Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)

C Â N D  AM  V E N I T

*

Când am venit n-am plâns,

gemea în locul meu

viața știind ce strâns

eram legat de greu.

*

Ea știe tot, dar nici

o vorbă nu a scos

când al ursitei bici

lovea până la os.

*

Și am trecut prin ea

pe drumul hărăzit

să-mi ia și să îmi dea

ce îmi era menit.

*

A fulgerat din nori

și a plouat intens

când căutam în zori

sens și aflam nonsens.

*

Au fost și împliniri,

m-am bucurat ades

că pentru mari zidiri

destinul m-a ales.

*

Dar dacă am zâmbit

cînd viața-n brațe-am strâns,

de-odată m-am trezit

cutremurat de plâns.

 

 

H A R A B A B U R Ă

*

Ascuns în neștiuturi plâng

și gânduri vin carbonizate

în timp ce vulturi zboru-își frâng

și-un viscol negru mă străbate.

*

Nimicnicii de nedescris

colindă-ale-amintirii stepe

strivind sub tălpi orișice vis

care se stinge sau începe.

*

Și nu mai știu spre care pol

mă arcuiesc ca o potcoavă

în timp ce-amurgu-i tot mai gol

și piere ultima epavă.

*

Un ger cumplit s-a așternut

ca un covor mâncat de molii

peste prezent, peste trecut,

când simt cum mi se schimbă polii …

 

 

NFRUNTARE

*

Copilul care mai zburdă-n mine

zâmbeşte tandru, cu ochi senini

şi c-o iubire ce-mi face bine

din al meu suflet culege crini.

*

Tânărul vesel, plin de speranţe

care sub cnuturi nu a gemut,

din sentimente adună gloanţe

şi răni închide cu un sărut.

*

Bărbatul mândru de-a sa solie

îmi strânge mâna c-un gest firesc

şi-n al meu sânge pacea adie

când parcă aripi din nou îmi cresc.

*

Cel de acuma, uimit că viaţa

s-a vrut o clipă, un fulger doar,

zâmbind priveşte destinu-n faţă

spunând : Ce tânăr mă simt şi par !

 

 

AI FOST UN DAR

*

Poate că dacă nu veneam

pe-acest pământ, îmi părea rău

că n-aș mai fi atins un ram

din crângul tău

*

și nici izvoarele-ți zglobii

nu le-aș fi auzit vibrând

nemuritoare armonii

în al meu gând.

*

Sunt fericit că-al meu destin,

atât de simplu și firesc,

a hotărât aici să vin

să te-ntâlnesc.

*

Ai fost un dar. Dar minunat

când prea iubitul Dumnezeu

zâmbind a binecuvântat

sufletul meu.

*

Tu ai fost tot ce mi-am dorit,

ce am visat în veșnicii,

când nu speram că în sfîrșit

te voi găsi.

*

Că îmi voi face sanctuar

din sufletu-ți de farmec plin,

ca la superbul tău altar

să mă închin.

 

 

ÎN NEMĂRGINIT

*

În nemărginit

viața-am s-o continui

mult mai fericit,

fără să mă chinui.

*

Tot ce aici las

o trecere este,

un plăcut popas,

într-un vis poveste.

*

Am venit din har

și mă-ntorc într-însul,

lăsîndu-vă-n dar

o parte din dânsul.

*

Știu că-n Univers,

cât va fi să fie,

voi trăi prin vers

altă poezie.

*

Până-o să mă-ntorc

altul, dar asemeni,

cântece să torc

unor altor semeni.

 

Şi de mã strig…

*

Hei, am strigat

şi nu mi-am rãspuns.

Unde-am plecat

şi când m-am ascuns?

Pare ciudat,

dar parcã-am ajuns

timp dilatat.

*

Nori de tãceri

au reapãrut,

sclav la dureri

din nou m-am vândut.

Fãrã puteri

mã-ndrept ne-ntrerupt

spre nicãieri.

*

Patima mea

îşi frânge uşor

aripa grea

de zgura din zbor,

pe când abia

mai pâlpâie-n dor

ultima stea.

*

Nu am sã ştiu

de ce-am strãbãtut

atât pustiu

de suflet cernut,

de ce târziu

un nou început

a fost sã fiu.

*

Şi de mã strig

şi nu mã aud,

de-mi este frig

şi totuşi asud,

e cã avid

în verdele crud

ceruri deschid.

 

———————————–

Anatol COVALI

București

August 2020

 

Continue reading „Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)”

Alexandru NEMOIANU – Celule canceroase

La sfârşitul veacului XX şi mai ales la începutul veacului XXI, au început să apară, ca ciupercile după ploaie, “organizaţii” care îşi ziceau “ne guvernamentale”(Pe scurt şi în continuare ONG-uri).

Iniţial aceste ONG-uri au fost inconjuarate cu un soi de aură reverenţioasă de mister. Ce vor fi fiind,ce fac,ce vor,cine poate să le aparţină? Era tainic, era o intrare într-un con de umbră,o apropiere de “sfânta sfintelor” . Asta cu atâta mai mult cu cât aceste structure erau iniţiate şi mai ales finanţate de agenţii din ţări străine. Ţări care considerau că au câştigat “războiul rece” şi, prin urmare, căutau să apuce pradă. Dar bun înţeles asta nu a devenit limpede imediat. Fapt este că imediat după căderea comunismului opinia publică din ţările Europei de Este era aproape în unanimitate de “partea” “apusului” triumfalist şi toate chemările şi îndemnurile acestuia era ascultate cu religiozitate. Mare greşeală!

În acest climat de confuzie mercenarii manipulării nici nu au avut o sarcină grea. Cu sume foarte modeste au putut acapara sedii,mijloace de presă şi Tv, astfel că în scurtă vreme au avut un monopol total, un control absolut al lor. Control care este continuat până în ziua de azi. Dar ,,după aceea, lucrurile şi stările au început cât de cât să se aşeze, intenţia acestor ONG-uri a devenit limpede.Ele erau “cal troian” al statelor străine şi în principal USA şi EU siprin intermediul lor se urmarea subordonarea ţărilor Est Europene şi transformarea lor în surse de venit,baze militare şi vasali necondiţionaţi..Acestea fiind zise să revenim la ONG-urile noastre.

ONG-urile s-au alcătuit cu scopul de a se substitui formaţiunilor politice naţionale şi pentru a promova interesele care le aduseseră în fiinţă.În retrospect se poate vedea că tactica lor era în fond simplă.

Dar mai înainte de orice se impune o subliniere esențială.

Scopul ONG nu este de a “unii” comunitatea nationala, scopul lor este de a o dezbina.

Fragmentand comunitatea pe grupe de vârstă, de preferințe, până și orientări de viață intimă,societatea este dezbinată.În fiecare ONG se întâlnesc oameni “la fel”, oameni ai unei singure idei, și atunci când există grupuri care împărtășesc o singură idee, fanatismul și violenta sunt la un pas.Iar cel care le manipulează, cel care le-a adus în ființă își poate face voia.

Aceste OGN-uri,fiecare, se adună şi punea pe afiş o “cauza” , cu anume merite şi apel la populaţie sau segmente ale ei: apărarea naturii,drepturile “minorităţilor”, ”promovarea familiei alternative”etc. Dar acest “cap de afiş”, scop afișat, era praf în ochii oamenilor. ONG-urile sunt “militarizat”, exact acesta este termenul folosit de organizatorii ONG-urilor, ”militarizare”; aceasta însemna condiționarea și organizarea membrilor într-o asemenea manieră încât, în cel mai scurt timp, să poată fi scoși în stradă pentru demonstrații, ”apeluri”, etc. Iar “capului de afiș” îi erau alăturate “detaliile”, comune tuturor ONG-urilor, având de scop, când intereselor celor care au inițiat aceste organizații o cereau, subminarea autorităţii naţionale, fargmentarea populaţiei, antagonizarea. Așa cum ziceam, scopurilor afişate public îi sunt adăugate “detaliile” şi, să nu uităm, întotdeauna necuratul sălășuiește în detalii! În plus OGN-urile au un “pact” de alianță. Când una începe o acțiune celelalte trebuie să o susțină. De fapt, fiind finanțate de la aceiași sursă, nici nu au altă alternative. Un singur exemplu.

OGN-urile promovează familia “alternativă”, între cei de acelaşi sex. Spun ei, între bărbati şi femei nu există deosebiri de esenţă, doar de detaliu. (Ei bine acesta “diferenţa “ are importantă şi are o importantă care, pe Francezi, i-a făcut să exclame, ”trăiască diferenţa !”). Când acești promotori ai “familiei alternative” sunt chemați să demonstreze, membrii celorlalte OGN-uri trebuie să facă la fel. Cunoscutul strigăt de ‘luptă”,”veniți cu noi”!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU – Celule canceroase”

ZAMFIR ANGHEL DAN – ZIUA IUBIRII (versuri)

Va veni și ziua iubirii

i-a  zis

În câmpul meu biologic

unda gândului tău vibrează deja

a îmbinare cuantică

 

Primul foton de lumină extras din zâmbetul tău

a rodit embrion de sămânță

în cosițele căzute pe umerii mei

și acum

aștept răsăritul

să iau calea iubirii în piept

 

Ce undă de șoc

va produce îmbinarea noastră aleatorie

și ce univers vom crea

doar cu luciri  de stele alese  de noi

 

Așteaptă-mă undeva în dreapta Căii Lactee

Am să vin îmbrăcată în gânduri

și în dorinți purpurii

la gât voi purta o maramă de fluturi

și în ochii mei

toate stelele iubirii

vei găsi

 

 

MUZEUL VISELOR

 

Știu cum ești

 

Am văzut o sculptură a trupului tău

făcută din petale de crin

într-un muzeu al viselor ancestrale

 

Miroseai așa delicat

că doar fluturii stelari

puteau să îți atingă conturul

 

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN – ZIUA IUBIRII (versuri)”

Olimpia MUREȘAN – CLOPOTELE

CLOPOTELE

                        (Vecinului Petrică-30 august, 2020)

Auzi clopotele

din turla bisericii

dușman nevăzut

Covid 19.

Cine-o fi murit

oare?

să spun că mă doare!

mă doare…

că nu știu de unde

de când și de ce

s-a schimbat lumea?

om cu om nu se vede,

văr cu văr nu se-ncrede

mamă și tată ținuți

la distanță!

vai și amar de așa

viață!

 Telefoanele însă

sună de zor

dacă ne e dor

-Ce mai faci?

-Cum trece timpul?

-Ia, mai stau

sub Pomul Vieții

pe Banca Tăcerii

visând…

Danga, danga

lovește timpanul

bătut de soartă

e mortul, sărmanul!

Se-aude un sunet

prelung, tipicar

să știm că în viață

suntem pe tipar!

O, Doamne,

mai lasă-mi o zi

să-i văd cum cresc

ai noștri copii!

Să știu că au și ei

în viață un dor

și că n-au uitat

de țara lor!

Viața mea e

un capăt de val

un colt de stâncă

biroul oval?

Nu am puterea

altceva să zic

decât o mare speranță

sau poate nimic!/?

––––––––––––

Prof. OLIMPIA MUREȘAN,

Asociația Scriitorilor, Baia Mare, Maramureș,

Ulmeni, august, 2020

Christian W. SCHENK – Mesajul unui talent literar în configurația tinerei lirici de azi

Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esențială a sensibilității umane; – ea își are locul discret în adâncul ființei umane, un modus vivendi a naturii noastre.

Așa credea și poetul național al românilor, acum mai bine de un secol, așa crede azi și un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe același meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepției lirice, cu alt conținut în vălmășagul realităților contemporane!

Lumea cuvintelor încărcate de înțelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbește inimii semenilor săi.

Astfel, în „Boemia unui mort” descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuși existenței poetului, a percepției sale. Ilustrul principe savant, membru al Academiei de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir, care a domnit puțin (1710), contemporan cu Petru cel Mare, aliat al acestuia contra turcilor la Stănilești, rămas în memoria posterității prin opera sa genială, care l-a înscris în rândul celor mai de seamă oameni din Europa acelui timp, pe frontispiciul bibliotecii St. Généviène (patroana Parisului), aflate alături de Panteonul Franței, Cantemir a scris acest mare adevăr în Hronicul vechimii romàno-moldo-valahilor din 1716: „Limba nebiruit martor este (Lingua invincibile testimonium est), ceea ce este adevărat nu numai pentru istorie, pentru arta literară cât mai ales în primul rând pentru poezie! Iubirea față de frumos, iubirea golită de straie pământești țintind înverșunat spre moralitate, spre moralitatea poeziei, dar și spre estetica urâtului cu tente expresioniste”.

Continue reading „Christian W. SCHENK – Mesajul unui talent literar în configurația tinerei lirici de azi”

Constanța – Doina SPILCA: Murmur autumnal (versuri)

Tomnatică solie

 

Se aude

firul de iarbă,

încă văratic,

cum izbândește

povara de lut

din destinul naturii

prin simfonie

spre iască

și vânt.

Se aude

desferecat

de sepale,

triumfătoarea corolă

în roadă,

de mâine,

brumată

de amantlâcul iernii

în divorțul verii.

 

 

Înfrigurare ruginie

 

Plouă puf de păpădie

grăbit

spre nicăieri,

în clara imagine

de amintiri solare,

înfrigurată nițel

de ruginiul

irizând de dincolo

de lacrima tremurândă

a toamnei

Continue reading „Constanța – Doina SPILCA: Murmur autumnal (versuri)”

Alexandru NEMOIANU – Un fenomen degradant: manelizarea

Un fenomen sinistru bântuie pământul românesc: manelizarea. Numele vine de la „manele” cântări, inițial, de obârșie din Orientul Mijlociu și Balcani care, după 1989, au fost transformate de marginali ai muzicii lăutărești, a țiganilor. Aceste „manele”, cu text întotdeauna cretinoid și concentrat fie pe un soi de sentimentalism grețos fie, cel mai adesea, pe o vulgariate agresivă, au devenit acompaniamentul petrecerilor care tipologic aparțin mahalalei în ce are ea mai rău. Dar ce este dramatic este că acest duh al dezmățului absurd și dezgustător, al vulgarității grețoase a cuprins, practic, straturile și manifestările sociale vizibile și care au posibilitatea de a influența. Manelizarea poate fi asemuită unui neoplasm care poate să metastazeze. Există o explicație relativ simplă a acestui fenomen.

 

După Decembrie 1989 bogăția țării, principalele mijloace economice, au ajuns în stăpânirea și controlul unor drojdii și deșeuri umane, cel mai adesea direct descendenți ai structurilor de control bolșevice. Personaje care în Decembrie 1989 erau directori de întreprinderi și în Ianuarie 1990 erau patroni. Indivizi amorali, fără rădăcină, fără urmă de moștenire genetică pozitivă și întotdeauna având eredități pestilențiale, au ajuns în fruntea bucatelor. Ne aflăm în plină epoca a stăpânirii neamului prost și a unui grup alogen, întunecat la față și încă și mai întunecat la suflet.

 

Acest grup, repet, pestilențial, nu putea să producă decât tinerei din părinți parveniți, tinerei dominați de clocot hormonal și condamnați a fi “imbecili utili”, la voia zvonurilor și nu putea să preia decât „manelism”. Manifestările sunt prezente în tot locul.

 

Dureros este felul în care limba românească, limba, „care-o plâng și care-o cânta, lângă vatra lor țăranii”, a ajuns o caricatură, împănată cu barabarisme fără rost și împrumuturi jenante din limba „rom”. Așa s-a ajuns la situația că în Parlamentul Românei singurii care mai vorbesc o limba românească frumoasă și corectă, să fie parlamentarii maghiari. Dar această manelizare o manifestă în chip crud acest neam prost în comportamentul inter uman. Acest refuz uman este slugarnic cu cei mari și fără milă cu cei mici. Acest gunoi al istoriei disprețuiește deschis starea decentă și pe cei care se nevoiesc să își dobândească cinstit existența și trăiesc în onorabila și demna sărăcie a muncii lor. În afară, neamul prost etalează un soi de lux de cel mai prost gust. Casele parveniților neo îmbogățiți, acești siniștrii homo novus, sunt un soi de bunkere ostentative, într-o arhitectură sinistră și colorate înspăimântător, un soi de cacaniu respingător. Progeniturile lor sunt pe măsură: răzgâiați fără creieri, posesori de automobile de „fițe”, promotori ai prostului gust și „modelor” de import: sodomism, de multe ori satanism, indiferență morală, urâțenie sufletească ridicată la rang de virtute și, întotdeauna, dezmăț fățiș, „poalele în cap”.

 

Dar ce este cu adevărat dureros este faptul că de manlism a fost cotropită intelectaualitatea mercenară, cei care și-au schimbat stăpânii după mutările administrațiilor de duzină, după anotimpul politic, de la comunism la actuala stare incertă și haotică.

 

Sunt cercurile intelectuale subsidiate de la bugetul de stat, „revistele” culturale, care sunt de fapt găști închise compuse din personaje cu talent foarte dubios sau de fel. Ei sunt cei care promovează slugărnicia „globalistă”, cei care au o coloană vertebrală a cărei fermitate este egală cu cea a vietăților din încrengătura annelida. Acești grafomani fără har,veșnic în căutarea unui nou stăpân, nu au convingeri și sunt stăpâniți doar de interese. Acești ziși „intelectuali” sunt cei care promovează anti naționalismul, aberațiile de comportament și sexuale, relativismul moral și de valori cel mai degradant și mai cu seama, un anti creștinism obscen. Acești fripturiști și scârțâie hârtie, deplâng tot soiul de încălcări de „libertăți” dar nu suflă o vorba despre ororile universului concentrationist comunist. Este suficient de urmărit discursul despre centenarul împlinirii României Mari, un teribil exemplu de manelism cultural și social. Sunt emise discursuri și cuvinte sforăitoare dar nu se amintește tragedia oamenilor care au făcut România Mare. Nu sunt aminti corifei ai Unirii, Dr.Iuliu Maniu, Aurel Lazăr, Sever Bocu, Ion Pelivan, cei care au făurit România Mare și apoi au murit, chinuiți și înfometați, în închisorile comuniste. În schimb sunt acceptate teorii ale impertinentului Vladimir „Tismeneanu” despre pericolele naționalismului care,după acest alogen obraznic, ar fi cauza comunismului. Cauza nu ar fi deci participarea directă a tatălui sau, pe nume real Tismentski, ovrei din Basarabia, care a participat direct la crime fizice și morale. Fiul sau, „Volodea Tismeneanu” , acum da lecții în anticomunism, lupul paznic la oi. Retardat trebuie să fie cel sau cei, care îi pot da crezare. Acest tip de persoană este admirată de gunoiul zis intelectual adunat în găști și cercuri mici și meschine de strict interes fripturist .

 

Manelismul este manifestarea unei vremi grav bolnave. Dar această gangrene nu va dăinui. Vremile de haos sunt vremelnice, Poporul Român, sub scutul Ortodox, este veșnic.

——————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric

USA

28 august 2020

Continue reading „Alexandru NEMOIANU – Un fenomen degradant: manelizarea”