Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte.
Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular.
În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.
Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011.
Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.
Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.
Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Nou Horizont-Spania, Observatorul-Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.
Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.
Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni din 1926.
În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni, au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.
Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.
Continue reading „Prof.Traian D. Lazăr: Identitate”
CONSTITUȚIA DIN 1866 (II)
IRINA LUCIA MIHALCA: În ”LITERELE CĂRȚII TALE”, toate tainele – enigmele, în fondul lor, premise providențiale de explorat se succed și o urmăresc permanent pe poeta Irina Lucia Mihalca, o conduc spre serviciul descifrarii cuvântării lor conotative, atât de bine relevat în versurile: ”În cartea ta era scris numele meu / cu litere numai de noi ştiute.”… Lărgimile și hedonismele senzualității, mai mult organice în fond, sunt prezențe lirice hiperbolizate și intens explorate, apoi relevate estetizat, chiar în starea nativă, în versurile: ” Se simte un aer nerespirat vreodată / – seva pădurii senzuale – ”. Cunoașterea vieții doar prin imagini gândite constant, nu este altceva decât recuzita poetică de bază a Irinei Lucia Mihalca, pe care aceasta înțelege să o expună la vedere și să lucreze cu ea, chiar în acest poem, în versuri diamantine, precum: ”Îmi vindeci ochii / – sărutul delicat pe pleoapele închise -,/ trezindu-i din amorţeală.”. Spre finalul acestui interesant poem se observă cu o pregnanță tensivă, nerăbdarea creatorului liric de a-și contopi creația cu cea a creatorului universal – cu cea a Providenței, spre a contribui, astfel, cu partea sa la armonia universalului leibnizian, o contribuție însemnată și interesant expusă în versurile: ” Respir adânc clipa aceasta,/ inimile noastre, cu fiecare respiraţie / sunt contopite tot mai mult, / până va fi doar una, / într-o armonie completă. ” Este un poem bine structurat și încărcat de un existențialism adânc spiritualizat, care reușeste în bună măsură să incite gândirea și îl poate transcende facil pe cititor din temporalitatea cotidianului, în esența sa, materială, în cea a logosului metafizic, pe un domeniu al universalității gnomice, predilect și dominant în arealul creator al acestei poete cu numeroase profunzimi savante în abordărie sale poetice! Felicitări!
Cămăruţa mea de studentă este mică cât un purice şi atârnă peste trei etaje ale unui bloc curăţel şi multicolor, ca şi cuburile ce alcătuiesc un joc din copilărie. Vreau să spun că odăiţa mea s-a cocoţat tocmai la mansardă, iar în aceasta constă avantajul ei: deschid fereastra de mărimea unui ochi şi privesc drept în faţa reclamelor luminoase ale cinematografului Patria, care-mi clipesc un „vino-coace, ademenitor. Sunt gata la orice oră să fac o săritură până acolo. Din locul meu de la înălţime pot descifra şi titlul filmului care mă cheamă. Şi de multe ori mă las dusă. Însă acum părăsesc poziţia de observare şi mă întorc la canapeaua mea unde am răspândit cărţile, care îşi aşteaptă rândul pentru citite, chiar învăţate…