Vin sărbătorile de iarnă! E gata și bradul meu, doar să-mi vină Moșul, îl aștept și-acum, ca-n fiecare an! Adevărat, bradul meu e tare frumos, strălucește plin de luminițe, globuri și ghirlande, cu steaua care clipește în vârf, înalt până în tavan… nu mă satur să-mi petrec serile pe lângă el, închid ochii și mă las furată de amintiri! Are și el istoria lui, un pom de vârsta fiului meu, cumpărat de mine cu ani în urmă, din primii mei bănuți câștigați în Grecia! E atât de încărcat cu podoabe, că-i atârnă crengile până la poale, având pe el nu numai primele globuri cumpărate, ci și-acelea avute de fiecare în copilărie! Câteva sunt chiar aduse de mine din țară, păstrate ca amintire, altele din copilăria soțului, altele făcute serile împreună cu copiii mei, steluțe, coșulețe, fel de fel, precum făcusem mică la rându-mi cu mama mea, neexistând la acea vreme prea multe! În fiecare an adăugam câte ceva, oricât de mic să fi fost, așa, ca să ne meargă bine anul ce-avea să vină! Deci, poartă pe el toate amintirile noastre adunate, parte din copilăria fiecăruia dintre noi, de la mic la mare! De fiecare dată, după ce-l împodobesc, stăm cu toții în jurul lui să-l admirăm și să ne-amintim care sunt podoabele alese ale fiecăruia de-a lungul anilor, care-s cele făcute de noi, când, cum, cu ce gânduri, ce vise, menit de-a ne aminti că, oricât anii ne-or zbura, rămânem tot copii, retrăindu-ne de fiecare dată basmul și copilăriei.
Peste tot am brăduți împodobiți, în fiecare cameră, colțișor, tot am câte ceva; îmi place noaptea să deschid ochii și printre gene să-mi văd pomișorul cum sclipește, cu globușoarele lui multicolore, cu mici jucărele atârnate de crenguțe, de când eram copil, dar atât de dragi mie, ca apoi, să închid ochii și zâmbind să mă prindă visele în mrejele lor, ducându-mă la anii de demult! Am pus și-o scrisorică pentru Moș Crăciun, așa cum fac în fiecare an, rugându-l să nu mă uite, chiar dacă anii-mi zboară, să-mi vină măcar în vis, ca semn că mi-a trecut! Parcă-l văd și-acum pe Moșul, pe la cinci anișori ai mei, când mi-a venit acasă pentru prima dată, la vreme de seară, pe cărăruia din ogradă, printre nămeții înalți, cu sacul în spinare, plin de daruri… Stăteam cu ai mei în prag, să-l întâmpinăm, cu obrăjorii îmbujorați de emoție și mâini fremătânde, tremurând ca frunza de surpriză și nerăbdare! L-am condus timidă în odaie, lângă cămin, ca să-și încălzească la foc mâinile înghețate, lângă bradul cu artificii și lumânărelele colorate prinse pe crenguțe, așa cum era altădată, între timp aducându-i farfurioara cu dulciuri pregătite de mama și-un păhărel de țuică, așa cum îmi ceruse. M-a așezat apoi pe genunchii lui spunându-mi că-i tare bătrân și obosit, că vine de foarte departe, că știe că am fost cumințică, rugându-mă la sfârșit să-i spun o poezioară și-un cântecel. Apoi, a deschis sacul cel mare, doldora de daruri, lăsându-mi și mie câteva pachețele, de mi-a săltat inima de bucurie, spunând că are drum lung de străbătut, pe la alți copii care-l așteptau, așa cum îl așteptasem și eu! Doamne, ce amintiri minunate…
Îmi venea Moș Crăciun în fiecare an, până când, brusc, a încetat să-mi mai vină, chiar în iarna aceea când s-a stins din viață tata! O întrebam deseori pe măicuța mea: „Mămică de ce nu mai vine pe la mine Moș Crăciun, n-am făcut nimic atât de rău (că doar copil eram, mai făceam câte-o boroboață), braduțul l-am pregătit și scrisorelele, ce, nu mă mai iubește? M-a uitat? Iarna mi l-a furat pe tata, mi l-a luat și pe Moș Crăciun? Am rămas fără niciunul, acum sunt orfană de-amândoi?” Îmi mai zicea sărăcuța de ea, căutând câte-un motiv: ba ca poate nu am fost așa de ascultătoare, ba din cauză că nu mâncam totul din farfurie și-o supăram, ba că n-am fost așa de silitoare la învățat precum ar fi vrut… fel de fel de motive înjgheba… ce să-mi mai spună? Sărăcuța de ea, Domnul s-o aibă în pază!
De-atunci nu mi-a mai venit, dar găseam totuși cadouri lângă brad când mă trezeam, deși încetasem să-i mai scriu! Eram dezamăgită de așteptări și-mi spuneam că, la urma urmei, să-mi aducă el ce-o vrea că doar îmi poate ghici gândurile! În iarna chiar când s-a prăpădit tata, îmi amintesc că, trezindu-mă, am găsit pe pernuța mea, învelite-n celofan, niște milieuri; m-am mirat tare mult și zâmbind i-am zis mamei că, se pare că Moșul, ajuns în cele din urmă și pe la mine și nerămânându-i poate altceva în sac să-mi dăruiască, mi-a pus la repezeală chiar milieurile brodate de dânsa, ce le apretase și călcase cu o seară înainte!?! Și azi le am păstrate, așa cum mi-au rămas atunci și, deseori, le scot la iveală, le miros adânc, îmi pare că încă mai poartă mirosul detergentului și-al mamei, ce le lucrase cu-atâta migală, ca să-și mai omoare serile, așa cum era pe-atunci, întristată și îndurerată, plânsă de pierderea tatălui; parcă văd până azi pe ele lacrimile ei scurse… Mare mi-a mai fost însă surpriza, înseamnă că totuși nu m-a uitat în anul acela, fiind o rază de lumină pe cerul înnourat al vieții mele, atât de devreme… În anul următor însă, îmi lăsase o pereche de ghetuțe speciale de patinaj și patine, cel mai frumos cadou, de nevisat, la care nici nu îndrăznisem să mă gândesc! Știa el pesemne cât le mai jinduiam când le vedeam la alți copii!
Au trecut în șir anii… am crescut, pom de iarnă n-am mai făcut, nici scrisorele n-am mai scris, chiar și pe Moș l-am uitat și m-a uitat și el se pare în vâltoarea vieții, până când, în pragul existenței mele mi-au apărut copiii, întâi băiatul, apoi, după ani fata, un dar minunat de la Domnul! Am simțit o mare binecuvântare, am dat la rându-mi viață și-atunci, odată cu ei, COPILUL din mine iar s-a trezit, mi-am amintit iar și de bunul meu Moș Crăciun! Ahh, Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ”
Pentru cei care ne aflăm dincolo de graniţele patriei, sărbătorile creştine ne trimit întotdeauna cu gândul și cu inima în țara natală, cu precădere la sate, ca o neîntreruptă întoarcere la obârșii. Zilele Sărbătorilor de iarnă au cea mai puternică atracție spre vatra străbună. Ne bucurăm din plin de toate frumusețile pe care ni le oferă în aceste zile și țara noastră de adopție, Canada, dar printre aceste frumuseți se strecoară nostalgia, fără să ne întrebe și alunecă în acea lume de odinioară, rămasă ca o pecete identitară în adâncul ființei noastre.
Ca Om adevărat, Iisus a avut o biografie. Dar cum evangheliştii nu încearcă nicidecum să facă vreo separaţie între Iisus şi Hristos, între Om şi Dumnezeu, ei se arată doar foarte puţin preocupaţi de ideea stabilirii unei cronologii precise a vieţii Fiului lui Dumnezeu întrupat. Iată de ce, dacă data morţii pe Cruce a Domnului poate fi stabilită cu destulă exactitate, 7 aprilie (14 nisan, după calendarul iudaic), anul 30 al erei creştine, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre data naşterii Sale, în privinţa căreia aproximaţia este cel puţin 3 ani[1].
SE-APROPIE CRĂCIUNUL
Crăciunul este, dacă ne gândim noi bine, PRIMA RĂSTIGNIRE a Lui HRISTOS-DUMNEZEU. Sensul Răstignirii Cristice este, în mod EGAL: 1- Autosacrificiul Dumnezeiesc, pentru Mântuirea Omenirii, cât și : 2- Îmbrățișarea Cosmică Supremă, prin care HRISTOS-DUMNEZEU ne reia, întru Sinele Său Divin – și ne redă STĂRII NOASTRE REAL-ADEVĂRATE : aceea de Prieteni și Frați mai Mici ai Lui HRISTOS-DUMNEZEU – dar și STARE DE FRĂȚIE-ÎNFRĂȚIRE (…iar nu de CANIBALISM RECIPROC !!!), între TOATE regnurile (precum era/este în Rai : ”Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi, în vizuina şarpelui otrăvitor, COPILUL ABIA ÎNŢĂRCAT ÎŞI VA ÎNTINDE MÂNA. NU VA FI NICI O NENOROCIRE, NICIO UCIDERE ŞI NICIUN PRĂPĂD, ÎN TOT MUNTELE MEU CEL SFÂNT!”) : Peștera=Regnul Mineral, Ieslea=Regnul Vegetal, Turmele de Oi, Asinul și Boul=Regnul Animal, Păstorii=Regnul Umano-Divin, Magii=Vizionarii, Prorocii și Sfinții=Spiritele Supraumane, Scările de Îngeri=Prima Treaptă Vizibilă, spre Re-Împăcarea/Re-Unificarea, dintre DUMNEZEIRE și FOSTA FIINȚĂ CĂZUTĂ (o FIINȚĂ COMPLEXĂ, FORMATĂ DIN CHIPURILE TUTUROR REGNURILOR…!).
În palmaresul culturii române se regăsește cu mult prestigiu și onoare Revista de Cultură Istorică COLUMNA 2000, serie nouă, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara. De această dată publicația în cauză, apărută recent de sub tipar, cu menirea de a promova în mod distinct istoria, cultura și limba română, include intervalul de timp ianuarie-decembrie 2019, cuprinsul fiind de 318 pagini. De menționat, la elaborarea acestei monografii de o valoare aparte au depus efortul intelectual distinșii oameni de știință și de cultură – Tiberiu Ciobanu (fondator, director, redactor șef, doctor în științe istorice, conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici”), Dumitru Mnerie (redactor-sef adjunct, dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”), Otilia Breban (redactor-sef adjunct, prof.), precum și redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Zaharia Pereș, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj, Doina Dragan, Florin-Ionuț Filip și mulți alții, care prin inteligența și capacitatea lor profesională au reușit să pună în lumină și să ofere publicului cititor o lucrare de mare preț, o lucrare cu adevărat demnă de respect și admirație. Corespunzător de specificat, Consiliul Științific al Revistei este onorat cu prezența de renumitul academician și om de știință – Ioan-Aurel Pop (acad., prof. univ., dr., Președinte al Academiei Române, Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, etc.), precum și de alte personalități notorii din lumea academică română – Ioan Hațegan (dr., cercetător ştiinţific I la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Preşedinte al Societăţii Culturale „Banatul” din Timişoara), Ionel Popescu (prof., dr.), etc. Impresionant este faptul că Revista Columna 2000 apare sub egida Mitropoliei Banatului, Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” din Timișoara, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Societății de Științe Istorice din România – Filiala Timiș „ Mihai Pârvulescu”, Televiziunii „Europa Nova” Timișoara, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș-Federația „Spiru Haret”, dar și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Drept urmare, este foarte plăcut acest lucru atunci când pătura intelectuală a societății și instituțiile statale interesate realizează acțiuni nobile și demne de apreciere, astfel îmbogățind cu mult succes patrimoniul cultural român și, în același timp, completând bunurile spirituale ce aparțin întregului popor român.