MAI RĂTĂCESC PRIN DORURI…
E-o seară liniștită și nu bate nici vântul ,
Un gând de dor ce-aveam de-acum și el s-a dus
Marama nopții întinde și-acopere pământul,
Ființa-mi obosită se îndreaptă spre apus.
Dorința de iubire, iubirea mult visată
Mă duce către tine cu pași de lup flămând.
Gândirea-mi joacă feste și parcă dintr-o dată
Mă rătăcesc în doruri cu ochi deschiși visând.
Iar înaintea mea un drum de colb deschide
E-același drum pe care în calea ta ieșeam.
”Ce falnic brad în față-mi coroana își întinde!
Cândva la umbra lui, ce mult noi ne iubeam”.
Aud parcă și păsări cu tril înveselit
Văd flori; ce frumuseți,le simt și lor parfumul!
Nu-mi pasă nici de colbul ce m-a ademenit,
Visez sub bradul falnic ce-ntinde cât e drumul.
Măsor și cu privirea zarea cum se petrece,
Norii s-adună-n grabă, stele-au acoperit.
Își curg cu multe furii stropii de ploaie rece,
Eu sunt tot visătoarea de sub bradu-nverzit.
Aici am să aștept zorii și chiar ziua de mâine,
Gâdesc cu îndrăzneală; ”Ce va fi mâine oare?
Să mă-ntorc din drum?Așa o fi mai bine?
Să plec fără iubire? Fără iubirea-mi mare”?
O rugă-’nalț spre Cer, puterea să-mi răspundă,
Ce-aș mai putea să fac, cu restul vieții mele?
Privesc în ochi de ploaie, în răzlețită undă,
Cum ființa-mi se permută pe trepte reci de stele…
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,Din primăvară am doar amintiri’’, 2019)