Tristeţea Domnului
Ce trist e Dumnezeu ! Îi simt amarul
când duhul Său fiinţa mi-o inundă
şi-mi soarbe-n infinitul Lui coşmarul
în care-apoi iubirea şi-o cufundă.
Mâhnirea Lui în sânge îmi palpită
şi zbuciumu-i îmi taie răsuflarea,
când dragostea-i curată şi-infinită
îmi mângâie-n fiinţă destrămarea.
Se-ascunde-ades în ochii mei şi plânge
înduioşat de-atâta suferinţă,
uimit de disperarea ce mă frânge,
certându-mă că stau în umilinţă.
Şi-ntr-un târziu, când întristat se duce,
cobor în bezna sufletului iară
şi pe-a durerii nefirească cruce
mă răstignesc a nu ştiu câta oară.
————————————–
Anatol COVALI
București
1 mai 2019