Sâmbătă 24 martie dimineaţa, înainte de ora 7, în stradă, în drum spre gară, mă întâmpină o zi de iarnă veritabilă, cu multă zăpadă şi un uşor viscol. În sfârşit, sunt în tren, în acceleratul de Timişoara, atmosferă calmă, obişnuită, de wekeend, lume puţină, care nu are o destinaţie specială, nu are gândul la ceea ce se pregăteşte mâine.

Sunt obosit, febril, am dormit puţin, încerc să-mi fac ordine în gânduri, nerăbdător să ajung mai repede la Iaşi, unde mă aşteaptă o lungă călătorie. Cobor grăbit în gară, înainte de ora 11, şi mă îndrept în pas alert spre autogară, ajung la peronul unde se află microbuzul care face cursă regulată între Iaşi şi Chişinău. Intru rapid în vorbă cu şoferul, aveam să aflu mai târziucă îl chema Igor, îi pun un potop de întrebări, îmi spune că la 11, 15 plecăm prin Sculeni-Prut, spre Basarabia! Traversăm lent Iaşul, vremea se face frumoasă, se înseninează, apă peste tot. Ajungem la vama Sculeni abia pe la 12,30, urmează controlul actelor (unii au paşapoarte, alţii cărţi de identitate) şi bagajelor, apoi alt control al poliţiei de frontieră, normal (nu-i aşa ?), doar mergem într-o ţară străină, Republica Moldova! Şi eu care credeam că merg peste Prut, în Basarabia!

Dar, înainte de trecerea râului, aş vrea să spun câteva cuvinte despre cei cu care călătoresc în microbuz. Şoferul, Igor, care îmi spune că are dublă cetăţenie, la întrebarea mea dacă este român, îmi răspunde că nu, deduc însă că este moldovean sau moldo-rus, prenumele său evocă o posibilă simbioză. Poartă părul scurt, vorbeşte cu accent moldovenesc, zâmbeşte frecvent, se mişcă cu mare agilitate, discută amical cu tânăra de lângă el, pare prieten cu toată lumea, îmi dă cartea lui vizită, l-am sunat mai târziu pentru întoarcere şi-mi răspunde cu amabilitate. În faţa mea, aşezată lângă şofer, se află Cătălina, studentă la Bacău, se întoarce la Chişinău, este de-acolo înţeleg, o întreb dacă vine mâine la Adunare, îmi răspunde că nu, are alt program. Pe banca din spate, lateral, se află Victoria, o doamnă ca la 50 de ani, a fost la fiica ei din Timişoara, iar acum se întoarce acasă, dincolo de Prut. O întreb, mai întâi, despre locul unde mă duc, despre hotelul ,,Zarea”, unde voi fi cazat, despre staţia unde ar trebui să cobor. Oprindu-ne pe ndrum, ca să luăm câte ceva, deschid discuţia despre miting şi Basarabia, mişcarea unionistă, ea se arată sceptică, îl citează pe Lenin (cât de odios îmi sună acest nume!), conform căruia nu sunt întrunite toate condiţiile pentru o schimbare decisivă. Sunt dezamăgit să întâlnesc o asemenea mentalitate. La un alt popas, intru în vorbă cu un alt pasager, este tânăr, blond, îmi spune că a făcut ASE-ul, la Chişinău, are un serviciu, aflu de la el că-l cheamă Vasile, îl întreb dacă este român (de teamă să nu aflu că este moldovean!), îmi dă un răspuns care îmi încălzeşte sufletul: ,,suntem români”! Mă întreb însă câţi gândesc ca el. Îmi confirmă că va merge la mitingul de mâine.

Pe nesimţite, trecem Prutul şi suntem deja dincolo, aflu despre aceasta numai după ce-am trecut, râul practic nu l-am văzut din microbuz (nu l-am văzut nici la întoarcere, era noapte). Iată-mă, într-o zi frumoasă de primăvară, în ajun de Bunavestire, în Basarabia! Acest pământ al făgăduinţei, mi l-am imaginat în dorinţele mele în multe feluri, nu este nicio altă provincie românească care să-mi provoace un asemenea fior sufletesc, de emoţie, încântare şi uimire, precum Basarabia, cuvânt cu patru a, pământul cu picioarele muiate în mare! Numai ce-am trecut dincolo, devin febril, îmi întorc privirile în toate părţile, încercând să aflu, să surprind cât mai multe despre locuri, oameni şi stări de lucru. De la început, remarc, ca o surpriză plăcută, că mă întâmpină un ţinut cunoscut, un fel de ,,acasă” bine ştiut, imagini blânde, plăcute, care se lipesc de suflet, locuri care îmi amintesc de ,,Privelişti moldoveneşti”, a compozitorului Mihail Jora. Nu observ nimic strident, nimic străin, coline domoale, pajişti şi pădurici, liniile orizontului coboară blânde, ca şi când am călători între Siret şi Prut. Realizez, pe viu, că mă aflu înlăuntrul aceluiaşi pământ vechi românesc, între hotarele aceluiaşi neam! Numai graniţa silnică, artificială, de la Prut, îţi crează impresia unui ,,dincolo”, care de fapt nu există! Este foarte simplu: aşa cum, dacă treci Oltul, pătrunzi în Oltenia, dacă treci Prutul, ai pătruns în Basarabia. Această armonie primitoare, blândeţea, simplitatea, te întâmpină peste tot, chiar în oraşe, la Chişinău, şi toate acestea ţin de firesc. Observ aşezări, sate, orăşele, cu nume curat româneşti, Unteşti, Corneşti, Nisporeni, Străşeni, Călăraşi, alternativ, rar, localităţi ca Nicolaevka, Elisabetovka, Romanovka, care nu sunt altceva decât implanturi etnice ale stăpânirii ruse, de după 1812, colonişti aduşi din diferite părţi, care au dat numele localităţilor de unde proveneau.

Continue reading „Ioan POPOIU: Marșul Centenarului – note şi impresii” →