Zilele acestea am revenit din ţara de baştină unde am sărbătorit împreună cu colegii mei de facultate trecerea unei cifre rotunde de la absolvire. A fost un eveniment deosebit, în primul rând pentru că, în ciuda unei anumite scăderi a memoriei, am recunoscut o mulţime de figuri interesante, care aminteau în linii mari de tinerii frumoşi de pe vremuri. Organizatorii s-au gândit şi la acest aspect, ne-au pregătit câte un ecuson cu numele şi prenumele, plus şi porecla (la cine avea poreclă!), aşa că în general nu au fost probleme. Toţi erau acum pensionari, dar nu poţi trece peste faptul că unii ajunseseră profesori sau conferenţiari universitari, autori de tratate şi de manuale, oameni vestiţi.
Mi-a făcut realmente plăcere când s-a apropiat de mine Costică Naiunbon, pe ecusonul căruia scria prof. Dr. Constantin Draguţoiu şi m-a îmbrăţişat cu entuziasm. Noi îi spuneam Naiunbon pentru că nu avea niciodată cartela la cantină şi se interesa, la colegi, cine renunţă la masă, întâmplător. Costică mi-a mulţumit pentru nişte cărţi pe care i le-am trimis cu dedicaţie, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, cărţi cu adevărat valoroase şi care i-au plăcut foarte mult.
Cred şi eu că i-au plăcut foarte mult. Îmi amintesc că mi s-a adresat atunci o doamnă, solicitându-mi o carte de a mea, umoristica, care tocmai apăruse. Doamna era o intelectuală şi am fost desigur încântat, ba chiar măgulit, dar ceva nu mi s-a părut în regulă. De ce? Pentru că doamna respectivă era de pe la Magnitogorsk, pare-se, şi nu ştia româneşte nici de leac.
Ei, sigur că am întrebat-o curios cum se explică faptul că vrea cartea mea dacă nu ştie româneşte. Şi ea mi-a explicat logic că are o fiică studentă la Iaşi, că fiica trebuie să dea cel mai dificil examen cu profesorul Draguţoiu, că învaţă zi şi noapte, dar că are mari emoţii şi ar avea ceva mai mult curaj dacă i-ar transmite, că din partea mea, o carte de la fostul lui coleg. Mi s-a părut logic raţionamentul şi am scris pe pagina de gardă o dedicaţie bomba.
Altceva, nimic
De trei zile se luptau Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor… Adversarii erau deopotrivă de puternici, la fel de bina clădiţi şi tot aşa de pricepuţi în meşteşugul armelor, încât după atâta vreme, deşi de efort şi încordare năduşiseră amândoi nu se vedea nici un semn că unul sau altul ar avea o şansă în plus să-l biruie pe celălalt. Cam aşa devenise înfruntarea dintre ei, ca fraza precedentă, adică lungă şi cu multe virgule, dar până la un punct, mai va!
Ți-a înflorit magnolia pe buze