Anna-Nora ROTARU: Nimeni viață nu-mi-mprumută…

NIMENI VIAȚĂ NU-MI-MPRUMUTĂ…

 

Actor și spectator sunt la teatrul vieții mele…
Comedii joc, tragedii pe scena putredă de lemn…
Luminile se-aprind, se sting, aplauze și temenele,
Mă-nchid apoi în odaia la ferestre cu zăbrele,
Când după râs, când după plâns și când solemn,
Când caraghios mă simt, când demn…

Pe tâmple amprenta-mi rămâne a fiecărui rol…
Încerc să-mi fac loc prin mulțimi parcă turbate,
Ce-și vor actorul, când târâit în hrube, la subsol
Când purtat pe mâini, ca un erou, ca un simbol,
Iar eu, din coate dând, a înota încerc și a răzbate,
Umil, drumu-n viață-mi a străbate…

Nopți albe ades petrec, în mucedă odaia mea,
„Divina Comedie” jucând, a mea tragicomedie…
Lacrimi de râs-plâns se scurg, bălți pe dușumea,
De parcă Zeul chicotind, mă ia și El în zeflemea,
Punându-mi măști, cerând să-i joc lumii parodie,
Sub miloage sunete de psalmodie…

Și ce sunt în final ? Un ratat actor și spectator,
Pe scena vieții mele, măruntă, jalnică și mută…
Cu pumnu-n gâtlej opresc hohotu-mi-năbușitor,
Ascunzându-mi goliciunea nimicului, un trădător,
Făr-aplauze și încasări, al vieții-n van pierdută,
Știind că nimeni alta nu-mi-mprumută…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

16 mai 2019

Lasă un răspuns