Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (II)

DINSPRE MNERU (II)

 

… dar să lăsăm rădăcinile să soarbă sevă de neam,
să ne bucurăm că din acele rădăcini vin izvoarele cele cristaline, dar mai ales …
MNERULE !
am învățat din tradiția asta pe care ne-o hulesc acum,
copii de-ai noștri ce minune este să te fii totdeauna curat,
curat la haine, curat la port, curat la gând, curat la comport …
lacrima spală durerea sufletului, dar …
și asta n o spune oricine,
lacrima nu se murdărește niciodată …
NICIODATĂ !
cum niciodată n-am să uit strigarea Marianei:
-vezi că un profesor universitar …!
și n-am să uit această strigare care se venea pe un fond
al respingerii mele din toate cele patru vânturi …
MNERULE !
am știut mereu să disociez secretele din memoria apei, dar memoria asta m-a uluit,
Nanometric !… ai zice tu …
eu iau o vocabulă și trag de ea până ce reușesc să mi-o pun de rădăcină sufletului, iar sufletul nu se amestecă în năzbâtii, decât atunci când se amestecă inima …
MNERULE !
inima este amestecul de omenesc, aici este coprimat tot ce înseamnă om, dar inima a greșit, firesc:
e omenește !
și a greșit că n-a luat în calcul niciodată sufletul …
l-a rănit cu un astfel de comportament, dar, norocul ei …
hei tu, Cinstite Cititorule, ia spune tu, care e norocul ei ?
ha-ha !
norocul ăsta, că tot suntem pe comportament omenec,
norocul ei este că lacrima nu trădează !
oare, MNERULE,
ați putea voi în laboratorul vostru de prețiozități să măsurați
fie și nanometric loialitatea lacrimei ?
ce fericit obrazul sfâșiat de fiorul ei !
ce fericit colțul de gură care-i soarbe sarea,
ce fericită barba care o vede cum se aruncă spre țărână,
să ascundă teluric secretul ei …
Doamne,
cum de și pământului n-ai dat memorie ?
și atâtea voci se sugrumă sub mormânturi …
când magma mi se spoveduie, știu sigur că acolo este măcar un of tutankamonic, știu că măcar acolo sunt strigătele acelea care se descătușau pe tăișul morții …
știu,
dar, MNERULE,
am avut o tresărire cu SCUFUNDĂTORUL,
însă m-am lăsat păgubaș !
nu mi se luau în surâs sforțările eului
și din eu mi-am asuns atâtea ascunse, că s-ar da cu fundul de pământ chiar TRATATUL DE IUBIRE ASCUNSĂ … eh, eh, de v-aș spune ODATĂ povestea lui … poate chiar am s-o fac, sunt acolo două suflete aproape îngenuncheate care nu știu unul dinspre altul, însă era vorba de aceeași simțire …
MNERULE !
domnule …
când iubirea se intră în arenă, toții leii sunt niște cățeluși, apoi,
când povestea se dă pe față,
tot universul se crede cel puțin departe în dejucarea cosmică, tot universul …
miteamiubescul este acum un erou atât de cunosut, că zorii se storc de albastru bâlbâindu-mi-l …
MNERULE !
chiar acum mi se redau serenadele lui Shubert și sunt cal și călăreț, în luptă strâmbă cu sufletul compozitorului care-mi pune prin sânge încărcat de octave, cum se iubea el …
mi te-am iubesc !…
îi transmit și eu și telurul duce spre Shubert tresaltul sufletlui meu care duce pas de vals poezia pielii lui Mărțișor,
ea,
inima frământu-mi dă delirul cu care să mă răzvrătesc ție, să-ți sfarm prețiozitățile …
numai ea, Mărțișor !
și, apropos,
am dărâmat fără resentimente orice INTEMPERII SOCIALE,
am sfărâmat orice intruziuni …
nu mi-au plăcut pestilențialele, dar când s-a trebuit să ajung la
pamflet, i-am dat sacâzul …
orchestrațiile altora m-au pus în genunche atâta vreme cât nu le-am cunoscul originea, când s-a produs asta, am recuperat totul, plus încă ceva,
MNERULE,
n-am fost născut victorian, dar totdeauna am ieșit în câștig din război, iar când s-a trebuit să dau cota de sânge, am dat-o cu asupra de măsură … aparent n-am recuperat, dar s-a fost chiar o trecere prin curăție, ceea ce merită orice sacrificiu …
sacrilegiul s-a fost al clipei, prin moartea ei n-a fost de față să se bucure, dar am înțeles că-n lume lor ștafeta este mereu vie, deci feed-back-ul vine cu valențe de câștig …
vezi tu, Cinstite Cititorule, am luat de la MNERU teoriiile dinspre prețiozități, ceea ce mi-a permis o altă perspectivă întru dimensiunile performanței, iar lupta cu mine a meritat,
și când voi ați tăcut cu toții, am înțeles:
TĂCEREA E CONSIMȚIRE !
o consimțire nensemnând o tonă de likeuri reșapate, cât o reală apropiere de sensul cugetării mele, explicitările cu și despre ce reprezintă Șoapta în accepțiunea mea având darul spovedaniei, dar și imboldul din care și mai ales cum, mă raportez eu la întâlnirile cu DUMNEZEU …
să ai Credința că se va fi !
astfel Căpitanul mi-a trasat vectorul pe care l-am urmat dar
l-am urmat cu o sârguințoșenie de neabătut, dacă unele spirite s-au retras cu un pas din dreapta mea …
MNERULE,
nici eu nu strivesc domnule corola !
mi-i ciudă unori când se –nrățoie niște cotcodăcuitori, dar am
învățat că pisica oricât ar vrea nu poate învăța limba de ham
și cum să mă sperii de zgârieturile lor ?
am pus pastelul la locul lui și-am înțeles cavalcada turmelor la ceas de sară,
când se-ntorc și codanele,
de la pârâu !
cu coșurile vârfuite de rufe scrobite … eh, suflecatelor, cum v-am mai dat eu versului, iar pasul de doi l-am păstrat din fir de tradiție, chiar dacă Milcovul nu mai înseamnă ce-a însemnat,
și istoriile se rescriu, MNERULE !
iar tu ești Profesorul meu de prețiozități, cum domnule tainele
de Vatican să aducă alte elemente care să ne situieze pe noi peste ăștia care ne țin de 2000 de ani cu degetele-n ușă … uau, să te ții cum se răscolește Cantemirul, să te ții nu mai dau alte nume, să sară academia machidonului pe mine, iar aici chiar apar nevoi de ștaif gramatical …
câteodată mă uit cum sar cârmuitorii cu tunul în salve peste drapel la actori, pentru Poetul cel marginalizat de Cetate oare cine s-ar bate, că iar ajung la kkk și cerul sigur va cere o nouă
restituțio ad integrum …
ștaif am văzut la băieții care-au ciocnit 100 de pahare, dar aici, aici este deja o altă lume, cristalul izvoarelor nu se-nconfundă,
iar cu pluta pe Bistrița se trebuie îndemânare nu glumă, Nord
e peste tot,
și doar DUMNEZEU știe de ce toate sărăciile nspre sud …
a, uitasem,
c-așa e-n teniși !… CIOBURI DE NĂDUF … risipite la afumat
că, dacă vine comeata, să aibă nemul să vază curcubeul adus de American când a venit să ne dea suzeta …
cu care am și rămas !
iar unii fac din asta atâtea pațachine că legea valorii este iarăși sub bătaia plusvalorii, și poate că Moara lui Asan ve emerge-nspre momentul zero al scăienismului care era să ne ducă pe noi la răspopit …
și-am umbla toți cu pantalonii rupți în fund, măcar așa acela care a dat peste noi cu Evenimentul zilei să se întoarcă la origini, originile dacice să nu recunoască asemănare, iar dacă Revluția ce va să vină, va trebui să se lupte cu Crivățul, atunci
ne vom întoarce automat cu fața spre nord și fără de busolă !
VATICINAROIDICA dându-ne irodiada filă cu filă …
veniți băieți !
avem cozi cât pentru o mie de ani și vom scrâșni din dinți Marea Unire, după care iarăși am cobi … că mai bine ne e cu asociațiunile zonale, unde nu se mai dau mici și bere la ovine, nici sarmale de a nu știu câta paraschieva … Sfântul Ștefan ne va povesti cum mama lui l-a-ntors în curajul de război și se spune că Turcul n-a reușit vreodată să priceapă de ce nu și i-a putut înstruni din fugă și aduna pe ai lui …
dar se pare, MNERULE, că se va trebui să înțelegem din nou spiritul de vizionar, degeaba stăm cu pantalonii rupți în fund pe aur, Cloșca nu-și va mai înturna vreodată puii-n Tezaur !

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

12 ianuarie 2019

Vlada ADALVA: …shi va…

 

... shi va …

 

cu credință
la moartea unui prieten
cred în testamentul său
codificat pe coloana vertebrelor

acolo fluturii culorilor
se vor transforma în statui
priviri ce veghează
vârtejurile vremelnice

cred cu tărie
în moartea – jertfă

se va împlini shi – va
pune lucrurile la punct –

lințoliu compensatoriu
trupului nostru
sărac

vom descoperi
ferestre de culoare ,
costum național ,
magice intervale …

cu lumina mantrelor șoptitoare
mai clare
în visele nopții
spre zori
când frecvența iubirii
coboară până la noi

adevărata iubire
înflorește postum !
vom vindeca răni
an de an
până vor deveni
ireal surâs pe o bancă
rostindu-ne
poeziile scrise
departe acolo

——————————-

Vlada ADALVA

Bucureşti

12 ianuarie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Mâna

Mâna

 

strâng la piept tăcerea
unde e durerea
căutam un dus
lacrimile curg
timpul a apus
mă ascund în mine, zidul, este frig
azi acasă nu’s
ceasul a pornit, o oră
apoi a stat, timpul, ora, ceasul
căutam o dată
poate în altă viață
ce mai am de dat
se închide timpul, secolele curg
încercam să dorm între ziduri plate
venea încă o noapte
mai băteam în poartă, vântul răspundea
ulțele’s goale, totul e pustiu
dormeam într-o poartă visând a mea soartă
azi nu mai răspund
plec printre fire arsă de iarbă
plecasem dintâi
vroiam să mai vin încă odată
mă mângâie timpul
eu nu îl mai vreau
întrebam pașii unde să mă duc
treceau norii, fără chip, fără grai
căutam bezmetic o cale spre Rai
vreau să învăț, mai este un cer
mi-e teamă și frig
mă ninge femeie, mai ninge în noi
e ger azi în țară
la răscruce de drumuri
căutam bezmetic o lume
așezând începutul pe o cruce
o apă curge în vale, a jale
căutam nebun o cale
erau nopți fără lună
am întins Doamne, o mână…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

12 ianuarie, 2019

Corneliu NEAGU: Destine rănite

DESTINE RĂNITE

 

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
în cutele vremii, pe file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Și zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopții se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge cu mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
la margini de gând readus din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanța desprinsă din visul pierdut.
Regretele curg pe romanța vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate sub frunza din crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămași fără soț după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau să ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă se strâng pe-nserat
cu doruri căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 ianuarie, 2019

Florentina SAVU: Lui Eminescu

LUI EMINESCU

 

” Pe lângă plopii fără soț”
Tu nu ai mai trecut,
Te-am așteptat pe după colț
Dar…nu te-am mai văzut…

Și lângă” Lacul ” cel cu nuferi
Ades te-am așteptat
Însă doar stele și luceferi
În vis mi-au scăpărat…

Și toamna a venit ușor
Prin ” Codrul” des de frunze,
De dorul tău simțeam că mor
Și-mi curgeau lacrime pe buze…

Dar…mai speram în ” Revedere „,
Dacă nu pe aici, prin cer,
Te simțeam prin apropiere,
O clipă dulce de mister…

„Luceafărul” zâmbea de sus,
Chiar tu erai acela,
Dorul în tine mi l-am pus:
Mi-oi lua curând nacela

Și voi zbura spre cerul tău
Doar să te văd de-aproape,
Să mi te iau în visul meu
Și să te țin sub pleoape…

Poete, geniu al luminii
Ce te-ai înălțat din genuni,
Fi-vei pe veci al nemuririi,
Mândria unei națiuni,

Fi-vei pe cer de univers
O Stea-Luceafăr de nestins
Și fi-vei rege peste vers
Și-eternul cel de neînvins!

———————————–

Florentina SAVU

Silvia URLIH: Viața, o paradă

VIAȚA, O PARADĂ

 

Călătoresc
ninsori prin gând,
topesc ghețarul trupului,
sunt surghiunită în decembre,
dar sufletul
îmi e în mai,
sunt primăvară rătăcită printre plutirea
fulgului,
ascult doinirea vieții mele
ce-mi cântă blând,
din vechiul nai.

Din palmă-mi crește-un trandafir,
dar rădăcina
încă strânge,
cu spinii lui m-au zgâriat,
iar rănile încă mai plâng,
mi-s plină de ciulini și spini,
pe trup
îmi curge râu de sânge,
mă dor durerile ce-au fost,
dar le zidesc
copac în crâng.

Mi-e dor
de primăvara mea,
ce-i sechestrată-n colț de cer,
bătătoresc cărări de veri
prin dune albe
de zăpadă,
mă-nghesui în valiza vieții,
mă vreau afară,
în eter….
pășesc tiptil spre sanctuar,
pășesc,

căci viața mi-e paradă.

—————————

Silvia URLIH

11 ianuarie, 2019

Dorel SCHOR: Cabinetul de cosmetică

În urmă cu câteva luni s-a organizat de către organizaţia de femei din municipiu un cerc de cosmetică. Dintre locatarele din blocul nostru s-au înscris mai multe persoane, printre care doamnele Gurnişt şi Brodiciche. Ele s-au evidenţiat printr-o prezenţă foarte corectă şi o participare activă la demonstraţiile practice. La sfârşitul cursului, au primit chiar un fel de diplomă.

– Acum, când aţi fost atestate, de ce nu aţi deschide un cabinet? le-a întrebat dentistul Kleinergrois. Eu personal v-aş putea recomanda pacientelor mele.

Ideia le-a plăcut ambelor doamne. Ce poate fi mai onorabil decât ca alături de un cabinet de stomatologie să coexiste un altul de cosmetică? Ar trebui, desigur, mai întâi o reclamă inteligentă şi atractivă, ştiut fiind că ea este sufletul comerţului.

Aşa că în paralel cu formalităţile birocratice, care iau ceva timp, au apelat la un meşter fotograf care să facă o poză înainte de tratament şi o alta după, aşa cum procedează institutele de slăbire şi cele de înfrumuseţare. Doamna Gurnişt a propus ca prietena ei, Pnina Brodiciche să beneficieze prima de avantajele unei măşti naturale, recomandate cu multă căldură la curs. Ingredientele erau la îndemână: ulei de măsline, felii de castravete, un avocado bine copt, suc de morcovi şi o roşie bine strivită.

Se pare însă că o mână criminală, fără să cunoască destinaţia precisă a amestecului din farfurie, a adăugat o cantitate deloc neglijabilă de sare de Himalaia. Ce poate fi rău la sarea de Himalaia? Poate chiar Matilda Gurnişt, în mod reflex a scuturat solniţa, poate că Leopold şi-a exprimat astfel dezacordul. Fapt este că după ce a stat trei sferturi de oră cu această compoziţie pe figură, Pnina Brodiciche arăta ca scoasă dintr-o saramură. Ridurile erau mult mai evidente şi expresia feţei tristă şi încruntată.

Nu ştim cum s-ar fi ieşit din această situaţie dramatică. Cele câteva vecine le compătimeau sincer pe proaspetele cosmeticiene, dar nu aveau nici o ideie. Reclama era comandată, fotograful plătit. Tot proiectul risca să moară înainte de a se naşte… Până când a apărut Simon Şeinerovici.

– Care-i problema? a întrebat el.

I-au spus care-i problema.

– Atunci e foarte simplu. Aveţi cele două fotografii? Puneţi fotografia de „după”, înainte şi cea de „înainte” după. Se vede că e o diferenţă foarte mare…

Nu a mai spus nimeni că Simon e mincinos. Parcă orice reclamă ce e?

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

12 ianuarie, 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cuprins de remușcări

Cuprins de remușcări

 

Nu și-a pus perna sub cap să se culce
a mai rămas o vreme în agora
să-și măsoare cu ochii mulțimile dinlăuntru,
să evalueze cercul în care se învârte.
Și-a pus ordine în gândurile răvășite,
avea o apăsare-n tâmple ca după o furie,
ceilalți dormeau pe o altă axă a binelui.

A rămas deoparte cu insomnii paradoxale
ce săpau conținutul până la rădăcini,
căuta oasele timpului îngropate în veșnicie,
nervii îi deveneu dușmani,
așteptau la fiecare colț de întuneric
ce făcea ochi ca un câine sub gard
și te mușca pe furate.

Visa cum se dezbracă o femeie tânără
aruncându-și hainele-n dezordine,
cuprins de remușcări,
le ierta pe toate pentru ifosele lor
și le acoperea cu iubirea lui necondiționată.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

11 ianuarie 2019

Daniela PÂRVU DORIN: Exercițiul de uitare

EXERCIȚIUL DE UITARE…

 

din spatele fiecărei zile am rămas

să citesc un testament lunii,

ca și cum numai în spatele oglinzilor mi-aș vedea chipul,

și viața fără tine, pas cu pas…

eu, cea care te iubea atât, nu mi-e bine!

din spatele zilei de azi să văd lumea

evadată din dragostea mea pentru tine!

nu știu cine-mi îndulcește gustul vieții amar

în temeiul credinței, încerc să nu fiu trist

Dumnezeu nu clipește, măcar

sunt și eu, un biet purtător de chinuri

cum zice-n acatist…

sau, doar mi se pare…

că din spatele fiecărei zile,

rămân să te trăiesc

ca-ntr-un exercițiu de uitare…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

11 ianuarie 2019

Dan MORARU: Acasă…

Acasă…

 

Sărut mâna mamă, iată,
Sun acum… venim acasă,
Sărbătorile ne-așteaptă,
Florile de pe terasă…

Glasul stins ce îmi răspunde
Cu o bucurie-amară,
Se ridică, se coboară,
Lacrimile îl doboară.

Vă aștept cu bucurie
De mult n-ați venit acasă,
Pun acum să coc și pâine,
Vinu-l scot și-l pun pe masă…

Intru-n curte …si tresar,
Câinele nu mă mai latră,
A murit acum un an…
Poarta-i veche și lăsată.

Te-am văzut, erai la geam,
Părul alb , căzut pe tâmple,
Lacrimi pure de mărgean
Ce cădeau ușor… și multe…

Ai venit în grabă-afară
Șchiopătând, într-un baston,
Ochii triști se-nviorară
Dar picioarele te dor…

Intru, masa-i pregătită
Toate sunt cum le știam,
Sărăcuță este casa,
Curată, cu flori la geam.

Stai…, privești, dorul se-alină,
Dragostea din ochii tăi…
Mă privești ca pe-o copilă,
De-ar mai fi o clipă… ieri…

Ia… mănâncă tot ce vrei,
Cozonacul îți plăcea,
Ți-am făcut și colărezi,
Uite, ai și o cafea.

Camera v-am pregătit-o
Am pus plapuma de lână,
Și păpușa ce plângea…
Somn ușor și noapte bună.

Ne-am trezit de dimineață,
Timp deloc nu mai aveam,
Am plecat… mi-e dor de-acasă…
Lacrimi cad din nou la geam…

—————————

Dan MORARU

11 ianuarie 2019