Irina Lucia MIHALCA: Aici este patria mea

Aici este patria mea

 

Tu, numai tu știi! Aici ți-s rădăcinile,
aici, cimitirul cu oasele străbunilor,
aici ți-e neamul – scutul neclintit
din piepturile
trecute prin foc și sabie,
aici, grâul a crescut cu sângele
și râurile de lacrimi,
aici ți-s mama și tata,
aici copiii,
aici, meleagul unde te-ai născut
și primul cântec de leagăn ascultat,
aici ai făcut primii pași
și-ai crescut vlăstar ‘nalt ca brazii,
aici ai simțit dulceața graiului strămoșesc.
Tu, numai tu știi ce-nseamna suspinul, dorul și jalea,
chiuitul și hora, dangătul clopotului, rapsozii,
sunetul buciumului și-a doinei cântate,
cuibul de rândunică și barză,
flamura tricolorului
privit cu mândrie în zare,
pâinea coaptă-n vatră,
turmele de oi pe dealuri,
susurul izvorului, Dunărea și marea,
adierea vântului în codrii și-n plaiuri-ntinse,
crestele munților și zborul acvilei în cerul înalt.
Tu, numai tu știi, aici au trăit și-au luptat cei mai viteji
și cei mai ageri regi și voievozi – trecuți în rândul sfinților,
soldați, țărani – talpă țării, revoluționari
și-atâția eroi
căzuți pe câmpurile de luptă
ale Moldovei, Ardealului și Țării Românești,
pentru credință, pentru țară și neam
– Dromihete, Burebista, Deceneu, Scorilo, Decebal,
Mircea, Alexandru cel Bun, Ioan Corvin,
Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș,
Mihai Viteazu,
Constantin Brâncoveanu,
Avram Iancu, Horia, Cloșca, Crișan,
Tudor, Bălcescu și Cuza,
Carol, Ferdinand, regina Maria,
batalioanele ce-au trecut Carpații,
în cântec de luptă, spre întregire,
cei prigoniți, cei deportați
și cei care-ai murit în lagărele comuniste.
O piramidă a nemuririi!
Tu, numai tu știi ce-nseamna ruga,
bocetul
și durerea mamelor
pentru fiii plecați la război
– candelă veșnic aprinsă în inimi.
Tu, numai tu știi ce-nseamna întruparea și-nvierea,
potirul și pâinea, trupul și sângele,
urme și pași,
stele ce ard, fluier și nai,
semnul crucii făcut pe pâine,
zidirea Anei și înălțarea lui Manole,
Miorița, ouăle încondeiate,
ia și portul țesut și cusut,
psaltirea în graiul lui Dosoftei,
amintirile și poveștile lui Creangă,
scrisorile, luceafărul și doina lui Eminescu,
carul cu boi, țărăncile
și ciobănașii pictați de Grigorescu,
coloana infinitului
și pasărea măiastră a lui Brâncuși,
tânguirea viorii în balada lui Porumbescu,
corola de minuni a lui Blaga,
rapsodia lui Enescu,
lacrima de pe malurile Prutului
și toate câte și care-au stat, și stau la temelie.
Să nu uiți, să nu uiți, române!
Cu lumină, cu iubire, cu recunoștință,
cu tărie
să spui tuturor:
– Aici, doar aici este patria mea, România!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

16 mai 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: De înnoptare

De înnoptare

 

Noapte bună luna mea
simt parfum de peruzea
priponit pe cer cu stele
luminat cu picurele
strecurate-n rămuriș
printre frunze de agriș
lângă perna cea cu vise
cu versuri de ață scrise
pe pânza de catifea
să alunge vremea rea
să vină o zi cu soare
și cu păsări călătoare
cu muguri cruzi de speranță
dulce-i drumul tău de viață…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

15 mai 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Credinţă şi ideal

Credinţă şi ideal

 

N-am recunoscut nimic din ce mi s-a spus,
am trăit prea multe întâmplări regizate,
întotdeauna regizorii nu erau de meserie
şi s-a observat de la distanţă falsul.

De fiecare dată se împăunează cu victorii
care cad imediat în derizoriu
cum cel ce ţinteşte un orizont necunoscut
şi împuşcă din greşală un prieten.

Nu cunosc mobilul mişcării probabile,
nu am sentimentul vinovăţiei strigăt,
doresc să cred în ceea ce se poate crede cinstit
şi nu în himere găsite vinovate.

Nu cred în golul care umple gândirea
mai degrabă cred în plinul care naşte deducţia
şi sedimentează logic realitatea
care nu se lasă adormită sau furată.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

16 mai 2019

Elena TUDOSA: Resemnare

Astăzi prin gândul meu stingher,
Am rătăcit cuvinte să găsesc,
Nimic eu de la viață nu mai cer,
Decât doar sănătate să trăiesc.

 

Viața își va duce iată cursul său,
Cu bine și cu rele mereu înainte,
M-am împăcat cu suflețelul meu,
Singurătatea mi-o alin scriind cuvinte.

 

Din călimara sorții astăzi scriu,
Nimic și nimeni nu mă va opri,
Cu versul îmi alin noaptea târziu
Sufletul obosit, când nu poate dormi.

Visam cândva să fiu iarăși o floare,
Pe-o ramură albastră să -nfloresc,
Dar fost-a o dorință iată trecătoare,
Nu are sens nici rost ca să mă chinuiesc.

Ciudat era ca să îmi fac speranță,
Să te iubesc,, fără de trup”, distant,
Iubești de fapt doar o dată în viață,
Sufletul meu nu vrea o viață de amant.

M-am împăcat cu mine și cu soarta mea,
Îmi iau tristețea-n palme și îmi fac pod din ea,
Iar amăgiri de-o vară nu au ce cauta,
Inimii mele astăzi i-am zăvorât poarta.

Stăpână pe-al meu suflet, dispar din viata ta,
Te las să fii ferice, așa cum vrei să fii,
Chiar dacă voi fi tristă, știu a mă resemna,
Am încetat la tine să vreau a mai gândi!

——————————-

Elena TUDOSA

16 mai 2019

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Primăvara coboară pe strune de vioară

Primăvara curge în zori pe glas de liră,
O beau din ciuturi mirosind a mir de nard
Mă plimb desculț prin roua ce iubiri inspiră
Răpit sunt de curcubeul florilor ce ard.

 

Mă ascund în corola unei flori de lotus,
Pe lacul tămâiet al iubirilor păgâne
Trezindu-mi din letargie sufletul ascuns
Ce-ncearcă trăiri de basm să mai îngâne.

Primăvara coboară pe strune de vioară,
Balet balsamic de sunet și culoare
Ce cu adieri calde de zefir mă împresoară
Spălat de valul unui răsărit de soare.

Cânt ale iubirii falduri în marea ce mă doare,
O lacrimă îmi cade pe tâmpla unui vis
Cerșesc binecuvântări sacrelor altare
Cu petale de rai sufletul să-mi fie nins.

Rogvaivul florilor în triluri se dezmiardă,
Alchimia fericirii în micul colț de rai
Ce preface în izvor stelele ce-or să se piardă
Într-al marelui abis prea cuvios alai.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

16 mai 2019

Daniel Leonard MORARU: Azi mi-e dor…

Azi mi-e dor s-ajungă dorul
Printre genele-ți plecate
Să-ți aducă-n vis decorul
Lacrimilor vii în noapte.

Dar e rece-a ta privire,
Incapabilă de scuze,
Petrecută peste mine,
Rătăcită printre muze.

Răscolind tot universul,
Căutând în van căldura
Retrăiești în minte versul
Ce ți-a luminat făptura.

Pierzi în efemera clipă
Șoapte calde de iubire,
Dorul pe a lui aripă
Nu te poartă-n zboruri line.

Se ascunde a ta umbră
De romantice idile,
Lași și primăvara nudă,
Dezbrăcată de simțire

Nu mai treci prin cartea vieții
Cu-al tău zâmbet de copilă,
Lași în urmă doar emoții
Prefăcute în ruină.

Nu mai știi să fii iubire,
Nu mai dai culoare sortii,
Pe obraji nu se alintă-n
Picuri, roua dimineții

Pasul ce-mi purta spre stele
Visele înaripate,
Rătăcește printre umbre
Căutând… a tale șoapte…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

15 mai 2019

Aurel CONTU: Despovărări

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate
cel mai adesea prozaice
de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri
sau dragoste
într-o logică ancenstrală a supraviețuirii
înghițim totul
.
apoi aruncăm resturile
(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)
la coșul de gunoi al memoriei
.
douăzeci și patru de ore pe zi
.
dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei
din containerele gândului
aranjate după un cod subliminal al culorilor
galbenul
de exemplu
sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor
verdele
pe cel al speranțelor în putrefacție
albastru
indică locul eșecurilor
iar roșul
(cel mai vizibil!)
pe cel al amintirilor
.
ptiu!
se strâmbă sufletul
dând ocol inimii
.
ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

——————————–

Aurel CONTU

16 mai 2019

Ala MUNTEAN: Luna florilor

LUNA FLORILOR

 

În luna florilor ‘n-alint spumant de mare,
când briza-și plimbă gându-nspre pământ,
suave valuri ‘n ale lor splendoare,
dezmiardă soarele printr-un sfios frământ.

În luna florilor când se-nfiripă dorul,
împrăștiind în zări crâmpei de rai,
se simte-n toate, că prezent e Creatorul,
iubirea revărsându-și peste plai.

În luna florilor presar culori pe vise,
alunec în misterul dintre nori,
iar stelele-mi sunt luminițe-aprinse
când împletesc prin dragoste fiori.

În luna florilor cununi de curcubee
încântă ceru-ntr-un feeric joc…
Enigmă-i luna-aceasta… suflet de femeie,
scăldată în parfum de busuioc!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

16 Mai 2019

Anatol COVALI: Numai la ţară

Numai la ţară

 

Numai la ţară primăvara este
un anotimp superb, de nedescris.
Acolo doar devine o poveste,
care descrie-un colţ de paradis.

Miresmele ascunse în lumină
te-mbată doar în codru sau pe plai,
iar bolta este pură şi senină,
albastră de te lasă fără grai.

Te-aşezi pe iarba verde şi curată
şi-asculţi concerte care n-au cusur,
cu inima de ele fermecată,
cu sufletul vrăjit de ce-i în jur.

Şi eşti alt om.Orice frământ din tine
se linişteşte când devii alt eu
şi auzi paşi foşnind şi simţi că vine
să-ţi stea alături însuşi Dumnezeu.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Nimeni viață nu-mi-mprumută…

NIMENI VIAȚĂ NU-MI-MPRUMUTĂ…

 

Actor și spectator sunt la teatrul vieții mele…
Comedii joc, tragedii pe scena putredă de lemn…
Luminile se-aprind, se sting, aplauze și temenele,
Mă-nchid apoi în odaia la ferestre cu zăbrele,
Când după râs, când după plâns și când solemn,
Când caraghios mă simt, când demn…

Pe tâmple amprenta-mi rămâne a fiecărui rol…
Încerc să-mi fac loc prin mulțimi parcă turbate,
Ce-și vor actorul, când târâit în hrube, la subsol
Când purtat pe mâini, ca un erou, ca un simbol,
Iar eu, din coate dând, a înota încerc și a răzbate,
Umil, drumu-n viață-mi a străbate…

Nopți albe ades petrec, în mucedă odaia mea,
„Divina Comedie” jucând, a mea tragicomedie…
Lacrimi de râs-plâns se scurg, bălți pe dușumea,
De parcă Zeul chicotind, mă ia și El în zeflemea,
Punându-mi măști, cerând să-i joc lumii parodie,
Sub miloage sunete de psalmodie…

Și ce sunt în final ? Un ratat actor și spectator,
Pe scena vieții mele, măruntă, jalnică și mută…
Cu pumnu-n gâtlej opresc hohotu-mi-năbușitor,
Ascunzându-mi goliciunea nimicului, un trădător,
Făr-aplauze și încasări, al vieții-n van pierdută,
Știind că nimeni alta nu-mi-mprumută…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

16 mai 2019