Cornelia PĂUN HEINZEL: „Legenda legendelor” fragment de roman

Într-o zi, Dumnezeu chemă la el pe Sfântul Petru şi îi spuse:

– Sfinte Petru, aş dori să mergi prin lume şi să afli ce mai fac oamenii. Le-am dăruit Biblia plină de învăţăminte spre a le fi de călăuză şi exemplu în viaţă; le-am adus pe pământ scriitori talentaţi care să creeze basme pentru copii, povestiri şi poveşti religioase sau istorice, inspirate din istoria popoarelor lor; le-am trimis poeţi care să-i încânte pe toţi cu magia versurilor lor; le-am creat muzicieni care să-i farmece cu acordurile melodiilor lor; le-am dăruit rapsozi şi cântăreţi cu har care să glăsuiască şi să interpreteze minunat creaţiile acestora; le-am oferit actori care să performeze cu dăruire şi talent creaţiile dramaturgilor. Doresc să ştiu, dacă oamenii se bucură de aceste daruri ale mele şi dacă toate acestea făcute pentru ei din suflet, le-au schimbat într-adevăr viaţa în bine iar munca mea nu a fost în zadar.

Sfântul Petru porni imediat la drum lung. Urcă din greu pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde ascultă doinele, baladele melodioase şi istorisirile minunate ale păstorilor, coborâ pe plajele cu nisip auriu şi fin ale apelor, întinse şi adânci, auzind cântecele şi snoavele pescarilor, străbătu oraşe şi sate, încântat de înţelepciunea proverbelor şi a zicătorilor populare şi privi alături de oameni reprezentaţiile actoriceşti, participă la serbările organizate în lume cu diferite prilejuri, fiind fermecat de bogăţia spirituală a ceremoniilor organizate, îi însoţi pe oameni la biserici, la slujbele religioase, participând cu aceştia la rugăciuni şi călătoria sa ajunse la sfârşit.

          Se întoarse direct în Rai şi pentru că avea multe de povestit, despre cele văzute, se prezentă aşa cum trebuia, înaintea Domnului.

– Sfinte Dumnezeu, am cutreierat lumea în lung şi-n lat, am ascultat versurile minunate ale oamenilor şi melodioasele lor cântece, am mers şi m-am rugat alături de ei în biserici, am privit scene de teatru impresionante şi am participat la sărbători fermecătoare. Am ascultat snoave, poveşti şi povestiri care bucură urechea şi mintea oricărui ascultător. Am citit cu plăcere basme pentru copii, poveşti de tot felul – magice, fantastice, istorice, filozofice, religioase, romantice, satirice… Am totuşi o nedumerire. Nu ştiu ce fel de povestiri sunt acelea care conţin elemente fantastice sau miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice, prin care se explică geneza unui lucru, a unei fiinţe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mitic sau al unui fenomen. Pentru că sunt deosebite de celelalte, ar trebui să aibă un nume special.

– Adevărat grăieşti, Sfinte Petru. Şi eu m-am gândit de mult timp la acest lucru. Am meditat îndelung şi doresc ca începând de astăzi, aceste povestiri deosebite să se numească “legende”, spuse Dumnezeu.

– Doamne, atunci aceasta va fi cu siguranţă „Legenda legendelor”, pentru că narează tocmai apariţia legendei, glăsui Sfântul Petru.

Cornelia Păun Heinzel: “Legenda legendelor” / Κορνέλια Παούν Χάϊντσελ: “Ο Θρύλος των Θρύλων” din volumul în curs de apariţie „ Η στροφή του πεπρωμένου

Traducere în limba greacă: Tarcisius Iulian Laurenţiu Movileanu,  Ταρσίζιος Ιουλιανός Λαυρέντιος Μοβιλεάνου, traducător, absolvent cu studiile liceale şi universitare în Grecia, fiu de preot şi nepot de preot

            Μια μέρα ο Θεός κάλεσε τον Άγιο Πέτρο σ’ αυτόν και του είπε:

            – Άγιε Πέτρε, θα ήθελα να περάσεις από τον κόσμο για να μάθεις τι κάνουν οι άνθρωποι. Τους δώρισα την Αγία Γραφή, η οποία είναι γεμάτη διδασκαλίες για να τους καθοδηγήσει και να είναι παράδειγμα στη ζωή τους· τους έφερα στη γη ταλαντούχους συγγραφείς που να δημιουργούν παραμύθια για παιδιά, θρησκευτικά ή ιστορικά μυθιστορήματα, εμπνευσμένα από την ιστορία των λαών τους· τους έστειλα ποιητές για να τους συναρπάζουν όλους με τη μαγεία των στίχων τους· τους δημιούργησα μουσικούς για να τους γοητεύουν με τη συγχορδία των τραγουδιών τους· τους δώρισα ραψωδούς και τραγουδιστές με χάρισμα για να τραγουδάνε και να ερμηνεύουν τις υπέροχες Continue reading „Cornelia PĂUN HEINZEL: „Legenda legendelor” fragment de roman”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Constantin Moşincat – Războiul românilor ardeleni

„Cine ne vorbea din adâncuri? Cine ne lămurea?

   Ne vorbeau strămoşii. Toate şirurile de înaintaşi

   jertfiţi cu gândul la hotare şi la strălucirea neamului.

   Ne vorbea Ştefan cel Mare, din gropniţa de la Putna:

   <<Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase

   de la voi, atuncea mai bine să muriţi prin sabia lui, decât

   să fiţi privitori, împilării şi ticăloşiei ţării noastre.>>

    Ne vorbeau mormintele şi ne vorbea sângele românesc!”

 

(VASILE POSTEUCĂ)

 

 

   Orădeanul istoric militar, Colonelul (r), dr. Constantin Moşincat a pornit dârz, drept, demn pe urmele demnităţii şi onoarei înaintaşilor săi care au lăsat posterităţii tot ce au avut ei mai bun: cinstea, munca, vorba bună, credinţa străbună, curajul, răbdarea, respectul, numele binecuvântat, fapte alese, frumuseţea sufletului lor brodată în regalele costume populare şi-n dăruirea fără măsură, patriotismul, jertfa, dragostea de Dumnezeu, „adevărate Icoane de încă ne exprimată recunoştiinţă,” care i-au lăsat drept moştenire: Adevărul, Iubirea, Onoarea, Patria şi Dumnezeu.

   Admirabila sa Operă încadrată între frontierele istoriei militare: Marşul spre Marea Unire. Războiul românilor ardeleni, Campania 1916 a Diviziei 11 Infanterie, se adaugă cu demnitate celorlalte lucrări de referinţă care au fost şi vor mai fi scrise.

   Cuvântul Înainte este urzit dintr-o aleasă ţesătură de idei, cuvinte şi recunoştiinţă de istoricul Comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Gheorghe Rotaru, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

   În şirul lucrărilor fundamentale, în pantheonul memorialisticii, în lumina altor noi izvoare de arhivă se află Colonelul (r), dr. Constantin Moşincat, „un profund cunoscător şi cercetător al istoriei contemporane româneşti, cu ample contribuţii ştiinţifice în domeniile care îi sunt cel mai aproape de suflet, istoria Ardealului şi istoria militară românească.” (pag. 5)

   Munca titanică adunată cu migală de albină, strânsă cu strădanie de furnică, cu dârzenia Ostaşului de carieră, cu vigilenţa istoricului des încercat, l-a înrolat spre ofensiva frontului Arhivelor Militare Române, Austriece şi Ungare, peste care a presărat polenul memoriilor personale, cu nectarul moşilor şi strămoşilor nepreţuiţi la justa lor măsură, onoare, cu alte monumentale monografii şi lucrări de esenţă.

   „Ineditul absolut al acestei lucrări l-am putut descifra în capitolul de bază Războiul românilor ardeleni pentru neatârnare. Subiect tabu în istoriografia românească dinainte de 1990, aspectele vizând contribuţia ostaşilor rămâni transilvăneni la războiul Puterilor Centrale împotriva Antantei, din care a făcut parte şi Regatul român, sunt minuţios şi în detaliu analizate, începând de la faza de pregătire a războiului şi mobilizarea armatei imperiale şi apoi pe parcursul operaţiilor.” (pag. 8)

   Istoricul militar, orădean, Colonelul (r), dr. Constantin Moşincat, îşi elaborează strategia militară, prin pana sriitorului iscusit, printr-o contribuţie esenţială, ce se adaugă la temelia conştiinţei unităţii de neam, aşezată merituos în amvonul conştiinţei universale, probând mai întâi unitatea acestei lucrării în cadrul unicităţii ei, căruia destinul i-a îngăduit să pună în lumina sa taborică: sufletul românesc încărcat de Eroism, de Demnitate, de Jertfă, de Biruinţă, de Cruce, de Înviere.

   „Fără a exagera sau generaliza faptele, trebuie să recunoaştem, continuă comadorul Jipa Gheorghe Rotaru, că fără profesionalismul, dăruirea, dar mai ales, patriotismul col. r. dr. Constantin Moşincat şi nu orice fel de patriotism, ci unul local ardelenesc, care nu poate fi cu nimic confundat, studiul unor asemenea subiecte ar fi rămas sterp, arid, poate chiar de nepătruns pentru cei cărora li se adresează. Oricum, pentru istoriografia românească, pentru specialişti, cartea de faţă rămâne ca un reper de bază pe lângă care nu se poate trece de către cei ce se vor apleca asupra problematicii războiului nostru pentru întregirea neamului.” (pag. 12)

   Capitolul II, Contextul European de Alianţe este deschis de magistrala remarcă a savantului istoric Nicolae Iorga: „Ungurii şi evreii de la Pesta pot să se laude că măcelul acesta fără pereche de mare şi hâd ei l-au voit, ei l-au aţâţat, ei l-au adus. Asupra lor trebuie să cadă blestemele tuturor celor ce vor muri, ce vor rămânea schilozi, ce nu vor mai avea sprijin şi pâine.” (Nicolae Iorga, Războiul cel mare, în Neamul românesc, An V, nr. 27 Iulie 1914)

   În contextul geopolitic european al veacului al XIX-lea, privind configurarea marilor state şi reconfigurarea alianţelor, autorul ne relevă dincolo de fulgerile şi tunetele războiului, starea monarhică, intrinsecă a Românului valah, parte bisericească şi parte lumească, cea de credinţă şi cea de datorie, cea de iubire şi cea de jertfă: „Înainte de a purcede să-şi facă datoria de oştean, el nu uită să-şi împlinească datoria de creştin. Preoţii satelor s-au sculat deci în faptul zilei, luminările bisericuţelor de lemn s-au aprins şi după ce au ascultat sfânta liturghie, în ecteniile pentru călătorie, cei chemaţi s-au cuminecat toţi după rânduiala legii creştineşti. Şi-au mai făcut o cruce, şi apoi, în sclipirea dimineţii de vară, nesfârşitele cete albe au început a roi spre marginea oraşelor– să se înşiruie sub pajura împărătească.” (p.24)

 

   Capitolul III, Războiul Românilor Ardeleni pentru Neatârnare, debutează cu subcapitolul Strămoşii mei plugari.

   Bravul Colonel orădean dr. Constantin Moşincat care, şi-a dăltuit destinul pe Osia imperială a Neamului nemuritor thraco-geto-dac, ne mărturiseşte cu mândrie de Român descendenţa sa regală din Dinastia milenară a Strămoşilor Daci. „Ei, strămoşii mei, au avut cu siguranţă un ideal, şi s-au îngrijit de nevoile casei lor, au mers pe cărarea lor, plină de asperităţi, la fel cum a fost şi drumul ţării pe care marii luminători duceau naţia spre cultura originală, populară, ori tradiţională specifică zonei locului. Ei, trăitori în satele din Ardeal, această frumoasă <<Grădină a lui Dumnezeu>>…, au învăţat şi cultivat: voia bună pentru munca ordonată, simţul ordinei, înţelegerea binelui obştesc şi al spiritului creştin, respectul pentru lege, şi nu în cele din urmă demnitatea şi mândria solidară de român.” (pag. 31)

   Strămoşii autorului, acest grande Cavaler prin educaţie creştină şi formaţie ostăşească, şi-i glorifica sub pecetea şi heraldica lor ancestrală de la pelasgi: „conscrişi documentelor de evidenţă al voluntarilor de la Darniţa sau Roma, la depunerea jurământului de fidelitate, faţă de tronul Regatului României, pe crucile cimitirelor de pretutindeni, ori în evidenţele morţilor din lagărele de prizonieri: ortodocşi plugari…Libertatea era înţeleasă de ei ca mod slobod de a se asocia familial, a construi în clacă case după nevoi şi a munci cât le era de trebuinţă, de a petrece şi a proiecta viitorul, după placul lor. Unirea, şi puterea ei o manifestau zilnic în muncă: la facerea crucilor de grâu şi secară, la cositul ierbii şi clăditul înalt al fânului şi cazalului de paie. Voia bună, de la hora din bătătură, doina şi bocetul le pigmenta şi le făcea păcută viaţa. Au cântat din frunza codrului şi au zis, în gând ori la horele din bătătura satului, ce ştiau: Doina lui Lucaciu, Marşul lui Iancu, imnul Deşteaptă-te române!, Sara pe deal, La oglindă, etc.” (pag. 31-32)

   Născut în satul Răduleşti, reflectat în podoaba sa mirifică, sub pavăza Bunicului Gavrilă, erou al răboiului de Reîntregire, sub călăuza binecuvântată a Bunei Floarea, sub dogoritoarea dragoste a mamei Ana, sub dârzenia, nefrângerea şi neaplecarea tatălui  Vasile, istoricul nostru de prestigiu şi admirabilul Oştean se înregimentează şirului său străbun cuminecat în Potirul rubiniu al onoarei, al jertfei, al martiriului, al izbânzii, care circumscrişi Biruinţei lui Hristos, sunt de fapt şi Strămoşii noştri, ce ne înnobilează, alături de Duhul Sfânt – Proniatorul Neamurilor Creştine Ortodoxe, în care se „poate naşte Omul excepţional, om care, poate întrupa cel mai înalt ideal de umanitate al vremii sale.” (pag. 36)

   Am avut privilegiul divin al unui Întregitor de Neam creştin ortodox, al unui Erou între Eroi, al unui ales Martir, al unei renaşteri spirituale creştin naţionaliste, care ne-a conferit libertatea unei monarhii pururi româneşti şi pururea suverană.

   „Pentru egalitate şi libertate, pentru neatârnarea lor, ardelenii au purtat propriul lor război: războiul pentru drepturi şi libertăţi politice şi sociale şi o dimensiune spiritual umană-culturală.” (pag. 39)

   Bunul Dumnezeu – Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin preţuirea Daciei Mamei Sale – Fecioara Maria, şi a Lui, deci, ne-a dăruit Omul providenţial al fiecărei epoci: Zamolxis, Burebista, Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Petru Dimitrie Cercel, Mihai Viteazul, Petru Rareş, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Horia, Tudor Vladimirescu, Iancu, Bălcescu, Cuza, Antonescu, Cavalerul Ziditor de Conştiinţă, preoţi, ierarhi şi cărturari de inimă, de suflet, de simţire românească, cu celebra ASTRA, Telegraful român, Gazeta Transilvaniei, Foaia pentru minte, inimă şi literatură a nemuritorului George Bariţiu, Tribuna, care înrolase în DIVIZIA NAŢIONALĂ toată intelectualitatea din Ardeal, Banat şi Crişana, Familia, Foaia Poporului, atâtea glasuri rostite, atâtea voinţe grăite, atâtea atitudini îndreptate „împotriva trufiei ungureşti s-au ridicat şi alte publicaţii. Preotul (de fapt protopopul) Ioan Moţa, alături de dr. Silviu Moldovan, redactor, şi Aurel Popovici Barcian în Revista Orăştiei, care au luat atitudine faţă de parastasul Mileniului, pripăşirii în Europa a „civilizaţiei hunice de sub şaua calului”. Căci vor fi având ei de ce se bucura, dar noi? Pentru că de 1.000 de ani ne calcă în picioare orice drept, ne smulg rodul muncii noastre din mâini şi se îmbuibă ei din el.” (Pr. Ioan Moţa, 42 de ani de gazetărie, Orăştie, 1935; Col. r. dr. Constantin Moşincat, Preotul Ioan Moţa gazetar şi luptător pentru drepturile românilor, militant pentru unire, în Art – Emis, 2017) Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Constantin Moşincat – Războiul românilor ardeleni”

Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

NE  TOT  RĂREȘTI  TU  DOAMNE

                              La 56 de ani de la absolvirea liceului

 

Înlăcrimat mi-e gândul privindu-vă pe voi,

Colegii mei cu care, de-ntoarcem  timp n-apoi

Mă văd în vremea ceea, de-acuma ce-i trecută,

Ce ne-a-ndulcit clipita, din raiuri parcă ruptă.

 

Nebuni fără vre-o grijă iubeam în desfătare

Și d-am un cer de stele pe-o dulce sărutare,

Și duși într-o visare, în mutele cuvinte

Din inimă și suflet ne spus-am jurăminte.

 

N-aveam nimic cu lumea, ci doar cu tinerețea,

Nebună fost-a clipa și dulce frumusețea

Acelor zile care, tot cursu-mi-au la vale

Că se cereau trăite, cu toate ale sale.

 

Credeam că noi schimba-vom din temelii ce-a lume

Și-n roșie hlamidă, pe cap purtând cunune,

Visam c-om fi în glorii de-atunci pân’, la sfârșit

Și lumea la picioare va sta în gudurit.

 

N-a fost așa să fie, dar n-am rămas datori

Părinților și școlii și-apoi, adeseori

În fală și-n mândrie, de viață prețuiți,

Am fost cum se cuvine, cu ce-am avut în minți.

 

Acum, în jurul nostru un gol mereu se face,

Din câți am fost odată, prea mulți îmi dorm în pace,

Și va veni, sunt sigur, de-acuma ziua-n care

Un ultim ce-o rămâne, plecava-n înălțare.

 

Ce-o fi apoie după, o scurtă amintire

C-am fost și noi odată aici, în viețuire

Ființe gânditoare sub umbră de noroc,

Ce-n veșnicitul lumii, avutu-am un loc.

 

Trăiți aceste clipe  că-s cele de la urmă,

Suntem în toamna vieții, cu vii răcori și brumă,

De-acum, a noastre zile cu grijă-s numărate,

Că  una de-i primită, se scade din ce-s date.

 

20.06.2019

 

ÎNTR-O  VARĂ  DEZMIERDATĂ

 

Mai ții minte cum odată

Într-o vară dezmierdată

Ne-am iubit ca doi nebuni.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme”

Sofia Doina GAVRILĂ: Viața

Se scurg secundele-n clepsidră
Împreună cu nisipul nepăsător,
Timpul nesățios cu cap de hidră,
Mi-arată că sunt doar un muritor.

Tăcerile încep să mă-împresoare
Și mă închid de vie printre ziduri,
Cu orologiul pus să-mi măsoare
Orele ce trec printre anotimpuri.

Sărmani ani, mereu tot fugăriți
De graba noastră către un final,
Vă împovărați cu griji și obosiți
Cereți răgazul să acostați la mal.

Începi să prețuiești tot ce-ai lăsat
Gaj sau amanet în nopți pierdute,
Chiar timpul însuși pare să fi uitat
Veșnicia închisă-n secundele tăcute.

Viața-i o iluzie înainte de a te pierde
Printre îngeri cu aripile de fluturi,
Ochiul meu mai are-o licărire verde
Sub genele nopții prefăcute-n scuturi.

Mă arde lumina din soarele apus
Mi-s ochii răniți de-atâta culoare,
Mă întristează timpul care s-a dus
Când anii ți-i numeri invers și doare…

—————————–—–

Sofia Doina GAVRILĂ

23 iunie 2019

Eleonora SCHIPOR: Rămas bun, iubită școală!

Balul de absolvire este o ultimă lecție petrecută între pereții școlii. O lecție de rămas bun. O lecție puțin nostalgică, festivă, dar și puțin tristă.

            Cei unsprezece ani au zburat repede, au trecut pe neașteptate, și iată cei câțiva elevi ai CIE Cupca au devenit deja absolvenți.

 

 

            În frumoase rochii de gală și costume moderne, fetele și băieții, cu emoții în glas, au recitat, au cântat, în proză și versuri au mulțumit părinților, educatoarelor de la grădiniță, primei învățătoare, dirigintei de clasă, profesorilor, tuturor lucrătorilor, colegilor ce le-au fost alături…

 

 

            Oaspeții, printre care s-au numărat fostul elev, profesor și director al acetei instituții de învățământ, actalmente deputatul poporului din Ucraina, domnul Grigore Timiș, care a venit și cu un frumos cadou pentru școală, soția sa, profesoara Rodica Timiș, fostă directoare a acestei școli, le-au dorit drum bun în viață absolvenților anului curent, îndemnându-i să nu uite de satul natal, de părinți, de școala dragă, de prietenii și colegii din copilărie.

            Au vorbit frumos prima învățătoare, d-na Domnica Ciobotar, diriginta de clasă d-na Olimpia Bojescu, alți profesori, câțiva părinți.

            Tuturor li s-au înmânat atestatele și câteva diplome celor care le-au meritat.

            Ca amintire s-au fotografiat și filmat, apoi au dansat primul vals, urmând toate celelalte dansuri.

            Pe ecranul multimedia am urmărit cu toții fragmente din viața lor de copii și școlari.

            În zorii unei noi zile, absolvenții promoției anului 2019 au plecat la drum.

            Drum bun în viață, dragi absolvenți, și Doamne ajută!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Cupca, Ucraina

21 iunie 2019

Mariana GRIGORE: Gânduri ale unui înger (versuri)

Mi-e atât de alb în liniște!
dezintegrarea fiecarei culori îmi alunecă printre degetele universului
Acolo,
în amestecul care mă pătrunde reiventându-mă etern,
am fost gând al dorului șlefuit de veșnica ardere a iubirii

Nu știu de unde vine senzația de materie
care m-a remodelat în aer
și nici vântul nu știu dacă bate la poarta păcatelor neferecate
sau este doar un zbor de efemeridă
ce se pictează singură în perpetuare

Ating cu senzația aripii ce mi-a crescut din rădăcina sufletului
umărul clipei siderale înmărmurită pe vitraliul unui ecou

Ascult
tăcerea celor o mie de nopți infinite
și respirația dintre două ere glaciare,
pîrjolită în focul misterului dealului Palatin al Cetății Eterne

Îmi amintesc!?
Am fost cândva un lut adunat din apă și pământ
Acum,
nu sunt un eu în trecere prin timp
uitat între geneze fără Olimp
Sunt nedefiniția din liniștea ce sprijină cu lumină pură
o singură clipă…
Ascultă…

 

 

Și așa mai departe!

 

Ursuzenia care nu vorbea cu nimeni,
Teama de alfabetul braille al privitului ignorant
Angoasa ce se coace înainte
de a încolți germenele eului,
Introspecția surexcitată de rezultatul cu semnul minus după egal,
Indiferența obsedată că nu se poate gândi la nimicuri între atâtea stări universale,
Prostituția de fiecare zi a cuvântului rezumat la consoane care înțeapă auzul,
Poezia care își înghite lacrimile ca pe-o sinucidere în lațul indignității,
Deriziunea ridicată la rang de primadonă pe scena cu actori mai mulți decat ritmul regulat al respirației,
Prietenia care sfidează bunul simț al noțiunii dar se împăunează cu trăire,
Fugi prin statice neîmpliniri dar etalări de preaplin pe tarabe cu preagolul la vedere
….
Și multe alte sindrofii la care bem vinul cu gust de grimă
recomandând sufletul ca monedă de schimb pentru prețul ce crede că ne vinde tot.

 

 

 Limb și lumină!

 

Aș măsura orele cu ornicul spart de pereții tâmplei…
să aud secundele cum fug zălude prin arcuri cu cuci cumpărați la celalalt capăt de lume
și trag după glezna timpului static,
pietrele de moară înțepenite în strânsoarea gândurilor

Continue reading „Mariana GRIGORE: Gânduri ale unui înger (versuri)”

Simon JACK: Versuri târzii

Versuri târzii se scriu între gioconde
fără zâmbet pe pragul minții stau
cheflii în cherhanale de refluxuri
și noaptea-i mare de stihii,
hingheri de visuri strâng poeți
încătușați pe străzi pierdute
cu ștreang la gât ținuți la stâlpi
ce nu așteaptă vreun cuvânt,
abisuri dezvelesc de goluri
preaplinul unor hăuri oarbe,
prin coaste deșirate-n vânturi
ființe nasc din oseminte alte ființe
neînceputuri contenesc și prea genezelor
se-nchină din colburi alte mituri
de grotesc,
versuri târzii, poeți mai sunt în rana
fricii doar doar or trece cei ce mai iubesc
stigmate false pe trupuri
ce nu se mai căiesc,
vă strig mereu din călimară nu auziți
la ce folos, în plus din nou spânzurătoare
hingheri pe drumuri iar si bâjbâială,
căci si hingherii astăzi poate
sunt poeți!…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Imagine sursă facebook

Mugurel PUȘCAȘ: Vatra părintească

VATRA PĂRINTEASCĂ 

 

Mă-ntorc la vatra părintească,
Nu mă aşteaptă ” nime ” – n prag,
Cei dragi sunt ” detaşaţi ” departe
La Dumnezeu, pe alt meleag.

Păşesc pe vechea ulicioară
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.

Turla bisericii-n depărtare,
Presară-n cuget har ceresc,
Dascălii mei din vechea scoală
Cu paşii de slove mă-nsoţesc.

Chiot de fete, jos în luncă,
Sub ” Bursucău ” , pe ” Hora” – n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple,
Săruturi dragi de păpădii.

Mă cheamă Mureşul prealinul,
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.

Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă,
Cu iz de basm şi busuioc,
Au viscol şi nepoţi în plete,
Aşteaptă veşnici alt soroc.

Îl văd pe tata prin grădină
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu,
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.

Adie iz din alte vremuri,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucruri bătrâneşti în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.

Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Învăţ de meşteşug străvechi.

M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.

La ceas de taină după muncă,
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor melodios de greieri
M-a încânta spre zori de zi.

Cândva, pleca-voi mai departe,
La rându-mi ” detaşat ” şi eu….
Mă-ntorc la vatra părintească
Păşind sfios… Cu Dumnezeu….

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Foto ( Ruşii-Munţi ): Ionel Ilovan

Anna-Nora ROTARU: Ofrande lirice (versuri)

ŞI… S-A MAI SFĂRÂMAT UN VIS

 

În seara asta-i clar de lună…
La fereastră, stelele-mi clipesc…
Tăcerile… îmi împletesc cunună,
Greierii mai zgândăresc din strună,
Din picoteala mea să mă trezesc…

Aud în noapte-un plâns amar…
Nu-i vaiet de bufniţă sau câine…
E cel al sufletului hoinar,
Ce tot se zbuciumă-n zadar,
Spunând, că zi va fi şi mâine…

E clar de lună… dar ce trist…
Singurătatea geme-ntre pereţi…
O flăcăruie pâlpâie la Crist,
Împrăştiind culori de ametist
Şi albe aşteptări de la profeţi…

Mi-e dor… de fetiţa cea din poză…
Zâmbeşte din ramă p-etajeră…
Dar şi de tânăra lângă veioză,
Cu ochii verzui, muşcând o roză,
Sfidând, c-ar fi viaţa efemeră !

Mi-e dor, de ce-n urmă a rămas…
Vreau să uit cum curge ceasul…
Să mai aud al tinereţii glas,
În crudu-i verde să mai fac popas,
Legând de parul timpului pegasul !

Un zgomot mă trezeşte din visare…
Îmi sparge liniştea, mă face să tresar…
Mi-a venit cumva Ursita pe cărare ?
În plină noapte, mi-a răsărit un Soare ?
Nuuu… s-a sfărâmat un vis în sanctuar…

 

RENĂSCÂND DIN MINE…

 

Fără să-mi dau seama, m-am dărâmat,
M-am surpat în mine, bucată cu bucată…
Laolaltă toate, vise trăiri s-au sfărâmat,
Și speranțele ce-aveam s-au destrămat.
La poale risipindu-se, m-au lăsat secată,
Între ruine ferecată…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Ofrande lirice (versuri)”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Lumea amintirilor

Maturi cu viață de copil
Privesc înmărmuriți o frunză
Ce pică-n calea lor flămândă
De dorul unei noi trăiri.
Ne par ciudați, dar ei iubesc.
Sunt și flămânzi, dar hoinăresc
Pe întunecatele cărări
Care-i adună-n șapte zări.
Oameni cu suflet de copil
Ce nu știu multe a trăi,
Ce stau tăcuți în lumea lor
Neînțeleși și muritori.
Se mulțumesc cu ce primesc
Cerșesc țigări și-mbătrânesc
Uitați de rude și copii
Doar cu dorința de-a trăi.
Au inimi împietrite în ei,
Când râd, când plâng,
Când chiar zâmbesc,
De fapte ce își amintesc.
Privesc în gol, triști și stingheri
Așteaptă ziua cea de ieri.
Doresc bomboane, jucării,
Că sunt de fapt niște copii.
Se întâlnesc și se iubesc
Se așteaptă și își risipesc
Urâtul gol și nemilos
Îmbrățișându-se duios.
Sunt și ciudați, dar sunt și puri
Vor să cunoască alte lumi
De basm, de vis și de mister
De dor nebun și de blestem.
E casa lor pe care-o știu
E tot ce au în astă lume
N-au alt cămin, aici își scriu
Povestea îmbrăcată-n glume.
Ei văd un ieri în azi pierdut
Spun snove fără început
Ce le repetă neîncetat
Și tu îi privești îngândurat.
Nu te primesc în lumea lor
Te-ndepărtează, nu te vor.
Trist te privesc nedeslușit
Unde ei oare au greșit?
Îti cer un leu, nimic mai mult
Sau poate un măr, din când în când
Și când primesc sunt fericiți
Că sunt bogați cu ochii triști.
Nu vor averi, doar un mic gest
Să le zâmbești, să-i înțelegi
Dar mai presus de toate vor
Să nu pătrunzi în lumea lor,
În lumea amintirilor…..

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

Iunie 2019