Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cine sunt hunii-ungro-maghiarii ?!? (partea a VI-a)

      „Cine renunţă la libertate pentru siguranţă, nu merită să aibă nici libertate şi nici siguranţă, şi nici nu va avea.”

(BENJAMIN FRANKLIN)

 

       Caracterul, morala, comportamentul, conştiinţa, credinţa, cultura, civilizaţia etniei huno-ungro-maghiară faţă de naţiunea dacoromână, prezentă milenar, de la începuturi în Vatra divino-strămoşească pelasgo-traco-geto-dacă pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu, de-a lungul celor peste 1000 de ani de „vecinătate” şi convieţuire, s-a impus prin: trădare, laşitate, ură, provocări, uneltiri, năvăliri, violenţă, crimă, atrocităţi, sclavie, masacru, genocid, devastări, sfârtecări teritoriale din Trupul Patriei noastre sacre creştine.

   La toate acestea noi românii ortodocşi am răspuns cu toleranţă, cu iertare, cu victime, cu eroi, cu martiri, cu împreună guvernare timp de 30 de ani după Evenimentele din Decembrie 1989, cu compromisuri politice, cu dezbinare românească, românii devenind din Ianuarie 1990-2019 şi poate mai departe,  cei mai redutabili duşmani ai lor însăşi, depăşindu-şi duşmanii seculari, cu despuierea ţării de bogăţiile naturale, cu câte şi mai câte alte pierderi însemnate pentru ţară.

   Cineva, așa zisa latură ocultă, de-a lungul timpului, ne-a implantat în Trupul Tradiţiei noastre religios-spirituale germenul necreştin de toleranţă, pe care trebuie să o administrăm din abundenţă tuturor celor care sunt intoleranţi şi violenţi cu noi.

   Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată destul de clar, din capul locului că: TOLERANŢA nu există, iar ceea ce există şi este de origine divină este IERTAREA creştină, virtute supremă care implică în egală măsură: DREPTATEA, ADEVĂRUL, IUBIREA, precum şi cealaltă IERTARE, a celuilalt, deci cu consens de RECIPROCITATE.

   Zeul toleranţei a fost dăltuit de ocultă dar numai pentru Intoleranţi.

   De câteva decenii bune s-a pripăşit şi la noi consoarta toleranţei: „CORECTITUDINEA POLITICĂ”, care promovează un nou curent de gândire, mai bine spus de negândire, fiindcă atentează la majestatea divină a CUVÂNTULUI, la înţelepciunea gândirii străbune, la claritatea, limpezimea, frumuseţea şi muzicalitatea LIMBII ROMÂNE, schimbând dicţionarul de definire, pervertind cuvintele, atrofiindu-le esenţa, schimonosindu-le semantica.

   Aşadar, impunerea Toleranţei prin etică, prin lege, prin moravuri, prin Comunitatea europeană, prin acorduri diplomatice bilaterale, prin noile zeităţi, s-a ajuns pur şi simplu la descreştinarea Creştinismului ortodox naţional, inversându-i toate valorile, alterându-le percepţia, răsturnând ierarhia lor, astfel ca totul să devină non sens, precar, superficial, artificial, imoral, inuman, haos, violenţă, minciună, mistificare, manipulare, ştergerea memoriei, ură, tulburări, învrăjbiri, crime, pogromuri, genociduri, profanări, sacrilegii, atrocităţi.

  Întrebare: Până unde trebuie să se întindă Toleranţa românilor ortodocşi faţă de intoleranţii „fraţii lor”, huno-ungro-maghiari ?!?

     Răspuns:  Cred că până acolo unde se vor sfârşi atrocităţile, crimele,       

   profanările, sacrilegiile, genocidurile, pogromurile, blasfemiile, urgiile

   lor !

 

   Pe altarul toleranței  au fost puse sute de mii de victime ale discriminării românilor umiliți, jigniți de chiriașii maghiari, sau mai nou secui,  care nu vor să înțeleagă că niciodată chiriașul nu poate dobândii drepturile proprietarului chiar dacă știe să țipe sau să șantajeze contextul vremelnic politic al României !

 

   Este incredibilă naivitatea maghiarilor-secuilor de a dezgropa amintirile dureroase ale românilor tocmai în perioada în care întreaga societate românească este extrem de activă și sentimentul revoltei față de orice formă de nedreptate este mai prezent ca niciodată ! Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cine sunt hunii-ungro-maghiarii ?!? (partea a VI-a)”

Nina TĂRCHILĂ: Iubirii

Iubirii

nu te-am găsit – erai demult în mine,
tărâm sublim şi poartă-nspre comori,
ca o răsfrângere a cerului în ape,
ca noaptea limpezită-n dor de zori!
mi-ai fost cuvânt când mă-nchidea tăcerea
între semeţe ziduri de suspin
şi încă dinainte de-a mă naşte
am învăţat la tine să mă-nchin.
cu irizări astrale-mi curgi în suflet
când îţi răsfrângi conturu-n ochii mei,
îmi împleteşti lumină-n clipa vieţii
şi mă-nfloreşti cu-n zâmbet dacă vrei!
nu te-am găsit – ai înflorit din mine,
din doru-mi de lumină te-ai născut
şi-acum, într-o trezire absolută,
sfârşitul mi-l întorci spre început.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

8 iunie 2019

Elena VOLCINSCHI: Sărută-mi buzele

SĂRUTĂ-MI BUZELE…

 

Sărută-mi buzele ce-și ard,

Febril carmin, fremătător…

Ca floarea semețului nard,

În așteptare, doru-mi dor.

Sărută-mi sânii care tac,

În rotunjimea lor fierbinte

Și pleoapele ce triste zac,

Pe apa ochiului cuminte.

Sărută-mi umeri-n chemarea,

Palmelor tale moi, sfioase…

Coapse ce-și unduiesc dogoarea,

Sub faldul fustei de mătase.

Și-n zori când vălurim scântei,

Când fluxul febrei ne unește,

Fă-mă să simt că iar mă vrei,

Sărută-mi buzele și mă trezește.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Iubită doamnă’’, 2016)

 

Alina CRISTIAN: Mi-e dragă viaţa mea!…

Nu pot să fiu ca tine, tu nu poţi fi ca mine;
Nu vreau să fiu altfel, decât natura m-a-nzestrat…
Nu vreau să pun bariere, pe-a vieții armonie
Iubirea să rămână, ca sufletu-mi curat.

Degeaba-mi cauţi pricini, eu nu mă ţin de șotii
Privesc senin prin viaţă, ca prin ochean vrăjit…
Mă-mbrăţișează zarea, înveșmântată-n rochii,
Iar noaptea mă sărută, căci prea mult a tânjit …

Iar dimineața, tandră, cu zâmbetul pe buze,
Cu trandafiri m-așteaptă, la geamul meu s-apar…
Un tril de păsărele mă strigă-n cânt, pe nume,
Iar viața îmi zâmbește, cu buze de nectar.

Nu vreau o altă viaţă, nu vreau o altă zestre;
Mi-e dragă viaţa mea, cu bune și cu rele…
Sunt cartea mea nescrisă, sunt propria-mi poveste
Când timpul meu va trece, voi adormi pe stele.

Prin fiecare zi, mă plimb ca-ntr-un portret
Și-aștept și răsăritul, și-apusul, cu răbdare…
Îmbrățișez și umbra, când se așterne-n suflet,
Căci știu c-o nouă zi, m-așteaptă iar, cu soare…

——————————–

Alina CRISTIAN

Iunie 2019

Nelu PREDA: În zăngănit de zale!

În zăngănit de zale!

 

Din bezna cea adâncă, ies duhurile rele,

Să pună stăpânire pe-ai noștri politruci –

Ne asupresc cu biruri din ce în ce mai grele

Iar țara-ncet și sigur au pus-o ”pe butuci”!

 

N-au nici o meserie – de-o au n-o stăpânesc,

Robi ai politichiii, prin care ”rod ciolanul”,

Trădând cu nonșalanță, tot ce e românesc,

Salar au într-o lună, cât luăm noi în tot anul!

 

Câtă nerușinare și-atâta nesimțire,

Mă-ntreb cum pot să-ncapă în cugetul de om,

Numai să ”vândă” țara a fost a lor menire –

Prostia-ar fi o scuză – nu-s proști, însă le dorm

 

Cu-atâta nonșalanță când fac legile țării,

Și-așa în voia sorții născut-au un hățiș –

Mori cu dreptatea-n mână și vezi judecătorii

Arest la domiciliu cum le dau pe furiș!

 

Furat-au miliarde și fură pe-apucate,

Titlu de glorii iată-i să fii azi trădător

Iar căile virtuții sunt astăzi ferecate –

În fiecare zi, apare-alt impostor.

 

Iar țara asta mândră, cu hoții ”la butoane”,

Rămâne fără fiii ce pleacă-n lumea mare

Să-și caute norocul,  și Doamne-s milioane –

Lăsând soții și pruncii cu inimile-amare.

 

Tu brav român ce-n secol te-ai dovedit viteaz,

Alungă paraziții din fruntea țării tale –

Ai suportat destul iar cugetul ți-e treaz…

Dreptatea să se facă în zăngănit de zale!

————————

Nelu PREDA

8 iunie 2019

 

Ioan POPOIU: tăceri…

Scriam tăceri, fixam vertigii, notam inexprimabilul

(Rimbaud)

 

palpezi
nevăzutul
neatinsul
inexistentul
nerostite sunt toate
ești invadat de
umbre
tăceri
necuprins în Necuprins
privești fascinat
flacără -năuntrul Abisului
însetat de vastitate
ești dincolo de tine
nu mai esti aici
nu știi cine ești
nu-ți mai aparții
bulgăre de foc
în mijlocul
Inelului

——————————-

Ioan POPOIU

8 iunie 2019

Simon JACK: Colorat

Colorat

Visurile sunt cărți de colorat
pe rafturi lungi cât somnul,
uneori mai lungi
depinde câți ochi rămân închiși
și unul cât te plânge,
aluviuni stelare acoperă pagode
pe șevaleturi albe
sau incolore, sunt tâmple date
de pomană când aerul de gât te strânge,
și vrei să zbori deodată
spânzurători în cer, aripi de promenadă
din umeri zdrobitori,
tu însuți golgotă de prihană,pictor
de drumuri înfundate, asfalt pe răni
în treceri, iti ții din scurt în candele
oftate, lumini fără pridvor,
visurile, cocori de cale lungă
triunghiuri ca săgeata ce pleacă din
ecouri cu arcul ce-și întinde curbura
printre nori,
colorat în paralele inegale si timpul
nostru este desen de clasa-ntâi,
cu cât îl vrei mai amplu sau neștiut
în clipe,
cu-atât te face pictor de arlechini-arhangheli
cu râsul sfidător.

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Daniela PÂRVU DORIN: Controverse lirice

Inima cui n-are chip?

 

îmi vine atât de greu/să-ți recompun chipul

tu care exiști în a doua mea tăcere…

și stai ascuns în carnea morții mele

și-n sângele meu/ca nisipul…

 

tu care ești și dincolo de mine

numai ca poate n-am meritat

sau n-a fost sortit

sărutului meu cu pas șoptit

să fie legat de tine/cu-adevărat

 

mi-s întrebările mereu zidite

mărginite-ntre‚ „ACUM și ALTĂDAT”

ai fost pentru mine un D-zeu

de la mine la tine un hău

nu știu din ce limpezimi/-ntrupat…

 

viața mea e-ntre tine și tot

încrâncenarea de-a mai iubi mă-nvie

un chip de ceața, uite! se-nfiripa…

iubesc eternitatea de o clipa

cu tine mort/și eu…aproape vie…

 

nici nu mai știu ce e aievea, ce nu e amăgire

poate EU nu trăiesc-de mi se pare pustiu

poate TU n-ai murit…

care din noi își înfruntă nopțile fără iubire?

inima cui n-are chip…!?

nu mai știu..

 

 

Plec după mine, azi!

 

Plec după mine, azi!

Visele mi le cioplesc în stânci

lasă-mă să mor încet

azi soarele-n iarbă își caută clipa

viața și moartea cântă-mpreună

frumosul duet…

toate în mine țipă

valea-i toată plină de flori

desfac noduri din viața mea chinuită

ai văzut un pluton de execuție

într-un singur om?

și nici o armă

merg desculță prin iarba lichidă

De-aceea plec după mine, azi

am două griji

să mă vindec de dragoste

și de teamă….

 

 

Cine?

 

pământ desfăcut în oglinzi,

dă-mi ziua cea plină-

și de apa un cer

sprijinit pe-o nuia de lumina-

proaspăt întoarsă din vis, hrănește-mă haină,

cu același trup deschis

și ia-ma cu tine!

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Controverse lirice”

Florin-Cezar CĂLIN: Răsuflarea viselor ce n-au soluții…

Răsuflarea viselor ce n-au soluții…

 

– În lumina îmbătării (virtuale) pe pământ!,

(n-a venit timpul tăcerii câtă vreme suntem vii).

… periodic chefuiesc … literele în cuvânt,

alfabetizând trecutul … ce l-au bântuit stafii.

 

Vom renaște din bizar … îngrijindu-ne părinții,

(ce ne-au scos chiar fire albe de … încredere-n Infern).

… ca apoi s-aprindem iară rugul morții, pentru sfinții,

încartiruiți în gesturi … promovate în Eden.

– Îi aduci aminte Vieții, periodic, tu de ei!

(chiar de și-au șters amintiri din registrul cu păcate!).

… din lucirile bătrâne văd că-și șterg lumini de bal,

dar măcar ei ne-au iubit … scandalos și nu carnal.

De ce oare ei tot fug … prin păduri negre de cruci?

… imprudenți și plângăcioși, sau naivi și chiar uituci.

când din pântec maternal … ar putea fi renăscuți,

… în sărutul sanguin … al acelora tăcuți.

 

– Periodic cred că soarta îi întreabă de trecut!,

… de tot ce au fost în stare ca să facă … și-au făcut.

despre neajunsul vieții sau de vârsta senectuții,

dar și despre importanța … viselor ce n-au soluții.

 

– Sărutările sangvine … mi se par ca dubioase!,

(de când morții, ei îi simt, răsuflarea până-n oase).

revin iarăși la lumina … îmbătării pe pământ.

”- N-a venit timpul tăcerii condamnate la cuvânt”.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 iunie 2019

 

Vavila POPOVICI: Vizita Papei Francisc în România

„Să construiți o patrie mai dreaptă și mai fraternă“ – Papa Francisc

   La două decenii distanță de vizita istorică a Papei Ioan Paul II, iată alte trei zile din viața noastră – vineri, sâmbătă și duminică, respectiv 31 mai, 1 și 2 iunie 2019 – în care poporul român a primit vizita  unui alt lider mondial care conduce peste un miliard de catolici din lume, răspândiți pe toate continentele  – Papa Francisc – un personaj carismatic datorită expresiei sale umane, modest, sincer până a fi considerat rebel de către unii, activ, avid de cunoștințe și stăpânit veșnic de grija acestei lumi, de problemele noi și grele cu care se confruntă planeta. Devotat Bisericii și lui Hristos, prin modul de manifestare dovedește a fi, cu prisosință, un misionar al păcii și al iubirii.

   Este primul papă de origine latino-americană, și datorită caracterului său, a adus la Vatican un suflu proaspăt, mai puțin rigid și formal, mai cald și mai apropiat de oamenii de rând.

   Am citit în prealabil despre activitatea bogată ce urma să desfășoare Papa Francisc în cele trei zile ale prezenței sale în România: trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, și vizitarea a cel puțin 3 comunități etnice din România, în mijlocul credincioșilor catolici și a familiilor, în fața Palatului Culturii din Iași, o slujbă la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc și o prezență în mijlocul comunității rome din Blaj, toate sub genericul „Să mergem împreună!”. Papa Francisc va vedea o mare parte din România cu această ocazie. La slujbele sale se vor deplasa și politicieni din statele vecine, Ungaria, Polonia, Ucraina. Deci, București, Șumuleu Ciuc, Iași, Blaj, Sibiu.

   Așa a și fost, cu mici modificări ale traseelor, mijloacelor de transport, intervenite din cauza vremii capricioase. Sute de creștini, înalți prelați, președintele României și soția sa l-au întâmpinat pe Suveranul Pontif pe Aeroportul Otopeni, în data de 31 mai, când Papa Francisc și-a început vizita istorică în România. În primele momente, Suveranul Pontif a făcut un gest încărcat de semnificație și smerenie: cu sufletul plin de bunătate, modestie, căldură și recunoștință, Papa a sărutat crucea ortodoxă cu iconița Maicii Domnului de la gâtul arhiepiscopului ortodox de Târgoviște. Suveranul Pontif a repetat gestul impresionant și la Palatul Patriarhiei, unde a sărutat medalionul purtat de Preafericitul Părinte Daniel.

   Experții spun că este un gest prin care Suveranul Pontif a vrut să-și arate recunoștința și prețuirea față de invitația care i-a fost adresată, așa cum în urmă cu 20 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea sărutat pământul României. Odată sosit în București, capitala României, s-a orientat spre locuri importante ale istoriei și spiritualității românești.

   În prima zi, vineri, de la sosire, Papa a mers la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Prea Fericitul Părinte Daniel, după care a urmat întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe. Întâlnirea s-a încheiat cu vizita Papei și a Patriarhului Daniel la Catedrala Națională, pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” și un cuvânt de salut pentru toți credincioșii. În Catedrala Mântuirii Neamului și-a exprimat mulțumirea și emoția pentru că se afla în acel templu sfânt care adună în unitate: „Isus i-a chemat pe frații Andrei și Petru să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui. Astăzi, stând alături, dorim să înălțăm împreună, din inima țării, rugăciunea Tatăl Nostru. Ea sintetizează identitatea noastră de fii și, în special, de frați care se roagă unul lângă celălalt. Tatăl Nostru afirmă certitudinea promisiunii făcute de Isus ucenicilor săi: „Nu vă voi lăsa orfani” (In 14,18) și ne oferă încredere să primim și să acceptăm fratele ca pe un dar. De aceea aș dori să vă împărtășesc câteva cuvinte ca pregătire, înainte de rugăciunea pe care o voi rosti pentru drumul nostru de fraternitate și pentru ca România să poată fi mereu o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înflorește împăcarea și comuniunea. (…) Tatăl nostru nu este o rugăciune liniștitoare, ci este strigătul care țâșnește când vezi lipsa de iubire din timpurile noastre, individualismul și indiferența care profanează numele Tău, Tată! (…) Să ne lăsăm trecutul în urmă și să îmbrățișam împreună prezentul.

   După relatarea înțelesului ascuns al Rugăciunii  „Tatăl nostru”, a urmat impresionanta ei rostire.   Apoi, Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.

   A doua zi,  sâmbătă, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unul dintre principalele locuri de pelerinaj dedicate Maicii Domnului, din Estul Europei. Tot sâmbătă, Suveranul Pontif a vizitat Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași, întâlnindu-se cu tineri și familii, în fața Palatului Culturii din Iași, frumosul oraș fiind pregătit „trupește” și sufletește pentru această primire.

   În cea de a treia zi, Duminică, Sfântul Părinte a ajuns la Blaj, unde a prezidat Sfânta Liturghie Publică Solemnă de Beatificare a celor șapte episcopi martiri greco-catolici, Beatificarea fiind o etapă în procesul de canonizare, care presupune recunoașterea sfințeniei. După Beatificare, Suveranul Pontif a avut o întâlnire la Blaj, cu comunitatea romă din oraș. După întrevederea cu romii, a ajuns la aeroportul din Sibiu, pentru ceremonia de bun rămas.

   În cele trei zile cât a poposit în țara noastră, Papa Francisc a răspândit din plin întreaga sa bogăție spirituală asupra românilor. Peste tot Suveranul Pontif le-a vorbit neobosit despre unitate, pace, libertate, milostivire și fraternitate între confesiuni.

   La Șumuleu Ciuc – loc de pelerinaj pentru catolici –, Papa Francisc a rostit: „Cu bucurie și recunoscător lui Dumnezeu mă aflu astăzi aici, împreună cu voi, dragi frați și surori, în acest îndrăgit sanctuar închinat Maicii Domnului, bogat în istorie și credință, unde, ca fii, venim s-o întâlnim pe Mama noastră și să ne recunoaștem ca frați. Sanctuarele, locuri aproape „sacramentale” ale unei Biserici, păstrează memoria poporului credincios care, în mijlocul necazurilor sale, nu obosește în a căuta izvorul de apă vie de unde să-și împrospăteze speranța. Sunt locuri de sărbătoare și de celebrare, de lacrimi și de implorare. Venim la picioarele Mamei, fără prea multe cuvinte, să ne lăsăm priviți de ea și pentru ca ea, cu privirea ei, să ne conducă la Acela care este « Calea, Adevărul și Viața ». Nu am venit aici la întâmplare: suntem pelerini. Aici, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, voi veniți în pelerinaj pentru a îndeplini legământul înaintașilor voștri și pentru a întări credința în Dumnezeu și devoțiunea față de Preacurata Fecioară Maria, reprezentată de monumentala statuie în lemn. Acest pelerinaj anual aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă; participă la el și credincioși de alte confesiuni și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității; un apel la a recupera mărturiile de credință devenită viață și de viață devenită speranță”. În continuare, Papa Francisc a explicat pe larg semnificația cuvântului « a peregrina », încheind cu cuvintele: A peregrina semnifică provocarea de a descoperi și de a transmite spiritul de a trăi împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni și de a ne ajuta. A peregrina înseamnă a participa la acea maree puțin haotică ce se poate transforma într-o adevărată experiență de fraternitate, o caravană mereu solidară pentru a construi istoria. A peregrina este a privi nu atât la ceea ce ar fi putut fi, și nu a fost, dar mai degrabă la tot ceea ce ne așteaptă și nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine și care este în mijlocul nostru, promovând și încurajând solidaritatea, fraternitatea, dorința de bine, de adevăr și de dreptate. Este angajarea de a lupta pentru ca cei care ieri au rămas în urmă să devină protagoniștii de mâine, și protagoniștii de astăzi să nu fie lăsați în urmă mâine. Pentru a face aceasta este nevoie de o muncă artizanală de a țese împreună viitorul. Iată de ce suntem aici pentru a spune împreună: Mamă, învață-ne să trasăm împreună viitorul (…) Domnul nu-l dezamăgește pe cel care riscă. Să mergem, și să mergem împreună, lăsând ca Evanghelia să fie fermentul capabil să impregneze totul și să dea popoarelor noastre bucuria mântuirii”. Continue reading „Vavila POPOVICI: Vizita Papei Francisc în România”