Valeriu DULGHERU: Spinoasa cale a Unirii

„Să fim ca o salcie.

Să ne încovoiem, dar să nu ne frângem”.

Așa am fost întotdeauna pe parcursul multimilenarei istorii. Aflați ca o insulă latină în calea tuturor vânturilor, care băteau în special din est, în calea tuturor valurilor de barbari veniți din est, într-o mare tătară, turcă, apoi slavă, întotdeauna a trebuit să supraviețuim. Primul stat dac centralizat și unificat, întins de la Tisa până la Bug, a fost realizat de marele Buerebista în prima jumătate a sec. I, p.Hr. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine (Dacice-n.a.). A fost cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” scrie Strabon, Geografia, VII, 3, 11. După asasinarea regelui Buerebista în a. 44 î.Hr. statul dac se destramă în 5 stătulețe. În a. 89 d.Hr. în fruntea statului dac unificat (mai mic ca teritoriu ca cel al regelui Buerebista dar mai organizat) a venit tânărul rege Diurpaneus, numit Decebal „cel viteaz cât zece”. În lupta din a. 89 d.Hr. Decebal cu armata sa reorganizată îi învinge pe romani, impunându-i să plătească tribut peste zece ani. „După o ședere de câtva timp la Roma, Traian întreprinde o expediție contra dacilor. Gândindu-se la faptele acestora, era mâhnit din cauza tributului pe care romanii trebuia să-l plătească în fiecare an, și vedea cum puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit” scrie istoricul roman Dio Casius despre împăratul Traian și daci. După cel de-al doilea război dacic (105-106) dacii sunt înfrânți, Decebal s-a sinucis, iar Dacia transformată în provincie romană.

Au urmat peste 1000 de ani când peste daci au trecut puhoaie din est; hunii, slavii, volgarii, ungurii, tătarii ș.a. Dacii s-au încovoiat ca o salcie sub vijelia acestor valuri dar nu s-au frânt. În a. 903 în Transilvania a fost fondat primul voievodat sub conducerea lui Gelu. Cu regret ulterior după o sută de ani Transilvania a fost anexată la Ungaria. La începutul sec. al XIII-lea Muntenia și Moldova au participat împreună cu bulgarii la fondarea țaratului româno-bulgar, regii acestor țarate fiind în majoritate de origine română (Ioniță Caloianul, Ioan Asan al II-lea ș.a.). În sec. al XIV-lea mulțimea de cnezate se constituie în două state dacice: Muntenia (a. 1330) și Moldova (1859). Chiar dacă marele Ștefan cel Mare nu a reușit unirea celor două state românești prin victoriile sale asupra turcilor a favorizat unirea ulterioară. Primul care a realizat unirea celor două principate (Moldova și Muntenia) cu Transilvania a fost domnitorul muntean Mihai Viteazu la 1599-1601. Chiar dacă a fost de scurtă durată această primă unire a avut un impact important în viitoarea unire, demonstrând identitatea națională și posibilitatea creării unei singure țări românești.

Și țarina Rusiei Ecaterina a II-a a dorit unirea celor trei principate românești cu denumirea de Dacia (aceasta de fapt era recunoașterea obârșiei dacice a celor trei principate) dar, evident, sub protectorat rusesc, avându-l drept principe pe amantul său Gr. Potiomkin. Moldova a fost hăcuită cea mai tare de imperiile vecine hulpave. La 1774 Imperiul Austro-ungar rupe din trupul Moldovei Bucovina, iar la 1812 un alt imperiu – Imperiul Rus a rupt de la trupul Moldovei partea de est, numită impropriu Basarabia pentru a ascunde furtul.

Așa ciuntită cum era Moldova a avut un rol hotărâtor la Unirea Principatelor Moldova și Muntenia de la 1859 (mica Unire). Simțind slăbirea juvățului rus după pierderea de către Rusia a Războiului din Crimeea (1856) Moldova și Muntenia nu au ezitat să folosească această șansă, fiind susținute major de Franța. Astfel domnitorul unificator Alexandru Ioan Cuza realizează Unirea Moldovei și Munteniei, fiind ales în a. 1859 domnitor al celor două principate. În a. 1878 prin Tratatul de pace de la Berlin România este recunoscută de granzii Europei, inclusiv de Rusia, nu însă (cum îi e caracterul!) fără să se căpătuiască cu ceva, rupând din trupul României cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Izmail).

Mica Unire se înfăptuise însă bucuria românilor era umbrită de faptul că trei provincii românești – Basarabia, Transilvania și Bucovina gemeau sub ocupația imperiilor rus și Austro-ungar. Însă la 1918 se întâmplă o mare minune. România a intrat în primul Război Mondial doi ani mai târziu. În această perioadă România era curtată de ambele tabere beligerante, ambele cu câștig parțial. Dacă adera la Axă câștiga Basarabia, iar dacă adera la Antantă – câștiga Transilvania și Bucovina. În finalul acestui sângeros măcel, grație situației geopolitice din regiune (destrămarea celor trei imperii vecine – rus, Austro-ungar și otoman) România a obținut toate cele trei provincii – Basarabia, Transilvania și Bucovina. Prima provincie românească, care a revenit acasă din lungul surghiun siberian, a fost Basarabia. Atât de crunt a fost jugul rusesc încât la prima ocazie Basarabia a evadat din „închisoarea popoarelor”. Procesul a fost destul de anevoios. Cele mai însemnate momente, care au condus la renașterea națională, sunt prezentate în tabelul ce urmează. De menționat că marii înaintași basarabeni au

1918

2018

5 aprilie 1917 – crearea Partidului Național Moldovenesc;

19 aprilie 1917 – Congresul Eparhial s-a pronunțat pentru formarea Sfatului Țării;

23-27 octombrie 1917 – proclamarea Autonomiei Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ;

21 noiembrie 1917 – deschiderea Sfatului Țării, adoptarea imnului „Deșteaptă-te române!” și a drapelului;

29 noiembrie 2017 – recunoașterea Sfatului Țării de către reprezentantul Guvernului Provizoriu;

2 decembrie 1917 – Sfatul Țării proclamă Republica Democratică Moldovenească în cadrul Republicii Federative Ruse;

5 decembrie 1917 – Sfatul Țării declară nerecunoașterea Sovietului Comisarilor Poporului, venit la putere în Rusia în rezultatul loviturii de stat din 7 noiembrie;

24 ianuarie 1918 – adoptarea Declarației de Independență a Republicii Democrate Moldovenești;

27 martie 1918 – a fost votat Actul Unirii cu Patria-mamă cu 86 voturi pro, 3 – împotrivă și 36 abțineri din 135 de deputați.

Generația de Aur Basarabeană a realizat Unirea!!!

1986 – la Chișinău este editată antologia „Mama, graiul!” , Grigore Vieru;

6 mai 1986 – alegerea Dlui Nicolae Dabija redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”. Tirajul a crescut de la 2000 de ex. în a. 1986 la 200000 ex. în a. 1989-1990;

15 ianuarie 1988 – constituirea cenaclului literar „Alexe Mateevici”, președinte Anatol Șalaru;

3 iunie 1988 – constituirea Mișcării Democratice pentru Restructurare;

20 mai 1989 – crearea Frontului Popular din Moldova;

27 august 1989 – Marea Adunare Națională se pronunță pentru Legea limbii române cu alfabetul latin;

31 august 1989 – adoptarea Legilor de funcționare a limbilor (297 pro, 43 împotrivă,1 abținere);

23 iunie 1990 – adoptarea Declarației de Suveranitate;

27 august 1991– adoptarea Declarației de Independență (de URSS!);

7 aprilie 2009 – revoluția tinerilor și căderea guvernării comuniste;

24 ianuarie 2018 – semnarea primei Declarații de Unire cu România de c. Parcova, Edineț;

24 ianuarie 2018 – prezent – semnarea Declarațiilor de Unire cu România de peste 160 de autorități locale;

24 martie 2018–semnarea Declarației de Unire cu România de Universitatea Tehnică a Moldovei, prima universitate semnatară.

1 Decembrie 2018 – BASARABIA INCOTRO?

făcut acest lucru – semnarea Actului de Unire în momentul când România se afla într-o situație critică: 2/3 din teritoriu era ocupat de trupele germano-bulgaro-austroungare. La 28 noiembrie a urmat Bucovina, iar la 1 decembrie 1918 – Transilvania a finalizat procesul de reîntregire a Neamului.

Timp de 22 de ani provinciile și-au cicatrizat rănile provocate de imperiile vecine, și-au consolidat legăturile cu „Țara-mamă”. Însă această stare idilică nu a durat mult. La 1940, anul negru pentru România, nori negri s-au lăsat asupra României din trei părți. În baza pactului Ribbentrop-Molotov, semnat de doi căpcăuni ai sec. al XX-lea, prima provincie românească Basarabia a căzut în ghearele ursului estic pe 28 iunie 1940. Apoi în baza Dictatului de la Viena la 30 august 1940 revizioniștii unguri rup din trupul României Transilvania de Nord, iar pe 13 septembrie 1940 sub presiunea Germaniei România a cedat și Dobrogea de Sud. Vecinii au fost ca niște ulii care au rupt din trupul României. Pentru așchia de popor român din Basarabia iadul fusese adus din estul sălbatic. Un regim mai diabolic nu cunoscuse această frântură de popor român pe parcursul multimilenarei sale istorii: genocidul realizat prin închisorile staliniste, Gulag, foametea organizată, deportări în patru valuri. „Ne-au luat totul. Numai sufletul nu au reușit să ni-l ia” mărturisește o supraviețuitoare a deportărilor. Din păcate unora le-au luat și sufletul. Cum s-o înțelegi pe tov. Z. Greceanîi care a fost deportată, iar acum slujește tocmai celor care au deportat-o. Dacă n-ar fi fost așa n-am fi avut astăzi atâtea lichele și cozi de topor.

Și totuși, în pofida tuturor relelor am supraviețuit, ne-am încovoiat dar nu ne-am frânt, astfel că în anii 90’ această frântură de popor român din Basarabia, deznaționalizată, rusificată, sfârtecată în bucăți, a renăscut ca pasărea Phoenix din cenușă. În momentul când regimul comunist a mai slăbit juvățul prin „perestroika lui Gorbaciov” Basarabia a fost una din primele colonii sovietice, în care mișcarea de Eliberare Națională a luat avânt. Momentele de bază, care au dus la deșteptarea acestei așchii de popor, sunt prezentate în tabelul de mai sus. Un rol deosebit de important l-a jucat ziarul „Literatura și Arta” condus de N. Dabija, tirajul căruia a crescut de la 2000 ex. în a. 1986 (când N. Dabija a fost ales redactor-șef) la 200000 ex. în aa. 1989/90. În a. 1988 este fondată Mișcarea Democratică care în 1989 se transformă în Frontul Popular din Moldova. A fost un avânt popular major care a condus la adoptarea Legii privind Limba Română cu alfabet latin, a Declarațiilor de Suveranitate (1990) și Independență (1991), reformarea sistemului politic și educațional. Însă din cauza trădărilor lui Iu. Roșca, pus în fruntea FPM (pe care la dus la groapa de gunoi politic!), am tot dat înapoi ca racul, astfel că astăzi dreapta practic nu există. Nu este doar vina lui Roșca, Ghimpu ș.a. de distrugerea dreptei, este și vina celora care au stat alături de acești lideri și au asistat la aceste demolări. Drept dovadă că toate formațiunile de dreapta sunt neimportante sub aspect electoral este faptul că nu apar nici într-un sondaj ca forțe politice luate în serios la viitoarele alegeri. Am ajuns la sfârșit de An Centenar să ne întrebăm: Basarabie încotro?

Totuși, în acest An Centenar s-a întâmplat o minune, la care mulți unioniști nu se așteptau: semnarea Declarațiilor de Unire cu România de către 166 de autorități locale, 11 organizații, printre care și Universitatea Tehnică a Moldovei, 36 de autorități locale din România, 3 organizații din Diasporă. Unionismul a devenit mai pragmatic și sper că va ajunge și la sufletul lui moș Ion, debusolat de propaganda antiunionistă goebelsovistă a lui Dodon și Plahotniuc care curge gârlă din puzderia de televiziuni aservite. Cu regret mulți dintre cei care se bat cu pumnii în piept că sunt cei mai mari unioniști aduc mai mult deserviciu cauzei Reunirii.

Pentru a nu lăsa să treacă aproape pe neobservate acest important jubileu – 100 de ani de la Marea Unire, un grup de profesori de la Universitatea Tehnică a Moldovei, printre care I. Manoli, subsemnatul, S. Zaporojan, T. Botin, Z. Stratan, V. Cobzac, Iu. Cibotari, M. Vaculenco ș.a., au organizat un foarte frumos eveniment cultural-științific

– Centenar Autumnal, la care au participat mai multe personalități de vază, printre care excelența sa ambasadorul României în Republica Moldova Dl Daniel Ioniță, academicienii N. Dabija și Gh. Ghidirim, A. Reniță, A. Silvestru ș.a. Drept oaspeți invitați au fost și profesorii universitari Dumitru și Gabriela Mnerie (Universitatea Politehnică din Timișoara) și Vasile Puiu (Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău). În cadrul Evenimentului a avut loc un frumos moment – transmiterea ștafetei „Hora care ne unește” de către coorganizatorul ediției a XIII-ea a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS, 2018” organizatorilor ediției a XIV-ea – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași. Prin impresionante cântece patriotice maeștrii Marcel Zgherea și Alexandru Cazacu au creat o ambianță înălțătoare celor apr. 50 de participanți la eveniment.

Ajunși la sfârșit de An Centenar observăm cu regret că sub aspectul apropierii Zilei Reunirii suntem încă departe de acest vis. Din păcate asistăm mai mult la declarații, festivități de tot felul și mai puțin ne axăm pe proiecte reale cum ar fi gazoductul Ungheni-Chișinău, adaptarea rețelelor electrice din Republica Moldova la parametrii rețelelor din România (Uniunea Europeană) ș.a. Teamă mie că odată cu venirea lui Dodon la putere după alegerile din 24 februarie (nu dea Domnul!) toate aceste proiecte și multe alte proiecte europene vor fi sistate, iar mare parte din populație aruncată într-o mizerie materială și spirituală fără precedent. Avem mai puțin de trei luni ca să ne mobilizăm pe segmentul unionist. Trebuie să facem tot posibilul ca acest buldog putinist Dodon să nu câștige. Chiar dacă a rămas timp foarte puțin trebuie dăm dovadă că ne putem mobiliza în orice condiții. Am mai avut astfel de situații.

Totuși Unirea va fi. Sunt sigur! În pofida tuturor scornirilor dodoniste, plahotniuciste, lupiste. Este un proces natural. Dumnezeu dorește ca la ziua de apoi să vină neamurile adunate, iar poporul român nu e o excepție. Desigur, ne-am fi dorit ca acest act înălțător să se întâmple mai repede dar, probabil, aceasta este soarta poporului român de a trece prin greutăți, pentru a simți mai bine importanța acestuia. Așa a fost întotdeauna de-a lungul multimilenarei istorii a poporului român.

Să ne ajute Dumnezeu!

————————————–

Valeriu DULGHERU

27 noiembrie, 2018

Chișinău-Basarabia

Rodica ANCA: Jurnal DEDELHI

Sa fie 6 nov? Cred ca da, daca azi e miercuri si luni a fost 4, Diwali, Anul nou pe aici. Doamne, ce noapte bubuita si afumata! De la crackere si artificii. Pana nu s-a afumat prea tare. A fost chiar frumos, desi de-aici din “ghesthaus”, n-am vazut mare lucru. Destul de departe, se vedeau anare si alte focuri bengaleze plesnind pe cerul incarcat de fum innecacios. (Repara unii pe aici nu stiu ce la baie. A doua oara, sau a treia. Umbla prin toata casa. A mai vanit si Pinku sa dea cu nasu’ ca nu face nimic. Inspecteaza si asteapta doua rs. Ieri I-am facut poze cu sahab. Ii place ceasul ca are si radio. Canta toata ziua filmigane, de sa-mi ajunga toata viata. Cam infantile, cantecele astea. Pinku nu se-ndura sa plece din pricina ceasului. Au plecat in schimb ceilalti, dupa ce au scos usa de la sifonier si au lasat-o pe balcon. Cred ca vin dupa amiaza. A plecat si el, ca-l cautai si nu se vede. Mi-au pus si un fel de ivar la usa, ca nu se inchidea. Se vede ca a vorbit aseara Ashok cu careva, de venira ei acum!)

Despre ce vorbeam? Despre Diwali. Nana ma intreaba cum a fost. Acum aproape 20 de ani mi-a placut, dar eram printre vecinii din D-uri. Am aprins si noi acum cateva lumanari, care au ars pana jos, ca le lipisem pe balustrada. Nici un pic de vant, macar sa le clinteasca flacaruile! Pocnitorile, mai bine zis bubuielile, au tinut-o pana la ziua, de am tresarit tot timpul si n-am dormit neam! Cam atat despre Diwali.

Au trecut l4 zile de cand am venit. Abia ieri a inceput Gigi sahab cursurile. E fericit ca are l3 sau l4 studenti. Se scoala cu noaptea in cap, nu cumva sa intarzie. Gata, a venit don profesor. Azi I-au venit alti studenti! Face si cumparaturile- piine, lapte, banane. A adus vreo sase carti de la biblioteca. Cu astea ne umplem serile. Imi citeste pana adorm. Televiziune? N-am auzit… E un aparat la cantina, dar cum sa te duci daca nu mananci acolo? Am mancat o singura data si am suferit o saptamana de stomac. Prea iute, otravitor de iute! Acum gatesc eu, ca avem un resou de aragaz. Norocul meu ca profesoara dinaintea noastra, tot de romana, a lasat cateva oale si farfurii, tacamuri si cesti ca n-as fi putut face nimic. De cate ori gatesc ma cert cu ei in gand, ca nu ne-au dat chestii in folosinta, ca altadata. In plus ma obsedeaza apa, care nu e sigura. Au jos un filtru de la care bem si gatesc, dar spalatul vaselor, legumelor, mainilor… Ca sa nu mai spun de spalatul rufelor, ca nici n-am in ce, nici unde sa le usuc ( pe uscatorul de rufe, am atarnat hainele, ca in dulap e igrasie). Nici urma de Oberoi! Nici de sabgi wala, nici de macili wala, nici de carnar, painar, laptar, etc. Nu mai vine nimeni. Trebuie sa ma duc pe jos cam pana la Resita, dupa orice fleac. Cu tigarile o duc foarte prost. Fumez unele fara filtru si foarte scurte, si tot scumpe mi se par, l0 rs pachetul. Charminar – patru minarete. Alta belea, nu pot sa fumez pe nicaieri: 10.000 rs amenda! (Acum, ca recitesc, stiu ca m-a mintit G, 10.000 de amendati, nu de rupii!) Leafa pe o luna, sau mai mult, ca nu stim sigur cat e aceasta, inca, nimeni nu ne raspunde, oricat am intreba. O fi secret, mai stii… Si, apropo de leafa, nu reusim sa aflam cat o fi costand biletul ala al meu de intors, ca ma tot intreaba Nana. I-am rugat pe Ashok, pe Vinod, eu am zis, eu am auzit. Toti par deosebit de prietenosi, binevoitori, dar e numai de suprafata. Nu simt ca ar fi sinceri. Poate Esha, care a venit saptamana trecuta sa ne vada. Doamne, e neschimbata! Doar cateva fire albe, in rest e ca acum 2o de ani. Si are 60! M-am bucurat sa o revad. Cred ca era sincera cand spunea ca eu ii eram singura prietena, pierduta si regasita acum. Fetele ei sunt si ele mari. Radha are 30, sta cu ei, nu s-a maritat. Tara are 24, nici ea nu e maritata, lucreaza in Bombay la o banca si are un amic in Singapore, parca. Se pregateau sa plece in concediu in Europa. Cred ca au plecat deja. Esha are o editura, e multumita. Spunea sa stau cu ea la vara. Ma duc acasa la copilul meu, ca mi se rupe inima de dorul ei. Am mai vorbit si cu Fam Gupta, care au fost deosebit de bucurosi sa ne vada, ne-au invitat la o puja, o masa de sarbatoare, vizita in care ne-am simtit foarte bine. Dar de atunci n-au mai dat nici un semn de viata. O s-o mai caut eu pe doamna ca mi-a promis reteta de gulab jamun. Si Ashok a promis o carte de bucate, il tot pisez, pana mi-o aduce. Ne-au adus paturi, ca s-a facut racoare noaptea. Ce-o fi azi, Ziua Bunei Vointe? Au reparat si dulapul ala cu care n-am ce face…

8 nov. Aici lucrurile dispar de nu se poate. Acu le pui undeva si cand le cauti dupa un minut nu mai sunt. Nu stim ce am facut cu vreo sase-sapte banane. Le-om fi mancat? Da’ unde-s cojile? Dupa ce doua zile a aprins luminile in clasa, azi, Gigi n-a mai gasit intrerupatoarele. Nici gauri, daca le-o fi scos careva. Mistere… Ne-am dus sa citim e-mail-urile de la fata, si sa-I scriem si noi. Mare noroc cu internetul asta, altfel turbam. E singura perioada cand ies din casa. O juma de ora. Azi am avut un musafir, pe prof. Shastri, care a fost la noi, in Romania. Arata si se misca mult mai bine, de, e acasa la el. Ne-a invitat luni la ei la prinz. Ne ia cu masina si ne si aduce indarat. Pauza, a venit Ashok.

9 nov.Nu mai stiam data. Am incercat sa-mi fac un calendar, ca sigur ca s-a zgarcit la cateva rupii sa-mi cumpere unul de perete! Am inceput cu saptamana de 7 zile, am trecut-o prin 6, apoi prin cinci, si dupa ce am luat-o de la inceput, am ajuns cu ea la opt. Calendarul Platagica! Mama, ce harnicuta am fost azi, mi-e teama sa nu ma deochi, ca mai am si niste camasi la inmuiat si de facut ceva de pranz, ca aici m-am invatat si eu, de nevoie, sa gatesc zilnic. De nevoie, ca n-am nici un fel de provizii. Azi imi propusesem sa ma duc cu Gigi dupa ce termina orele sa luam cate ceva, din cele l40 rs, cate are. Dar ma obosisem prea tare ca am spalat si balconul asta mare cu un strat respectabil de praf pe care-l tot aduceam inauntru. Am mutat si ceva mobile dintr-o camera in cealalta,ca ne-am hotarat sa lasam dormitorul in parasire. E prea multa umezeala din cauza igrasiei si ma tot scol dimineata cu tot felul de dureri de oase. Tin usa deschisa tot timpul, poate se mai usuca. Mai am niste paste Maggi, care au si-un praf pe care il pun peste ele dupa ce le-am fiert si ar fi destul de bun la gust, daca n-ar fi prea iute. Ca multe pretentii mai am si eu! Am adunat cateva capete de sirme ramase de la cea dinainte, le-am innodat si am intins si vro 4 m de sfoara pentru rufe. Gata cu treaba. Ma duc sa-mi fac un nesulica (bine ca G. bea ceai, n-am concurenta la el!). Asa… Am pus si apa de paste la fiert. Nu e gata cu treaba. Rufele le spal intr-un lighean ramas mostenire. L-am spalat bine si il folosesc, ce sa fac. La baie te speli pe jos. Avem un boiler care functioneaza (!) si are si dus. Doar ca nu poti amesteca apa. Vine doar clocotita. Asa imi explic prezenta a doua caldari, in care o pot amesteca cu rece, intr-una, pe cealalta am facut-o de spalat pe jos. Cred ca am aruncat carpa cu care am spalat balconul odata cu zoaiele, in buda, ca nu mai dau de ea. Cum spuneam, lucrurile pe aici dispar sau isi schimba locul!. ( Gigi a gasit intrerupatoarele de lumina pe peretele din dreapta usii, dupa ce doua zile le-a aprins de pe stangul si o zi de loc, ca nu le-a gasit!). Dar vad ca apa se duce fara nici o opreliste asa ca nu ma mai gandesc la ce-oi fi facut cu carpa. G. doarme, in asteptarea papicii. Pe peretii de pe balcon o multime de urme de manute, care, m-am dumuirit nu sunt de la copilul celei ce a locuit inainte aici, ci de la maimutici, ca prea sunt pina aproape de tavan. O sa trebuiasca sa stau sa pazesc camasile de ele. E unul jos la poarta care le fugareste mereu cu o bata de bassball, Il cheama Agei. Si sunt rele, gagicile. Te ataca cu nerusinare si te mai si scuipa. Eu le-as da de mancare da’ nu e voie, ca pe urma nu mai scap de ele si isi aduc si toate neamurile lor hamesite. Citeam in ziar ca unei femei I-au smuls poseta si au fugit cu ea in copac. Dupa ce i-au facut ferfenita toate actele, au aruncat-o cu scarba. Asta se petrecea pe peronul garii centrale (cam de trei ori cat Buc.Nord) si nimeni n-a putut face ceva impotriva lor. Tot din ziar: cinci oameni, probabil sarmani, au omorat o vaca, undeva intr-un sat. Satenii I-au omorat pe ei!. Discutii interminabile daca e mai importanta vaca sau oamenii, unii pro, altii contra… In gradina universitatii sunt unii in greva foamei de cand am venit noi. Cred ca se mai schimba, ca ar fi trebuit sa fie aproape morti de foame, dar vad ca striga de azi dimineata de mama focului nu stiu de ca nu inteleg decat zindabad – Sa traisca- si mordabad – sa moara. Da nu stiu cine una si cine alta. Gata, spalai rufele alea. Mi-am ros degetele si nici nu le-am spalat bine. Da-le-n pisici! Gigi spala vasele, e un domn, ce pot sa zic. Dupa aia citim Poetii masoni scris de o gagica, Marie Roberts. Nu-i iubeste, ii face betivi si homosexuali. Eu nu o cred. Mai curand e suparata pe ei ca nu primesc si femei. Sau nu primeau.

Ma tot gandesc la ce s-a intamplat acasa, cu bomba aia la o scoala. Bietii copii! Nu s-a mai pomenit asa ceva la noi. Acu, daca au pornit-o cine stie daca se vor mai opri vreodata. Au venit tot felul de oameni la noi, de. Or fi fost teroristi? Ca e la moda!. Sau niste descreierati de-ai nostri, ca sa aiba cu ce se fali? Nu. Nu cred ca erau de-ai nostri. Abia astept sa ne ducem sa citim emailurile.Nici un email. Am intrat pe chat, era galbena dar nu ne-a observat sau am gresit noi ceva, am scris citeva vorbe, in 10 minute si am terminat. Nici nu stiu daca am inchis corect, ca n-am gasit login out si am apasat pe x, am mai deschis odata, am apasat pe login si pe close. Nu stiu ce-o fi. Am dat 10 rs, degeaba, ca n-am aflat nimic. Acum o sa-l ascult pe G care imi citeste ziarele. Nu pot sa fiu atenta, ca sunt ingrijorata. Nu vrea sa mai mergem odata. N-o sa pot dormi, sunt sigura. Si ce, parca e prima noapte in care numar oile?

9 nov. Unde-o fi disparut ziua de 7, ca stiu ca am scris-o, amintindu-mi de vremile trecute, cand studenti fiind, ne-am dus de un 7 nov, cand era sarbatoare MRSO, la mare! Dupa ce am spanzurat o gramada de bani, cat sa dea G in galbinare pe ceva de mancare, si am gatit paste cu masala si supa de vegetabile la pachet, am terminat de citit poetii masoni si am inceput The Aquarian Gospel of Jesus the Christ, by Levi, pe care ma duc eu acum s-o iau de la inceput, ca m-am jucat la calculator si n-am fost prea atenta. Pana se scoala G, citesc la ea. Am petrecut aproape o ora incercand sa e-mail-uim. Not connection. Ne ducem pe la ora 22. G a facut abonament pe l5 zile, 9 ore – 90 rs. Adica l0 rs pe ora, in loc de 20. E ceva, nu? Pana atunci citim ziarele sterpelite de jos. Am citit si jurnalele, am citit si din Gospelul Varsatorului, asteptand sa vina vremea de internet. Ne-am dus de pomana. Nu se restabilise legatura. Ce pacat! Nici ieri n-am reusit, nici azi.

10 nov. Este a douazecea zi. M-am sculat cu gatul teapan. Vicsul asta cred ca e fake, ca nu se simte de loc. Cum m-am trezit mi-am luat tigarile si cafeaua si am urmarit o pereche de gili (ceva intre soimi si vulturi) care-si fac cuib chiar in pomul de peste gard. Am spalat a treia oara prosoapele, pe care le-am adunat de pe jos. Se stersesera maimutele pe ele, ca n-aveau cum cadea, nu e nici un pic de vant. Cred ca scriu tot felul de fleacuri, dar ce pisici sa fac altceva? Mi-ar placea niste culori… Cucu…

Cartea aia cu Gospelul Varsatorului e o aiureala. Spune despre Iisus care a venit in India si a inceput sa le predice despre egalitatea intre oameni! Nimic despre Era Varsatorului, doar in titlu, in rest fabulatii jignitoare, atat pentru crestini cat si pentru indieni. Tipul e american, habar n-are despre indieni, zice ca a fost el plecat pe undeva prin univers si a gasit toate pe care le povesteste imprimate in eterul omniprezent in care sunt imprimate toate gandurile si faptele nu numai ale oamenilor ci si ale animalelor si ce fiinte or mai fi traind pe aiurea. “Am vazut Spiritele care au condus Era Pestilor: Ramasa este Heruvimul si Vacabiel (care este de genul faminin) este Serafimul….In Era Varsatorului Archer este Heruvimul si Sakmaquil este Serafimul.” Mai spune ceva despre prezenta Treimii sacre: Dumnezeul Puterii, Dumnezeul Intelepciunii si Dumnezeul Iubirii Era Varsatorului este Era Intelepciunii. Intrucat Varsatorul este un semn de aer, se vor dezvolta toate cele legate de aer: aviatia, comunicatiile, gandirea etc. asa cum in Era Pestilor s-a intamplat ce cele ale apei: navigatia etc. Astea ar fi interesante, dar nu credibile, dar ce urmeaza e o reluare a bibliei cu ce crede el ca ar fi niste completari pe care le-ar fi aflat din”record Galleries of Visel” Poate o sa mai citesc cate ceva, dar nu ma atrage.

Au fost Sfintii Mihail si Gavril. Nici n-am stiut. Am spalat si rufe, rusine sa-mi fie. Le-am transmis abia azi urarile de La Multi ani lui Gabi si Popescu si Marianei, mama lui Paul Care se pare ca are grija de Nana sa nu slabeasca. Azi dimineata de-abia am reusit sa citim e-mail-ul de la ea, care ne-a placut foarte mult. Mi-e un dor! Nu mai copiem e-mail-urile, din pricina de economie, ca tare mi-ar fi placut sa-l recitesc acum.E, asta-i viata.

Azi e 11 nov. Am fost la lunch la Satiavrati. Ne-a luat cu masina, ca cred ca e mai departe decat la Otopeni. Madam, ca asa se zice pe aici, a fost foarte bucuroasa sa ne vada. Arata mult mai bine ca in tara. De, e la ea acasa. Si ce casa! De-aia strambau din nas la noi. Ma rog, cel putin spun ca ce mult le-a placut si ca ce bine ca am venit. Chiar m-a flatat, spunand ca nu orice femeie poate sa lase tot si sa plece in lume, ca de obicei ele sunt legate de casa si acareturi. Am papat vegi, nu foarte iuti, si gulabe. Nici ea nu mi-a dat reteta. A zis G. ca-mi aduce el o carte de la biblioteca. La intoarcere a venit ea cu noi pana la GH. I-am dat o vazuta ca uitasem s-o iau la plecare. Cred ca o sa ne ducem si la Kurukshetra, daca nu intervine ceva, pe 27 nov. Acolo a avut loc batalia aia de pomina din Mahabharata. Pe urma, pe la cinci ne-am dus la email. Era ocupat si am mers de-am lut banane, ca azi noapte ne era foame si ar fi fost bune. Am citit emailul cel fromos de la fata noastra, si dupa ce I-am trimis si noi unul, am zis ca sa intram pe chat. Iar n-a mers legatura, de mi-a facut domnul scandal ca dam banii de pomana, doar ca tipa de la Cyber Café (asa se cheama, dar nu e nici o café, doar 4 calculatoare) ne-a facut doar o gaurica (ca la tren) in cartela, adica ½ ora, asa ca m-am amarat de pomana. Popeasco, am ajuns se fumez l8 tigari pe zi, si alea fara filtru si mai scurte decat Carpatii! Sic! Pe deasupra mai am si gat de lup de doua zile!

12 nov. Ce pisici sa scriu? Stau aci singura si spal rufe, vase, pe jos, numai ca sa imi fac de lucru. Nu mai e nimic de citit, o sa aduca G azi ceva, sa vedem ce-o gasi. Mai veni si Pinku in inspectie si ma intreba de poza lui. Cum sa-I spun ca o sa I-o dau cand le-oi facea pe toate, dar, ca acum n-am bani. Iar nu merge internetul! Bine ca ne-am abonat!

Nici azi nu merge, zice ca de la societatea mare, ca nu merge pe nicaieri. Si ca mai dureaza o zi, doua. Bine ca am reusit sa citim doua. Ceafa ma mai doare inca, dar parca nu asa de rau ca ieri. Azi noapte nici n-am putut sa dorm. Acum mi-e un somn… De trei ori ne-am dus la internet, noroc ca e langa noi. G citeste din imnurile vedice, care mi se par deosebit de frumoase, as vrea sa transcriu cateva, sunt sant ca niste rugaciuni.

Io-te, s-a scos sublinierea! Cu rosu si cu verde. S-o fi suparat, vazand ca nu-l bag in seama. Mai bine!

14 nov. A patra zi nu care nu functioneaza internetul E ceva cu RDS-ul lor. Azi ne-am dus in trei locuri sa incercam. Pentru ultimul am mers pe jos cam pana la Budapesta, ca nu sunt bani si de ricsa. Si tot asa ne-am intors. E ceva greva, sau ce-o fi ea, studenteasca. Strazile sunt pline de politisti, care calare, care in masini, toate dabele, chioschiurile si vanzatorii de legume, inchise, sau de negasit. Abia am mai gasit o duzina de banane,ca mai mancam intre mese, cand ni sa face foame. Pe la pranz a venit Shushmita Das. El e bolnav si a trimis-o pe ea. Laura e in Florida, Dante la Chicago, numai Goethe e in Delhi, dar face naveta la Hong Kong. I-am dat adresa Nanei pentru Laura. Nici ea nu e maritata. Dar are un prieten din Sri Lanka, acolo, in USA. A ramas ca va veni ea intr-o zi sa ne ia pe la ei, ca s-au mutat in TransYamuna, pe unde sta si Esha, acuma.Daca s-o tine de cuvant, ca observ ca nu prea o fac. Nici ei n-or sa vina vineri la functionul lui Ashok. Nici Shastri. A sunat de dimineata ca pleaca nu stiu unde la Ujjain sau cum s-o fi scriind. Acum G doarme. Mie mi-e somn, dar nu ma culc fiindca la noapte iar nu pot sa dorm. As mai incerca o data la internet, dar sigur ma duc de pomana.

Ba, cum s-a sculat G. s-a dus si mergea, m-am dus si eu si ne-am dezmatat o ora jumate si pe email si pe chat concomitent, atata doar ca nu stiu daca am inchis cum trebuia chatul,ca am apasat pe close, nu pe disconect. E, aia e. Sunt euforica ca am vorbit cu fata noastra, buna fata ne-ai dat, Doamne. Iti multumim.

Ieri n-am scris, n-am mai avut timp dupa fuctionul lui Ashok, ne-am dus si am intrat pe chat cu Nana, si ne-am inteles pentru azi le 14,3o. Dar mai intai, dimineata ne-am dus in Kingsway dupa orez, vata si detol, am dat si cele doua filme la developat. Aproape 300 rs, numai filmele. Apoi, la internet, am reusit foarte repede sa intram in legatura cu Nana. Doar ca era si Antena acolo si parca nu era total atenta la ce vorbeam. Mai era si Dragos pe fir, asa ca a trecut f. repede jumatatea de ora, dar G s-a enervat si n-a mai vrut sa stea inca una. Drept care m-a napadit iara starea de angoasa si nesiguranta care ma pandeste la cea mai mica slabiciune. In plus, A. nu mi-e nici mie prea simpatica nu numai lui Bula. Stie el ceva de n-o place chiar de loc. Eu nu pot uita ca intr-o noapte cand a dormita la noi, eu eram in sufragerie numai cu lumina de la tv, si cum ii batea ei lumina din ecran drept in ochii aia foarte deschisi la culoare, ma frapat privirea ei care parca venea de undeva din spatele ei, parca in locul ochilor erau doua gauri, prin care ceva malefic privea spre mine. Mi s-a zbarlit parul pe ceafa. Dar am lasat sa treaca asta, pentru ca e prietena lui Nana, dar nu mi-e prea apropiata, mai curand as ocoli-o, dar nu pot sa-I impun Nanei parerea mea cam neortodoxa. Dar sigur este ca Bula are aceeasi parere ca si mine despre A. Asa ca am venit acasa destul de necajiti si m-a luat si o ameteala. Inca o mai simt.

18 nov. A mai trecut o saptamana. Mai sunt vreo 16. Ieri am chatuit cu Nana o multime, I-m trimis si un email lung, limpede si la obiect, cu tot ce o interesa si voia sa stie. Mi-am refacut starea psihica. Am scos pozicile. N-au iesit prea rele. Cu totul, doua filme, 231 de rupii. Doamne, cat sunt de batrana si ce nasol arat! N-am aratat eu prea bine niciodata, dar acum sunt o babuta (trebuie sa pun diminutivul, caci sunt pispirica rau, parca m-am topit) urata. Asta e, nu pot sa schimb mersul vietii. Ma straduiesc si eu, ca sufletul sa-mi fie frumos, numai ca pe asta nu-l pot pune peste trasaturile fetii. Gata cu plangerea. Ieri mi-am cumparat o perna, umpluta cu melana, ca era mai ieftina. L3o cu fata cu tot. M-am zgarcit la 6o de rs, ca era una cu fata de bumbac si umoluta cu nu stiu ce natural. Lasa ca peste iarna merge, pana vine caldura a mare sper sa fim plecati de aici. G. a inteles ca s-ar putea ca Nana sa nu vina, ca nu stie inca daca o sa aiba bani. Cred ca n-o sa fie asa, nu ne lasa Cel de Sus in parasire.

POEME CATRE SHIVA – imnuri ale sfintilor din Tamil.

Bhiksatana : Cersetorul

Appar

He came to us singhing songs in varied rhythms,

And took us by force.

He shot the arrows of his eyes at us;

With speeches that stir up passion

He skillfully seduced us, made us sick with love.

The skullbearer god has mounted his swift bull;

Wearing a skin, his body covered with white ash,

A sacred thred adorningt his form,

Come, see the Master as he goes riding where all can see him.

The Lord of Amattur is a handsome man, indeed!

A venit la noi cantand cantece pe diverse ritmuri

Si ne-a luat cu forta.

Si-a aruncat sagetile ochilor catre noi:

Cu vorbe ce starneau pasiunea

Ne-a sedus cu maiestrie, ne-a imbolnavit de iubire.

Zeul purtator de craniu a incalecat taurul sau cel iute

Purtand o blana, corpul sau acoperit cu cenusa alba,

O funie sfanta impodobindu-I forma,

Vino sa-l vezi pe Stapan calarind pe unde-l pot vedea toti

Domnul din Amattur, sigur este un barbat frumos!

The white bull he rides is in no way inferior

To rolling chariots, horses and elephants.

The dark-throated one with the fiery red form,

The god whom the Himalayan gods praise,

Owns no wealth, yet is a rich man.

The Lord of Amattur, who wears a tigerskin,

And a garland of cool blossoms,

And rides surrounded by his demons,

Is a handsome man, indeed!

19 nov. Mi-am luat caiet pentru a transcrie poemele alea Tamile, de care m-am indragostit. Azi a fost sarbatoare: birthday-ul lui Guru Nanak, fondatorul sikhismului, asa ca am stat acasa amandoi. Am tot citit din zeii din Sud. Mai mult zeite, create de sateni dintre femeile (se pare ca sunt stiute bine de frica pe acolo!) locale. Dar cartea e scrisa pe la 1913, de un englez, cred ca intre timp s-au mai civilizat, ca vorbeste ala de niste sacificii de ti se face parul maciuca. N-am chef sa scriu acum despre asta. Pe la cinci ne-am dus la email, aveam vreo trei de la fata. Probabil ca n-o sa vina, e nesigura ca va primi ceva in plus de la servici, dimpotriva, se mai fac reduceri. Bine ca ea nu e pe lista. Dar era amarata. In schimb ne-a trimis numarul din Delhi al agentiei de transport. Tot ea, draga de ea! 3328o8o. Am furat ziarele de jos si in timp ce G imi citeste eu fac Line si scriu chestiile astea. Aseara a venit Ashok cu pozele facute la function de un fotograf profesionist si am mai comandat si la el vrea 2o, vreo 400 rs, ca tot ni se cam ineaca corabiile. Maine e a treia zi de orez cu chena dal, L-am mai imbunatatit eu cu un pachet de supa de pui, da’ mi s-a cam luat. Pai numai de la mancare se poate face economie. Ca de la ce altceva, doar nu de la tigari, ca si asa fumez de cele mai ieftine si mai prapadite, de behai ca o magarita. Si nici de la cafea, ca folosesc doar o lingurita si jumate pe zi si mai imi soarbe si domnul cate o gura. Oricum, ceaiul lui e mai ieftin, nu am ce zice. De cand cu perna asta cu melana, parca dorm mai bine, dar tot ma trezesc peste noapte si mai trag cate o tigara, doua. Apropo, nu fumez mai mult de 20 pe zi, si tinand seama ca sunt fara filtru, mai scurte si chiar mai subtiri de la mama lor, cred ca pot sa spun chiar 15 pe zi. Sunt mandra de mine, dar nu mai spun, ca zice ca ma laud.

Acum exact o luna plecam de acasa in lumea larga. Parca ar fi trecut un an si totusi e atat de putin! Mi-e dor de fata, mi-e dor de Bulica, mi-e dor deacasa! Mai mi-e dor de toate gagicile mele. Ne exista situatie in care sa nu-mi amintesc de ele. De Lenus de cate ori trec strada sau ma duc la piata. De TJ de cate ori n-am ceva la bucatarie sau nu stiu ceva, de d. Gosp de cate ori trebuie s-ai spal camasile lui G. si sa I le calc, de Gabi cand citesc cate ceva din religia vedica si stiu ca ar interesa-o si pe ea. Si cand ma cuprinde tristetea, mi-e dor de toate, ca ma simt singura. Si Mariana imi lipseste ca e lipicioasa si calda. Acasa o fi frig la vremea asta, aici e bine, cam ca in Mai, dar nu e clima mea. Iar ma las luata de val. Gata. Azi o sa ne ducem sa ne cumpere aia de la dept. ustensile de bucatarie. Eu renuntasem, dar vad ca ei insista. Macar sa am ce gati in ele. Ca banii se duc pe mai nimica, si nici vorba sa economisim ceva. Ieri am aflat, biletul meu costa cam 36.000 rs. Vreo 700 d. Plus vreo 3-4000 rs penalizare ptr G ca schimba data plecarii. Am intrat iar in panica, acum reusesc sa nu ma mai gandesc la chestia asta, sa vad intai ce raspunde Nana, ce solutie gaseste sa ni-I trimita. Se pare ca nici ea nu mai vine, ca nu are bani si la slujba sunt probleme de restrangere. Slava Domnului ca ea e in siguranta, dar sunt altii care pleaca. Nu prea mai merge treaba pe la noi, dupa cum vad. Ne tot uitam in ziare dupa vesti despre noi, cucu, nici macar la sport. Ne-or fi primit in NATO? Ne-ar fi spus Nana, probabil ca inca n-a fost summitul. Aseara am citit din Upanishade cateva ore bune, asa am reusit sa-mi stapanesc panica de a nu putea pleca de aici. Nici nu voiam sa mai mergem azi la Margaret si Nilima, dar cand le-a sunat G sa le spuna ca nu-mi place sa ies pe intuneric (aici la ora 6 pm e bezna) Margaret a isistat sa ne ducem cu taxiul. Iar o sa cheltuim mai bine de 100 rs. O sa vedem noi. Abia astept sa vina pranzul sa vedem ce ne-a scris fata.
Ieri a fost o zi plina. De la l0 am inceput sa-l asteptam pe tipul de la dept. care a promis ca vine sa ne ia la cumparaturi. La 11,30 inca nu venise. Sun la Margaret sa-I spun ca o sa intarziem, ca ne astepta la l2. Nici sa n-auda! You made me to ruin more than a hundred rs. Ce sa zic. Ea, ca nu mananca fara noi. Sun la dept. sa-l aman pe ala. Plecase spre noi. Il mai asteptam si vine. Mai vedem o data lista si-I zicem sa se duca singur, desi astepam ziua asta de o luna. Plecam spre pupeze. Primul scuterist cere 4o rs. Al doilea are aparat. Il luam si ne uitam cat marcheaza. Aproape l5 rs, cand ajungem. Ce snapan, ce bandit, comentam despre primul. Asta ne cere 6o! Cuuuum? Pai uite, 14,8o. Nu Aia sunt km, cred ca zice el in hindi, aratandu-ne o lista pe care nu stiu ce scria. Gigi se cearta cu el, fiecare pe limba lui, si-I da 5o. Ajungem la ele, stau intr-un bloc la et.doi, cu portar la care te scrii cine esti, la cine mergi si ora. Ne-au primit pline de efuziune, masa era pusa, vreo 4 feluri, fara spices, buna, ce sa zic. Inghetata la desert, cafea. Apt cam inghesuit cu mobila, dar se adunase de la amandoua. Niste dragute, cred ca s-au bucurat sincer ca ne-am dus. Am facut pozici si ne-am povestit biografiile de cand ne-am despartit. Am vazut poze de la nunta lui Neetu, care s-a facut frumusica. Barbatu-sau e si el frumos. Prin april or sa aiba un copil. Neetu face documentare pentru Discovery Ch.Pe balcon au o multime de ghivece. Le lipseste gradina, cu atat mai mult cu cat chiar in fata blocului e o asezare de oameni sarmani, cu cosmelii, mizerie si galagie. Margaret e depresata mereu. Nilima nu stiu ce lucreaza la calculator pentru o firma, canta in corul bisericii, I am a liberal Christian, spune dupa ce o intreban daca este credincioasa. Cu una, cu alta am stat aproape patru ore. Plecam. Scutere ioc. Insfarsit vine unul, care nu intelege unde vrem sa mergem si ne lasa acolo. Peste vre-un sfert de ora, sau si mai bine, mai opreste unul. 60 rs, nu ne mai tocmim ca pe la cinci jumate se intuneca brusc, si ajungem acasa. Ii compunem emailul fetii, cand sa plecam vine Vinod si cere o carte sa se duca s-o “girox”-eze O jumate de ora se face o ora pana vine inapoi. Mai reia inca peste o ora teoria lui cu Ravana, cu bumerangul in forma de “Ra”, cu scrisul orientat dupa soare, etc. Dupa ce reusim sa-l facem sa inteleaga ca trebuie sa plecam, pornim impreuna. Pe drum ne povesteste iar despre fratii lui care-l ostracizeaza pentru avere. Pa. Sa mai vii. Intram in curte la Cyber Café Daba, Inchis. Trebuia sa functioneze pana la 23,30. S-a terminat cu emailul nostru.Ne intoarcem si apare Ashok cu cartea de bucate. De imprumut, nu de cumparat. Am mai luat doua de la Nilima, trebuie sa ma apuc sa le conspectez, cam prea mult de lucru. S-a facut mai racoare. Noroc ca ne-a cumparat tipul de la dept. doua resouri. Dar numai cu cate un singur element. Ma rog, asta e. In schimb nu a cumparat oala de presiune, oala de fiert apa, ceainicul si serviciul de ceai. A luat o tigaie si o cratita, de teflon, un serviciu de masa intru totul din plastic, un set de tacamuri, sase pahare si un cutit de bucatarie extra. Taie perfect. O sa-mi cumpar si eu unul cand oi pleca. Acum il astept pe G sa vedem ce a aflat despre restul de cumparaturi. Si n-am nici un loc in care sa le pun, afara de polita aia de ciment care e deja plina. Sa cercetez pe jos pe la mr. Kurup daca n-are ceva adecvat. Nu m-am mai dus, le-am mai inghesuit pe ici pe colo. Emailul nu merge, mai incercam dupa amiaza. Ma apucai sa scriu ratete. E prea mult de lucru. Sa vedem, poate gasesc o carte de bucate ca n-am rabdare. G e la sedinta. A venit supa, ca l-a certat Vibha ca de ce a luat resouri, ca n-au mai ajuns banii de oala de presiune. Ce magarita, ca am taiat de pe lista o multime de itemuri. Se mai lauda cu sofale si alte chestii! Da-I in mamicutele lor, uite d-aia o sa placam in aprilie, daca da Domnul sa avem bani de bilet. Ne duseram iar la internet. Iar nu merge. Ne ducem incaodata mai pe la ora opt.
Am avut noroc aseara, ca functiona internetul, erau vreo 7 emailuri. Ne-a facut foarte bine sa le citim, ne-a mai remontat psihicul. Azi avem chat la 2.30 pm. Dimineata pe la 6 m-a trezit o litanie ca un bocet sinistru si infricosator, pus pe difuzoare la maximum, de m-a dus cu gandul la tot felul de ritualuri funeste si ancestrale. Mai bine nu mai citim tot felul de carti despre tot felul de rituri si credinte. A durat l5 minute interminabile, dipa aia am adormit la loc dar mi-a fost foarte frig si m-am tot zvarcolit, mai mult cred ca nu am dormit de loc, ci eram numai pe jumatate atipita, cu tot felul de viziuni apocaliptice. Ar trebui sa mergem la cumparaturi, da’ nu ma trage inima de fel.

Pana la urma ne-am dus in Timarpur, infruntand riscurile traversarilor pe Mall Road de doua ori, Am cheltuit 300 de rs, plus l00 pe tigari. Degeaba am sperat ca va merge internetul, am pierdut prilejul de a chatui cu Nana, ce ne-o fi asteptat. Sper ca a realizat ca legaturile sunt de vina. Am pus la fiert niste noodles, dar G a adormit intre timp, asa ca nu-l mai trezesc. Mai incercam mai pe seara la internet.Am incercat si tot nu merge. Acasa citim din Upanishade. S-a facut frg, asa ca am pus un heater in priza ca sa ne incalzim. Alta viata! De nu s-ar strica. Peretele din afara, de pe balcon e cald. Asta dinauntru nu e. De basinici m-am plictisit, dar n-am alt mod de a-mi omori timpul. Ce-or mai fi facand aia din Tanar si Nelinistit? Azi ne-am intalnit pe strada cu o nonindianca si ne-am salutat. Si ne=am amintit de ce spunea Lenus ca im Mozambic albii, chiar daca nu se cunoseau se salutau. Tot aici e cazat un tanar spaniol, Juan Pablo, simpatic. O fi insurat? Na, ca am luat-o pe urmele lui Gigi! Pleaca peste o luna, poate vine si Nana pana atunci.

24 nov. peste noapte iar m-am trezit de la vreo 1 pana dupa 4. Iar canta aia, In plus mai huruie si un transformator. Apoi, cand m-am culcat, ma lua cu frig. M-am trezit dupa 9,30, cand hop, si Nilima. I-am facut un nesulica tare, a zis ca vrea cafea pe romaneste. Ne-a povestit despre divort, despre Margaret, despre Neetu. I-am inapoiat cartea de bucate, (doar n-o fi venit special pentru ea!) si dupa ce a plecat ne-am dus la Cyber Café. Noroc ca ne-am dus la l2, am reusit un email de-o ora, ca I-am trimis reteta de Gulab Jamun, (pe G l-a cuprins turbarea, ca reteta e lunga si el e zgarca, si s-a carat dupa ce era sa ne certam acolo fara pic de jena, ca mai erau si altii, printre care si spaniolul nostru, cu care mai tarziu ne-am intalnit pe hol si l-a intrebat daca e insurat. Nu e, iar el I-a si zis ca are o fata!). Cand ne-am dus la 2,30, nu mai functiona, asa ca am ramas doar cu emailul ala.

Ieri –am avut ce sa mai scriu. Am avut o stare “filosofica” , n-am acut chef de nimic. Mi-am facut “baie”. Adica am umplut o caldare cu apa fiarta si rece, mi-am potrivit-o si mi-am turnat cu cana pe cap si pe rest. Samponul ala adus de acasa parca nu e prea bun, cred ca e pentru par gras, dar n-am pe ce lua altul. Astia nu ne-au dat inca salariul, Poate pe 29, sa vadem. Toata ziua n-a mers internetul, Pe seara m-am dus la nimereala si am nimerit bine, ca am reusit sa scriu unul scutr. Nici al ei n-a fost prea plin de vesti, asa ca am ramas cam “pleostita”. Nu mai zice daca vine sau nu. Acu’ si eu, ce sa-mi spuna dupa un weekend! Cred ca am racit putin dupa baie, ca ma doare spatele. Am luat acum doua pastile, opate o pacalesc, nu vreau sa ma-nbolnavesc. Am zis eu ca nu ma mai scald pana ajung acasa. Afara era cald, m-am uscat imediat la soare, dar in “baie” ca in frigider. Maine ne ducem la Kurukshetra, nu stiu ca conf, tine G acolo, Vine SVS si ne ia cu masina la 7,3o. Nu-mi place sa ma duc de acasa. Dar n-o sa raman nici singura. Mi-e frica de accidente, mai ales de cand cineva de la bibl, de aici a avut un accident chiar in ziua in care ne-am vazut cu el. Noroc ca n-a fost foarte grav, dat tot a stat vreo doua sapt. In spital. Dar trebuie sa-mi infrunt spaimele ca sa scap de ele odata. Ce-o fi o fi!

Dupa ce a plecat G am mai dormit vreo doua ore, ca aseara nu ne induram de o carte despre arieni in India si ne-a prins ora l. Pe la ora 5 pm m-am dus si am citit emailul f scurt de la ea si am trimis si eu unul la fe. Apoi, pana la jumate de ora am tot incercat sa intru pe chat, era acolo dar nu m-a vazut or ce-o fi fost, si tare-mi pare rau. Acum sunt aici Ashok si Shishupal,si fac politica cu Gigi. Mi-o o foame de mor si e ora 8.15.

Ieri am fost la Kurukshetra, 3 ore jumate distanta. A venit Satiavrat si ne-a luat la aproape ora opt, cu masina. Nici nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult. Drumul a fost perfect, tot cu peste suta, case de-alungul lui, frumoase, noi, curate. Despre peisaj, nu mai zic. Eucaliptii ca plopii intr-o parte si cealalta, soseaua fara nici un hop, cite trei benzi pe sens, pe mijloc buganvilii, leandri si trandafiri, toti in floare. Masinile si in general traficul, pline de pitoresc. Camioane supraincarcate cu diverse bulendre, tractoare care duceau remorci arhipline de tot felul de colete, fin, saci si ce-or mai fi avut ele acolo, cotigi trase de cate un cal, bivol sau bou, motoscutere-taxi, motociclete cu cel putin trei persoane si un pachet mare, masini elegante, masini mai ponosite, autocare, autobuze, jeepuri extra, biciclisti, ricse etc. Tot drumul, pe o parte si pe cealalta, dabe de reparat vehicule, ceainarii cu scaune de plastic foarte viu colorate si cu beteluri ramase, probabil de la Diwali, benzinarii ultimul racnet cu cel putin l0 aparate fiecare, si cu toalete, ca Satiavrat se tot pisa din ora in ora si ne-am tot oprit, hoteluri moderne si mai vechi, ce mai, parca nu-mi venea sa-mi cred ochilor: foarte curat! Nu mai e India aia de acum 2o de ani, cu campii goale si gramezi de gunoi. Mi-a placut. Cum intri in Kurukshetra, o statuie a lui Krishna, pictata, desigur, chiar in intersectie. O faci la stanga pe langa el, si dupa 5o de metri, un arc de-a curmezisul strazii, poarta pe el precum Poarta Brandemburg, o Chariota cu Krishna si Arjuna in batalia respectiva. Mai peste vreo 2 km, Regele , nu-mi amintesc numele acum, mai incolo o statuie a unui personaj modern. Asta pe traseul norstru catre univesritate, care si asta nici nu se compara cu cea din Delhi: Cladiri moderne, cu geamuri mari, curata. Bine, asta din Delhi, la care suntem noi a fost construita de englezi, si a fost palatul viceregelui pana acum vreo 8o de ani, dar nimic nou sau macar modernizat. Profesorul a ramas la treaba lui si noi ne-am dus, impreuna cu un profesor de acolo sa vedem orasul. Ne-a dus mai intai la templul construit pe linga doi baniyani unde sustin ei ca Krishna a vorbit despre si a revelat Bhagavad Gita. Acu si eu, trebuia sa aflu cum se numeste templul, dar stie Gigi ca el a vorbit mai mult cu tipul care ne insotea, in timp ce eu ma agitam sa fac poze. Oricum ala sustinea ca sumt aceeasi baniyani trees de acum vreo cinci mii si ceva de ani, si desi erau batrani si protejati cu plase pe deasupra coroanelor, parca n-as crede. Ne-a prezentat si unui swami foarte inteligent, cult si vorbaret, dupa care am reusit s-ai fac sa plece. Intre timp I-am facut o poza unui cersetor, care daca imi iese, o sa fie traznet. I-am dat l0 rs. Mi-am cumparat un fund si un facalet de ceapati, o lingura si o spatula de lemn minunate, n-o sa le folosesc, le duc acasa ca sunt prea frumoase, am mai cumparat o Shivalingam si un suport de incensuri din lui glazurat in forma sarpelui Shesha. Ne-am dus la cantina G.H. de acolo, unde am mancat f bine si nici nu era iute vreo 4-5 feluri de vegetabile cu orez fructe,ceapati cu nu stiu ce verdeturi prin ele, ceai. Foarte bun totul. Era si un ministru, mi se pare ca de finante, care manca acolo tot atunci. M-am carat afara si m-am pitulat dupa masina lui Satiavrat si am tras o tigara, ca crapam. Dupa aia, cu totii ne-am dus de am mai vazut Birla Temple, care are gravat in placi de marmora, de jur imprejur, tot textul Bhagavadgita, un Hanuman imbracat in valuri rosii care-si “sfasie” pieptul ca sa vedem noi ca are acolo o poza a lui Rama. Mai aveau un glob terestru din marmora sculptata, care parea foarte vechi, dar caruia nu I-a dat nimeni altcineva vreo atentie. In curte o alta chariota (nu siu ce cuvant sa folosesc, poate cabrioleta) misto de tot, am pozat-o si o am si intr-un pliant. Am uitat sa spun ca inainte de masa ne-am dus si la muzeul de arheologie si nu numai, pe care l-am vazut in fuga pentruca directorul ne-a tinul mult de vorba, dar mi-a placut de el, era plin de pasiune si patruns de respect pentru campia Kurukshetrei, care spunea el, l-a iluminat si l-a facut mai bun. Era din Orissa, ca si celalalt profesor, si n-a mai putut sa se desparta de acel loc, unde chiar si Buddha a venit de doua ori sa predice.(Orissa, la 2.000 km in spre Sud, Doamne, ca mare mai e India asta!) Revenind la dupa masa, am vazut un lac patrat, cu porticuri de jur imprejur, unde, zic ei, Brahma ar fi creat lumea.(!), cam prea mic pentru asta, dar destul de mare, cam cat 4-6 stadioane la un loc. Temple peste tot, roz bonbon, dar si unele albe. Cu asta s-a facut aproape 4. Hai si la muzeul de stiinte din vremea Vedica, si la Panorama Bataliei de la Kurukshetra. La stiinta nu prea m-au lasat astia sa ma uit, noroc cu pisarea lui tataie, ca s-a dus de doua ori si pana l-au asteptat ei sa vine, eu am tras cu ochiul primprejur. Magneti, clepsidre, harta cerului pe un balon de sticla, olarie, un alambic din doua oale si un tub de pamant,echipse solare, ind textila, etc, etc, mi-ar fi placut sa stau mai mult sa cercetez. Ne-am dus la etaj unde de jur imprejur este o mare diorama, sau cum I-o fi zicand, cu scene de lupta, inalta de 4 m, cred, si continuata in partea de jos, pe orizontal, cu manechine in trei dimensiuni, care vii, care morti, nisip, vulturi care ciugulesc mortii, ma rog, tot dichisul. Tu te-nvarti de jur imprejut si gasesti explicatii pentru tot ce vezi pe perete. Satiavrat era foarte mandru de realizare. Buna, intr-adevar, pentru impresionat copiii de scoala primara, dar acu’ ce ma bag eu, o baba ciufuta! Bravo lor ca au facut-o, desi puteau sa foloseasca banii mai bine! Si, cu asta am plecat spre Delhi, unde am ajuns pe intuneric pe la ora 7, a venit pustiul-Akesh, parca a zis ca-l cheama- asa cum a promis. Mi-a placut de el, are 24 ani, conduce de cinci prin toata India pe unde il cara Satia, si mai are si grija lui, il hraneste, il invelestre si il pisa. Pentru excursia asta l-am iertat pe Satiavrat pentru toti nervii pe care ni I-a facut cand a fost la noi! Dupa aia am fost repede la Cyber Daba de am citit mesajele de la fata si I-am trimis si noi un scurt reportaj de pe drum. La daba facuram un KK mare, emailul s-a pierdut in neant cand l-am trimis, am prins-o pe ym si dupa o vreme s-a disconectat de la sine, bine ca am reusit doua-trei vorbe cu ea! Nici asta nu merge prea bine, literele apar ca intarziere, asa ca renunt.
Azi e petrecerea ambasadei pt. Ziua nationala. Suna de dimineata Daniela T. sa ne ducem ca vrea ambasadorul sa ne vada. G nu era acasa, asa ca I-am spus ca n-avem bani de drum pana acolo. A zis ca sa o sune. Asta nici n-a vrut sa auda, asa ca s-a carat la o conferinta despre Maica Tereza si m-a lasat pe mine sa fac fata. E aproape trei, cred ca n-o sa mai sune aia iar, ca la 3 se ducea la coafor. Au venit cartile de la biblioteca, s-a dus G de le-a luat, pe jos in MalkaGanj, nu prea stiu pe unde si a venit cu ele. Ne-au mai pus si niste coli de hartie, ce bine, un scoci niste mape de plastic si un lipici. Am colectat si sfoara, ca nu stii cand ai nevoie de ea. Poate, daca gasesc cu cu sa imbrac un carton, fac un suport pentru poza lui Nana ca o tot ia curentul de pe priza ventilatorului. Am gatit mancare de cartofi, la care am pus o masala de la noodles, o jumate de pachet de supa de pui si o lingurita de garam masala, trei cepe si doi morcovi. A iesit destul de buna si avem si maine, ca acum mancam foarte putin, mai completam cu banane si santre.

1 dec. Ieri n-am avut ce sa scriu, nici azi nu prea am. Decat ca am fost la Cyber Café, alaturi si am chatuit cu Nana.Inca ma mai deranjaza stomacul, dar nu mai iau nimic. Am visat-o pe Cristina azi noapte. O invitam la nunta, a noastra, parca un fel de nunta aniversara, duminica, adica azi. A zis ca vine. Apoi pe doamna Cantemir, care mi-a fost profesoara de desen in clasele 5-7, careia ii spuneam ca I-am fost eleva la engleza(!) si nu numai atat, mai sunt si sotia lui Gheorghe Anca, pe care se pare ca il cunostea. In rest, imbacseli cu trenuri in care n-ai loc, intarzieri nu se stie unde, chestii de-astea stresante. Am citit, adica mi-a citit, toata ziua din Kalidasa. Eu ma mai jucam la computator, ca sa fumez mai putin, ceeace vom face si azi, dupa ce pleaca Shishupal si Ashok, care trebuie sa vina pe la ora 10 la lectie, ca astia sunt mai avansati si nu se pot duce la cursuri, nu stiu de ce.

2 dec. N-au mai venit aia si bine au facut, ca n-aveam chef de nimeni. Am lolait-o pana la 2 cand am plecat la internet. Maimutele se zbenguiau pe balcoane si pe acoperis aruncand cu bucati de moloz de acolo. Le-am spus lui Castro, care a pus mana pe matauz sa plece dupa ele. G o luase inainte si, grabita sa-l ajung, m-am impiedicat de o denivelare a betonului din curte si am cazut de mi-am zdrelit genunchiul si palmele. Nu prea rau, ca am avut pantalonii, dar tot mi-am facut o julitura frumusica.M-a pedepsit Hanumanji ca le-am parat. Am prins-o pe Nana pe chat pentru vreo 2o’ cand am cazut si noi si ea de pe fir. Zicea ca se duce la Slanic. Vremea nu era prea buna si sunt cu grija pana o sa am vesti de la ea. Azi noapte iar m-a durut sternul, or ce m-o fi durand acolo. Luasem diclofenac si miofilin, preventiv (a fost a treia noapte la rand) si desi nu ma durut tare, m-am trezit, cu respiratia agitata de parca n-as fi avut aer. N-am mai adormit vreo 3 ore si dupa aia am avut un cosmar nasol: eram pe un vapor de ala care parca are un bloc in partea din fata si trebuia sa ma arunc de pe el. Nana, ca sare cu mine. Eu ca nu, ca poate nu patesc nimic, sa astepte. Sar si nu patesc nimic. Nana disparuse. Pandeam acoperisul ca nu cumva sa sara nestiind ce s-a intamplat. N-am mai dat de ea, dupa vreo doua ore Mariana imi zice ca s-a dus in nu stiu ce loc sa doarma. Am inceput sa o caut,parca mai era cineva cu mine, Jurcan sau Florin, imi trebuiau bani si apare Petre Roman, care imi da multe bilete pe care scria 6oo si 2oo, dar erau ca niste bonuri, nu bani. Pe urma m-am trezit si fata tot n-o gasisem. Acum, cand povestesc, nu pare prea fioros, dar aveam de ce avea palpitatii. Mi-a fost si frig, cred ca iar nu aveam mai mult de 35 grade si mi-am adus aminte cu regret de patura de acasa. Daca se hotaraste cumva cu biletul, ma duc si-mi cumpar una de aici, ca am vazut in King’s, n-o fi o avere ca nici acasa nu era. Am ascultat toata ziua pise de Kalidasa, m-am mai jucat la calculator, ca altceva n-am de facut. Doar sa ma gandesc la diverse, mai bine ma joc, altfel iar intru in panica, abia scapasem de ea, cred ca si de aia ma doare ce m-o fi durand si am si palpitatii. Am fost la 2.15 la email. Nu era, dar am prins-o pe chat si am stat cu ea o ora si mi-a venit inima la loc, ca eram speriata dupa cosmarul de azinoapte. E o scumpa. Saptamana viitoare poate ca o sa stie daca vine sau nu. Ieri a fost la Sinaia. Era zapada. Acasa este lapovita. Aici e soare, cald, G sta pe balcon fara tricou, la soare. Cand ma dusei incolo ma intretinui cu mr. Kurup. Despre bucatarie. Zice ca sa ma duc la nevasta-sa sa ma invete. Fuse foarte amabil! Nici nu stiu cum sa-l mai judec. Cand venii inapoi, pe scara, intre l si 2 o pereche de maimute. S-au luat dupa mine pana la parter, ca n-am asteptat sa-mi sara in spinare, cum aveau intentia vadita. M-am dus la poarta si a venit cineva cu bata si a aruncat-o dupa ele, si pe urma ii era frica sa si-o ia ca se repezeu la el. Ieri, numai ce bagasem masa si fotoliile in casa, ca au si aparut, sa se repeada dupa G, care nu stiu ce mai admira el pe afara. Azi dimineata, rufele familiei de la parter erau insirate prin toata curtea, iar ceata de maimute se juca pe iarba si se dadeau huta in pomi.Nu stiu daca am scris ce am mancat azi. Varza acrita cu zeama de lamaie si rosii si orez. Mi-e dor de fata, de acasa, de gagicile mele.

4 dec. Astia isi fac metrou. Ce e prin oras, tot un santier. Noroc ca nu ploua. Fly overe, devieri de circulatie. Imi veni in minte ca auzii un cantec de genul Trenul galben fara cai al nostru: Delhi Metro, mera Metro, adica Delhi Metro, al meu Metro. E, sau cam asa ceva. Acom, dimineata de la 8 la lo dau la radio muzica vestica si mai si vorbesc engleza, reclame in engleza, macar mai inteleg cate ceva si nu mai aud filmigane. Azi noapte am lasat radiatorul in priza si n-am luat foc, e drept ca mai mereu m-am trezit sa vad daca e in ordine. Dar nu am mai suferit de frig. Si nu ma mai dor umerii, sternul, mainile, capul. Nici ca-l mai scot. O sa cumpar un prelungitor sa-l pun si pe celalalt, ca se face tot mai frig. Mai rau e cu vasele. E chiuveta plina, dar nici ca bag mainile in apa aia rece. Sa vad, poate la pranz se mai incalzeste de la soare, ca vine de la un bazin instalat per cladire. Daca nu, Gigi scrie pe ele. S-a dus la clasa si pe urma la o conferinta despre fascism. Nu l-am putut convinge sa renunte. “Daca vorbesc despre holocaustul din Romania, cum vorbea si Margaret?” “Trebuie sa fiu acolo si sa protestez.” E nebun, parca poate el schimba ceva. Treaba lui. Ieri am fost la Lakshmi Bhai Coledgge, daca s-o fi scriind asa. In ziar aparuse ca incepe la ora 9. Directoarea a zis ca trimite masina dupa noi, asa ca pe la 9 fara zece am fost in curte, pusi la tol si am asteptat, si iar am mai asteptat.. Pe la 10, ma duc sa dau un telefon la Satiavrat, telefoanele nu mergeau. Ma duc da Cyber Daba, sun pe 2 rs, plecasera, raspunde robotul. Pe la 10.15 zic “hai sus, ca daca stam in frig tot degeaba, ca nu vin.” Urcam, imi aprind o tigare si dau sa ma schimb. “Nu inca, zice, poate vin!” Peste vreo 4 fumuri, suna telefonul. Venisera. Era aproape 10.3o. Astia sunt, nu se tin de program, doamne pazaste. Insfac aparatul si fuga jos. Aia nu se grabea de fel. Treaba ei zic in sinea mea, si plecam. In masina mi-aduc aminte ca nu stiu ce-am facut cu amarata aia de tigare. Toate nenorocirile din lume imi vin in cap, si adio liniste. Cum sa fac sa dau un telefon, ca lasasem cheia la poarta, poate vine instalatorul. Da’ cum sa-I zic lui Kurup de tigara, ca e interzisa. Sa zic ca am uitat usa de la balcon deschisa si mi-e teama de maimute? Ajungem la liceul respectiv, ce sa intreb de telefon, ca era 11 si trebuiau sa inceapa. Ma las in paza sortii si renunt. Incepe chestia. Toti au vorbit in hindi, asa ca n-am inteles nimic, straduindu-ma tot timpul sa nu fac o mutra de idioata, ca mai si filma unul pe acolo. La inceput ne-au pus – nu numai noua, la toti vorbitorii – ghirlande de craite, si ne-au dat cate un dar impachetat frumos, cu o harte lucioasa, verde pe care scria “surpriza”. Am ghicit ca e vorba de un Nataraja, mai mare decat ala de acasa. Satiavrat si Usha lui erau acolo. Bineinteles ca a vorbit el, ce-o fi zis, ca are nu stiu cate carti despre Kalidasa. Ea se straduia sa nu adoarma, dar nici nu se simtea prea bine. El s-a dus de vreo 3-4 ori la pisare. A vorbit si Gigi, de fapt a citit ce scrisese cu o zi inainte, si bine a facut, ca ii era lene si voia sa vorbeasca liber. L-am batut la cap pana s-a pus sa scrie. L-au placut gagicele de acolo, erau ciorchine pe el. Pe mine m-a tras una de limba ca sa afle ce relatie este intre noi, cand a auzit ca sunt nevasta-sa, si-a pierdut subit interesul pentru mine. Dupa ce am mancat o samosa si niste biscuiti, am plecat tot cu masina cu care venisem. Directoarea a spus ca a luat urma lui Auntie si ca in curand o va intalni si va veni cu ea la noi, daca o sa vrea. Sa dea Dumnezeu, desi am vazut eu cum se tin astia de cuvant! Ne-am asezat pe balcon , la soare si ne-a luat somnul. G s-a culcat, eu m-am tinut tare, am mai citit, ca mi-era teama ca nu mai dorm noaptea. Pe la sase si ceva ne-am dus la internet si am stat pe chat cu Nana.care se plangea de un nod in gat. Inainte insa venise Rupendra in vizita, prof de engleza la un colegiu, foarte simpatic si destept, circulat prin americi si europe, mai mare placerea de asa musafiri. A mai venit si Ashokul nostru cel de toate zilele, ce-o fi el, politist, ziarist sau pur si simplu cam narod, parca n-are case, n-are familie, Dumnezeu stie ce hram poarta si asta! Era sa-l mananc pe G, a plecat la 7.3o si a mai venit la 3.3o, de ma apucasera palpitatiile. Ma-am suparat pe el. Zice ca n-a putut sa plece. Si a venit si fara tigari!. A plecat din nou, la biblioteca si la tigari. Nici nu-l las sa-mi povesteasca ce-a fost acolo, asa, de rea ce sunt, ca stiu ca crapa sa-mi spuna! Gata!! A trimis fata banii de bilet. Opt sutici de molari, maine sau poimaine trebuie sa ajunga. O sa ne ducem la banca sa cercetam. Si apoi luam biletul si gata, asteptam l aprilie. Gigi o sa spuna la dept ca plecam sa nu spuna ca nu I-am anuntat. Ura!

6 dec. Trecu o luna de cand am inceput sa scriu. Mai sunt patru, si gata plecam. Hope so! Ieri am pelerinat prin campus cu diferite treburi care de care mai urgente si mai importante, si aproape ca n-am rezolvat nimic. Intai la financiar, ca in carnetul de la banca, aparusera 6400 de rupii itrate si scoase si am vrut sa stim despre ce e vorba. Acolo, greva. Hai la banca sa ne interesam despre banii de acasa. Mister Tendon zice ca e prea devreme, ca ei sunt filiala si ca daca din Romania fac o zi pana la banca centrala, ca sa ajunga la branchul lor le mai trebuie vreo trei, cel putin, asa ca sa venim luni sau marti. Gigi se duce si la ghiseul unde iti trece soldul, sa intrebe daca nu cumva I-a intrat leafa, Ala se uita la cei 6400 , ii spune ca a fost o greseala, d-aia I-au scos, apoi cind sa verifice soldul, ii trece la loc si spune c a fost alta greseala, ca de fapt asta e leafa. Asa ca acum avem iar 10.000 in cont. Nu prea am inteles si ne-am dus si la dept. sa intrebam si am plecat mai in ceata decat eram la venire. Dar am aflat macar un lucru: leafa e de l3.000 de rupii, si ca ne-au oprit si o parte din datorie.Desi, daca opreau chiar toata datoria, ar fi fost vorba de 7000 nu de 6000. O sa ne ducem luni din nou, ca nu e in regula. Apoi am mers la cooperativa am luat iar macaroane si cafea, apoi paine si branza topita. Dupa aia ne-am dus la biblioteca si am schimbat cartile. La intoarcere, la statuia lui Vivekananda, grava studentilor antifascisti cu cintece revolutionare si un fel de pantomima cum omorau aia oamenii si violau femeile. Lumea de jur imprejur, ca la circ. Jumatate erau politisti si politiste, care se uitau si ei cu interes la spectacol. Expozitie de carti de propaganda – Lenin, Castro – comunista, cu vanzare. Era si Rupendra acolo, m-a intrebat daca cumpar carti, I-am spus ca n-am bani si ca de carti comuniste sunt satula pana peste cap. Dopa aia am aflat de la Gigi, care se intretinea cu un vorbitor antifascist din ziua precedenta, de la colegiu, ca Rupendra este comunist. E, treaba lui. In drum spre casa am mai cumparat banane si santre, rosii si cepe. La palmierii fetii, printre crizanteme, pe iarba, grupuri grupuri de finantisti grevisti, stateau la taifas si mancau munfalici, ca era plin de coji pe jos. Aproape de GH o maimutica atenteaza la sacosa noastra cu banane. M-am facut spre ea si am grabit pasul, dar tot a mai venit dupa noi. Nu I-am dat, nu de zgarcenie, ci pentru ca ar fi navalit toate – si sunt agresive. Il mai atacasera si pe Gigi, dimineata, caind s-a intors de la clasa si avea cateva banane in sacosa. Am papat paste chinezesti –cel putin asa scria pe pachet – le fierbi trei minute, pui cele doua pliculete atasate, si gata pastele cu pui si lamaie. Ne-am scos la soare, pe balcon , am mai citit, G a mai dormit vreo doua ore si apoi ne-am dus la internet. Nana ne-a trimis o poza, foarte frumoasa, am imprimat-o, dar n-a iesit nici in culori si e si cam stearsa. Incerc azi s-o scoatem pe discheta, sa vad daca o putem pune pe al nostru. Peste noapte am dat masa la o parte si am pus radiatorul mai aproape de paturi si, insfarsit, am dormit fara sa-mi mai fie frig. Am fost acum le email. N-am dat de Nana pe chat, I l-am citit pe el ei, spera la o noua slujba mai bine platita. Dumnezeu sa-I ajute, ii tinem pumnii.

7 dec. Ieri a fost Sf.Nicolae. Abia aseara mi-am adus aminte. Astia fac nu stiu ce reparatii aici la parteer si bocabe de zguduie peretii de ieri. Mi-adusei aminte de Sorin de la parter de la noi si mi-am zis ca ma urmareste. N-am dormit cic azi noapte de grija fetii si de dorul ei. Apoi, cand iar am atipit mi-am amintit de astia cu banii de salariu si iar mi-a sarit. A treia oara m-a trezit G ca il mananca un tintar. Si e abia sambata, 7 dec. Cat mai e pana in aprilie?

9 dec. Ieri n-a functionat internetul, deci n-am putut lua legatura cu Nana. Sunt amarata, ca si sambata a fost scurta ca avea G de trimis pe la ziare un anunt, asa ca abia daca am schimbat doua vorbe. Mai ca n-am putut sa dorm si am fost cu capsa pusa toata ziua. Azi nu ma las pana nu o gasesc. Gasesc pe pisici, ca tot nu merge dracovenia aia de internet.In schimb am afat doua lucruri foarte importante: 1. Au venit banii de la Nana si 2. Au retinut toata datoria, asa ca pe luna asta luam leafa intreaga, adica vreo l2.000 si cvrea 4oo rs, mai putin cu 800 decat spusesera aia de la dept. Si inca unul, se poate pleca dupa l aprilie, asa ca saptamana asta luam biletele. La internet mai incerc mai pe seara.

10 dec. Se petrece o minune. O zi ca cea de ieri, nici nu stiu daca am mai avut,in ultimii 20 de ani, sau chiar vreodata. Seara a mers internetul si, dupa ce I-am trimis emailul, am prins-o si pe chat. VINE! Este cea mai grozava si mai minunata veste ce putea fi primita. N-am mai putut sa mananc, n-am mai putut sa dorm. Nici eu nici Gigi.Parca eram beti. Te poti imbata si de bucurie, deci. Da-I cu planuri, cum sa facem, unde sa o ducem, pe cine sa cautam, cum sa aranjam in camera sa fie mai placut, ce sa-I dam sa manance, cum sa o asteptam la aeroport, etc, etc.Abia pe la ora trei noaptea am stins lumina. Si tot am mai vorbit si in somn. Nici nu stiu cum sa-I multumesc cum se cuvine Domnului pentru aceasta bucurie pe care ne-a daruit-o, pur si simplu. Nu prea stim noi, cei traiti numai printre necazuri cum sa ne purtam si sa gandim in caz de bucurie. Mereu ne e teama ca ceva n-o sa mearga, ca ceva se poate intampla, nu nu stim sa ne bucuram. Sau sunt eu cu zdroaba mereu. In schimb, imi vine mai usor, mai natural, mai de la sine sa spun o multumire Domnului, decat o rugaciune. Cand cer ceva mi se pare o indrazneala, o obraznicie. Dar cand se petrece ceva frumos si bun, este numai vointa Sa.Omul traieste cu necazurile cum traieste cu aerul. Cand respira ozon I se pare minunat, neobisnuit, de exceptie. Nici nu stii cum sa gandesti cand esti fericit. La necaz, iti umbla mintea cu multa fantezie. Nu mai sfarseste cu detaliile, cu variantele, cu posibilitatile. La bucurie, ramane muta, prostita, nu gaseste cuvinte, nu gaseste imaginatia, a pierdut-o pe undeva printre nefericiri. Psihicul, in schimb, isi schimba starea si astfel o schimba si pe a fizicului. Nu te mai doare nimic, si de te doare, ce daca. Tu ai alte preocupari, elevate, aceste probleme ale materialului nu te mai intereseaza, se retrag pe undeva prin subsolul simturilor si nu le mai iei in seama. Si, culmea, trec de la sine. Il intreb pe Gigi ce-I face junghiul. “Cui ii pasa!” zice el plecand la clasa in pas saltat.Cand esti bucuros, nu stii cum sa te manifesti: fredonezi, topai, te scalambai, te prostesti, ce mai. Dar cand esti trist, Doamne, ce de gesturi tragice, plangi, te tangui, esti apatic, ai privirea stinsa, te tavali iti smulgi parul, un intreg evantai de posibilitati, si, parcadin ce esti mai nefericit, de-aia iti vin si mai multe. O fi firea omului machetata pe tragedie? O fi drama mai fireasca decat fericirea, o fi starea normala a spiritului omenesc? Si la teatru, ceea ce ne atinge cel mai mult, nu e siropul fericirii ci otrava tragediei, nenica. Vorbesc cu pacat. Doamne, iti multumesc pentru starea asta de fericire pe care ne-ai daruit-o si ajuta-ne sa ne bucuram de ea, te rugam cu tot sufletul. Ma duc sa fac paturile, ca sa-mi vin in fire.

11 dec. Aseara a venit Mrs.Anand cu vesti despre Auntie Trikha. Pana azi e singura care s-a tinut de o promisiune pe care a facut-o. Avem adresa, ne vom duce, probabil maine s-o vedem, dupa ce vom lua biletele de avion. Se pare ca Auntie o duce foarte prost, sta cu doi frati si o sora cam nebuni, in mizerie mare. Dar o sa vedem noi, ca ii stiu eu pe indienii astia carora totul le pute daca nu e la standardul lor. Seara am vorbit cu Nana pe chat. Gigi se simtea cam rau, ca a racit, de, cu scaldatul asta in frig, ce sa-I fac. I-am dat paracetamoale si antinevralgice, ca il supara si junghiul, de dimineata era mai bine, dupa ce transpirase peste noapte. Eu n-am curaj sa ma spal, probabil ca voi aduce in camera ligheanul si caldarea si ma voi spala la radiator, si tot la el ma voi usca.

12 dec.Nu stiu ce pisici are aparatul asta ca nu mai se vede partea dreapta a paginii si scrie aiurea.se muta pa cate o jama de pagina, ce I-oi fi facut ca nu nimeresc sa-l pun la loc.Ma rog, oi vedea cand vine Nana sau ajung acasa. Am reusit sa vad fotografia pe calculator dar n-am reusit s-o salvez, desi am apasat pe ce spune ea. O mai fi ceva ce nu fac. Ieri plecasem depa bilete si la Auntie, dar n-am gasit scuter si dupa mai bine de o ora ne-am intors acasa. Nu vrea sa scrie asta, incerc mai tarziu. Nu ne-am dus nici azi la bilete, ca este tot greva, am intrebat noi la poarta. Asa ca am fost la cooperativa si am luat paset Fainoase cu masale si apoi la chioscul cu samose. Am luat opt bucati si am dat 2o rs. Foarte ieftine si foarte gustoase. Cu doua esti satul pana seara. Gata, nu mai scriu acum ca ma enerveaza computatorul asta.

13 dec. Aseara am conversat cu Nana pe chat. Se agita cu venirea, dar inca nu e sigur. Pasaportul trebuie schimbat, banii inc nu-I are, concediul nu e inca aprobat. Dar stiu ca se agita. Daca o vrea Dzeu, o sa vina, daca nu, nu. Ma pregatesc pentru ambele variante. Starea aia de euforie este depasita. Acum parca ma rusinez ca am fost atat de bucuroasa, de parca an profitat de ceva ce nu mi se cuvenea. Ei, astea sunt suisurile si coborasurile (ca sinuozitatile suna prea classy – ce-o fi aia?) psihicului! Mai bine mi-as vedea eu de citit si n-as mai mesteca in oala cu zdroabe, ca sa nu ma ia iar vartejul mintii pe fundul butoiului cu melancolie (ha!, iti place cum gandesc de “elevat”?) Am vorbit cu Nana si cu Cora la telefon. Vine. Are pasaportul pe 23 dec, ii dau viza pe loc, a primit si indemnizatia de 17o USD, vine, ce mai… Am fost si la conferinta aia despre “the philosophy of the given and of the created” la care primii doi au vorbit in hindi, desci n-am priceput mai nimic, al trei-lea in engleza, parea interesant dar a trebuit sa plec, ca asteptam telefonul de acasa. Acum o sa citim ziarele .

14 dec. Azi am fost iar harnicutza! Am spalat cateva rufe si acum stau sa la pazasc de maime, care dau tarcoale prin curte. Furasera o patura de la parter de pe undeva si l-am vazut pe pagubit alergandu-le cu bolovanul sa si-o recupereze! In afara de asta, astia cu reparatiile exterioare sunt atat de zelosi cu spartul tencuielii, ca au ajuns pana in interior. Noroc ca nu mai dormim in camera aia, ca au cazut niste bucati de moloz drept langa, dar si pe, pat. Si bocane de azi dimineata fara incetare. Poate termina pana vine fata. Ar fi neplacut.

16 dec. mai sunt mai putin de doua sapt. pana soseste. As vrea sa pregatesc ceva minunat dar posibilitatile sunt aproape de zero.

17 dec. Am vorbit pentru un taxi sa ne ducem azi la bilete. Aseara am vorbit cu Nana. Azi la ora 9 (l2.30) se duce la interviu. Doamne, ajut-o sa-l ia, te rog. As fi atat de fericita pentru ea si mult mai linistita pentru starea ei psihica si financiara. Ii tinem pumnii si ne rugam pentru ea. Altfel, nimic: citim, citim. Cred ca e un dat! Nici azi nu ne ducem la bilete! De mai bine de o saptamana incercam aproape zilnic sa ne ajungem in Connought Place si n-avem ce ce. Azi, cand asta cu taxiul din GH a zis ca mergem, ne-am luat toate cele si ne-am dus jos sa il asteptam, a venit si a sustinut ca e batalie mare cu soferii de taxiuri si ca sa mergem maine. M-am desumflat! Ii detest pe toti!

18 dec.Aseara am vorbit cu fata. Era multumita de intreviu, chiar exuberanta. Ma bucur. Ieri la 12,3o pentru o ora I-am tinut pumnii si m-am concentrat sa fie calma si dezinvolta. Cred ca a tinut, n-a zis ca ar fi fost timorata. Vineri sau luni o sa stie daca l-a luat. Nu stiu de ce, dar eu sunt optimista. Cred in ajutorul lui Dzeu. Na, vad ca am inceput ca TJ! Dupa vreo doua-trei ore aseara, m-am linistit. Inainte am stat ca pe ace, dupa aia am fost intr-un soi de euforie, apoi gata, m-am detasat. Acu, daca l-a luat, nu mai vine, si-mi pare rau pentru noi. Daca l-a luat, are o slujba mult mai buna, si-mi pare bine pentru ea. Daca nu l-a luat, vine, imi pare bine pentru noi. Daca nu l-a luat, ramane pe slujba veche, care nu e de colea, si vine si la noi, si-mi pare si rau si bine pentru ea. Nu e vorba de doua rele, ci de doua la fel de bune: a lua si a veni. Cu ajutorul lui Dzeu, azi o sa ne ducem dupa bilete, sa scap odata de grija banilor din casa. Aici e o mica avere, si sunt stresata. Nici nu-mi vine sa plec din casa. A promis ala ca la 10 plecam. A fost foarte punctual. Jos palaria, retrag ce am spus. Alta viata sa te duci ca boieru’ cu masina! Nu tu frica sa nu dea camioanele peste tine, nu tu cersetori leprosi sa se bage in sufletul tau la stopuri, nu tu inhalat de monoxid de carbon, boieri, ce mai. Plus ca am putut sa privesc orasul, scapand de timorarea traficului. Mare, domne, maare. Flyovere ca la americani, cum am vazut eu in filme. Metroul o sa mearga si pe sub si pe deasupra. Sa vezi ce impresionante sunt fly-urile speciale pentru el! Si sinuase si suple, peste case, peste strazi. Mai, mai…Blocuri noi si inalte, curate, si foarte multi pomi, da’ pomi, nu gluma, cat vreo patru-cinci cat aia cu vrabii de la universitate de la noi, la un loc,=unul singur. Si unul langa altul, plus parcuri, zone cu verdeata, de zici ca esti in Herastrau. Mi placu, zau. Baracamba road ested langa Coghnnout Place, sau Circus, nu stiu. Numai buildinguri mari si noi, banci, societati, sedii de ziare, agentii de calatorie, firme straine si ce-or mai fi fost ele pe acolo. Ca era si a noastra Emirates Airlanes. Foarte primitoare gagica la care am apelat, si ne-a sfatuit sa ne ducem la o Travel Agency ca este mai ieftin decat daca platim la ei direct, ceeace am si facut, hotarandu-ne pe loc, dupa ce am aflat pretul lor, adica 45.000 rs, plus ceva taxe, plus taxa lui G pentru schimbarea datei. Asa ca n-am mai stat pe ganduri si ne-am dus in cladirea de alaturi, la NTP Tourism Affairs Limited, unde trei fete foarte amabile s-au ocupat de noi, au telefonat la Dubai (cred ca pima oara au auzit despre Romania, Bucuresti si, mai ales OTP –adica Otopeni, ca nici eu nu stiam ce inseamna OTP, noroc cu G ca e calatorit) si ne-au scos biletul meu la aproape 31.000 cu totul, dar nu mi l-au dat acum ci dupa l ianuarie, ca se schimba taxele, mai mici mi-au spus cand le-am intrebat alarmata. Asa ca am facut rezervarea pe 4 aprilie. Pleaca la 4,3o dimineata, da’ asta e. Seara la 8.3o suntem acasa. In timpul asta de pe3ste o ora bine, taxiul astepta afara. Dar intelegerea a fost pe 300 pentru drum si trei ore ca timp, asa ca asta am platit. Plus 10 rs bacsisul soferului. “Puteai sa-I dai 20, ca era cam putin. De, nu stii ca sunt zgarc, zice el dandu-mi dreptate.” Tot cu el o sa aranjam pentru aeroport, daca vine fata. La ora 1 am ajuns acasa si am plecat sa depunem cele 38.000 la banca, unde am intalnit un bodyguard foarte saritor, care ne-a dat toate explicatiile in engleza si ne-a urmarit tot timpul daca ne descurcam. Era batraior, cred ca iesise la pensie, ori ce o fi fost el inainte, ca nici nu-mi credeam ochilor si urechilor ce amabilitate dadea din el. Zau, nu fac misto. La plecare I-am multumit pentru sfaturi. Dupa aia ne-am facut de cap la chioscul cu samose si am lasat acolo 5o de rupii pe vreo patru feluri de chestii, bune-bune, la pachet, apoi la cooperativa am mai lasat 400 pe paste, ceai, cafea si supe, 100 la chioscul cu paine, oua, branza, si gata am venit acasa unde ne-am pus pe infulecat samose si cum s-or fi numind ele celelalte. Mai avem si maie, sa ma gandesc cum o sa le incalzesc. Gasesc eu o solutie. Am uitat sa spun ca la intoarcere am trecut pe langa Old Delhi Gate care abia ce ce mai zarea printre blocuri. Ca si Red Fortul si Jammia dind Chondi Choc, cred ca asa se scrie, in orice caz asa se pronunta. Hai, ca mai scriu dupa ce venim de la email.

19 dec. De azi intr-o saptamana este Craciunul. Daca eram acasa, as fi cumpoara baradul, cadourile, as fi facut oarece aprovizionare ce de-ale gurii. Aici, nimic. Nu exista “spiritul Craciunului”, nu e nici o agitatie, nu se simte nici o emotie… Si daca nu mai vine fata, nici ca ma bantuie vre un interes. Numar zilele pana pe 4 aprilie, asta fac. Ei, inca nu stiu, o sa stim sigur in cateva zile. Ieri era obosita si tracasata, n-am stat decat o ora cu doua emailuri cu tot. Poate azi e mai odihnita. Se pare ca ieri am fost foarte norocosi ca am putut ajunge in Baracamba. Acum spusera la radio ca un mars de 2-3000 de persoane porneste de aci, din Kamla catre Coghnnout Place si ca trebuie evitate deplasarile intr-acolo. Nici taxiul n-ar fi mers azi, cum n-a mers nici alaltaieri. Si mai e o manifestatie sau un meeting al scuteristilor, tot in zona aia, ca e pe langa guvern, cred. Pincu e tot mai indragostit de ceasul nostru, I l-am promis la plecare. Mi-a adus un burete de sarma sa incerc sa curat oala de fiert ceai, dar nu am spor nici cu ala. Ce-o fi facut tipa dinainte cu ea, nu-mi dau seama. Va trebui sa cumparam ca ma frid la degete de fiecare data cand fac ceai.

21 dec. Nu mai scrisei de vreo dauo zile, trei, intre timp am cumparat cana de ceai si azi ne duseram in camp de-I luaram fetii un colier de MosCraciun cadou. E frumos, o sa-I placa si are si cercei in garnitura. Luaram din nou paste de la Tibetani, infiorator de iuti, manca G amandoua portiile, cred ca o sa-l usture toate matele. Vorbiram si cu fata pe chat, inca nu stie rezultatul, luni se duce dupa viza la indieni. Crede ca luni o sa afle si rezultatul. Eu sunt sigura ca l-a luat, dar mi-ar placea sa si vina incoace.

24 dec. Ajunul Craciunului. Parca nu e nimic. Ce inseamna atmosfera! A primit G o felicitare de la studenti, mare cu mai multe straturi, pe care am lipit-o pe perete. Cu Nasterea. Asta e singurul simbol care aminteste de sarbatoare. Inca nu stim daca vine fata. Poate azi. Aseara n- prea am reusit sa vorbim, ca am “cazut de pe fir” cum zice ea. Oricum, nu aflase inca nimic. Incerc sa nu ma mai gandesc la interviul si la venirea ei ca-mi pierd linistea de tot. G a intrat in vacanta pana pe 8 ian asa ca doarme de nu poate omul sa bantuie prin camera. M-a durut iar sternul azinoapte asa ca n-am prea dormit si pe la 7 m-am ridicat din pat, am fosnit in draci la punga cu medicamente, da’ n-a zis nimic, si m-am carat dincolo, impreuna cu radiatorul celalalt si cu cafeaua si tigarile, Dupa ce m-am uitat la gili, care cred ca sunt vulturi ca prea sunt mari, o vreme, am inceput sa citesc si am dus-o asa pana la ora 9 cand am simtit ca lesin de foame. Acum, dupa ce am mancat amandoi, G s-a culcat la loc iar eu ramasei sa lolai pe langa el sau sa ma duc dincolo la o tigara, sau sa ma joc la calculator. Pana diseara la vremea internetului nu mai am nimic de facut, decat la pranz eternele macaroane cu masala. Pana atunci ma culcai la loc, nu ma simt bie de fel. Statui intinsa pana pe la 11 (poate oi fi si atipit, nu stiu), si ma ridicai odata cu G, care se puse pe citit. Deodata o bufnitura teribila afara. Ies ca tampita sa vad ce naiba se petrece, cand, di balconul vecinului, de care ne desparte un zid incomplet se reped la mine doua maime nebune. Noroc ca lasasem usa deschisa, ca am sarit, pur si simplu, in camera. Pana sa ajunga ele la usa, o trantii. Sa se repeada la geam, nu alta. Noroc ca sunt gratii. Am batut cu o teava in geam si s-au carat indarat, la vecin, care nu e acasa. Acum nici nu mai am curaj sa ies pe balcon. Aoleu ce ma speriai! Imi tremura genunchii ca la cutremur. G zice ca fac prea mare caz, da’ cand ne atacara pe scara el o luase inainte la vale, si ma lasase pe mine sa ma fac la ele. Sunt mai rele decat cainii, aia macar se dau un pas inapoi, daca te faci la ei. Astea sa-ti sara in cap si nu altceva! Obraznicele si nesimtitele! Ca la inchisoare, numai ca nu ma obliga gratiile ci maimutele, lipsa de bani, lipsa de dorinta de a iesi. In afara de asta, stiu de ce mi-e rau: e innorat afara, ceata, si de-aia ma dor oasele si gatul si capul si inima si sufletul! Se facu ora 2. Facui macaroanele, facui nu stiu cate integrame, ca era G la sah, si n-aveam ce face. Intre timp, veste mare:PLOUA! Nu prea tare, cam mocaneste, dar mai firav. Cred ca am mai prins o ploaie in iarna lui l977, cand am venit prima data, tot la GH stateam. Mai e mult pana la ora 6? Ca nu mai am rabdareeee. Ora 4.nu mai ploua. A iesit soarele! G, citeste o povestire cu un cal de D.H. Lawrence. Ora 7 seara, Veniram inapoi de la email. Nu am aflat inca daca vine sau nu. Ea nu era acolo sau nu ii mergea mesangerul ca nu era galbena. Citiram emailurile de ieri, dar nici ea nu stia inca nimic. Om vedea maine.

25 dec. Visai ca venise fata…O veni, desi mie tot nu-mi vine sa cred ca n-a primit jobul ala. Se duse G de lua de-ale gurii de dimineata, apoi veni un student cu o felicitare cat toate zilele. Dupa aia ne duseram la email, care nu mergea, ne-am dus dincolo si am sunat-o. Dormea, parca era racita, vorbea pe nas si parca nici nu se bucura prea tare ca o scularam din somn. Ei, poate mi se paru mie, dar ma asteptam sa fie mai bucuroasa… Zise ca vine sambata. Nici nu putui, ca mergea destul de prost telefonul sa aflu daca a primit raspunsul. Eu tot nu cred ca n-a luat… Veniram acasa, dupa ce a tras iar un mic frison cu niste maimute de pe strada (cred ca e tot ceata care bantuie si p-icea pe balcon). Macaroanele de Craciun, ne tinura loc de sarmale, cozonac, friptura, etc, dar, ca o zic pe-a dreapta, nici nu le simtiram lipsa. Ne lipseste atmosfera, fata, prietnii … G se culca si nu-mi mai termina de citit cartea aia buna. Acum stau si ma lalai, ca mi-e frica sa mai ies sa stau la soare pe balcon. Azi e frumos afara, nu ca ieri… Ma duc sa-mi fac o cafea. Da’ las’ ca si noi mancaram la banane pe saturate, si santre si mai incolo o sa fac si niscaiva clatite, uite-asa, na! E aproape 1o seara, n-am facut nici o clatita, ne-am dus la email. Inca n-a primit nici un raspuns, deci inca nu stie. Dar ea zica ca vine. Ma rog, mai vedem pana sambata.

27 dec.Uite cum imi strica ei echilibrul psihic, tu-le neamul lor de cacanari. Dupa ce ca nu ne-au luat oala de presiune pentruca am cerut heatere, acum ni le iau si pe astea, la dept, ca le e frig acolo!!! Imi vine sa urlu. Zice Kurup ca ne da altele de aici, da’ stiu eu ca sunt vechi si se spo strica oricand. O sa ma duc sa cumpar unul, dar sunt bani aruncati, ca nu pot sa-l iau acasa.CACANARI , asta sunt toti, toti.

Se pare ca totusi vine fata maine seara, desi nu a primit inca rezultatul. As fi vrut sa aranjez frumos, sa cumpar un pres, si alte chestii, dar nici leafa inca n-au dat-o nenorocitii astia. O sa ne limitam la fructe, samose si gulabe. Ca sa avem bani pentru ea, la o adica, intram in banii de bilet pana ne dau leafa. Aoleu, ce draci am pe mine!

Gata, stim sigur ca maine vine fata. Ura! Nu are inca raspunsul, dar vine, si-a lut biletul. Azi am aranjat prin camera, adica am mai adus un pat, am adaptat totul la spatiul respectiv, (daca nu le-am sucit cu Pinku de le-am zapacit, pana am gasit cea mai nimerita pozitie), am facut curatenie peste tot, am frecat la bucatarie, la baie, numai pe mine nu m-am scaldat, dar la ora asta nici nu mai incerc, ca e prea racoare. Maine facem cumparaturile necesare pentru a se simti ciupilu’ bine, ca unul avem si-l iubim.

28 dec. Asta este ZIUA. La noapte vine FATA. Am vorbit cu mustata de Vishvanath pentru taxi. Dupa ce am stramutat ieri paturile si am schimbat totul in toata casa, azi le-am pus la loc. Nu era bine. Eu nu pot dormi noptile, nici acasa nu puteam, ma frichin, ma duc la baie de 4-5 ori, era prea mare inghesuiala, resoul nu statea bine, asa ca dimineata le-am tras pe toate la loc. Si nici nu era corect sa dormim toti intr-o camera, ca ea se scoala mai tarziu si o deranjam. Pe urma ne-am dus de am cumparat fructe, branza, munfalici, samose. Ne-am intors dupa ce am trecut pe langa un idol pictat pe o tabla ca o cruce cu bratele ridicate, pa marginea canalului de langa King’s Way Camp, trebuie s-o duc si pe ea sa-l vada, impresioneaza, cum sta el acolo pa marginea strazii si a canalului, pricajit si cu un aer disperat, datorita bratelor ridicate catre cer, cred, cu cateva ghirlande puse de cine stie ce credincios, peste el. Tot in drum, o vitrina mare cu Nasterea Pruncului, cum la noi, tara de credinciosi crestini, nu vazui niciodata. Mai incolo, chiar la intrarea spre librarie, un mic templu, cred ca 2/2 m, un templut alb, care avea inauntru pe Durga calare te tigru, pe Kali, neagra si cu limba scoasa, rosie, si pe Hanuman, care era cam nereusit . Am dat si eu 5 rs, si panditul, ori ce-o fi fost el cred ca a rostit un fel de binecuvantare. Acasa, ma scaldai, in sfarsit, sa nu mai rada G de mine si sa ma parasca la fata ca nu ma spal de fel (uite, na, ca acum strafig). Bineinteles ca resoul ala pe care ni l-au dat de la GH nu merge dacit cind vrea el, 3-5 minute si pe urma sta 10, si tot asa. La plecare am lasat bani si a trimis Kurup pe careva in Kamla de ne-a cumparat gulabe si trei ghirlande, ca vrem s-o asteptam cu flori la aeroport. Aranjai fructele pe masa, ca-mi tot amintesc ca atunci cand am venit noi prima oara aici, G ne astepta cu o masa plina de fructe, si vreau sa aiba din nou aceeasi bucurie. Am luat si pepenu rosu, papaia, o rodie, mere, portocale, santre, banane, curmale cicu, inca unul caruia ii stiu numele dae nu-mi vine acum, altele carora nu le stiu numele dar nici nu sunt prea bune, seamana cu perele si un strugure. Trei sticle de nectar de mango (din pacate nu este sezonul lor) orange si lamaie. Sper sa se bucure de ele.Le aranjai pe masuta cum putui eu mai frumos si le facui si doua pozici pe post de natura statica. Ca de pictat, mai usurel. Acuma G doarme, iar eu stept sa se faca ora 9.3o sa plecam la aeroport. Fata trebuie sa fie in avion, plecata de la Amsterdam. Doamne, ajut-o sa-I treaca stresul. A, am uitat sa spun ca pe post de “bouque” am cumparat un frumos brocoli, pe care l-am pus in apa si l-am plasat in centrul aranjamentului si care arata de nu se poate de bine. Mancai si eu o samosa de pranz si ma apuca sughitul de iute care este. Da’ G, care manca cinci? Drept la culcare se duse, poate ca sa nu mai simta arsurile din stomac. Da’ lui ii plac. Avem si vreo sase feluri de spiceuri de-ale de se papa la ceai.

31 dec. Veni Nana de trei zile si nu mai scrisei de atunci. E aproape ora 1o noaptea , asteptam cu totii sa se faca miezul noptii odata, apoi, peste trei ore jumate, incaodata. Fiecare isi ocupa timpul cu cate ceva altceva: eu scriu, dupa cum se vede, Gigi scrie in caietul lui personal, Nana isi aranjeaza cadourile si cumparaturile de azi. S-o iau crestineste. Pe 28 seara, trebuia sa plecam la ora 9.30 la aeroport. Pe la 8.30 eram gata echipati si faceam ronduri prin casa. La 9 nu ne-am mai putut tine si am coborat. Bineinteles ca Vishvanath nu venise inca, noi nu stiam din ce parte apare si am iesit la poarta. Daca vine, daca nu vine, sa nu cumva sa intarziem, sa luam un scuter, sa ma duc pana la email sa vad daca e ceva, stai, fato, linistita ca vine, lasa ca stiu eu cum e cu punctualitatea pe aici, cand, pe la 9.2o, din fundul curtii apare tipul cu dubita. Nu stiam ca locuieste chiar in curte. Sus si la drum, care a durat nu doua ore ci doar una si un pic. De data asta nu mi s-a mai parut chiar atat de janghinos aeroportul. Probabil ca la sosire venind de la Dubai, unde era luxul de pe lume, am avut un soc. (Si Nana a spus la fel, iar ea venea de le Amsterdam). Intre timp, obisnuindu-ma cu cele de pe aici, mi s-a parut chiar acceptabil. Televizoare, caldura, scaune, toalete curate, chiosculete cu de toate ca sa nu te plictisesti (am cumparat si eu un ceai si o cafea pe care le-a baut G fiindca si cafeaua era cu lapte, nu numai ceaiul) taxa de intrare(50 rs de persoana), taxa de parcare (8o rs) etc. Ne-am postat la grilaj, dupa ce am aflat cu bucurie ca vine cu un sfrt de ora mai devreme, ne-am uitat la altii care venisera cine stie de unde – erau vreo l5 sau poate chiar mai multe femei ce pareau chinezoaice ori alte neamuri de aste galbene, imbracat in alb ca niste calugarite, dar cred ca puteau fi foarte bine si surori medicale, ori vreo organizatie de asta umanitara ca aveau nenumarate bagaje albe- ne-am mai uitat la televizoarele care transmiteau imagini de la debarcare, pana la urma a aterizat si avionul nostru, am vazut-o si la teveu, intr-un tarziu a aparut, noi sa sarim grilajul, fuga la iesire, fuguta cu ghirlandele si cu pozele, vartej, ce mai, betie, nebuneala. Am ajuns acasa pe la ora 1, ne-am pus pe povestit, nici vorba sa ne fie somn, noua, cel putin. Dar nici ei. In cele din urma am lasat-o sa se culce ca era pe drum de aproape 24 de ore. Am “dormit” pana pe la 11 hai prin Kamla sa ne reamintim de vremurile de mult trecute. Am plecat toti trei, Nana a intrat sa comande un costum da asta de pe aici salwar camish extra large pentru o colega care ii daduse si bani, si bine a facut ca dureaza o saptamana, daca se tin aia de cuvant, G innebunea pe afara, asa ca atunci cand a zis ca el se duce acasa l-am eliberat si a fost fericit. Pe urma am bantuit cu Nana pe la diverse magazine am si cumparat cate ceva si peste vreo trei ore am venit si noi acasa. Cu dulciuri specific indiene de care nu se satura di de care isi aminteste cu multa placere. Seara ne-am dus pe la internete si, intr-un tarziu ne-am adunat de pe drumuri, obosite dar bucuroase. Asta a fost prima zi, 29 dec. A doua zi programul a fost Auntie Trikha. Aveam adresa, stiam cam la ce sa ne asteptam. Am pornit de acasa aproape de pranz. Am trecut pe la banca de am scos niscaiva bani, apoi pe la dept. sa ne ploconim pentru leafa care ar fi trebuit sa intre in cont de cateva zile, am cumparat apoi samose pentru auntie, am trecut pe la templisorul de la poarta facultatii, Nana a facut poze, sm lasat si noi un obol acolo si ne lasat sa facem pozici inauntru, daca se poate spune asa. Ca eu credeam ca nu te lasa vanzatorii sa-I pozezi. Da’ de unde, sunt chiar bucurosi, se aranjaza, intra in poza, se dichisesc. Era unul care vindea ceva cald de mancare, Astia au un vas mare de alama, in care prajesc diverse chestii si pe care-l tin intr-o pozitie ciudata, pe o parte cu gura pe verticala, si cand s-a prin ca I se face o poza, imediat si-a scos fularul cu care se infofolise pe cap, si cu are arata de nu se poate. Apoi a luat-o pe jos spre King’s sm mai facut poze pe drum si la vitrina cu Nasterea . Am descoperit inca un magazin cu dulciuri, am mai luat doua randuri – unul pentruauntie, unul pentru noi – pe G il apucasera nelinistile asa ca a oprit un scuter si am pornit-o spre Naraiana. Driverul era mai in varsta da’ mergea ca nebunul, de am inghetat de frig pana acolo si e destul de lung drumul. I-am dat lui G vestuta mea de si-a pus-o pe cap. Ne-am strans unul in altul si dupa aproape o ora in bataia rece a vintului am descoperit-o pe auntie. Mai bine zis scuteristul a gasit-o. Doamne, ce schimbata era! De unde fusese cat un munte de grasa si de mare, acum este o bucatica de om, slabuta si parca mai scunda. Dar era curat imbracata si dichisita desi nu stia ca ne ducem. Ne-am imbratisat

l ian 2003. La multi ani. Aseara ne-am dus jos la un diner de Anul Nou organizat de astia se la GH. De la 7.30 la 2i. A fost papa bun si nu prea iute – pui orez, chapati, salata, asta ce am avut eu. Mai erau felurite vegetabile. Dar a fost impresionant. S-au imbracar toti de la buc, inclusin soferul in alb, ca manusi albe, pa o masa lunga erai vreo 7 – 8 tavi cu mancare puse fiecare pe cate un trepied sub care ardeau tot atatea flacari, cred ca de la lampi cu spirt. Impresionant! La capatul mesei vraf de farfurii luai una su tacamuri si te serveai cu ce si cu cat voiai din toate sau din oricare tava de pe masa. Pe urma te duceai si te puneai la una din mesele de 6 pers. Din cantina. Ca desert a fost un fel de salata din morcovi fierti in lapte, cu nuca de cocos si nu stiu mai ce. Mie nu-mi place cu lapte –desi nu se simtea, dar eu stiam – dar Nana a luat o lingurita. Am intalnit acolo pe ceilalti guesti, pe seful al mare – care ne-a invitat la nunta fie-sii pe 23 ian. “Albul de parada”, cum zice G. Da’ mie nu-mi prea vine sa ma duc, oricum o sa fim lefteri. Ei, om vedea. Mai era o negresa din Sudan, o frumusete. Mi-a spus cum o cheama dar nu am putut intelege prea bine, ceva gen Selima dar nu chiar, frumoasa foc, ce mai. G zice ca asta sunt printese acolo in tara lor. Dupa aia am venit sus si ne-am facut de lucru pana la l2, cand Nana ne-a chemat la ea in camera, unde asezase masa cu cate un sandvici cu branza, dulciuri si fructe, ceai, lumanare si incensuri. Si ne-am pupat de Anul Nou. Eu eram cu nasul in plin guturai, ca am racit tot pe drumuri zilele astea. Si-mi era tare rau. Inainte de dinner am fost in vizita la ceai la Margaret si Nilima. Ne-a ocolit scuteristul de ne-a ametit, ca nu mai nimeream. O iubesc pe Margaret! E o doamna desavarsita, desteapta, culta (de, filosoafa) plina de viata la cei peste 75 (?) de ani. Perfect personaj din Agatha Cristie (?). A ramas stabilit(!) ca pe 10 ian vine Nilima si ne ia pe mine si pe Nana s-o vizitam pe Nitu, fiica ei, care e in luna a opta. Mai inainte de vizita la Margaret, am fost ci fi-mea in Connaught Place dupa diverse cumparaturi pentru acasa. Si ploua, si era frig, si eram deja racita dupa calatoria la auntie… Caine sa fi fost, nu ma-s fi indurat sa ma dau afara. Dar pentru fata… Ca odata vine si ea tocmai la capatul lumii sa ne faca o bucurie. (Oricum, azi ma simt mult mai bine, m-am gandit eu dimineata cand ne-am dus in Kamla pe jos si m-am ratacit si am mers cred ca l0 km in total si eram gros imbracata si transpirata fleasca, m-am gandit, zic, asa o sa-mi iasa toata raceala din mine si de pare ca asa a fost, doar nasul imi mai curge, dar nu asa tare ca azi noapte). Ne-am dus intai la State Emporium, lucruri de toata minunatia dar nici sa te uita nu-ti venea, din cauza preturilor. Mama, ce frumuseti si ce scumpe… Asa ca am plecat pe ploaie la un alt, cum sa-I zic, emporium?, underground, sute de buticuri cu de toate, pe vreo trei inele concentrice, de em ratacit pe sub pamant vreo aproape trei ore, am spanzurat o groaza de bani, si sa mai fi avut inca, tot nu ne-ar fi ajuns. Dar si-a luat fata o bratara de argint care-I place tare si de care e mandra, un inel, diverse cadouri pentru cei de acasa. Doamne, si ce nebuneala: toti trag de tine, toti te imbie, nu poti doar sa te uiti ca te si inhata si te trag in magazin… Si lume… Si galagie… Si haos… Si preturi… Ne uitam la niste valize, dar nu voiam sa luam ca n-aveam bani, doar asa. Am intrebat, asta chitne pese? 1650! Au, Hai. Cand au vazut ca plecam pe o distanta de doi metri au redus de trei ori pretul. Daca aveam bani o luam cu 500. Cu sandalele, la fel: a cerut sase, le-am luat cu doua sute. Eu sa ma tocmesc! De fapt nu era tocmeala, nu aveam atatia bani. In cele din urma am regasit iesirea prin care intrasem (si unde, la sosire, ne-au cautat in geanta, cred ca de bombe!), nu ne-a mai cautat nimeni in genti si hai sa plecam. Ploua inainte, asa ca ne grabeam pana nu ne facea ciuciulete. Scuterul cerea l50 rs. Cum, domne, ca am venit cu taxiul si am dat 120! Taxiul cerea 350! Nana zice, hai pe jos pana la coltul celalalt, ca mai erau niste magazine care ne facusera cu ochiul, trecem si pe acolo, tot sa fi avut bani, ca aveai ce face cu ei, dar nu mai aveam decit de drum. Luam un scuter, zice 90, zic 70, zice 80. Ticke, zic si sus. Era aproape ora 4 si la 4,30 trebuia sa fim la Margaret. Ei, si ce, eu trebuie sa mananc, ca lesin de foame, zice Nana. Cum sa las fata sa lesine. Las-o pe Marg. Sa astepte. Ajungem le GH, ala mai adaugase 10 rs, pe drum, ii dau 100 si sigur ca nu-mi mai da restul! Ba imi cere si un Poll Moll, ca nu m-am mai abtinut si am tras unul pe drum. Lasa-l in pisici, vorba spaniolului: sunt atat de saraci! Acasa G era tot un drac su-un nerv. De grija noastra sau a banilor cheltuiti, n-am avut curajul sa-l intreb. Si uite asa a trecut cea de a treia zi de cand a venit fata. Dar n-am terminat-o pe cea de a doua. Eram la Auntie Trikha. Ne-a invitat in casa, Numai In filmele neorealiste am vazut asemenea décor si personaje. Mizerie, mirosuri gretoase, boarfe inutile scadite pana la tavan, pline de praf, printre care abia te srecurai, o toaleta fara usi si fara vas, de nici un fel, laturi, oh, Doamne, nu mi-am putut imagina ca asa traieste. Di coridorul ala am intrat – nu se poate spune asa, ne-am indesat intr-o camera in care pe un pat statea culcat cineva care nici nu s-a miscat in cele 10 – 15 minute cat am stat, in celalalt era asexat un batran zburli la par, si zgribulit de frig, fara dinti, dar care a vorbit cu noi, spunand ca auntie I-a povestit despre noi. G statea pe pat cu el, Nana pe singurul scaun, eu, la picioarele celui care nu se misca, intre noi un alt scaun pe care auntie a pus o tava cu doua cesti ce cafea si doua cani de ceai, in care ne-a turnat, eu am turnat, ca ea nu mai avea loc inauntru, ci statea in usa, cate un strop de CocaCola, ca sa n-o jignim refuzand-o. N-am stat mult, ni am plecat, ca scuteristul ne stepta si nici nu se mai putea sta acolo, intre lazi si cufere si boccele cladite in tot locul ramas neocupat de cele doua paturi. Parca mai era o camera dar acolo nu am ajuns. Auntie ne-a dus pana la strada, abia poate sa paseasca, dar a insistat sa vina. Inca mai stia cateva cuvinte romanesti! Ce pacat ca trebuie sa duca o astfel de viata! N-am intrebat-o nimic, nu am vrut s-o fac sa se simta prost. Cred ca nici nu prea vorbeste, cand ne-a vazut era cam buimaca, de parca s-ar fi trezit dintr-un somn adinc, indelungat si urat. Parca nu-I venea sa creada ca e adevarat. Am rugat-o ca daca vine Dna Anand s-o ia cu masina s-o aduca in vizita pe la noi, sa faca tot posibilul sa vina. Dar ea spune sigur, sigur, desi stia foarte bine, cum stiam si noi, de altfel, ca nici ea n-o sa vine, nici dna Anand n-o sa se duca s-o ia, si ca asta este sigur ultima data cand ne mai vedem si ne strangem in brate cu durere, cu neputinta fiecaruia de a schimba ceva din soarta ei cea nefericita. Cred ca cel mai mutl s-a bucurat de Nana, a strans-o la piept ca pe propria ei fiica, de care n-a avut parte. Am plecat de acolo plina de tristete si de durere. La plecare a dat fuga inapoi si s-a intors cu vreo trei ciocolatele, pe care I le-a data Nanei, de parca ar fi fost de 7 ani, asa cum o stia ea. Doamne, auntie, mi se rupe sufletul pentru tine si nu pot face nimic sa te ajut, macar cu cate o vizita pana plecam, ca tare departe mai locuiesti!

Azi, 1 ian, ne-au trezit muncitorii cu bubuielile lor, inca de dimineata. Nana zice: umbla elefantii pe acoperis? Plecaram in Kamla, ca suna ala unde comandase rochia lui Teo, ca costa mai mult, ca intra mai mult material, ca nu poate schimba suta aia de dolari, etc, Apusei ca am ocolit ca naiba, cu simtul meu de orientare. Nana si-a facut nervi cu ala, care cred ca vrea sa ne pacaleasca Mai inainte insa daduseram peste un scaun de ala cu sfoara pe care l-a si cumparat, cum s-o duce cu el pe la Amsterdam, ea stie. Pana in KWCamp am luat un scuter ca eram rupte de picioare. Daduram pozele la facut si ma puse naiba sa cumpar un radiator, care, desigur, ca acasa n-a mai mers, de me certai cu G chiar din prima zi a anului. Luaram si noodles de ta tibetan si veniram acasa tot pe jos. Durere, cat am putut sa mergem per pedes. Acum, pe seara s-au dus ei amandoi de le-au scos pe pozici pe care le si vazui acuma. Mi-ar trebui unele de ilustratii la Dedeliul meu. Uitasem ce era cel mai important: disperata ca nu merge radiatorul, ma dusei cu el jos, poate mi-l drege careva. Nu-l dresera, in schimb il inlocuira pe prapaditul ala dinainte cu unul extra, cu doua rezistente, care merg amandoua! Ura!

3 ian. Ieri o porniram de la ora 9 si un sfert, impreuna cu Ruru (o chinezoaica din Anglia,aflata in trecere prin India –calatoria vietii ei, zicea ea- antropoloaga zice ca in urmatoarea viata, acum teatroloaga), care inchiriase un taxi pe toata ziua sa faca turul orasului. Ideea ne-a suras, mai ales ca faceam o economie, daca imparteam pe din doua (ceea ce am si facut = 400 de fiecare parte). Mai intai am facut Red Fort ori Lal Kila, pe care eu si Nana il mai vazuseram si acum 20 de ani de cateva ori. La intrare, sa ma loveasca lesinul: cate 100 de rupii de persoana. Dar luasem 1000 de acasa asa ca de dadui si pentru mine. Asta mai mult ca s-o insotesc pe fata ca nu-mi placeau de fel personajele care misunau pe acolo. Chinezoaica alerga ca pe bicicleta, a mea vroia sa stea sa pozeze, asa ca o lasaram pe ea singura si ne daduram intalnire la poarta. Poza ici, poza dincolo, detalii de dercoratii, de arhitectura, lectii pe care le-am primit cu toata placerea, intelegerea si intelepciunea varstei. Aia, indienii adica, ciucure in jurul ei. Ea nervi si “idioti tampiti”, eu, “lasa-I, mama ca sunt si ei curiosi, n-ai ce le face” pana la urma si-a fixat trepiedul (fapt care a mai atras cativa spectatori), si si-a facut poza aia pe care tinea mortis s-o aiba. Eu, una, as fi renuntat. Pe urma, fuga spre poarta, oprindu-ne mai intai la cateva magazine de margele si bratarele, de a mai cumparat cate ceva pentru cei care o asteapta acasa. Ne gasim cu Ruru si plecam spre geamie pe jos, ca taxiul venea peste o ora sa ne ia din fata Fortului. Trecem printr-un pasaj subteran plin de pisati si de cersetori care se adapostisera acolo, ca era o vreme de caine, frig, ceata, vant si raceli ce pandeau dupa fiecare colt. Vis-à-vis, haos si imbulzeala. Intreb si eu din unul in altul cum ajungem la geamie, pe-acolo, pe dincolo, ne ducem printr-un labirint de cocioabe-magazine, printre scutere, ricse, biciclisti, pedestri, caini, capre, cosuri cu fructe si legume, toale intinse pe jos la vanzare, dabe cu de-ale gurii, cersetori, puradei agresivi, masini mai de lux si rable ruginite, corturi cu haine noi si vechi, ceainarii pe langa garduri, lume, lume.Ne strecuram cum putem si dupa aproape o ora, iat-o; Jamma Mashid, frumoasa, mare, rosie, incuiata si in plina ceata. Nana iar se infurie ca nu poate face poze ca lumea, eu fac si eu ce pot, adica nimic, s-o calmez. Plecam. Vad un magazin, sau un cort cu toale musulmane pentru femei si-mi amintesc de minunatia aia de femeie din aeroportul din Dubai, si, gata, sa-I iau si Nanei o burkha. Reusesc sa-I cumpar un fel de sortulet negru cu o despicatura cu tul in dreptul ochilor. Oribila. Nici modelul nu era ala, nici culoarea, aia era alba, de voal, si avea cu totul alta croiala si nici ochii nu erau astupati. Vai de bietele femei musulmane de pe aci! Acu, chiar ca trebuia sa o luam la picior, ca ala cu taxiul nu avea voie sa parcheze, trebuia sa fim acolo la fix. Iesim cumva din nebuneala aia la strada dintre noi si Red Fort, dar in cu totul alta parte. Eu pe acolo, Nana pe dincolo, Ruru picata din cer, asa ca propun un scuter sa ne scoata din incurcatura. Dupa ce toate suntem in deplin acord, urcam intr-unul care cere mult, ne intelegem pe 20, pornim, si ne duce vis-à-vis la o alta poarta, pe unde nu mai are voie sa treaca. Nu mersese nici 5o de m. Ne dam jos si nu-I dau decat 10 rs, ca Nana incepuse cu gura. Si plecam peste camp, ca mai treceau si altii pe acolo, desi era plin de politisti cu bastoane, care-I fugareau pe cei ce ieseau prea mult din coloana, ca pe oi. Cu sufletul la gura ajungem cu vreo 4 min intarziere. Taxiul acolo, tusti in el si hai mai departe. Urmatorul obiectiv nu stiu cum se numea, dar acolo mi-a picat falca de tot:250 rs intrarea! Du-te singura, cu chinezoaica, ca eu si fac apoplexie daca dau atitia bani. Indienii plateau 5 rs! E posibil? E posibil! Nu stiu ce era acolo, ba da Old Fort, Purana Kila), langa Zoo. Raman afara, taxiul plecase in parcare, nu stiam cum sa dau de el. Tarabute ce ceai si Coca Cola, cu samose si alte delicateturi indiene, iau si eu doua samose si doua pacore, uitand ca Nana nu mananca pe strada, si ca nici pe maini nu eram curata. Cer voie, ca asa se cuvine, ma asez la o masa si scot sticla cu cafea si pachetul de Poll Moll. Trag si dintr-una si din cealata si apare un caine cu o urece bleaga, destul de costeliv si se propteste drept in ochii mei cu ai lui. Ce vrei, ma, ca n-am de papa… ba, stai, ia o bucatica de pacora, ii zic eu murdarindu-ma si de unsoare pe maini. Ei as, mai vazusi, ca era iute, Peste alee, doi pici de catei care, stiu eu, il mananca si pe tac-su daca le pica sub bot. Asa ca ridic bucatica si ma duc la ei, care nici s-o miroasa nu s-au mai gandit, si hat, au inghitit-o, ca le-o facusem in doua. Pe urma, ce sa mai scap de ei! Ca si copiii cersetori, plangeau sa le mai dau, asa ca am scos toata pacora. Vazand al batran ca astia mananca de zor, hop si nea Ion, asa ca am luat de la gura copiilor si I-am dat si lui, ca intr-a lui ploua cu galeata. Dupa ce am terminat-o, vazand ai mici ca nu mai pica nimic, s-au dus in joaca lor, da’ ureche bleaga a venit din nou la masa mea sa-mi faca conversatie. N-am, ii zic eu de vreo doua ori plesnindu-mi palmele si aratandu-I-le, si a inteles, s-a dus sa se joace cu ai mici. Peste drum era un grup de vreo 3-4 indieni care se incalzeau la o tava mare ce jaratic. Au avut si ei cu ce se amuza pe frigul ala, ca radeau si isi dadeau coate. Dar era cu simpatie, nu cu batjocura. Le-am zambit si eu, si tocmai au aparut si fetele. Ruru isi ia si ea o samosa. Ea a platit 3 rupii, mie mi-au cerut 5! Nu-I mai spune, zice Nana. De ce, pentru ca eu arat mai englezoaica decat ea? Plecam mai departe, acum chiar ca nu stiu unde, Nana nu mai intra, (era tot o constructie veche), ca taxa era tot 250, si noi nu mai aveam pentru Qutub Minar, stam cu soferul in masina. Pe alaturi multi vanzatori ambulanti cu tot felul de fleacuri si kitschuri, multe alte masini, veverite, ciori, si cersetori. Nana se pune pe facut poze de veverite si ciori, mai face una si cu un pusti cu serpi si care ii cere 100 de rs pentru asta, ea ii da 5 si se baga in masina. Un alt pusti, care vindea nu stiu ce vederi, vine la mine. Pese nehi he, zic eu. E, pese nehi, dolars o.k. zice el. Io-te! Me america nehi he, ii zic. Khia cantri? ma intreaba el. Mera cantri Romania zic eu umflandu-mi pieptul, si face ochii mari si ridica din umeri. Chota cantri, adaug, dolar nehi. Mai apar doua pustoaice. Ce sa le dau, ca chiar nu aveam nici macar o rupie marunt. Scot tubul de mentosan de asta de pe aici. Baiatul zica ca nu vrea. Il rup in doua si le dau celor doua fetite. Tumare chia nam he? Le intreb. Roxana (!) zice una, Sima or Selima, zice cealalta. Capre, Adica haine, isi incearca ele norocul. Ney, spun si le arat gaura din vestuta lui Bula. Pana la urma, le-am mai dat munfalicile ramase de la veveritele pe care le momise Nana cu ele, si si-au vazut de ale lor. Vine Ruru. Vrea sa mai vada si Nizamudin nu stiu cum, ne ducem, Nana zica ca ea ramane, eu, du-te ma, ca se rataceste, da sa plece si deschide usa drept peste unii care treceau cu motocicleta pe stanga si ii tranteste. Noroc ca nu aveau viteza, si n-au patit nimic. Ei, ca frana li s-a rupt si s-a zgariat si portiera. Nu stiu ce a vorbit soferul cu ei ca a ramas balta. Da’ era vina lor, ca aici se circula pe stanga, si ei s-au bagat pe unde nu trebuia. Si nici de portiera n-a zis nimic, ca era masina firmei de turism. Pana sa vina Ruru am am stat de vorba cu el. Vorbea engleza mai mult decat alti indieni si, desi avea doar 5 clase, invatase de la clienti si cata engleza ii trebuia cat sa sa descurce cu ei. Fuma, asa ca l-am tratat cu Polmoale, el fuma Five Stars, cred, scumpe, cred ca 2o rs pachetul de 10, dar zicea ca primeste bacsis bun de la clienti. Are 5 copii, musulman nepracticant, hindus cand e nevoie, altfel fara sa fie religios decat la sarbatori. Ca tot omul. S-a intors si chinezoaica noastra, vizitase tot o geamie si era voie sa intre si sa-I pozeze pe muslimi la rugaciune. Am plecat spre Qutub Minar, stiam deja ca nu pot intra, nici n-am mai incercat, tot 250rs de persoana, asa ca s-a dus numai Nana. Si Ruru. Zice ca nu te mai poti apropia de coloana lui Ashoka, aia care nu rugineste de 4000 de ani desi sta in ploaie. Lanturi si politisti. Zice ca si-a luat ramas bun de le Qutub Minar, ca n-o sa-l mai vada vreodata. Cine stie, zic eu, nici noi nu credeam ca ne vom mai intoarce, si iata-ne aici. Cat timp erau ele inauntru eu m-am intretinut cu vanzatorii de nimicuri de la poarta. Era unul care vindea incensuri si care n-vea nici o mana. Toti o rupeau pe englezeste, mi-au tinut de urat pana a venit fata. Mai era unul cu serpi si aici dar, neavand nici un ban, nu m-am apropiat, desi, la un moment dat cand n-avea clienti, m-a chemat. Mie imi plac serpii, m-as fi dus sa pun mana pe ei, nu cred ca si pe cobre, dar, cum spusei, pese nehi he. (adica n-am bani). Qutub Minarul asta e departe rau, bine ca ne-am dus cu Ruru. Inapoi, in Connought Place, ne-am despartit de ea si de taxic si am luat un scuter pana acasa cu ultima suta de rupii din buzunar. Am ajuns ranjite, ca se facuse seara si era si mai frig, ca sa nu mai spun de curentul care te ucide cand mergi cu scuterul. Tata ne astepta cu noodles, samose, pacore, clatita cu pui pentru fata, dupa care, cand s-a intors de la internet, am stat la povesti pana bine dupa ora l.

Dimineata m-am trezit certandu-ma cu Kurup, si am tinut-o tot asa cu cearta, cand cu el, cand cu croitorul pana s-a trezit si G pe la ora 11 am. Pai cum sa nu ma cert, cand nici lui Pinku nu-I da radioul, nici mie indarat. Si croitorul care vrea sa ne tapeze de 100 dolari! G zice ca, las, ca vin eu cu voi si-I zic ca lucrez la guvern, poate se sperie. Ca daca a avut noroc cu resoul ala stricat pentru care a primit banii inapoi, cu chestia asta, spera sa-I mearga si dincoace. Tot certandu-ma cu tot satul, m-am dus la bucatarie si am pregatit oualelele pentru noi si cartofii prajiti pentru Nana. Am trezit-o si hai in Camp sa ducem pozele la facut. In drum am luat gulabele pentru maine, ca plecam la Taj Mahal, dis de dimineata, cu Vishvanat. Nu mai spun cati bani ne trebuiesc, in afara de cele 3000 pentru masina! Intrarea la Taj este de peste 600 sau chiar 7, dupa cum ne-a spus Ruru care fusese cu o zi inainte. Din Camp am luat o ricsa pana in Kamla si ne-am amuzat tot drumul, ca ne era cam frica, da’ n-am patit nimic. In loc de adidasi, Nana si-a luat niste tenisi. Pe urma am gasit un baiat, mare artist la care si-a pictat palmele cu henna. Mama, ce-i mergea mana pustiului! Toata admiratia pentru el si pentru munca migaloasa pe care a facut-o. Mai greu a fost dupa aia, ca trebuia sa stea trei ore sa se patrunda in piele henna, si-I curgea nasul, si-I intra parul in gura, si-I inghetasera mainile. Ah, cu ce placere perversa I-am sters nasul pe strada, in vazul tuturor! Am mai cumparat o shalwar camish pentru maine ca vrea sa mearga la Agra imbracata frumos. Am lasat 200 si a venit cu costumul acasa la ora 5, cum I-am zis. Ii vine perfect si e incantata, ceea ce ma bucura nespus de mult ca vreau sa facem absolut tot ce putem sa se bucure de tripul asta care o costa o avere. Pacat ca suntem noi prea saraci. Apropo, a intrat si leafa, dar si noi intraram binisor in banii de bilet. O sa-l luam in februarie, de. Intre timp ei s-au si intors de la fotograf, pozicile I-au iesit perfect, asa ca s-a linistit. Acu a plecat la internet. G taie pepenele verde si e bun. Sa dea Domnul maine sa fie o zi frumoasa si sa ajungem sanatosi inapoi.

Continue reading „Rodica ANCA: Jurnal DEDELHI” →

Galina MARTEA: Conștiința politică și prezența ei în guvernare

Prin noțiunea de conștiință redăm, în primul rând, aspectul care vorbește despre sentimentul de responsabilitate morală a omului față de propria sa conduită. De fapt, conștiința este unicul lucru care îl face pe om să mediteze asupra propriului comportament și a propriilor acțiuni pe care le realizează în viața publică și cea personală. Anume prin conștiință omul este menit să-și cunoască propriile manifestări în raport cu lumea înconjurătoare și, bineînțeles, cu mediul social prin care există. Contactul cu mediul social este componenta care-l predispune pe om spre diverse încercări emoționale/ sentimentale, la rândul lor, toate fiind însoțite de acțiuni ce pot provoca acorduri șau dezacorduri în procesele și manifestările realizate. În raport cu aceste manifestări, exprimări, contacte conștiința omului își asumă diverse conținuturi prin intermediul cărora au loc perturbări de morală, echilibrul emoțional fiind predispus spre acțiuni cu efecte pozitive, dar și negative. Iar în cazul când omului îi sunt atribuite anumite împuterniciri publice atunci el poate să se manifeste prin variate poziții, lăsând conștiința să acționeze atât în limitele rațiunii umane, cât și în limite iraționale. Din istoria omenirii, prin fapte concrete, se cunosc multiple exemple despre faptul cum se modifică caracterul/ morala omului atunci când ajunge în fotoliul putetii sau atunci când obține funcții de conducere în administrarea propriului stat. În astfel de situații sau perioade ale vieții sale conștiința omului este afectată de patogeni instabili care îi pot provoca dezechilibre serioase în comportamentul emoțional, ulterior omul puterii producând modificări esențiale în viața concetățeanului/ a statului respectiv/ istoriei mondiale (exemple reale: Adolf Hitler, Augusto Pinochet, Benito Mussolini, Iosif Stalin, etc), în consecință având loc conflicte civile, războaie mondiale, altele. Însă, tot din istoria omenirii cunoaștem faptul că omul cu o cultură autentică și o inteligență aparte sau, mai bine zis, cu o bogăție autentică sufletească-divină/ spirituală este mai puțin influențat de funcția sau condiția puterii pe care o ocupă în ierarhia administrativ-guvernamentală/administrativ-regală/administrativ-politică/ conducători de stat, care la rândul lor, prin bunul simț moral au fost aproape de nevoile propriului popor, dar mai ales, de a face ca propria țară să devină cât mai prosperă (exemple: regina Victoria a Angliei, regele Carol I al României, regina Elisabeta I a Angliei, Iosif II al Sfântului Imperiu Roman, regina Ecaterina cea Mare a Rusiei; Napoleon Bonaparte – un exelent strateg militar, dar și un conducător care a acordat o mare atenție maselor/omului simplu din societate); iar acel om al puterii ce are o cultură și educație spirituală mai puțin satisfăcătoare este mereu supus unor schimbări emoționale care produce, în majoritatea cazurilor, doar efecte cu caracter negativ în mijloacele de trai și de viață ale propriului stat. Prin respectivele se confirmă necontenit aspectele ce sunt dependente de conștiința omului, de sentimentul de responsabilitate morală față de propria sa conduită, acestea fiind atât în dificultate, cât și în ordinea decentă a rațiunii. Corespunzător, prin ordinea decentă a rațiunii omul puterii/ politicianul poate oferi o funcționalitate pozitivă în treburile unui stat, asigurând populației drepturi civile, sociale, economice, bunăstare și liniște socială etc. În caz contrar, prin ordinea indecentă a rațiunii omul puterii/ omul politicii poate oferi o funcționalitate negativă în treburile statului, oferind populației respective doar inechitate socială și, nemijlocit, un mod de trai plin de suferință, tensiune, neliniște, neajunsuri materiale/ culturale/ educative.

Dacă conștiința este o formă de reflectare a realității obiective, un produs al materiei superior organizate creierului uman și al vieții sociale (conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române), atunci politica este o formă a puterii care se manifestă la nivel public, reprezentând activitatea omului în sfera administrativă a statului. Însumând în sine arta de a guverna, politica, ca atare, este un fenomen prin care se distinge lupta pentru putere, fiind o luptă atât de nivel național, cât și mondial, în rezultat, simbolizând corelația dintre conștiința politică și puterea politică. Am putea spune că sunt niște lucruri identice care se asociază în funcție de substanță, dar, în același timp, am putea spune că sunt și niște aspecte în opoziție directă, însă indiferent de cum sunt înțelese aceste conținuturi ele, oricum, reprezintă manifestări nespus de importante în existența omului. Deci, puterea politică/ administrativă care se manifestă într-un stat este dependentă de conștiința politicianului care, în diverse cazuri, se modifică de la un moment la altul în raport de poziția sa socială, starea morală, culturală, educativă, lucruri ce sunt și nu sunt potrivite unui om de conducere sau unui om din arta politicii. Omul puterii/ politicii trebuie să fie o personalitate cu o cultură autentică și cu un bun simț al moralei, având la bază echilibrul spiritual adecvat. Făcând politică, omul puterii are nevoie, mai întâi de toate, de o rațiune logică pentru a nu deregla funcționalitatea normală a societății, în același timp, are nevoie de a se impune și de a soluționa problemele prioritare ale statului pentru a crea o bunăstare socială cât mai sigură, astfel ignorând interesele personale față de cele publice. Este un adevăr că oamenii din sfera politicii tind de a obține beneficii personale cât mai impunătoare din contul statului și nu numai, fenomenul respectiv fiind specific țărilor slab dezvoltate (unde conștiința politicianului este cu mult mai degradată), dar nu excludem și țările mai dezvoltate ale Occidentului (însă, oricum în aceste țări conștiința politicianului este cu mult mai umană). În orice fel, diferența este destul de vizibilă în cele relatate mai sus, acest lucru fiind perceput prin nivelul de trai al omului, prin nivelul de dezvoltare al societății. Dacă să ne referim la societatea din țările slab dezvoltate, atunci vom vedea nu numai nivelul vulnerabil de trai al omului, dar vom vedea și un nivel primitiv de cultură și educație al omului-putere. Însă dacă vom prezenta societatea țărilor dezvoltate, atunci vom întâlni un nivel avansat de trai și cultură al întregii comunități, nemaivorbind de conștiința politicianului ce are o inteligență aparte și care, în majoritatea cazurilor, tinde în a soluționa probleme de importanță socială pentru a crea bunăstare și condiții cât mai decente în existența propriului popor. În acest sens, țările dezvoltate ale Occidentului de-a lungul timpului au promovat o politică culturală și economică întru totul benefică omului și întregii societăți. Astfel, s-au impus și s-au format sisteme democratice în organizarea și administrarea țării, iar prin cultura politică și prin sistemul de educație spirituală s-a dezvoltat omul și societatea pe principii civilizate. Respectivele sunt obținute datorită unei culturi politice bine definită sau, mai bine zis, prin conștiința politicianului care respectă în mod decent valorile umane ce sunt raportate la valorile sociale. Rezultatele obținute în dezvoltarea umană, socială, economică se datorează culturii politice ce este promovată de o clasa politică conștientă în tot ceea ce realizează, având la bază profesionalismul adecvat. Clasa politică a țărilor dezvoltate din Occident, fiind formată din indivizi ce denotă inteligență, este capabilă să îndeplinească obiectivele propuse în fața alegătorului, totodată, să pună în practică bunul simț al moralei și al conștiinței politice. Este și un adevăr că actualmente clasa politică și nu numai a țărilor dezvoltate din Occident se confruntă cu mari probleme, incertitudini de ordin administrativ/ politic pe fundalul schimbărilor în plan mondial, acestea fiind cauzate de procesul destul de mare al migrațiunii din afară; de unele divizări/ modificări în cadrul Uniunii Europene, precum Brexitul; de conflicte internaționale cauzate de dezacorduri politice și sociale.

Referindu-ne însă la cultura politică a țărilor slab dezvoltate, atunci în acest caz ne vom întâlni cu o clasă politică sau cu politicieni agramați, mediocri, inculți care tind numai de a-și rezolva problemele personale din contul electoratului, ulterior obținând funcții în puterea/ fotoliul statului. Neavând la bază nicio cultură politică, niciun sistem stabil și concret de concepții politice, nicio strategie pe termen lung, nicio conștiință profesională, dar în unele cazuri și nicio conștiință morală, atunci asemenea politicieni se regăsesc în societatea basarabeană de astăzi. În cazul dat vom radiografia sistemul politic moldovenesc care, conform realității existente, nu are nicio responsabilitate morală față de tot ceea ce se întâmplă în societate și față de tot ceea ce se încadrează în perimetrul politica unei țări. Conștiința unei asemenea clase politice este un dezastru și se regăsește continuu într-un declin enorm care, în rezultat, provoacă doar dezbinare și neînțelegeri în societate, provoacă sărăcie și inechitate socială, nemaivorbind de starea materială extrem de grea a maselor – conform experților Moldova este într-o sărăcie extremă, mai ales localitățile rurale (conform datelor statistice și a Băncii Mondiale 68 la sută din populație este la nivelul sărăciei, 16,6 la sută sub nivelul sărăciei absolute, iar în rata sărăciei extreme se regăsește un procent din populație, anul 2012). Clasa politică moldavă este într-o lupta continuă pentru putere, însă nu este pentru a crea unitate și bunăstare socială pentru concetățeni. Totul se reduce la o conștiință politică nocivă care aduce numai prejudicii societății. Societatea basarabeană este destul de mică, dar cu mulți politicieni, cu multe partide politice (din 2016 și până în prezent se înregistrează în jurul a 46 de partide politice) și cu mulți deputați în organul legislativ al țării – Parlamentul (101 deputați, aleși din 2014 până în prezent, pentru o țară cu o populație de 2,55 mln, fără teritoriul din stânga Nistrului și municipiul Tighina, recensământ 2017). Ipocrizia clasei politice nu are limite, iar cultura acesteia este una ce induce în eroare, care înșeală și care abuzează de buna credință a poporului, masele fiind influențate cât se poate de negativ. Ideologia politică este de a menține poporul în întuneric, în sărăcie, degradare, dușmănie, fără a oferi posibilități în dezvoltarea umană, socială, economică, culturală, în acest mod sfidând identitatea societății și identitatea poporului. Prin conștiința primitivă și egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică basarabeană (indiferent de orientare) s-a transformat într-o putere dominantă care pur și simplu sugrumă existența normală a unui popor, în mod deosebit, a poporului român basarabean. Astfel, aleșii poporului, fiind plini de bunuri materiale și mijloace financiare, își bat joc de popor în cel mai deschis mod, realizând fapte ilegale ce sunt lipsite de orice integritate morală. O asemenea clasă politică, dar și asemenea guvernanți statali, există într-o lume aparte unde nu văd și nici nu aud absolut deloc glasul poporului, iar acțiunile pe care le întreprind nu se încadrează în nicio limită a moralei umane. Ei au creat legi prin intermediul cărora se încalcă în mod flagrant drepturile omului din societate, ei au creat condiții sociale atât de grele întrucât omul simplu din societate nu mai vede nicio ieșire/ nicio lumină; ei au stabilit un monopol social care acționează netransparent, în rezultat, concentrând treptat (sau urmând să concentreze tot ce a mai rămas) în mâna lor toate bunurile statului. Astfel, cultura politică a clasei dominante basarabene este o invariabilă ce dezvoltă tot mai mult regresul societății. Deci, acolo unde spiritul civilizat nu există, atunci nu există nici evoluție și nici cultură politică sau socială. Cultura politică existentă se reduce doar la dezordine și mizerie, iar acțiunile elaborate de clasa dominantă actuală nu fac decât să instaureze și mai mult un sistem monopolizat, punând stăpânire în mod arbitrar și exclusiv pe întreaga societate. Folia succesului al acesteia pentru interesele private sunt o nebunie, o lipsă de judecată corectă care face ca propriul popor să meargă pe cale de dispariție, deoarece pentru popor nu se face nimic bun, este doar manipulat pentru interesele partidelor politice. În mod aparte, se duce o luptă aprigă împotriva poporului român basarabean care aspiră pentru reîntregire, acesta constituind 82,06 la sută din populație (necătând la faptul că 75,7 la sută dintre aceștia se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români). Iar acum când se împlinesc/ se sărbătoresc 100 de ani de la marele eveniment – Marea Unire, atunci acest subiect nici nu interesează clasă politică de guvernământ și majoritatea parlamentară. În modul acesta se ignoră valorile naționale/ valorile naționale românești, iar supremația clasei politice de guvernământ, bazată pe poziție dominantă, creează un sistem real de discriminare socială, lucru destul de neplăcut care face deosebire între păturile sociale, iar cel mai grav este că se instaurează în societate un sistem politic autoritar.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

27 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Poveste

Poveste

Din limpeziri caline
răsari câteodată.
Te simt ca o săgeată
ce se înfige-n mine

şi sânger în rutine
iubirea ta brumată
atât de des cântată
când nu puneam surdine.

O boare din iubire
în mintea mea adie
şi eşti la fel de vie
ca-n orice amintire

ce nu e tânguire,
ci blândă armonie,
motiv de bucurie,
prilej de fericire.

În sânge-îmi cântă-ntruna
fantastice orchestre
şi văd cum în ferestre
cu raze-îmi bate luna

.
Ating cu-un zâmbet struna
care cânta terestre
vibraţii noi, măiestre,
vii pentru totdeauna.

Nu mai pleca. Aceste
mirabile prezenţe
sunt pline de esenţe
de pe ciudate creste

unde iubirea este,
în orice exisenţe,
chiar şi-mbrăcată-n zdrenţe,
o splendidă poveste.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 noiembrie, 2018

Dorel SCHOR: Slgal Tsabari – picturi născute din observație

Slgal Tsabari este o pictoriţă israeliană care trăieşte şi lucrează în oraşul Rishon Lezion. Ea pictează după natură sau interioare din care se vede natura prin ferestre mari, luminoase, oferind o vedere focalizată simultan către interiorul unde se află personajul uman şi spre exterior unde stăpână este natura… Stilul ei este figurativ realist, cu care s-a impus în peisajul artistic contemporan, mai ales datorită amprentei foarte personale.

Acest lucru nu a împiedicat-o să participe cu succes la expoziţii importante, ca de exemplu cele întitulate “De la impresionism la post zionism” (la New York), “Portretele din antichitate până în prezent” (la Tel Aviv) sau “Flori în arta israeliană” (la Ierusalim).

Sigal Tsabari a dezvoltat în decursul anilor un limbaj pictural unic prin tehnicile utilizate, prin paleta ei coloristică, prin folosirea unor medii variate şi, nu în ultimul rând, prin materia subiectelor abordate. De menţionat aranjamentul şi juxtapunerea în cadru, cu imagini personale sau din viaţa de familie.

Palmaresul ei cuprinde peisaje, naturi statice, portrete şi autoportrete, precum şi largi compoziţii de excepţie. Ea are un “punct de vedere” neconvenţional, foloseşte metaforic oglinzi care reflectă alte viitoare lucrări. Aceste picturi născute din atentă observaţie fac conexiunea realităţii imediate cu termenii umani universali.

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

27 noiembrie, 2018

Vavila POPOVICI: Închin acest pahar iubirii

Vavila Popovici – I raise this cup to love / Închin acest pahar iubirii (volum biling, română-engleză, publicat independent): „Închin acest pahar iubirii” – se confesează scriitoarea Vavila Popovici în titlul acestei noi cărţi de poezie bilingve (română-engleză). Este, de fapt, o indirectă invitaţie lansată elegant către cititori, aceştia fiind părţi importante în rotundul iubirilor autoarei. Ea însăşi argumentându-şi această sublimă stare: „Dar am fost un biet poet / şi am vrut să amintesc oamenilor / că cel mai frumos dar lăsat / sunt gândurile celor ce în cuvinte / lumea o străbat”. Şi din poeziile cuprinse în această carte cititorul poate înţelege un lucru esenţial în definirea personalităţii unui creator. Nu doar apartenenţa prin naştere, ci şi cultura asimilată de-a lungul unei vieţi rodnice, dar mai ales comuniunea de gând şi de simţire – toate acestea întruchipând harul şi darul scriitorului, ofrandă generoasă către iubitorii de carte. (…) Pentru că nu vreau să fiu bănuit că urmăresc ducerea în ispită a cititorilor, lăudând această carte, care merită toate laudele, remarc doar faptul că poeziile dintre tartajele ei sunt suficientă ispită. Închei cu atenţionarea pe care o veţi putea găsi în una din aceste poezii: „Suferinţa se sprijină pe gardul iubirii / (…) n-o lăsa să treacă de gard, / să intre în ograda fiinţei tale”. Eu unul fac acest lucru de mai multă vreme. Şi, slavă Domnului!… (extrase din cronica semnată de scriitorul Vasile Filip)

Închin acest pahar iubirii!

Bucuriile iubirii – semne ale sănătății –

avute cândva,

nu le-am gravat „pe stânci”,

să dăinuie precum un trainic vers,

ci pe nisipuri aspre le-am desenat candid

și valuri de mare cu ușurință le-au șters.

Crengi dure, cu trecerea vremii

barbar chipurile au scrijilit,

gânduri negre trupurile au îmbolnăvit.

Bolnavă rămas-a lumea fără de iubire,

bolnav pământul, trist și abătut …

Un simțământ straniu ca de sfârșit de lume,

astăzi, sufletele-apasă …

Închin acest pahar iubirii și-o chem

să vină – „acasă”!

I raise this glass to love!

The joys of the heart – signs of the health

of the soul – sometime had,

I did not etch them „on the rocks”,

to endure such a secret verse,

but I foolishly, candidly drew them on rough sand

and the high waves easily erased them.

Tough branches, with the passage of time,

scratched cruelly faces,

with dark thoughts sickened bodies.

The world remained ill remained without love,

The earth sick, sad and dejected …

A strange feeling that the end of the world,

today, pressing on souls …

I raise this glass to love and call it

to come – „home”!

Unda de lumină

I-am spus florii din glastră: Continue reading „Vavila POPOVICI: Închin acest pahar iubirii” →

Costache NĂSTASE: Credenționale

CREDENȚIONALE

Se îndreptau românii toți spre Alba
Înflăcărați de-o nobilă simțire
Reprezentând poporul, munții, iarba
Și toți aveau mandat pentru unire.

Credenționale, fluturi luminoși
Revendicând istorică dreptate
Conțineau vrerea din strămoși,
Românii să trăiască-n unitate.

Și a fost anul nației române
Cănd patrioți adevărați
Nu au dat cinstea pe rușine
Și-au făurit unirea între frați.

Cu jertfe, eroism, înțelepciune
Au impus dreptul și tăria
Si-astfel a apărut în lume
O țară mândră, unitară, România.

Iar clopotele de la Alba
Au preluat măreața știre
Și în consens cu cele de la Putna
Au anunțat, pe veci, UNIRE.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

27 noiembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Să ne fie rușine!

Să ne fie rușine!

Cu umeri striviți de ale uitărilor cruci,
strămoșii ne privesc de după uluci,
cu oasele albe-nflorite în crini,
simțindu-se-n glia străbună străini,
năluci mirosind a flori de iacint
îsi tânguie dorul în fluier de-argint…

Îi văd curcubeie, vara când plouă,
și urma sfințită de-a zorilor rouă
le simt respirația în abur, pe râu,
și foamea le-o simt în bobul de grâu,
si lacrim-ascunsă în strugurii roșii…
strămoșii,
dresori ce-nvățat-au cocoșii
să cânte ori de câte ori sunt trădați
ori în scrieri îngălbenite de vremuri uitați,
veșnic călare, neadaptați,
plimbându-și în memoria noastră amurgul,
într-o mână cu sabia, într-alta cu plugul,
strămoșii aceștia ce par de prisos
semănând în durerile lor cu Cristos,
refuzând ostentativ sărutarea de moaște
ar trebui răstigniți în ziua de Paște
că prea lângă noi par îngeri ori sfinți
și prea nu mai știu să rabde cuminți,
ba nici nu se lasă scuipați de mișei…
Agățați-i în funii… pe ruguri cu ei!
Strămoșii aceștia cu putere de taur
ce nu pupă mâini cu inele de aur
si nici morți nu știu a sta în genunchi,
răstigniți benevol în al stejarilor trunchi,
năluci sărutând roua de pe ghizdei…
Ce să facem cu ei?

Noi, piticii gângavi de invidie roși,
ce nicicând nu vom fi peste vremuri strămoși,
viermi târându-ne triști, frați de cruce cu tina
robi cu lanțu-nvățați ce vor stinge lumina,
neputând a visa la mai mult si mai bine
doar o șansă avem:

Să ne fie rușine!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

27 noiembrie, 2018

Maria HOTEA: Un vis pierdut

Un vis pierdut

Eu sunt un vis pierdut,
În amintiri uitate
Tu ești lumina care m-a durut,
Ducându-mă în mit din realitate.

Eu sunt scânteia ce aprinde,
Un rug în calea despărțirii.
Tu ești călăul cel cuprinde,
Să pună capătul iubirii.

Noi nu suntem întreg sub soare,
Și-ar trebui să stăm departe
Să ne privim cu nepăsare,
Să-năbușim visele-n nopte.

Nu vrei să te ating pe brațe,
Să îți arăt că-ai rupt din mine
Acele fire ce-ți păreau doar ațe,
Le-ai risipit numai să-ți fie bine!

——————————-

Maria HOTEA

26 noiembrie, 2018

Gheorghe PÂRLEA: Rondelul dansului

RONDELUL DANSULUI

Ceva din noi e magică mișcare
Ce are-n inimă pornirea;
Iar pentru asta, musai am picioare
Şi brațe, să descriu rotirea.

Că-i zice „dans”, așa-i rostirea,
Dar dansu-n melos împlinire-și are.
Ceva din noi e magică mișcare
Şi are-n inimă pornirea.

Dar ce-ar fi dansul fără-acea chemare
Șoptită tainic cu privirea?!
Și iată-mă-s pășind pe val de mare,
Deși uscatu-i mijlocirea –
Ceva din noi e magică mișcare.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

26 noiembrie, 2018