Privind în jur, cu bucurie
Încondeiez iar, clipele,
Privind mereu, plăcut spre dealuri,
Spre păsări mici, sensibile,

Dezleg simboluri prin natură,
Alerg cu gând necontenit
Pe urmele iernii-ncâlzite,
Din lanul viu, iar încolţit.

Mă bucur, recitind iar cerul,
Pe urmele-i dumnezeieşti!
M-abat, şoptind în faţa lumii
Dureri vădite din poveşti.

De pot, aduce-voi un zâmbet,
Măcar pe chipul soarelui;
Un chip copilăresc şi tandru,
Vădind din chipului cerului.

Voi apăra cu multe inimi
Şiragul nesfârşit şi lin
Al versurilor de-altădată,
Mai vii, frumoase ca un crin.

Lăsând departe giuvaeruri,
Cu-al lor venin, păcat de iad,
Mai dau o şansă re-nvierii
De poezii cu chipul dalb.

Dar voi stârpi neiertător,
De-s caldarâmuri dărâmate,
Oricâte-ofrande ar şopti,
Unele parcă, tot mai moarte.

Din vechea noastră, minunată
Natură, parcă mai frumoase,
Voi readuce-m vechi tablouri,
De tinere grădini pioase.

În ele, numai paşi de îngeri,
Ce-au recitit din legi nescrise,
Vor avea cum să se îmbete
De-aroma lor, de soare-aprinse.

Nimicul din nimic renască,
Cum totul dintr-un tot dispare,
Aşa cum luna ştie sigur
Că ziua este zi cu soare.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

2 februarie 2019