Laura Cristina CRISTEA: Femeia dulce minune

***

Ce dar să-ți fac acum, că-i primăvară ?…
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun şirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări, ba încă și cercei ?
Îți fac un set complet de brebenei.
Şi gata ! Nu mai am, ştii bine…
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine !
Mai vrei şi pace, bucurii și sănătate ?
Din astea n-am ! La Dumnezeu sunt toate.
Şi-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El, să ți le dea.

Femeia dulce minune

Azi poeții-n versuri te dezmiardă
Femeie dulce minune
La mulți ani îți vor cânta
Ție care știi să dăruiești speranța

De ziua ta femeie îți dăruiesc un buchet de flori
Ești rațiunea vieții ce dai veșnicie tinereții
Ești înger, jerfă în flacăra iubirii
Ai primăvara-n suflet cu strălucirea ei

Femeia e totul, pasiune, esența cea pură
E apus și răsărit de soare… în viață
Femeia e roză înflorită cu zâmbet angelic
Azi din suflet îți spun… ești lumină-n întuneric

Poeții-n versuri te dezmiardă
Iar îndrăgostiții te divinizează
Îți aduc flori și daruri multe
Îți închină mănunchiuri de gânduri bune
Și la un
Mulți ani femeie!

Continue reading „Laura Cristina CRISTEA: Femeia dulce minune” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pași

afară nu’i nimeni
am venit
aici, între voi
căutam zadarnic un om
eram străin
de lume, de casă
plecasem în lume
cu o pană și o rimă
privirea tăcută, amară
sădeam amintiri în tașca iar goală
fugisem în vară din școală
păseam facultăți, mă loveam de netoți
uneori adunam mătănii de pe drum
viața mea, un cuvânt
era târziu, plecasem
nu am mai rămas
nu aveam casă, nu era nimeni acasă
am rămas lângă cruce
pe drumuri trecând
nu mai puteam duce blestemul
era noapte, drumul era ud
plouă Doamne în lume
ia-mă cu tine veșmânt
ca să cânt printre flori
la un nai prin ropot de cai
cai liberi în noapte aleargă spre rai
bat în uși, nu se deschid
domnii stau la taclale
ce le pasă lor de un poet nebun
mă ascund în noapte, dar zidul e rece
timpul s-a oprit
a stat
bate vântul, plânge toaca
fac o cruce în ceruri
privind la cel de sus
și iar plec pe picioare de lut
spre tainic apus

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

Martie 2019

Mariana POPAN: Poesis

TRECUTUL DIN PREZENT

Până apune luna,
Îţi las îmbălsămat
Acest câmp înroşit,
Cum las de-atâtea ori.
Să le-ndrăgeşti cu grijă,
Din taine să le scoţi
A apei vii esenţa
Ce-o sorb,aşa cum poţi.
Din viaţa-ţi din orgie,
Să laşi în urma ta
Convigerea că tu
Eşti ce ai vrut, ce-ai vrea.
C-aşa cum Dumnezeu,
A vrut să fii urmare,
Ai reuşit prin fapte,
Mereu să scrii prin soare:
Cu razele-i albastre,
Din legile nescrise,
Cu razele-i de aur,
Din necitite vise.
Cu roşii raze-n maci,
Lăsându-le ca zestre,
Cuvintele-ţi să fie
Balsam de mâine,peste….!
C-o rază de lumină,
Să ştii,pe unde treci,
Eşti raza infinită
Din nopţi şi zile … reci…

ODIHNA DIN SUFLET

Vorbind cu muza de pe cer,
Îmi rog din colb stelar să-mi dea
Din nou condeiul, să aştern
Gândirea mea, simţirea mea..
Să vă împrăştii peste ape
Cuvintele de liră plină,
Cu lungi ecouri, multe şoapte
De dor şi drag în noapte lină.
Sub luna paşnică, ridic
Privirea către cerul meu
Şi-n noapte văd un gând prea mic
Ce-mi luminează-aici, mereu.
E o scânteie de nespus,
E dor de dor de neatins,
E ce a fost şi nu s-a dus
Din ce-a cuprins din necuprins.
Scânteia s-ar încrede-n vise.
Eu o aprob, deşi e greu
S-ating din cele necuprinse
Un gând cuprins din gândul său.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

Martie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Simfonia primăverii

Simfonia primăverii

Mit din poveşti pe scene celeşti,
Vis însetat pe unde purtat.

Flori şi taifun în tube nebun,
Îngeri şi rai pe zări de corai.

Liră de zeu, pe vers de Orfeu,
Taină şi cânt în harul cel sfânt.

Fentă în pas fandând în compas,
Puf de penel râzând în pastel.

Zâmbet ascuns în flaut pătruns,
Glas de viori pe fulgii din nori.

Cros de pian pe val de ocean
Trup unduios în spic furios.

Stol de pribegi cu aripi întregi,
Gâze în roi cu mersul greoi.

Foc în priviri cu noi izbăviri,
Sorţi în duet cu maci în buchet.

Spini şi bujori, obraji în culori,
Vrăji şi descânt în paşi de cuvânt.

Scrâşnet de lut în primul sărut,
Dulce-amar în gândul neclar.

Colţ de oftat, din stei căpătat,
Stele şi-alean prin ochi de ochean.

Braţe-n viraj pierdute-n miraj,
Nopţi de amor pe pante de dor.

Dansul prin ploi în tempo vioi
Prins în vârtej cu fir de prilej,
Zborul fugar pornit din altar
Înspre eter spre lună şi cer…

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

6 martie 2019

Imagine internet

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Stare de facto

Ne-am obișnuit să stăm în genunchi,
crengi fără trunchi
uscate demult…
Am făcut cult
din plecarea capului cât mai în jos
și din pupatul în dos.

Treziți-vă oameni, cimentați-vă coloana,
nu va domni veșnic satana,
nu va fi mereu întuneric…
numeric
îngerii sunt mai mulți.
Șleahta aceasta de inculți
trebuie doar alungată,
schimbată…
E vremea să se termine odată!

Crengile uscate de azi
pot fi mâine brazi…

Primăvară oarbă

Se tânguie a verde iarba
sub pasul meu ușor călcat
În primăvara asta, oarba,
Care mă cere de bărbat.

În tropote aleargă cerbii
Pe neștiutele poteci
Pierzându-și coarnele imberbii
Lâng-un izvor cu unde reci.

Departe, dinspre sud, cocorii
Se-ncolonează în calești
Spărgând cu al lor țipăt norii
Ce plâng ca-n cartea cu povești.

Doar ghioceii râd într-una
Din albe clopote sunând
În timp ce stelele și luna
Argint în târgul nopții vând.

Se lasă peste toate rouă
Ca focu-n ziua de apoi,
Noi împărțim o șoaptă-n două
De remușcări și vină goi.

Mai este timp doar de-o țigară
Apoi ne vom porni pe plâns
Uimiți de-atâta primăvară
Și-atâta dragoste ce-am strâns.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Luminița BORCAEAS: Suflet de poet

Poet ce scrii vers pe hârtie, aduci magie în poezie
faci din lacrima de dor, cristalul ochiului pe flori.
De pe floarea de romanță aduni stropii divini de gheață,
transformându-i în speranță sufletelor ce plâng în viață.

Verși pocalul macului roșu în inimi ce ard ca focul
pentru a fi pusă-n decor idila dulcelui amor.
Asculți șoapta lăcrămioarei ce vibrează în lumină
relevând cu al tau condei rapsodia pleoapei ei .

Cu o sensibilă gingășie împletești vise frumoase
și cu migală creezi icoana speranței sufletești.
Condeiul în mâini ți-e baghetă ce simte jalea și tristețea,
el trăiește bucuria, dând fiori, gustând iubirea.

Cu mângâiere de salcâm, balsamul îți curge pe rând
plâng silabele și râd, prinzând viață strălucind.
Lumea ta e un Univers magic și cu corzi de vers
ce au sensibilitate , ce-n suflet sunt divinitate .

——————————

Luminița BORCAEAS

Elena NEAGU: Renunț

Renunț

Renunț la iarna asta ilicită ,
la toată spaima mea de frig ,
păstrez doar vara mea tocmită
și clipa-n care eu te strig.
Renunț la tren -fantomă și la gări,
păstrez doar zborul de cocor
și te păstrez pe tine , veșnic călător.
Renunț la săli de așteptări ,
renunț la slova mea atât de tristă,
la spini în tălpi și la urcuș
îmi sec și lacrimile din batistă ,
rămân vioară și tu -mi vei fi arcuș ,
când mă voi cuibări in palmele-ti căuș…
Renunț și la peroane și la șine ,
dar nu voi renunța la tine !
Renunț la tot ce timpul pierde
și dus e într-un ieri,
dar nu renunț ,iubirea mea ,la verde
și nici la arșița din veri.
Renunț și la poeme fără vină ,
doar cu silabe zidite cu păcat ,
dar nu renunț la cel ce n-a plecat ,
și trebuie să vină…

————————-

Elena NEAGU

Maria RUSCANU BĂLĂCIANU: Dor de satul meu

Dor de satul meu

Tăcute râuri curg spre mări albastre
Purtând pe unde doruri și-amintiri
Departe-i vremea tinereții noastre
Departe-i ziua când eram copii.

Mi-e dor ades de praful de pe uliți
Pe care îl călcam jucând șotron
De cântec pe-nserat sub bolta lunii
De dimineți cu soare în pridvor.

Aș vrea să mai urc dealul ca odată
Cu-ai mei vecini să mai culegem fragi
Depănușind porumbul iar la clacă
Să ne-amintim de oameni buni și dragi.

La sărbători purtând straie alese
Cu toții spre biserică mergeam
Cum înflorea tot câmpul pe bundițe,
Bunicii mei ce tineri mai erau!

Pe cumpăna fântânii plânge lemnul
Noi am plecat dar nicicând n-am uitat
Bătaia coasei, cum mugește cerbul
Și cum apune soarele pe sat.

Trecut-a timpu-așa cum este dat
Dar port în mine o comoară-aleasă
În inimă mândria că sunt dac,
Bundița mea și ia strămoșească.

––––––––––

Maria RUSCANU BĂLĂCIANU

7 martie 2019

Zenovia PRIBOI: Suflet de piatră…

Suflet de piatră…

Tu… din ce rocă ești făcut
de stai încrâncenat și mut,
tăcut ai stat o zi întreagă
și nu mi-ai spus că îți sunt dragă…

Sufletul de-ți era de piatră,
și tot mi-ai fi zâmbit o dată!
Ce negre gânduri te doboară,
oare mai ai tu inimioară?

Tu spui că ai, eu vreau s-o simt,
mă lași cu mâna s-o ating?
S-o simt cum bate, încet,tare,
să-mi spună mie ce o doare!

Dar inima ta e o hoață,
de-mi simte mâna se răsfață,
în piept ea țopăie sprințară,
de parc-ar vrea să iasă-afară!

Căci tu s-o înțelegi nu știi,
ș-apoi spășit la mine vii
cu vorbe blânde iubitoare,
și ochii tăi îmi cer iertare!

O să te iert și-acum, știi bine,
căci gându-mi este doar la tine!
Prin tine Sfinxul mă privește
cam încruntat… dar mă iubește!

————————

Zenovia PRIBOI

Irina ALEXANDRESCU: te iubesc cu toată ura!

te iubesc cu toată ura!

în ziua asta nu răspund de mine
și zidurile nu mai au ferești,
eu mă dezic de mersul către sine
și nu mai știu a spune cine ești!

mi-e trupul greu și pașii mă doboară,
am pietrele de moară peste glezne…
sunt o pădure în copac de vară
și am pe ochi desenele rupestre!

am ochii grei de cearcăne de suflet
și nu găsesc în mine adăpost,
picioare ciungi mă poartă fără umblet
în zona unde-i moartea avanpost!

în ziua asta nu mai vreau cuvinte
și nici efuziuni de dragoste nu vreau…
mi-au fost a tale toate sfinte,
tu ești un eu și mătrăguna-ți beau!

În gările de noi mai mor aievea
de frigul astei veri, în vagi oglinzi,
trei cuci ce și-au lăsat copiii cruce
și versuri spânzurate de trei grinzi!

nu m-adora în chinuri, eu nu merit
osânda ta , nici coama unui vis..
noi n-am mințit ca alții, ne-am unit
fără vreo plasă, saltul în abis !

în ziua asta nu răspund de mine
și nici de tine tu nu mai răspunzi,
ce a fost ieri nu mai urmează mâine…
ni-s îngerii prea fragezi sau prea cruzi!

te culcă sub aripa mea iubite
și o să mor cu tine peste gând…
pe noi durerea asta nu ne minte
când tu ești eu și eu iți sunt!

agonizăm sau totul e minune,
ne ștergem lacrima ce sta in soare,
iubirea nostră ne este genune,
doi pescăruși ce pescuiesc o mare!

——————————

Irina ALEXANDRESCU

5 martie 2019