Gia STANCULET: Clipei goale dă-i un rost!

Clipei goale dă-i un rost!

 

Ai simțit prin ochi vreodată,
tainic, lumi de paradis?
Sau adânc iubirea toată
până-n suflet drum deschis?

Ai cules tu vreodată
bob de soare, cald din ploi?
Mâna ta acum mirată
îți descrie visuri noi…

Ai fost rostului tău drum,
floarea ce în dans purtată
Lasă vântului parfum
din cupola-i preacurată?

Clipei goale dă-i un rost,
ramul verde dintr-o stea,
Tot ce ești și nu ți-ai fost…
ancoră-n lumina ta!

—————————-

Gia STANCULET

16 aprilie 2019

Daniel Leonard MORARU: Cunoaștere…

Cunoaștere…

Am deschis ochii și am văzut pietrele,
apoi am aflat că ploaia le macină…
Am simțit ploaia infiorându-mi pielea
și în jurul meu,
florile își deschideau petalele
decorând orizontul
în toate culorile curcubeului…
Am privit florile,
apoi am aflat că timpul
le poartă frumusețea în neființă…
Am așteptat timpul
și el a trecut prin mine
fără să mă întrebe,
transformându-mi inima…
dar nu și sufletul…
Am închis ochii
și am ascultat sufletul…
și inima a reînceput să bată firav,
apoi din ce în ce mai puternic…
Am privit inima renăscând
împreună cu mine, și ea te căuta…
pe Tine…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Luminița BORCAEAS: Strigăt de dor

Undeva pe val departe se pierd gânduri și speranțe,
în tăcerea adormită un cânt nostalgic se înfiripă.
Mă strigi sub glob de ploaie cu ore la-ntâmplare,
spărgând cercul cu ape cerând îmbrățișare.

 

Sub lacrima de ceară cânt astrului de seară,
aria mea de dor trecând podul cu flori.
Un singur sentiment îmi revăsește în piept,
ca clopotul de ploaie chemându-te cu ardoare.

 

Ca frunza rătăcită pe timp de aripi târzii,
povestea noastră există în suflet adâncită.
Pe fire izgonite de umbre necunoscute,
cu voci de călător ne agață prin scrisori.

Sub lacrima de dor, apare chipul tău,
îmbrăcat în șoapte speranța-mi pui pe pleoape,
Îți sorb din amintiri suflarea și-o respir,
făcându-mi așternut din a tale priviri.

Cu gândul întorc timpul lăsând în larg prezentul,
făptura-ți diafană sub vraja ei mă cheamă,
Sub stele amestecate sculptezi dorul în șoapte,
cu buzele cioplii robi în iubiri vom fi.

Cu o sprânceană ridicată,
îmi așterni la tâmplă o astra
Și sub talpa unui nor,
slobozi alergăm în amor.

——————————

Luminița BORCAEAS

Florica PATAN: Notre-Dame de Paris

Viscoliri de priviri în penumbra severă

Quasimodo pierdut în Turla aprinsă

Esmeralda rostește în genunchi les prières

Notre-Dame, catedrala cu fruntea în cer,

își așteaptă salvarea în acest asfințit

să vină din Nîmes navete- `adair…

Flăcări arzând vinovat stilul gotic

limbi de fum împresoară văzduhul spasmodic

liturghia de marți, în foc o închid

entități neștiute cu obrazul livid –

La Rose du Midi, rozariu deschis

irizări de lumină în naosul scris

Fecioarei Maria Gabriel, cel pios

Rugăciuni îi înalță spre cer dureros ;

Notre Dame d` aujourd` hui va renaște din scrum.

Cu glas șovăind abătut pe un drum

Mă rog, Notre- Dame pleine de grace,

cu grele suspine în glas

Iisus cu cete de Sfinți din umbre de nori

peste lume înalță iertări –

Strop de timp neatins, zmeul ars în aripă

din al inimii cer am căzut într-o clipă

nu-mi găsesc punct de sprijin nici din moarte adus

Sainte Marie, Mon Dieu, Priez pour nous tous!

—————————-

Florica PATAN

Alba Iulia

15 aprilie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

E PREA TÂRZIU…

 

Te-am aşteptat… cu timpu-mi amorţit,
Cu şoapte tremurânde, suspendate…
Acum ţi-ajung şi-ţi spun cât te-am iubit,
Cu doruri sângerânde, de lamă de cuţit,
Şi-uscate lacrimi în batiste înnodate…

Pe malul mării, adese-am mai venit,
Căutând vreo urmă, a paşilor pierduţi…
Aceleaşi stânci, acelaşi val şi infinit,
Doar noi lipseam, unu-n nadir, altu-n zenit,
Pe scena timpului, la teatrul lumii, muţi…

Poveste tristă… c-un început şi un sfârşit,
Răspusuri la-ntrebări, pe veci neterminate…
Eroii… noi, prin ce pustiu ne-am pripăşit,
Speranţe, gânduri, în vânt s-au răvăşit…
Rămaşi pierduti, cu mâinile-mpreunate…

Într-un târziu, venit-ai tu… eu, nicăieri…
Adus d-ecoul vocii pe marea zbuciumată…
Plutind pe undeva, sunt agăţată de un ieri
Oricât să-mi spui acum, că fără mine pieri,
Eu zic că am pierit demult, atunci… odată…

 

VIAŢA… O PARTIDĂ DE ŞAH

 

În faţă, viaţa-mi se-ntinde ca pe-o tablă de şah,
Pe alb încep drumul, cu pas timid în zig-zag...
Mă-nsoţeşte-n surdină dulcea Sonată de Bach,
Făcând jonglerii, când de clovn, când de mag.

Mă strecor să răzbat… Pion printre ceilalţi pioni,
Negru sau alb, ce contează, de alţii-s aleasă…
De la cei mai umili, pană la Regi, sunt bufoni
Chiar Regina, închisă în Turn, e tristă mireasă…

Un Cal prind, sălbatec, strâns de căpăstru îl ţin,
Avutul în coastă-l-ascund, de treizeci de-arginţi…
Trag firul ghemului-n labirintul prescris de Destin,
Neştiind de păgână voi fi… sau fi-voi-ntre sfinţi !

Mă silesc cât mai bine să fac, aşa ca-nţeleaptă,
Pe drum să nu rătăcesc şi să-l ţin cât mai drept…
Cântăresc dinainte-n balanţă, luând fiece faptă,
Cine ştie, poate-o soartă mai bun-am s-aştept…

De Turnuri vor cade, Nebunii de fi-vor în treacăt,
În final de partidă, Calul cel alb mă aşteaptă…
Alba Regină, la şah-mat, poate-mi lasă un lacăt,
Să-l deschid c-o cheie lăsată pe ultima treaptă !

 

CE VREMURI…

Azi…
Ce linişte apăsătoare îmi pare că-i pe drum,
Ţipenie de om nu văd umblând pe stradă…
Au dispărut cu toţii, parcă spulberaţi, ca fum,
Nu mai auzi nici a acordeonului cantadă…

De ce
Îmi par azi oamenii inerţi, încruntaţi şi trişti ?
Se-ascund parcă şi de-a soarelui lumină…
Nici ţie chiar nu-ţi vine din loc să te mai mişti,
Nu-ţi pasă dac-afară-i noapte sau e zi senină…

Cum
S-a schimbat aşa de mult viaţa de-altădată ?
Nu mai vezi ochi sprinţari şi feţe zâmbitoare…
Încruntaţi cu toţi suntem, neştiind dac-odată,
Vreo soartă mai bună vom avea sub soare…

Unde
Au dispărut copiii adunaţi la jocuri în ogradă,
Cu vocile zglobii, răsunătoare în ureche ?
Nu-i mai vezi de mânuţă prinzându-se pe stradă
Sau, pe baca să mai stea, c-atunci câte-o pereche…

Când
S-a schimbat lumea, neprinzând de veste oare ?
Nici miorlăituri de pisici n-auzi, lătrat de câini…
Nimic nu ne tulbură, înmormântare, sărbătoare,
Nu mai râd oamenii c-atunci, prinzându-se de mâini…

Vreau…
Să iau trenul din Gara Vieţii întorcându-mă-napoi,
Spre anii, acei de neuitat, romantici, de-altădată…
Acolo să rămân cu bune, rele, trăitele de noi,
În vremurile de azi, să nu mă mai întorc vreodată !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

16 aprilie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme”

Camelia BUZATU: Aripi de împrumut

Aripi de împrumut

 

Și am visat că zbor
și zborul meu avea aripi de împrumut
mă strângeau la încheieturi
se prea poate să fi fost recuperate dintr-o dorință copilărească
penele erau atât de mici încât vântul trebuia să îngenuncheze ca să treacă
cu toate astea era un zbor obraznic
ca un copil făcând tuturor cu mâna de la fereastra vagonului său
salutam gravitația
cred că mă ura puțin în acel moment
mai ales că lăsam semne de adio și tuturor
acelora care-mi zămisleseră aroma și pașii
îmi părea rău
mă gândeam că nu le voi mai putea găsi coborârea
cu toate că cei ce zboară își pierd zala
eram alesul care trebuia să atârne doar atunci când cerul avea formă de cruce
priviți-mă le spuneam
priviți-mă cum trec peste mări oceane
cum trec chiar peste destine înalte topindu-se sub flăcări gemene
nu ard
dar priviți-mă și inventați o rugăciune pentru zboruri prăbușite
habar n-am avut că aripile mele sunt de ceară.

—————————-

Camelia BUZATU

17 aprilie 2019

Vasilica GRIGORAȘ: „Un nou început” al revistei „Milesciana”

La începutul lunii aprilie, la Bibioteca „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a avut loc o triplă sărbătoare: aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Judeţene, reeditarea revistei „Milesciana”, cu apariţie bianuală şi aniversarea a 70 de ani a fostei directoare, prof. Elena Poamă.


Colectivul de redacţie al revisei este format din specialiştii bibliotecii: director editorial, prof. Voicu Gelu Bichineţ, redactori, prof. Liliana Moga şi poeta Alina Tanasă, coperta Luminiţa Şerban, tehnoredactare şi multiplicare Sorin Talpalaru. Ţelul acestei echipe redacţionale este promovarea activităţii bibliotecii, a culturii şi spiritualităţii vasluiene şi atragerea utilizatorilor spre multiplele servicii ale bibliotecii.


Paginile revistei se deschid cu un cuvânt de întâmpinare „Un nou început”, semnat de directorul bibliotecii, exprimându-și optimismul într-o viaţă îndelungată şi bogată în conţinut a revistei, urându-i „Zbor frumos „Milesciana”, spre sufletele cititorilor şi ale truditorilor din bibliotecă!”, urmat de un interviu al Lilianei Moga cu fosta directoare Elena Poamă, care mărturiseşte că atât timp cât a fost în fruntea acestei instituţii „În fapt, mi-am făcut datoria!”. O felicităm şi noi pentru întreaga activitate şi-i urăm mulţi, mulţi şi binecuvântaţi ani, alături de cei dragi!


Şef serviciu Informare bibliografică…, Liliana Moga scrie despre aniversarea semicentenarului Bibliotecii judeţene. Ani de muncă asiduă, ani de dăruire şi realizări, ani de bucurie a lecturii, informării şi documentării utilizatorilor. O istorie cu un parcurs ascendent, astăzi fiind cotată ca o instituţie culturală cu o remarcabilă activitate la nivel judeţean şi naţional.


În sumar se regăsesc şi alte subiecte interesante şi de larg interes. Atrage atenţia un articol semnat de prof. dr. Pavel Toma despre Cenaclul „ProLITERA” care-şi desfăşoară activitatea sub patronajul Bibliotecii. Înfiinţarea acestui cenaclu este o iniţiativă lăudabilă pentru arealul cultural al tinerilor literaţi vasluieni. Obiective frumoase, condeie talentate şi inspirate de muze generoase şi un mentor instruit şi binecuvântat cu o pană măiastră în ale scrisului, dispus să dăruiască şi altora din bogăţia harului său.


Din participanţii la cenaclu sunt prezentaţi în revistă poetul Vlad Poiană şi poeta Alina Tanasă, citându-se din poeme lor.


Şef serviciu Programe şi proiecte culturale… Mihaela Trifan şi bibliotecara Loredana-Vasilica Savin ne informează despre iniţiativa bibliotecii de a organiza în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi biblioteci publice din judeţ un concurs literar, intitulat „Mlădiţe Literare”. Să le urăm inspiraţie participanţilor şi succes organizatorilor întru buna desfăşurare a concursului.


Timpul trece, unii dintre oamenii frumoşi, talentaţi şi dragi nouă pleacă la Cer. Iată, pe neobservate, ne spune Liliana Moga că deja au trecut „10 ani fără Grigore Vieru, fratele mai mare al vasluienilor”. Poetul a fost invitat de onoare la mai multe activităţi ale bibliotecii şi a răspuns cu bucuria revenirii acasă, pentru că mărturiseşte: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.” Autoarea prezintă implicarea şi colaborarea fructuoasă a bibliotecii cu marele poet de-a lungul mai multor ani. Sunt publicate în revistă poeziile: „Tricolorul”, „Legământ” în manuscris şi tehnoredactate şi câteva gânduri consemnate în cartea de onoare a bibliotecii.


Printre personalităţile artistice de seamă, ale căror opere sunt cunoscute în ţară şi în străinătate se numără profesorul şi sculptorul Gheorghe Alupoaei, prezentat admirabil în revistă de bibliotecara Anca Chelaru.


Poeta bibliotecară Alina Tanasă ne aminteşte că a trecut un sfert de mileniu de la naşterea mitropolitului Veniamin Costachi, despre care Nicolae Iorga scrie: „Un om mai sfânt şi mai bun n-a mai ţinut în mână cârja de episcop român.”


Vasluiul se mândreşte cu oameni de seamă în toate domeniile cunoaşterii umane. Un nume de referinţă este Constantin Macarovici, „Universitarul clujean cu origini negreştene”, despre care scrie cu aplecare bibliotecara Mihaela Ocheanu.


În revistă sunt menţionate şi o parte din gama bogată a activităţilor culturale ale instituţiei: Conferinţele lunare ale prof. dr. Constantin Dram de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi şi a colaboratorilor domniei sale, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, editori, oameni de cultură…


Deşi nu mai semnez condica în fiecare dimineaţă la „serviciul meu”, eu trăiesc ca şi cum nu aş fi plecat niciodată din bibliotecă. Şi pentru asta este „vinovat” DOMNUL Director Voicu Gelu Bichineţ pentru că atunci când a venit la conducerea bibliotecii, m-a invitat în biroul domniei sale şi mi-a arătat uşa, spunând: „Vedeţi acea uşă, este permanent deschisă pentru dumneavoastră.” Şi eu am luat-o de bună, continui să intru şi azi pe acea uşă cu drag de bibliotecă, de colegi, de carte, de întreaga activitate culturală. Sincere mulţumiri directorului şi omului aceste instituţii, colegilor în mijlocul cărora mă simt ca-ntr-o familie.


Deosebit de onorată să mă aflu printre colaboratorii revistei „Milesciana”. În numărul comentat, sunt inclusă cu un eseu, poezii şi câteva poeme de sorginte niponă.


Sincere şi calde felicitări tuturor bibliotecarilor şi colaboratorilor revistei „Milesciana”!


Drum lin în lumina duhului frumos al scrisului şi lecturii!

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

17 aprilie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Am tot căutat

Am tot căutat

 

Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.
Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocolește vama morilor de vânt
la care se macină gânduri.

Am tot căutat
până la ultimul bob de speranță,
îmi înfloreau în suflet anotimpuri uitate
cu alte iubite-n grădini așteptând
sentimente nemaiîntâlnite
și nu m-am gândit niciodată la durerea
despărțirilor ce-o să se întâmple.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

17 aprilie 2019

Dorel SCHOR: Gaura covrigilor (schiță)

Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tănăr, frumos si nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere…

Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit…

Părinţii fetei simpatice şi brunete erau oameni foarte simpli care nu cunoşteau aceste reminiscenţe mic burgheze în comportament. Aşa că peste vreo săptămână, cînd Boris a fost poftit din nou la ei, l-au primit cu aceaşi căldură, cu ceai la discreţie din acelaş samovar, cu zahăr cubic în farfurioară, dar numai cu nouă covrigi crocanţi, cu mac… Boris a observat, sau nu, amănuntul, nu a spus bineînţeles nimic, şi ca dovadă de bună creştere, a lăsat unul din covrigi neatins.

Iarna prin părţile alea este lungă şi geroasă, aşa că Boris a mai fost invitat de multe ori la familia fete celei simpatice. Şi de fiecare dată era primit cu afecţiune reciprocă, cu căldură la propriu şi la figurat şi cu trataţia tradiţională care consta din ceai rusesc la discreţie, o farfurioară cu zahăr cubic şi o legătură de covrigi cu mac, crocanţi şi gustoşi. Numai că de fiecare dată, Boris mânca unul mai puţin ca să lase o impresie bună şi tot de fiecare dată i se reducea câte un covrig din porţie. Păi, dacă musafirul oricum îl lăsa!

Spre primăvară, când s-a mai încălzit afară şi puteai ieşi fără palton, Boris nu a mai vizitat-o acasă pe fata cea simpatică şi pe părinţii ei, deşi era mereu invitat. De altfel, a întrerupt şi întâlnirile cu fata la modul general. Întrebat, după mulţi ani şi la mare distanţă care a fost cauza acestei decizii drastice, Boris Israelovici explică:

– S-au dovedit nişte cărpănoşi. Cu cât trecea timpul şi credeau că suntem mai intimi, aşa ca în familie, mă serveau cu mai puţini covrigi. Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. În ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei…

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 aprilie 2019

Adrian BOTEZ: A venit și ziua

                                                                            

                                      28 Martie 2019

A VENIT ŞI ZIUA

 

a venit şi

ziua – când sunt atâtea boli în

lume – c-au ajuns să se

bolnăvească” şi

doftorii

 

ce-i prea mult

strică : bolnavii au

plecat – toţi şi

definitiv – la

plimbare – şi-n locul

lor – paturile-n „bolniţă”-s pline de

gemetele şi

suspinul

lecuitorilor”…

***

 

CU CÂT ROSTIM NOI : „PRIMĂVARĂ

 

cu cât rostim noi : „primăvară

cu-atâta e mai frig în lume

cavoul cosmic e o ţară

şi un altar fără de nume

 

 

da – locuim gheţari mirifici

şi delirăm în iambi sisifici

Mega-Gheţarul – catedrală

şi dumnezeu – la repezeală…

 

…acum – abia – zărim copacii că nu dau muguri şi nici rime

simţim şi prăbuşiri de Munte – o – asta nu e bine :

bufniţi-strigoi clocim în piepturi

 

dar nu strigăm : de unde drepturi ?

…nimburi de morţi ne decorează

vântul stelar ne feliază…

 

…a-ncremenit de bezne-amiază…

***

 

U(A)RĂTURĂ DE POET

 

n-am venit la bătălii

ca-amărâte răgălii :

lotca ne-am ‘cărcat cu rime

iar sufletul – cu mult bine…

 

a venit şi Crist-din Tei

să-i vadă pe fiii Săi

dintre ape – din prelunci

cum se bat – curaţi şi-n cruci

 

pentru prunci şi pentru sfinţi

pentru mucenici-părinţi

pentru Cărţile cuminţi

(Logos-ul – venin-inele

pentru-un Prinţ trezit de stele…)…

 

…pe demoni i-am dovedit

şi i-am pus la scris-citit

la arhanghelii căzuţi

le-am crestat aripi mai iuţi

(…le-am cârpit cu fulgi cărunţi…

şi frunţi cu lumini de Munţi…)

le-am pus rime în priviri

să miroasă-a trandafiri…

să-şi schimbe trufaşe firi

în nimburi de sfinţi martiri…

 

…pe toţi – Crist ne-a strâns grămadă

la El – colo – în ogradă :

 

iar păsările-s îngeri

de Lumină – fără plângeri

apele sunt iar aghesme

munţii – iar – catapetesme

florile au iar miresme

şi tot Sufletul cu Strune

făcutu-s-a Rugăciune..

 

…s-au plinit – Ocean şi Miri

Hristosului – Noi Priviri…

Măreţie în Priviri :

Lume Nouă – Nou Răgaz

ispitit doar de  Extaz…!

 

…la Anul şi în Vecie

Văpaia a noastră fie !

***

 

DOINĂ DE PĂSTOR

 

moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

din cer de-i pornit

el s-a hodinit

la poale de schit…

 

Pasărea dezbină :

zeiţă despină

spini despică-n vină

smulge şi suspină

bucăţi de lumină

 

zdrenţăros şi sfânt

se târăşte frânt

prăvale pământ

descalecă-un Cânt

până la mormânt…

 

…nu vorbi într-una :

ai orbit şi Luna…

descălţat de vânt

pierde şi descânt

cuvânt cu cuvânt…

 

…cine te-o-nsura ?

ploi  şi rigi de nea

munţi – păduri şi frunţi

bureţii mărunţi

sorii cei cărunţi…

 

…moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

…soarta-n cer a stat

dar Ceasornicar

o porneşte – iar…

***

                                                            

CÂND AU TRECUT TREI OIERI

 

când au trecut trei oieri

s-a luat floarea de pe meri :

unu-i la Zalmoxe-n gazdă

doi fac fiinţării brazdă

 

se mişcă munţii spre Lin

şi izvoarele spre Crin :

o lacrimă cât o Stea

s-a oprit la poarta mea

 

dar nu bate – ci aşteaptă

Fântâna că se deşteaptă

Zodiile din Oglinzi

să se facă – iar – Colinzi

 

…cresc săracii cei bogaţi

în Coroanele de Fraţi

iar o Sălcioară Verde

s-a văzut – nu se mai vede…

 

în mânăstiri şi palate

Hristos scrie – iar – o Carte

să se-opreascăvânturile

împărate-s Cânturile

să roiască gândurile

constelaţii – prundurile…

 

…un Moşneag de la Prisacă

a uitat cum să se facă…

Maica-a venit în poiană

de  a pus Altar şi Strană :

 

Merii iarăşi înfloresc

Lebedele se pornesc

cu taine sfinte sfinţesc

picioarele-Ologului

lanţ de stele Robului

pe Drumu-Inorogului…

***

 

RUGĂCIUNE

                                             

potoleşte – Doamne

durerea (indescriptibil oribilă) – sfâşietoarea

durere a

lumii !

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: A venit și ziua”