Ileana VLĂDUȘEL: Mi-e dor

Mi-e dor

Mi-e dor să-ți ascult glasul mângâietor peste tâmple,

să mă las iar învelită în brațele tale, fierbinte

să-mi murmuri cuvinte încrustate în frag,

să adorm iar lângă tine, omul meu drag!

Mi-e dor să mai închid ochii tiviți cu genele tale

peste visul nopții ce mă îmbrăca în răcoare!

Ardeau gândurile nopții sub tâmplele noastre lipite

și cobora cerul să-și aprindă stelele din văpăile inimilor noastre aprinse.

De parcă amurgul întins peste noi nu ar fi fost de ajuns

și-a strecurat timpul, umbrele întunecate de plâns.

Pleoapele și-au destrămat tivul de gene

și s-au scurs toate îmbrățișările nopții din ele.

Peste noi s-au scuturat frunze uscate din ramul iubirii,

indiferența a pus stăpânire peste teritoriul privirii,

am rămas goi și prea repede ne-am îndepărtat

din pajiștea unde zburau fluturii născuți în stomac!

A rămas visul unduindu-și în mine amintirea

și mă cuprinde în brațele-i triste uneori melancolia

și atunci un dor nebun îmi coboară pe tâmple

și-mi trezește gânduri adormite în temnița inimii frânte.

Această neuitare ce mă arde cu flăcări de dor

iscă în mine vârtejuri și mă azvârle în gol.

Închid ochii lipsiți de genele tale dar doruri pătrund

peste sufletul meu uitat în ținutul inimii tale, departe acum….

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

21 august 2019

Anatol COVALI: Şi-nsfârşit ştiu

Şi-nsfârşit ştiu

Ce-n urmă las

din tot ce-ncet se curmă

nu e un mers la pas

ci-o largă urmă.

Blânda mea stea

mai arde şi acuma

gonind din viaţa mea

gerul şi bruma.

Cu deplin rost

azi sper în mai departe,

căci n-am în ce a fost

uşi, geamuri sparte.

În mine port

o împlinire deasă,

fiindcă niciun avort

viaţa-mi n-apasă.

Şi-nsfârşit ştiu

că doar prin cutezanţă

poţi trece-orice pustiu

sorbind speranţă.

Că Dumnezeu

e bun şi dăruieşte

celui care mereu

în el trudeşte.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 august 2019

Laura OPARIUC: Parfum de foc

PARFUM DE FOC…

E aproape amiază
în coasta pământească,
pietrele se topesc în culori,
focul se scăldă-n oceane,
valuri aprinse se-agață de țărm,
țărmul geme de sete,
apa fumegă-n maluri,
oamenii dorm…
Nu zboară, nu cântă,
nu mișcă nicio silabă,
pace și parfum de foc
în lumea întreagă…
Munții-s cenușă,
perdeaua lumii în flăcări
alungă albastrul și zarea,
aici a fost țărmul,
aici marea…
Aburi anemici de flori
pe cearcăne de nuiele,
sufletul n-are pori,
are oasele grele…
Deasupra lumii
e pace nefirească,
se deșiră-n arșiță seara
pe coasta pământească…

—————————-

Laura OPARIUC

3 august 2019

sursă foto, Creative images

Mariana POPAN: Chipul bunicii

Alaltăieri, a fost ca mine:

Un fin boboc neînplinit.

Acum, cu iarna vieții-n plete

E-un crin cu chip îmbătrânit.

E-o bătrânețe mai senină,

Copilăroasă, ca și cum,

Copila iar ar vrea să crească,

Să meargă-n raiul ei din drum.

E drumul dinspre Dumnezeu,

Un Dumnezeu care-i rămâne

Același Tată ce, mereu

I-a fost alături: greu și bine.

La fel și noi, printre nepoți,

Vom merge pe-al ei drum mereu:

Poate pe alte drumuri, sorți,

Dar noi, privind-o ca un zeu.

Sub cerul ei, noi suntem stele.

Sub cerul nostru, ea ni-i soare.

Noaptea ni-i luna argintie,

Iarnă și vară, suflul din zare.

Privirea ei ni-i luciul apei,

Izvorul cristalin din munți,

Cu-aceeași vârstă și idealuri

Umane, deși sunt cărunți.

Chipul bunicii nu-are riduri.

Ci ochii cerului senin.

Ca să ne-arate cum citea

Prin legile celui divin.

Chipul bunicii este oglinda

Prin care, noi privim mereu

A ei credință, calea noastră

Din viața-i unde sunt și eu…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

20 august 2019

Elena NEAGU: Și’atunci dori și iar mă dor…

Uneori ,
sunt parcă flutur
stând în palma-ți cu sfială ,
neîndrăznind să zboare-n soare
că dă lumii socoteală.
Câteodată ,
mi-ești un vis
necernut de hotărâre ,
ce se zbate încețoșat
între iad și paradis…
Alteori ,
sunt un salcâm înflorit din doi în doi
nici nu vreau s’aud de toamna
ce s-a furișat în noi ,
„nebunia” mă condamnă
să înfloresc in amândoi …
Cel mai mult ,
îți sunt vioară
tânguind un dor ce doare ,
fluture ursit de zbor ,
deznădejdi din așteptări ;
și’ atunci dori și iar mă dor…
că sunt mac… de pe răzor
dintr-o vară ce-a trecut
sau o bancă tristă -n gări…

——————————–

Elena NEAGU

17 august 2019

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Nevoia de final fericit

Avem sentimente plagiate

Și khits-uri de iubiri

Apocalipse la fiecare colț de deceniu

Și crize stocate-n conturi pentru ziua de azi

(Și pentru mai târziu)

Dacă spui o vorbă frumoasă

Ai devenit anost și sentimental

Și anacronismul trecutului

Te invadează pe toate dimensiunile

(apocaliptic și visceral)

Dacă taci ai devenit naiv

Pentru că esti gata să crezi

Toate neroziile

Ce se scurg slinos prin canale

Și-ndeamnă parșiv

Să nu-ți pierzi speranțele

(oricum atât de banale)

Înainte de toate acestea însă

Avem nevoie

Avem mare nevoie de un final fericit

Ca să putem lăsa copiilor nostri

Un dram de lumină

Rămas nerisipit

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN

20 august 2019

Ella IAKAB: Tu

Tu scurge-mi pe pleoape amurgul și zorii
Mirați de splendoarea căderilor tale
Fă-mi zare să-ți pot colinda toți cocorii
Cu visul ce-și face din dragoste cale.

Tu unge-mi oftatul cu roua-ți târzie
Și plânsului schimbă-i frecvența spre nori
Din toată tristețea să-mi lași o felie
Să pot să o gust când mai uiți că mă dori.

Tu umple-mi mansarda cu molii stelare
Și fluturi acvatici să-mi aduci să-i ating,
Fă vântul să fure nepătrunsul din mare
Și cu tot ce n-ai fost să mă lași să te ning.

Tu tace-mi pe munte ecoul din spasme
Vânzănd într-o piață pe nimic bănuieli…
Imită-i chiar beznei un val de sarcasme
Dar vino-n lumina-mi mai apoi să te speli.

Tu urlă-mi la colțuri ce iese din zgaiba
Neputinței ce-mi zace ca o iarnă în piept.
Inalță-mă-n tine și apoi dă-mă naiba…
Oricum te-oi veghea din ventricolul drept.

Tu plânge-mi ce n-are curaj să mă plângă
Inchină-mi cu lavă cele patru-ncăperi
Unde stă Dumnezeu și din ploapa Lui stângă
Te trimite să-mi torni peste simț primăveri.

Tu prinde-mi în palme trei riduri și ploaia
Cu care am spălat pe destine săraci…
Îmbracă-mă-n pulsul ce-ți aprinde odaia
Și-n tumultul furtunii nu uita să mă taci.

Tu fii-mi tot ce încă să fiu mă-nfioară
Dă-mi rol la zidirea certitudinii vii
Că poți să-mi dai aripi și poți să-mi fii sfoară
Chiar vieții ori morții poți să-i legeni copii…

——————————

Ella IAKAB

22 august 2019

Elena TUDOSA: Poesis

Ultima scrisoare

Se zbate tăcută lacrima în geană,
De dor amar mi-e sufletul pustiu,
Încerc să scriu și-mi este tare teamă,
Când despre tine eu nimica nu mai știu.

Condeiul pe hârtie parcă ar plânge,
Dorul acesta la tine vrea s-ajungă – ndat,
Să simți și tu cum sufletul se frânge,
De-atâta dor flămând, hain, înstrăinat.

Dar ești tăcut iubitul meu, tot mai tăcut,
Eu umplu calimara cu lăcrime fierbinți,
Și cerul de deasupra-i de nerecunoscut,
Îmi ești tot mai absent, încercând să mă uiți.

O stea dacă ai fi în astrele cerești,
Spre care eu privirea într-una îmi îndrept,
Cu departarea asta și faptul că nu-mi ești,
Precum o ran-adâncă te simt arzând în piept.

Îmi este-atât de greu să scriu cuvinte-amare,
Nu știu dacă vreodată voi mai primi răspuns,
Chiar de presimt că asta e ultima scrisoare,
Te rog să nu mă uiți măcar atât…, în vis.

22 august 2019

Pedeapsa

Nici nu mai știm ce valoare mai are cuvântul,
Toate-s schimbătoare, schimbător și pământul,
În cine încredere astăzi mai poți încă avea,
Când lumea e atâta de strâmbă, haină și rea.

Nici nu mai știi în cine azi să mai crezi,
Și demonii sunt îngeri cu-aripile frânte,
Cu vorbe dulci, false, te fac să nu vezi
Lașitatea, cu care încearcă să te încânte.

Unul mai hoț ca altul caută mereu să profite,
Nici nu mai contează dacă e sau nu păcat,
Se pierde omenirea în rău a început să se schimbe,
Nimic și nimeni nu mai e cum a fost altădat.

În viața asta apăsătoare, ce-i o luptă cruntă,
Iubirea unuia față de altul complet s-a pierdut,
Întreaga lume o vezi cum spre abis se cufunda,
Și nimeni nu simte cum iadul o înghite tăcut.

Nepăsarea, trufia, hoția, lașitatea nu ne doare,
Ne îndreaptă cu pași siguri, repezi spre iad,
Clepsidra vieții se scurge, nu simțim timpul că moare,
Odată cu sufletele ce-n ghena întunericului cad.

Pedeapsa cumplită ne va fi la judecata cea mare,
Puterile dumnezeiești parcă nu ne mai rabd,
Să ne rugăm, căci ruga e unica noastră salvare,
Spre a nu cădea în flăcările focului ce cumplit ard.

21 august 2019

——————————-

Elena TUDOSA

Continue reading „Elena TUDOSA: Poesis” →

Florentina SAVU: Ți-aș scrie un poem

ȚI-AȘ SCRIE UN POEM

Ți-aș scrie un poem din care să-nțelegi
Lupta mea prea grea, dusă de ani întregi
Cu mine nu cu tine, cu amintiri din ieri,
Cu toate zidurile mele, înalte, de tăceri.

Mi-e cântecul o floare pe care nu am rupt-o,
Mi-e viața o cămașă pe care am croit-o
Din material puțin încât nu m-a-ncăput
Și-n fața amintirii stau goală și…atât!

Mă pot citi întruna atât pământ și cer
Doar pentru tine însă cititu-i un mister,
Pui cartea de o parte, deloc nu te atrage,
În sufletul meu trist un dor cumplit tot rage,

Mi-e somnul un ciulin care mereu mă-nțeapă,
Visul îmi este sec, nici setea nu-mi adapă,
Mi-e plânsul o perdea ce pe ochi se așează,
Picioarele-s inerte, simt cum paralizează!

Ți-aș scrie un poem dar…azi nu mai contează,
Viața-i deja trecută și-n ea iele dansează,
Poemul meu, presimt, fără ecou ar fi
Și în tăceri cumplite, de dor, m-or adânci.

Prin cer poate vreodată cumva ne-om întâlni
Și din tăceri nebune atunci chiar vom ieși,
Prin stele vom pluti doar cu lumină-n ochi
Feriți, în acea lume, de orice de deochi!

———————————–

Florentina SAVU

22 august 2019

Árpád TÓTH: Iubiți-vă unii pe alții

Iubiți-vă unii pe alții

Iubiți-vă unii pe alții

Cu vraja inimilor voastre,

Îmbrățișați-vă ca frații,

În valsul zărilor albastre!

Căci toți îngerii vor sta cu voi

Cât veți trăi pe acest pământ,

Iar iubirea va curge șuvoi,

Prin al Dumnezeului cuvânt!

Spiritul nostru strălucește

Pin puritatea-i înnăscută,

Divinul viața ne-ndulcește,

E doar iubire… nevăzută!

—————————–

Tóth Árpád ( Artangel)

Covasna

21 august 2019