Ioan POPOIU: ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN

Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Mai întâi, să vorbim despre originile tale, familie, părinți, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În primul rând și eu mulțumesc! Nu m-am gândit niciodată să ajung să scriu ceva despre mine. Nu este tocmai ușor pentru că în momentul când reflectoarele sunt pe tine…, nu ai aceeași stare de confort, ca atunci când esti mai în umbră.

Origini? Vin dintr-o familie a căror rădăcini se află aici în Mărginimea Sibiului, mai exact din satul castraveților, Ludos, și un alt sat de peste deal, Pauca. Primii ani de viață i-am petrecut lângă bunicii din partea mamei. Acolo cred că s-a infiltrat sub piele dorința de a mă înconjura de natură, de flori. Mă jucam cu pământ, cu frunze de salcâm-erau bănuții cu care plăteam diverse flori adunate mănunchi și legate cu fire de iarbă. Găurelele din strampeni erau totdeauna lărgite și pe acolo intra tărâna. Cred că îmi plăcea foarte mult cum se bucura bunicul când mă vedea și cum mă certa bunica. Era o ceartă cu zâmbetul ascuns, dar pe amândoi îi simțeam cum râd. Mai târziu…am aflat că de câte ori mergea tata în vizită la bunica, ea își punea sorț nou, nu cumva să aibă o găurică…pentru că acel sorț devenea o bucata de material numai bună de aruncat la gunoi. Mi-am iubit mult bunicii. Îmi iubesc și părinții. De la mama am blândețea și răbdarea, iar de la tata cred că am luat ambiția și tenacitatea de a lupta cu orice. Tata era un om care avea mereu o glumă la îndemână. Nu suporta tristețea în jurul lui. De asemenea, era un om care sărea în ajutor și rezolva orice problemă, chiar și imposibilă! Culmea era că îi și reușea. Îmi lipsește mult! Din păcate, a plecat între stele la 5-6 luni dupa ce ne-am mutat în Slimnic. A reușit să vadă locul unde ne-am mutat, i-a plăcut, totuși a avut o undă de regret…Orice părinte își dorește o viață lină pentru copilul său, iar eu plecam din inima Sibiului, din centrul istoric, într-o casă mare, la țară! Cu toate problemele care decurg din asta!

Ioan POPOIU: Te-ai născut în Sibiu, când te-ai mutat la Slimnic, cum este acest loc ?

Mioara HUSUSAN: Da, m-am născut în Sibiu, fiind primul copil din familie. Mai am un frate și o soră, astăzi fiecare la casa lui. În Sibiu am locuit 34 ani. Aici am terminat școala, liceul. Am încercat doi ani și intrarea la facultate, dar n-a fost să fie. Nu am învățat îndeajuns pentru asta, dar asta nu înseamna că nu mi-a plăcut cartea.

Cum este la Slimnic?

Legată indirect de dispariția tatalui meu, în 2006, pentru că mi-a spus când ne-am mutat: „Mioara vei munci ca un chinez și te vei izbi de tot felul de probleme!” A avut mare dreptate…Slimnicul este la 15 km de Sibiu! Cum este? Nu pot să definesc exact pentru că există două stări contradictorii: Pe de o parte e frumos, pentru că ești înconjurat de natură, si greu pentru ca să poți ajunge la zicala “omul sfințește locul“. Trebuie, în primul rând, multă muncă, voință și compromisuri, pe lângă că trebuie să accepți ideea că trebuie sa faci ceea ce poți, nu doar ceea ce vrei. Am ales o casă mare, cu grădină și curte. Toate necesită prezență, mână fiabilă de muncă și pricepere.

Ioan POPOIU: Ce amintiri ai despre copilărie?

Mioara HUSUSAN: Frumoase! Chiar și cele care atunci mă faceau să plâng, acum mi se par sublime. Îmi plăcea și îmi place și acum să citesc. Născută în 1969, terminând liceul în 1988, sunt un copil crescut în epoca comunistă, în care nu erau foarte multe, dar parinții s-au străduit și ne-au creat amintiri plăcute. Concedii în țară și micile bucurii zilnice. Ziceam că-mi place să citesc. Și atunci era la fel sau mai mult, pentru că aveam mai mult timp. Ascundeam cărțile lui Jules Verne, Ciresarii, Dumas și orice carte prindeam a citi, sub caietul de matematică. Daca eram la masa de învățat…pe genunchi sau sub carte, era o carte de citit. Aveam o rapiditate fantastică să le ascund, când se deschidea ușa și apărea mama sau tata.

Ioan POPOIU: Cum ai privit școala?

Mioara HUSUSAN: O normalitate! Nu am excelat dar nici nu am rămas codașă. Mă învârteam în jurul celor din mijloc.

Ioan POPOIU: Unde ai făcut liceul?

Mioara HUSUSAN: Am facut liceul în Sibiu, și l-am absolvit în 1988.

Ioan POPOIU: După liceu, ce s-a întâmplat, ai încercat la facultate?

Mioara HUSUSAN: După ce am încercat în doi ani să intru la facultate, lucrând în acest timp la domiciliu, aveam 20 ani. M-am angajat într-un magazin numit “Arta Populara“. Erau acolo tot felul de obiecte de artizanat, ii populare, covoare țesute manual, broderii și macrameuri. Sibiul era și este un loc vizitat de străini, iar în primii ani după 1989 cu atât mai mult. Îmi plăcea să vorbesc cu oamenii, să le arăt frumusețea. Insistam mult pe calitate, 20 de ani am fost omul amabil, săritor, zâmbitor, omul care și-a făcut treaba și nu numai, cu drag și plăcere…Articole de artizanat inițial, incălțăminte, îmbrăcăminte, electrocasnice mici și mari, telefonie mobilă. Am urmat cursuri de telefonie mobilă, de perfecționare, de expunere, de explicații, de vorbit cu oamenii, care m-au ajutat foarte mult. Fiecare loc de muncă a fost o continuare a celui precedent, aducând odată cu noutatea și alte provocari, dar menținând aceeași dragoste de comunicare. De când mă știu am gândit așa. Comunicarea este regula de bază ca doi sau mai mulți oameni să se înțeleagă. Dacă nu este comunicare, nu poți să pui în practică nici ceea ce gandești, nici ceea ce vrei. Actualul loc de muncă este diferit de toate acestea, dar păstrând principiul comunicării dintre oameni. Uneori se poate, alteori nu!

Ioan POPOIU: Ai o fiică de 15 ani, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În 2001, m-am căsătorit, iar în 2004 s-a născut Luana. A împlinit de curând 15 ani și urmează perioada de admitere la liceu. Sper din toata inima să se împlinească dorințele ei, pentru că am încercat de-a lungul timpului să-i insuflu ideea că tot ceea ce face, bun sau rău, sunt cărămizi la construirea vieții ei. Fiecare suntem singurii responsabili de ceea ce primim de la viață. Uneori ține de conjunctură, de noroc, de dorința de a ieși din anonimat, de acea caracteristică umană dorită de fiecare, numită împlinire!

Ioan POPOIU: În 2013, ai început un blog în care ești semnatara mai multor articole, despre ce este vorba?

Mioara HUSUSAN: Când ne-am mutat în Slimnic, mi-am dorit foarte mult să așez pe masă cât mai mult din ceea ce produce pământul. Și nu orice fel de pământ, ci cel din grădina personală. Eram avidă de gustul roșiilor de țară. Mă irita gândul că trebuie să cumperi din piață și banala legătură de pătrunjel. Am început să așez pe coli albe ceea ce știam. Informațiile de pe internet la vremea respectivă începeau să prindă aripi. De multe ori, ca să înțeleg tot, trebuia să caut o tonă de rânduri. De felul meu sunt un om simplu. În această simplitate nu căutam decât să înțeleg ceea ce citeam. Așa a pornit ideea acestui blog, blog care se găsește la adresa http://remediesnaturist.com/ . De a cuprinde informație în cuvinte simple, în fraze care să aibă logică. Un blog despre remedii naturiste, despre fructe și legume, despre beneficiul de a le crește în propria ogradă. Primul an a fost greu. La două zile, scriam un articol. Era o muncă pe care o făceam după orele de serviciu. Un blog presupune promovare, informație corectă, oameni care să citească. Încet, dar cu consecvență, într-un an de zile am ajuns la 2 milioane de cititori, care căutau ca și mine informație în cuvinte simple.

Ioan POPOIU: În aceeași vreme, ai început colaborarea la diverse posturi de radio, cum comentezi ?!

Mioara HUSUSAN: Tot blogul este vinovat de acest lucru. Articolele semnate de mine, au început să fie promovate și de alții. Spuse în cadrul unor emisiuni la radio. Bineînțeles că în momentul în care auzi aceasta, te cuprinde așa un fel de euforie, de împlinire, cam același lucru se întâmpla cu omul care scrie și își aude textul sau poezia promovată de către alcineva. Am început colaborarea cu Radio Suflețel și am început să învăț din nou. Cine zice că învățatul se termină odată cu perioada școlară, se înseală. În fiecare zi învățăm, învățăm din greșelile noastre, învățăm de la alții, încercăm să ne desăvârșim. Suntem perfectibili prin esența noastră ca oameni.

Ioan POPOIU: În 2015, se naște Radio ROMANTIC, care, după un an, dobândește formatul acesta, de muzică și poezie!Ce poți să ne spui? Continue reading „Ioan POPOIU: ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN” →

Vasilica GRIGORAȘ: Haiku-ul zilei

Haiku-ul zilei

10 mai 2019

aşteptând în prag –
urme de pui pe prispa
proaspăt lipită

(Vasilica Grigoraș)

Impresia (alegorică) este aceea că nu doar mama sau bunica așteaptă în prag, ci copilăria cu amintirile ei. Una din ele este chiar cea din partea a doua a poemului: puii nu așteaptă să se usuce prispa abia lipită și îngăduința pentru fapta lor frizează indulgența pentru copiii neastîmpărați. Poate că în ochii celor rămași acasă urmele de pui (acum crescuți și răspîndiți în lume) sînt emblematice pentru iubirea lor.

Îmi permit să închipui mai mult: zărind urmele de pui pe prispa proaspăt lipită cel/cei care așteaptă în prag parcă văd urmele copiilor care-au crescut și s-au împrăștiat în lume. (Corneliu Traian Atanasiu)

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

10 mai 2019

(Imagine internet)

Zamfira CIOBANU: Culori de iubire

Culori de iubire

Se duse iubirea cu dragul departe
În sufletul umed tresar nostalgii
Nimic nu infirmă vremii să poarte
Chipul iubirii prin zboruri târzii .

Furtuna aduce mereu câte-un dor
Pe vântul hoinar în căderea de ploi
Pârâuri grăbite se scurg repejor
Gânduri aștern amintiri în șuvoi.

Copacii scutură petale mărunte
Pe iarbă s-așează albul imaculat
Stropii de ploaie coboară pe frunte
Raze de soare ivesc spre iluminat.

Pe cerul divin curcubeul întinde
Culori de iubire visate cândva
Cântec de inimi ținutul cuprinde
Iar timpul zidește altarul pe-o stea.

Asfințitul vine și luna zâmbește
Pereche cu Venus raze-și lucesc
Spre Zeul Iubirii ce drumul trudește
S-ajungă degrabă la cei ce iubesc.

În liniștea nopții un tril se aude
Privighetoarea-n talent se avântă
Din inimi dorința vrea să inunde
Taina iubirii ce-n șoapte cuvântă.

—————————–

Zamfira CIOBANU

9 Mai 2019

Anatol COVALI: M-am regăsit

M-am regăsit

M-am regăsit. Nu ştiu pe unde
am colindat atâta vreme,
fără să-ncerc a mă ascunde
fiindcă n-aveam de ce mă teme.

Şi dacă îmi sunt cunoscute
acele locuri, ce vă pasă
că doar de mine sunt ştiute
şi-n care-mi pare că-s acasă ?

Sunt printre voi numai o parte
din cel ce-am fost întotdeauna,
unul aici, altul departe
şi care-a biruit furtuna

ce m-a udat până la piele
şi-a bântuit pe orice mare
pluteau corăbiile mele
întotdeauna-nvingătoare !

————————————–

Anatol COVALI

București

10 mai 2019

Nela TALABĂ: Mă-ntorc…

Mă-ntorc…

Sunt fiul tãu rãtãcitor, luminã,
şi-mi strigã sângele ca o sirenã:
„Mi-e dor de-acasã!”

Mã-ntorc la tine cu braţele întinse.
Primeşte-mã înapoi,
aşa cum sunt acum:
pe coapse-mi şiroiesc
râuri de sare,
rãmãşiţe ale tumultului
de lacrimi,
furtuni îmi joacã în pãrul rebel,
iar fulgere albastre curg prin vene.

Şi timpul,
şi drumurile toate
m-au amãgit cu doruri multe şi rebele,
cu primãveri ce n-au venit,
cu o iubire care-avea aripi de cearã
şi-a nins cenuşã peste sufletu-nsetat.

Primeşte-mã
pânã ce amurgul
nu se închide ca o imensã pleoapã
peste curcubeul care încã mai leagãnã
în privirile mele
inorogul alb
mult visat
din copilãria mea.

Primeşte-mã, luminã!
Mã-ntorc la tine,
eu, fiul tãu rãtãcitor,
şi vreau sã îţi aprind altare
din versul meu albastru
ce singur a rãmas întreg.

Îmi strigã sângele ca o sirenã:
„Mi-e dor de-acasã!”.

–––––––––-

Nela TALABĂ

11 mai 2018

Simon JACK: Îndemn

Îndemn

Treceți albatroși în cealaltă emisferă
aici sunt numai cucuvele
cu meridianul aripilor sfârtecat
de înnoptare,
aici mi-s roibii fugi cu pasul pătat
chiar si gândul nu e liber
crește-n seră laolaltă cu ambrozii
printre bulbii de păcat,

te lasă învinuitule de holograma
teleportarii în clipa de ieri,
azi e mai viu, cucii mai singuri ca mâine
in cuiburi sunt cuburi
nu ouă
si paiul se face strigoi fără ramă,

treceți cu toți
voi ce vă temeți de aripi si gloată
cei ce urniți pământul din loc
in tornadă,
treceți la ora de moarte
aici în curând nici gările n-or să mai
aibe ceasuri,
nici trenuri cu marfă de noapte
nici cucuvele cu șoaptă înaltă,

treceți în altă străină balanță! …

————————–

Simon JACK

Israel

11 mai 2019

Petre DIN: Al. Florin Țene – Veniți privighetoarea cântă

Al. Florin Ţene

Veniţi privighetoarea cântă…!

Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste

Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017

La un interval de un an de la publicarea unui roman de excepţie pentru cultura română, „La braţ cu Andromeda. Viaţa scriitorului Gib. Mihăescu între realitate şi poveste”, Alexandru Florin Ţene este prezent din nou în librării cu romanul „Veniţi privighetoarea cântă……! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste”, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017. Nici nu s-au incheiat ultimele ecouri ale apariţiei romanului despre viaţa scriitorului Gib. Mihăescu la nivelul mentalităţii oamenilor de cultură români că a şi apărut un nou volum al scriitorului clujean. Trebuie să recunoaştem, că suntem martorii unui adevăr fundamental: Alexandru Florin Ţene nu se supune logicii scriitorului obişnuit, care după publicarea unui volum are nevoie de un timp în care să se decanteze lumea ideilor pure, admirabil descrise de Platon, utilizate în precedentul volum de universal febril al căutărilor ce se vor concretiza în viitorul roman. Domnul Al Florin Ţene este o personalitate remarcabilă a culturii române prin disciplina travaliului liber asumat, prin prolificitatea dimensiunii culturale şi prin implicarea sa ardentă şi pasională în circuitul de valori culturale naţionale şi europene.

Actualul volum „Veniţi privighetoarea cântă…! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste”, publicat de Al. Florin Ţene la Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2017, este un roman care evocă detaliat biografia scriitorului Alexandru Macedonski. Scriitorul, fin narator al evenimentelor socio-culturale şi politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului XX reconstituie în manieră erudită imaginea fascinantă, seducătoare a societăţii româneşti, care animată de un naţionalism constructiv şi profitând de oportunităţile istorice a obţinut marile deziderate ancestrale ale românilor : cucerirea independenţei naţionale, desăvârşirea unităţii naţionale şi modernizarea socio-economică, instituţională a României Mari, creată în 1918.

Volumul este structurat în nouă capitole, o bibliografie selectivă şi un curriculum vitae, care argumentează dimensiunea creatoare şi trăirile intelectuale ce-i înnobilează viaţa distinsului scriitor clujean, Al. Florin Ţene.

Primul capitol: „Copilăria din mijlocul unei avuţii edenice” evocă cu mult farmec vârsta primei copilării, ecouri ale evenimentelor politice, miturile şi legendele care însoţesc orice copilărie, dar şi primele începuturi poetice ale lui Alexandru Macedonski. Iniţiativa dezrobirii ţiganilor din primăvara anului 1856, decisă de domnitorul Barbu Ştirbei, a generat un efect devastator în sensibilitatea ţiganilor. Nemulţumiţi, ţiganii de pe moşiile generalului Macedonski, tatăl său, s-au adunat în faţa conacului şi i-au solicitat acestuia să nu aplice iniţiativa dezrobirii. În mentalitatea lor, robia le asigura cele necesare traiului. „Ca robi, matale boierule, ne dai toamna cele necesare: un bănicior de mălai, unul de făină, îmbrăcăminte pentru puradei, lemne de foc, de toate! Dacă vom fi dezrobiţi, cine ne mai dă astea?” Atitudinea paternalistă, protectoare a tatălui lui Macedonski s-a manifestat şi în acest context prin aplicarea legii de dezrobire a ţiganilor, dar şi prin asumarea în continuare a dimensiunii salvatorului, ajutându-i material.

Capitolul doi: „Rătăcirea unui enfant prodique prin Evropa” este o binecuvântare a destinului pentru cel care lecturează romanul scris de Al. Florin Ţene. Opera se racordează la nivelul istoriei mentalităţilor colective şi a imaginarului social practicată de Jacques Le Goff, Roger Chartier, Gilbert Durand, practicată şi în spaţiul românesc de Toader Nicoară, Sorin Mitu, Lucian Boia, etc. Acest tip de abordare istorică îşi propune să restituie caracterul oamenilor obişnuiţi şi al personalităţilor istorice, preocupările, atitudinile şi reacţiile acestora confruntaţi cu dificultăţile existenţiale.

Itinerariul lui Alexandru Macedonski prin Europa reprezintă paradigma tinerilor studioşi ce frecventează universităţile europene şi care îşi propun la întoarcerea în ţară modernizarea instituţiilor social-economice şi politice autohtone. Decesul prematur al tatălui său, generalul Macedonski, interpretat ca fiind cauzat de neînţelegerile din perioada mandatului de ministru în timpul domniei lui Cuza, îi creează dificultăţi financiare. Vânzarea unei case din Craiova îi oferă suportul financiar al călătoriei la studii la Viena. În capitala imperiului îi cunoaşte pe Mihai Eminescu şi Ioan Slavici şi este înconjurat de boema vieneză. Neastâmpărul tinereţii îi poartă destinul prin Italia, unde vizitează cele mai importante muzee şi monumente istorice. Călătoriile tânărului Macedonski, căutările sale în domeniul poeziei, decantările lirice corespund perfect ipostazei unui poet în devenire artistică.

Capitolul trei: intitulat „Trezirea conştiinţei de poet” este o etapă semnificativă în devenirea sa ca poet. Talentul poetului este materializat prin publicarea primului volum de poezii „Prima Verba”, dedicat mamei sale, Maria. Acest aflux al ideilor expuse de autor, cu conotaţii despre studiile lui Alexandru Macedonski la Universitatea din Viena, evenimentele politice, debutul său ca poet în revistele Telegraful Român, Oltul sunt decisive în constituirea formaţiei sale artistice. Alte aspecte ale biografiei sale sunt atitudinile antimonarhice materializate prin publicarea unei satire 10 Mai, la 23 mai 1873 în ziarul Telegraful, fapt care îl determină să părăsească ţara. Problemele financiare îi întrerup periplul european şi se reîntoarce în ţară, unde asistă neputiincios la pierderea moşiei şi la decesul mamei sale.

Capitolul patru: „Intrarea în viaţă ca o luptă cu taurii” se înscrie pe aceeaşi linie ascendentă, cu o problematică focalizată asupra vieţii politice româneşti şi în care autorul se impune prin ţinuta ştiinţifică deosebită, prin valorificarea potenţialului său de istoric literar şi prin eleganţa şi precizia informaţiilor inserate în volum. Al. Florin Ţene evocă cu fascinaţia stilului său inconfundabil avatarurile vieţii politice ale tânărului Macedonski. Atacurile vehemente la adresa domnitorului Carol I se înmulţesc, atât în presă cât şi în poezie. Poetul critică afacerea Strousberg, uniunea vamală cu Austro-Ungaria, germanizarea ţării şi guvernul condus de Lascăr Catargiu. Încarcerarea sa la închisoarea Văcăreşti pentru aproximativ trei luni şi jumătate, în anul 1875, achitarea sa de către instanţa judecătorească, deziluzia provocată de faptul că nu a fost nominalizat pe lista de deputaţi pentru Parlament, deşi a publicat sute de articole, a ţinut cuvântări în sprijinul opoziţiei liberale, sunt momente care îl determină la o percepţie mai lucidă asupra semnificaţiilor şi moralităţii vieţii politice.

Continue reading „Petre DIN: Al. Florin Țene – Veniți privighetoarea cântă” →

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Înțeleptul și țânțarul (Sfatul bunicului)

Dragi copii și oameni mari, țânțarul din această poveste era un țânțar ca oricare altul, doar că era atât de mic încât nu putea fi văzut nicidecum!

Numai după zumzăitul lui necontenit știau oamenii că a venit țânțarul. Tot după zumzăitul lui știau dacă este prin apropiere sau mai departe, zboară undeva spre zarea numai de el văzută, ori se învârte în jurul lor așa cum fac țânțarii în acele seri călduroase de vară. Năcazul mare este numai că acest țânțar din poveste, numit de oameni Zumzăilă, găsea orice gleznă de la picior, degete de la mâini, urechi, gâtul neacoperit al oamenilor de se așeza nevăzut. Imediat își scotea Zumzăilă acul său de înțepa pielea oamenilor. Înțepătura lui era neplăcută, așa că într-o bună zi un băiețel, deși era voinic, s-a îmbolnăvit de înțepăturile țânțarului. Mama băiatului la dus imediat la un înțelept al casei, care nu era altul decât bunicul băiatului. Așa dar, înțeleptul casei bunicul, le dădu cel mai înțelept sfat, să-l ducă pe nepoțelul lui imediat la un doctor. Zis și făcut.

Manuel, căci așa îl chema pe băiat, făcea așa o alergie încât, numai dacă îl auzea pe Zumzăilă zumzăind prin jurul său, devenea bolnav de făcea și temperatură.

Minune, chiar și acum pe drumul lor către doctor, țânțarul era prin apropiere căci îl auzea cum zumzăe.

“Auzi, mami, Zumzăilă vine dupa noi, zise speriat Manuel mamei sale!”

“Foarte bine, acum are sa-i dea doctorul și lui leacul să nu mai vină după tine!”

“Dar dacă nu-l poate vedea…,se miră băiatul în gândul lui!

Ajunși la doctorul din orășelul lor, intrară degrabă, iar acesta auzind despre ce este vorba, îi pregati lui Manuel o injecție, pe care trebuia neapărat s-o primească.

Cât era băiatul mamii de voinic, o oarecare frica începu să-l cuprindă, astfel îi zise mamei sale sughițând:

“Mami, nu mai sunt bolnav, să mergem repede acasă de aici!”

Ca să nu sperie pacientul, doctorul se îndreptă spre geam pregătindu-și seringa, deschise și geamul să vină puțin aer, apoi reveni zâmbind la pacientul său care tremura in brațele mamei sale. Ii făcu injecția, și cât ai clipi totul s-a terminat cu bine.

Cum se termină cu injecția însă, Manuel incepu să țipe: “Mami, mami, îl auzi pe Zumzăilă? A venit pe fereastră, și n-are frică de nimeni!” “Acum să nu-ți mai fie frică de Zumzăilă” îi zisea ea!

Între timp doctorul le spuse să se ducă liniștiți acasă, deoarece totul va fi bine!

Dar după frica de injecție și alergia ce o făcea la zumzăitul de țânțari, Manuel ajunse acasă mai bolnav decât fusese înainte de a merge la doctor!

Mama sa povesti bunicului toate cu de-amănuntul, iar acesta zise: “Știu ce trebuie făcut, îi vin eu de hac lui Zumzăilă, și așezându-l pe nepoțel pe genunchii săi, îl asigură că de azi înainte el nu va mai face alergie. Știa bunicul ce știa! Doar nu degeaba era el supranumit înțeleptul familiei!

Așadar, după ce se gândi și iar se gândi, porni la treabă. Își adună de prin gospodărie tot felul de scândurele și bocanci abandonați de ani de zile, adună ierburile și putregaiurile de frunze adunate de vremi și furtuni pe lângă gardurile ce împrejmuiau gospodăria lor, curății cum s-ar zice totul în jur, și în final avu o oarecare grămadă de gunoaie, dar pentru care bunicul avea un plan precis. De îndată ce soarele porni spre asfințit, când țânțarul Zumzăilă apărea cu mare zarvă în jur dar fără a fi văzut, bunicul aduse cu multă grijă un jeratic cu care făcu un fumegar din cele adunate, cum se făcea pe vremuri de Sf.Toader pentru a trata pomii fructiferi de omizi. Un fum dens acoperi curtea și grădina lor, iar țânțarul zbură ca dus de streche fără a mai fi văzut vreodată prin partea locului. Manuel s-a vindecat și el de alergie, iar bunicul a devenit mai înțelept, dovedind că întotdeauna țânțarii trag unde nu se face curățenie, sfătui dar pe toți din jur să țină mare curățenie peste tot, altfel se reîntoarce țânțarul Zumzăilă cu acul său!

Doctorii, zicea bunicul, trebuie să-i îndrume pe oameni și la curățenia gospodăriilor, nu numai la medicamentele farmaciilor.

——————————————

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

11 mai 2019

Corneliu NEAGU: Fereastră peste timp

FEREASTRĂ PESTE TIMP

N-a fost, desigur, pură întâmplare

că ai venit atunci la început de mai –

în ochi aveai doar semne de-ntrebare,

din vorbele-ți rostite se năștea un rai.

Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută

curgând spre mine-n valuri, ca în vis,

cădeam vrăjit sub arcul de volută,

aprins în ochii tăi, căzuți din paradis.

Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,

mă rătăceam pe-o margine de infinit –

când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,

privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,

mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –

doar chipul tău pe-a timpului fereastră,

deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.

Erau pe drum vacanțele de vară,

cântau fanfarele în parcul regăsit,

un tren nebun tocmai sosea în gară

când soarele trecea domol în asfințit.

Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,

doar umbra ți-a rămas lipită de peron,

plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,

parfumul tău, cu-o ultimă speranță.

————————————

Corneliu NEAGU

București

11 mai 2019

Germain DROOGENBROODT: Panoramă pașnică

Panoramă pașnică

La geam
portocali înfloriți,
parfum îmbătător

Nici oameni
nici mașini
doar cerul senin

Și mierla proslăvind
perfecțiunea liniștii
c-un tril.

Germain Droogenbroodt

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Sonnenberg

Grădina Muzelor, Selianitika, Grecia, 19.4.2019

*****

Vredig panorama // Aan gene zijde van het venster / een tuin met sinaasappelbomen //Bedwelmend / het parfum der bloesems //Geen mensen / geen auto’s / wolkeloos de hemel //Alleen een merel /
die van de stilte / de volkomenheid bezingt.