Şi… e septembrie, azi parcă-i ziua mea…
Din frunze ruginii, mi-am pus o diademă…
A mai trecut un an şi-a mai căzut o stea,
S-au scuturat petale, din roşia crizantemă…
Gândurile-mi plutesc, ca valurile de nori,
Unii-s mai pufoşi şi-alţi grei şi cenuşii…
Îmi cântă-n cor zefirii, cu glasuri de viori,
Adagio, de bun rămas, că n-o să-mi vii…
Ne-am iubit mult, dar ne-am pierdut prin ani…
Ne-am secat de sevă şi încet ne-am supt…
Ca frunze spulberate, pe-aleea de castani,
Cu firul iubirii noastre, destrămat şi rupt…
Şi e septembrie iar, mă strigă flori de crin,
Răsărite-n mine, din lacrimile de iubire…
Din corole-mi picură, cu sânge şi venin,
Înroşind azi frunzele, purtate în neştire…
În poartă-mi bate Toamna, venită pe alee…
În dar mi-aduce ploi şi-n plete albă spumă…
Cu degetul mi-arată, acea Cale Lactee,
Dându-mi braţ de frunze şi un pumn de humă…
ECOURI DE BALADĂ
Pe-un alt tărâm, îndepărtat, a rămas copilăria,
Cu verdele pădurii de stejar şi albastră zarea…
Mi-a-ncremenit pe scoarţă zâmbetul şi bucuria,
S-a aşterne colbul pe cărări de vis şi-uitarea !
Acolo, la uşa minţii-mi bat gânduri, se perindă,
Că vor să îmi trezească şiraguri de-amintiri…
O undiţa în timp arunc, sperând să prindă,
Cuvinte, fraze, trăiri dulci de-atunci, simţiri !
Mai vreau să colind prin bălţi şi prin hârtoape,
Fluierând vreo doină, să cobor pe ulicioară…
Părinţii să-mi revăd, să-i simt iarăşi aproape,
Destinul să-l împiedic, să nu-i las să moară !
Mai vreau să-mi văd prietenii, ce-am iubit,
Strigandu-i, să ne fugărim şi să ne prindem…
Să revăd castelele din lut, ce-mpreună am zidit,
Şi-n felinare din dovleci, lumânări s-aprindem !
Mi-e dor şi de-ntinsele lanuri, aurii, de grâu,
De sperietorile, s-alunge poate câte-o cioară…
De scăldat, cu râsete voioase, în volburos pârâu,
D-expediţii pe coclauri, când căutam comoară !
Mă mistuie dor nebun şi mă cuprinde-o teamă,
Că-n grădina sufletului cu miresmele de crini,
Mi-au trecut grămadă anii, nebăgând de seama,
Că-n copilăria-mi verde, au răsărit ciulini !
De nucul nostru, atârnă frânghia din scrânciob,
Dovadă, că-n goană ne-au trecut anii haini…
Îmi oglindesc, azi, vestejita-mi privire-ntr-un ciob
Şi-mi văd cununa de roze, că-i uscată şi cu spini…
MIREASMĂ DE GUTUI…
În aer, mireasmă-i dulce de gutui,
Cu-ncetul, ziua-i gata să ne piară…
Un vântișor se zbenguie hai hui,
Prinzând frunze-n vals de seară…
În jur coboară o lumină ruginie,
Soarele alene geana și-o închide…
Că-i vine somn în dulcea armonie,
Vazând luna cum brațele-i deschide…
M-avânt pe undele muzicii divine,
Pulsând în ritmul cosmic, trează…
Cerul unesc prin suflarea-n mine,
Cu Pământul, ce-n rotiri vibrează,
Într-un Tot, cu o forță ce menține,
Prin sacre corzi, ca-n ceremonie,
Un Univers întreg, sferă ce conține,
O lume cu altele-n dulce simfonie…
Un vis frumos ce bântuie prin spații,
Dar ne coboară și-aicea pe Pământ…
În frunze ruginii, tremurând in palpitații,
Cu agonia toamnei șoptind duios cuvânt…
Vreau-ncă să simt mireasmă de gutui,
Rotunde, arămii, agățatele de ram…
De-o viața, numai una, nu suntem sătui,
E-o picătură doar pe suflet, de balsam…
Să mai aud cum vântul se mlădie,
De soare să mă satur pân’ se-nserează…
S-ascult al toamnei mele dulce melodie,
Cu-a sferelor divine, cum se-ngemănează…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Septembrie 2019