LA CAP DE POD
Doar o filă de poveste
aș dori ca să vă spun.
Câte trece omu-n viață,
câte viscole și ploi
câtă arșiță și ceață
și-o mulțime de nevoi.
Câte sentimente abstracte
se învârt în mintea lui,
dacă-ar fi să i le știi,
ți-ai mai pune pofta-n cui.
Câte gânduri îl încearcă
nu le poate număra
și așa-și trăiește viața
lânga-o ceașcă cu cafea.
Urcă scări, coboară trepte,
mai dă și de bolovani
de se împiedică și cade
se ridică și-o pornește.
Drumu-i lung, viața e scurtă
nu ai timp ca să te-aduni,
totul e în mare grabă
stai așează-te să-ți spun.
Câte nopți ai nedormite,
câte zile fericite,
ai făcut și tu socoata
zilelor neîmplinite.
Când ajungi la cap de pod
istovit și-mbătrânit,
vezi că ai făcut de toate
dar ești mult prea obosit
să te-nfrupți din avuția
câtă toată ai clădit.
Și te-așezi pe pod tăcut
și aștepți să vină noaptea.
să visezi la nebunii,
cum ți-ai început și cartea.