Carmen STUS: Timpul este râu ce curge

Timpul este râu ce curge
(După Jorge Luis Borges, Arta poetică)

Niciun om nu calcă în același râu
de două ori, pentru că râul nu mai
este același, și nici el nu mai e
același om…..Heraclit
…………………………………………..

Timpu-i deghizat în râu ce curge
Tu, în apa lui poți să-ți vezi chipul
Și neîncetat, cât râul curge,
El e-oglinda ce-ți arată chipul.

Peste-o clipă râul este altul,
Iar chipul tău pe apa care trece
Nu-i cel pe care-l știi, e altul.
Și-i șlefuit de apa care trece.

Ai îmbrăcat ani, zile în simboluri
Orânduindu-le în calendare,
Chiar muzica ai pus-o în simboluri
Și-ai așezat-o printre calendare.

În misterioasele-asfințituri
Ascunse-s soarele și moartea,
Dar aurore nasc din asfințituri
Și tot din ele naște moartea.

Plutește-n aer poezia…
Ea n-are început și nici sfârșit.
Un vis etern e poezia
Și-un univers fără sfârșit.

Ea ne arată propriul chip,
Întocmai ca și râul care curge,
Iar nemurirea prinde chip
Prin timpul care este râu și curge.

––––––––-

Carmen STUS

12 Mai 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Crucea de sare strălucește

Crucea de sare strălucește

La masa de piatră, timpul picior peste picior
se odihnește o clipă,
Dumnezeu vine pe alee sprijinindu-se-n toiag
golit de timp în tăcerea sfințită.

Oamenii respiră măduva lemnului,
paharele așteptării-s pline de răcoare,
fiecare gustă din pâinea și vinul învierii.

Desferec pacea și crucea de sare strălucește,
trupul tău își închide stăpânul înlăuntru
și nedrept cu drepții le pune pe umeri greșala
pe care n-au recunoscut-o făcută,
de aceea răbdarea cheltuită nu se măsoară,
rupe din noi ce nu suntem în stare
și pune în loc spor de lumină.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

12 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Pe arca gândurilor mele…

PE ARCA GÂNDURILOR MELE…

Roșieticul amurg lin coboară pe împrejur…
Vălul mării-mi fură gândul și-l zdrelește de o stâncă…
Liniștea-i înmărmurită, cât mai pot privi în jur,
Soarele alene pleacă, n-are chef să fac-un tur,
Ziua așa-i de obosită, că-l împinge cu o brâncă
Și-l scufundă-n mare-adâncă…

Mai plutesc în vânt arome, de levandă și sulfină…
Pe cer luna se prevede, printre căndeluțe, stele…
Apărând timid din neanturi, cât mai pâlpâie lumină,
Zâmbetele ne trezește trimițând pala-i actină,
În tăcerea mea, ascunsă, printre falduri de perdele,
După geamuri și zăbrele…

Pescărușii-i văd în zboruri, cum fac mării rotocol…
Cum în hoarde se reped, ca săgeți valul străpung…
La vreun pește ce răsuflă, cad pe el de-a rostogol
Și cu spumele pe aripi, se ridică-n zbor spre stol,
Către farul de pe stânci, pe la cuibul lor ajung
Cu un țipăt lung, prelung…

Visătoare mi-aș dori un culcuș să-mi fac pe lună…
Prin al cerului ocean, arca mea s-o mân departe…
Să-i pun pânze la catarg și pe frunte-mi o cunună,
Vântu-mi cânte din lăută-n fantezia mea nebună,
Adunând bucăți de suflet, ca de bibelouri sparte,
Din trăirile-mi deșarte…

Că, văzând cum ziua moare, vara-n geamul aburit,
Cum speranța mă trădează, aruncându-mă-n furtuni
Și cum visul se dezbracă, din spoieli de mărgărit,
Vreau să fug acolo-n țara-n care soarele-i la răsărit
Și punând în prora arcei un buchet de mătăciuni,
Plec cu stolul de lăstuni…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

11 mai 2019

Gia STANCULET: Iubiri încă mor, fără glas…

Iubiri încă mor, fără glas…

De mine ai vrea să te-apropii…
Ca valul ce marea își vrea,
Inorog ce-ai ales alt destin,
Din zări de-albatros spre o stea.

Indecentă-n iubire mai cred,
Din inimă-ți las… pergament,
Chibzuiesc că mirarea ți-aș vrea,
Dar absurd îmi aduci argument.

Din nimic tu amurg inventezi
Flăcări din umbre pe geam,
Încă pot să mai zbor, încă plâng,
Clandestin încă-mi spui că te am!

Porti in suflet lumini de-opal,
Cu sare pe umeri m-aștepți,
Stingher și absent parcă treci
De noi mai departe te-ndrepți.

Dar marea mă trezește amar…
Șoptește cu verde din ochii tăi,
Stingheră dintr-un ieri, retrăiesc,
Amăgiri ce-ai lăsat din străinele căi.

Uitarea prea hoinară îmi pare,
Trec cuvinte ce atunci au durut,
Secundele mai aleargă frenetic…
În axul de ceas s-au pierdut.

Ca frunzele toamna în crâng,
Iubiri încă mor, fără glas…
Amintirile lor mai trăiesc,
Pe nisipul pustiu ce-a rămas.

—————————-

Gia STANCULET

11 mai 2019

Gavril Iosif SINAI: e-mail

e-mail

e frig la mine în sat
mamă
la tine în oraș betoanele ard
și fierul înroșit de gânduri
ține scumpul mall să nu cadă.

au trecut în transhumanță câțiva orășeni
își purtau turmele grase
peste dealurile satului
descurajați că nu dau de un fast-food
la vreun colț de pădure defrișat

primarul, agentul de poliție și încă alții
i-au încurajat
suntem un sat electrificat
avem net și
de deochi se ocupă bătrâna care șade la intrare.

sedentari n-au vrut să rămână
citadinul spirit caută verdeață pentru turme
pe linia ferată s-au întrecut în glume
cu șeful de gară pensionat
care le-a cântat din fluier
balada mocăniței / pensionată de un sfert de veac.

iacă / studiile sunt încheiate în sat
numărul studioșilor s-a diminuat
premiul întâi e pentru unicul învățăcel
care joacă table, după biserică
cu gașca bătrânilor din sat.

acum / tot frig la noi în sat
am grijă să-ți scriu cu diacritice
bucură-te mamă la oraș
rămâi tânără, fără noroi pe asfalt
și cu verdeață multă în parc.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

11 mai 2019

Mia UNGUREANU: Simfonia naturii

Simfonia naturii

Se lasă -o seară limpede și bună,
Iar vântu-adie tainic fără nori.
Cu strângere de inimă, privind la lună,
În suflet mi se furișează un fior.

E- atâta frumusețe și risipă,
Văzduhul n-o cuprinde-n asfințit.
Și-i mulțumesc în fiecare clipă,
Dumnezeirii care m-a zidit.

În dimineți străluce sfânt sub soare,
Imaculatul Alb zâmbind curat,
Și-n fiecare floare ce răsare,
E-atâta Alb, de parcă-s vinovat.

Cu-o strângere de inimă profundă,
Ascult un cântec nou în viața mea,
Sub soarele aurit, natura cântă,
Din lanul galben , zboară-o turturea.

Cu valuri verzi, pădurea mă îmbată,
Sub ceru-albastru cântă ciocârlia,
Natura generoasă, nu uită niciodată
Ea știe să-și păstreze armonia.

Un cântec nou al vieții-mi bate-n tâmple,
Surprinsă îmi este chiar și inima.
Cu vâlvătăi aprinse viața mea se umple,
Pe cerul nopții măi apare -o Stea.

———————————-

Mia UNGUREANU

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Poveste la modă

Poveste la modă

Am fost miri pe-altar de astre, înfiați de nopți flămânde
Ce ne devorau iubirea în foc alb de zei cernut,
Am fost marea, am fost briza, am fost bărci plutind pe unde,
Am fost țărmuri, am fost valuri ce puneau pe trup sărut.

În priviri eram doi îngeri cocoțați pe vis de seară,
Amândoi doream o navă să ne poarte-n viitor,
Amândoi sfidam arginții, bogăția ca povară,
Eram storși de timp și vlagă dar n-aveam la inimi stor.

Ne plimbam prin mii de visuri, si furam din urse stele,
Pe copacii de pe lună tot mereu ne cățăram,
Prin portal de răsărituri lăsam briza să ne spele
Și în noi, fără-ncetare, ne urcam, ne coboram…

Și atunci când viața noastră hoinărea-n haine regale
Din corola fericirii spre tentații-ai navigat,
Ai ales un Eldorado să culegi alte petale
Din grădini zidite-n aur, de un prinț mult mai bogat.

Când hârtia dezgolită de substratul dintre rânduri
Îmi spunea pe veci adio ca un viscol grațiat,
Glasul mi-a murit degrabă amputat se frig și gânduri
Și-am rămas un vis de gheață cu blesteme tămâiat.

Cerul urlă și se-cruntă fulgerând a disperare,
Pe obraji de valuri bete, lacrimile nopții curg,
Sulițetle de lumină mi se-nfig în ochi de sare,
În văpăi de doruri arse se adună și se scurg.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

10 mai 2019

Anatol COVALI: Purificare

Purificare

Sunt plin de flori, de cântece sublime
care-n pădurea sufletului meu
din inimă-mi alungă-orice asprime
ca să arăt c-am devenit alt eu.

E primăvară în a mea fiinţă
şi parcă sunt de nerecunoscut
de când trăiesc o nouă biruinţă
prin repetarea altui început.

Şi parcă iarna mea este mai blândă,
nu-s viscole şi nu mai este ger,
lupii cei cruzi nu îi mai văd la pândă
şi niciun nor nu mai zăresc pe cer.

Un aer proaspăt sorb cu încântare
şi o lumină lină e în jur ,
pe care-o simt ca o purificare
ce îmi preschimbă totul în azur.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 mai 2019

George POTIRNICHE: Prin verdele de Mai

Prin verdele de Mai

Astăzi scriu cu sufletul cuminte,
Prin verdele de Mai, cu inimă de scrum,
Nici gustul de cafea nu este ca-nainte,
M-apasă întristarea şi de pietrele din drum.

E atât de mare primăvara,ce darnică-i cu noi…
În cât vara-i condamnată, nesupusă fără rost,
Prin absolut e numai iarna, te-aş aduce înapoi
Să înflorească iarăși muguri…din iubirea care a fost.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

11 mai 2019

Ioana CONDURARU: De ce?

De ce mă iei în șagă
Când spun că îmi ești drag
Și ziulica întregă ,
Te plimbi pe al meu prag
Apoi mă lași tăcută
Fără măcar să știu,
Să fac găteli de nuntă
Cât ar fi de târziu?
Te joci, văd îți plece
Să pui jar pe cuvinte
Bucurie-ți face,
Simple jurăminte
Iar fusul scap mereu
De căte ori revăd
Alura ta de Zeu,
Offf…și totul e prăpăd.
Măicuța știa sărmana
Că ești un filfizon.
Crezi că mi-ai dat năframa
Și te numești un domn?
Te înșeli amarnic,
Nu-ți voi cădea în plasă.
Mă vrei sau mai degrabă,
Te rog du-te, mă lasă.
Râzi? Crezi că nu-s feciori
Mai mândri decât tine?
Te înșeli. De sărbători
Se tot țineau de mine,
Dar eu ca o proastă
Mă gândeam la tine
Neavând năpasta,
Care în chingi te ține.
Hai, lasă vorba spusă,
Nu are nici un rost
Să te mai știu la ușă.
Punct căci atât ne-a fost
A clipei fericire.
Te îmbrățișez frumos
Dar te voi uita știu bine.

———————————-

Ioana CONDURARU