Unirea Basarabiei cu România

Am văzut (vezi supra) că Blocul moldovenesc solicitase ajutorul guvernului român, în seara de 5 ianuarie. După deliberări serioase, la 6/19  ianuarie, guvernul român Brătianu (generalul Iancovescu fiind ministrul de război) a decis să trimită urgent un detaşament de 1000 de oameni (era de fapt un batalion de legionari ardeleni, de numai 850 oameni), cu arme şi mitraliere. Plecat din Kiev cu un tren, el avea ordin să se oprească la Chişinău şi să se pună la dispoziţia guvernului basarabean. În seara aceleiaşi zile, la lăsarea nopţii, ajunşi la destinaţie, în gara Chişinău, trenul este atacat cu mitraliere de trupe bolşevice, iar ardelenii, surprinşi, sunt siliţi să depună armele şi să se predea. Soldaţii ardeleni sunt dezarmaţi de bolşevici, bătuţi, apoi cu uniformele sfâşiate sunt duşi pe străzile oraşului, batjocoriţi şi scuipaţi, o parte a lor au fost eliberaţi ulterior de trupe moldoveneşti.

În urma noului apel, guvernul român a decis să trimită o adevărată armată în Basarabia, alcătuită din două divizii de infanterie şi două de cavalerie, care la 10/23 ianuarie 1918, au trecut Prutul. În Manifestul generalului Prezan, din 12 ianuarie (st.v.) se arăta: ,,Sfatul Ţării Moldoveneşti ne-a cerut…să trecem Prutul, ca să aducem rânduială şi linişte în satele şi târgurile voastre, punând la adăpost viaţa şi avutul întregului popor…Venirea soldaţilor români în Basarabia a supărat mult pe răufăcători (bolşevici)…şi aceşti duşmani…vă spun că românii vin să stăpânească ţara voastră, că ei vin să pună mâna pe pământurile voastre…, să vă răpească drepturile naţionale şi politice câştigate prin revoluţie. Departe de noi gândul acesta! Nu daţi nicio crezare acestor vorbe viclene! Cum v-aţi putea închipui că soldatul român…, tocmai el, să vie astăzi în ţara fraţilor săi ca să-i împiedice de a-şi înfăptui dreptul lor! …Oastea română nu doreşte altceva decât rânduiala şi liniştea ce aduce, (ca) să vă dea putinţa să vă statorniciţi…slobozeniile voastre…Oastea română nu va obijdui niciun locuitor…, aveţi toată încrederea şi primiţi pe ostaşi cu dragostea frăţească cu care ei vin la voi!”.

După ce în ajun, la 12/25 ianuarie, erau stabilite primele contacte cu autorităţile moldoveneşti, I. Inculeţ, P. Erhan şi Gh. Pântea, şi s-a dat ultimatum trupelor bolşevice să se retragă peste Nistru (până la 26 ianuarie, ora 12), în seara de 13/26 ianuarie 1918, unităţile Diviziei 11 române (brigăzile 21 şi 22) au intrat în Chişinău, cu muzica în frunte şi cu steagurile tricolore desfăşurate. A doua zi, la 14/27 ianuarie, generalul Broşteanu, comandantul Diviziei 11 şi statul său major şi-au făcut intrarea oficială în Chişinău, iar în seara de 15/28 ianuarie, el a fost invitat la şedinţa solemnă a Sfatului Ţării. Luând cuvântul, preşedintele I. Inculeţ declara: ,,D-lor deputaţi, ştiţi prin ce împrejurări grele am trecut şi că altele şi mai grele ne aşteaptă din cauza tulburărilor…D-stră ştiţi că s-au dat explicaţii cu ce scop au venit trupele române, să păzească drumul de fier şi pâinea, alt scop politic nu au, nici n-au avut. Ei (românii) ne-au garantat, împreună cu Franţa, că nu urmăresc niciun scop politic. D-l Broşteanu mi-a spus, când i-am ieşit în întâmpinare la Străşeni, că ne garantează toate libertăţile. Pe fraţii noştri (românii), care au venit cu acest scop, îi primim cu braţele deschise şi le zicem din toată inima: bine aţi venit”.  

 Primit cu căldură, cu aplauze şi ovaţii, generalul Broşteanu a declarat: ,,…Mulţi cetăţeni ai republicii sunt cuprinşi de bănuieli şi frică pentru libertăţile lor…Trebuie să vă declar că…scopul intrării armatei române nu era decât: asigurarea pazei depozitelor, transporturilor şi a drumurilor de fier. Iată scopul pentru care s-a trimis aici armată, subliniez, singurul scop. Dar, odată cu aceasta…, în toate punctele prin care am trecut…, populaţia ne mulţumea că poate trăi liniştită…Guvernul român pune la dispoziţia d-voastră aceste trupe, care sunt aici pentru a veni în ajutor…Hotărâţi-vă viaţa d-voastră cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”. P. Erhan, prim director, declara la rândul lui: ,,Guvernul republicei moldoveneşti, cu inima deschisă şi cu bucurie, întâlneşte pe fraţii români, veniţi aici ca să ajute…în luptă cu anarhia. Guvernul republicei…va face totul ca populaţia să înţeleagă pentru ce aţi venit, ca să ne aduceţi linişte şi ordine. Mulţumim fraţilor noştri români pentru serviciul ce ni l-au adus…Trăiască poporul român. Trăiască România”.

Această idee, a neamestecului în treburile Basarabiei, era subliniată şi de primul ministru Brătianu în telegrama sa, din 11/24 ianuarie 1918, trimisă din Iaşi generalului Coandă, la Kiev, în care arăta că aceste măsuri de securitate (intrarea trupelor române) ,,nu înţeleg să împiedice cu nimic autoritatea politică a guvernului Republicii Moldoveneşti” şi că ,,trupele noastre vor fi la dispoziţia sa şi (apoi) se vor retrage…”. În acelaşi timp, pe lângă asigurările date de generalul Broşteanu în Sfatul Ţării, Consiliul Directorilor solicita acordarea unei ,,garanţii scrise” din partea miniştrilor (ambasadorilor) Puterilor Aliate, care declarau că ,,suntem autorizaţi să vă declarăm oficial că intrarea trupelor române în Basarabia este o măsură pur militară, având ca obiectiv funcţionarea normală a spatelui frontului…(iar) intrarea lor nu va avea nicio influenţă, nici asupra situaţiei politice actuale în Basarabia, nici asupra soartei viitoare a acestei ţări” (cf. Nota ministrului Franţei la Iaşi, Saint-Aulaire, către consulul francez la Chişinău, Sarret).

După ocuparea Chişinăului, acţiune desfăşurată fără incidente, trupele române s-au îndreptat spre sud-estul Basarabiei, spre Tighina (Bender), ocupată de bolşevici, transformată într-o fortificaţie întărită, apărată de trupe numeroase, cu artilerie puternică. La 28 ianuarie, încep primele lupte în preajma oraşului şi, la 4 februarie 1918, Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (64)” →