Flori GOMBOȘ: Ai fi putut să mai rămâi

ai fi putut să mai rămâi,
dar iarba
se uscase necosită;
am vrut să te ridic,
dar nici
psalmii cântați
nu ajutau,
se loveau de
clopotul ruginit;
m-a durut cântecul tău,
ce-ngreuna
crengi uscate,
ninse și plouate;
era prea târziu…
atât de târziu…
și-așteptam zadarnic…
ai fi putut să mai rămâi,
chiar de norii
picurau neliniști
peste pieptul nostru…
între noi,
priviri în tăcere,
întrebări zdrobite sub
copite de cal sălbatic…
mi-e tot mai frig și
sufletul mi-e viscolit
de furtuni,
nimeni nu-i cu mine
și te caut
în talpa nopții
dar e mult prea târziu…
mult prea târziu…
ai fi putut să mai rămâi…
…mai rămâi…
…rămâi…

—————————–

Flori GOMBOȘ

11 septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: înțelepciunea din cuvinte

înțelepciunea din cuvinte

 

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul

diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Existență

 

Existență

 

bătăi de inimă ce-au ruginit visând
cioburi de cer în cușca de pământ;
bătăi de inimă țipând de-atâta dor
încremenit în somnul vreunui zbor;
bătăi de inimă sălbatice, solare,
cu care cânți năuc și când te doare;
bătăi de inimă cu-aromă de gutui
doinind cuminți în poarta nu știu cui;
bătăi de inimă ce dau din piept pe-afară
ca un ciulin gonit din gară-n gară;
zănatece trăiri, duminici oarbe,
bătăi de inimă din care-un înger soarbe.

în zbaterea luminii pe pământ
bătăi de inimă trec înspre cer visând.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Simon JACK: Intermezzo între două lumi (versuri)

m-apucă așa-ntr-o doară
să-mi răsfoiesc tot lutul ce-mi șade
sub picioare, știți
e ca o carte neprinsă în cotoare
ce se rescrie-n albul mormintelor din aer
pământul,
rămâne jos, cu susul cerului
sub timp,
timpul, am spus-o mereu,
e ultimul echivoc al celor ce calcă ape
între două sau mai multe lumi
de răsturnare,
mai multe lumi, câte una pentru fiecare
concavă doar secunda
relantiul morții, cronicizată în avatare,
suntem cu toți mărturii
că merele mai cad încă pe capete
solare,
păcătuim veșnic mâncând viermi lângă
prada ce așteaptă însângerată
proaspăt,
vânători proscriși cu mâinile goale
vom rămâne fără dinți
căci ne hrănim din moale-n moale,
pauze între linii paralele de vomă
post mortem,
pauze lungi, atât cât creierul ne zboară
intinând văzduhuri fără dungi de
nechemare,
oare ne mai dor oasele genunchilor?

intermezzo între două lumi,
m-apucă așa-ntr-o doară
să răsfoiesc de câte ori se naște
UN INFINIT ÎN EFEMER…

 

 

Onirică vegetală

 

între mine și clipa următoare
îmbrăcată în solzi de pește
e doar,
marea moartă.

eviscerat, corbul mâniei
stă suspendat în aerul ploii scuturând
momâi încrustate-n nori
poligloți,
le iau și le fac cafenele de bărbați
cu umerii goi
de-naripare,
intre mine și clipa viitoare
trezirea, e un alb de nimic meschin
o, vâltoare…

caligrafic vorbind relieful viselor
în constituția leprosului
seamănă cu semnătura
febrei roșii
printre arici de balustradă,
naosul frunții prinzătorului de fluturi
galbeni,
e margine pe ochiul închis
in flori din rumeguș astral,

Continue reading „Simon JACK: Intermezzo între două lumi (versuri)”

Mircea Dorin ISTRATE: Nostalgii…

NOSTALGIE  DE TOAMNĂ

 

Eu sunt cocorul călător, ce-mi las cuibaru-n miez de toamnă

Și nimănui rămas dator, mă duc că inima nă-ndemnă,

Spre alte zări cu cald și soare, cu zile lungi și nopți tihnite,

Că am simțit pe-aici schimbare, în serile de-acum răcite.

 

Vă las pe toți în vânt și ploaie și-n brumele ce-albesc câmpia

În tremurul de plopi ce-nfruntă cu bărbăție vijelia,

În ceața sură, lipicioasă, ce-n dimineți ascunde valea,

Cuibarul meu din stufărișuri și-ncurcă omului cărare.

 

Mă duc să stau, cum stați cu toții, la meritata mea odihnă,

În soare cald, s-o am alături pe barza, buna mea vecină,

Și-apoi, când simt și-acol’ răcoare, voi ști să mă întorc n-apoi,

Că e sosit atuncea timpul, să fiu alăturea de voi.

 

Așa-mi țin viața mea cea scurtă, în aste câteva plimbări,

Mereu în cald să fiu că-mi place, pe-un țărm la margine de mări,

Aici la voi îmi e cuibarul și-mi vin pe lume-ai mei urmași,

În alte părți îmi fac odihna, având statut de, chiriaș.

*

Când mi-ți vedea pe cer în cârduri, ducându-mă spre soare-apus,

Să știți că vara cea fierbinte e vis de-acuma și s-a dus,

Din fâlfâirea mea de aripi, vă fac un semn, de bun-rămas,

Spunându-vă de-acol’, din ’nalturi: Ne revedem, pe la Ispas!

**

De-acum te-ai dus vâslind prin ceruri, cocorule, tu prieten drag,

Te-am urmărit cum pieri în zare, înlăcrimat din al meu prag,

Mă rog la ceruri fie-ți bine, ca să te-ntorci curând la noi,

Să-mi ții ’nălțatul în visare, că fără tine, suntem goi.

 

 

PREGĂTIRI  DE LUNGĂ  IARNĂ

 

Scânteind în bobi de aur, apa-n vaduri clipocește

Și pescuții, cât un deget, îmi fac valuri ne-ncetat,

Pe o trestie-arcuită, un gândac se tot gândește

Cum s-ajungă până-n seară, hăt pe malul celălalt.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Nostalgii…”

Paul LEIBOVICI: Misterele de la Vârtoape

Un concediu petrecut în una din cele mai interesante regiuni din România, a cărei natură pe cît de frumoasă pe atât de impresionantă, o cucerire a harului ceresc pusă la dispoziția omului  – SARMISEGTUZA – m-a determinat să scriu povestea pe care am publicat-o ,,BARONUL din DABA,, 2011.

Străbătusem meleagurile României de pe vremea când licean fiind și având profesor un pasionat drumeț-I.Voledi. Numai că, vorba românului ,,pofta vine mâncând,,!. Îmi doream să străbat Făgărașul, dar timpurile și preocupările nu mi-au permis. Pînă când un alt prieten-Stelian –mi-a făcut legătura cu profesorul și îndrumătorul excelentei regiuni în care ,,Brățările ,,au denumirea ,,Sarmizegetuza,,.

Îndrumătorul din anii aceia, mă primise și mă îndrumase pe cărările –necunoscute decât prin povestiri și cu el am hoinărit zi de zi împrejurimile. Îmi făcuse legături cu localnicii satelor. Unde mai puteți adăuga, gazda la care am primit adăpost și hrană pe tot timpul șederii mele răsfățându-mă cu de-ale gurii-bunătăți originale, gustoase și prezentate în vase de ceramică a căror desene erau inimaginabil de originale.

-Dorești salată din legume proaspete-culege din livadă ce-ți poftești și din cuibar, ouă proaspete.

Cunoscând cărările, împrietenându-mă cu sătenii, am descoperit ,,secretele Sarmizegetuzei,, pe care le-am pus, apoi pe coloanele unei cărți cu coperți de un verde pur –ca și natura în care mi-am petrecut vacanța. Numai că din acea regiune și până la Vârtoape, unde am plecat anul acesta, erau vreo câțiva kilometri, pe care nu-i făcusem decât în anul 2019.

,,Vârtoape,,aș putea spune e ,,cât o alergătură de numai 200 de km. Vârtoape- să nu zic vorbe mari ,dar are nu numai un farmec deosebit,dar și o istorie pe care fiecare localnic ,e dispus să ți-o relateze timp de zile întregi. VÂRTOAPE-e pe lângă o așezare asemănătoare –din punct de vedere al naturi –cu multe din aceeași parte a locului.

VÂRTOAPE-își are istoria după cum urmează: Pe culmea Vârtoapelor se află o întinsă așezare  dacică, iar dealurile sunt stâncoase dintr-un material calcaros și e plină de mici grote care adesea mi s-au părut a fi peșteri. Ghidul mi-a atras atenția, trecând pe unele platouri –de anumite locuri unde s-au descoperit originalele ceramice dacice.

Tocmai pășeam pe una din terase, ce e drept, eram destul de istoviți de oboseala urcușului care începuse din zori. Ghidul, un individ bine pregătit în domeniul geografiei și geologiei mi se adresă:  pe aici  pot să-ți dezvălui ,,secretul,,: terasele dacilor erau aprovizionate cu apă, nu numai locuința acestora dar, și atelierul de fierărie.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Misterele de la Vârtoape”

Mircea Cristian: Grupul Corfu a hotărât instituirea premiilor literare anuale ,,Cristian Săileanu” pentru roman

Premii literare

Grupul Corfu a hotărât instituirea premiilor literare anuale ” Cristian Săileanu” pentru roman.

Anul viitor se vor acorda premii pentru cărțile publicate în România, în anul editorial 2019. Concursul este deschis tuturor romancierilor români membri sau nemembri ai uniunilor de creație, inclusiv celor stabiliți pe alte meleaguri, dar care scriu şi publică în românește.

Romanele vor fi trimise juriului în format pdf + poză cu pagina de titlu a cărții – să fie vizibil anul tipăririi- până la 15 martie 2020, pe următoarea adresă de mail:babelink.us@outlook.com

 

Premiul I – 1000€ + un sejur de două săptămâni în Corfu
Premiul II- un sejur de două săptămâni în Corfu
Premiul III- un sejur de două săptămâni în Corfu P. S.

Câștigătorii vor suporta doar costul drumului în/din „Insula verde”

Anna-Nora ROTARU: E septembrie (poeme)

Şi… e septembrie, azi parcă-i ziua mea…
Din frunze ruginii, mi-am pus o diademă…
A mai trecut un an şi-a mai căzut o stea,
S-au scuturat petale, din roşia crizantemă…

Gândurile-mi plutesc, ca valurile de nori,
Unii-s mai pufoşi şi-alţi grei şi cenuşii…
Îmi cântă-n cor zefirii, cu glasuri de viori,
Adagio, de bun rămas, că n-o să-mi vii…

Ne-am iubit mult, dar ne-am pierdut prin ani…
Ne-am secat de sevă şi încet ne-am supt…
Ca frunze spulberate, pe-aleea de castani,
Cu firul iubirii noastre, destrămat şi rupt…

Şi e septembrie iar, mă strigă flori de crin,
Răsărite-n mine, din lacrimile de iubire…
Din corole-mi picură, cu sânge şi venin,
Înroşind azi frunzele, purtate în neştire…

În poartă-mi bate Toamna, venită pe alee…
În dar mi-aduce ploi şi-n plete albă spumă…
Cu degetul mi-arată, acea Cale Lactee,
Dându-mi braţ de frunze şi un pumn de humă…

 

 

ECOURI DE BALADĂ

 

Pe-un alt tărâm, îndepărtat, a rămas copilăria,
Cu verdele pădurii de stejar şi albastră zarea…
Mi-a-ncremenit pe scoarţă zâmbetul şi bucuria,
S-a aşterne colbul pe cărări de vis şi-uitarea !

Acolo, la uşa minţii-mi bat gânduri, se perindă,
Că vor să îmi trezească şiraguri de-amintiri…
O undiţa în timp arunc, sperând să prindă,
Cuvinte, fraze, trăiri dulci de-atunci, simţiri !

Mai vreau să colind prin bălţi şi prin hârtoape,
Fluierând vreo doină, să cobor pe ulicioară…
Părinţii să-mi revăd, să-i simt iarăşi aproape,
Destinul să-l împiedic, să nu-i las să moară !

Mai vreau să-mi văd prietenii, ce-am iubit,
Strigandu-i, să ne fugărim şi să ne prindem…
Să revăd castelele din lut, ce-mpreună am zidit,
Şi-n felinare din dovleci, lumânări s-aprindem !

Mi-e dor şi de-ntinsele lanuri, aurii, de grâu,
De sperietorile, s-alunge poate câte-o cioară…
De scăldat, cu râsete voioase, în volburos pârâu,
D-expediţii pe coclauri, când căutam comoară !

Mă mistuie dor nebun şi mă cuprinde-o teamă,
Că-n grădina sufletului cu miresmele de crini,
Mi-au trecut grămadă anii, nebăgând de seama,
Că-n copilăria-mi verde, au răsărit ciulini !

De nucul nostru, atârnă frânghia din scrânciob,
Dovadă, că-n goană ne-au trecut anii haini…
Îmi oglindesc, azi, vestejita-mi privire-ntr-un ciob
Şi-mi văd cununa de roze, că-i uscată şi cu spini…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: E septembrie (poeme)”

Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe

La Olănești în timpul manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române, poeta din Anglia de origine română Ionela Flood mi-a dăruit volumul său de prozopoeme intitulat “Scrisori de la poarta nemuriri “, apărut la Editura Transylvanian Edition Londra, Marea Britanie, 2015.

            Cartea se deschide cu calde “Mulțumiri “ pe care le aduce  unor scriitori și prieteni spirituali din țară și de pe mapamond care “în mod spiritual, m-au încurajat să scriu.

            Alături de fotografia autoarei se află o “Dedicație“oferită celor care “au ales sau au fost obligați să stea în exil (… ) fie unul spiritual, ca formă conștientă sau subconștientă de penitență, de sacrificiu și de purificare a destinului personal sau colectiv.

            Rândurile scrise de Ioan Astaluș “Credința în lumină mai presus de tăcere “sunt o invitație la lectura acestor proze cu iz de poeme.

            Practic poemele în proză ale Ionelei Flood sunt scrisori ale eului către sinele poetei ca o împăcare a sufletului cu metafizicul prin care încearcă să înțeleagă existența. Iubirea (Imperială) este o luptă cu sine în căutarea jumătății mitologice. Aceasta fiind, practic, încercarea reciprocă de a se înțelege unii pe alții în descifrarea cântecului cărnii.

            Prietenia, acel sentiment pe care îl simte poeta în relația afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentiment de simpatie, respect, afinitate reciprocă. Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie sau în criză de loialitate, buna-credință și altruism. Relația de prietenie (Născut norocos) se bazează pe încrederea reciprocă.

            Concepția poetei despre sentimentele ce leagă doi parteneri de sex opus este un“Trandafir îmbobocit “, un fel de clipă, de un minut de a scrie și  expedia un rând către sufletul celei ce scrie. Este minutul un fel de istorie a unei relații dintre doi parteneri. La Ionela Flood, sufletul este fantastic și gregar, însetat de orizonturi, experiențe, dorințe Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe”

Silvia ANDRUCOVICI: Dilemă la asfințit

Câte unul pleacă mereu.
Păsările în antrenamentul lor înaripat,
Știu asta.
Căci vânticelul de august
Le schimbă brusc acul busolei.
Mereu e cineva care rămâne,
Zilnic bea din apa așteptării,
Ba trăind, ba nemurind…
Și coloană se face, și uneori far.

Numai eu zbor cu o aripă,
Gândul urcă pe iute-ca-vântul,
Și prinde sub ochi toată culoarea,
Toată starea și arderea lumii.
Cu cealaltă mi-am cioplit masă și pat,
Desenez acum un perete alb,
ca un ghioc sau coaja unui ou,
Iau creionul și scriu primul cuvânt.
De sihăstrie mă bucur, de planetă tânjesc…

Zice Tatăl întru târziu:
Bine e să zbori, bine e să scrii!
Apoi se odihnește o clipă în asfințit
Și mă îndeamnă, șoptind:
Dar, oricare drum ai ales,
Mergi!

———————————

Silvia ANDRUCOVICI