„Aţi degradat şi aţi contrafăcut civilizaţia,

   cultura, ştiinţa, arta şi aţi degenerat prin

   antagonismul între dezvoltarea fizică şi

   mintală. Nu mai aveţi nici încordarea

   spiritului şi nici voinţă.” (Nil Dorobanţu)

   Civilizaţia Romei, respectiv a imperiului Roman s-a datorat jafului şi furtului bogăţiilor Daciei în teritoriul ocupat pe sfert, vreme de 165 de ani (106-271)

   Vreme de 16 secole, mai cu seamă Cultura Apusului a odrăslit, a înverzit, a înflorit, a rodit din Corola spiritualităţii creaţiei unuia dintre cei mai mari dacoromâni ai tuturor timpurilor, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul.

   Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul s-a născut pe meleagurile dobrogene, în jurul anului 470 şi a trecut la veşnicie în anul 545, se pare la Vivarium în Italia.

   La naşterea sa împărat al Bizanţului era Leon I Tracul (457-474), de origine geto-dac, iar la Roma stăpânea ostrogotul Teodoric cel Mare (475-526), învingătorul lui Odoacru (434-493), general alan în slujba ultimului împărat roman de Apus, Romulus Augustulus pe care l-a înlăturat, devenind astfel primul rege barbar al Italiei, ucis de Teodoric cel Mare în 493.

   Tânărul Dionisie a intrat de tânăr într-una din numeroasele mănăstiri, unde adusese Lumina lui Hristos, Apostolul Andrei, din Dacia Pontică şi s-a format la renumita Şcoală Literară de la Tomis, sub influenţa şi înrâurirea arhiepiscopului-mitropolit Paternus, a episcopului Petru, a filosofului Aethicus Hristicus, născut în Hristia, autorul capodoperei Cosmografia şi cea a Elitei monahale, în care excela renumitul scriitor bisericesc Ioan Maxentius (Maxentius Exiguus), autorul a opt cărţi „libelli”, care a impus în istorie renumita grupare spirituală a Monahilor sciţi.

   Monahul Dionisie a studiat limbile greacă şi latină,aprofundând literatura, filosofia, ştiinţele, teologia, dreptul, afirmându-se într-o continuă ascensiune spirituală, urcând de la un însetat  în cunoaştere la un strălucit şi eminent monah, apoi către o precocitate şi o erudiţie teologică rar întâlnită. Monahul teolog şi filosof şi-a completat şi aprofundat educaţia şi pregătirea cultă, călătorind mai întâi în Capitala lumii creştine, Constantinopol, care în vremea sa şi mult timp după aceea, avea cea mai renumită Universitate imperială, creştin-ortodoxă din toate timpurile.

   Faima tânărului monah dobrogean s-a răspândit din Imperiul Bizantin până dincolo în Ex –„Cetatea Eternă” – Roma, fapt care l-a determinat pe episcopul ei Gelasius (492-496) să-l roage insistent să vină la Roma, ca o mângâiere faţă de  starea de umilinţă şi sărăcie amară, prin care trecea cetatea şi „urmaşul” lui Petru. „Cetatea Eternă” se afla atunci sub „ascultarea” lui Teodoric cel Mare (475-526), regele ostrogoţilor care a întemeiat Regatul ostrogot din Italia cu capitala la Ravena. Monahul-teolog Dionisie a dat curs invitaţiei rămânând şi colaborând în afară de Gelasius cu o serie de episcopi ai Romei. Anastasie al II-lea (496-498), Simachus (498-514), Laurentius (antipapă; 498; 501-505), Hormidas (514-523), Ioan I (523-526), Felix al IV-lea, aflat la a treia păstorire (526-530), Bonifaciu al II-lea (530-532), Dioscor (antipapă; 530), Ioan al II-lea (533-535), Agapet I (535-536), Silveriu (536-537) şi Virgiliu (537-555).

   Din Elita Monahilor sciţi, care erau ocrotiţi de Vitalianus de Zaldapa (Callatis), marele comandant de oşti, ruda lui Leontius Byzantinus, care alături de Ioan Maxenţiu, Mauriciu şi Achile s-au deplasat la Roma în vara lui 519 pentru a susţine în faţa episcopului Hormisdas dogma trinitară „Unul din Sfânta Treime a pătimit în Trup.” La Roma s-au întâlnit cu prietenul lor Dionisie.

 „Urmaşul” lui Petru i-a rugat „smerit” însă să plece din Cetate.

   Monahii sciţi însă l-au câştigat pe împăratul Justinian cel Mare şi o serie de ierarhi din Africa aflaţi în exil la Roma.

   În anul 540, eruditul monah-teolog Dionisie s-a retras la invitaţia prietenului şi conaţionalului său, celebrul scriitor, mare demnitar şi călugăr Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (490-583), pe unul dintre fostele sale domenii din Calabria, unde a ctitorit mănăstirea Vivarium, datată cu o Bibliotecă strălucită şi o Academie impunătoare, situată pe malul Golfului Squillace. Mănăstirea Vivarium funcţiona după regulile Sfântului Ioan Cassian (360-435), ale Sfântului Benedict de Nursia (480-547) şi cele ale ctitorului ei. La Academia Vivarium a predat şi ilustrul nostru teolog, dialectica şi teologia ortodoxă. Episcopul Agapet I, unul dintre apropiaţii şi protectorul teologului Dionisie, l-a rugat să dea strălucire Academiei Vivarium, apropiind-o de celebrele şcoli de la Tomis, Nisibe şi Alexandria. Acolo s-au tradus operele doctrinare ale Părinţilor Răsăritului din limba greacă în cea latină. Monahul Cassiodorus a scris multe opere, De anima (Despre suflet) în 12 cărţi, Expositio in Psalterium (Expunere la Psalmi), Enarratio in Psalmos (Comentarii la Psalmi), Complexiones in Epistolas Apostolorum, in Actus Apostolorum et in Apocalypsin (Expuneri la Epistolele Apostolilor, la Faptele Apostolilor şi la Apocalipsă), Historia ecclesiastica tripartita (Istoria bisericească tripartită), Ordo generis Cassiodorum (Tablou al neamului Cassiodorilor), De institutiones divinarum et humanarum litterarum seu lectionem (Despre metoda artelor divine şi umane sau a celor ce se citesc), Romana şi Getica (în 12 cărţi). Veşnicia l-a surprins în ipostaza cea mai râvnită de scriitori, la masa de scris cu condeiul în mână.

    Călugărul Dionisie s-a bucurat şi de prietenia eruditului monah Benedict de Nursia şi mai ales de preţuirea confratelui Cassiodorus. Fiind o întruchipare a modelului de monah după Regula lui Hristos, cast, smerit, înţelept, erudit, cult, bun, iubitor de Adevăr, de Logos, de Libertate, de Dragoste hristică. Cassiodorus îl venera, numindu-l „Sfântul bărbat” în care toate virtuţiile străluceau. „Dovedea prin faptele sale omenia – şi era vrednic de societatea regilor.” (De institutiones divinarum et humanarum litterarum seu lectionem)

   Opera Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul:

   Liber de Paschate (Cartea despre Sfintele Paşti), Argumenta paschalia (Argumente pascale), Epistola prima de ratione Paschae (Prima epistolă despre calculul pascal), Teologia mistică, Despre numele divine, Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească, Epistole, Corpus canonum (Corpusul canoanelor), Codicele canoanelor bisericeşti, Collectio decretorum pontificum romanorum (Colecţia decretelor pontificale), Exempla Sanctorum Patrum Florilegiu patristic), o Antologia patristică în care a selectat şi adunat cele mai semnificative texte ale Sfinţilor Părinţi capadocieni, respectiv sfinţii Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, sfinţii din Africa, Atanasie cel Mare, Chiril, Augustin, Ciprian şi cei din Europa-Asia, Ambrozie, Ilarie şi Ioan Gură de Aur); Epistola prima din De Ratione Paschae; Epistola a II-a din De Ratione Paschae; Cyclus decemnovennalis Dionysii (Tabela ciclului lunar de 19 ani); Cyclus pascalis (Pascalia pe 95 de ani); Argumenta paschalia (Elementele calcului calendaristic şi pascal). (Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, Areopagitica, Ed. Paco, Bucureşti-1998; Pr. Prof. Dr. Ioan Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1979, cap. Dionisie cel Mic, erudit dacoromân, p. 268-280; Cassiodor, Scrieri, Istoria Bisericească tripartită, trad. Liana şi Anca Manolache, Introducere şi note Pr. Prof. Dr. Ştefan C. Alexe, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1998; Mihail Diaconescu, Dionysie Smeritul (Exiguul, Adevărul Literar şi Artistic, Bucureşti, An III, Nr. 103, 9 Febr., p. 7, 10; Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisotorul, trad., intorducere şi note Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideea, Bucureşti-1990; Remus Rus, Dicţionar Enciclopedic de Literatură Creştină din Primul Mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti-2003)

   Traduceri:

   Sf. Grigorie de Nyssa, Despre crearea omului; Sf. Chiril al Alexandriei, Scrisoarea sinodală din anul 430 sau Epistola a XVII; Proclus, Tomosul către armeni; Descoperirea capului Sfântului Ioan Gură de Aur; Pocăinţa minunată a Sfintei Thaisia; Viaţa Sfântului Pahomie; Memorialul delegaţiilor alexandrini la Constantinopole (Libelllus); Codicele canoanelor Bisericii Universale; Epistola synodica Cyrilli Alexandrini contra Nestorium (Epistola sinodică a Sfântului Chiril al Alexandriei); Cele două epistole către Successus;

   Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul a fost cea mai complexă personalitate, a secolului al VI-lea, din întreaga lume creştin-apostolică, dialectician, eclesiolog, enciclopedist, estetician, filosof, jurist, scriitor bisericesc, teolog dogmatic, traducător şi calendorolog. Sistemul său cronologic a fost şi este utilizat de întreaga lume creştină şi necreştină.

   Anul Naşterii Mântuitorului, spunea Ierarhul Olteniei este „evenimentul cardinal şi referinţa fundamentală pentru existenţa umană.” (Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră. Sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984)

   Opera sa vastă s-a impus chiar din vremea sa şi a rămas etalon pentru întreaga cultură şi spiritualitate în întreaga lume creştină prin autoritate, cuprindere, miraj estetic, seducţia demonstraţiilor, frumuseţea morală, rigoarea dogmatică.

   „Istoria universală a Bisericii, a esteticii, a filosofiei şi a dreptului, a logicii şi sistemelor calendaristice subliniază la loc de frunte însemnătatea operei dionisiene. Viziunea sa despre lumea terestră, cosmosul infinit şi Biserica cerească a tuturor Sfinţilor – înţelese ca ordine şi ansamblu de virtualităţi multiple şi alternative, ca operă a libertăţii divine destinată unui progres continuu spre sensuri tot mai înalte şi îndumnezeire, ca armonie şi simetrie, ca realitate echilibrată şi ierarhizată – are o măreţie şi o frumuseţe copleşitoare. De aceea la receptarea tratatelor areopagitice au contribuit sute de versiuni în limbile greacă, siriacă (în secolul al VI-lea, deci la puţin timp după ce au fost redactate în greacă, operele Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul au fost traduse în siriacă de Sergiu de Reschaina),* apoi de alţi tălmăcitori în armeană, arabă, slavonă, română, rusă, bulgară, sârbă, ucraineană.

 Prestigiul operei dionisiene a fost însă imens şi în Occidentul creştin, unde a influenţat toate marile opere teologice până în zilele noastre, inclusiv dezbaterile eclesiologice cele mai recente, dialogul intercreştin şi convergenţele religioase din diverse domenii.” (Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii Dacoromâne, Ed. Alcor Edimpex Bucureşti-1999, p. 758)

   * (Anton Dumitriu, Istoria logicii. Ediţia a II-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, cap. XV. Constituirea logicii scolastice, p. 304)

 Opera areopagitică în diversele etape şi culturi istorice receptată schematic.

   Secolul VI.

   Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (490-583), întreaga sa operă a fost influenţată de cea a prietenului şi colaboratorului său Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul.

   Sergiu (Sarchis) de Reschaina a tradus opera areopagită din greacă în siriacă.

   Secolul VII.

   Focas de Edessa a revizuit traducerea lui Sergiu de Reschaina la finele secolului.

   Simeon Stratiotul (Simeon de Taybateh), din nordul Mesopotamiei s-a influenţat din opera dionisiană pentru alcătuirea unei teologii a spiritualizării.

   Stefan bar Sudhaili a scris în siriacă, folosind acelaşi izvor areopagitic.

   Sf. Grigorie I cel Mare (540-604), episcopul Romei, în Omilia 34 la Sfintele Evanghelii.

   Sfântul Maxim Mărturisitorul-Maxim de Hrisopolis (580-662) şi-a alcătuit teologia îndumnezeirii omului pe aceeaşi sursă. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Introducerea traducătorului, la vol. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Tâlcuiri ale unor locuri cu multe şi adânci înţelesuri din Sfinţii Dionisie Areopagitul şi Grigorie Teologul. Trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 5-42; Scrieri şi epistole duhovniceşti. Trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1990, p. 5-8)

    Sf. Ioan Damaschin (650-749), în operele Pege gnoseos; Fons Cogitans (Sursa cunoaşterii, Capitole filosofice, Dogmatica. (Anton Dumitriu, op-. cit, cap. Logicienii creştini orientali, p. 303; Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a II-a, trad. Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic, Bucureşti-1943)

   Secolul VIII.

   Sf. Gherman I, patriarhul Constantinopolului (715-730) s-a inspirat în lucrările sale de înaltă autoritate spirituală, Istoria bisericească şi contemplaţia mistică.

   Secolul IX.

      Împăratul bizantin Mihail al II-lea (820-829), a dăruit un manuscris al lui Dionisie, împăratului Ludovic I cel Pios, în anul 827, care l-a oferit abatelui Hilduin al mănăstirii Saint Denys spre a-l traduce în latină, dar n-a reuşit. Regele Carol al II-lea cel Pleşuv (840/843-877), apoi împărat al imperiului Carolingian (875-877) a înmânat Codexul dionisian învăţatului monah-filosof irlandez Ioan Scottus Eriugena (810-877). (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, cap. Părinţi greci şi filosofia şi cap. De la Dionisie la Ioan Damaschin, p. 83-85; în Antologia Între Antichitate şi Renaştere. Gândirea Evului Mediu. De la începuturile patristice la Nicolaus Cusanus. Vol. I, trad. Octavian Nistor, prezentare de Gh. Vlăduţescu. Colecţia Biblioteca Pentru Toţi, Ed. Minerva, Bucureşti-1984, cap. Ioan Damaschinul, 86-105)

   Heiricus de Auxerre (841-876), discipol dionisian al lui Ioan Scottus Eriugena.

   Photius (820-895), patriar de Constantinopol, în De institutis coenobiorum, Biblioteca.

   Secolul X-XI.

Remigius de Auxerre (841-908), discipol al lui Ioan Scottus Eriugena. (Anton Dumitriu, op-. cit, cap. Ioan Scottus Eriugena, p. 300)

   Sf. Simeon Noul Teolog (949-1022), în Cuvântări teologice, Capete teologice şi practice, Imnele dragostei dumnezeeşti. (Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică ortodoxă. Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 307-328)

   Secolul XII.

   Hugo de Saint Victor (1096-1141), în opera Didascalion. (Anton Dumitriu, cap. Ştiinţe sermocinale, p. 332)

   Suger, abate la Saint Denys (1122-1151).

   Anselme de Laon (+1117), în Florilegium şi Glossa ordinaria.

   Petrus (Pierre) Abelard (1079-1142), în „Sic et non”, rămas legendar însă prin dragostea sa spirituala pentru frumoasa Heloisa.

   Ioan de Salisbury (1110-1180), episcop de Chartres, în Polycraticus şi Metalogicon, ajutat la traducere de prietenul său Ioan Saracinul, un reputat elenist. Ierarhia cerească a Sfântului  Dionisie Smeritul şi Areopagitul, a devenit în secolul al XIII-lea baza studiilor filosofice ale Universităţii din Paris.

   Isaac Stella, abatele mănăstirii L’Etoile – Stella între (1147-1169), în Epistola ad quemdam familiarem suun de anima şi Intelligentia.

   Abatele Bernhard, ajuns episcop de Roma sub numele de Papa Eugen al III-lea (1145-1153), în Sursa cunoaşterii, l-a delegat pe Burgundio de Pisa să traducă opera areopagitului din greacă în latină.(August Franzen, Remigius Baumer, Istoria papilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1996, p. 187-191)

   Petrus Lombardus (+1160), episcop al Parisului, în Liber quattor sententiarum, lucrare care a făcut-o celebră Dante Alighieri, în Divina Commedie, aşezându-l pe Petrus Lombardus în Paradisul său, alături de Soloman, Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Toma de Aquino ş.a. (Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, trad. Adolf Ambruster, introducere Al. Duţu, Ed. Univers, Bucureşti-1970, p. 68, 83, 233, 293, 368, 449-471, 565-570)

   Secolul XIII.

   Albertus Magnus (Albert von Bollstadt) (1193-1280), doctor universalis, în Summa theologiae. (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, op. cit., p.329-639)

    Bonaventura (1221-1274), doctor seraphicus, cardinal-episcop de Albano, în Itinerarium mentis in Deo. (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, op. cit., p.406-419; Andrew Louth, Dionisie Areopagitul. O introducere, Colecţia Philosophia Christiana, Seria Iniţieri, trad. Sebastian Moldovan, Studiu introductiv Ioan Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 166)

   Toma de Aquino (1224-1274), în Quod libet, Questiones disputatae, Summa contra gentiles, Summa theologiae. (Etienne Gilson, Filosofia în sec. al XIII-lea, Secţiunea V, De la Toma de Aquino la Aegidius din Roma; Le Thomisme, Introduction a la philosophie de Saint Thomas d’Aquin, J. Vrin Editeur, Paris, 1942, Antologia Gândirea Evului Mediu, vol. II, Ed. citată, cap. Toma din Aquino, p.36-165)

   Secolul XIV.

   Thomas Gallus (Thomas de Wales), Michele de Cesena şi Marsilius de Padova.

   William de Occam (1280-1349), în Quodlibeta septem (postum 1491) şi Philosophia naturalis (postum 1665).

   Johannes Eckhart – Meister Eckhart (1260-1327).

   Dante Alighieri (1265-1321), în Divina Commedia, partea a III-a, Paradisul, De monarchia, Il convivio (Ospăţul), Vita nouva. De vulgari eloquentia (Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, op. cit., cap. XIV, Clasicismul, Secţiunea Formarea canonului bisericesc, p. 297; Francesco de Sanctis, Istoria literaturii italiene, trad., studiu şi note Nina Faqon, Ed. pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1965, cap. Il Trecente – secolul al XVI-lea, p. 163-198, şi Divina Commedie, p. 199-297)

   În cerul solar din Paradis, Dante Alighieri a aşezat două cete de înţelepţi, câte 12 luminaţi de fiecare. În prima ceată sunt prezenţi regele Solomon, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Albertus Magnus, Toma de Aquino, Gratian, Petrus Lombardus, Orosius, Boethius, Isidor de Sevilla, Beda Venerabilis, Richard de Saint Victor şi Siger de Brabant. (Ernst Robert Curtius, op. cit., cap. XVII, Dante, Secţiunea Personajele din Commedia, p. 430)

   Sf. Grigorie Palamas (1296-1359), Arhiepiscopul Salonicului (1347-1359), unul dintre marii trăitori ai isihasmului filocalic, în Tomul aghioritic. (Filocalia sau culegere di scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina, desăvârşi, Vol. VII, Scrieri de Nichifor din Singurătate, Teolipt al Philadelphiei, Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfântul Grigorie Palama, trad., introducere, note, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1977, Secţiunea Sfântul Grigorie Palama, 205-421)

   Sf. Nicolae Cabasila (1320-1391), în Explicarea Sfintei Liturghii. (Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Studiu introductiv, trad. din lb. greacă, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B. M. al B.O.R., Bucureşti-1997)

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Opera Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul – Temelia Culturii Apusului” →