Lasă-mă să plâng, iubite, pe-al tău umăr cald şi gol,
Lasă-mă să plâng, iubite, cu-al meu lung şi veşnic dor.
Lasă-mă să plâng durere, căci tu n-ai fost, te-am dorit,
Lasă-mă să plâng încet… tot ce soarta mi-a sortit.
Lasă-mă să-mi plâng amarul lang-al tău chip luminos.
Lasă-mi lacrima să piară pe-al tău zâmbet pur, frumos.
Lasă-mă să-mi plâng acele nopţi pierdute-n infinit,
Cuprinzându-mi suferinţa şi-al meu suflet paradit.
Căci o voce mortuară obseda adânc în mine
Rugăciuni din sânge negru către porţile divine.
Căci doar îngerii şi sfinţii suspinau cu mâna-ntinsâ
Implorându-mă să mai las flacăra din mine-aprinsa,
Cuprinzându-mă deodat’ cu mii şi mii de aripi dalbe,
Daruindu-mi visuri dulci şi-n suflet mii şi mii de salbe,
Daruindu-mi premoniţii, vânt din pupa şi o şansă
Pentru-a mea corabie ce rătăcea făr’ de speranţa…
Pe-al tău umăr cald şi gol dar lasă-mă să sting, iubite,
Toate-aceste amintiri… acum tainic împlinite.
Cu-al meu lung şi veşnic dor tu lasă-mă să plâng, iubite,
Pentru dragoste curată. E aici, în aste clipe!
Lasă-mi lacrima cea sfântă părul blond să ţi-l sărute,
Iar în ochii tăi albaştri sufletu-mi să se scufunde.
Lasă-mă să râd iubite, omule, ce te-am dorit,
Lasă-mă să plâng încet… tot ce soarta mi-a sortit.
–––––––––––
Dana Maria OLTEANU
București, 2 spre 3 decembrie 2018