Anatol COVALI: Final

Final

Curtea regretelor e plină
de scamatori şi măscărici
ce-au vrut, jucând în roluri mici,
succes şi-omagiu să obţină.

Dar nu e nici un spectator
care să râdă, să aclame
acele comedii sau drame
în care-s sufletele lor.

Stau trişti pe scena lor actorii,
îngânduraţi şi resemnaţi
că nu mai sunt aplaudaţi
măcar ca nişte foste glorii.

Doar câte-o clipă de extaz
şi-atât! Ce este între clipe
e numai frângere de-arìpe
şi pângărire de obraz.

Şi poate fi numită viaţă
acest destin crucificat,
când dintre lacrimi, ne-ncetat,
urli acelaşi: Râzi, paiaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

1 mai 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Zvon de primăvară/ПРОЛЕТЕН ЗВЪН – Traducere în limba bulgară, Nadejda Radeva

ZVON DE PRIMĂVARĂ

La margini de-oraş şi de noapte,
aştept primăvara să vină,
câmpul tresare de şoapte,
muguri sub stele suspină.
Mă cheamă un zvon de lumină,
calesti de petale în zbor,
cerul se-aruncă-n fântână
ostenite privirile dor .
Vuieşte şi Istrul la maluri,
din sloiuri albastre scăpat,
corăbii senine pe valuri
miresme la proră se zbat.

ПРОЛЕТЕН ЗВЪН

По ръбовете на града и на нощта,
очаквам да пристигне пролетта,
полето стряска се от шепот,
напъпва от въздишка на звезда.
Събужда ме звън от светлина,
движение от полет на листа,
небето е кипящ фонтан
изтощени погледи жадува.
Бушува Истър и вълни
от сини слоеве пробягват,
а корабите озарени плават,
мирише на гребло и лък.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

Traducere de Nadejda Radeva
Автор – Дуня Паланджеану
Превод от румънски – Надежда Радева

Ioana CONDURARU: Te mai văd și azi Măicuță

Te mai văd și azi Măicuță

A-înflorit iar stânjenelul
Lângă prispa noastră dragă,
Iar în slăvi violoncelul,
E purtat cu mare slavă
De a păsărilor cânt.
Eu privesc pe ulicioară
Așteptând a ta venire
Să mai fim pe înserat
Depănând o amintire.
Râdunelele voiose,
S-au întors din depărtări
Și se-înalță fericite,
Către slava norilor.
Eu pierdută printre gânduri,
Urmăresc a lor venire
Iar din zările iubirii,
Îmi apăi ca o minune.
Ești așa precum iubirea,
Simplă cu un zâmbet cald
Doar cu șalul îmbrăcată,
Sprijinită de toiag.
Inima tresaltă-în taină,
Iar pe ochi lacrimi sosesc
Și în clipa adorată,
Văd tot raiul pământesc.
Mâna fină-o simt pe creștet
Mângâindu-mă duios,
Glasul lin mă dojenește:
-,, Ai îmbătrânit frumos,
Fata mea cu chip de floare
Și privirea de om blând!
Pe o rază de la soare
Ți-am simțit dorul flămând.
Am venit o clipă doară
Să petrecem împreună,
Că ești tare supărată,
Parcă ai pe șoaptă brumă !”
Noaptea grea la geam se vede
Și din somn brusc mă trezesc,
Ce păcat, ai fost aivea
Într-un vis Dumnezeiesc.
Te mai văd și azi Măicuță
Pe cărările de dor
Apărând cu vorba dulce,
Precum apa de izvor.
În căușul cald al vremii,
Te închid ca pe-o comoară
Să-ți păstrez în taină ochii,
Ce cu drag mă înconjoară.

———————————-

Ioana CONDURARU

28 aprilie 2018

Foto: Pictură- Hugues Merle

Cristian Gabriel VULPOIU: Ascultă cum tace

ASCULTĂ CUM TACE

Ascultă cum tace natura,
Și visul în ciutură tace
Iar șoapta în noaptea absurdă
În lacrimi stă ascunsă și zace.

Ascultă cum tace izvorul,
Și luna ce nu-l mai mângâie
Lasă în întuneric pridvorul
Iar frunza-i din nou aramie.

Ascultă cum tace luna,
Mi-ascunde visu-ntr-o rază
În pași răstigniti totdeauna
Neființa mea defilează.

Ascultă cum tace visul,
Cum focul în sobă te ascultă
În candele plângi paradisul
Iar zorii sunt ca o insultă.

Ascultă cum tace iubirea,
Când soarele doare-ntr-o carte
La răspântii citim izbăvirea
Și hai să plecăm mai departe !

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

1 mai 2019

Ana PODARU: Tânguirea plopilor

Tânguirea plopilor

Fântânile sunt vechi iar apele sălcii…
Pereţii, gardul, şura se ţin într-un toiag.
Uitat eşti cimitire, sculptat în lemn de fag,
În tine zac icoane de morţi cu nume vii.

În vale, lângă crucea ce nu-şi mai are nume
Se-nalţă plopul verde ce taie norii-n două…
Se-apleacă la pământ când bate vânt şi plouă,
Cu frunza tremurată, umbrar pe-un loc anume.

Mai ies bătrânii noaptea din cripte să ne vadă,
Cu mângâieri pe frunte visăm la tot ce-a fost,
De dragul lor ne umplem de râvnă şi de post
Privindu-i cum se duc, miros a vin şi pâine.

Îmbracă-te pădure cu straiele-ţi măiastre
În fiecare vară de toamnă-ţi fie sete…
Ne dă din primăvară renaşterea pecete
Şi iarna fă-te cuibul zăpezilor albastre.

Noi, ne vom umple-apusul din ciutura fântânii
Şi ne vom plânge morţii culcaţi în dosul stânii.

——————————–

Ana PODARU

1 mai 2019

Alina CRISTIAN: Un foc nestins

Și-s însetat de tine, la fel ca prima dată
Pe scări de gânduri te cobori, din amintirea grea
Vinu-mi surâde galeș, cu gustul tău de fată
Ce nu l-aș da vreo clipă pe toată viața mea.

Te undui ca sirena, prin gândurile-mi tulburi
Și rozele-ţi din plete îţi sângeră timide
Cu mâna ta de înger, începi ca să mă bucuri
Și-mi torni plăcerea dulce, cu zâmbete candide.

Te sorb dintr-o privire, agonizând în taină
Când ochii tăi, jăratec mi-aruncă-n încăpere…
Amiaza-mi pare-o pată, lipită de-a mea haină
Clepsidra-mi cerne anii, și lutul mă tot cere.

Și-n ochii mei e zarea, atât de sângerândă,
Ca gura ta de fragă, din vinu-mi parfumat…
Umil, să mor în taină, cu o așa osândă
Tu să îmi fii călăul, și-aș mai muri o dat’

Mă-mbracă noaptea iară, cu zâmbetul tău dulce,
Carafa-mi este goală, dar eu sunt plin de tine…
Luna îmi cântă tandră, la harpă, să mă culce
Și-aș vrea în pat de roze, să fii doar tu cu mine.

În zori, ibricul urlă, i-un șuierat în gară
Din care îmi apare-un înger, prin aburi de cafea…
Tu m-ai ucis aseară, mi-ai fost călăul, iară,
Iar eu, un foc nestins, cum mi-este dragostea.

——————————–

Alina CRISTIAN

1 mai 2019

Elena NEAGU: Dintr-un zbor te-ai convertit…

Dintr-un zbor te-ai convertit
într-un timp cu maluri rupte…

Te-am ales fără să știi ,
colț de Rai mi te-am zidit ;
pot să-ți tâlcuiesc mai multe
să te’aduni cu cai cu tot ,
dar mai mult n-o să mai pot;
dintr-un zbor te-ai convertit
într-un timp cu maluri rupte.
Pâinea unor sfinte zile ,
îngropată-i pe maidan
sau o ningi pe albe file.
Urli’a lup cu verbe-n colți ,
pe cărări sunt mărăcini ,
să-ntorci vara ,nu mai poți ,
lanurile sunt ciulini.
Stai cu palmele întinse ,
parc’ai implora un înger
să-ți vorbească iar în vise .
Eu cobor printre cuvinte ,
toamna-ți plânge și eu sânger.

————————-

Elena NEAGU

1 mai 2019

Elena VOLCINSCHI: Mă rătăcesc prin doruri…

MAI RĂTĂCESC PRIN DORURI…

E-o seară liniștită și nu bate nici vântul ,
Un gând de dor ce-aveam de-acum și el s-a dus
Marama nopții întinde și-acopere pământul,
Ființa-mi obosită se îndreaptă spre apus.

Dorința de iubire, iubirea mult visată
Mă duce către tine cu pași de lup flămând.
Gândirea-mi joacă feste și parcă dintr-o dată
Mă rătăcesc în doruri cu ochi deschiși visând.

Iar înaintea mea un drum de colb deschide
E-același drum pe care în calea ta ieșeam.
”Ce falnic brad în față-mi coroana își întinde!
Cândva la umbra lui, ce mult noi ne iubeam”.

Aud parcă și păsări cu tril înveselit
Văd flori; ce frumuseți,le simt și lor parfumul!
Nu-mi pasă nici de colbul ce m-a ademenit,
Visez sub bradul falnic ce-ntinde cât e drumul.

Măsor și cu privirea zarea cum se petrece,
Norii s-adună-n grabă, stele-au acoperit.
Își curg cu multe furii stropii de ploaie rece,
Eu sunt tot visătoarea de sub bradu-nverzit.

Aici am să aștept zorii și chiar ziua de mâine,
Gâdesc cu îndrăzneală; ”Ce va fi mâine oare?
Să mă-ntorc din drum?Așa o fi mai bine?
Să plec fără iubire? Fără iubirea-mi mare”?

O rugă-’nalț spre Cer, puterea să-mi răspundă,
Ce-aș mai putea să fac, cu restul vieții mele?
Privesc în ochi de ploaie, în răzlețită undă,
Cum ființa-mi se permută pe trepte reci de stele…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Din primăvară am doar amintiri’’, 2019)

Anatol COVALI: Tristeţea Domnului

Tristeţea Domnului

Ce trist e Dumnezeu ! Îi simt amarul
când duhul Său fiinţa mi-o inundă
şi-mi soarbe-n infinitul Lui coşmarul
în care-apoi iubirea şi-o cufundă.

Mâhnirea Lui în sânge îmi palpită
şi zbuciumu-i îmi taie răsuflarea,
când dragostea-i curată şi-infinită
îmi mângâie-n fiinţă destrămarea.

Se-ascunde-ades în ochii mei şi plânge
înduioşat de-atâta suferinţă,
uimit de disperarea ce mă frânge,
certându-mă că stau în umilinţă.

Şi-ntr-un târziu, când întristat se duce,
cobor în bezna sufletului iară
şi pe-a durerii nefirească cruce
mă răstignesc a nu ştiu câta oară.

————————————–

Anatol COVALI

București

1 mai 2019

Nastasica POPA: Parfumul sălbatic

Parfumul sălbatic

Peste-o râp’ adâncă stă rănit de brumă,
Lăcrimându-și gândul,trandafirul mumă!
Floarea lui gingașe, cu-n rând de petale,
Își întinde brațe… să curgă la vale.

Albu-i luminează primăveri brodate
C-o sălbăticie, în măceș-nodate.
Tremură de spaimă, destramă-n migală,
Fluturi pe veșmântul rochiei de gală.

Colorând adâncul într-o puritate,
Ceru-n agonie pare-o zeitate,
Cu flori ca de spumă biruie amurgul
Tânguiri strivite, prinde-n chingă burgul.

Văzduhul alintă tăcerile oarbe,
Parfumul sălbatic de măceșe-l soarbe.

*burg-cetate medievală

——————————-

Nastasica POPA

29 aprilie 2019