Despre fenomenul concentrațional s-a scris mult în ultimii 30 de ani reliefându-se atrocitățile feroce la care au fost supuși deținuții politici și cei religioși, dar nu s-a scris aproape deloc despre contextul legal care a făcut posibile arestările în masă a tuturor celor care deveneau indezirabili grupului de interese ce deținea puterea politică în România.
Sacrificarea haotică a Elitelor românești a început sistematic ca urmare a două Decrete-legi promulgate de nimeni altul decât de Mihai I, loialul colaborator al lui Stalin.
Astfel, la data de 27 ianuarie 1945 era publicat în Monitorul Oficial al României nr. 17 la paginile 415-418, Decretul –lege privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război din data de 12 ianuarie 1945. Alături de cei dovediți că au săvârșit acte violente față de populația civilă din zonele ocupate – evident fiind vorba de teritoriile Uniunii Sovietice vremelnic ocupate de armatele românești – urmau să fie aspru pedepsiți toți cei care ”părăsind teritoriul național s-au pus în slujba Germaniei hitleriste și au atacat țara prin scris, prin grai sau prin orice alt mod. ”
Această ultimă teză, ” prin orice alt mod ” avea să fie folosită ulterior de proaspeții desemnați ” Acuzatori publici ” exponenții slujbași ai Curții speciale pentru criminalii de război, pentru acuzarea bravilor militari români, generali și ofițeri ai Armatei române care, la data promulgării decretului, luptau încă pe fronturile din vest pentru Rege și Țară dar care, odată întorși acasă, ajungeau incomozi pentru regimul bolșevizat brusc.
Dacă s-ar realiza o istorie care să reliefeze ”independența” justiției în România, atât de dezbătută astăzi, articolul 12 litera b) din acest Decret-lege de cumplită rezonanță ar merita să fie punctul de pornire deoarece prin el se consacra :
” Art. 12 Curtea specială pentru criminalii de război este compusă din :
- b) Judecători aleși dintre cetățenii români majori de ambele sexe, membri ai grupărilor politice: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Frontul Național Democratic. ”
Acesta este începutul sfârșitului tragic pentru mii de ofițeri români dintre care peste 80 de generali români asasinați în temnițele regimului monarhic inițial și transmise ”pașnic” tovarășilor bolșevizați peste noapte.
Dar, cum nu erau toți incomozii regimului hibrid monarhic- bolșevic militari supuși primului decret, la 20 ianuarie 1945 acelaș Mihai I avea să promulge Decretul – lege privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării, publicat la data de 27 ianuarie 1945 în Monitorul Oficial al României nr. 17 paginile 418-419.
Deci, în ianuarie 1945, în urma negocierilor, exponenții politici reprezentativi, cert arbitrați de Casa regală a României, au convenit să procedeze la instaurarea terorii generale prin instituirea acestui Tribunal special pentru cei vinovați de dezastrul țării ai cărui judecătorii erau astfel numiți :
”Art. 5 Tribunalul special pentru cei vinovați de dezastrul țării, este compus din :
- b) Judecători aleși dintre cetățenii români majori de ambele sexe, membri ai grupărilor politice: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Frontul Național Democratic.
În vederea formării completului de judecată, partidele liberal și național țărănist vor desemna câte 10 membri, iar Frontul Național Democratic va desemna 20 membri, care să formeze listele judecătorilor aleși. ”
Cine urma să fie considerat vinovat de dezastrul țării era clar precizat în articolul 1 din acest Decret-lege :
” art. 1. – Sunt vinovați de dezastrul țării :
- a) Acei care au instaurat regimul de dictatură și având răspunderea politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin încheierea de tratate de alianță politică cu Germania hitleristă, prin permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul țării sau prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S.și a Națiunilor Unite.
- b) Acei care militând printr-o activitate susținută pentru o politică externă alături de Germania hitleristă, au consimțit la cedarea Transilvaniei de Nord;
c)Acei care prin amenințări, prin acte de teroare sau orice acțiune ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de Germania hitleristă;
- d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană, activând în scopul de a alătura și a aservi România Germaniei hitleriste.”
Este evident că primul condamnat ar fi trebuit să fie chiar Mihai I deoarece toți ceilalți acționaseră doar sub autoritatea regală !
Istoria oficială, scrisă de istoricii politic corecți, excelează atunci când în discuție este Mihai I, cu evidențierea factorilor de presiune – obligație a acestuia, care a fost forțat de tăticul Carol al II-lea să revină pe tron, a fost forțat de Mareșalul Antonescu să se alieze cu Germania pentru a elibera Basarabia străbună, a fost ulterior forțat de Stalin să-și aresteze Comandantul Armatei și să lase oștenii fără nici o protecție pradă răzbunării sovieticilor până la încheierea unui rușinos armistițiu.
A fost forțat, se zice, și să gireze timp de aproape trei ani procesul de bolșevizare pașnică a României promulgând toate legile care obligau românii să se supună transformării țării într-un mare și inuman lăgăr de exterminare sau să semneze Decretul-lege de deportare în Siberia a cetățenilor români de etnie germană care nu aveau decât vina că se născuseră sași într-o țară condusă de o Casa Regală cândva de origine germană.
Cu siguranță tot cu forța i s-a impus să accepte și să plece cu Colecția de tablouri lăsată prin testament de regele Carol I României și ”mizeria” de rentă viageră pe care România i-a plătit-o ”săracului rege” până în anii 1980. Odată ajuns în lumea liberă, a fost desigur obligat să nu denunțe abdicarea așa-zisă ”forțată” și cu efort să accepte să fie obligat să cheltuie depozitul înființat în băncile elvețiene de ”trădătorul ” Antonescu în vederea finanțării unui eventual Guvern în exil.
În mod paradoxal, în ultimii 30 de ani s-a dezbătut problematica existenței sistemului penitenciar din România anilor 1944- 1989, s-au scris mii de cărți de memorialistică ce au adus în atenția românilor condițiile cumplite și tratamentele inumane la care au fost supuși milioane de români absolut nevinovați fără însă a se lămurii și modalitatea în care aceștia ajungeau să fie condamnați sau contextul considerat legal al condamnărilor.
Cu ușurință ne-a fost inoculată expresia ” temnițele comuniste” atunci când ne gândim la fenomenul concentrațional românesc dar am pierdut din vedere faptul că în intervalul ianuarie 1945 – decembrie 1947, când a abdicat Mihai I, temnițele din România erau deja supra-aglomerate cu elitele românești arestate în temeiul celor două Decrete-lege regale anterior precizate.
Răspunderea colectivă față de memoria milioanelor de români încarcerați nevinovați începând cu ianuarie 1945 trebuie asumată măcar prin scrierea unei istorii reale, așa cum a rămas dovedită prin documentele existente în arhivele naționale.
Adularea trădătorilor acestui neam se datorează uneori neștiinței populației, situație iertabilă, dar de cele mai multe ori celor mai bine regizate scenarii manipulatorii puse în scenă de cei care știu adevărul ce trebuie ascuns în fapt.
Configuraţia politică a ţării s-a transformat radical într-o singură zi, în Ziua trădării regale – 23 August 1944, astfel că poporul creştin care a purtat războiul său drept pentru a vedea Zorii reîntregirii Statului suveran şi suzeran prin alianţa cu Germania împotriva invadatoarei Uniuni Sovietice, a fost frânt, dar nu înfrânt. Înfrângerea, capitularea a venit prin regele Mihai, astfel că românul în loc să fie STĂPÂN în ţara sa, a ajuns SCLAV, umilit, defăimat, arestat de vrăjmaş tot în ţara sa. Vorba actorului Constantin Tănase, din anul 1946, care alături de alte cuplete celebre va plăti scump.
„Ieri era cu der, die, das,/ Astăzi e cu davai ceas;/ De la Elba pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton,/ Davai orice-o fi să fie/ Haraşo tovărăşie.”
Ţara a încăput pradă puzderiei lăcustelor barbare slave care au pustiit-o în întregime.
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Geneza fenomenului concentrațional în România (partea I-a)” →