Nastasica POPA: Peste munți… răsăritul

Peste munți… răsăritul
– sonet –

 

Să mă chemi când ridici îngrădirea-n ținuturi,
Ca să văd înc-o dat’ peste munți răsăritul,
Din înaltul Ceresc să culeg coloritul,
Să pictez curcubeu pe-aripioare de fluturi.

Iar în strigătul mut să respir puritate
Și infernul să-mbrac în mirosul de cetini!
Din coaja iubirii curgă viață în paltini,
S-aud o vioară… în arcuș claritate.

Să mă scutur de dor, când frământă o doină,
Efemere trăiri ce prin vene îmi umblă,
Când fața-i lividă și-n formă de jimblă
Și-o creastă de munte lăcrimează a moină.

Iar în glasul doinit s-aud lupul cum urlă,
Să spargă durerea și-un clopot în turlă.

 

*moină-timp călduros și umed( dezgheț)
*efemer-vremelnic, trecător
*jimblă-pâine albă de formă lungă- franzelă-

——————————-

Nastasica POPA

10 iunie 2019

Anatol COVALI: Iubirea

IUBIREA

– Sonet –

 

Iubirea este punctul cardinal
ce ne călăuzeşte-n profunzimi,
cea care dacă nu stă vertical
ne lasă să trăim printre-anonimi.

Numai iubind ciopleşti un ideal
şi faci lumină-n sumbre adâncimi.
Prin dragoste chiar şi un om banal
poate atinge orice înălţimi.

Iubirea însă cere să-i oferi
tot ce în lume este mai frumos,
tandreţe,dăruire, mângâieri

şi gândul cel mai pur, mai luminos.
Numai iubind eşti plin de adieri
şi ieşi din încercări victorios.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 iunie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Hai Aniţă! Nu vin, bade!

Hai Aniţă-n deal, la nuc,
Să te-alint cu dor de cuc !
Vreau, mândruţo, să te am,
Pe-aşternut verde, de ram.

Nu vin, bade ! De mi-i lua,
Trupurile-or lăcrima,
Ramurile s-or pleca,
Dealul rău s-a clătina,
Nucu-n râpă s-a surpa.

Hai Aniţă, colo-n vie,
Să muşc sâni de iasomie,
Despletită de cosiţă,
Ne-om iubi pe pat de viţă.

Nu vin, bade ! De-oi veni
Lăstarii s-or împleti,
Mustu-n vin s-a primeni,
Iasomia a-nflori,
Cu păcat ne-om libovi.

Hai Aniţă, jos, la râu,
Apele curgă pârâu,
Pe şold tainic, fermecat…
Apoi mă iei de bărbat !

Nu vin, bade ! M-oi uda !
Apele s-or tulbura,
Râul matca şi-a schimba,
Pârâu s-a-nvolbura,
Apoi, bade, mi-i lăsa.

Hai Aniţă, sus, în crâng,
Cu jind aprig să te frâng,
Brâuleţ gol şi fierbinte,
Simţurile să-mi alinte.

Nu vin bade, că m-oi frige !
Dacă-n crâng brâul se-ncinge,
Dor cu dor se va atinge,
Stropi de rouă s-or prelinge,
Setea-ţi aspră se va stinge.

De-i veni, de nu-i veni,
Focul greu s-a ostoi,
Cuc flămând te-a aştepta
Până când te-i îmbuna.

Hai bădiţă, de mă fură,
Te aştept în fân, la şură…
Dealul, via, râul, crângul,
Pot să îşi aştepte rândul.

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Elena NEAGU: Duioșia ochilor dintr-o icoană, când se înalță ruga-n noi

Duioșia ochilor dintr-o icoană,
când se înalță ruga-n noi

 

„Căci eu sunt tu și tu ești eu ,
Ne așteaptă aceeași cale ;
De voi muri,
Voi străluci în lacrimile tale .” PABLO NERUDA

 

Dimineața -mi bate -n geam
cu albaștrii-i ochi de cer,
ea nu știe că mi-e frig
și-mi adun în palme vara
pentru când nu ești cu mine ,
căci mi-e iarnă când te strig !
Și de-ar fi cum cântă cucul,
strigându-și perechea în crâng
visând vara să nu plece,
n-aș mai ști decât să plâng
până plânsu ‘ ar da să sece…
Dar te știu că-mi ești lumină,
duioșia ochilor dintr-o icoană
când se înalță ruga -n noi
și mai plâng că sunt o Ană
ce suspină-n amândoi .
Știu că cerul ne ascultă
punând caldul verii-n noi,
până munții-n sihăstrie
vor fi doar nisip sub ploi…

——————————–

Elena NEAGU

Carmen STUS: Descântec

Descântec

 

Te-nduplecă și stinge focul
Ce-l simt în piept de-un timp încoace,
Adună-n palme stropi de rouă
Amestecați cu busuioace,

Și pune-i pe-o frunză uscată
Ce-o noapte-a stat sub raza lunii,
Atâta cât s-o reînvie
S-audă foșnetul pădurii.

Apoi c-o tandră mângâiere
Atinge-mi buzele și ochii,
Iar frunza umedă păstreaz-o
Să simt pădurea, când te-apropii.

Mireasma verde-crud de vară
Să-mi intre-n pori, să-i simt răcoarea,
Iar noi, c-o caldă-mbrățișare
Să ne unim cu depărtarea.

————————-

Carmen STUS

9 iunie 2019

Elena TUDOSA: Dorință de liniște

Dorință de liniște

 

Din miezul sufletului ars de gânduri,
Zvâcnește-n van o ultimă scânteie,
Îmi iau condeiul și scriu aceste rânduri,
Ce mă – nsoțesc de-o vreme ca o cheie.

Mi-am pus demult la ușa inimii mele lacăt,
În lumea mea aparte, tăcută m-am închis,
Doar versu-i cel ce-mi mângâie în treacăt
Durerile amare, ce-n suflet mi-au pătruns.

Vise și amintiri mi le-adun într-un cufăr,
Pecete, o lacrimă amară voi pune peste ele,
Mă doare Întristarea, când văd cât de mult sufăr,
Precum un condamnat privind printre zabrele.

A destinului cărare, necunoscută – mi este,
Nu hotărăsc eu drumul pe unde am să merg,
Viața mea ca a orișicui e-o banală poveste,
Pe care o voi scrie în vers, s-o înțeleg.

În ceasurile nopții, când dorul rău mă arde,
Spre cufărul închis, (tăcut) privirea-oi îndrepta,
Speranțelor ce nu-s decât iluzii fade,
Le-oi spune calm și foarte cumsecade:,
Lăsa-ți-ma în pace, doresc doar liniștea!

——————————-

Elena TUDOSA

10 iunie 2019

Anatol COVALI: Zâmbesc

Zâmbesc

 

Zâmbesc. Şi-n zâmbet e tristeţea
că-i prea departe timpul când
nu bănuiam că tinereţea
va dispărea aşa curând.

Zâmbesc. Şi amintiri superbe
mă chemă să le retrăiesc,
crezând că trupul meu de cerb e
şi sare peste stânci firesc.

Zâmbesc. Tot zbuciumul din mine
este legat de un trecut
care din când în când revine
ca doar în fugă să-l sărut.

Zâmbesc. E tot ce pot acuma
să fac, când peste nostalgii
s-a aşezat trufaşă bruma
uitării şi e frg !…Ei, şi ?…

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Rupt e cerul, tună iar

Rupt e cerul, tună iar

 

Doamne, mai oprește ploaia,

și-adu pe pământ văpaia

zilelor calde, senine,

buburuze pe tulpine,

cireșe roșii pe crengi

și parfumul de scovergi,

cântec de cuc procopsit

și umbra celui iubit

rătăcită prin livadă

inima mea să îl vadă.

 

Rupt e cerul, tună iar,

oprită-i roata la car

iar murgul zace speriat

de fulgere-mpresurat,

azi grădina e sub ape

scapă cine poat’ să scape

din fața potopului

lacăt pus norocului.

 

Tună iar și rupt e cerul

brazdă face-n –n el hangerul.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

11 iunie 2019

Anatol COVALI: Joi

JOI

 

Ştiu că-n clepsidra care e-n destin
a mai rămas nisip foarte puţin

ce implacabil încontinuu cură
până la cea din urmă firmitură.

Dar simt c-a mea ursită-ar vrea şi-ncearcă
clepsidra vieţii mele s-o întoarcă,

să fie iarăşi sus nisipul dens
chiar dacă o să curgă mai intens.

Ar fi posibil un aşa miracol
dacă vicleanul timp n-ar fi obstacol

şi nu m-ar mai privi, ca la deochi,
atât de crud în obosiţii ochi.

Deci îmi rămâne numai să visez
că mai e vreme până ancorez,

că sunt în larg sfidând vânturi şi ploi
şi-n săptămâna vieţii e-abia joi !

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

Val RĂZEȘU: Lumea a fost creată prin Cuvânt

În primul rând, d-le George Roca, sincere felicitări pentru inițiativa realizării acestei cărți! Deşi sunt un altruist născut iar nu făcut, sunt foarte zgârcit atunci când vine vorba despre persoana mea. Am considerat şi consider că omul este doar suma realizărilor sale. Să fiu recunoscut după faptele mele. (…) Creatorul dă fiecărui un dar tocmai pentru a-l determina să învețe a dărui din dragoste şi cu bucurie. De aceea ni se va cere socoteală pentru folosul trecerii noastre prin această lume. (…) Lumea a fost creată prin Cuvânt. De aceea omul trebuie să fie conştient că este unica făptură căreia i s-a dăruit această putere nemăsurată de a crea el însuşi lumea şi viitorul.

Scriitorul este robul Cuvântului şi prin aceasta preot al Nemărginirii. Iar poetul ar trebui să fie cel mai aproape de Marea Taină, deoarece numai lor li s-a dăruit limba îngerilor, să poată vorbi nestingheriți cu Dumnezeu. Am scris foarte mult, am publicat foarte puțin, scârbit de munții de maculatură care se revarsă pe piață drept poezie. Aş putea într-o lună să public şase volume de poezie, care sunt scrise deja, ezit să o mai fac. Am publicat „Cântec pentru evadarea din frig”, „Floare de Lumină” şi „Simfonie cu maci”. Public in reviste din țară şi străinătate. Colaborez sporadic la mai multe posturi de radio, şi de un an permanent la Radio Prodiaspora, unul din colaboratorii d-nei Mioara Gram, la realizarea emisiunii „Artă, Ştiință şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”. Venirea mea se datorează doamnelor Mioara Gram şi Ecaterina Câmpean (director general al postului de radio). Fiecare „De trei ori femeie” cum ar fi spus Monica Tatoiu! Le sărut sufletul doamnelor Nicolae Nicoleta, Anca Cheaito, Lili Lazăr şi Mirella Pintilie Jaber. Personalități şi voci care dau frumusețe şi demnitate omului, în această lume a dezumanizării, unde aproape toți indivizii cunosc prețul tuturor lucrurilor şi valoare a nimic.

Voi încerca să redau ceea ce a înclinat balanța în favoarea acestei emisiuni, fără a folosi deloc cuvintele mele de atunci. Pare imposibil, nu? Deloc! Când un lucru trebuie să se întâmple, se întâmplă… Nu din coincidență. Nu există coincidențe! „Coincidența este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Este adevărat, citesc mult, dar după ce am pierdut a doua oară materialul aşi fi renunțat dacă nu mi-ar fi căzut în mână cărți care să conțină parcă „stenograme” ale discuțiilor cu d-na Mioara Gram. Iar vreo doi autori parcă ar fi tras cu urechea şi ar fi auzit tot. Mi-am amintit că Biblia, deşi a fost scrisă de patruzeci de bărbați… pare opera unuia. Aşa, că am hotărât să-l las pe unul să concluzioneze tot ceea ce afirmă ceilalți, după discuțiile mele cu d-na Mioara Gram. Care poate să confirme, sau să infirme tema şi termenii în care am discutat.

Val RĂZEȘU

Constanța (România)

Colaborator al emisiunii:

„Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm