Cânta o vioară
cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia asta nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge în cer
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și mă ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri rănite
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga mi-e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
mergând la întâmplare pe cărări ce astăzi mă dor
uneori veneam prin ploaia de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe cioburi de suflet
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăcit sub un cer
era frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu’i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
30 decembrie, 2018