De astăzi…nu
De astăzi am să mă ascund…
De ei,
de ele,
de tine,
de voi toți!
De azi, nu mă mai puteți atinge!
De azi și marea și cerul
Mă vor ruga,de azi, să mă întorc.
De azi voi mușca din cercul iubirii de foc.
De azi, nu veți mai ști
unde sufletu-mi bezmetic se va ascunde!
De azi voi râde sublimul râvnit,
supliciul de azi, îl voi tot râde.
De azi nu mă veți mai găsi….
De azi mă ascund!
Nici eu nu mai știu de ce și pe unde.
De azi mă vei striga necontenit!
De azi nu-ți voi mai răspunde!
Când apelul în zilele răstignirii
îl vei fi făcut, n-am să-ți apar!
„PREZENT!”, nu-ți voi mai spune
nicicând și niciunde.
De azi păpădie mă voi fi făcut
pe câmpuri înverzite în miezul de vară.
Un plâns, un zâmbet prea amărât m-am prefăcut
și puful de păpădie, încetul cu-ncetul
o să dispară.
De azi, nu știu unde sunt!
De azi, „unde ești? îți e bine?”
vei vrea să auzi în modul tăcut.
Dar….de azi, iau totul cu mine.
De azi nu mă veți mai găsi!
De azi nu mă veți mai putea atinge!
Și tu, și ei, și ele,
de azi nu veți mai fi
povara din suflet….de azi, se tot duce…
De azi, nimeni nu va mai plânge.
O, voi Zei!
O, voi, Zeilor care îmi cărați umbra!
Duceți-mă în mijlocul soarelui
Și răsăriți-mi iubirile odată cu el!
Spălați-mi picioarele în apele limpezi
Ale oceanelor neîncepute
Și lepădați-mi sufletul la margini de ape tulburi!
Strigați-mi numele cu tăceri poleite
Și risipiți-mă în veacurile voastre,
Până soarele mă va umbri,
Apele mă vor murdări
Iar voi, voi Zeii mei, mă veți iubi!
O, voi, zeilor care-mi cărați umbra,
Amintiți-vă că într-o zi, am fost Om!
Mereu…
Mereu ma visez cu dinți prea mari…
muşcând viața şi lăsând-o sângerând….
şi viața, mereu îmi ia venele,
mi le goleşte în haosul ei imaculat,
mă bate pe umăr:
-„gata!…timpul de iubit, s-a terminat!
adio, madame!”
Mă făcusem
Mă făcusem soare…
Sau un bulgăre, cred…
Nu mai ştiu precis nici eu.
Mă făcusem ceva
Ce nu mai fusesem până atunci.
Adică până azi….
Când urme de tălpi crăpate
Am văzut pe bordura trotuarului tău.
Cred că ceasul de la mâna era de vină.
Şi îmi ticăia în palmă.
Se sincronizase cu pulsul tau….
Fusul orar in care mă născusem
Nu era al meu.
Oooo …bate gongul prea tare….
Mă doare!
…………………………..
Sunt oameni crescuți
Ca să mă certe pe mine,
De pe partea trotuarului tău.
Să plec , nu îmi mai vine.
Respiri un aer comun , din ziare.
Parcă n-ai mai fi tu,
Aşa mi se pare.
Ai trecut şi ieri pe strada mea…
Purtai ginşii şi cămaşa de catifea.
Pe urmă te-ai dus pierdut undeva,
În zare….
Cred că tu te-ai făcut
Un bulgăre de soare.
De despărțire
Spate-n spate de se poate,
Vom urca încet la noapte,
Pe o scară, numai cuie
Și-om vedea un doi ce nu e.
Vom vedea un univers
Care nu mai are sens.
Vom sta, poate în balans,
Pe o sârmă, în suspans.
Și-om vedea că nu mai este
Niciun basm, nicio poveste.
Vom ajunge-n capul scării
Umiliți și iluzorii.
Vom semna pe câte-o parte,
Iscălind ca pe o carte.
Tu scriind așa frumos,
Eu, cu-n nume ce ți-am fost.
———————————–
Simina PĂUN
Iulie 2019