Daris BASARAB: Post Postume

Mă-ntorc…

 

Mă-ntorc,…la ce?!

La ce am fost cândva –

Când orice vis ocult,

În gol se avânta…

 

Cu capu-n nori

Pluteam în utopii –

În lumea de nebuni,

În care parcă-s vii.

 

Acolo nu sunt legi,

Şi nici principii noi –

Acolo te dezlegi

De jurăminte-n doi.

 

Prietenia?!…vai!

Ce vorbă-n desuet!

Îi spui că ’am plecat’,

Sau simplu…’te aştept’…

 

N-o crezi nici tu,

La fel, nu crede ea –

O întâmplare doar,

Ca-n vis, vă va lega.

 

Veţi încerca în van,

Să vă şi regăsiţi –

Dar faţă-n faţă stând,

Veţi fi doar stânjeniţi.

 

Acolo, da! E cool,

N-ai amintiri de scris –

Nici remuşcări nu sunt,

Căci totul e prescris…

12 februarie 2014

 

Nu ştiu dacă…  

 

Nu ştiu dacă voi mai scrie,

De mă-ntorc să fiu ce-am fost –

Am trăit ca-n poezie,

La o vârstă cu alt rost.

 

Chiar de şi atunci scriam eu,

O făceam să mă complac –

Astăzi scriu, zic, poezie,

Şi încerc să fac să plac.

 

Pe atunci zâmbeam, pe bune,

L-al meu vers prea înrimat –

Astăzi mă aplec smerit eu,

L-albul stih eliberat.

 

Tineri plini de armonie,

De talent de-nvidiat –

Liberi scriu o poezie,

Cu un conţinut mascat.

 

Stai şi te frămânţi cât zece,

Cauţi gândul să-l dezlegi –

Ce vrei Gurza, ce vrei Dimi,

Ce vreţi toţi, cum să alegi?!

 

Alte legi, ce ne-nspăimântă –

Pentru voi, e-un joc sublim –

Astăzi voi purtaţi cununa,

Ce n-am da ca voi să fim…

13 februarie 2014

 

În Postume…

 

În Postume, vii…sau moarte,

Am scris şi lacrimogene –

M-am pierdut în vremi pierdute,

Ca în noaptea de sub gene.

 

Am plâns moartea cea haină,

Ce mi-a smuls amici din suflet –

Am cântat iubiri eterne,

Ce ţâşneau din al meu cuget.

 

Toate au fost pământene,

Cu speranţe, cu confuzii –

S-a-ntâmplat să cred în ele,

Confundând simple aluzii.

 

Dar mi-au dat prietenia,

Unor oameni de poveste –

Erau tineri, plini de vervă,

Erau ce azi, nu prea este.

 

Toţi cu cântecul pe buze,

Aşterneau totu-n poeme –

Şi-asumându-şi libertatea,

Construiau visuri boeme.

 

De-oi cerca să las ’postume..’,

Să mă-ntorc la vremi apuse,

Toate cele pomenite,

Ca de vânt s-or lăsa duse…

13 februarie 2014

 

Lumea-n care…        

 

Lumea-n care-am poposit

Vrând să-ngrop trecutul

Chiar dacă am fost primit

M-a plesnit cu cnutul.

 

E mai altfel ca a mea

Plină de ispite

De te-ncumeţi să şi guşti

Şansele-s finite.

 

Crezi c-ai prins ceva în zbor

Vremea e grăbită

Iute sufletul îl dai

Pentru o ispită.

 

Lumea Nouă e altfel

Nu are iertare

Chiar ispita-ţi spune clar

Că-i prostie mare.

 

Şi-asta fără de ocol Chiar în văzul lumii

Ce n-ai da să te întorci

Iar la sânul mumii.

 

Şi ai face-o de-ai putea

Dar ţi-e peste mână

Şi sperând că s-o-ndrepta

Spui că se…amână.

17 februarie 2014

 

Cine…

 

Cine viaţa a-ndrăgit

Şi-o iubeşte încă

Va rămâne dependent

De-a ei vrajă-adâncă.

 

Cine ne-a făcut ăst dar

E o întrebare

Dacă-i dar, să-l onoram

Orice dar e mare.

 

Viaţa-ntreagă-i un mister

Ne-nţeles el pare

Totuşi, e ceva real

Făr’ asemănare.

 

Chiar şi-n suferinţă e

Urmă de speranţă

Toţi se roagă pentru-o zi

Ca de o vacanţă.

 

Nu e drum să-l poţi dori

Când duce niciunde

Viaţa-i viaţă, e aici

Dincolo-s doar unde.

 

Aici dragoste, trăiri

Fizica-i o joacă

”Dincolo”, îl construim

Doar să ne şi placă.

 

Dar departe n-am ajuns

Totul doar visare

Cu „Aici” ne bucurăm

De-o rază de Soare…

18 februarie 2014

 

 Zic că m-am întors…

 

Zic că m-am întors

Dar nimic nu-mi pare

C-ar fi cum a fost –

 

Amintirea moare.

 

Nu e cum ştiam –

Unde-i lumea-n care

Visul se-mplinea

Alergând spre zare.

 

Şi acum visez

Câte-n lună, stele…

Dar nu regăsesc Sclipiri, ale mele.

 

Mă întreb, ce-a fost,

Oare-a fost pe bune?!

Dacă nu a fost,

Cine-mi poate spune?

 

Şi atunci mă-ntreb:

La ce a mă-ntoarce?!

Gândul la ce e,

Creierii mi-i stoarce.

 

Dar şi de rămân, Cine-s eu anume?

Cel ce-am fost cândva?

Cine să m-adune?!…

21 februarie 2014

 

 Ce mult…

 

Ce mult te-am iubit

N-ai să ştii niciodată –

Nu-n ceea ce-am scris

Simţirea-mi stă toată.

 

Cu felu-mi de-a fi

N-o spun niciodată –

Căci totu-n priviri

Ascund eu de gloată.

 

Doar noaptea o strig –

Mi-o dă libertatea –

Prin visuri plutind,

Cu imunitatea.

 

Atunci, chiar şi tu,

Asculţi fermecată –

O spun, chiar o strig –

Căci lumea-i plecată.

 

Şi-n vis, că e vis,

Se-ntâmplă de toate –

Şi tu îmi răspunzi,

Că totul se poate.

 

Iar eu, te ascult,

Cu pleoapele-nchise –

Să nu mă trezesc

Uitând cele zise…

23 februarie 2014

 

Doamne!…

 

Doamne!, adu-o Înapoi –

M-ai făcut să nu fiu singur –

Fă-o să privească-n doi,

Ce părea atât de sigur.

 

Doamne!, adu-o în tunel,

Unde glasu-i mai răsună –

Unde îmi spunea s-adun

Tot ce-i scriu, o încunună.

 

Doamne!, nu poate uita,

Bucuria ce-a cuprins-o,

Când i-am dedicat ceva –

Versuri care au surprins-o.

 

Era darul aşteptat,

Care nu se mai repetă –

Ce-a făcut?, l-a aruncat?!

Mi-a vorbit de o cometă…

 

 

Apoi brusc, totul s-a stins –

Vorbele-i scrise din suflet –

Eu le-aud şi-acum în gând,

Şi în suflet, ca pe-un tunet.

 

Cum să înţeleg ceva

Ce nici alţii nu vor crede?

Doi ciudaţi, într-un tandem,

Ce-n ’postume…vii’, se vede.

 

S-a crezut că-i un roman?!

Da!, l-au scris precum poeţii –

Ce?!, chiar nu s-au mai văzut

Ateliere de Creaţii?!…

13 martie 2014

––––––––

Daris BASARAB (Boris DAVID)

București

Lasă un răspuns