Nicu GAVRILOVICI: Urme pe zăpadă

Urme pe zăpadă

 

Fulguia ușor
în retina ochilor tăi
când brațele mele te-au învăluit
precum marea…
Acceleratul
se urnea greoi înspre alte
primăvăratice reîntâlniri.
Calde,
pleoapele tale ascundeau ghiocei
în timp ce pe buze
un înger tocmai îți picta
ultimile raze ale apusului.
Împreună cu noi,
Gara dansa gârbovită
de trecerea timpului
doar tânărul acela îmbătrânit
ne privea înțepenit
inhalând din punga cu prenadez.

Pe fereastra cerului,
Dumnezeu ne privea cu un ochi râzând
și cu unul plângând
cernând fulgi
în troienele cărora noi,
efemeride alergând înspre veșnicie,
ne semănam întretăindu-se

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

12  ianuarie 2019

Anatol COVALI: Nu am uitat

Nu am uitat

 

Nu am uitat şi îmi aduc aminte
de tot ceace-n viaţa mea a fost,
iar pasiunea ta, mereu fierbinte,
o simt şi-o ştiu aproape pe de rost.

Nu am uitat. Povestea minunată
va străluci superb în viitor,
neîncepând nicicând cu-a fost odată,
ci părând vie-aproape tuturor.

Nu am uitat. O astfel de iubire
se împlineşte rar pe-acest pământ,
arzând într-o deplină împlinire,
fiind mereu necontenit frământ.

Nu am uitat ce mare pasiune
ne-a mistuit,cum mistuie şi-acum,
când rugul încă n-a ajuns tăciune
şi-n flăcări nu se-arată niciun fum.

————————————–

Anatol COVALI

București

13 ianuarie 2019

Dan MORARU: Eternitate…

Eternitate…

 

Pierdută-n vis și în neant,
Steaua, ce-acum a răsărit,
În dar primind eterne clipe
De întristare și de frig.

Îngheață într-un nor galactic
Călătorind prin univers,
Se-aprinde, caută jăratec
Se stinge-n spațiu, fără sens.

Însingurată-i este calea
Neant se-așterne-n al său drum
În timp își caută căldura
Dar trupul se preface-n scrum.

Infinitatea ce-o așteaptă
Asteroizi ce o lovesc,
Imense clipe de emoții
Și frica de un somn ceresc.

Meschină soartă ce te lasă
Uitat și viu în univers,
Trăind mereu o altă viață
Dar veșnic, neavând un sens.

Eternitate absolută
Emoții ce n-a cunoscut,
Iubire, veșnic nenăscută
Fior de dragoste pierdut.

—————————

Dan MORARU

12 ianuarie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugăciunea din urmă

Rugăciunea din urmă

 

era târziu și era iarnă
bătea un suflet în poartă
în lacrima nopții eu împleteam amurguri
plămădind lumina în numele sorții
sprijineam crucea de trupul beteag
căutând începutul pe creste de munte
din înghețul primar se năștea cuvântul
făuream o cântare în trupul plăpând
trăiam în privire la limita nopții
de veghe pe urmele vieții
la întretăieri de noi începuturi
în liniștea clipei coboară îngeri mângâind a chemare
un nume din căi nenăscute
mă ating tăceri sângerânde
mă adap în nemărginire
renasc sfios în palma Ta
tânjind la clipa rugăciunii
spre necuprinsul drum al mântuirii

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

12 ianuarie, 2019

Daniela PÂRVU DORIN: Să fii fericit e cumplit…

Să fii fericit e cumplit…

 

te privesc puţin altfel cu aceiaşi doi ochi
stilul asta mă prinde, deşi-i banal
e cel înrudit cu fuga de-acasă,
tocmai de aceea
despre viaţă şi mine nu voi scrie la ziar
dar petrec cu mintea tot ce vreau să petrec-
de aceia steaua mea stă ascunsă-n iarbă,
în fine…
mă poţi desluşi, dacă vrei,
după inima cu care ne strâmbăm în vitrine…
sau după voce dacă mă pierd…
amândoi desenăm scări albe şi negre…
ţi-aduci aminte?
până mai ieri, când vorbeam de uitare
fără un azi când trăim ca şi cum
noi avem de urcat
pe un pian răsturnat în picioare!
ţine-mă de mâna strâns, să nu cad-
azi n-am să mai plec, cum n-am să mai vin,
să fii fericit e cumplit
c-o lacrimă ce-ţi râde din senin…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

12 ianuarie 2019

Anna-Nora ROTARU: La granița-ntre vise

DE BUN RĂMAS…

 

Îţi las o scrisoare pe masă,
Că vreau să mă pierd în lume…
Aici, parcă nu mai am casă,
Tristeţea mută m-apasă,
De parcă un rost n-am anume !

Îţi scriu două rânduri în grabă,
Că ce-a fost odată, ne-a fost…
O lumină mai pâlpâie slabă,
Din basm mai păstrez o silabă ,
În minte-n ungher, l-adăpost !

Departe în noapte chemând,
Ecoul cu vocea lui blânda,
Citise ascunsul meu gând,
Cum inima-mi cere plângând
O viaţă de care-i flamândă…

Sătulă-i de ani de-agripnie,
Întuneric doar s-o-nveşmânte…
Mi-i noaptea albă, de insomnie
Dar şi neagră-i, rece şi pustie,
Cu umbre doar s-o-nspăimânte…

Acum mă avânt pe-ulicioară,
De gând nu ascult, că-i făţarnic…
Bocceaua o pun în subsuoară,
Paşii-mi urcă, paşii-mi coboară,
Nu-mi pasă, ca-mi sunt paznic !

În urmă îmi las zbuciumate,
Şuvoi clipele frânte-n beţie…
Îmi las şi dorinţele fărâmate
Şi turnurile de vise dărâmate,
Zvârlindu-mă în nouă drumeţie !

 

LA GRANIŢA-NTRE VISE

 

Drum lung prin viaţa mea am făcut
Şi pe pământ, în genuni şi printre stele…
Ielele de m-au-mbiat, eu… am tăcut,
Să nu mă prind în dans înşelător cu ele…

Am colindat ani şi ani, negăsind un leac,
Căutând prin neant, pe cineva… ceva…
Voiam să strig, dar nu puteam decât să tac,
În vis, himere să nu mă bântuie cumva !

M-am avântat… ca şoim crezând, spre cer,
Dar aripile mi-erau mici… de rândunică,
Ce, vrând cunoaşte dintr-al lumilor mister,
I s-au frânt, de vrea să se înalţe, pică…

Cătând pe drumuri, dădui de cel din urmă,
Prin străfunduri pribegii şi printre-abise…
Mi-e stinsă vocea, puterea mi se curmă,
Tăcută-n letargia mea, la graniţa-ntre vise…

Aştept Lumina Sfanta, după nopţi în şir
Si cânt angelic, ce nimeni nu-l poate auzi…
Din stropii vieţii sorb, prelinşi dintr-un potir,
Să pot să mă mai bucur, de zorile de zi…

Apoi… m-oi îndrepta pe Calea mea Lactee…
În Univers voi hoinări, de oameni neatins…
Cu visul meu pelegrinând, acum, eu Zee,
La graniţă-l voi trimite, de unde s-a desprins…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

12 ianuarie, 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: La granița-ntre vise”

Claudia BOTA: Dumnezeu ni l-a dăruit pe Eminescu

Dumnezeu ni l-a dăruit pe Eminescu

 

Dumnezeu ne-a trimis îngeri ocrotitori,
La acest neam ai venit Eminescu cu dor,
Fiind o stea între solii buni cuvântători,
Ai învățat fiii noștri să iubească patria lor.

Eminescu, fericit bărbat cu dragoste de țară,
Trăiască națiunea și dușmanii să piară,
Ai întipărit cuvinte pe pietrele din suflet,
Iubim glasul tău viu din cugetul de ascet.

Dorința ta de reîntregire a Daciei Mari
Făclie ce luminează mintea peste veacuri,
Înger de pază mai cere o șansă,
Mirul din candelă stă și nu se varsă .

Luceafăr luminos ce strălucești pe cale,
Codrul fiindu-ți aproape și marea departe ,
Buciumul sună cu jale, dușmanii o iau la vale,
Prigonit este profetul în propria țară pentru dreptate.

———————————

Claudia BOTA

12 ianuarie 2019

 

Pictură de Sabin Bălașa

Dunia PĂLĂNGEANU: Madrigal diafan

Madrigal diafan

 

Rochii de zăpadă -foșnet lin
plutesc prin văzduh
în alb și feeric zbor,
mi-e sufletul plin de imagini
de aprig și nesfârșit dor…
Cine mă cheamă sub astre
într-un madrigal dantelat
cineva s-a semnat pe mătasea
ce cade din cerul brumat.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

12 ianuarie 2019

                     Ilustrație, Petronela Toma, artist plastic

Vasile COMAN: Sfântul legământ

Sfântul legământ

 

Jur…pe răsărit de soare
sau pe ceas târziu în noapte.
Pe codrii Măriei Tale
sau pe ape învolburate,
Pe adâncuri de dumbravă
sau pe altfel de povești,
Pe cea simfonie gravă
sau pe Steaua -n care ești,
Să ne facem datoria
și să citim mai departe,
Sfânta-ți carte – poezia
chiar și când închise-s pleoape.
Să-ți lăsăm cartea deschisă ,
Să nu vorbim la trecut
Și cu vâlvătaie aprinsă
Să fii Luceafăr dorit.
La mulți ani! Să ne trăiești!
-Si în iesle-i Nefirescul –
Să se nască -n Ipotești
An de an… doar EMINESCU.

Așa Dumnezeu s-ajute
Cartea Ta ne fie pernă,
Nu-i pe vrute sau nevrute,
EMINESCU – STEA ETERNĂ.

                                        15 ianuarie 2017 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Elena VOLCINSCHI: Sărută-mi ochii

 

SĂRUTĂ-MI OCHII

 

Sărută-mi ochii în zori pe răcoare
Când soarele își redeschide corola
Și-i proaspătă spumă din valuri de mare
Iar inima-mi inocentă își pierde busola.

Sărută-mi ochii și atunci când coc merii
Și când livezile roșesc în miez de toamnă
Cum nu vor să despartă de fărâma verii
Mirosului îndulcit, seducător de poamă.

Sărută-mi ochii și atunci când platanii
Mai mătură cerul cu frunțile înalte.
Candele aprinse își înalță castanii,
Inel aprinde zarea grăbit peste soarte.

Sărută-mi ochii cu buzele-ți fierbinți
Să-nflorească-n dâncuri tăcuta speranță
Și-n rostul ce inundă plăcerile cuminți
Iubirea să fie, un nou rod de viață.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Amurguri autumnale”, 2018)