Elena TUDOSA: Resemnare

Astăzi prin gândul meu stingher,
Am rătăcit cuvinte să găsesc,
Nimic eu de la viață nu mai cer,
Decât doar sănătate să trăiesc.

 

Viața își va duce iată cursul său,
Cu bine și cu rele mereu înainte,
M-am împăcat cu suflețelul meu,
Singurătatea mi-o alin scriind cuvinte.

 

Din călimara sorții astăzi scriu,
Nimic și nimeni nu mă va opri,
Cu versul îmi alin noaptea târziu
Sufletul obosit, când nu poate dormi.

Visam cândva să fiu iarăși o floare,
Pe-o ramură albastră să -nfloresc,
Dar fost-a o dorință iată trecătoare,
Nu are sens nici rost ca să mă chinuiesc.

Ciudat era ca să îmi fac speranță,
Să te iubesc,, fără de trup”, distant,
Iubești de fapt doar o dată în viață,
Sufletul meu nu vrea o viață de amant.

M-am împăcat cu mine și cu soarta mea,
Îmi iau tristețea-n palme și îmi fac pod din ea,
Iar amăgiri de-o vară nu au ce cauta,
Inimii mele astăzi i-am zăvorât poarta.

Stăpână pe-al meu suflet, dispar din viata ta,
Te las să fii ferice, așa cum vrei să fii,
Chiar dacă voi fi tristă, știu a mă resemna,
Am încetat la tine să vreau a mai gândi!

——————————-

Elena TUDOSA

16 mai 2019

 

Lasă un răspuns