Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Ligii Scriitorilor Români, scriitorul Gavril Moisa a publicat cartea cu titllul „LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – 15 ani în slujba culturii române”, volum apărut la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021, având ca motto: ,,Cultura semper in virtute Dei.“ Carte care a fost lansătă în cadrul manifestărilor organizate de filialele Ligii Scriitorilor Români  sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

            Liga Scriitorilor români a luat ființă la propunerea scriitorului Al.Florin Țene, cu scopul democratizării mișcării scriitoricești din țară, luând exemplu  din Belgia, după o bursă în structurile Uniunii Europene, și așa cum au procedat fostele țări socialiste,.Membrii fondatori a acestei organbizații profesionale sunt: Ionuț Țene, Gavril Moisa, Iulian Patca, Ion Constantinescu, Radu Vida, Ioan Benche, Dana Deac,  Ion Ghercioiu,  Iustian Zegreanu,  Titina Nica Țene și Monica Angela Spiridon.

            În acest volum sunt înserate cele 39 de filiale ale Ligii Scriitorilor din țară și străinătate, numele organelor de conducere, numele președinților filialelor, cele 18 reviste pe care le editează, printre care: Agora Literară, Heliopolis, Cetatea lui Bucur, Constelații Diamantine, Ritmuri Brașovene, Nord-Est Cultural din Iași, inclusiv zecile de antologii publicate de filiale, și televiziunea “Porțile Nordului” care emite prin internet, având ca director pe dr.Mihai Ganea.etc

            Volumul cuprinde Imnul Ligii Scriitorilor, versurile și portativul cu elementele morfologice ale graiului muzical, compus de dr.Mihai Ganea, inclusiv stema și sigla Ligii Scriitorilor.          

Liga Scriitorilor din România premiază anual cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.Pentru aceasta ia în considerare toate cărţile sosite pe adresa LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI pentru jurizare, până la finele anului încheiat, făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar, şi în final, stabilindu-se titlurile câştigătoare.

Având în vedere că aceste cărţi sunt scrise în interiorul Literaturii Române, premiile se acordă doar pe criteriul valorii, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte autorii. Liga Scriitorilor Români, militează consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea scriitorilor și a adoptat acest principiu încă de la înfiinţare, în urmă cu cinsprezece ani, prin Statut.

Juriul este format din scriitorii: Iulian Patca (preşedinte), Antonia Bodea, Ion Constantinescu, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ionuț Țene şi Gavril Moisa.

            Conform Ordonanței 26/2000, completată de Legea145/2012, statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, se acordă asociațiilor, fundațiilor sau altor etități similare care întrunesc cumulul următoarelor condiții(art.38, aliniat 1 și literele d, e și f.); fac dovada unor contracte de colaborare și parteneriat cu instituțiile publice, asociații, fundații etc; fac dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopurile propuse, sau prezintă în acest sens recomandări din partea unor autorități competente; dețin un patrimoniu, logistică, membrii și personal angajat corespunzător scopului propus.

            Întrucât la baza activității unei organizații neguvernamentale stă principiul voluntariatului, prevederea privind deținerea unui număr de angajați contravine scopului urmărit prin organizarea O.N.

            Deși nu deține niciun salariat, LIGA SCRIIRORILOR ROMÂNI, de exemplu, asociație națională a scriitorilor din România, care are un număr de peste 1000 de membrii, organizați în 38 de filiale, din care 12 în străinătate( Franța, Anglia, Australia, Israiel, Ungaria, Canada, Serbia, Italia, S.U.A. Moldova, etc) desfășoară o vastă activitate, numai pe bază de voluntariat.

            Concret, aceasta editează 18 publicații (pe suport de hârtie și onlaine), desfășoară activității culturale prin intermediul a 13 cenacluri, inițiază întâlniri cu cititorii, organizează concursuri și șezători literare, lansări de carte etc.

            Sub egida LIGII SCRIITORILOR  ROMÂNI, anul se publică peste 100 de cărți. Liga este coorganizator sau participant la aproape toate manifestările cultural-artistice principale, desfășurate în localitățile și țările în care are filiale. Neavând însă personal salariat, solicitarea acesteia de a primii statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, a fost respinsă de instituțiile în drept, respectiv Ministerul Culturii. Deoarece în situația Ligii Scriitorilor se mai află și alte asociații similare, considerăm justificat ca din lege să se elimine prevederea:,, dețin un patrimoniu, logistică și personal angajat”, pentru că e vorba despre o activitate ce prioritar se sprijină pe  voluntariat, iar cei implicați uzează de logistica proprie, lucru firesc, specific unor activități de această natură. De fapt acesta este și menirea Organizațiilor Nonguvernamentale, scopul urmărit prin crearea acestora.

            În cadrul activităților organizate de Liga Scriitorilor Români în colaborare cu filialele UZPR  au prticipat numeroși ziariști de la cotidienele din țară care au consemnat în publicațiile lor aceste acțiuni în slujba culturii noastre.

            Cartea are numeroase fotografii, care prin memoria clipei imortalizează activități culturale și cu cartea desfășurate de filialele Ligii Scriitorilor atât în țară, cât și pe meridianele lumii.

                                                                                                            Al.Florin Țene

La 20 septembrie s-a născut in satul Hordou din nordul Ardealului, George Coșbuc. Tatal poetului pe nume Sebastian a fost preot greco-catolic, iar  mama, Maria Coșbuc, era fiică de preot.

A fost cel de al optulea copil din cei 14 ai familiei. Copilaria și-o petrece la Hordou, unde primește noțiuni despre învățătură de la țăranul Ioan Guriță. Dar citind și din cărțile micii biblioteci a familiei.

De la Tănăsuca Mocodean, un cântăret de biserică, Coșbuc învață a citi înca de la vârsta de cinci ani.

În anul 1871, începe școala la Hordou, dar din motive de sănătate o întrerupe dupa clasa I. Apoi, în 1873,  Coșbuc începe școala primară în comuna Salva unde tatal său era preot, de unde trece chiar în primul an la școala de trei ani din Telciu. Învață germana cu unchiul său, directorul școlii. Dupa ce termină clasa a IV-a a școlii primare, la Nasaud, în toamna acelui an, Coșbuc se înscrie la liceul românesc din Năsăud.

În anii liceului, Coșbuc deșfășoară activitate literară în cadrul societății de lectură a elevilor „Virtus romana rediviva” unde ajunge președinte.

Societatea „Virtus romana rediviva”, între anii 1882-1883, redactează o revistă, „Musa someșană”, ce apare într-un exemplar scris de mână și conține creațiile membrilor ei. Coșbuc publică în paginile revistei „Musa someșană” primele sale poezii: Societatii „virtus romana rediviva”, Stâncile strig’amin, Invațăm, Pepelea din cenusă, Tablou, Soartea lor, Fete blande și altele.Poezia Tablou de seară este, ultima publicată în paginile revistei „Musa someșana”.

 În vara anului 1884, Cosbuc își dă examenul de bacalaureat. După trecerea acestui examen, împotriva voinței părinților săi, care doreau să-l facă preot, Coșbuc pleacă la Cluj, unde în toamnă se înscrie la Facultatea de filozofie și litere, dar unde va rămane foarte puțin timp.

În vremea studenției, Coșbuc dovedește o mare pasiune pentru folclor. Publică în „Tribuna” din Sibiu, condusă de Slavici, mai întâi sub pseudonimul C. Boșcu, apoi cu numele adevărat, versuri originale, basme versificate, traduceri și altele. Poezia de debut la periodicul sibian este snoava versificată Filozofii și plugarii, semnata C. Boșcu.

În 1885 colaboreaza la periodicele transilvănene: „Familia” lui Iosif Vulcan, unde a debutat Eminescu, și, mai ales, „Tribuna”. Semnate C. Boscu, Cosbuc publica în „Familia” poeziile Două întrebări și Unde zbor și, cu numele adevărat, doua Ghicitori în versuri Intre toti șerpii din lume și Care rege n-are țară în „Calendarul pedagogic pe anul 1885”.

Coșbuc publică în „Tribuna” trei balade de inspirație populară: Blastam de mamă, Pe pământul turcului si Angelina. Primele doua apar și în brosură în Biblioteca poporala a Tribunei”.

Începe să traducă Divina comedie, la care va lucra timp de peste douazeci de ani.

Se retrage de la facultate, în anul 1866, ca urmare a lipsurilor materiale, dar rămâne totuși în Cluj, frecventând doar anumite cursuri universitare.
Continuând colaborarea la „Tribuna”, în acest an îi apar: Atgue nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească și altele. Dintre acestea, Fata craiului din cetini si Draga mamei apar în „Biblioteca poporală a Tribunei” sub forma de plachete.
Colaboreaza la revista din Gherla „Cărțile săteanului român” în care publică: Amin, Strigă stâncile și Lupii țiganului.

În perioada 1886-1887 a tradus peste 480 de poezii din 92 autori greci, pe care dorea să le publice într-o antologie.

În 1889, I. Slavici solicită printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: ,,Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”

Dorul de casă a lui George Coşbuc aproape îl îmbolnăvea. Atunci când i se făcea dor de casă nimic nu-l putea reţine. Pleca spre munţi, la Hordoul său.

În 1895 se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor. În acelaşi an se naşte unicul său fiu, Alexandru. Acesta va muri la vârsta de 20 de ani, într-un accident de automobil.

După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.

Pe  9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

La scurt timp Liviu Rebreanu nota întru-un articol: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

În 1887 continuă să colaboreze la „Tribuna” cu povestile și basmele versificate: Fulger, Braul Cosinzenii, Izvor de apă-vie, Tulnic și Lioara și altele. Ii apare în volum în „Biblioteca poporala a Tribunei” poezia Fulger.

Certându-se cu părinții din cauza întreruperii studiilor, Coșbuc va sta un timp pe la frați și surori, continuând să scrie versuri și să corespondeze cu Slavici, care-l cheama la Sibiu.

În vara acestui an, Cosbuc se duce la Sibiu, unde de prin august începe să lucreze ca redactor la „Tribuna”.

Poetul furnizează periodicului sibian, la rubrica „Foița Tribunei” și „Varietăți”, un material destul de bogat.

La Sibiu rămâne până în 1889. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din viața sa. În mediul sibian poetul a învățat mult; desăvârșirea intelectuală o datorește Cosbuc, oamenilor cu o cultură înaintată de la „Tribuna”. Acum poetul își orientează scrisul spre o specie literară în care a rămas neîntrecut, spre idilă..

Poetul Grigore Lazu il acuza de plagiat într-un articol. Acestuia i se alatură Anton Bacalbașa si Al. Macedonski.

Pe  9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

A publicat următoarele volume: Blestem de mamă, Sibiu, 1885; Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886; Draga mamei, Sibiu, 1886; Fulger, Sibiu, 1887,Balade și idile, București, 1893; Fire de tort, București, 1896; Războiul nostru pentru neatârnare, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Andrei Gligor, Craiova, 1995; Povestea unei coroane de oțel, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția Iași, 1997; Din țara Basarabilor, București, 1901; Ziarul unui pierde-vară, București, 1902; Dintr-ale neamului nostru, București, 1903; Cântece de vitejie, București, 1904; Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909; Balade, București, 1913; Drumul iubirii, București, 1916; Povești în versuri, ediție îngrijită de Nicolae Drăganu, Sibiu, 192Poezii alese, prefață de Mihai Beniuc, București, 1952; Poezii, I-II, prefață de Dumitru Micu, București, 1953; Despre literatură și limbă, îngrijită și prefață de Alexandru Duțu, București, 1960; Versuri, prefață de Dumitru Micu, București, 1961; Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngrijită și introducere de Alexandru Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; în Opere alese, IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1998; Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngrijită și prefață de Mircea Tomuș, București, 1966; Opere alese, vol. I-VI, îngrijită și prefață de Gavril Scridon, București, 1966-1982, vol. VII-IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1985-1998; Opera poetică, I-II, Chișinău, 2000; Scrieri alese, îngrijită și prefață de Gavril Istrate, Iași, 2001.

                                                                                                            Al.Florin Țene

În luna septembrie, numită în tradiția populară Răpciune, (nume venind din latină de la cuvântul latinesc septem, șapte, pentru că luna septembrie era a șaptea lună în calendarul roman), se împlinesc 15 ani de la înfințarea Ligii Scriitorilor Români. Nu întâmplător grupul de scriitori clujeni au ales luna septembrie pentru a înființa această asociație a scriitorilor români, fiindcă fiind luna a șaptea, aceasta este una dintre cele mai înțelepte și mai spirituale cifre. De-a lungul timpului, numărul șapte a fost considerat magic și a fascinat popoarele lumii. Există o mulțime de semnificații ale acestui număr. Într-un studiu realizat în anii 1950, s-a stabilit ca cele mai multe informații pe care persoanele le-au reținut erau legate de cifra 7.
Acesta este motivul pentru care lucrurile precum numerele de telefon au o lungime de doar șapte cifre (minus codul de zona). Există 7 minuni ale lumii antice (Marea Piramida de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiței Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria); 7 este considerat un număr norocos în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbește despre Cei Șapte Zei ai Norocului, mă opresc aici, pentru că sunt multe semnificații.
În acest context, scriitorul Ioan Mititean din Năsăud, dascăl de profesie, în adevăratul sens al cuvântului, semnificând cel care luminează mințile viitorilor oameni mari, prin dăruirea înțelepciunii și a sensurilor cuvintelor scrise, a luat inițiativa de a înființa în orașul Năsăud Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor Români, oraș cunoscut ca reședință pentru Districtul Grăniceresc Năsăud, iar mai înainte ca sediu al celui de Al doilea Regiment Românesc (în maghiară Oláh, în germană Wallach) de Infanterie Grănicerească nr. 17, înființat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz și la podul de la Arcole (Areda Veneției) împotriva armatei franceze conduse de generalul Napoleon Bonaparte. Prin vitejia lor, aceștia și-au câștigat un cunoscut renume în acea vreme, acela de „cătanele negre”. Oraș supra denumit “fabrica de academicieni”, unde au învățat 21 de viitori academicieni.
Zilele trecute, am primit de la distinsul scriitor Ioan Mititean textul cărții pe care a scris-o, pentru a marca opt ani de la înființarea Filialei Ligii Scriitorilor năsăudeni a Ligii Scriitorilor Români, cu rugămintea să scriu prefața.
Cartea dedicată activităților culturale organizate de promotorul cultural Ioan Mititean în cadrul filialei năsăudene a Ligii Scriitorilor Români se intitulează metaforic „CU CARTEA PE ROŢI – ASPECTE DIN ACTIVITATEA LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI –FILIALA NĂSĂUD“, lucrare care este o adevărată oglindă a activității a acestei filiale, având alături pe scriitoarea Lucreția Mititean, soția președintelui filialei. Remarcăm plasticitatea imaginilor ce însoțesc paginile încărcate de istoria momentului relatat. Volumul se deschide cu relatarea înființări filialei Ligii Scriitorilor Năsăud, la care au participat: „Un mare număr de cărturari locali şi din zonă, Rebrişoara, Nepos, Salva au creat aici o atmosferă de slăvire a cărţii într-un moment fericit pentru Ţara Năsăudului, inaugurându-se filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor Români, în următoarea componenţă: preşedinte Ioan Mititean, vicepreşedinte Ana Berengea din Ilva Mare, secretar Mircea Daroşi din Nepos şi trezorier Valer Mureşan din Năsăud. Filiala someşeană a scriitorilor, cu sediul la Năsăud, a fost confirmată, recent, în plenul Ligii Scriitorilor de la Cluj, ce a avut loc la Cercul Militar sub preşedenţia scriitorului Al. Fl. Ţene. În această seară s-a creat la Muzeul năsăudean o atmosferă de sărbătoare, ca o zi a amintirilor cărturarilor năsăudeni de ieri. La ordinea zilei a fost academicianul Iuliu Moisil, omul ce a pus temelia Muzeului năsăudean şi a dat curs atâtor metode educative practicate în şcolile noastre. Despre viaţa şi opera cărturarului năsăudean a vorbit directorul muzeului, Lucian Vaida cu completări din partea preşedintelui ASTREI, Ioan Seni, care a subliniat activitatea astristă desfăşurată de academician ca preşedinte al Despărţământului Năsăud şi Lucreţia Mititean, care s-a referit la activitatea instructiv-educativă desfăşurată de Iuliu Moisil.
În cadrul şezătorii, Floarea Pleş, preşedinta cerc ASTRA Năsăud, a făcut referiri la contribuţia astriştilor năsăudeni pentru valorificarea unor fapte de cultură, ataşându-se românilor de pretutindeni. Toate aceste activităţi au fost consemnate în primul număr al revistei ASTRA năsăudeană, căreia preşedintele Ioan Seni i-a făcut o amplă prezentare, aducând cuvinte elogioase, care o sprijină prin finanţare, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Alexandru Pugna şi Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene”.

Am redat o parte din textul cu care se deschide cartea cu scopul de a introduce în atmosfera pur cărturărească cititorii acestei cărți scrise cu talent și pasiune. Cei 22 de membrii ai filialei năsăudene sunt, practic, prin operele lor, cariatide ce susțin cupola „palatului” culturii naționale. Ele sunt parte integrante a unei istorii a literaturii române ce se scrie sub ochii noștri. Scriitorii din Năsăud nu se limitează în organizarea de lansări de cărți numai în zona năsăudeană, ei se duc în zonele țării cu cărțile în mașină pentru a le dărui cititorilor din alte zone ale țării, așa cum relatează autorul: „Prin activități literare sub genericul „Cu cartea pe roţi“ am reușit să adunăm în jurul nostru cât mai mulți iubitori de carte, cu dorința de a împărtăși idei prin lansări de cărți cu cuvinte mari și oameni atât de frumoși cum am întâlnit la – Rodna, Ilva Mare, Poiana Ilvei, Leșu, Feldru, Nepos, Parva, Rebrișoara, Năsăud, Telciu, Cristeștii Ciceului, Bistrița, Josenii Bîrgăului, Blăjenii de Sus, Dej, Cluj, Oradea, Alba Iulia, Iași, Gherla, Chiuza etc., unde cărțile membrilor Filialei noastre au fost adevărate trăiri ce au înfrumusețat, nu au spulberat, acțiuni de suflet care atenuează deșertăciunile lumii, constituind totodată încântare și aleasă lecție de literatură.
Prin donațiile noastre, bibliotecile au devenit mai bogate. Scriitorii năsăudeni Ioan și Lucreția Mititean, Ioan Seni, Floarea Pleș și Romulus Berceni au adunat în cărțile lor cele mai frumoase gânduri ca alții să le poată folosi în voie, ca și creații ritmice a frumuseții în cuvinte.
O comoară pentru bistrițeni reprezintă membrii Filialei noastre – Dumitru Popițan cu peste 45 de volume, Rodica Fercana, premiată la diferite concursuri internaționale cu poezii ce exprimă frumosul, cu imagini sensibile și cuvinte cu o doză mare de sensibilitate, Ioan Cordovan și Vasile Măgerușan, scriitori militari, ce reflectă ca o oglindă lungul șir de secole al vieții omenirii, istoria luptei sale pentru existență, pentru un viitor mai luminos suferințele, bucuriile, înfrângerile și biruințele sale toate.
În cărțile scriitorilor Ioan Bindea, Valeriu Mureșan din Chiuza, Nadia Urian din Cristeștii Ciceului, cu diferite premii în țară și străinătate și Mihai Bîltag din Josenii Bârgăului, Ioana Precup din Leșu, găsim povestiri adevărate din satul ardelean cu graiul și obiceiurile locului, ce ne alintă și ne fac să uităm de viața cotidiană.”
Spuneam că la Năsăud vibrează ca un diapazon talentul membrilor Filialei Ligii Scriitorilor ce reverberează prin operele lor Istoria Literaturii Române percepută ca o istorie naţională a literaturii. Valoarea literaturii naţionale este condiţionată şi de extinderea limbii naţionale într-un teritoriul mai cuprinzător, inclusiv prin numărul de vorbitori.Adeseori raza de acţiune a limbii şi a literaturii române coincide şi cu graniţele în care s-a organizat naţiunea noastră din punct de vedere politic. În cazul limbii române nu există o influenţă hegemonică. Spre deosebire de limba franceză, şi mai de curând limba engleză, care au o importanţă universală, astfel s-a ajuns la o suprapunere peste diferitele spaţii naţionale, în decursul căreia păturile dominante reprezintă într-o anumită măsură enclavele şi punctele de sprijin ale mişcării de înstrăinare. Spre exemplu: supunerea culturală a Romei de către limba şi literatura elină, şi, mai aproape, implementarea literaturii iluministe franceze în Europa, care nu numai că a fost recepţionată de păturile dominante francofile din multe ţări, dar aceste enclave au şi contribuit activ la constituirea ei. Fenomen care se petrece în secolul nostru cu limba şi literatura engleză promovată de păturile dominante anglofone implicate în globalizarea economiilor naţionale.
La fel ca orice activitate intelectuală, literatura depinde de limbaj şi de corespondenţele lingvistice. Există un raport indestructiv dintre limbă şi literatură. Dar acest raport ar fi răsturnat în contrariul său dacă am căuta să vedem sensul şi obiectul procesului literar, motivul său hotărâtor, în formarea, dezvoltarea şi desăvârşirea limbajului. Unii cercetători susţin că limbajul, care reprezintă un mijloc de comunicare, nu este hotărâtor ci valorile mari şi perene create în limba respectivă. Eu cred, şi susţin cu tărie, că limba are un mare rol în promovarea operelor literare. Cu cât aria de răspândire a limbii şi numărul de vorbitori este mai mare cu atât literatura scrisă în acea limbă este mult mai cunoscută şi promovată pe mapamond.
În acest context, mai trebuie să se ţină seama şi de faptul că literatura română este situată într-o lume înconjurătoare de literaturi învecinate, cum ar fi maghiara, sârba, ucrainiana, bulgara, ce o influenţează sau care sunt influenţate de ea. Urmărirea atentă a acestor influenţe constituie obligaţia istoriei literaturii noastre implantată într-o lume de literaturi. De la o epocă la alta se exercită noi influenţe; Franţa a influenţat literatura română în secolul XIX, Italia a influenţat literatura germană în secolul XVI, Spania în secolul 17, şi Franţa în secolul 18. Însuşi Eminescu a fost influenţat de literatura germană, la fel Maiorescu.
Influenţele, întretăierile şi migrările motivelor literare au apărut într-o abundenţă atât de mare, începând cu secolul XVI, încât s-a impus dorinţa unei tratări separate a acestor componente. Astfel a fost menită noua ştiinţă a istoriei comparate a literaturii române să devină ştiinţă ajutătoare a istoriei literaturii române.
Înrudirea primordială a literaturilor nu este întemeiată decât pe cea ce este general omenesc, pe ceea ce este universal. Ca precursori ai comparatisticii îi considerăm pe Herder şi Goethe, iar la noi pe Eminescu şi Maiorescu. Iar mai târziu Adrian Marino.
Trebuie reţinut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcţie de istoria literaturii române. Misiunea ei ar fi complet îndeplinită atunci când istoria literaturii noastre şi-ar însuşi procedeele şi cunoştiinţele comparatisticii. Metoda comparatistă ar trebui să fie folosită şi în studiul literaturii române. Gardul despărţitor dintre cele două ramuri trebuie exclus, fiindcă teoria literaturii comparate nu reprezintă trecerea la o nouă metodă, ci prezentarea mai amplă a fenomenelor tratate până acum. Şi în acest caz, istoria literaturii române are rolul unui punct de plecare necesar pentru toate tendinţele comparatiste.
` Pot spune că aforismul lui T.S. Eliot i se potrivește, ca mantaua lui Gogol, întregii activități a Filialei năsăudene a Ligii Scriitorilor: „Știm prea multe și suntem convinși de prea puține. Literatura noastra este un substitut pentru religie, și astfel este religia noastră.”
Fotografiile care însoțesc articolele surprind plastic și sugestiv în veșnicia clipei momente istorice ale activităților acestor minunați scriitori, continuatori ai lui George Coșbuc, Liviu Rebrean, Dumitru Protase, și al celor 21 de academicieni pe care i-a dat Năsăudul culturii Române.
Ampla lucrare a scriitorului și președintelui filialei Ligii Scriitorilor năsăudene Ioan Mititean este parte integrantă a unei Istorii a Culturii noastre. În contextul fenomenului de europenizare și globalizare astfel de lucrări sunt „pietre de hotar” ce marchează granița Literaturii Române, sau mai bine zis, „lada de zestre” cu care neamul românesc se prezintă viitorimii.
Al.Florin Țene
Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americane-Române de Cultură și Știință
Personalitate de Onoare a Universității „Vasile Goldiș” din Arad

P.S. În urma ședinței Comitetului Director în care s-a analizat activitatea Filialei Ligii Scriitorilor Români din Năsăud, s-a hotărât ca atât Filialei și președintelui acestei organizații, scriitorul Ioan Mititean, să li se acorde Medalia VIRTUTEA LITERARĂ pentru activitatea depusă în slujba culturii noastre naționale, iar scriitorului și dascălului Ioan Mititean pentru opera domniei sale și ca recunoștință a unei vieți dedicate Școlii Române.