel revin în biroul lui Fane cu …”treaba gata (…) de ne putem duce cu ea şi la Bruselu´ mă-sii, că ne pupă ăia!” Norocel expune ministrului Fane „care a fost gândirea de ansamblu a proiectului, pentru a-l putea susţine în amănunt în faţa opoziţiei.” În viziunea lui Norocel, „totul începe din şcoală unde prin tot felul de opere literare sunt promovate atitudini incorecte politic faţă de animale, ba mai mult, este cultivată cruzimea faţă de ele.” Mărginindu-se la câteva exemple, ca „El Zorab”, „Musca la arat” şi „Ursul păcălit de vulpe”, Norocel propune scoaterea acestora din manuale, evidenţiind „înţelepciunea legislatorului”.

Chemaţi de Iolanda, secretara „cu lipici” a  Primului Ministru, cei trei prezintă acestuia plini de importanţă „forma primară legii”, urmând a se delibera „măsurile care se impun în diferite situaţii.”  Primul Ministru, după o scurtă privire aruncată peste materialul pus la dispoziţie, precizează că „lucrurile trebuie luate de la rădăcină, pornindu-se de la temelia erorilor educative; acesta fiind basmul, pe care mame sau bunici inconştienţi îl spun copiilor încă din pruncie ca să-i adoarmă, prezentându-l pe Făt-Frumos în postura de ucigaş al unor fiinţe nevinovate, precum balaurii sau zmeii.” Împins în faţă pentru „idei pe această temă”, Norocel are chiar o variantă oficială: „rescriem basmele şi dăm o ordonanţă de urgenţă în acest sens!” Ba, mai mult de atât, Norocel propune dezinvolt prezentarea zmeilor şi a balaurilor în postura de prieteni pe lângă casa omului, „salvând o specie de la dispariţie!” Invitată să noteze „ideile care vor rezulta în urma brainstormingului”, Iolanda intervine şi ea cu exemple din „Hansel şi Gretel” şi „Albă ca zăpada” , care reiau probleme de cruzime şi discriminare feminină, iar Anghelache insistă asupra reuşitei „comunicări cu alte civilizaţii”. Pe deplin satisfăcut de „profunzimea şi claritatea obiectivelor propuse, dar şi de modalităţile moderne de a face educaţie prin cultură”, Primul Ministru cere finalizarea legii, „pe care o s-o prezint în parlament să-i sparg pe cârcotaşii din opoziţie şi să le dau peste nas babelor alea de la protecţia animalelor cu viziunea noastră de ansamblu, una modernă şi perfect compatibilă cu cea europeană.”

După o discuţie tete-a-tete purtată pe îndelete în avanscenă, în care Fane şi Primul Ministru „pecetluiesc” soarta „deşteptului” Norocel, legea este gata, fiind apreciată cu entuziasm de Anghelache: „Dom´ prim, nici Dumnezeu n-o putea face mai bună! Sunteţi mare, ce mai! Îi spargeţi pe cei din opoziţie!”

Replica Primului Ministru este una pe măsură: „Păi, dacă-i aşa atunci merităm şi noi o şampanie pe ziua de astăzi!” Ridicând cupa cu şampanie, micul toast al Primului Ministru este unul sintetizator: „Am reuşit astăzi să dăm dovada inteligenţei, a hărniciei şi a spiritului întreprinzător, dar şi a înţelepciunii care ne defineşte, atât pe mine ca prim-ministru cât şi întreaga noastră guvernare! Vă felicit pentru această măreaţă realizare şi sunt în măsură să vă comunic unele mici bucurii binemeritate” , care fac trimitere spre  tânărul Norocel, „avansat director general la Protecţia Apelor şi Pădurilor în districtul de Nord” şi spre Fane, „om integru şi omenos, numit prin ordin prezidenţial ambasador al nostru în insulele Fiji”, spre dezolarea „hohotindă” a lui Anghelache, căruia îi scapă „printre sughiţuri” replica finală: „Băă, parc-am avut io o presimţire c-o taie şi ăsta înaintea mea!”

După căderea cortinei „muzicale”, au răsunat îndelung şi tumultos ropotele de aplauze ale unei săli pline, răsplătind cu ele deosebita prestaţie actoricească a  celor cinci interpreţi ai acestei comedii savuroase, cărora se cuvine acum să le cunoaştem identitatea:

Primul Ministru – Emil Gnatenco, de profesie inginer electrotehnic, cu statut îndelungat de talentat actor amator la Clubul CFR, care semnează într-o manieră personală bine probată  şi regia artistică a acestei piese;

Fane, ministru – George Marici, de profesie actor, bine recunoscut prin numeroasele sale prestaţii artistice;

Anghelache, înalt funcţionar ministerial – subsemnatul, inginer, veteran al Luminii, revenit pe scenă după „ucenicia actoricească” din anii studenţiei;

Norocel, referent ministerial – Tudor Ostafie, tânăr şi talentat actor;

Iolanda, secretară – Ina Cocuz, amatoare, dovedind certe înclinaţii artistice.

Să mai notăm lăudabil şi pe Laurenţiu Cocuz, care semnează regia tehnică.

Aşadar, premiera piesei de teatru „Protecţia animalelor” jucată la Clubul CFR  şi-a dovedit din plin virtuţile unei comedii hazoase, de bună dispoziţie, atât de necesară într-o actualitate anostă, bulversată de griji şi incertitudini, iar „morala” acesteia care se desprinde este una clară: „Cu protecţia animalelor, nu-i de glumit!” Meritul principal revine, desigur, autorului Mihai Batog Bujeniţă, pe care îmi permit să-l subliniez printr-o adaptare „ad hoc” a unei replici din piesă: „Dom´ Comandor, nici Caragiale (dacă ar fi trăit) n-o putea face mai bună! Sunteţi mare, ce mai! Îi spargeţi pe cârcotaşii din breaslă!”

––––––

Mihai CABA

decembrie 2018

Iași