Gia STANCULET: Prea târziu…

Prea târziu…

 

Te chem, te strig, dar ce pot face,
Căci glasul meu tu nu-l auzi?
Sunt murmur slab ce-adesea tace,
Ecoul stins ce nu-l pătrunzi.

În gânduri mă ascund să fug de dor,
Iar ora risipită prea mă doare,
Aș vrea să cred că încă-ți sunt fior,
Dar sufletul îl pot minți eu oare?

Privirea-i rătăcită de clipa de lumină,
Ai vrea ca altădată iubirii să te-nchini,
Și dintr-o dată suntem doi străini,
Dar lașă inima se-apleacă-n tină.

Prin nopți prea reci ne vom dori iertări,
Dar timpu-n așteptare a albit,
Din calde-mbrățișări rămân doar înserări,
Vom ști și tu și eu cât am greșit!

—————————-

Gia STANCULET

28 mai 2019

Mariana Zorița TURDA: Să îmi trimiți

Să îmi trimiți

Să îmi trimiți pe un puf de păpădie,
Ce-l poartă vântul în văzduh haihui,
Un strop de bine de la tine
Pecetluit cu un sărut !

Să-mi mai trimiți, că sunt departe,
Pe o petală gingașă de trandafir,
Un pic din sufletu-ți ce-mi poartă
Imaginea și dorul meu spre infinit !

Îl voi păstra închis în inimioară!
Voi aștepta ca tu să vi
Să îl deschizi cu gingășie
Și să plutească-n jurul meu senin !

Vor trece zile ,poate ani,
Doar că speranța ne va ține
În viața care este-o comedie
Să ne dorim ,dincolo de cuvinte,
Să știm că-n lume…
Acolo… este cineva !

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

27 mai 2019

Anatol COVALI: Margine

Margine

 

Trec orele…

Timpul a devenit un punct
care de-abia se mai vede.

Zarzãrii au început
sã se scuture.

E atâta verde în jur
cã îmi ameţesc gândurile.

Merg obosit.

Dupã mine amintiri în cârje.

Caut şi nu gãsesc.

Aflu, dar nu mai ştiu
la ce-mi foloseşte.

Alunec în mine
şi nu vãd nimic
de care sã mã pot prinde.

Simt mâl în sânge.

Aerul pe care-l respir
e câlţos şi fierbinte,
în vreme ce-n iureş, pe lângã mine,
trec orele.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 mai 2019

Elena TUDOSA: Cărarea sufletului prin labirintul vieții

Cărarea sufletului prin labirintul vieții

 

Pășesc agale prin al vieții labirint,
Tăcere infernală este în jurul meu,
Mult prea sleita de puteri mă simt,
Drumul de străbătut îmi pare tot mai greu.

Cărare spre odihnă sufletul caută-ntr-una,
Orbercăind prin întunericul profund,
Speranța căutării o va împlini doar luna,
Și stelele rebele, ce după nori se-ascund.

Încătușat în dor mă însoțește gândul,
Ce mă frământă groaznic cu mii de întrebări,
Pustie-mi este viața, întunecat labirintul,
Asemeni nopții oarbe stăpână peste zări.

Mă chinuiesc zadarnic, cărarea de-a găsi,
Prin labirintul vieții, atât de-ntortocheat,
Desperecheați mi-s pașii și cum să pot plivi,
Cu mâinile sângerânde, sufletul îngenunchiat?!

Tu, rază de lumină greu mai ești de întâlnit,
Eu te aștept dar tu, mă frămânți ca pe lut,
Deși-am pierdut nădejdea, eu încă mă mai lupt,
Să-mi fac cărare-n suflet, s-o iau de la-nceput.

M-apasă toamna vieții prin labirintul său,
E greu de străbătut când sufletul te doare,
De-o rază de lumină a unui curcubeu,
Încerc să mă agăț, răzbat să – mi fac cărare.

——————————-

Elena TUDOSA

28 mai 2019

Anca-Maria DAVID: E ură în lume

E ură în lume

 

E ură în lume, plânge o mamă,
un fiu ce-și caută nume,
o soră trage oblonul
să intre lumina din umbră,
un tată strânge cureaua să-și vadă
copiii crescând printre nori,
cu visele înfipte-n culori,
gustând din parfumul cu flori.
Mă doare, te doare, ne doare,
crește răutatea în izvoare,
ne jignim, ne îmbrâncim și nu ne oprim,
nici frâna de mână n-o stăpânim.
Aruncăm cu noroi, murdărind tot ce-i bun,
rămânând în urmă doar scrum,
se destramă valori lăsate pe drum,
călcate-n picioare, pierdute în fum,
nu mai credem în noi, ne-am pierdut în decor,
am renunțat la iubire pentru un pumn de cenușă
ce ne atrage într-o lume plină de ziduri,
zdrobind tot ce-i sfânt într-o mie de cioburi,
transformându-ne-n roboți fără suflet
ne întrebăm cine suntem și încotro
alergăm sub o mie de gânduri.

———————————-

Anca-Maria DAVID

Nicu GAVRILOVICI: Poemul unui rob

Poemul unui rob

 

Și peste tine îngeri și peste mine rouă
Ne cerne dimineața mijind în vârf de plopi,
Și dezrobit de lege cu mâinile-amândouă
Te alipesc de mine, în sâni-ți să mă-ngropi.

Și când vorbesc cu tine în cord îmi curge lavă,
Și când îmi scrii misive îmi trec prin piept fiori,
Și te-aș lega în versuri să-mi fii de-a pururi sclavă,
Și te-aș cânta, zeiță, de seara până-n zori…

De dragul tău aș arde corăbiile toate,
Pe-o insulă pustie să înoptăm un veac,
Din perle și din alge ți-aș construi palate,
Tu pururea regină, eu pururi rob sărac…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

PLUTIND SPRE CĂI LACTEE…

Trecură primăverile, trecură veri în șir…
M-apasă toamnele cu talpa grea pe trup…
Simt cum se usucă al vieții-mi trandafir,
Cu seva-i picurândă-n cristale de porfir,
Pe frunze purpurii, ce vânturile rup
Și, geamătu-mi astup…

 

Cu fiecare pas, mai mult simt o povară,
În cârcă pe umerii, ce-s tot mai gârboviți…
Pe ridurile frunții vremurile-mi gravară,
Un alt Eu, din primul nimica nu păstrară,
Fugit-au ani de-a dura, cu pașii lor grăbiți,
Lăsând pe-ai mei slăbiți…

Mă îndrept pe drumul, ce duce spre nadir,
O minune așteptând în cale să-mi răsară…
O gură de-aș sorbi din apa vieții în clondir,
M-aș reîntoarce s-aud, să văd și să respir,
Bătrâneții mele, cu fața-i ofilită și amară,
Înapoi să-i vina anii ce zburară…

Să regăsesc zenitul, senin, parcă mai ieri,
La braț cu Tinerețea, în pas vioi pe alee…
Cu trilurile de păsări, cu flori în primăveri,
Fără corbii, ce mă-nsoțeau pe Nicăieri,
Din lumina razelor să mă-nfirip, ca fee
Plutind spre Căi Lactee…

 

GURI LACOME…

Cineva m-a întrebat odată…
Cam cum îmi pare mie lumea asta ?
Unde-i inocenţa, romantismul de-altădată ?
Parcă de Zmei înverşunaţi a fost prădată,
Lăsând în urmă ruine, cenuşa şi năpasta…

I-am zis… că-mi pare o flamandă gură,
Lacomă, vroind să-nfulece de toate…
Să digere, să soarbă pan’ la picătură,
Să scuipe ce-i rămâne prin dantură
Şi iar să-nghită tot ce calea-i scoate !

Văd cum Îndoiala ronţăie din Credinţă,
Pierzându-ne din faţă drumul drept…
Întrebându-ne-apoi, cum e cu putinţă,
În păcate să cădem ades, fără voinţă,
Uitând ce-odată învăţasem, înţelept ?

Văd cum Lăcomia suge sufletul încet,
Lăsându-ne pe dinăuntru sterpi şi goi…
Cu gândul numai la câştig şi la buget,
Uităm că noima vieţii nu-i secret,
Deschişi doar ne fie ochii, amândoi !

Văd cum Interesul înfulecă pe Bunătate,
Uită de Frăţie, Prietenie şi Iubire…
Vinovăţia înghite şi sensul de Dreptate,
Dar ne-ntrebăm, de ce-i Singurătate
În lume, de ce-i atâta învrăjbire ?

Dar… chiar şi Iubirea înfulecă din inimă,
Durerea soarbe şi puţina bucurie…
Nu bem nectar, ades şuvoi de lacrimă,
Prefăcându-ne în posesor şi victimă,
Jucării… păpuşi cu terminată baterie…

Şi Bătrâneţea muşc-avid din Tinereţe,
Uitarea ne pradă trecutul şi prezentul…
Ne fură amintiri, trăiri şi visele răzleţe,
În loc lăsând coşmaruri hrăpăreţe,
Pierzând şi sentiment şi conştientul…

Şi Timpul ne soarbe lacom viitorul…
Captivi, pe-a pânzei de păianjen, soarte…
Scurtându-ne din aripi, ne interzice zborul,
Moartea-nfulecă Viaţa dată de Mântuitorul,
Dar… şi Eternitatea înfulecă pe Moarte…
Are gratii Gândul mai departe ?

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme”

George POTIRNICHE: Frământările sunt aprigi…rob în mantie de zale

Frământările sunt aprigi…rob în mantie de zale

 

Zilele, îmi par că-s lungi ca anii,
în suflet flutură un steag ce este mort,
Privirile mă dor de clipele prea stranii,
de insomnia minții muribundă-n inconfort.

Mă mint și-mi spun că totul este bine,
mă mint în inocența vremii și-n prezent,
Scrisorile lui D-zeu încă le port cu mine…
însă n-au efect ca stimulent.

Curge-n vene un Vezuviu dar oceanele mi-s goale,
neputință fierbe-n oase,prinse-n brațele de humă,
Frământările sunt aprigi…rob în mantia de zale,
pare totul fără cale peste -a negurei cutumă.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

28 mai 2019

Dorel SCHOR: Performanțe uluitoare (schiță)

– Unii oameni au un curaj nebun, afirmă cu admiraţie îndoielnică Leopold Gurnişt. Am citit azi în ziar că un tip din Madagascar s-a însurat de trei ori cu aceaşi femeie. Păi ce, nu s-a lămurit de prima dată?

– Da, e de acord Menaşe, dar ce poţi să spui despre bărbatul care nu numai că s-a insurat de trei ori, dar a şi divorţat de trei ori. Şi nu de aceaşi femeie, ci de femei diferite… Dar toate blonde! Avea el o fixaţie sau poate vroia să verifice ceva. Cine ştie…

– Iar începeţi cu prostii de ale voastre, intervine în forţă madam Gurnişt. Parcă la un divorţ putem şti cine e vinovat şi din ce cauză..? Au mai divorţat şi alţii şi nu o dată cele care au dat papucii domnilor bărbaţi au fost femeile. Că ne-am săturat de violenţă domestică, de beţivi, de geloşi, de mincinoşi, de…

Noi Îl privim discret pe Leopold care pare să regrete deja că a deschis subiectul. Tipul e blajin, nu l-ai bănui nicidecum de violenţă domestică, de gelozie, de beţie. Dar gelos pe nevastă-sa? Haida de…Poate că mai spune o minciunică uneori, dar e om şi el, nu?…Noroc că dentistul Kleinergrois, care a tăcut până acum, are o intervenţie salvatoare:

– Eu cunosc din prima sursă un caz şi mai interesant. Un pacient de-al meu care a fost căsătorit tot de trei ori dar numai şi numai cu unguroaice. Nu blonde, nu frumoase, nu neapărat foarte tinere.

– Păi, de ce numai unguroaice? ne mirăm noi.

– Pentru că omul trăia la Budapesta! După aia şi-a luat lumea în cap, a venit aici şi ştiţi ce a făcut?

– Ce? întreabă timid Leopold.

– S-a însurat pentru a patra oară…!

Continue reading „Dorel SCHOR: Performanțe uluitoare (schiță)”