De astăzi…nu

De astăzi am să mă ascund…
De ei,
de ele,
de tine,
de voi toți!
De azi, nu mă mai puteți atinge!
De azi și marea și cerul
Mă vor ruga,de azi, să mă întorc.
De azi voi mușca din cercul iubirii de foc.
De azi, nu veți mai ști
unde sufletu-mi bezmetic se va ascunde!
De azi voi râde sublimul râvnit,
supliciul de azi, îl voi tot râde.
De azi nu mă veți mai găsi….
De azi mă ascund!
Nici eu nu mai știu de ce și pe unde.
De azi mă vei striga necontenit!
De azi nu-ți voi mai răspunde!
Când apelul în zilele răstignirii
îl vei fi făcut, n-am să-ți apar!
„PREZENT!”, nu-ți voi mai spune
nicicând și niciunde.
De azi păpădie mă voi fi făcut
pe câmpuri înverzite în miezul de vară.
Un plâns, un zâmbet prea amărât m-am prefăcut
și puful de păpădie, încetul cu-ncetul
o să dispară.
De azi, nu știu unde sunt!
De azi, „unde ești? îți e bine?”
vei vrea să auzi în modul tăcut.
Dar….de azi, iau totul cu mine.
De azi nu mă veți mai găsi!
De azi nu mă veți mai putea atinge!
Și tu, și ei, și ele,
de azi nu veți mai fi
povara din suflet….de azi, se tot duce…
De azi, nimeni nu va mai plânge.

O, voi Zei!

O, voi, Zeilor care îmi cărați umbra!
Duceți-mă în mijlocul soarelui
Și răsăriți-mi iubirile odată cu el!
Spălați-mi picioarele în apele limpezi
Ale oceanelor neîncepute
Și lepădați-mi sufletul la margini de ape tulburi!
Strigați-mi numele cu tăceri poleite
Și risipiți-mă în veacurile voastre,
Până soarele mă va umbri,
Apele mă vor murdări
Iar voi, voi Zeii mei, mă veți iubi!
O, voi, zeilor care-mi cărați umbra,
Amintiți-vă că într-o zi, am fost Om! Continue reading „Simina PĂUN: Poesis” →