„Cărțile sunt porți deschise asupra altor suflete și altor popoare. Mulțumită lor putem evada din micul nostru univers personal, atât de îngust, mulțumită lor scăpăm de la meditația fără rezultat asupra noastră înșine. O seară destinată lecturii unei cărți mari este pentru suflet ceea ce șederea la munte este pentru corp. Omul coboară din aceste înălțimi mai puternic, mai bine pregătit pentru a înfrunta cu curaj controversele pe care le va regăsi pe câmpiile vieții zilnice.” mărturisește André Maurois în celebrul eseu „Biblioteca publică și misiunea ei”.

După lectura antologiei „Taina scrisului”, poți confirma fără teama de a greși adevărul rostit de scriitorul, eseistul și istoricul francez și cred că în această cheie a gândit și simțit scriitorul, poetul, eseistul, publicistul și promotorul cultural George Roca atunci când a lansat invitația oamenilor de litere români de a fi părți ale acestui proiect.

Prin alcătuirea cărții „Taina scrisului”, publicată la București, Editura ANAMAROL, 2019, antologatorul stimulează fenomenul creației literare române. Ediția publicată are două volume a câte cincizeci de eseuri de motivație literară. Este o „Carte Mare” la propriu și la figurat. Un schimb de experiență activ, cu implicații serioase în cunoașterea mișcării literare actuale cu rezultate admirabile.

         Prin inițierea lucrării, coordonatorul a motivat și a convins mulți slujitori ai condeiul, români din toate colțurile lumii să-și dea mâna și obolul de creație în acest demers literar. ROMÂNUL George Roca dăruiește rodul contribuției acestora: „Prietenilor mei, scriitorii de pe toate meridianele Pământului” precizând și: „Dedic acest volum evenimentului sărbătoririi celor 100 de ani ai României Mari”. Ca într-o horă românească își dau mâna autori din România și români din: Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Israel, Spania, Italia, Franța, Anglia, Germania, Grecia, Cipru, Liban,  Republica Moldova într-un act literar de excepție.

George Roca motivează astfel declanșarea proiectului: <Am inițiat acest proiect numit „Taina scrisului” cu scopul de a conserva amintirile producătorilor de literatură de toate genurile despre acest minunat instrument de exprimare atât de necesar pentru comunicare și înțelegere a sufletului și gândirii umane.>

Așa cum știm din istoria literaturii române din toate timpurile, scriitura nu este întotdeauna o profesie; amintim pe: Mihai Eminescu (sufleur la teatru, bibliotecar, copist, revizor școlar, publicist), I.L. Caragiale (revizor şcolar, sufleur şi copist la teatru, funcționar, director de teatru), Lucian Blaga (carieră şi în diplomaţie, fiind ataşat cultural şi consilier de presă), Panait Istrati (zugrav), Liviu Rebreanu (ajutor de notar, ziarist, director de teatru), Tudor Arghezi (laborant la o fabrică de zahăr din Chitila, a îmbrăcat haina monahală, bijutier şi ceasornicar în Elveţia, apoi ziarist)… Mare parte din autorii contemporani  incluși în antologie au îmbrățișat alte profesii: Corneliu Ursu (medic), Lucian Munteanu (medic), Viorel Birtu Pîrăianu (medic), Corneliu Florea (medic), Dorel Schor (medic), Anna Nora Rotaru Papadimitroiu (medic), Valentina Teclici (sociolog), Valeriu Dulgheru (inginer), Simona Botezan (inginer), Vasilica Ilie (proiectant instalații pentru construcții civile), Georgeta Restegan – inginer chimist, Camelia Florescu (interpretă de folclor)… Acest lucru denotă faptul că harul de a scrie poate fi o profesie, dar poate fi și un simplu hobby, însă cu rezultate strălucite în ambele cazuri.

Primul volum al Antologiei se bucură de o prefață (Scriitorul și promotorul cultural George Roca și volumul „Taina scrisului”), elaborată de scriitoarea Elena Buică (Pickering, Toronto, Canada), în care apreciază că munca uriașă a lui George Roca la realizarea antologiei „pare a fi un modus vivendi” al românului trăitor în țara cangurului, „spre beneficiul culturii române”.  Impresionantă și mai mult decât edificatoare este această prefață și prin aprecierea autoarei  că scrisul ca „mod de a exista” „impune pe lângă inspirație și un strop de îndrăzneală”, „îți cere strădanie continuă”, „îți cere să proiectezi lumini în toate colțurile obscure ale sufletului”, de asemenea „îți cere să ai puterea de a ocoli locurile bătătorite, stereotipiile verbale.”

Volumul al doilea începe cu un material introductiv (prefață) intitulat: „Literatura de azi între promisiune și realitate”, semnat de scriitoarea Emilia Stroe-Țena (Alexandria, România). Pentru autoare, „Taina scrisului este sărbătoarea scrisului, pentru că scrisul este eliberare de constrângeri, bucurie, explozie de lumină, prin comunicare, trăire la cote înalte, reverie, împăcare cu sine, cu semenii, cu Dumnezeu”.

Proiectul este inițiat și realizat din pasiune, din trăire adâncă, din iubire pentru scris, pentru literatura și cultura română și din dorința expresă de a coagula scriitori români de pe întreg mapamondul; este o invitație la unitate prin scris a creatorilor de literatură. Pentru scriitori și poeți, „Taina scrisului” este o „mărturie de credință literară” pentru că „Unul din privilegiile meseriei de scriitor este acela că ea reprezintă pretextul ideal pentru a face anumite lucruri, pentru a călători, pentru a explora. Altul ar fi că scrisul te stimulează să cercetezi viața îndeaproape, cu tot ceea ce stă ascuns ochiului ori năvălește peste tine pretutindeni. Scrisul și cititul… ne aprofundează și ne lărgesc capacitatea de înțelegere a vieții – ne hrănesc sufletul”. (Anne Lamott)

Eseurile incluse în cele două volume „Taina scrisului” sunt incitante pentru cititor și prin însuși titlurile lor. Aflăm ce reprezintă scrisul, care este motivația curat exprimată, accepțiunea sincer asumată: „Osânda de a fi scriitor” (Ștefan Doru Dăncuș), „Refugiul lacrimii ascunse” (Georgeta Resteman), „Lupta cu propriile limite” (Gheorghe A. Stroia), „Necesitatea existențială” (Eugen Evu), „Cuvintele mele de suflet” (Vasilica Ilie), „Fascinantul joc aș cuvintelor” (Valentina Teclici), „Scrisul, sensul meu de a fi” (Magdalena Albu), „Un testament literar” (Corneliu Vasile), „O imensă emoție” (Ștefan Dumitrescu) „Prin scris am semănat iubire” (Mariana Gurza), „Arta minții inteligente” (Mariana Mion-Pop), „Drumul către nesfârșit” (Viorel Birtu-Pîrăianu), „Drumul spre lumină” (Milena Munteanu), „Scriu precum respir” (Menuț Maximinian)…

În opinia lui Mihai Batog-Bujeniță pentru a scrie: „Drumul este greu, foarte greu chiar, dar merită să-l străbați chiar dacă picioarele goale îți vor sângera. Este Golgota ta aceea pe care nu ai dreptul să o refuzi, ci numai datoria de a o urca.”, iar Magdalena Brătescu mărturisește: „Scrisul meu se naște din durere amestecată cu deliciu. E pasionant, dar nu ușor.” Adaug și alte opinii interesante: „Scrisul, arma inofensivă a purtătorului de vise și de doruri, miraculos luceafăr al tenebrelor sufletești…” (Mihaela Arbid-Stoica)”;  „scrisul trebuie să fie… un mod de a respira…” (Gheorghe A. Stroia); „Scrisul pentru mine, e ca un foc purificator.” (Ion Catrina); „Mâna care scrie e mâna care vindecă și alungă tristețea.” (Andra Tischer); „Verbul Harului este Hărnicia” (Eugen Evu); „Scrisul este esența umană care ne apropie de divin.” (Mariana Grigore)…

Ce este poezia și cuvântul? „Ea, Poezia, nu are hotar… Cuvintele, la fel. Ele vindecă rănile, deschid ochii orbilor, cuvintele adevărate mântuie durerea și întunericul din noi.” (Nicolae Nicoară-Horia); <Cuvintele frumoase și cuviincioase, folosite cu stăruință, încet, cu grijă, se apropie de înțelegerea „Cuvîntului! Care ne-a adus în ființă.”> (Alexandru Nemoianu); „Cuvintele sunt ființe vii, ele păstrează o latură divină.” (Adriana Popa); „Cuvintele… uneori sunt fluturi care ne poartă visele. Alteori sunt scoici care conțin perle prețioase de înțelepciune, iar câteodată  sunt izvoare care revarsă o energie înviorătoare…” (Laura Anișoara Mustețiu); „Cuvintele… mă ridică spre cer sau mă strivesc. Aduc zâmbete și lacrimi. Sunt darnice sau zgârcite.” (Julia Henriette Kakucs); Dacă Adda Neag, care debutează la 18 ani afirmă că „Produsul poeziei mele e iubirea față de tot ce e viu”,  Ileana Cornelia Neaga începe să publice târziu: „Am împletit cununi din cuvinte în toamna vieții mele.”

A scrie înseamă responsabilitate și autodepășire, dorință acerbă de a te apropia de performanță, autorii fiind eroii de dincolo de cărți, de dincolo de tot efortul de creație. Numai astfel, rezultatele muncii pot deveni valori acoperite de neuitare în sufletele și conștiința cititorilor și vor ocupa locul cuvenit și bine meritat în patrimoniul cultural-literar românesc. Prin această antologie și prin tot ceea ce face pe tărâm literar, George Roca conjugă binele cu adevărul, fiind adeptul lui Leibniz care consideră că „e adevărat numai ceea ce este totodată bine”.

Filosoful și matematicianul René Descartes afirma: „dacă trăiești fără filosofie este ca și cum ai ține ochii închiși fără a încerca să-i deschizi vreodată”. Printr-o ingenioasă extrapolare, extensie a ariei cunoașterii și creației, George Roca a înlocuit cuvântul „filosofie” cu „literatură”, dovedind că această zicere este tot atât de adevărată și deosebit de importantă pentru omul ca ființă spirituală și creator de literatură. A promova literatura înseamnă un mare pas spre cucerirea demnității și libertății de sine și a celorlalți. A promova literatura înseamnă a recunoaște marile valori care ți-au construit personalitatea și identitatea în interiorul neamului în care te-ai născut și viețuiești ca parte distinctă a culturii și istoriei sale demne. A promova literatura înseamnă a te recunoaște ca om care s-a format și se afirmă, în limita posibilităților și disponibilităților sale, într-un mediu valoric și socio-istoric la realizarea căruia au contribuit întregi și neîntrerupte generații umane, pe care trebuie să le descoperi, să le recunoști și să le înțelegi pentru a le aduce prinosul de gratitudine, indiferent de spațiul geografic și timpul din care vin ele. A promova literatura înseamnă a recunoaște că prin ceea ce gândești, faci și trăiești devine prezent trecutul neamului omenesc și nu orice trecut, ci doar ceea ce pui la temelie pentru a construi viitorul. În acest spirit a fost concepută această Antologie de eseuri – ca formă a culturii și identității umane, aducând, din istorie și din actualitate câteva personalități care au construit axa drumului nostru către viitor și către desăvârșirea noastră ca ființe sociale, literare, culturale, spirituale. Și nu în ultimul rând, a promova literatura înseamnă a lăsa generos moștenirea culturală nealterată celor ce vor veni mereu și mereu, adică ființelor de mâine al mâinelui acestei nații.

George Roca a organizat o sesiune de comunicări literare, în scris (reală, limpede, negru pe alb). A invitat doritorii, mânuitori ai condeiului și/sau ai tastelor PC-ului la un curs de creație literară. O întreprindere, deopotrivă creativă și lucrativă cu un profit cultural atât pentru scriitori cât și pentru cititori. A anunțat un colocviu cu temă, cu timp de pregătire pentru a cugeta, pentru reculegere și culegere de informații, fapte, evenimente, elemente cumva date uitării ori lăsate în standbay, fără să știe până când!! Creatorii de literatură au consimțit la această provocare, și-au oferit o perioadă de reflexie și au chemat muza să conceapă eseul care-i reprezintă cel mai frumos și durabil…  Cred că o trăsătură definitorie și relevantă a eseurilor inserate în această antologie este SINCERITATEA. Nu se întrevede nicio urmă de bovarism. Fiecare a încercat, pe cât posibil să spună adevărul, știind că asta este literatura adevărată.

Autorii au scris cu entuziasm, cu bucuria și generozitatea dăruirii scrisului lor cititorilor. Eroii cărții își scriu pe viu propriul parcurs literar. Se distinge o lume pământească, bine ancorată în realitate și una idealizată, spirituală, culturală ce tinde spre desăvârșire. O expunere a vieții și sufletului. Când citești un eseu din „Taina scrisului” îți și imaginezi autorul când scrie; parcă își ține respirația și deschide o tolbă cu amintiri de tot felul, plonjând grațios în meandrele acestora, unele limpezi și molcome, altele tulburi și învolburate,  însă pe toate asumându-și-le ca fiind interesante, oscilând în a alege pe cele mai revelatoare. Un exercițiu particular pentru construirea unei opere colective. Fiecare autor este un soldat, care a depus un jurământ pe frontul creației literare (metaforic vorbind) și nu dorește să-l încalce.  Acest lucru ar fi catalogat ca trădare și nu numai că l-ar dezonora, dar va trebui să suporte și o pedeapsă cuvenită, bine meritată de la cititori, aceștia fiind prietenii de nădejde ai scriitorului, însă dezamăgiți, ei pot deveni ostili.

Eseul este o pagină de istorie a scrisului fiecăruia. Cartea „Taina scrisului” este o istorie a scrisului românesc pe o perioadă de câteva decenii. Autorii încep cu începutul, motivează, explică cât este har, cât este muncă și câți pași au parcurs pe ringul de dans împreună cu partenerul de suflet, CUVÂNTUL. Uneori dansul are loc pe gheața patinoarului, de altfel un spectacol sublim, dar lipsa de atenție, unele lacune ale tehnicii ori carențe în arta spectacolului/creației literare pot duce la accidentări și eliminări pe diferite durate de timp ori pentru totdeauna. În acest caz e nevoie de un efort considerabil, de atenție sporită, de o doză mărită de umanitate, sensibilitate, dar și rigoare profesională. Doar astfel soarele răsare și ne alintă cu razele sale calde șimțind că trăim în lumină, iar scrierea va spune cu siguranță ceva și va transmite ceva.

Lucrarea „Taina scrisului” este o simfonie a vieții autorilor în mai multe acte, compusă în aceeași cheie și cântată pe arpegiul acordurilor scrisului cu harul și truda autorilor. Actul creației acestei cărți presupune și dovedește o consonanță intimă, esența unui joc abil de tonalități literare. Muzicalitatea eseurilor este născută din succesiunea relatărilor într-o cadență personală, proprie, însumând surse inepuizabile de informații și sentimente. „Taina scrisului” este un tablou din natură. Sub cerul înseninat, o luncă întinsă cu ierburi verzi, cu flori de toate culorile și excelente esențe de arome, cu lanuri de spice aurii și însângerate din loc în loc de macii proaspăt înfloriți.

Se remarcă limpezimea exprimării literare, chintesență și glorie a talentului, harului, culturii acumulate în timp și a prețuirii cuvântului profund simțit și bine scris în cele 100 de eseuri, 100 de ecouri venite din acuitatea trăirilor fiecărui autor. Postându-se în singurătatea lui senină se simte confortabil asemenea unui faraon în templul său, oferindu-și scrisul ofrandă în semn de iubire și respect publicului cititor.

Expunerile transparente ale subiectivismului proiectează și construiesc meticulos, dar solid structuri arhetipale ale scrisului. Afectivitatea creatoare, emoționalitatea artistică, efervescența creatoare dau vitalitate exprimării eseistice, uneori depășind așteptările cititorului.

Fiecare semnatar este propriul său reper – are identitate proprie, este o aventură ființială, interioară  cu o constanță spirituală proprie. Fiecare autor cu aspirația sa, cu inspirația și muzele proprii, cu manifestarea și exteriorizarea în stil personal, cu misterul său. Fiecare visează desenând pe șevaletul inimii vise împlinite, în curs de realizare ori ratate, însă aceastea din urmă fiind doar treapte  de unde își pot lua startul spre un nou vis zburat spre alt orizont literar, mai adecvat locului, timpului și eului său lăuntric. Fiecare eseu este o vorbire monologă, susținută de plăcerea de a-și „expune” și etala sensibilitatea. Într-o lumină dominantă și stăruitoare se întrevăd și umbre, mici frustări, oarece neîmpliniri, dar prezentate calm, cu bonomie și înțelegere, deși unele sunt dureroase. Aspirațiile fiecărui autor sunt ape curgătoare, cu traiectorii dinamice deschise spre varii orizonturi. Curgerea limpede a expunerilor asemenea apelor vara, în care se unduiește strălucitor și se topește spre seară soarele pentru a răsări a doua zi, dis-de-dimineață.

Prin acest demers eseistic, autorii se interoghează atent, deschid lacătul cunoașterii de sine printr-o viabilă și sinceră comunicare cu eul interior.  Interogări ale timpului și ale sufletului. Identități, destăinuiri și testamente. Cunoscându-se pe sine, se deschid treptat, atât cât simt, cât doresc, cât intuiesc că pot fi înțeleși de receptorii externi. Operațiunea, înfăptuirea nu este o lucrare ușoară pentru că „apa vie” trebuie adusă la suprafață din adâncuri, acolo unde este limpezimea, vibrația și vivacitatea.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Taina scrisului – Darul lui George Roca (prefață la volumul 3)” →