Galina MARTEA: Importanța jurnalistului și a jurnalisticii în societate

Dacă să ne referim la importanţa genului jurnalistic, atunci acesta este inegalabil în existenţa umană, deoarece fără informaţia publică, fără informaţia zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în propria societate şi universalitate omul devine extrem de limitat în posibilităţile intelectuale. Având la bază obiectivul principal de a promova creaţia și arta jurnalistică, în mod special, de a reflecta și a transmite publicului înformația adecvată despre evenimentele ce au loc în viața socială, jurnalismul, domeniu distinct al vieţii spirituale, își dedică întreaga activitate intereselor sociale ale cetățenilor, totul fiind realizat în limite posibile de transparentă, formă a cunoașterii ce garantează dreptul la libertatea cuvântului și dreptul de a obține libertatea necesară pentru a exista într-o societate civilizată. Astfel, realizându-se prin diverse forme ale mass mediei (presa scrisă, presa online, audiovizuală etc.) importanța gazetăriei/jurnalisticii în viața omului este inegalabilă, deoarece este concepută pentru a susţine o cauză nobilă, o cauză socială și anume: de a onora societatea prin respectarea normelor juridice ce reglementează raporturile de drept civil, întemeiate pe adevăr și dreptate; de a  asigura transparența informațiilor conform realității prin care există omul și societatea acestuia. Cu certitudine, nu este absolut deloc ușor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligația legală/ morală/ profesională a ziaristului este raportată către rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale conviețuirii sociale și în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului. Însă, cu regret, realitatea prin care există individul, realitatea prin care există omenirea deseori este contradictorie regulilor și principiilor decente de coabitare socială. Acest lucru limitează așteptările omului, iar valorile și libertățile sociale care urmează a-i fi atribuite în totalitate sunt limitate, uneori chiar reduse la minim. Astfel, se formează un mediu social nesătătos unde personalitatea omului este supusă umilinței/ sentimentului de inferioritate, iar ziaristul, același om al societății umane, este impus deseori să-și onoreze profesiunea prin forme mai puțin transparente, fiind nevoit în multe cazuri să-și expună opinia publică prin informații controversate realității, doar ca aceasta să placă unor grupări de interese sociale sau, în mai multe cazuri, acelor persoane ce fac parte din puterea statală. Asemenea lucruri se întâmplă și au loc în comunitățile unde dezvoltarea umană și socială este plasată încă în limitele involuției. În respectivele societăți și jurnalistul este supus aceluiași proces, însă, în același timp, acesta tinde și își îndreaptă năzuințele/ activitatea spre atingerea unui obiectiv și anume: de a-și realiza profesiunea cu demnitate, necătând la riscurile ce îi pot afecta viața. În așa mod, indiferent de dificultatea și riscul împrejurărilor, jurnalistul este acel care evoluează continuu spre o anumită direcție: de a transmite știrea respectivă a evenimentelor sociale în limitele care să corespundă așteptărilor autentice ale omului. Astfel, numai prin forma corectă și veritabilă a informațiilor difuzate se contribuie benefic la formarea unei societăți sănătoase, existența umană fiind orientată pe libertatea individuală și socială, pe posibilitatea de a acționa liber după propria voință, pe posibilitatea de acțiune conștientă în condițiile cunoașterii adevărului social și a legilor decente ce pot dezvolta o societate, pe posibilitatea de a exista după bunul plac și pe deplinătatea drepturilor civile într-un stat, pe posibilitatea de a nu fi umilit de clasa dominantă și a celor persoane care vor să domine lumea/ societatea și să o transforme într-un lagăr al obscurității etc.

Urmând calea civilizației, omul tinde mereu spre acele culmi prin care să obțină posibilități cât mai pozitive în a forma întregul necesar pentru o dezvoltare adecvată cerințelor contemporane. În așa mod și jurnalistul, prin acțiunile sale, tinde să se manifeste în modul cel mai transparent, aducând numai beneficii vieții sociale. Astfel, informaţiile publice cotidiane, uneori prin eforturi majore, sunt oricum urmate de realitatea existentă a lumii înconjurătoare. Toate sursele de informație, în majoritatea cazurilor, sunt prezente într-un mod cât mai transparent și ele, la rândul lor, sunt ca o punte plină de semnificaţii ce deschide omului orizonturi nelimitate în a-și evolua capacitatea, puterea de înțelegere şi de orientare, evoluţia în nivelul intelectual/ spiritual/ material. Este un adevăr şi o realitate extrem de interesantă, aceasta fiind tratată sau înţeleasă prin noţiunea materiei care există în afara conștiinţei omeneşti şi independent de ea, dar care, la rândul ei, atrage şi uneşte în sine colectivități de oameni; personalităţi din viața politică, socială, culturală; unităţi administrative, instituţii, asociaţii, parteneriate etc., care doresc să desfăşoare activități onorabile menite culturalizării şi dezvoltării propriei societăţi. Nemijlocit, acesta este un proces social care dezvoltă lumea prin cele mai înalte forme ale civilizației umane. Deci, prin intermediul jurnalistului și/sau prin intermediul jurnalismului, domeniu și profesiune extrem de importantă pentru viața socială, au loc acele schimbări prin intermediul cărora se pun bazele unor rigori în a obține libertatea deplină a mass-mediei publice pentru ca aceasta să stimuleze existența omului, deschizându-i nemijlocit drumul către informații veritabile despre realitatea vieții umane. Aici este cazul de menționat cuvintele lui Thomas Jefferson, acesta afirmând: “libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută”.

Continue reading „Galina MARTEA: Importanța jurnalistului și a jurnalisticii în societate”

Baki YMERI: Foc sacru

Poeme alese din volumele Kaltrina, 1994, Dardania, 1999,i Lumina Dardaniei, 2004, Drumul iadului spre Rai, 2005, toate publicate în Bucureşti. Volumul Lumina Dardaniei a apărut sub egida Muzeului Literaturii Române. Volumul respectiv cuprinde şi poeme inedite.

Inspirat de fiinţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Baki Ymeri, este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Cultural, confesional, etnic şi patriotic, el aparţine atât românilor, cât şi albanezilor. Adică: este cel de o fiinţă cu suferinţa şi căldura noastră. Prin lucrarea sa culturală, Baki Ymeri arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor germană, franceză, bulgară, macedoneană, slovenă, sârbocroată, aromână, italiană, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care stârneşte ninsoarea în limba română. El reface un drum întreg, numai ca să dea o definiţie versului său în albaneză, care albeşte mirarea limbii române (Victor Marin Basarab)

CÂNTEC POPULAR

Prin Rai alergând,
Coborând
Pe aşternutul de vânt
Sânii ei tremurau
Undele lor mă loveau,
Mă trănteau la pământ.

PASTEL

Scoica sânilor tăi
Era sfântă ca luna,
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării.

PERLA PLĂCERII

Parcă eşti un desert
De şoapte-nsetate!
Tu aprinzi focul sacru
În clipele
Rugăciunilor reci.
Vii şi-mi arăţi
Perla plăcerii
Strălucindu-ţi la sân.
Din bătrânele nopţi
Se furişează
Din nou tinereţea.
La marginea mării.

POEM PUFOS

Revoluţia se face
În numele unui ideal pufos
Într-o legalitate pufoasă.
Lupta miroase a moarte pufoasă
Şi iubitei mele i-se înmoaie picioarele
După o bătălie pufoasă.
Fericirea devine o realitate pufoasă
În aşternutul pufos.

Până aici e totul simplu
Ca într-un roman.
Fericirea începe
Când se deschide Poarta Raiului
Pentru un vulcan setos
Ca o surpriză pufoasă
Şi foarte pofticioasă.

PERLA POETULUI

Eşti ca boarea cea uşoară
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti, oricând, ca niciodată.
Niciodată nu ştii când
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pâmânt.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.

PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele.

MIERE

De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer  Continue reading „Baki YMERI: Foc sacru”

Nina TĂRCHILĂ: Gravura unei despărțiri

Gravura unei despărțiri

 

sunetul uitării lunecă pe ape,
ne călcăm pe umbre cu inimi mioape,
sângerăm sub semnul dorului strivit
între dinți de geruri ce s-au dezgolit,
degete de ceață se lovesc de zare
despletind neșterse semne de-ntrebare,
beată de-ntuneric luna amăgește
o speranță oarbă ce te-adăpostește
și-n dans de ciuleandră face să mă doară
poate-un fel de viscol curs pe dinafară,
poate un nesomn dezlegat de vânt
foșnitor a taină-n ultimul cuvânt
ce se zbate încă-n ceasul cel târziu
zdrențuind trei versuri care nu se scriu,
sufocând trei vise ce-așteptau să bea
apă din fântâna ce-a secat și ea.
ne călcăm pe inimi cu umbre mioape,
cerul ni se-nchide într-un ochi de șarpe
și impudic ploaia sângeră prin noi
cu silabe sparte pline de noroi.

sunetul durerii lunecă pe ape,
ne călcăm pe umbre cu inimi mioape …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

3 mai 2019

Vasilica GRIGORAȘ: Zbenguiala literelor

ZBENGUIALA LITERELOR

 

târziu în noapte joc rolul principal
într-un scenariu literar-ludic
şi scot din joben
un număr considerabil de litere
le las să se zbenguie precum vrăbiile
pe paginile pline de omăt

amestecate în golul tăcerii
viermuiesc cu foşnet tainic liniştit
în jocul onest al alfabetului creaţiei
legănate cu ardoare de braţele muzei
pe scena câmpului semantic
peliculă a sufletului zvăpăiat şi vivant

se îngrămădesc în interiorul cuvintelor
de tot felul întunecate şi triste
eclatante şi zâmbitoare
cu ochii aţintiţi spre
labirintul stufos dar provocator
al unui poem în faşă

un surplus de litere plutesc
într-o stare de covalescenţă
revarsându-se la vreme potrivită
ca o ploaie de Sânziene
pe câmpia fertilă a poeziei

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

2 mai 2019

(Imagine internet)

Alexandra GĂLUȘCĂ: La mal de Dunăre

La mal de Dunăre

 

Trăiesc la mal de Dunăre
Printre salcâmii infloriți,
Sălcii pletoase plângatoare,
Şi nuferii de fete doriți

Viata mea aici e poezie
Din lacrimi îmi fac stele,
Scrierile-mi sunt ocazie,
Să împlinesc visele mele

Doar iubirea-mi e stăpână,
Ea este-n inimă şi gând,
Dunărea de dor mă-ngână,
Nu pot trai decât iubind

Trăiesc cu prietenii în locul
In care salcâmii regi sunt,
Aici eu mi-am aflat norocul
La malul Dunării cel sfânt

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Anna-Nora ROTARU: Pe fruntea sufletului meu (poeme)

VERDELE…

 

Verdele… e primăvara-n izbucniri de clorofilă…
E-n mugurii, ce ţâşnind plesnesc pe ram…
În frunza de sub brumă, timidă şi fragilă,
De soare alintată ascultând febrilă
”Oda bucuriei „-n sărbătoare, ca la hram…

Verdele… e-al speranţei-ndrumătoare-n viaţă…
E-n mucegaiul, ce-orice-atinge putrezeşte…
În iedera, ce tânjind lumina se-agaţă,
De tot ce-i la-ndemână-nalt, chiar fortăreaţă
Şi-n trifoi… chipurile norocul ţi-l trezeşte…

E-al lucernei, buruienilor ce cresc pe glie…
Al brazilor, ce-ntind spre cer vârfuri avide…
Crudităţilor strepezind dinţii-n copilărie,
Al scaieţilor, ce-ţi zgâriau glezna-n bălărie
Şi-al muschiului, din locuri umbroase şi aride…

Verdele… e-al tinereţii, ce te priveşte-n faţă…
Al grânelor, din lanurile-ntinse-n luna mai…
Al visurilor, ce-n noapte-adâncă te înhaţă,
Ca firul de lumină să-l găseşti, te-nvaţă,
Săltând în zboruri, pe coamele de cai…

E… şi-al minciunii spuse cu ipocrizie…
Al dezamăgirii, cu gust de-amărăciune…
Al şerpilor venin, ce-ţi produc paralizie,
Al mării furtunoase, în adâncu-i de te-mbie,
Al… mlaştinilor cu miros de mortăciune…

Dar… e şi-n ochii mei, plini încă de speranţă…
Al libelulei, crăiasă mică, oglindită-n apă…
Mă prind în zbor cu ea, plină de cutezanţă,
Ca Verde să rămân, în ultimă instanţă
Şi nu lăcustă, ce-n seva lumii se adapă…

 

PE FRUNTEA SUFLETULUI MEU

 

Pe fruntea sufletului meu,
Cernit-au astăzi flori de măr…
Din ceruri poate, de vreun Zeu,
Când ruga mi-auzit… sau Zmeu,
Coroană-mi împletind în păr !

Visul, rămas în iarnă priponit,
Pe stâlpul deznădejdii înspre cer,
Până mai ieri, de viscol prigonit,
Mi-a sângerat la poale, surghiunit,
De mâna crud-a unui temnicer…

Azi, însă, parcă ies din labirint,
Soarele mă întâmpină, mă scaldă…
Cuvinte nu pot scrie din ce simt,
Îmi picură ca stropi de mărgărint,
De bucurie, o sevă dulce, caldă !

Prezentă-s primăverii-n sărbătoare,
Mă inundă parfum de flori de măr,
De parcă ies dintr-o vâltoare,
Putând fi iarăși visătoare,
Prinzând din zbor fluturi în păr…

Și am de-astâmpărat atâta sete,
Ce-am adunat în sufletu-mi arid…
Că vreau să șterg cu un burete,
Amare lacrimi și regrete,
Din mine să-nfloresc timid !

Să cred în zile noi și încercări,
Să-mi vina, făr-a scrie-o jalbă
Și-n loc de vifor și întunecări,
Doar primăveri m-aștepte pe cărări,
Din flori de măr să-mi fac o salbă !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

3 mai 2019

Simon JACK: Dezordine

Să nu pui întrebări
de n-ai si puncte peste neînceput,
mă văd cum beau din beci
burdufuri cu vinul umbrei
din pastrama înavuțită în carnea
unei prade reci,

 

e strună peste depărtări
cimpoaie,
se-aud cum cântă meridiane peste
cerul unui anofel,
doi fluturi mici împrejmuiesc grădini
de vară,
e masă peste scaun, petrecăreți în umbre
și degete ascunse sub fuste
fel de fel,

 

să lași când pleci
la poarta minții tot ce-ai luat de-aici
citind fără să vezi,
mai lasă doar pe pragul frunții
din vinul ăla și-o grimasă dezordinii
ce-mi face melci introvertiți
în beci! …

————————–

Simon JACK

3 mai 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Zeița mea


Caier de gând se vântură pe toată
Neliniștea-mi din vise, ce o-ngrop
Și te zăresc precum erai odată
Zeița mea, din smoală, în galop.

 

Copitele…cât pita , ce picioare,
Cu părul strălucind a mucegai,
Pe frunte-ai rupt din razele de soare
Tu raza mea și-a norilor de cai.

Dar vântu-n mine volbură de seară
Și am rămas pustie… c-o săgeată,
Tu, calul meu, cu sufletul pe-afară,
Ești abur sfânt, pe Ceruri spulberată.

Coama ți-o strâng, în razele de soare
Copita ta, prin trupul meu rămasă
Ne vom găsi, de asta pun prinsoare
De nu, așteaptă-mâ în nori, când bate-a coasă.

Și-om galopa pe ceruri, roată, roată,
De dorul tau și visele-mi le-ngrop…
Și bântuim, ce alții n-o să poată
Tot Ceru-n trap, ori poate… la galop.

 

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, mai, 2019

Alla TONU: Floarea sufletului

FLOAREA SUFLETULUI

 

Din bunul vostru, când v-o cere

Să vă-mpărțiți cu cel sărac,

Și pomul, când rodește mere

Cu voi se-mparte, cu mult drag.

Flămândului, din blândă mână

Cu pâinea, și iubire-i dați, –

Doar pentru voi să vă rămână

Prea mult să nu vă ostinați.

Ea-i floarea sufletului, crește

Cu viața am primit-o-n dar,

De-o dărui, cerul ți-o-nmulțește

Îți umple-al inimii pahar.

De crești iubirea cu credință

Aripi de umblet ți se prind,

În zbor se înalță-a ta ființă

Lumini în suflet ți se-aprind.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

2 mai 2019

Foto: Internet

Elena NEAGU: Sus pe cer îți desenez, nebunia din cuvinte…

Sus pe cer îți desenez ,
nebunia din cuvinte…

 

Raiu’ i sus
noi pictăm stele,
căzătoare când și când;
rai în noi, azimă sfântă,
ne iubim raiul din gând…
Nici un om n-o să priceapă,
cum în raiul dintre noi
vine lacrima să pască
iarba nopții strânsă-n ploi !
Și când zorii dau in clocot,
eu alerg desculță​ -n rai
răscolind cuvinte-flori
și cernându-le de scai ,
beau lumina ta în zori !
Sus pe cer îți desenez
nebunia din cuvinte
și surâsul meu dintâi ,
ca să-mi ieși tu înainte ,
să-mi pui brațul căpătâi …

————————-

Elena NEAGU

2 mai 2019