Daris Basarab alias Boris David

 (n. 10 mai 1929, Ismail – d. 1 septembrie 2015, București)

,,N-a fost să fie…”, prietene! Așa cum afirmai odată, este foarte greu de a scrie despre un prieten la trecut. Știu că ai fi dorit să-ți respecți promisiunea făcută Margaretei… De a nu pleca încă… Și ai plecat… Strigătul tău a fost auzit. Îmi paralizaseră toate simțurile când intuisem ce va urma.

Ce ne-a apropiat? Totul!

Tu un basarabean dezrădăcinat, eu o fiică de bucovineni pribegi. Demni și curați ne-am luptat cu viața, păstrându-ne credința: ,,Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu!)

Boris David (cu pseudonimul literar – Daris Basarab) s-a născut în Basarabia, în orașul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929. Frământat de prezent, este cu gândul la cum „a fost”, străduindu-se să se adaptez la „cum este”…și-a făcut,  cu încăpățânare, un modus vivendi al său.

Sentimental, visător, sclav al propriei poezii, veșnic îndrăgostit, ”de cursă scurtă”, așa cum afirma în ultima vreme,  a beneficiat de un mediu artistic deosebit, în care s-a complăcut  spre  surprinderea  prietenilor  din activitatea sportivă. Aici s-a  ascuns, de fapt, adevărul despre refuzul său de a se opri la vreo disciplină cu profesionalism. ,,Am fost, și am rămas un amator, precum cei din arta naivă, dacă mi-e permisă comparația. Am cules, în sport, ca și în poezie, informația primară, am stors-o după capul meu și, în multe privințe „autodidact”…”

Prietenul său din tinerețe, Titus Popovici (scriitor și scenarist român, membru corespondent al Academiei Române), apreciind calitatea versului și cea de comentator, i-a sugerat un pseudonim, Daris, luând din nume și prenume începutul și sfârșitul. După mulți ani, a mai adăugat  un  Basarab.

Boris David,  ca brav basarabean, bolnav de românism, s-a identificat cu versul său, strigându-și dorul prin cânt, tânjind după Ismail. Și-a urmat drumul, remarcându-se în toate domeniile.

În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupație sovietică, scapă dintr-o coloană de deportați. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiți să ia drumul pribegiei. Un lung și istovitor periplu prin orașe din România: Călărași, Râmnicu Sărat, Beiuș, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecția, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. Munca în cercetare i-a adus cele mai mari satisfacții. Dosarul politic a fost o piedică în calea ascensiunii lui în domeniul universitar. Dar, brevetele de inventator certifică calitatea și pregătirea chimistului Boris David.

A lucrat la Compania națională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare și radioactive realizând câteva invenții și inovații (împreună cu un colectiv de cercetători) și numeroase lucrări de specialitate, comunicări științifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecțiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) și Mozambic (1977-1978). Dragostea sa pentru Africa nu s-a stins niciodată. ,,AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul la începutul volumului Dor de ducă încă de la început. Boris a prins gustul ,,vieții de hoinar”… iubind natura, călătoriile. În paralel, continuă visul din adolescență, scriind poezie și proză.

Pentru Boris David alias Daris Basarab volumul  ,,N-a fost să fie…” a rămas un roman neterminat. O plecare grăbită și neașteptată, acum un an, de 1 septembrie 2015.

,,N-a fost să fie…” . ,,La 85 de ani, am adunat destule ,,momente critice” şi nu ştiu dacă încercând o mediere a lor, aş putea ajunge la o definiţie cuprinzătoare a stării sufleteşti care te cuprinde”, afirma în ultimul său interviu, consemnat de doamna Emilia Ţuţuianu.

          Nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin puterea cuvântului, legați de același dor, Basarabia și Bucovina. Un prieten rar. Îmi lipsește… A fost și va rămâne printre puținii prieteni dăruiți într-o viață de om. Dispar chipuri dragi, oameni pe care i-am prețuit…

Ne-am cunoscut prin intermediul prietenului comun, Mihai Rădulescu, scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. „Istoria literaturii române de detenţie“, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. După plecarea din lumea aceasta, a profesorului Mihai Rădulescu, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009, împreună cu Boris și Monica Levinger,  am încercat să-i păstrăm ,,neîntinat” crezul: ,,Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul”. Acest crez le-a insuflat celor doi prieteni, Boris și Mihai, puterea de a răzbi în viață, măcinați de adevăruri ce se doresc uitate. Am găsit înțelegere în presa internațională pentru a-l aduce în memoria colectivă pe cel care, Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești i-a schimbat destinul.

În discuțiile private, am descoperit în Boris, un suflet răzvrătit, uneori un rebel sentimental. Un model de soț și părinte. Un prieten cum rar îți este dat să întâlnești într-o viață de om. Trecea printr-o suferință care mă marcase și pe mine… Nimeni nu poate să înțeleagă ce este în sufletul unui om, ce poartă cu el boala secolului… Întrebări curioase de genul… ,,sunteți bine, aveți loc…?” Da, sunt bine, suntem bine! Am avut grijă ca din acest punct de vedere, să-i ocup mintea lui Boris prin provocări directe.  Am dorit să-i dau încredere și putere de a depăși  boala cu seninătate,  pe unde de vers, prin poeme personalizate… A fost o luptă pentru VIAȚĂ! I-am prezentat oameni minunați, care între timp i-au devenit prieteni. Actorul Florin Nan, poetul Eugen Emeric, dar cea mai implicată s-a dovedit a fi editoarea și poeta Emilia Țuțuianu.

Prozator, Boris David alias Daris Basarab, s-a făcut remarcat prin volumele sale ,,Povod” și ,,Ecvestra” , volume ce au atras multe ecouri în țară și străinătate.

Pentru Boris tăcerea a avut glas, ,,între sunet și lumină”, povara anilor l-au făcut nostalgic deși fiorul tinereții sufletești l-am regăsit mereu. Poemele sale reflectă viața așa cum o percepe poetul, un îndrăgostit de Eminescu, un păstrător al anilor de pribegie. Acid și critic, purtând încă durerea pentru BASARABIE, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată…

Prin Editura Mușatinia din Roman, Boris s-a dovedit prolific în creații, bucurându-se de noi apariții  și ecouri pe măsură. Volumul de poeme Postume vii, ce îmi fusese dedicat, m-a copleșit. Un dar unic, un dar de suflet așa cum și Boris pentru noi toți a fost un dar ceresc.

Continue reading „Mariana GURZA: In memoriam Boris David…” →