Mariana POPAN: Chipul bunicii

Alaltăieri, a fost ca mine:

Un fin boboc neînplinit.

Acum, cu iarna vieții-n plete

E-un crin cu chip îmbătrânit.

E-o bătrânețe mai senină,

Copilăroasă, ca și cum,

Copila iar ar vrea să crească,

Să meargă-n raiul ei din drum.

E drumul dinspre Dumnezeu,

Un Dumnezeu care-i rămâne

Același Tată ce, mereu

I-a fost alături: greu și bine.

La fel și noi, printre nepoți,

Vom merge pe-al ei drum mereu:

Poate pe alte drumuri, sorți,

Dar noi, privind-o ca un zeu.

Sub cerul ei, noi suntem stele.

Sub cerul nostru, ea ni-i soare.

Noaptea ni-i luna argintie,

Iarnă și vară, suflul din zare.

Privirea ei ni-i luciul apei,

Izvorul cristalin din munți,

Cu-aceeași vârstă și idealuri

Umane, deși sunt cărunți.

Chipul bunicii nu-are riduri.

Ci ochii cerului senin.

Ca să ne-arate cum citea

Prin legile celui divin.

Chipul bunicii este oglinda

Prin care, noi privim mereu

A ei credință, calea noastră

Din viața-i unde sunt și eu…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

20 august 2019

Lasă un răspuns