Zi de august
Zi de august prin grădini desuete
pașii clipelor în conduri de petale
rochia ta transparentă tivită cu zare
și depărtarea arsă de sete.
Liniște cuibărită în umbra de floare
nici-un cuvânt ,doar suspin ivoriu,
și-un clopot bătând rar a pustiu
si marea e verde si verdele mare.
În clipa ce moare…
————————————-
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
4 august, 2018
*Ilustrație, Ana Ranete, artist plastic, București
Flori de liliac cu iz de dor
Tăcute sunt clipele din a Ta lumină,
Du-mi ruga în cerul tainic să le aline,
Neliniștea pe chipul tău suav ce s-a ivit
Va șterge destinul care ți-a fost hărăzit?
În dimineți ai apărut cu părul despletit,
Cu florile de liliac și cu trăiri de iz de dor,
Pe sânul gol într-o atingere mi-ai șoptit:
”Femeie ești unică între femei și te ador! ”
———————————
Claudia BOTA
3 august, 2018
Lumina
În drumul său către Pământ
Nu știe clipă de răgaz,
Cuprinsă-n palele de vânt
Străbate timp, fără zăgaz.
Pătrunde-n nori, pătrunde-n ape
Pătrunde-n lacrima din noi,
Pătrunde-n glie cât s-o sape
Pătrunde-n pomii noștri goi.
Se trece-n gândul nimicit
Pe calea percepută drept,
Iar peste trupul ieri chircit
Altar îi face, către piept.
Lumina plânsă prin știință
Și măsurată-n fel de fel,
Lumina naște din credință
Și e știută, doar de El !
Bilet am spre Olimp
Ce ai străine-n noapte cu gândurile mele,
Din gara vieții noastre, nu pleacă niciun tren.
La geamuri înghețate, te pierzi prin termenele
Și bați darabanaua, ca slova prin catren.
E noaptea adormită și drumul plin de ceață
Și Luna tristă doarme, prin boltă se revarsă,
Iar stelele-n așternuturi de dânsa se agață
Luminile lor sacre, spre Universuri varsă.
Vezi că îmi spargi odihna, mai bate și mai lasă,
Pe marginea ferestrei la mine naște-un gând.
E ceață și e noapte, nu poți intra în casă
Și tu răstorni chemarea, durerilor pe rând.
Prin toată încleștarea, nici fluturi nu mai zbor
I-am strâns în primăvară și i-am ascuns în mine.
Pe pajiștea durerii, nu trece azi vreun dor
Și lămpile sunt stinse dar somnul nu mai vine.
Ce ai străine-n noapte, fii doar un călător
Ce-mi bate la fereastră, în măsurat răstimp.
Viața mea-i lumină, plecată prin alt dor
Din valurile ceții, bilet am spre Olimp.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
3 august, 2018
CÂND PLÂNGE CERUL
Când plânge ceru-n calea ta
Să nu cumva să plângi și tu,
Nu-ți lăsa-n ploaie inima,
De ce s-o pedepsești acu?
Ți-o cheamă iar în al tău piept,
La adăpost de ploi și vânt,
Chiar dacă totul e nedrept
Și ți-ai pierdut, din mers, avânt!
N-o mai lăsa ca să se zbată
În griul ploii zăbăuce,
Destul cu purtarea-ți nedreaptă
Ce nicăieri nu te-o conduce!
Tu meriți un picuț de soare
Și-un zâmbet cald pe-a tale buze,
Chiar meriți și-un pic de culoare
Peste trăirile-ți ursuze…
De-o vei lăsa pe jos prea mult,
Bocanci nervoși ți-o vor strivi,
Și inima cu-al ei tumult
Cu-n vag suspin s-o isprăvi…
Alungă-ți griul din privire,
Tot plumbul scoate-l de pe drum
Și curcubeu pe a ta fire
Așterne-ți și alungă fum!
———————————–
Florentina SAVU
3 august, 2018
Rugă
Îndură-Te, Doamne, de ţara aceasta,
atât de strivită de griji şi nevoi,
în care domneşte trufaşă năpasta,
îndură-Te, Doamne, de ea şi de noi!
Prea multă minciună, prea multă durere
se varsă în noaptea trădării de neam,
când toţi demagogii se-nfig la putere,
iar ţara întreagă se zbate în ham.
Aceiaşi pe-aceleaşi satanice locuri,
mai lacomi acum şi mai dornici de vârf,
ne sfâşie carnea cu scârnave ciocuri
făcând să miroasă pământul a stârv.
În pomii durerii stă pasărea frică
doinind deznădejdea sărmanilor robi,
ce ochii şi fruntea din glod nu-şi ridică
şi colcăie-n teamă ca nişte neghiobi.
Îndură-Te, Doamne, de noi şi de ţară,
trimite-i pe îngeri să fie eroi,
căci altfel ajungi în curând de ocară
şi Tu, Doamne Sfinte, alături de noi.
1990
Lacrimă
Ferestre deschise
spre trist viitor
cu visuri ucise
în liniştea lor.
Şi uşi date-n lături
prin care se cern
imense omături
din frigul etern.
În noaptea tăcerii
strigăm în zadar.
Din bezna durerii
doar neguri apar.
Ne mint vânzătorii
de ţară şi neam
hilare victorii
servind ca balsam.
Atâta durere
nicicând nu a fost,
de când învierea
sosi fără rost.
E-o lacrimă ţara,
imensă şi grea
ce cu disperare
ne soarbe în ea !
1990
Continue reading „Anatol COVALI: ,,…durerea noastră cronică” (versuri)”
Poem scris în galeră
Din insipidele cuvinte
Voi înălța în mine rug.
Din viața proprie transfug,
Săpând în zori de zi cuvinte
Pe albul crug
Al filei, ce spre ea mă cheamă
Ca un nedezlegat mister…
Sclav al destinului pauper,
Plătind din vis iubirii vamă,
Vâslind spre cer…
Îmi fi-va vâsla dreaptă pana,
Vocale să aștern cuminți…
În versuri semănând iacinți,
Culege-voi odată, mana
Truditei minți.
Iar când va fi să simt aproape
De mine tainicul apus,
Tot ce până atunci n-am spus,
Misivă am să-ți las, sub pleoape,
Și fi-voi dus…
Condamnați
Sânii tăi,
turturele dăltuite în marmura nopții,
ofrande
pe altarul de aramă al toamnei…
Prizonieri ai retinei mele flămânde,
suspinând
pe tipsiile palmelor
întinse a rugă târzie,
așteptând înfiorați
ghilotina
întâiului sărut.
Așteptată de-o viață
Nici nu am observat
când a trecut în fugă, pe lângă mine,
fericirea.
Era deghizată în vânzător ambulant
de ziare.
-,,Ultima oră! Cade guvernul!…”
striga fluturând petalele de celuloză
mirosind a plumb cald.
Obosit,
pe bordura speranței aștept să revină…
În buzunarul stâng, mototolită,
strâng în pumn bancnota de un leu,
prețul privirii în ochi
a așteptatei,
de-o viață,
fericiri. Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”
Neuitare
îmi amintesc de tine.
încă ştiu cum îţi ascultam tăcerile înfrigurată
şi cum îmi căutam umbra printre feliile lor nestatornice încercând să descopăr dacă mă curgi în ele
de parcă fără tine n-aş fi existat niciodată.
îmi amintesc de tine.
de parcă nu te-ai fi rătăcit pe drumuri neterminate,
de parcă te-ai fi lipit de retina sufletului
şi te regăsesc când privesc pe ascuns în haosul din mine
ca pe-o lumină curgând printre pereţi decojiţi şi ferestre crăpate.
îmi amintesc de tine.
germinată sub semnul absenţei,
vremea uimirii de tine o tot retrăiesc
şi scriu mereu pe nisipurile ţărmurilor din sufletul meu
cu bătăi sublime de inimă şi ochii larg închişi:
îmi amintesc.
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
3 august, 2018
IUBIRE
Aud un susur de izvor în glas de liră,
Ce-mi cântă felii fecunde de eden și abis
Din lacrimi de dor îngerii o pită că dospiră
În cuptor de stele, așa cum spune legământul scris.
Poarta iubirii s-a deschis precum o criptă,
Într-un penel vreau să mă transform, să mă dezmierd în
Râuri de cerneală, ție dulcea mea ispită
Îți cânt în alăută de ce stelele cad și se pierd.
Vreau măcar în vis să mângâi slava ta, o, colț de rai,
Lasă pădurea oarbă să se tânguie a pustiu
Și ploaia de mantre să curgă peste plai
În paradis de petale de sub cerul argintiu.
Clopotele bat în cer, parcă a iubire,
Lasă-mă te rog din labirintul tău să pot ieși,
Căci mă așteaptă sacra răstignire
Pe tărâmul tău zeiță, eu să pot păși.
Învăluită-n valuri, ești marea mea de dor,
În care curge luna în fiecare noapte
Beau cu nesaț pocalul plin cu iubire și fior
Ți-ascult picăturile de rouă așezate-ntr-o carte.
—————————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
3 august, 2018
Din ce suntem sau ce am fost
Din ce suntem sau ce am fost,
Nimic cu rost sau fără rost,
Să nu atingă-n dumul viu,
De-i îmbrăcat, sau de-i pustiu,
Din ce s-a spus, sau nu s-a spus,
Din tot şi toate ce s-au dus,
Nimic şi nimeni nu-i mai sfânt
Decăt un Dumnezeu iertând;
Din noi, doar suflete-n fărâmă
S-or scurge-n rai, sau în furtună,
Din toate câte sunt în viaţă
Ne fie singure-n povaţă,
Mai vie decât viaţa vie,
Mai de durată-n veşnicie!
Eu sunt tot ce am fost mereu:
Un tot nimic, destin ce, greu
Se scurge pretutindeni-n lume,
,Fără o cale spre renume:
Cu simplitate şi speranţă,
Renasc eu, viaţa-n cutezanţă,
A bunilor, ai mei străbuni,
C-un simplu „vreau”, fără minuni.
Prin viaţa lor, vom fi mereu,
Aşa cum soarta le-a fost greu,
Aşa cum noi, datori rămânem,
Să-i ţinem vii, prin viul nume!
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
3 august, 2018
CHEIA SOL (gogyoshi)
Când podul iertării
este sfărâmat
de bezna nopţii
dispare cheia sol
din glasul iubirii
–––––––––
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
3 august, 2018