„Aţi degradat şi aţi contrafăcut civilizaţia,
cultura, ştiinţa, arta şi aţi degenerat prin
antagonismul între dezvoltarea fizică şi
mintală. Nu mai aveţi nici încordarea
spiritului şi nici voinţă.” (Nil Dorobanţu)
Civilizaţia Romei, respectiv a imperiului Roman s-a datorat jafului şi furtului bogăţiilor Daciei în teritoriul ocupat pe sfert, vreme de 165 de ani (106-271)
Vreme de 16 secole, mai cu seamă Cultura Apusului a odrăslit, a înverzit, a înflorit, a rodit din Corola spiritualităţii creaţiei unuia dintre cei mai mari dacoromâni ai tuturor timpurilor, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul.
Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul s-a născut pe meleagurile dobrogene, în jurul anului 470 şi a trecut la veşnicie în anul 545, se pare la Vivarium în Italia.
La naşterea sa împărat al Bizanţului era Leon I Tracul (457-474), de origine geto-dac, iar la Roma stăpânea ostrogotul Teodoric cel Mare (475-526), învingătorul lui Odoacru (434-493), general alan în slujba ultimului împărat roman de Apus, Romulus Augustulus pe care l-a înlăturat, devenind astfel primul rege barbar al Italiei, ucis de Teodoric cel Mare în 493.
Tânărul Dionisie a intrat de tânăr într-una din numeroasele mănăstiri, unde adusese Lumina lui Hristos, Apostolul Andrei, din Dacia Pontică şi s-a format la renumita Şcoală Literară de la Tomis, sub influenţa şi înrâurirea arhiepiscopului-mitropolit Paternus, a episcopului Petru, a filosofului Aethicus Hristicus, născut în Hristia, autorul capodoperei Cosmografia şi cea a Elitei monahale, în care excela renumitul scriitor bisericesc Ioan Maxentius (Maxentius Exiguus), autorul a opt cărţi „libelli”, care a impus în istorie renumita grupare spirituală a Monahilor sciţi.
Monahul Dionisie a studiat limbile greacă şi latină,aprofundând literatura, filosofia, ştiinţele, teologia, dreptul, afirmându-se într-o continuă ascensiune spirituală, urcând de la un însetat în cunoaştere la un strălucit şi eminent monah, apoi către o precocitate şi o erudiţie teologică rar întâlnită. Monahul teolog şi filosof şi-a completat şi aprofundat educaţia şi pregătirea cultă, călătorind mai întâi în Capitala lumii creştine, Constantinopol, care în vremea sa şi mult timp după aceea, avea cea mai renumită Universitate imperială, creştin-ortodoxă din toate timpurile.
Faima tânărului monah dobrogean s-a răspândit din Imperiul Bizantin până dincolo în Ex –„Cetatea Eternă” – Roma, fapt care l-a determinat pe episcopul ei Gelasius (492-496) să-l roage insistent să vină la Roma, ca o mângâiere faţă de starea de umilinţă şi sărăcie amară, prin care trecea cetatea şi „urmaşul” lui Petru. „Cetatea Eternă” se afla atunci sub „ascultarea” lui Teodoric cel Mare (475-526), regele ostrogoţilor care a întemeiat Regatul ostrogot din Italia cu capitala la Ravena. Monahul-teolog Dionisie a dat curs invitaţiei rămânând şi colaborând în afară de Gelasius cu o serie de episcopi ai Romei. Anastasie al II-lea (496-498), Simachus (498-514), Laurentius (antipapă; 498; 501-505), Hormidas (514-523), Ioan I (523-526), Felix al IV-lea, aflat la a treia păstorire (526-530), Bonifaciu al II-lea (530-532), Dioscor (antipapă; 530), Ioan al II-lea (533-535), Agapet I (535-536), Silveriu (536-537) şi Virgiliu (537-555).
Din Elita Monahilor sciţi, care erau ocrotiţi de Vitalianus de Zaldapa (Callatis), marele comandant de oşti, ruda lui Leontius Byzantinus, care alături de Ioan Maxenţiu, Mauriciu şi Achile s-au deplasat la Roma în vara lui 519 pentru a susţine în faţa episcopului Hormisdas dogma trinitară „Unul din Sfânta Treime a pătimit în Trup.” La Roma s-au întâlnit cu prietenul lor Dionisie.
„Urmaşul” lui Petru i-a rugat „smerit” însă să plece din Cetate.
Monahii sciţi însă l-au câştigat pe împăratul Justinian cel Mare şi o serie de ierarhi din Africa aflaţi în exil la Roma.
În anul 540, eruditul monah-teolog Dionisie s-a retras la invitaţia prietenului şi conaţionalului său, celebrul scriitor, mare demnitar şi călugăr Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (490-583), pe unul dintre fostele sale domenii din Calabria, unde a ctitorit mănăstirea Vivarium, datată cu o Bibliotecă strălucită şi o Academie impunătoare, situată pe malul Golfului Squillace. Mănăstirea Vivarium funcţiona după regulile Sfântului Ioan Cassian (360-435), ale Sfântului Benedict de Nursia (480-547) şi cele ale ctitorului ei. La Academia Vivarium a predat şi ilustrul nostru teolog, dialectica şi teologia ortodoxă. Episcopul Agapet I, unul dintre apropiaţii şi protectorul teologului Dionisie, l-a rugat să dea strălucire Academiei Vivarium, apropiind-o de celebrele şcoli de la Tomis, Nisibe şi Alexandria. Acolo s-au tradus operele doctrinare ale Părinţilor Răsăritului din limba greacă în cea latină. Monahul Cassiodorus a scris multe opere, De anima (Despre suflet) în 12 cărţi, Expositio in Psalterium (Expunere la Psalmi), Enarratio in Psalmos (Comentarii la Psalmi), Complexiones in Epistolas Apostolorum, in Actus Apostolorum et in Apocalypsin (Expuneri la Epistolele Apostolilor, la Faptele Apostolilor şi la Apocalipsă), Historia ecclesiastica tripartita (Istoria bisericească tripartită), Ordo generis Cassiodorum (Tablou al neamului Cassiodorilor), De institutiones divinarum et humanarum litterarum seu lectionem (Despre metoda artelor divine şi umane sau a celor ce se citesc), Romana şi Getica (în 12 cărţi). Veşnicia l-a surprins în ipostaza cea mai râvnită de scriitori, la masa de scris cu condeiul în mână.
Călugărul Dionisie s-a bucurat şi de prietenia eruditului monah Benedict de Nursia şi mai ales de preţuirea confratelui Cassiodorus. Fiind o întruchipare a modelului de monah după Regula lui Hristos, cast, smerit, înţelept, erudit, cult, bun, iubitor de Adevăr, de Logos, de Libertate, de Dragoste hristică. Cassiodorus îl venera, numindu-l „Sfântul bărbat” în care toate virtuţiile străluceau. „Dovedea prin faptele sale omenia – şi era vrednic de societatea regilor.” (De institutiones divinarum et humanarum litterarum seu lectionem)
Opera Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul:
Liber de Paschate (Cartea despre Sfintele Paşti), Argumenta paschalia (Argumente pascale), Epistola prima de ratione Paschae (Prima epistolă despre calculul pascal), Teologia mistică, Despre numele divine, Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească, Epistole, Corpus canonum (Corpusul canoanelor), Codicele canoanelor bisericeşti, Collectio decretorum pontificum romanorum (Colecţia decretelor pontificale), Exempla Sanctorum Patrum Florilegiu patristic), o Antologia patristică în care a selectat şi adunat cele mai semnificative texte ale Sfinţilor Părinţi capadocieni, respectiv sfinţii Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, sfinţii din Africa, Atanasie cel Mare, Chiril, Augustin, Ciprian şi cei din Europa-Asia, Ambrozie, Ilarie şi Ioan Gură de Aur); Epistola prima din De Ratione Paschae; Epistola a II-a din De Ratione Paschae; Cyclus decemnovennalis Dionysii (Tabela ciclului lunar de 19 ani); Cyclus pascalis (Pascalia pe 95 de ani); Argumenta paschalia (Elementele calcului calendaristic şi pascal). (Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, Areopagitica, Ed. Paco, Bucureşti-1998; Pr. Prof. Dr. Ioan Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1979, cap. Dionisie cel Mic, erudit dacoromân, p. 268-280; Cassiodor, Scrieri, Istoria Bisericească tripartită, trad. Liana şi Anca Manolache, Introducere şi note Pr. Prof. Dr. Ştefan C. Alexe, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1998; Mihail Diaconescu, Dionysie Smeritul (Exiguul, Adevărul Literar şi Artistic, Bucureşti, An III, Nr. 103, 9 Febr., p. 7, 10; Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete şi Scoliile Sfântului Maxim Mărturisotorul, trad., intorducere şi note Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideea, Bucureşti-1990; Remus Rus, Dicţionar Enciclopedic de Literatură Creştină din Primul Mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti-2003)
Traduceri:
Sf. Grigorie de Nyssa, Despre crearea omului; Sf. Chiril al Alexandriei, Scrisoarea sinodală din anul 430 sau Epistola a XVII; Proclus, Tomosul către armeni; Descoperirea capului Sfântului Ioan Gură de Aur; Pocăinţa minunată a Sfintei Thaisia; Viaţa Sfântului Pahomie; Memorialul delegaţiilor alexandrini la Constantinopole (Libelllus); Codicele canoanelor Bisericii Universale; Epistola synodica Cyrilli Alexandrini contra Nestorium (Epistola sinodică a Sfântului Chiril al Alexandriei); Cele două epistole către Successus;
Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul a fost cea mai complexă personalitate, a secolului al VI-lea, din întreaga lume creştin-apostolică, dialectician, eclesiolog, enciclopedist, estetician, filosof, jurist, scriitor bisericesc, teolog dogmatic, traducător şi calendorolog. Sistemul său cronologic a fost şi este utilizat de întreaga lume creştină şi necreştină.
Anul Naşterii Mântuitorului, spunea Ierarhul Olteniei este „evenimentul cardinal şi referinţa fundamentală pentru existenţa umană.” (Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră. Sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984)
Opera sa vastă s-a impus chiar din vremea sa şi a rămas etalon pentru întreaga cultură şi spiritualitate în întreaga lume creştină prin autoritate, cuprindere, miraj estetic, seducţia demonstraţiilor, frumuseţea morală, rigoarea dogmatică.
„Istoria universală a Bisericii, a esteticii, a filosofiei şi a dreptului, a logicii şi sistemelor calendaristice subliniază la loc de frunte însemnătatea operei dionisiene. Viziunea sa despre lumea terestră, cosmosul infinit şi Biserica cerească a tuturor Sfinţilor – înţelese ca ordine şi ansamblu de virtualităţi multiple şi alternative, ca operă a libertăţii divine destinată unui progres continuu spre sensuri tot mai înalte şi îndumnezeire, ca armonie şi simetrie, ca realitate echilibrată şi ierarhizată – are o măreţie şi o frumuseţe copleşitoare. De aceea la receptarea tratatelor areopagitice au contribuit sute de versiuni în limbile greacă, siriacă (în secolul al VI-lea, deci la puţin timp după ce au fost redactate în greacă, operele Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul au fost traduse în siriacă de Sergiu de Reschaina),* apoi de alţi tălmăcitori în armeană, arabă, slavonă, română, rusă, bulgară, sârbă, ucraineană.
Prestigiul operei dionisiene a fost însă imens şi în Occidentul creştin, unde a influenţat toate marile opere teologice până în zilele noastre, inclusiv dezbaterile eclesiologice cele mai recente, dialogul intercreştin şi convergenţele religioase din diverse domenii.” (Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii Dacoromâne, Ed. Alcor Edimpex Bucureşti-1999, p. 758)
* (Anton Dumitriu, Istoria logicii. Ediţia a II-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, cap. XV. Constituirea logicii scolastice, p. 304)
Opera areopagitică în diversele etape şi culturi istorice receptată schematic.
Secolul VI.
Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (490-583), întreaga sa operă a fost influenţată de cea a prietenului şi colaboratorului său Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul.
Sergiu (Sarchis) de Reschaina a tradus opera areopagită din greacă în siriacă.
Secolul VII.
Focas de Edessa a revizuit traducerea lui Sergiu de Reschaina la finele secolului.
Simeon Stratiotul (Simeon de Taybateh), din nordul Mesopotamiei s-a influenţat din opera dionisiană pentru alcătuirea unei teologii a spiritualizării.
Stefan bar Sudhaili a scris în siriacă, folosind acelaşi izvor areopagitic.
Sf. Grigorie I cel Mare (540-604), episcopul Romei, în Omilia 34 la Sfintele Evanghelii.
Sfântul Maxim Mărturisitorul-Maxim de Hrisopolis (580-662) şi-a alcătuit teologia îndumnezeirii omului pe aceeaşi sursă. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Introducerea traducătorului, la vol. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Tâlcuiri ale unor locuri cu multe şi adânci înţelesuri din Sfinţii Dionisie Areopagitul şi Grigorie Teologul. Trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 5-42; Scrieri şi epistole duhovniceşti. Trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1990, p. 5-8)
Sf. Ioan Damaschin (650-749), în operele Pege gnoseos; Fons Cogitans (Sursa cunoaşterii, Capitole filosofice, Dogmatica. (Anton Dumitriu, op-. cit, cap. Logicienii creştini orientali, p. 303; Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a II-a, trad. Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic, Bucureşti-1943)
Secolul VIII.
Sf. Gherman I, patriarhul Constantinopolului (715-730) s-a inspirat în lucrările sale de înaltă autoritate spirituală, Istoria bisericească şi contemplaţia mistică.
Secolul IX.
Împăratul bizantin Mihail al II-lea (820-829), a dăruit un manuscris al lui Dionisie, împăratului Ludovic I cel Pios, în anul 827, care l-a oferit abatelui Hilduin al mănăstirii Saint Denys spre a-l traduce în latină, dar n-a reuşit. Regele Carol al II-lea cel Pleşuv (840/843-877), apoi împărat al imperiului Carolingian (875-877) a înmânat Codexul dionisian învăţatului monah-filosof irlandez Ioan Scottus Eriugena (810-877). (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, cap. Părinţi greci şi filosofia şi cap. De la Dionisie la Ioan Damaschin, p. 83-85; în Antologia Între Antichitate şi Renaştere. Gândirea Evului Mediu. De la începuturile patristice la Nicolaus Cusanus. Vol. I, trad. Octavian Nistor, prezentare de Gh. Vlăduţescu. Colecţia Biblioteca Pentru Toţi, Ed. Minerva, Bucureşti-1984, cap. Ioan Damaschinul, 86-105)
Heiricus de Auxerre (841-876), discipol dionisian al lui Ioan Scottus Eriugena.
Photius (820-895), patriar de Constantinopol, în De institutis coenobiorum, Biblioteca.
Secolul X-XI.
Remigius de Auxerre (841-908), discipol al lui Ioan Scottus Eriugena. (Anton Dumitriu, op-. cit, cap. Ioan Scottus Eriugena, p. 300)
Sf. Simeon Noul Teolog (949-1022), în Cuvântări teologice, Capete teologice şi practice, Imnele dragostei dumnezeeşti. (Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică ortodoxă. Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 307-328)
Secolul XII.
Hugo de Saint Victor (1096-1141), în opera Didascalion. (Anton Dumitriu, cap. Ştiinţe sermocinale, p. 332)
Suger, abate la Saint Denys (1122-1151).
Anselme de Laon (+1117), în Florilegium şi Glossa ordinaria.
Petrus (Pierre) Abelard (1079-1142), în „Sic et non”, rămas legendar însă prin dragostea sa spirituala pentru frumoasa Heloisa.
Ioan de Salisbury (1110-1180), episcop de Chartres, în Polycraticus şi Metalogicon, ajutat la traducere de prietenul său Ioan Saracinul, un reputat elenist. Ierarhia cerească a Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul, a devenit în secolul al XIII-lea baza studiilor filosofice ale Universităţii din Paris.
Isaac Stella, abatele mănăstirii L’Etoile – Stella între (1147-1169), în Epistola ad quemdam familiarem suun de anima şi Intelligentia.
Abatele Bernhard, ajuns episcop de Roma sub numele de Papa Eugen al III-lea (1145-1153), în Sursa cunoaşterii, l-a delegat pe Burgundio de Pisa să traducă opera areopagitului din greacă în latină.(August Franzen, Remigius Baumer, Istoria papilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1996, p. 187-191)
Petrus Lombardus (+1160), episcop al Parisului, în Liber quattor sententiarum, lucrare care a făcut-o celebră Dante Alighieri, în Divina Commedie, aşezându-l pe Petrus Lombardus în Paradisul său, alături de Soloman, Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Toma de Aquino ş.a. (Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, trad. Adolf Ambruster, introducere Al. Duţu, Ed. Univers, Bucureşti-1970, p. 68, 83, 233, 293, 368, 449-471, 565-570)
Secolul XIII.
Albertus Magnus (Albert von Bollstadt) (1193-1280), doctor universalis, în Summa theologiae. (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, op. cit., p.329-639)
Bonaventura (1221-1274), doctor seraphicus, cardinal-episcop de Albano, în Itinerarium mentis in Deo. (Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, op. cit., p.406-419; Andrew Louth, Dionisie Areopagitul. O introducere, Colecţia Philosophia Christiana, Seria Iniţieri, trad. Sebastian Moldovan, Studiu introductiv Ioan Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 166)
Toma de Aquino (1224-1274), în Quod libet, Questiones disputatae, Summa contra gentiles, Summa theologiae. (Etienne Gilson, Filosofia în sec. al XIII-lea, Secţiunea V, De la Toma de Aquino la Aegidius din Roma; Le Thomisme, Introduction a la philosophie de Saint Thomas d’Aquin, J. Vrin Editeur, Paris, 1942, Antologia Gândirea Evului Mediu, vol. II, Ed. citată, cap. Toma din Aquino, p.36-165)
Secolul XIV.
Thomas Gallus (Thomas de Wales), Michele de Cesena şi Marsilius de Padova.
William de Occam (1280-1349), în Quodlibeta septem (postum 1491) şi Philosophia naturalis (postum 1665).
Johannes Eckhart – Meister Eckhart (1260-1327).
Dante Alighieri (1265-1321), în Divina Commedia, partea a III-a, Paradisul, De monarchia, Il convivio (Ospăţul), Vita nouva. De vulgari eloquentia (Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, op. cit., cap. XIV, Clasicismul, Secţiunea Formarea canonului bisericesc, p. 297; Francesco de Sanctis, Istoria literaturii italiene, trad., studiu şi note Nina Faqon, Ed. pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1965, cap. Il Trecente – secolul al XVI-lea, p. 163-198, şi Divina Commedie, p. 199-297)
În cerul solar din Paradis, Dante Alighieri a aşezat două cete de înţelepţi, câte 12 luminaţi de fiecare. În prima ceată sunt prezenţi regele Solomon, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Albertus Magnus, Toma de Aquino, Gratian, Petrus Lombardus, Orosius, Boethius, Isidor de Sevilla, Beda Venerabilis, Richard de Saint Victor şi Siger de Brabant. (Ernst Robert Curtius, op. cit., cap. XVII, Dante, Secţiunea Personajele din Commedia, p. 430)
Sf. Grigorie Palamas (1296-1359), Arhiepiscopul Salonicului (1347-1359), unul dintre marii trăitori ai isihasmului filocalic, în Tomul aghioritic. (Filocalia sau culegere di scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina, desăvârşi, Vol. VII, Scrieri de Nichifor din Singurătate, Teolipt al Philadelphiei, Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfântul Grigorie Palama, trad., introducere, note, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1977, Secţiunea Sfântul Grigorie Palama, 205-421)
Sf. Nicolae Cabasila (1320-1391), în Explicarea Sfintei Liturghii. (Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Studiu introductiv, trad. din lb. greacă, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B. M. al B.O.R., Bucureşti-1997)
Secolul XV-XVI.
Nicolae Cusanus-Nicolau de Cusa (1400-1464), cardinal, filosof, geometru, jurist, logician, naturalist, teolog, în De docta ignorantia, Apologia dactae ignorantiae, De coniecturis, Idiota, De sapientia, De mente, De staticis experimentis, De geometris transmutationibus, De apice theoria, De matematica perfectione. (Anton Dumitriu, Istoria logicii, Ediţia citată, cap. Nicolaus Cusanus, p. 473-474; P.P.Negulescu, Nicolaus Cusanus, Societatea Română de Filosofie, Bucureşti-1937)
Cuviosul Nicodim de la Tismana (+1406), marele ctitor român, în Tetraevanghelul slavon.
Ediţii manuscrise în limbile latină şi greacă onorau şi biblioteca Voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara (1407-1456), şi guvernator al Ungariei din 1446, „Regni Hungariae Guvernator generalis.
Ignaţiu de Loyola (1491-1556), fondatorul Ordinului Compania lui Iisus, primul general din 1541 al Ordinului Iezuiţilor, în Exerciţiile spirituale.
Manuscrisul slavon 290, din secolul al XVI-lea, se află în Biblioteca Academiei Române. (P.P.Panaitescu, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., Vol. I, Bucureşti, 1959, p. 389)
Tereza d’ Avila (1515-1582)
Juan de la Cruz-Juan de Yepez y Alvarez-Ioan al Crucii (1542-1591), în Cântecul spiritual.
Secolul XVII-XVIII.
Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu Mărturisitorul Ţării Româneşti (1688-1714) păstra în biblioteca sa şi în biblioteca Mănăstirii Hurezu câte o ediţie a tratatelor dionisio-areopagite tipărită în 1634, în limba latină.
Din epoca fanariotă se păstrează Manuscrisul 359 (706) cu tratatele operei dionisio-areopagite în Academia Română, traduse în neogreacă.
+ Iosif (1750-1820), episcop al Argeşului, în Octoihul, Cele 12 minee şi Arătare sau adunare pe scurt a dumnezeieştilor dogme ale credinţei, tipărită la Mănăstirea Neamţ în 1816.
Georg Wilhelm Friederich Hegel (1770-1831), în Fenomenologia spiritului, Ştiinţa logicii, Enciclopedia ştiinţelor filosofice, Filosofia spiritului, Filosofia dreptului, Estetica, Filosofia istoriei, Istoria filosofiei.
Monahul Agapie şi Nicodim Aghioritul (1748-1809), de la Sfântul Munte Athos, Magister al misticii ortodoxe, în Războiul Nevăzut, Pidalionul, Tâlcuirea celor 14 epistole pauline, Hristoitia, Noul Sinaxar. (Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală, Pentru Institutele Teologice, Vol. II (1054-1982), Ed. I.B.M. al B.O.R., cap. Biserica în secoleleXVI-XVIII, Secţiunea Cultura teologică în Răsărit, Paisianismul, p. 327-328)
Macarios Notaras, episcopul Corintului şi Nicodim Aghioritul, în Filocalia (1782), 1206 pagini din care 163 de pagini cu texte selectate din opera Sfântului Dionisie Areopagitul. Filocalia a avut un larg ecou în Bulgaria, Grecia, Ţările Române, Rusia, Serbia, Ucraina.
Secolul XVIII-XIX.
Veniamin Costache (1768-1846), Mitropolit al Moldovei între (1803-1808; 1812-1821; 1823-1842)
Secolul XIX-XX.
Jacques Maritain (1882-1973), neotomist, în „Elemente de filosofie”. (Jacques Maritain, Sort de l’homme, Edition de Baconniere, Neufchatel, 1943)
Henri Bremond, monah academician, Hans Urs von Balthasar şi Jean-Claude Guy, teologi-academicieni catolici ş.a.
Cicerone Iordăchescu (1882-1966), eminent profesor, exeget şi traducător al tratatelor dionisiene, Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească, Despre numele divine, Istoria literaturii creştine (vol. III, Iaşi, 1940)
Etienne Gilson şi Gabriel Marcel (1889-1973), existenţialişti creştini. (Gabriel Marcel, Journal Metaphysique, Edition, Gallimard, Paris, 1935; Gabriel Marcel, Du Refus a l’Invocation, Gallimard, Paris, 1940; Gabriel Marcel, Mein philosophisches Testament, in Akten des XIV. Internationalem Congresses fur Philosophie, Wien, 2-9, September, 1968, Band VI, Verlag Herder, Wien 1971, p. 73-74)
Dumitru Stăniloae (1903-1993), pr. prof. dr. academician, a realizat cea mai bună traducere a operelor areopagitice sub titlul Scrieri.
Irineu Mihălcescu (+1948), Mitropolit al Moldovei, prof. dr. academician, în La theologie symbolique (1932).
Ioan Gh. Savin (1885-1973), prof. univ. dr., în Filosofia şi istoria ei, Apologetica (1929), Fiinţa şi originea religiei (1937); Existenţa lui Dumnezeu, 1, Proba ontologică (1940), 2, Probele cosmologică şi teleologică (1943); Apologetica şi Mistica Răsăriteană; Apologetica şi Mistica Occidentală.
Ioan Gh. Coman , pr. prof. dr., în Patrologie (Bucureşti, 1956, p. 274-277).
Petre Vintilescu, pr., în Liturghia în viaţa românească (Bucureşti, 1943).
Nicolae Chiţescu, prof., în Autoritate ierarhică, autoritate duhovnicească (1957);
Gheorghe I. Drăgulin, pr. prof. dr., în teza sa de Doctorat, Eclisiologia tratatelor pseudo-areopagitice şi importanţa ei pentru teolgia ecumenică de azi (1967).
Nichifor Crainic (1889-1972), prof. dr. academician, poet, scriitor, teolog, în Teologie şi estetică, Sensul Teologic alFrumosului, Nostalgia Paradisului, Sistemul dionisian din Curs de teologie mistică (1973)
Teodor M. Popescu (1893-1973), teolog, istoric bisericesc, dublu licenţiat în Litere şi Teologie al Universităţii din Atena, dr. în Teologie Ortodoxă al Universităţii din Atena, dr. în Teologie Protestantă al Universităţii din Leipzig, dr. în Teologie Catolică al Universităţii Sorbona, supranumit „Titanul Teologiei româneşti.
Lucrări fundamentale, Meditaţii Teologice Vol. I-II, Istoria Bisericească Universală Vol. I-II, în colaborare cu Pr. Prof. Teodor Bodogae şi prof. George Stănescu.
Mircea Vulcănescu (1904-1952), filosof, teolog, prof. univ. dr., în Logos şi Eros în metafizica creştină (1932), Creştinismul în lumea modernă (1940), Două tipuri de filosofie medievală (1942), Dimensiunea românească a existenţei (1944)
Nil Dorobanţu (1920-1977), ieroschimonah, filolog, filosof, teolog, mistic, jurist, isihast, vorbitor de ebraică, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, rusă, sanscrită, slavă. Capodoperele sale în care se reflectă opera dionisiană sunt Mistica, Cuvinte Cereşti 1-2, Teofania, Logica, Ştiinţa, Apologia, Estetica, Etica.
Ghelasie Gheorghe (1944-2003), ieromonah al Mănăstiri Frăsinei-Vâlcea, în lucrările sale isihaste, Scrieri isihaste, Chipul Omului, Dialog în Absolut, Taina Filiaţiei, Memoriile unui isihast, Vol. I-II, Memoriile Originii, Medicina isihastă.
Secolul al XX-lea a îmbrăţişat cea mai elitistă grupare de artişti plastici, etnologi, etnografi, flosofi, scriitori, teologi reuniți inițial prin revista Gândirea din perioada 1922-1944 și după anul 1945 în Mișcarea Rugul Aprins. Ștafeta s-a transmis de la Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Dan Botta, , Paul Sterian, George Racoveanu către Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Antonie Plămădeală, George Văsîi, Ioan Iovan, Arsenie Papacioc, Veronica Gurău, Adrian Făgețeanu, Vladimir Streinu sau Benedict Ghiuș, Vasile Voiculescu, Andrei Scrima, Alexandru Mironescu.
Se poate afirma cu certitudine că marile personalităţi dacoromâne, precum Aethicus Hristicus, Sf. Theotim I Filosoful, Sf. Ioan Casian, Ioan de Tomis, Theotim al II-lea de Tomis, Sf. Dionisie Areopagitul, Ioan Maxentius, Leontius Byzantinus, Sf. Niceta de Remesiana, Auxentius de Durostorum au reaşezat bazele culturii întregii creştinătăţi, după Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nissa, Ioan Gură de Aur, Origen, Clement Alexandrinul, Ambrozie de Milan, Grigore cel Mare, respectiv împăraţii Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Justinian cel Mare.
„Ca şi operele altor scriitori dacoromâni, scrierile Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul sunt o permanenţă în cultura europeană. Ele au contribuit într-o măsură decisivă la realizarea profilului spiritual al Europei şi al întregii lumi creştine.” (Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii Dacoromâne,op. cit. p. 776)
În mod paradoxal, în secolul XXI, având în vedere că informațiile circulă atât de ușor, circuitul bibliotecă-arhivă – persoană interesată ce se dorește ulterior a se transforma în comunicator –utilizator de tehnici moderne la îndemâna oricui dorește să știe mai mult despre istoria neamului său, se răspândește cu ușurință, desigur nu întâmplător, doar informații despre lipsa valorilor universale în toate domeniile atunci când este vorba de strămoșii noștri dacovlahi actualmente ROMÂNI !
Am citit cu profundă dezamăgire, de curând, afirmația unui domn prezent de mulți ani în spațiul internetului, precum că vizita din anul 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în România ar fi repus România pe harta Europei !
Este evident că nu se cunoaște contribuția celor ce s-au născut aici în reala GRĂDINĂ A MAICII DOMNULUI, s-au format și au creat valori inestimabile în toate domeniile fiind de foarte multe ori TEMELIA CULTURII UNIVERSALE.
( VA URMA)
Gheorghe Constantin Nistoroiu
Cavaler de Clio