CÂND PLÂNGE CERUL
Când plânge ceru-n calea ta
Să nu cumva să plângi și tu,
Nu-ți lăsa-n ploaie inima,
De ce s-o pedepsești acu?
Ți-o cheamă iar în al tău piept,
La adăpost de ploi și vânt,
Chiar dacă totul e nedrept
Și ți-ai pierdut, din mers, avânt!
N-o mai lăsa ca să se zbată
În griul ploii zăbăuce,
Destul cu purtarea-ți nedreaptă
Ce nicăieri nu te-o conduce!
Tu meriți un picuț de soare
Și-un zâmbet cald pe-a tale buze,
Chiar meriți și-un pic de culoare
Peste trăirile-ți ursuze…
De-o vei lăsa pe jos prea mult,
Bocanci nervoși ți-o vor strivi,
Și inima cu-al ei tumult
Cu-n vag suspin s-o isprăvi…
Alungă-ți griul din privire,
Tot plumbul scoate-l de pe drum
Și curcubeu pe a ta fire
Așterne-ți și alungă fum!
———————————–
Florentina SAVU
3 august, 2018